Astăzi vreau să răspund la o întrebare care îi preocupă pe mulți ascultători încă de la prima emisiune despre Sabat: Cum a fost schimbată ziua de odihnă din sâmbătă în duminică? Aceasta este probabil una din cele mai deranjante întrebări religioase pe care și-o pun unii creștini din ziua de azi. Din nefericire, subiectul nu este discutat public prea des, din motive pe care le vom arăta în continuare. Totuși, mulți se întreabă când, cum și de ce a avut loc această schimbare. În emisiunile anterioare am stabilit că Biblia este consecventă pe această temă.
În Biblie nu se menționează nicio schimbare
Atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, nu există nicio umbră de variație cu privire la doctrina Sabatului. Ziua a șaptea este singura zi numită Sabat în întreaga Biblie. Isus nu doar că a dat un exemplu perfect de păzire a Sabatului zilei a șaptea, ci și ucenicii au urmat pilda Lui după ce El S-a înălțat la cer. Nu există niciun indiciu că această zi ar fi fost schimbată. Apostolul Pavel, care a scris pagini întregi de sfaturi cu privire la conflicte mai puțin importante între evrei și neamuri, nu a menționat nimic cu privire la vreo controversă referitoare la ziua de închinare. Tăierea împrejur, hrana oferită idolilor și alte obiceiuri iudaice erau discutate aprins de creștinii dintre neamuri, dar chestiunea importantă a închinării săptămânale nu a fost niciodată pusă în discuție. De ce? Pentru simplul fapt că ziua a șaptea rămăsese la fel ca în Vechiul Testament și ca la creațiune. Dacă Sabatul ar fi fost transferat în prima zi a săptămânii, putem fi sigur că iudeii creștini ar fi inițiat o polemică mult mai înfierbântată decât oricare alta.
Istoria ne oferă câteva informații
Dacă schimbarea nu a avut loc în Scriptură sau sub influența apostolilor, când și cum a apărut? Pentru a înțelege lucrul acesta, trebuie să vedem ce s-a întâmplat în biserica primară după ce apostolii au părăsit scena. Pavel a profetizat că după moartea sa va avea loc o apostazie. El a spus că va fi o îndepărtare de la adevăr. Nu trebuie să citim foarte mult din istoria bisericii pentru a vedea cum s-a împlinit acea profeție. Sub influența filozofilor care căutau să îmbine creștinimsul cu păgânismul, a început să înflorească gnosticismul. În același timp, a început să se răspândească un sentiment antievreiesc. Au început să se ivească interpretări foarte speculative cu privire la unele din cele mai importante doctrine ale lui Hristos și ale apostolilor.
Convertirea lui Constantin
Când Constantin a devenit împărat al Romei, la începutul secolului al IV-lea, în biserică exista un dezacord serios, ca rezultat al acestor factori. Bănuiesc că majoritatea știți că el a fost primul așa-zis împărat creștin al Imperiului Roman. Povestea convertirii sale a devenit foarte cunoscută celor care studiază istoria antică. Constantin se îndrepta către bătălia de la Podul Milvian, când a avut un fel de viziune și a văzut pe cer o cruce în flăcări. Sub cruce scria în latină: „cu acest semn vei învinge.“ El a interpretat asta ca un semn că trebuie să devină creștin, și armata sa de asemenea. I-a declarat pe toți soldații săi păgâni creștini și a devenit foarte zelos pentru înaintarea puterii și prestigiului biserici. Prin influența lui, foarte mulți păgâni au fost acceptați în rândurile creștinilor. Dar, dragi prieteni, aceștia au rămas păgâni în inima lor și au introdus în biserică multe din elementele închinării la soare, căreia îi erau în continuare devotați. Într-o emisiune anterioară am menționat adoptarea Crăciunului și a Paștelui în biserică. Multe alte obiceiuri păgâne au fost creștinate și introduse în practica bisericii.
