Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

11. A fost Sabatul schimbat in Noul Testament

Scris la: 15 august 2019

11

A fost Sabatul schimbat în Noul Testament?

 

Pavel și Sabatul

Noul Testament declară că nu doar Isus, ci și Pavel a ținut Sabatul și a arătat care este adevăratul scop și menire a poruncii a patra.

Totuși, mulți oameni cred că Pavel, ceilalți apostoli și biserica primară au schimbat ziua de Sabat. Dar ce spune de fapt Noul Testament?

„Aşa că Legea, negreşit, este sfântă şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.“ (Romani 7:12) Am văzut că Isus Hristos nu a schimbat ziua cea sfântă a lui Dumnezeu, ci, din contră, de-a lungul lucrării Sale a arătat adevăratul ei scop și însemnătate. Isus a arătat adesea că Sabatul și în special învățăturile și faptele Sale din această zi prefigurau perioada mesianică – perioada Împărăției lui Dumnezeu – de vindecare, eliberare și restaurare a întregii omeniri.

Isus a fost păzitor al Sabatului. Când a murit, urmașii Lui cei mai apropiați au ținut Sabatul, așteptând încheierea acestuia ca să-I pregătească corpul pentru înmormântare: „La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.“ (Matei 28:1) „După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salome au cumpărat miresme, ca să se ducă să ungă trupul lui Isus. În ziua dintâi a săptămânii s-au dus la mormânt dis-de-dimineaţă, pe când răsărea soarele.“ (Marcu 16:1-2) „S-au întors şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit după Lege.“ (Luca 23:56; vezi 24:1) La cincizeci de zile după învierea lui Hristos, mulți s-au adunat la Ziua Cincizecimii, unul din Sabatele sau sărbătorile anuale păzite în afară de Sabatul săptămânal (Leviticul 23) și în acea zi a fost întemeiată biserica, prin coborârea Duhului Sfânt: „În ziua Cincizecimii erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.“ (Fapte 2:1-4)

Biblia nu oferă nicio dovadă că Sabatul lui Dumnezeu s-ar fi schimbat după moartea și învierea lui Hristos, ci observăm că urmașii Mântuitorului au ținut ziua a șaptea așa cum o făcuse și El – chiar dacă unii susțin contrariul.

 

A desființat Pavel Sabatul?

Dacă Sabatul sau vreo altă parte a legii lui Dumnezeu ar fi fost schimbate sau desființate în biserica primară, în scrierile Noului Testament ar trebui să existe dovezi clare cu privire la această trecere dramatică. La urma urmelor, cărțile Noului Testament au fost scrise în primul secol, până în anii ’90, peste 60 de ani după moartea și învierea lui Isus.

Mulți din cei care susțin că Sabatul a fost desființat în Noul Testament își justifică poziția prin scrierile lui Pavel. Dar au dreptate? Ei citează de obicei trei pasaje pentru a-și sprijini poziția: „Unul socoteşte o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui. Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face. Cine mănâncă, pentru Domnul mănâncă, pentru că aduce mulţămiri lui Dumnezeu. Cine nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă şi aduce şi el mulţămiri lui Dumnezeu.“ (Romani 14:5-6) „Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.“ (Coloseni 2:16-17) „Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu sau, mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? Voi păziţi zile, luni, vremi şi ani.“ (Galateni 4:9-10)

Pentru a înțelege corect aceste pasaje trebuie să le analizăm în context, atât în contextul imediat al subiectului în discuție, cât și în contextul îndepărtat, social și istoric care îl influențează pe autor și pe cititorii săi din acea vreme. De asemenea, trebuie să avem grijă să nu citim textul din prisma noțiunilor noastre preconcepute. Ținând seama de aceste lucruri, să examinăm aceste pasaje și să vedem dacă într-adevăr Pavel a desființat păzirea Sabatului în scrierile lui.

Mai întâi să citim declarațiile lui Pavel cu privire la legea lui Dumnezeu. La mai bine de 25 de ani după moartea lui Isus Hristos, el a scris: „Aşa că Legea, negreşit, este sfântă şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.“ (Romani 7:12) „Pentru că nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi.“ (Romani 2:13) „Fiindcă, după omul din lăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu.“ (Romani 7:22)

Mulți consideră că dacă avem credință în Isus Hristos, nu mai trebuie să ținem legea. Pavel însuși vorbește despre asta: „Deci prin credinţă desfiinţăm [gr katargeo, care înseamnă a distruge, a anula] noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim [gr. histemi, care înseamnă a înălța, a face să stea în picioare] Legea.“ (Romani 3:31, parantezele adăugate) Credința nu desființează legea, spune Pavel, ci o consacră și întărește.

La Fapte 24, el se apără în fața guvernatorului roman Felix cu privire la acuzațiile de disensiune și rebeliune, aduse de conducătorii religioși iudaici. Replicând la aceste acuzații împotriva lui, el spune: „Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei după Calea, pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege şi în Prooroci.“ (vers. 14)

Doi ani mai târziu, se apăra din nou împotriva acvestor acuzații, de data asta în fața unui alt guvernator roman, Festus: „Pavel a început să se apere şi a zis: <N-am păcătuit cu nimic, nici împotriva Legii Iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului.>“ (Fapte 25:8)

25 sau 30 de ani după moartea și învierea lui Isus Hristos, Pavel a spus lămurit că el crede „tot ce este scris în Lege şi în Prooroci“ (termeni care se foloseau pentru a desemna Vechiul Testament) și că nu a făcut nimic împotriva Legii!

