Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

16. Cântărind dovezile

Scris la: 26 august 2019

 

de David Boatwright și Doug Batchelor

 

Un fapt uimitor: O oră de privare de somn crește cu 8% numărul accidentelor pe autostradă, iar o oră în plus de somn face ca numărul acestora să scadă cu 8%. Lucrul acesta se întâmplă de două ori pe ani, când se schimbă ora. 18 ore de nesomn afectează condusul la volan cam în aceeași măsură ca două băuturi alcoolice. Iar dacă nu ai dormit în ultimele 24 de ore, e aproape la fel ca și cum ai fi băut între patru și șase băuturi alcoolice! Te descurci ideal la volan dacă dormi nouă ore în fiecare noapte.

Scriptura de asemenea ne zice că odihna spirituală și fizică sunt atât de esențiale pentru sănătatea omului încât la creațiune Dumnezeu a pus deoparte, în acest scop, o zi sfântă și a poruncit omenirii să își amintească de ea. (Exodul 20:8-11)

În ultimii ani adevărul cu privire la Sabat a fost atacat, deoarece diavolul știe că pentru dezvoltarea unei relații de dragoste e nevoie de timp de calitate. Sabatul a fost creat de Dumnezeu pentru a fi o zi de calitate excepțională, în tovărășia Răscumpărătorului și Creatorului nostru. Distorsionând sau desființând acestă zi sfântă, diavolul a încercat să degradeze relația omului cu Mântuitorul.

În ziua de astăzi există multe dezbateri cu privire la care zi este adevăratul Sabat biblic și dacă lucrul acesta într-adevăr contează.

Polemica Sabatului creștin se învârte în jurul a două zile ale săptămânii: ziua a șaptea, sâmbăta, și ziua întâi, duminica. În Biblie sunt numite toate zilele săptămânii. Numele cel mai important era Sabatul, care însemna odihnă. Apoi urmează prima zi de după Sabat, a doua zi și așa mai departe, până la ziua a șasea, care era numită ziua pregătirii (Marcu 15:42; Luca 23:54) Fiecare zi era numită în relație cu Sabatul.

 

O bază solidă

Faptul că ziua a șaptea este binecuvântată este unul din lucrurile cele mai clare din relatarea creațiunii. În primele trei versete din Geneza 2 se rostește de trei ori sintagma „ziua a șaptea“: „Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul, şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise şi o făcuse.“ (subl. ns.)

Poporul lui Dumnezeu a ținut mereu Sabatul, de la apusul soarelui în ziua de pregătire (vineri) până la apusul soarelui în Sabat (sâmbătă seara) (Leviticul 23:32). Conceptul de început și sfârșit al zilei la miezul nopții a fost introdus în perioada modernă, o dată cu apariția ceasurilor foarte exacte. Relatarea biblică despre femeile care pregăteau miresme pentru îngroparea lui Hristos ne arată că ei încetau pregătirile vinerea la apus și în ziua de Sabat se odihneau, „după lege.“ (Luca 23:56)

Porunca la care se face referire aici este a patra din cele zece. Ea spune: „Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea.“ (Exodul 20:9, 10) Observați că este numită „ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău“, nu „Sabatul iudeilor“, așa cum susțin unii.

Isus Însuși le-a spus conducătorilor evrei că El este „Domn al Sabatului.“ (Marcu 2:28) Pentru că Isus este Creatorul (Ioan 1:3), El este Cel care a binecuvântat ziua a șaptea și s-a odihnit împreună cu Adam în primul Sabat, în Eden.

De fapt, Isus i-a dat apostolului Ioan viziunea din Apocalipsa în Sabat, când se afla pe insula Patmos ca prizonier. Ioan declară că a avut această viziune „în ziua Domnului.“ (Apocalipsa 1:10) Dar care este ziua Domnului? În Isaia 58:13 Dumnezeu spune că Sabatul  este ziua Sa cea sfântă. În niciun loc din Biblie nu scrie că duminica ar fi ziua Domnului!

 

Cum stau lucrurile cu duminica?

Pe ce pasaj scripturistic se bazează cei care numesc duminica Sabat? Istoria arată că înainte de anul 300 d.Hr. creștinii în general nu țineau duminica în calitate de zi de odihnă sau închinare. Cu siguranță că niciun apostol nu a ținut prima zi a săptămânii în locul Sabatului.