Închinarea la soare
În acea perioadă, mitraismul sau cultul închinării la soare era religia oficială a Imperiului Roman. Reprezenta concurența cea mai serioasă pentru noua religie creștină. Avea propria organizație, temple, preoție, robe – totul. De asemenea, avea o zi oficială de închinare, în care se aducea omagiu soarelui. Era numită „venerabila zi a soarelui“ Era prima zi a săptămânii și de aici vine cuvântul englezesc Sunday (duminică). Când Constantin i-a adus pe păgâni în biserică, aceștia păzeau ziua soarelui. Era sărbătoarea lor specială. Pentru a le fi mai ușor să facă schimbarea la noua religie, Constantin a acceptat ziua lor de odihnă, duminica, în locul Sabatului creștin, care fusese ținut de Isus și ucenicii Săi. Să nu uităm următorul lucru: calea era deja pregătită din pricina simțămintelor tot mai pornite împotriva evreilor, care erau acuzați de uciderea lui Hristos. Aceste simțăminte îi făceau, în mod natural, pe mulți creștini să renunțe la o sărbătoare ținută de evrei. Este, așadar, ușor de înțeles cum a fost impusă această schimbare printr-o lege civilă emisă de Constantin, ca Împărat al Romei. Putem găsi formularea acestui edict în orice enciclopedie serioasă. Creștinii din acea perioadă, nefiind prea dispuși să îi urmeze pe evrei, erau gata să renunțe la ziua ținută de aceștia, Sabatul.
Date istorice
Unii din voi s-ar putea să fie foarte surprinși de explicația pe care am dat-o mai sus și nu vă voi cere să credeți fără dovezi. Dețin o mulțime de surse care confirmă cele spuse de mine. Există istorici, catolici și protestanți, care sunt de aceeași părere cu privire la ce s-a întâmplat în secolul al IV-lea. După ce Constantin a făcut declarația oficială și a dat decretul legal cu privire la schimbare, Biserica Catolică a consolidat această hotărâre prin diferite concilii bisericești. Din acest motiv, există foarte multe declarații oficiale din surse catolice, care susțin că biserica a făcut schimbarea de la sâmbătă la duminică. Dar înainte de a citi aceste declarații, voi face referire la una luată din Enciclopedia Britanică, din articolul despre duminică: „Constantin este primul care a dat o lege cu privire la cum trebuie păzită duminica și care a prevăzut că ea trebuie păzită mereu în întregul Imperiu Roman.“ Puteți verifica aceste declarații în propria enciclopedie sau puteți să mergeți la bibliotecă și să cercetați alte surse istorice.
Iată o declarație a doctoruui Gilbert Murray (M.A:, doctor în literatură, în Drept, profesor de greacă la Universitatea Oxford), care cu siguranță nu are niciun interes în ce privește doctrina creștină referitoare la Sabat. El a scris: „Din moment ce Mitra era soarele, Neînvinsul, iar soarele era Steau Regală, religia căuta un rege pe care să îl slujească în calitate de reprezentant al lui Mitra pe pământ. Impăratul Imperiului Roman era, evident, adevăratul rege. În vădit contrast cu creștinismul, mitraismul îl recunoștea pe cezar ca purtător al grației divine. Mitraismul era atât de larg acceptat, încât a reușit să impună în lumea creștină ziua soarelui în locul Sabatului; iar ziua de naștere a soarelui, 25 decembrie, ca ziua de naștere a lui Isus.“ (History of Christianity in the Light of Modern Knowledge)
Analizând mai departe declarațiile istorice, iata ce spune doctorul William Frederick: „Păgânii erau idolatri, închinându-se soarelui, iar duminica era ziua lor sacră. Pentru a se ajunge la un acord, era necesar fie ca biserica să adopte ziua lor, fie ca păgânii să își schimbe ziua. Opțiunea din urmă ar fi fost o ofensă și o piatră de poticnire pentru ei. Biserica putea să îi atragă mai ușor dacă accepta ziua lor.“ Iată o explicație clară a felului cum a avut loc această schimbare. O declarație foarte asemănătoare acesteia se găsește în North British Review.