Ținând cont de aceste declarații lămurite, ar trebui să ne așteptăm să găsim instrucțiuni la fel de clare cu privire la desființarea Sabatului, dacă aceasta a fost opinia și intenția lui Pavel. Dar există astfel de instrucțiuni?

 

Sunt toate zilele de închinare la fel?

„Unul socoteşte o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui. Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face. Cine mănâncă, pentru Domnul mănâncă; pentru că aduce mulţămiri lui Dumnezeu. Cine nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă; şi aduce şi el mulţămiri lui Dumnezeu.“ (Romani 14:5-6)

Din această declarație unii ar putea trage concluzia că Pavel spune că e irelevant ce zi de închinare alege fiecare, atâta timp cât este „deplin încredinţat în mintea lui“ și „pentru Domnul o face.“ Înseamnă asta oare că Sabatul nu este diferit de celelalte zile sau că suntem liberi să ținem ce zi vrem?

Dar nu se poate trage această concluzie din acest verset, căci Sabatul nu este menționat nicăieri aici. De fapt în Epistola către Romani nu se găsește cuvântul Sabat sau vreo referire la păzirea Sabatului. Aici se vorbește despre niște „zile“, nu despre Sabat sau alte zile de odihnă și închinare poruncite de Dumnezeu.

Țineți cont că Pavel a scris în aceeași epistolă că „Legea, negreşit, este sfântă şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.“ (Romani 7:12; vezi 2:13; 7:22) Dacă ar fi spus în Romani 14 că păzirea Sabatului nu are nicio importanță, o asemenea afirmație ar fi în totală contradicție cu celelalte declarații clare ale sale din aceeași epistolă.

 

Despre ce „zile“ vorbește Pavel?

Care sunt zilele menționate de Pavel aici? Trebuie să citim în context pentru a ne da seama. Pasajul în chestiune, din Romani 14:5-6, se află între discuția despre carne și vegetarianism din versetele 2, 3 și 6. În Biblie nu există nicio legătură între păzirea Sabatului și vegetarianism, așadar ar trebui să scoatem din context aceste versete pentru a trage concluzia că aici Pavel se referă la Sabat.

The Expositor‘s Bible Commentary explică astfel: „asocierea strânsă contextuală cu subiectul hranei sugerează faptul că Pavel are în vedere o zi specială pusă deoparte pentru a fi păzită ca zi de ospăț sau ca zi de post.“ (Everett Harrison, 1976, Vol. 10, p.146). Este evident că Pavel nu discută aici despre Sabat, ci mai degrabă despre alte zile în care se practica ospățul, postul sau abținerea de la alte alimente.

Pavel îi scria unei biserici din Roma, alcătuite din credincioși iudei și dintre neamuri: „Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, că de multe ori am avut de gând să vin la voi, ca să culeg vreun rod printre voi, ca printre celealte neamuri, dar am fost împedicat până acum.“ (Romani 1:13; vezi și 2:17) Chestiunile de alimentație și post cu privire la care Biblia nu se pronunță clar deveniseră pricină de dispută.

Talmudul declară că mulți iudei de pe vremea aceea posteau lunea și marțea. De asemenea, aveau și alte zile tradiționale de post: „şi să întrebe pe preoţii din Casa Domnului oştirilor şi pe prooroci: <Trebuie să plâng şi în luna a cincea şi să mă înfrânez, cum am făcut atâţia ani?> Atunci Cuvântul Domnului oştirilor mi-a vorbit astfel: <Spune la tot poporul ţării şi preoţilor: ’Când aţi postit şi aţi plâns în luna a cincea şi a şaptea, în aceşti şaptezeci de ani, oare pentru Mine aţi postit voi?‘>“ (Zaharia 7:3-5)

Unii iudei creștini din Roma, plini de sine și de propria neprihănire, îi criticau pe alții: „Tu, care te numeşti iudeu, care te reazimi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău, care cunoşti voia Lui, care ştii să faci deosebire între lucruri, pentru că eşti învăţat de Lege; tu, care te măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întunerec, povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentru că în Lege ai dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului; tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: <Să nu furi>, furi? Tu care zici: <Să nu preacurveşti>, preacurveşti? Tu, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jăfuieşti templele? Tu, care te făleşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi? Căci <din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri>, după cum este scris.“ (Romani 2:17-24)

Acești iudei deveniseră probabil ca fariseii care se lăudau și se considerau mai neprihăniți decât cei care nu posteau la fel de des ca ei: „Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.“ (Luca 18:12)

Este posibil că unii din membrii bisericii din Roma încercau să îi oblige pe ceilalți creștini să postească în anumite zile, lucru care l-a determinat pe Pavel să pună întrebarea incisivă: „Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia?“ (Romani 14:4) Se pare că Pavel arată clar cum stau lucrurile, subliniind faptul că postul este un exercițiu spiritual voluntar, nelimitat la anumite zile. Așadar, nimeni nu este mai neprihănit dacă postește atunci când altul mănâncă.

