666, CNP-ul si cipul – diversiune pentru a ascunde adevarata problema

666, CNP-ul si cipul – diversiune pentru a ascunde adevarata problema
Introducerea pasapoartelor cu microcip a determinat un numar de clerici, calugari si laici sa protesteze, sustinand ca instalarea unui microcip in pasapoarte, in cartile de identitate si in permisele auto ar contine cifra 666, care in Apocalipsa lui Ioan este prezentata drept numarul numelui fiarei sau antichristului. Subiectul a starnit interesul presei si a fost dezbatut pe larg.
Ce este cipul ?
Denumirea tehnica a cipului este Dispozitiv de Identificare prin Frecvente Radio (R.F.I.D. – Radio Frequency Identification Device) si este folosit pentru identificarea persoanelor.
Carl Sanders, un inginer care a lucrat in Statele Unite pentru General Electric si apoi pentru CIA la conceperea a noua microcipuri implantabile si care a avut o contributie importanta in inventarea acestei tehnologii, declara in cadrul unui interviu acordat pentru Radio Vocea Evangheliei ca ultimul microcip, la realizarea caruia a lucrat, este de grosimea unui sfert de bob de orez (0.7 mm pe 7 milimetri), avand integrate 250.000 de componente ; are o baterie cu litiu si antena de emisie-receptie.
El a spus ca in urma unui studiu au descoperit, cu mult inainte de a sti despre ce scrie in Apocalipsa, ca sunt doua locuri ideale pentru acest microcip : pe frunte, la radacina parului, sau pe exteriorul palmei mainii drepte. Aceasta pentru ca bateria are un circuit minuscul de incarcare cu o termocupla care face ca, la variatiile de temperatura, curentul sa circule intr-o directie sau alta, producand astfel incarcarea bateriei. Fruntea este ideala pentru instalarea microcipului, pentru ca in acest loc temperatura creste si din cauze emotionale, iar mana dreapta pentru ca la ea apar variatii de temperatura mai multe, deoarece este folosita mai mult.
Se pare ca in SUA numai anul trecut au primit, de bunavoie, sa le fie implantat cipul, cam 450.000 de persoane. Exista deja firme care comercializeaza astfel de cipuri. Ele sunt folosite pentru identificare si supraveghere din motive de securitate, dar si in loc de carduri de plata.
Legislatia cu privire la Device-urile de Identificare prin Frecvente Radio
Uniunea Europeana a stabilit, inca din 2004, recomandari si detalii tehnice privind elementele de securitate si elementele biometrice, precum si specificarile tehnice aferente dispozitivelor de securitate si elementelor biometrice care urmeaza sa fie integrate obligatoriu in pasapoarte si in documente de calatorie. Odata cu aderarea la Uniunea Europeana, Romania s-a angajat sa aplice aceste recomandari.
Numerotarea populatiei in sensul acordarii unui numar de identitate, cod numeric personal sub forma unei insiruiri de cifre sau a unui cod de bare, utilizarea tehnicilor moderne pentru urmarirea si monitorizarea cetatenilor prin R.F.I.D. ofera unele avantaje, dar prezinta si dezavantajul ca in politicile publice oamenii tind sa fie perceputi ca niste numere si cantitati. Identitatea numerica ofera posibilitatea ca oricine sa fie usor controlat cu privire la tot parcursul sau prin viata, iar folosirea microcipurilor ofera posibilitatea ca oricine sa fie identificat, oriunde s-ar gasi, sau sa fie citite informatii particulare de aproape sau de la distanta. Aparent, oamenii cinstiti nu au de ce sa se teama de un astfel de control, cata vreme nu au nimic de ascuns. Problemele apar atunci cand viata intima este invadata fara stirea sau fara permisiunea celui vizat, fie pentru ca s-a gresit numarul cautat, fie pentru ca trebuie gasit un infractor real sau inventat, fie pentru ca, “din motive de securitate”, oricine trebuie verificat. Problema se agraveaza daca luam in consideratie vulnerabilitatea bazelor de date care pot fi accesate usor de persoane, institutii sau alti interesati. De fapt, odata cu stocarea datelor personale ale cetatenilor, cu identitatea lor numerica, cu introducerea cipurilor biometrice si cu inregistrarea numarului de identitate in toate documentele si tranzactiile in care cetateanul este implicat, cred ca societatea globala trebuie sa se intrebe in mod serios daca dreptul la respectarea vietii private si de familie isi mai justifica locul in lista Drepturilor fundamentale ale omului.
