Este corect să spunem că iubirea lui Dumnezeu este necondiționată și fără nicio cauză în afara lui Dumnezeu?
S-au scris atât de multe despre dragostea lui Dumnezeu, încât cu greu putem începe să rezumăm rezultatele acestor studii. Cel mai important text este, evident, 1 Ioan 4: 8: „Cine nu iubește nu îl cunoaște pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire” (NIV).
Scopul lui Ioan nu a fost să speculeze cu privire la natura lui Dumnezeu, ci să-i motiveze pe creștini să se iubească. Cu toate acestea, el a făcut această afirmație remarcabilă în care a sugerat că, dacă explorăm natura lui Dumnezeu, vom găsi doar iubire și că activitatea divină este motivată și determinată de iubirea pură.
1. Necondiționat? Putem folosi termenul necondiționat pentru a ne referi la expresia iubirii lui Dumnezeu față de făpturile Sale? Dacă Dumnezeu este, prin natură, iubire, dacă esența ființei Sale este dăruirea de sine exprimată în preocuparea pentru bunăstarea altora, atunci trebuie să recunoaștem că nimic în afara lui Dumnezeu Însuși nu-L poate muta să ne iubească. Necondiționat este adecvat dacă este înțeles în termenii incapacității noastre de a ne face iubiți în fața Lui. De fapt, este absolut inutil pentru noi să devenim iubitori, pentru că Dumnezeu prin natură ne iubește. Dragostea Lui nu este provocată de atractivitatea noastră fizică sau morală. El ne-a iubit când eram încă păcătoși (Romani 5: 8). În termeni practici, aceasta înseamnă că îi iubește pe americani și irakieni, adventiști și hinduși, păcătoși și sfinți, etc., cu aceeași intensitate. Când vine vorba de dragostea lui Dumnezeu pentru făpturile Sale și de oferta Sa de mântuire, Dumnezeu nu face distincții.
2. Fără nici un motiv? Deoarece Dumnezeu nu se așteaptă ca noi să îndeplinim anumite condiții înainte de a putea fi obiecte ale iubirii Sale, unii au ajuns la concluzia că nu poate fi oferit niciun motiv pentru dragostea Lui față de noi, decât iubirea însăși (El mă iubește pentru că El mă iubește). În consecință, a depăși dragostea însăși înseamnă a o jefui de spontaneitatea ei. Spun ei, dragostea lui Dumnezeu nu poate fi întemeiată pe un motiv anume decât pe faptul că Dumnezeu este iubire. Aceasta este o idee atrăgătoare, dar dăunătoare teologic viziunii biblice a lui Dumnezeu. Îl definește pe Dumnezeu și natura realității finale a lui Dumnezeu ca fiind esențial irațional. Nu este faptul că dragostea transcende rațiunea, dar acea rațiune și iubirea sunt percepute ca fiind incompatibile, deoarece a oferi un motiv de iubire înseamnă a o condiționa. Aceasta trece cu vederea faptul că, din punct de vedere biblic, motivul pentru care Dumnezeu ne iubește este acela că El ne-a creat. După ce am păcătuit, El a continuat să ne iubească, pentru că Hristos a murit pentru noi, deși am fost păcătoși și răzvrătiți.
3. Indiferent? Deoarece Dumnezeu continuă să ne iubească în ciuda păcatului nostru, nu sugerează asta că El ne iubește indiferent de ceea ce facem? Ar trebui să fim extrem de atenți să nu dăm impresia că iubirea divină este ca iubirea umană, născută sentimental din emoții iraționale însoțite de elemente de vinovăție psihologică pentru eșecurile personale din relațiile noastre interpersonale.
Dragostea și permisivitatea sunt incompatibile. Când spunem: „Dumnezeu mă iubește indiferent de ceea ce fac”, spunem că Dumnezeu este indiferent față de ceea ce facem. Opusul iubirii nu este mânia, ci indiferența. Biblia afirmă că Dumnezeu reacționează la ceea ce facem sau nu facem, că ceea ce facem evocă o reacție de la Dumnezeu pentru că El ne ia în serios. Se datorează faptului că El ne iubește că El devine furios când ne răzvrătim împotriva Lui. Mânia lui Dumnezeu și iubirea Lui nu sunt incompatibile. Mânia divină este dragostea lui Dumnezeu care caută să-și exprime durerea, oferind în același timp împăcare.
4. Creativ: dragostea lui Dumnezeu pentru noi este determinată nu de valoarea noastră reală sau presupusă, ci de faptul că El ne-a creat și ne-a răscumpărat. Cu toate acestea, nu ar trebui să concluzionăm că suntem obiecte fără valoare. Când Dumnezeu ne face obiecte ale iubirii Sale, devenim extrem de valoroși. Dragostea l-a motivat pe Dumnezeu să ne creeze, iar ceea ce El a creat a fost valoros, bun, foarte bun (Gen. 1:31). Am pierdut această valoare prin Cădere, dar când Fiul lui Dumnezeu a devenit sărac pentru ca noi să fim îmbogățiți, iubirea divină ne-a restabilit valoarea. Acum suntem copii ai regelui universului!
Ioan a scris: „Dragi prieteni, deoarece Dumnezeu ne-a iubit atât de mult, trebuie să ne iubim unii pe alţii.” 1 Corinteni 11: 2-16
Autor: Ángel Manuel Rodríguez