 

De ce evitau unii carnea?

„Unul crede că poate să mănânce de toate; pe când altul, care este slab, nu mănâncă decât verdeţuri. Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă; şi cine nu mănâncă, să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit.“ (Romani 14:2-3) Aici Pavel vorbește despre vegetarianism („altul, care este slab, nu mănâncă decât verdeţuri“) și continuă aveastă temă în versetul 6 („cine mănâncă […], cine nu mănâncă“).

Contextul ne arată că unii membri ai bisericii de acolo consumau carne, iar alții se abțineau. Este foarte probabil că membrii vegetarieni „se temeau să nu mânânce (fără să știe) carne care fusese închinată idolilor sau era necurată ceremonial (lucru foarte posibil într-un oraș ca Roma), și astfel se abțineau cu totul de la consumul de carne.“ (W. J. Conybeare și J.S. Howson, The Life and Epistles of St. Paul, 1974, p. 530)

În capitolele 8 și 10 din 1Corinteni, Pavel discută despre consmul cărnii care este posibil să fi fost jertfită idolilor și era așadar considerată de unii membri nepotrivită pentru consum. Ideea transmisă de Pavel este că deși hrana s-ar putea să fi avut legătură cu închinarea la idoli, asta nu o face nepotrivită pentru consum.

Este evident că Pavel a discutat și cu cei din Roma, și cu cei din Corint dacă membrii ar trebui să evite carnea care s-ar putea să fi fost închinată idolilor. Lucrul acesta se observă din menționarea cărnii „necurate“: „Eu ştiu şi sunt încredinţat în Domnul Isus că nimic nu este necurat în sine şi că un lucru nu este necurat decât pentru cel ce crede că este necurat.“ (Romani 14:14) În loc să folosească termenul grecesc întrebuințat pentru cărnurile necurate în Vechiul Testament, Pavel folosește un cuvânt care înseamnă „obișnuit,“„pângărit“, potrivit pentru descrierea cărnii jertfite idolilor.

Sfatul lui Pavel din 1Corinteni 8 este același cu concluzia sa din capitolul 14 din Romani: „Dar dacă faci ca fratele tău să se mâhnească din pricina unei mâncări, nu mai umbli în dragoste! Nu nimici prin mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos!“ (Romani 14:15)

Pasajul acesta nu are nicio legătură cu păzirea Sabatului, deoarece Sabatul nu este nicăieri în Biblie asociat cu abținerea de la carne sau altă hrană. Ziua a șaptea nu este menționată nicăieri în Epistola lui Pavel către Romani, pentru că nu se discută acest subiect.

Cei care citează Epistola către Romani pentru a susține că Pavel desființează legile din Vechiul Testament, trebuie să explice următoarea dilemă: dacă scopul apostolului este să arate că aceste legi nu mai sunt valabile, de ce atunci citează din același Vechi Testament mai bine de 80 de ori în această epistolă, ca autoritate pentru învățăturile sale? Lucrul acesta nu face altceva decât să confirme opinia lui Pavel că „legea, negreşit, este sfântă şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.“ (Romani 7:12)

 

Este Sabatul sclavie?

„Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau, mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăş la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? Voi păziţi zile, luni, vremi şi ani.“ (Galateni 4:9-10)

Acesta este un alt pasaj din epistolele lui Pavel care, după unii, condamnă Sabatul. Cei care sunt împotriva ținerii Sabatului văd în cuvintele „zile, luni, vremi și ani“ o referire la Sabat, sărbătorile și anii sabatici și jubiliari din Vechiul Testament (Leviticul 23, 25). Ei consideră că aceste sărbători date de Dumnezeu sunt „învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase“ („principiile slabe și jalnice“ – traducerea engleză NIV) la care se întorceau și față de care se supuneau galatenii. (vers. 9)

Oare asta vrea să spună Pavel? Însă există un lucru care împiedică această interpretare. La fel ca în Romani 14, Sabatul nici măcar nu este menționat aici. Termenii „Sabat“ și „Sabate“ sau alte cuvinte înrudite nu apar nicăieri în Epistola către Galateni.

Unii însă, dorind să aducă argumente împotriva Sabatului, văd în cuvântul „ani“ din Galateni 4:10 („zile, luni, vremi şi ani“) anii sabatici și jubiliari descriși în Leviticul 25. Totuși, pe vremea lui Pavel nu se ținea anul jubiliar, iar anul sabatic nu se ținea în afara teritoriului lui Israel (Encyclopaedia Judaica, Vol. 14, p. 582 și Jewish Encyclopedia, „Sabbatical Year and Jubilee“, p. 666) Faptul că Galatia antică se afla în Asia Mică, departe de țara Israelului, arată că nu este logic să tragem concluzia că Pavel s-ar fi putut referi aici la anii sabatici sau jubiliari.