Unii citează Fapte 20:7 („În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pânea.“) ca dovadă că ucenicii aveau un serviciu de închinare duminica, numind-o astfel noua zi de închinare. Dar Noul Testament declară că ucenicii frângeau pâinea în casele credincioșilor, în fiecare zi. (Fapte 2:46)

Dar chiar dacă ar fi ținut un serviciu de închinare în prima zi a săptămânii, asta nu ar fi o dovadă că duminica era noul Sabat – cina Domnului fusese instaurată într-o marți noaptea.

Alții citează 1Corinteni 16:2 ca argument împotriva Sabatului: „În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu.“ În loc să demonstreze că duminca era ținută ca Sabat, acest verset dovedește contrariul. Pavel îi instruiește pe corinteni să pună deoparte ajutoare pentru săraci în prima zi a săptămânii, când se află acasă, ca să nu facă lucrul acesta sâmbăta, în timul serviciului comun de închinare.

Biblia arată clar că ucenicii s-au închinat în ziua a șaptea a săptămânii și i-au învățat și pe alții să facă asta. Femeile care L-au urmat pe Isus au ținut Sabatul zilei a șaptea (Luca 23:56). Pavel a ținut Sabatul în timp ce le predica Evanghelia neamurilor (Fapte 16:13; 17:2; 18:4). Ioan l-a ținut în timp ce se afla în exil pe Insula Patmos (Apocalipsa 1:10).

Isus, exemplul suprem pentru toți creștinii, a ținut Sabatul, închinându-Se mereu în sinagogă sâmbăta (Marcu 6:2; Luca 4:16) El nu a poruncit nicăieri ținerea altei zile sau desființarea chiar și a celei mai mici porunci! (Matei 5:17-19) De fapt, Scriptura spune lămurit că mântuiții din toate popoarele vor păzi Sabatul pe noul pământ. (Isaia 66:23)

 

O schimbare subtilă

Chiar în absența dovezilor biblice, mare parte a lumii creștine consideră că duminica este ziua de odihnă a creștinilor. Când și cum a avut loc această schimbare? Ea s-a întâmplat încet, la aproximativ 300 de ani după înălțarea lui Isus la cer.

Romanii păgâni numeau prima zi a săptămânii „venerabila zi a soarelui“ sau ziua soarelui. Atât creștinii evrei, cât și cei dintre neamuri, erau păzitori ai Sabatului, în timp ce toate religiile politeiste (cu mulți zei) se închinau la soare în prima zi a săptămânii. Totuși, în Imperiul Roman iudeii erau considerați o pacoste pentru că se revoltau adesea și religia lor monoteistică (un singur Dumnezeu) era în conflict cu toate celelalte. Deoarece iudei țineau Sabatul, toți păzitorii Sabatului deveniseră, prin asociație, foarte nepopulari.

În anul 313 d.Hr., împăratul roman Constantin, care fusese păgân închinător la soare, a acceptat oficial creștinismul și a pus în vigoare prima lege referitoare la păzirea duminicii. Mulți creștini dintre neamuri au acceptat repede această schimbare, din dorința de a se distanța de evreii care erau atât de urâți de toți și cu care aveau ceva în comun – ziua de închinare.

Constantin s-a străduit să facă mai ușoară pentru păgâni trecerea la noua religie a imperiului. Așa că i-a îndemnat pe toți creștinii să adopte sărbătorile păgâne ale soarelui și să le numească după Dumnezeul creștin sau după sfinții creștini. Credincioșii sinceri s-au împotrivit acestui compromis, dar deoarece majoritatea au fost dispuși să cedeze, cei sinceri au rămas în minoritate. Pe o perioadă de câteva sute de ani, duminica a devenit treptat cunoscută sub numele de Sabat creștin și ținută ca atare.

 

Argumente obișnuite

Creștinii de azi care descoperă și acceptă adevărul biblic despre Sabat, se confruntă cu diferite contraargumente. De obicei opoziția vine din partea altor creștini, care se simt îndemnați, aproape obsedant, să îi convingă să nu accepte adevărul biblic. Aceste contraargumente adesea nu fac altceva decât să îi convingă și mai mult.