In ceea ce priveste libertatea religioasa, este incurajator ca identitatea religioasa nu se afla, cel putin in prezent, inregistrata in bazele de date personale solicitate.
In ceea ce priveste asocierea codului numeric personal (CNP), a codului de bare sau a cipului biometric cu semnul fiarei este adevarat ca, intr-o zi, unii cetateni ar putea constata ca, din motive religioase, CNP-urile lor au fost trecute pe o “lista neagra” si, ca urmare a acestui fapt, codurile lor de identificare nu mai sunt acceptate pentru niciun fel de tranzactii. O alta posibilitate este ca, in viitor, codul numeric sau cipul sa contina si date referitoare la religie sau la anumite comportamente bazate pe religie. In aceasta situatie, aparatele de citire a codului sau a cipului pot fi setate in asa fel incat, atunci cand in codul de identificare personala citesc o cifra care releva un anumit tip de comportament motivat religios, sa blocheze continuarea operatiunilor. Acestea sunt doua scenarii posibile pentru cei care ar trebui sa fie marginalizati, stigmatizati si lipsiti de dreptul de a cumpara sau a vinde (Apoc. 13,16.17) fara a avea, in mod necesar, numarul 666. Dupa parerea mea, identificarea CNP-ului sau a cipului cu semnul fiarei, din Apocalipsa 13, sau numarul numelui ei nu poate fi in totul corecta. Ba mai mult, o astfel de interpretare este periculoasa si risca sa distraga atentia de la adevarata problema ridicata de capitolul 13 din Apocalipsa.
Avand in vedere cele de mai sus, cred ca este important ca mai intai sa intelegem ce spune Biblia despre semnul fiarei si despre numarul 666, si numai dupa aceea sa incercam sa analizam o posibila legatura intre acesta si codul numeric personal, codul de bare sau cipul cu identificare prin frecvente radio.
Pecetea Dumnezeului celui viu si semnul fiarei
Preocuparea crestinilor, de-a lungul tuturor timpurilor, de a cunoaste in ce consta semnul fiarei pare justificata atata vreme cat de purtarea lui, aparent, va depinde viata tuturor locuitorilor, nimeni neputand sa vanda sau sa cumpere daca nu are acest semn. Este important pentru crestin sa inteleaga ce este semnul fiarei si sa stie cum pot oamenii sa evite avertizarea infricosatoare a lui Dumnezeu.
Legat de 666, care este numit numarul numelui fiarei, trebuie observat ca singurele semnificatii pe care textul biblic i le acorda se refera la faptul ca acest numar este una dintre cheile de identificare a fiarei – “Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei. Caci este un nume de om. Si numarul este sase sute sase zeci si sase” (Apoc. 13,18) – si ca acest semn/numar are legatura cu inchinarea, aratand ca cel care poarta acest semn este loial fata de puterea reprezentata de fiara. (Apoc. 13,15-17)
Incepand cu Irineu care, spre sfarsitul secolului al II-lea, elaborase o interpretare rationala a semnului fiarei folosind gematria (acordarea de valori numerice literelor unui nume), multi comentatori ai Bibliei au atribuit acest numar unor personaje istorice. Faptul ca, folosind gematria, numarul este aplicabil mai multor personaje, evidentiaza ca sunt necesare alte indicii pentru a stabili in ce consta semnul fiarei.