Cuvintele grecești „zile, luni, vremi şi ani“ folosite de Pavel sunt de fapt întâlnite în întreg Noul Testament pentru a descrie perioadele de timp folosite de societate. Aceste cuvinte sunt cu totul diferite față de termenii preciși folosiți de Pavel în următorul verset din Epistola către Coloseni, unde sunt menționate Sabatele, festivalele și lunile noi date în Biblie: „Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat.“ (Coloseni 2:16) Aici el folosește terminologia exactă a sărbătorilor biblice, spre deosebire de Galateni, unde sunt cuvinte diferite – ceea ce arată clar că e vorba de subiecte cu totul diferite.

Pentru a înțelege ce vrea să spună Pavel, trebuie să examinăm cu atenție atât contextul istoric, cât și contextul imediat al acestor versete.

 

Galatenii nu aveau cum să se întoarcă la ceva ce nu păziseră niciodată

Este adevărat că era o grupă de iudei care încercau să îi convingă pe galateni că ar trebui să se circumcidă și să respecte întregul sistem ritual al legii lui Moise – lucru căruia Pavel i se opune categoric. Toate acestea erau noi pentru galateni. Căci bisericile din Galatia erau compuse în majoritate din neamuri, nu din iudei. Pavel declară clar că ei erau necircumciși fizic: „Iată, eu, Pavel, vă spun că dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic.“ (Galateni 5:2, vezi 6:12-13) Așadar nu aveau cum să fie iudei.

Lucrul acesta este esențial pentru înțelegerea acestui pasaj controversat. În Galateni 4:9-10, Pavel declară că galatenii se întorceau „iarăş la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase,“ care includeau „zile, luni, vremi şi ani.“ Din moment ce cititorii epistolei erau de origine păgână, aceste „zile, luni, vremi şi ani“ la care se întorceau ei nu puteau fi Sabatul și celelalte sărbători biblice, deoarece nu aveau cum să se întoarcă la ceva ce nu păziseră niciodată.

Lucrul acesta este evident din contextul imediat. În versetul 8, Pavel spune: „Odinioară, când nu cunoşteaţi pe Dumnezeu, eraţi robiţi celor ce din firea lor nu sunt dumnezei.“ Este evident că Pavel face aici referire la „idolii păgâni, despre care, în limbajul ebraic obișnuit, Pavel spune că ‘nu sunt dumnezei.’“ (James Boice, The Expositor‘s Bible Commentary, 1976, Vol. 10, p. 475)

 

Pavel nu discută despre practicile biblice

Este posibil ca „acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase,“ la care se întorceau ei (vers. 9) să fi fost legile lui Dumnezeu, Sabatele și sărbătorile? Cuvântul tradus „învățături“ aici este grecescul stoicheia, același cuvânt folosit în versetul 3, unde Pavel spune că cititorii săi fuseseră „sub robia învățăturilor începătoare ale lumii.“ Dacă în versetul 9 acest cuvânt se referă la legea lui Dumnezeu, atunci și în versetul 3 ar trebui să se refere la același lucru, deoarece se folosește același cuvânt.

Dar nu putem spune că versetul 3 se referă la legile din Biblie, deoarece galatenii erau păgâni, nu iudei, și așadar nu ținuseră legea lui Dumnezeu în trecut. „De asemenea, nu se poate explica de ce Pavel a adăugat la termenul stocheia cuvintele <ale lumii>. În gândirea ebraică s-ar pune accentul pe caracterul nelumesc al legii, care este de origine divină.“ (ibid. p.472)

Mult mai logic este că expresia „învățăturile lumii“ desemnează fie principiile fundamentale ale religiei umane false, fie un concept specific păgân al duhurilor spirituale care controlează forțele naturale. În The Expositor’s Bible Commentary scrie în continuare: „Se pare că pe timpul lui Pavel această concepție extrem de timpurie și primitivă se extinsese până acolo încât stoicheia se referea de asemenea la soare, lună, stele și planete – toate acestea fiind asociate cu zei și zeițe și, deoarece reglementau progresia calendarului, de asemenea erau asociate cu sărbătorile păgâne în onoarea zeilor. În opinia lui Pavel, acești zei erau demoni. Așadar, aici face referire la o robie demonică în care se aflaseră galatenii înainte de a auzi Evanghelia.

În versetele următoare, Pavel menționează rapid aceste trei lucruri importante: (1) cei care <din firea lor, nu sunt dumnezei>, adică zeii și demonii; (2) <acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase>, din nou stoicheia și (3) <zile, luni, vremi şi ani> (v. 9, 10). Fără îndoială că părerea lui Pavel cu privire la acești demoni era cu totul diferită față de fosta concepție a galatenilor înainte de convertire. …. Astfel, această temă capătă o semnificație cosmică și spirituală. La polul opus al libertății în Hristos se află robia față de Satana și duhurile rele.“ (ibid.)

