Absent la vizitaÎn ultimul timp se observă o reţinere din partea unor persoane de sex feminin de a participa la serviciile divine din cauza “necurăţiei” despre care vorbeşte Vechiul Testament atunci când se referă la perioada menstruaţiei sau a lehuziei (după naştere). În acest articol ne propunem să oferim un răspuns pentru cei care sunt dispuşi să-şi schimbe opiniile după o informare corectă, chiar dacă nu exhaustivă. Prima parte a articolului va cuprinde nişte consideraţii principiale (religioase), în timp ce partea a doua a articolului va aborda procesul menstruaţiei din punt de vedere fiziologic, medical.
Consideraţii principiale
Mai multe legi mozaice au ca obiect problematica necurăţiei rituale. Necurăţia descrisă în Lev. 12 (ca şi scurgerile genitale din Lev. 15) este rituală şi nu morală. Textul ebraic nu foloseşte termenii consacraţi pentru păcate, greşeli morale sau iertare de păcat atunci când se referă la necurăţia fizică rituală .
Roy Gane arată că sacrificiile aduse de femei după încheierea perioadei de necurăţie postnatală (Lev 12), ca şi sacrificiile rituale după scurgerile genitale (Lev. 15) nu sunt sacrificii de tip jertfă pentru păcat cu scopul de a îndepărta o vină morală, ci o jertfă de purificare cu scopul de a îndepărta o impuritate fizică rituală.
Jonathan Klawans enumeră 5 deosebiri între necurăţia morală şi cea rituală:
1. Necurăţia morală este o urmare a unui păcat grav cum ar fi păcatele sexuale (Lev. 18. 24-30), idolatria (Lev. 19.31; 20.1-3) şi vărsarea de sânge (Num. 35.33-34), în timp ce necurăţia rituală nu este efectul unui păcat;
2. Nu există fenomenul de „contact-contagiune” (atingere-pângărire) în cazul necurăţiei morale, aşa cum este cazul cu necurăţia rituală;
3. În timp ce necurăţia morală este de durată şi duce la degradarea păcătoşilor şi a ţării, necurăţia rituală este temporară;
4. Necurăţia morală nu poate fi ameliorată (atenuată sau ştearsă) prin ritualuri de purificare, ca în cazul necurăţiei rituale, ci „puritatea morală se realizează prin pedepsire sau ispăşire…”;
5. În timp ce termenul „necurat” este folosit atât pentru necurăţia morală, cât şi cea rituală, termeni ca „urâciune” sau „pângărire” sunt folosiţi doar pentru necurăţiile morale, nu şi cele rituale.
Lev. 12.2 arată că necurăţia de după naştere este similară necurăţiei din timpul menstruaţiei şi este rituală. Lev. 15 reia problema necurăţiei menstruale, încadrând-o între alte forme de necurăţie clar rituale, toate având de a face cu secreţii sau scurgeri fiziologice sau patologice. În acest capitol sunt enumerate cinci categorii de necurăţii ceremoniale pe care Richard Whitekettle le descrie într-o structură evident chiastică a capitolului (A – corespondent cu A’, B – corespondent cu B’, iar C constituie mijlocul de sine stătător) :
A. Versetele 2 – 15 : scurgeri anormale, de lungă durată, ale bărbatului – el se spală şi aduce o jertfă.
B. Versetele 16 – 17 : scurgeri obişnuite, trecătoare, disfuncţionale, ale bărbatului – el se spală.
C. Versetul 18 : scurgerea normală din timpul actului intim – ambii se spală.
B’. Versetele 19 – 24 : scurgeri obişnuite, trecătoare, disfuncţionale, ale femeii – ea se spală.
A’. Versetele 25 – 30 : scurgeri anormale, de lungă durată, ale femeii – ea se spală şi aduce o jertfă.