In legatura cu semnul fiarei, trebuie luate in considerare cateva remarci :
1.      Semnul are legatura cu inchinarea. In incercarea sa de a face ca toti locuitorii pamantului sa se inchine fiarei dintai (vers.8), a doua fiara emite o lege conform careia “sa fie omorati toti cei ce nu se vor inchina icoanei fiarei” (v.15) si nimeni sa nu poata cumpara sau vinde (v.16.17). Astfel, indiferent in ce ar consta semnul care va fi purtat pe mana dreapta sau pe frunte, acesta nu va fi semnul fiarei atata timp cat nu este asociat cu inchinarea, cu supunerea voita fata de puterea reprezentata prin semn.
2.      Capitolul 13 anunta mania fiarei asupra celor care nu au primit semnul sau, semnul care este reamintit in mod repetat in capitolele urmatoare (14,9.11; 16,2; 19,20) pentru a arata pedeapsa lui Dumnezeu asupra celor care vor primi semnul, iar capitolul 20,4 arata ca aceia care nu se vor inchina fiarei si nu vor primi semnul ei pe frunte si pe mana vor invia si vor imparati o mie de ani impreuna cu Hristos. Sentinta fiarei care ii condamna la moarte pe toti cei care nu i se inchina si nu au acceptat semnul ei este rasturnata prin sentinta lui Dumnezeu care ii pedepseste pe cei ce au primit semnul si ii indreptateste pe cei care l-au respins.
3.      Semnul fiarei este in opozitie cu pecetea lui Dumnezeu. Aceasta este mentionata pentru prima data in paranteza care uneste pecetea a sasea de a saptea, in capitolul 7,3.4, si mai este amintita o data in cadrul trambitei a cincea pentru a descrie relele care au sa vina peste cei care nu au primit-o (9,4). Facand o comparatie intre semnul fiarei si pecetea/semnul lui Dumnezeu, constatam ca cele doua sunt in opozitie, ca fiecare semn dovedeste apartenenta, alegerea unei anumite autoritati. Cine nu primeste semnul lui Dumnezeu, primeste, in consecinta, semnul fiarei. Cele doua se exclud unul pe celalalt. Din acest motiv, cea mai sigura modalitate de a nu primi semnul fiarei consta in a primi pecetea lui Dumnezeu.
4.      Semnul are legatura cu numele si caracterul. In Apocalipsa 7, cei care poarta pecetea lui Dumnezeu pe fruntea lor sunt identificati ca fiind un grup care numara o suta patruzeci si patru de mii. Acelasi grup, de o suta patruzeci si patru de mii, este vazut in Apocalipsa 14 ca fiind alcatuit din persoane care aveau scris pe frunte Numele Mielului (Numele lui Isus) si Numele Tatalui Sau. Este usor de sesizat identitatea dintre pecetea lui Dumnezeu si Numele care sunt scrise pe fruntile celor o suta patruzeci si patru de mii. Tot astfel, semnul fiarei este identificat in Apocalipsa 13,17 cu numele fiarei.
Multi comentatori biblici iau in consideratie faptul ca in Biblie numele se refera la caracter si ca, in consecinta, semnul lui Dumnezeu se refera la carcater, sugerand ca aceia care primesc pecetea Sa au un caracter dupa voia Sa, asemanator caracterului Sau. Aceasta interpretare este sustinuta de contextul capitolului 14, care insista asupra caracterului pe care il au cei care au pecetea Sa. De altfel, si purtatorii semnului fiarei sunt prezentati ca unii care au un caracter asemanator cu al acesteia. In acest context, pare normal sa intelegem ca semnul fiarei are legatura cu inchinarea si caracterul celor ce fac voia fiarei, in timp ce pecetea lui Dumnezeu are legatura cu inchinarea ceruta de El si cu caracterul pe care-l aproba El.