În orice caz, astrologia juca probabil un aspect major în această chestiune. În Deuteronom 18, Dumnezeu îi numește pe ghicitorii păgâni „cititori în stele.“ (vers. 10, 14) Deși Dumnezeu a lăsat corpurile cerești ca „semne care să arate vremile, zilele şi anii“ (Geneza 1:14), popoarele păgâne căzuseră în ispita de a le atribui putere și influență acestor corpuri cereși și vremurilor pe care le marcau ele. Dumnezeu însă a avertizat: „Nu vă luaţi după felul de vieţuire al neamurilor şi nu vă temeţi de semnele cerului, pentrucă neamurile se tem de ele.“ (Ieremia 10:2)

 

Galatenii erau superstițioși: țineau zile și vremuri

Acesta era contextul social în care cel puțin unii dintre galateni păzeau „zile, luni, vremi şi ani.“ Acum haideți să înțelegem la ce se referă Pavel în Galateni 4:10.

„În cronologia [sistemul de măsurare a timpului] greco-romană, a doua unitate ca mărime după zi era un grup de nouă sau zece zile. În majoritatea sistemelor, acestea sunt cele zece zile ale lunii în creștere, ale lunii pline și ale lunii în descreștere. Aceste trei grupe de zece zile alcătuiesc o lună de treizeci de zile. Trei luni alcătuiesc un anotimp, iar patru anotimpuri un an. Anii, la rândul lor, sunt grupați în grupe de patru ani (numite olimpiade) sau în perioade de lungimi diferite. Când face referire la zile, luni, vremuri și ani, în Galateni 4:10, Pavel descrie sistemul păgân de măsurare a timpului.“ (Troy Martin, By Philosophy and Empy Deceit: Colossians as Response to a Cynic Critique, 1996, pp. 129-130).

Partida iudaică reușise să îi facă pe mulți galateni să creadă că, pentru a fi creștini, era nevoie să accepte sistemul ritual iudaic. Astfel au luat naștere două extreme.

Unii au trecut cu totul în această extremă. Dar alții, nefiind dispuși să accepte aceste cerințe iraționale ale creștinismului, se pare că au căzut în cealaltă extremă, întorcându-se la unele aspecte din păgânism. Pavel îi mustră pentru asta. El le spune: „Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi.“ (Galateni 4:11) El încerca să îi împiedice să treacă iar la fostele practici păgâne.

Din acest context, vedem că pur și simplu este ilogic să tragem concluzia că Pavel critica păzirea Sabatului și a sărbătorilor biblice, din moment ce acestea nici nu sunt menționate. Contextul arată că e vorba de cu totul altceva, și anume despre practicile păgâne.

 

Este Sabatul învechit?

Să examinăm din nou contextul versetelor și cadrul istoric pentru a vedea dacă sprijină această părere. A vrut Pavel să spună că Sabatul este desființat? Această interpretare se confruntă însă cu câteva probleme în contextul imediat. Dacă ar fi să acceptăm această poziție, există o dificulate: de ce a lăsat Pavel în ceață această temă și nu a declarat că aceste practici erau inutile, din moment ce din aceste versete reiese clar că cei din Coloseni țineau de fapt aceste obiceiuri? Biserica din Colos era, la urma urmei, alcătuită în mare parte din neamuri: „cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume Hristos în voi, nădejdea slavei.“ (Coloseni 1:27; vezi și 2:13) Așadar Pavel ar fi putut folosi această epistolă pentru a arăta deslușit că aceste obiceiuri nu trebuiau ținute de creștinii iudei sau dintre neamuri.

Totuși, el nu declară nicăieri acest lucru. În ce privește sărbătorile, lunile noi și Sabatele, el a spus: „nimeni dar să nu vă judece “, ceea ce nu înseamnă că ele sunt învechite sau nenecesare.

 

Pavel nu vorbea despre obiceiuri biblice

Mai întâi ar fi bine să ne întrebăm dacă Pavel vorbea aici despre tradițiile din Vechiul Testament. Oare discuta aici Pavel despre datoria creștinilor de a ține legile referitoare la carnea curată și cea necurată, sărbătorile biblice, Sabatul biblic și alte legi vechi-testamentare?

Mulți consideră că „zapistul cu poruncile“ care a fost pironit și nimicit la cruce (Coloseni 2:14) este legea lui Dumnezeu și cerințele pe care le-a dat El în Vechiul Testament. Dar nu asta vrea să spună Pavel. Cuvântul grecesc tradus zapis în acest verset este cheirographon. Apare doar aici, o singură dată în întreaga Biblie, și se referă la un raport de datorii, scris cu mâna. În literatura apocaliptică contemporană, termenul este folosit pentru a desemna „o carte de rapoarte a păcatelor“, o carte în care sunt scrise păcatele (deoarece este necesară plata pentru păcat, ca o datorie).

Pavel nu a spus că legea lui Dumnezeu a fost pironită pe cruce. Ceea ce a fost pironit, scrie Pavel, este raportul păcatelor noastre. „Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa vecinică în Isus Hristos, Domnul nostru.“ (Romani 6:23) Deoarece legea lui Dumnezeu cere pedeapsa cu moartea pentru păcat, zapisul era cel „care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic“, nu legea. (Coloseni 2:14)

Noul Testament în engleza modernă, a lui J. B. Phillips, arată clar lucrul acesta, traducând astfel versetele 13 și 14: „El v-a iertat toate păcatele: Hristos a șters dovada poruncilor și a legilor pe care le-am încălcat și care atârna deasupra capului nostru și l-a șters complet pironindu-l deasupra capului Său pe cruce.“

Așa cum se vede mai sus, dovada împotriva noastră, nu legea, a fost pironită pe cruce, făcând posibilă iertarea noastră.