Un domn care lucra la un lanț mare de supermarketuri în Vestul Mijlociu, studiind Scriptura a descoperit adevărul despre Sabat. A fost așa de încântat de această descoperire încât s-a dus imediat la șeful său și i-a spus că nu va mai lucra de vineri după apusul soarelui până sâmbătă la apus. Săptămâna care a urmat toți colegii din departamentul său au venit cu o mulțime de argumente menite să îl descurajeze în hotărârea sa „netradițională“ de a ține Sabatul.

Primul i-a spus că în Biblie scrie: „Unul socoteşte o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui.“ (Romani 14:5) Colegul acesta de muncă a încercat să îi explice că versetul spune că poate face orice i se pare corect și că nu trebuie să țină o anumită zi.

-Bine, i-a răspuns el. Atunci o să aleg Sabatul. Sunt complet convins că aceasta este ziua care trebuie ținută.

Văzând eșecul primului coleg de muncă, un altul a venit cu un argument diferit:

-Nu înseamnă că trebuie să ținem sâmbăta. Biblia vrea să spună că trebuie să ne odihnim fiecare a șaptea zi și nu contează cu care zi începem numărătoarea, cu condiția să ne odihnim o zi din șapte zile consecutive.

-Bine, a răspuns el. Dacă nu contează, eu o să aleg sâmbăta, ziua mea de odihnă din șapte.

Alt coleg i-a spus că Noul Testament nu pune deoparte o zi pentru închinare.

-Trebuie să sfințești fiecare zi, i-a explicat acesta.

Noul păzitor al Sabatului i-a răspuns:

-Eu cred că trebuie să ne închinăm lui Dumnezeu în fiecare zi, dar ar fi o nebunie să sfințesc fiecare zi și să nu merg la lucru. Asta nu e sfințire, ci nebunie.

Altul i-a spus că Sabatul este doar pentru evrei. Omul nostru l-a întrebat:

-Atunci de ce a zis Isus că „Sabatul a fost făcut pentru om“? (Marcu 2:27) Om înseamnă evreu? A fost Adam evreu? Isus a petrecut cu el primul Sabat în grădina Eden.

Alt coleg i-a spus că nu trebuie să țină cele Zece Porunci, deoarece nu mai sunt sub lege, ci sub har.

-Vrei să spui că pot să îți fur banii și să îți poftesc soția? a răspuns el.

Într-o seară, în cadrul unei evanghelizații, vorbeam despre Sabat, când un pastor apărător al duminici m-a întrerupt și mi-a spus că predic legalismul. L-am întrebat dacă Dumnezeu vrea să ținem cele Zece Porunci. La început a răspuns că nu, apoi, când și-a dat seama ce ridicol e, s-a răzgândit și a zis că da. Apoi a adăugat repede:

-Dar numai nouă dintre ele.

-Așadar, i-am răspuns, vreți să spuneți că singura poruncă pe care Dumnezeu vrea să o uităm este cea care începe cu avertizarea „adu-ți aminte“?

A plecat de la evanghelizare roșu la față și nu a mai venit niciodată.

Un alt pastor s-a făcut de râs, spunând:

-Calendarul a fost schimbat de multe ori, așa că nu mai știm sigur care zi este ziua a șaptea.

-Dacă așa stau lucrurile, i-am răspuns eu, atunci nu știți nici care zi este duminica, nu-i așa? Dar adevărul este că nicio schimbare de calendar nu a avut vreun efect asupra ciclului săptămânal.

Nu există nicio îndoială care zi a săptămânii este ziua a șaptea. În orice dicționar (englez) scrie: „sâmbăta – ziua a șaptea a săptămânii.“

Biblia ne arată clar că Isus a murit vinerea, în Sabat s-a odihnit în mormânt de lucrarea Sa de salvare a omenirii, apoi duminică dimineața a înviat pentru a-Și continua lucrarea de mare preot (Luca 23:54; Evrei 7:25).

De fapt, în mai bine de 145 de limbi, cuvântul care desemnează ziua a șaptea este echivalentul cuvântului Sabat sau zi de odihnă (spaniolă: sábado, rusă: subota.)