Concluzie
Semnul fiarei ar putea avea si aspect fizic, vizibil, dar semnificatia lui este profund spirituala. Faptul ca este purtat pe mana sau pe frunte sugereaza ca cei care se inchina fiarei, ascultand de ea, o fac fie numai din cauza presiunilor la care sunt supusi, fie din convingere (semnul este purtat sugestiv pe mana dreapta sau pe frunte), dar, in ambele situatii, supunerea fata de fiara este constienta si acceptata, chiar daca in multe cazuri este acceptata in mod fortat.
Daca 666 se gaseste in codul de bare, aceasta ar putea fi o sugestie cu privire la operabilitatea teoriilor conspiratiei si la intentiile necurate care ar putea sa se afle in spatele acestui program. Potrivit acestor teorii, unul sau mai multe grupuri “invizibile” controleaza evolutiile lumii in toate domeniile vietii, construind atat relatiile internationale, cat si relatiile sociale in cadrul societatilor nationale si regionale, in asa fel incat intentii si planuri ascunse sa poata fi realizate. Nu trebuie sa uitam totusi ca teoriile constructivismului social si cele ale conspiratiei, desi actuale, funtioneaza numai partial, deoarece lupta pentru suprematie dintre cele trei modele de globalizare (american, european si asiatic), grupurile de interese, surprizele economice si mai ales jocul democratic, care inca functioneaza, fac ca initiatorii diferitelor programme sa controleze declansarea unor fenomene fara a putea controla evolutiile ulterioare.
Avand in vedere cele de mai sus, desi dezbaterea cu privire la pasapoartele cu cip este necesara si poate contine mult adevar, ea ar putea fi generatoare de confuzie si ar putea distrage atentia de la adevarata semnificatie a semnului. In gandirea biblica, semnul fiarei nu este semnificativ decat in masura in care este pus in contrast cu semnul lui Dumnezeu. Textul lasa sa se inteleaga ca fiara poate fi identificata ; dar chiar daca unii nu ar putea sa o identifice, pierderea nu ar fi foarte mare, deoarece credinciosii trebuie sa fie mai preocupati cu privire la ce au de facut pentru a primi pecetea lui Dumnezeu decat de a nu primi semnul fiarei. Primirea semnului lui Dumnezeu ii va scuti sa primeasca semnul fiarei.
Daca cele scrise in Biblie se vor intampla, atunci doua lucruri trebuie sa aiba loc pentru a fi posibila implinirea acestei profetii. In primul rand ar trebui sa se formuleze niste standarde clare de comportament generat de motive religioase, inacceptabile de catre societatea globala, care sa fie interzise. O astfel de abordare ne duce cu gandul la limitarea libertatii religioase. Din acest punct de vedere, orice limitare nelegitima a libertatii de manifestare si exprimare a religiei ar urma sa fie suspectata ca ar putea constitui un pas catre un moment de criza universala in materie de morala si de religie. Este lesne de inteles ca suporterii acestei abordari vor face tot ce le sta in putinta pentru a amana cat mai mult acest moment si s-ar opune oricarei incercari de limitare a libertatii de credinta. In al doilea rand, modalitatile si mijloacele de urmarire a cetatenilor si de penetrare in spatiul lor intim ar putea fi interpretate ca etape in pregatirea unei mari persecutii.
Din textul biblic este evident ca profetiile biblice ne ofera o vedere de ansamblu asupra viitorului, dar nimeni nu poate cunoaste detaliile implinirii lor. Mai mult, rolul profetiei biblice nu este de a-i face pe oameni capabili sa prezica viitorul, ci mai degraba sa ii ajute sa inteleaga filosofia istoriei si modul lui Dumnezeu de a lucra cu oamenii, sa ii faca sa inteleaga planurile Sale cu scopul de a nu fi luati prin surprindere si sa se pregateasca pentru implinirea fagaduintelor lui Dumnezeu.
Viorel Dima
Curierul Adventist, mai 2009