Lucrul acesta reiese clar când citim restul capitolului. Este evident că în discuție sunt alte chestiuni, care nu aveau nimic de-a face cu legile date în Vechiul Testament. Printre ele se numără „domniile şi stăpânirile“ (vers. 15), „smerenie şi închinare la îngeri“ (vers. 18, în engleză: „falsă smerenie“), interdicția de a lua, gusta și atinge (vers. 21) și „asprimea faţă de trup“ (vers. 23).

Pavel spune că învățătura falsă din Colos avea la rădăcină „vorbiri amăgitoare“, „filosofia şi o amăgire deşartă, după datina oamenilor“ (vers. 8). De asemenea vorbește despre porunci (vers. 20) și „porunci şi învăţături omeneşti.“ (vers. 22)

Ar putea Pavel, care a declarat în Romani 7:12 că „legea, negreşit, este sfântă şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună“, să se refere la lege aici? Sau poate că vorbește despre un subiect cu totul diferit?

 

Colosenii erau afectați de infiltrarea gnosticismului

Răspunsul la întrebarea de mai sus devine clar dacă luăm în considerare contextul istoric. Răspândindu-se din țara promisă înspre zonele păgâne, cum ar fi Asia Mică, Italia și Grecia, biserica se confrunta cu filozofiile păgâne, cum ar fi gnosticismul. Influența acestei filozofii și practici se poate vedea în special în scrierile lui Pavel, Petru și Ioan.

Gnosticismul „era în esență o atitudine religio-filozofică, nu un sistem bine definit.“ (Curtis Vaughn, The Expositor’s Bible Commentary, 1978, Vol. 11, p. 166). Așadar, nu era o religie care făcea concurență creștinismului, ci mai degrabă o abordare a doctrinei existente. Tema centrală a gnosticismului era cunoștința secretă care putea mări sau îmbunătăți religia cuiva (etimologia termenului este cuvântul grecesc gnosis, care înseamnă cunoștință).

„Învățătura centrală era că duhul este bun, dar materia rea. Din acest dualism nebiblic au luat naștere ….. erori grave.“ (Zondervan NIV Study Bible, Introducere la 1Ioan). Printre aceste idei greșite era credința că „trupul omului, care este materie, este de aceea rău. Trebuie pus în contrast cu Dumnezeu, care este numai duh și, prin urmare, bun… Mântuirea constă în ieșirea din trup, obținută nu prin credința în Hristos, ci prin cunoștințe speciale…. [Și] deoarece trupul este rău, trebuie tratat cu asprime. Această formă ascetică a gnosticismului constituie fundalul unui fragment al epistolei către Coloseni.“ (ibid.)

Pe lângă aceste idei, „gnosticismul, în toate formele sale, se caracteriza prin credința …. în ființele mijlocitoare.“ Mai mult chiar, „cunoștința despre care vorbeau gnosticii …. era obținută printr-o experiență mistică, nu prin înțelegere intelectuală. Era cunoștință ocultă, infiltrată de superstiții din astrologie și magie. Mai mult decât atât, era cunoștință ezoterică, accesibilă doar celor care fuseseră inițiați în misterele sistemului gnostic.“ (Expositor’s, p. 167)

 

Colosenii erau judecați nu pentru că țineau Sabatul, ci pentru felul în care îl țineau

În versetul 16, Versiunea New King James spune „mâncare sau băutură“, iar Versiunea New International scrie „mâncat și băut.“ După aceste cuvinte se menționează sărbătorile și Sabatele.

Într-adevăr, colosenii nu erau judecați de iudei pentru că nu țineau sărbătorile, lunile noi și sabatele, așa cum consideră mulți. Ci ei erau mai degrabă judecați de gnosticii ascetici pentru că le țineau și în special pentru felul în care le țineau, din câte se pare, mâncând și bând cu veselie și spirit festiv.

Colosenii, știind că aceste zile erau sărbătorile lui Dumnezeu – ocazii festive, de bucurie – le țineau într-un fel opus atitudinii ascetice austere. De asemenea, ei erau conștienți de faptul că Sabatele și sărbătorile anuale erau poruncite în Vechiul Testament. (A se observa că lunile noi erau folosite ca semne ale timpului, dar nu se spune nicăieri că ar fi Sabate sfinte, și nici nu se găsesc printre sărbătorile anuale sfinte.)

Gnosticismul de asemenea se ocupa cu stelele și planetele, pe care le Pavel le menționează în versetul 8: „elementele lumii“ (Green’s Literal Translation), ca în Galateni 4. Este foarte probabil ca acest lucru să fi influențat felul în care țineau gosticii sărbătorile, lunile noi și Sabatele, deoarece calendarul acestor zile era stabilit de mișcările corpurilor cerești.