Ieri, un om ingenios mi-a spus:

-Când soarele s-a oprit pe cer, pe vremea lui Iosua, sâmbăta a devenit duminică!

Toate aceste eforturi complicate de a elimina porunca lui Dumnezeu sunt dovezi convingătoare că multe biserici clădesc pe nisipul tradiției populare. Isus a spus: „Degeaba Mă cinstesc ei, dând învăţături cari nu sunt decât nişte porunci omeneşti. […] Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră.“ (Marcu 7:7-9)

Argumentele contradictorii care sunt aduse împotriva Sabatului nu fac altceva decât să dovedească faptul că acestea nu stau în picioare. Este impostibil să justifici renunțarea la Sabat fără să renunți la întreaga lege. Iacov arată că dacă încălcăm una din cele Zece Porunci, ne facem vinovați de încălcarea tuturor: „Căci cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.“ (Iacov 2:10)

 

Un verset important

Unii creștini cred sincer că toată legea, inclusiv Sabatul, a fost desființată la moartea lui Isus.  În sprijinul acestei idei, ei citează cunoscutul verset din Coloseni 2: „A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. […]

Însă renunțarea la lege este un lucru nechibzuit și periculos. Primele patru porunci definesc responsabilitatea pe care o avem față de Creatorul nostru. Ultimele șase sunt baza tuturor legilor civile omenești. Dacă legea morală ar fi abrogată, pe pământul acesta nu ar mai exista niciun loc în care să putem fi în siguranță.

Pavel spune: „Pentru că nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta vor fi socotiţi neprihăniţi.“ (Romani 2:13) De asemenea, adaugă: „Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.“ (Romani 7:12)

Ce înseamnă deci versetele din Coloseni? În Scriptură se vorbește în general despre două seturi de legi: legea morală a celor Zece Porunci și legea ceremonială a ritualurilor. Prima a fost scrisă cu degetul lui Dumnezeu, pe piatră, iar a doua a fost scrisă de mână lui Moise, pe pergament.

Deuteronomul 4 face distincție între aceste două:

Legea morală: „El Şi-a vestit legământul Său, pe care v-a poruncit să-l păziţi, cele zece porunci; şi le-a scris pe două table de piatră.“ (Deuteronom 4:13)

Legea ceremonială: „În vremea aceea, Domnul mi-a poruncit să vă învăţ legi şi porunci, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire.“ (Deuteronom 4:14)

Coloseni 2:14 ne spune că legea care a fost pironită pe cruce era „zapisul“ („ritualurile scrise de mână“ în traducerea engleză), nu cea scrisă cu degetul. Care lege este aceasta? „Nu voi mai strămuta pe Israel din ţara pe care am dat-o părinţilor voştri, numai să caute să împlinească tot ce le-am poruncit, după toată legea, învăţăturile şi poruncile date prin Moise.“ (2 Cronici 33:8; în traducerea engleză: „poruncile scrise de mâna lui Moise.“) Legea despre care se spune la Coloseni 2 că a fost pironită pe cruce era scrisă pe hârtie și era „împotriva noastră.“ (În plus, e foarte dificil să pironești niște table de piatră.)

„Luaţi cartea aceasta a legii şi puneţi-o lângă chivotul legământului Domnului, Dumnezeului vostru, ca să fie acolo ca martoră împotriva ta.“ (Deuteronom 31:26) Cele Zece Porunci, scrise de degetul lui Dumnezeu pe tablele de piatră, se află în chivot; iar legea ceremonială, scrisă de mâna lui Moise, se găsea lângă chivotul legământului.

Vedem așadar că legea despre care scrie în Coloseni 2 că a fost pironită, este legea ceremonială și sabatele anuale (festivale). De aceea, când Isus a murit, perdeaua dinăuntrul templului s-a rupt în două. (Matei 27:51)

Din nefericire, majoritatea evreilor erau așa de preocupați de umbre și simboluri mesianice încât nu au observat împlinirea acestora în persoana lui Isus. Chiar și bisericii creștine i-a fost greu să facă diferența între umbră și realitate. Unii iudei creștini le cereau convertiților dintre neamuri să respecte toate ceremoniile care Îl prefigurau pe Mesia. Ei nu înțelegeau imaginea de ansamblu – că venirea lui Mesia făcuse inutile aceste simboluri și umbre. Acesta este motivul pentru care apstolul Pavel îi îndeamnă pe creștinii din Colos să nu permită nimănui să îi judece cu privire la zilele de Sabat, „care sunt umbra lucrurilor viitoare.“ (Coloseni 2:17)

 

Dumnezeu nu se schimbă!