Extremele (A şi A’) sunt stări patologice anormale care necesită o jertfă atunci când scurgerea se opreşte. Cazurile de necurăţie nr. 2 şi 4 (B şi B’) au de-a face cu scurgeri obişnuite (menstruaţia şi poluţia). Secţiunea centrală (C) priveşte „scurgerea” din cadrul actului intim normal, lucru ce nu impune aducerea vreunei jertfe. Semnificaţia acestui chiasm este încă dezbătută de teologi.
Evident însă este faptul că relaţia intimă dintre un bărbat şi o femeie aşa cum a lăsat Dumnezeu încâ din Grădina Edenului, făcând „după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască” (Gen. 1.27), ca şi porunca „Creşteţi, înmulţiţi-vă!” (Gen.1.28) nu pot fi marcate de o impuritate morală, aşa cum nu pot fi etichetate nici celelalte 4 tipuri de scurgere din Levitic cap. 15.
De ce totuşi aceste scurgeri (inclusiv unirea fizică dintre soţ şi soţie) erau socotite nişte necurăţii? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie sa luăm în consideraţie următoarele aspecte:
1. Instinctul reproducerii este unul dintre cele mai puternice instincte (cu alte cuvinte aici avem de-a face cu un „motor” foarte puternic atât pentru perpetuarea speciei, cât şi pentru manifestarea dragostei responsabile, fără bariere, gratificatoare şi sacrificatoare);
2. Din actul unirii fizice, intime, se naşte viaţa şi deci semnificaţia unirii dintre un bărbat şi o femeie este din cele mai profunde;
3. Religiile păgâne au asociat adesea actul închinării cu actul intim atât pentru a face închinarea mai atractivă pentru participanţii la serviciile cultice, participanţi care „beneficiau” de serviciile prostituatelor templare angajate în acest scop (se pare că existau şi bărbaţi care se „sacrificau” în acelaşi fel), cât şi din motivul pur filozofic al împletirii actului procreerii cu divinitatea păgână care se presupunea că dă viaţa;
4. Locaşul de cult al lui Yahweh, ca şi serviciul închinării erau sfinte, puse de-o parte şi o mulţime de reguli erau menite să păstreze acest caracter în mintea închinătorilor.
Regulile curăţiei rituale ale evreilor erau deci un răspuns la închinarea păgână marcată de necurăţiile morale cultice (ex. pruncuciderea şi prostituţia templară).
Dacă regula neparticipării la serviciile divine din cauza necurăţiei menstruale sau postnatale ar fi valabilă şi astăzi, atunci şi unii bărbaţi sau chiar unele cupluri (vizaţi în acelaşi cap. 15 din Levitic) ar trebui să se abţină de la actul închinării. Ba chiar mai mult, dacă respectarea acestor reguli ceremoniale vechi ar curăţi cu adevărat biserica, neghina ar deveni grâu peste noapte, doar prin abţinerea de la închinarea publică, în timp ce spicele de grâu ar fi grozav de ispitite să facă prezenţa la fiecare sărbătoare săptămânală a eliberării din păcat.
Consideraţii fiziologice
Menstruaţia este un clivaj hemoragic (desprindere) al mucoasei uterine (numită şi enometru) care are loc ciclic, de la pubertate până la menopauză, cu excepţia perioadei de sarcină şi de alăptare, datorită modificărilor vasculare.
Ciclurile menstruale durează 28 zile cu limite considerate fiziologice între 24 – 32 zile. Durata sângerării menstruale este de 3-7 zile. Sângele menstrual este incoagulabil datorită absenţei trombinei şi fibrinogenului. Scurgerile menstruale conţin sânge, produşi de descuamare endometrială, mucus de la nivelul colului, epiteliu vaginal degenerativ, bacterii şi o substanţă toxică asemănătoare necrozinei din ţesuturile traumatizate care determină apariţia unui spasm intens vascular. Cantitatea de sânge pierdut la menstruaţie variază între 25-60 ml şi 0,4-1 mg fier/zi.