Avertizându-i pe coloseni să nu lase ca cineva să îi judece pentru felul în care țin sărbătorile, lunile noi și Sabatele, Pavel nu atinge subiectul păzirii sau nepăzirii acestora. Este evident din aceste versete că acești creștini dintre neamuri țineau aceste zile, iar Pavel nu le-a zis să nu le mai țină.

El vrea să spună aici că nimeni nu ar trebui să îi critice pe creștini pentru faptul că sărbătoresc aceste zile. Pavel atrage atenția că membrii nu ar trebui să îi lase pe alții să îi judece după standardele ascetice eronate, cu privire la ce mânâncă sau beau sau la felul în care țin Sabatele și sărbătorile (vers. 16).

Contextul general al acestui verset (Coloseni 2:16) este ascetismul, care își avea originea în filozofiile păgâne; aici nu se discută care legi sunt obligatorii pentru creștini.

 

Zilele de închinare ale lui Dumnezeu erau „umbra lucrurilor viitoare“

Ce vrea să spună Pavel în versetul următor, când declară că Sabatul și sărbătorile biblice sunt „umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos“? (Coloseni 2:17) Vrea oare să spună că sunt irelevante și depășite, deoarce sunt umbra lui Hristos?

De fapt Pavel spune aici că ele „sunt umbra lucrurilor care vor veni“, arătând astfel că se vor împlini în viitor. Termenul grecesc tradus „viitoare“ este mello, care înseamnă „a fi pe punctul de a face sau a suferi ceva, a fi pe punctul de a, a fi iminent.“ (Spiros Zodhiates, The Complete Word Study Dictionary: New Testament, 1992, p. 956).

Vine’s Expository Dictionary of Biblical Words de asemenea definește cuvântul mello „a fi pe puntul (de a face ceva), adesea implicând nevoia și așadar siguranța lucrului care va avea loc.“ (W.E. Vine, 1985, „Come, Came,” p. 109).

Pavel folosește aceeași construcție lexicală la Efeseni, declarând că Isus este „mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.“ (Efeseni 1:21) El pune în contrast veacul prezent cu cel viitor, arătând că există, fără îndoială, o împlinire în viitor.

Această împlinire viitoare reiese clar și din versetul 17: „care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.“ (Coloseni 2:17) Cuvântul grecesc esti, tradus aici sunt, este la timpul prezent-activ și înseamnă a fi sau este (Zodhiates, p. 660) Dacă ar fi vrut să spună că Sabatul și sărbătorile fuseseră deja împlinite și deveniseră învechite prin moartea lui Isus Hristos, ar fi trebuit să spună „au fost umbra lucrurilor viitoare“ și să folosească alte cuvinte.

Dar cuvintele folosite de Pavel aici arată clar că Sabatul și sărbătorile „sunt umbra“ lucrurilor viitoare, nu că „au fost umbra“ lucrurilor viitoare și că ar fi devenit învechite după moartea lui Isus Hristos.

 

Ce arată raportul istoric din cartea Faptelor Apostolilor?

Dintre toate scrierile lui Pavel, cel mai frecvent folosite în încercarea de a dovedi că păzirea Sabatului a fost desființată, sunt aceste trei pasaje discutate mai sus. Totuși, așa cum am văzut, două din ele nici măcar nu menționează Sabatul, iar al treilea confirmă că creștinii dintre neamuri de fapt țineau Sabatul, din moment ce Pavel le-a spus să nu se lase judecați de cei din afară cu privire la felul cum îl țin.

Dar pe lângă declarațiile sale, Pavel a arătat prin faptele sale că nu a intenționat niciodată să desființeze sau să schimbe Sabatul și că l-a ținut. Cartea Faptelor Apostolilor, scrisă de tovarășul lui Pavel, Luca, arată clar lucrul acesta.

Fapte 13 relatează că după 10-15 ani de la convertirea sa miraculoasă, Pavel și tovarășii săi au călătorit în Antiohia din Asia Mică, unde „în ziua Sabatului, au intrat în sinagogă şi au şezut jos.“ (vers. 14) După ce a fost invitat să vorbească, Pavel li se adresează și creștinilor evrei, și celor dintre neamurilor (vers.16), predicând că venirea lui Isus Hristos fusese prevestită în cărțile Vechiului Testament.

Mesajul său a fost primit cu atâta entuziasm încât atunci „când au ieşit afară, neamurile i-au rugat să le vorbească şi în Sabatul viitor despre aceleaşi lucruri.“ (vers. 42) Convertiții dintre neamuri care participaseră la serviciul divin au vrut ca Pavel să îi învețe mai multe despre Hristos în Sabatul următor. De ce? Pentru că ei, fără îndoială, deja țineau Sabatul împreună cu evreii, la sinagogă!

Care a fost răspunsul lui Pavel la cererea lor? „În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu.“ (vers. 44) Dacă Pavel nu ar fi crezut în Sabat, ar fi putut să le spună să vină a doua zi sau în altă zi ca să îi învețe. Dar el a așteptat până Sabatul următor, când „aproape toată cetatea“, atât evrei, cât și neamuri, s-au adunat să audă mesajul lui!