Dar ce se întâmplă dacă păzim legea, dar schimbăm numai porunca Sabatului, din ziua a șaptea în prima zi a săptămânii? Problema principală este că o asemenea schimbare pur și simplu nu este biblică. De aceea, este imposibilă sfințirea duminicii. Porunca a patra ne spune că Dumnezeu a sfințit Sabatul și l-a pus deoparte. Nu există niciun loc în Scriptură în care să scrie că Dumnezeu ar fi transferat sfințenia Sabatului asupra duminicii. De aceea, duminica nu poate fi sfințită, deoarece Dumnezeu nu a sfințit-o.

Și trebuie să ne punem și întrebarea cea mai importantă. din moment ce Isus a creat Sabatul înainte de intrarea în păcat, iar ceea ce a binecuvântat Dumnezeu rămâne binecuvântat pentru totdeauna (1 Cronici 17:27), de ce să-Și schimbe propria Lege veșnică? El declară: „Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi.“ (Maleahi 3:6)

Isus Hristos este același ieri, azi și pentru veșnicie. (Evrei 13:8) De ce ar fi dat Dumnezeu porunca Sabatului pe piatră, scriind-o cu propriul deget și rostind-o cu vocea Sa, doar pentru a o schimba mai apoi, fără să ne dea nici măcar o vagă referință biblică?

Este esențial să înțelegem de ce a creat Dumnezeu Sabatul și ce avantaje ar putea aduce schimbarea lui. În primul rând, Dumnezeu a vrut ca omul și animalele domestice să se odihnească fizic în această zi. În timpul Revoluției Franceze, într-un acces de împotrivire față de abuzul bisericii, conducătorii atei au cerut desființarea oricărui lucru care avea legătură cu religia. Așadar era nevoie și de o schimbare a ciclului săptămânal. Nu se putea găsi nicio explicație astronomică pentru săptămâna de șapte zile, așa că au tras concluzia că ciclul săptămânal era de natură religioasă. Și l-au înlocuit cu o săptămâna de lucru de zece zile, dar la puțin timp și-au dat sama că nu doar că oamenii erau nemulțumiți din cauza epuizării fizice, ci și animalele de povară erau tot timpul obosite. Nu după multă vreme, Franța a revenit la săptămâna de șapte zile.

Odihna fizică însă nu este decât un aspect minor al binecuvântării depline pe care a intenționat-o Creatorul pentru omenire. Dumnezeu vrea să aibă tovărășie spirituală cu ființele create de El. În Biblie nu există niciun indiciu că înainte de creațiune, în cer ar fi existat săptămâna sau Sabatul. Această zi a fost făcută pentru om, nu pentru îngeri. Totuși, lui Dumnezeu Îi place așa de mult încât plănuiește să o țină împreună cu noi de-a lungul veșniciei. Într-o zi, El Își va muta capitoliul Său universal pe pământ (Apocalipsa 21) și îi va invita pe toți cei mântuiți să se întâlnească cu El în Sabat, în fiecare săptămână. (Isaia 66:23)

Sabatul este, printre altele, un memorial al puterii creatoare și răscumpărătoare a lui Dumnezeu. De asemenea, este un semn al puterii Sale recreatoare în viețile noastre. „Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc.“ (Ezechiel 20:12)

Odihna de Sabat de asemenea ne revelă odihna veșnică pe care o pregătește Dumnezeu celor mântuiți. (Evrei 4:1-11) Această odihnă a fost simbolizată de intrarea poporului Israel în țarea făgăduită. Israelul spiritual așteaptă cu nerăbdare noul pământ făgăduit, „în care va locui neprihănirea.“ (2 Petru 3:13)

„Să luăm dar bine seama, ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu.“ (Evrei 4:11)

Isus te invită să experimentezi, în prezența Sa, odihna spirituală și fizică a acestei zile binecuvântate.

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.“ (Matei 11:28-30)