Celula reproducătoare feminină se numeşte ovocit. Acesta, împreună cu stratul de celule care-l înconjoară, formează foliculul primordial, localizat în ovar. După pubertate începe ciclul ovulaţiei în care mai mulţi foliculi primordiali încep să se maturizeze devenind foliculi primari, dar din aceştia, de obicei, doar un singur folicul ajunge la maturitate deplină şi eliberează ovocitul printr-un proces lunar numit ovulaţie. Ovocitul este condus apoi în trompa uterină unde poate fi fecundat. Pe parcursul perioadei fertile din viaţa unei femei, doar câteva sute de foliculi ajung să elibereze ovulul prin ovulaţie, restul degenerând.
După ovulaţie foliculul ovarian se transformă în corpul galben de sarcină. Acesta secretă hormonii care vor pregăti mucoasa uterină pentru nidaţia oului (implantarea embrionului).
Dacă fecundarea nu are loc, perioada aceasta de receptivitate uterină se termină în aproximativ două săptămâni după ovulaţie, iar corpul galben degenerează. Scăderea estrogenului şi a progesteronului care urmează degenerării corpului galben, face ca mucoasa uterină să se desprindă (menstruaţia). Întrucât menstruaţia este cel mai vizibil fenomen al ciclului ovarian, ciclul reproducător feminin se numeşte ciclu menstrual. Prima zi de menstruaţie devine prima zi a ciclului menstrual (în limbajul popular femeile se exprimă adesea greşit folosind cuvântul „ciclu” în loc de „menstruaţie”).
Ovulaţia are loc în ziua a 14-a la un ciclu de 28 de zile. Acest fenomen împarte ciclul menstrual în două : faza foliculară, estrogenică sau proliferativă (foliculul ovarian se maturizează, predomină secreţia de hormoni estrogeni şi proliferează endometrul uterin) şi faza luteală, progesteronică sau secretorie (se formează corpul galben numit şi corpus luteum şi se remarcă prin secreţie de estrogen şi progesteron, predominând secreţia de progesteron).
Mucusul cervical este mai subţire şi mai fluid în prima jumătate a ciclului sub influenţa estrogenilor, iar la ovulaţie devine şi mai fluid uşurând pătrunderea spermatozoizilor. După ovulaţie el se îngroaşă devenind impenetrabil. Colul se deschide la ovulaţie.
Pentru ca funcţia reproducătoare feminină să se desfăşoare normal este nevoie de o coordonare între creier şi ovare sub influenţa altor organe ca ficatul, suprarenalele şi glanda tiroidă. Cele doua zone din creier responsabile pentru această coordonare sunt hipotalamusul şi hipofiza. Hipotalamusul secretă o substanţă numită GnRH (hormonul de stimulare gonadotropă) care determină hipofiza să producă doi hormoni gonadotropi : FSH (hormonul de stimulare foliculară) şi LH (hormonul de stimulare luteală). Aceşti doi hormoni stimulează la rândul lor ovarul care va produce estrogenul, progesteronul şi inhibina. Inhibina suprimă apoi secreţia de FSH de către hipofiză. Progesteronul inhibă secreţia de GnRH de către hipotalamus pe tot parcursul fazei luteale.
În concluzie, procesele care se desfăşoară în compartimentele neuro-endocrin, ovarian şi uterin sunt strâns legate şi au un caracter ciclic pe toată perioada fertilă a vieţii unei femei. Coordonarea între diferitele organe, substanţe, celule sau componente ale acestora la nivele de macroorganism sau nucleu (ADN) este uimitoare şi ne face să ne plecăm capetele în faţa acestui Mare Profesor Emerit de Neurologie, Endocrinologie, Ginecologie şi Obstetrică, Andrologie, Genetică şi Sexologie, care ne-a creat ca pe o capodoperă care Îi face cinste: COROANA CREAŢIUNII.
Ah, era să uit: … şi singurul Profesor de Recuperare ! De aceea cred eu că ar fi păcat să lipseşti de la vizita săptămânală, mai ales pe motiv de necurăţie rituală. Nu cei bolnavi au trebuinţă de doctor şi cei „necuraţi” de purificare?
Dr. Constantin Dinu