Neamurile din oraș, auzind că Pavel fusese trimis să predice Evanghelia la neamuri, „se bucurau […] şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa vecinică, au crezut.“ (vers. 45-48) Sabatul, care fusese poruncit de Dumnezeu, rămăsese ziua de odihnă, de adunare și de instruire spirituală.

La aproximativ cinci ani de la acel eveniment, în teritoriul de astăzi al Greciei de Nord, „Pavel şi Sila au trecut prin Amfipoli şi Apolonia, şi au venit în Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor. Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi, dovedind şi lămurind că Hristosul trebuia să pătimească şi să învieze din morţi. <Şi acest Isus, pe care vi-L vestesc eu>, zicea el, <este Hristosul.>“ (Fapte 17:1-3)

Aici, la 20 de ani de la moartea și învierea lui Hristos, Pavel avea încă obiceiul de a merge la sinagogă în Sabat, pentru a discuta din Biblie și pentru a predica despre Isus Hristos!

El a continuat să îi învețe pe iudei și pe neamuri: „Unii din ei şi o mare mulţime de greci [neamuri] temători de Dumnezeu şi multe femei de frunte au crezut şi au trecut de partea lui Pavel şi a lui Sila.“ (vers. 4, paranteza adăugată) Pavel, căruia îi fusese încredințată răspândirea Evangheliei printre neamuri, îi învăța pe aceștia în sinagogă în Sabat. („Dar Domnul i-a zis: <Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea Nemurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel.>“ Fapte 9:15, vezi 13:47)

Câțiva ani mai târziu, s-a dus în orașul grecesc Corint, unde „vorbea în sinagogă în fiecare zi de Sabat şi îndupleca pe iudei şi pe greci.“ (Fapte 18:4) Iar mai târziu a mers în Efes, în Asia Mică, unde „a intrat în sinagogă, unde vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu şi căuta să înduplece pe cei ce-l ascultau.“ (Fapte 19:8)

Cartea Faptelor Apostolilor a fost terminată în jurul anului 63 d.Hr., la puțin timp după execuția lui Pavel în Roma, și acoperă o perioadă de mai bine de 30 de ani din istoria bisericii primare. Cartea arată că, timp de mulți ani, Pavel le-a predicat iudeilor și neamurilor în Sabat. Chiar dacă era apostolul neamurilor, el nu a lăsat niciodată de înțeles, în scrierile sale sau prin faptele sale, că Sabatul ar fi depășit sau nenecesar.

Dacă am spune că apostolul Pavel ar fi fost în favoarea desființării sau anulării Sabatuui, nu am face altceva decât să scoatem cuvintele lui din context, să contrazicem celelalte declarații ale sale și să ignorăm sau să distorsionăm raportul ocular al lui Luca, din Faptele Apostolilor, cu privire la biserica din acea vreme. În această carte nu se găsește nicio dovadă că Sabatul ar fi fost abolit sau schimbat în acea perioadă.

În cadrul proceselor legale împotriva sa, Pavel i-a asigurat pe toți cei care îl ascultau că el credea în lege și nu făcuse nimic împotriva ei: „Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei după Calea, pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege şi în Prooroci.“ (Fapte 24:14; vezi 25:8) Așa cum am observat mai sus, el a declarat că legea lui Dumnezeu nu este desființată de credință, ci „dimpotrivă, noi întărim Legea.“ (Romani 3:31)

În concluzie, el a spus: „Tăierea împrejur nu este nimic şi netăierea împrejur nu este nimic, ci păzirea poruncilor lui Dumnezeu.“ (1Corinteni 7:19) Aceasta este declarația sa inechivocă: ceea ce contează este ascultarea de poruncile lui Dumnezeu. Ele sunt esențiale în relația noastră cu Dumnezeu.

Ținând Sabatul, Pavel făcea ceea ce le spunea altora să facă: „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos.“ (1Corinteni 11:1) El păzea Sabatul, la fel cum făcuse Maestrul său.

 

Pavel își găsea desfătarea în legea lui Dumnezeu

Așa cum am văzut, Pavel însuși a declarat că iubește legea lui Dumnezeu, și nu că ar trebui desființată: „Fiindcă după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu.“ (Romani 7:22) „Aşa că Legea, negreşit, este sfântă şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.“ (Romani 7:12)

El nu considera că Noul Testament înlocuiește Vechiul Testament. La urma urmelor, pe vremea lui nici nu exista Noul Testament în forma lui de astăzi – cărțile acestuia au fost puse laolaltă abia câteva decenii după moartea lui. În scrierile sale, Pavel a citat de zeci de ori din ceea ce noi numim astăzi Vechiul Testament, acceptându-l și folosindu-l ca autoritate și îndrumar în viață: „Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.“ (Romani 15:4) „Din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.“ (2 Timotei 3:15)

Biserica din vremea Noului Testament pur și simplu a continuat să țină practicile Vechiului Testament, printre care era și Sabatul, dar cu o înțelegere mai profundă a semnificației lor spirituale în viețile adevăraților urmași ai lui Dumnezeu.