Să citim o afirmație din Enciclopedia Catolică, Vol. 4, p. 153: „După ce a schimbat ziua de odihnă din Sabatul ebraic, sau ziua a șaptea, în prima zi a săptămânii, a făcut ca porunca a treia să se refere la duminică în calitate de zi de odihnă, care să fie păzită ca ziua Domnului.“
Biserica Catolică recunoaște că ea a făcut această schimbare
Iată un citat din ziarul Catholic Press din Sidney, Australia: „Duminica este o instituție catolică și poate fi apărată doar pe baza principiilor catolice. În întreaga Scriptură nu există un singur pasaj care să îndreptățească schimbarea zilei de închinare de la ziua a șaptea la prima zi a săptămânii.“
În The Catholic Mirror, din 23 septembrie 1894, scrie: „Biserica Catolică, cu mai bine de o mie de ani înainte de apariția protestantismului, pe temeiul misiunii ei divine, a schimbat sâmbăta în duminică.“
Pentru a întări aceste afirmații, vreau să citim din două Catehisme. Mai întâi, din Convert’s Catechism of Catholic Doctrine a reverendului Peter Giermann. „Întrebare: care zi este Sabatul? Răspuns: Sâmbăta este Sabatul. Întrebare: De ce ținem duminica în locul sâmbetei? Răspuns: Noi ținem duminica în locul sâmbetei pentru că Biserica Catolică, la Conciliul de la Laodicea, a transferat solemnitatea sâmbetei asupra duminicii.“
Al doilea citat, din Catehismul reverendului Steven Keenan, spune: „Întrebare: Mai există vreo modalitate de a dovedi că Biserica are puterea de a stabili sărbători? Răspuns: Dacă nu ar avea acestă autoritate, nu ar fi putut să facă ceea ce este acceptat de toate confesiunile moderne; nu ar fi putut înlocui păzirea zilei a șaptea, sâmbăta, cu păzirea duminicii, prima zi a săptămânii, schimbare care nu are temei biblic.“
Citatul următor este luat din cartea cardinalului Gibbons, The Question Box, p. 179: „Dacă Biblia este singurul ghid pentru creștini, atunci adventiștii de ziua a șaptea fac bine că țin sâmbăta, asemenea evreilor. Nu e ciudat că cei care susțin că Biblia este unicul lor ghid, urmează tradiția Bisericii Catolice în ce privește ziua de închinare?“
Iată ce scrie în cartea The Faith of Millions, la pagina 473: „Din moment ce Biblia menționează sâmbăta, nu duminica, nu este ciudat că ceilalți creștini, necatolici, care susțin că se bazează doar pe Biblie și nu pe învățătura Bisericii Catolice, țin duminica în locul sâmbetei? Schimbarea zilei de închinare a avut loc cu cincisprezece secole înainte de apariția protestantismului, iar pe vremea aceea obiceiul acesta era respectat de toți. Protestanții au continuat acest obicei chiar dacă se întemeiază pe autoritatea Bisericii Catolice, și nu pe vreun verset explicit din Biblie. Păzirea duminicii este luată de la Biserica Mamă, de care protestanții s-au despărțit ca un băiat care fuge de acasă, dar care poartă în buzunar o poză a mamei lui sau o șuviță din părul ei.“
Declarația aceasta este foarte interesantă, nu-i așa, prieteni? Și foarte adevărată. La mijloc există o contradicție, deoarece am examinat informațiile istorice, pe care le puteți verifica în orice bibliotecă. Nu citez aici niciun material din vreo sursă părtinitoare. Am încercat să vă prezint situația obiectiv. Deși am văzut declarațiile din publicațiile catolice, nu am făcut lucrul acesta pentru a judeca pe cineva. Pur și simplu am arătat ce s-a scris în această privință și ce declarații au fost făcute.
