Accente filozofice in teologia paulina
I. Introducere
Sir William Ramsay şi alţi teologi au arătat că Tarsul (Fa. 9, 11; 30) era ,,o cetate nu fără însemnătate”. A fost un centru de învăţământ important, scolasticii presupunând că Pavel în tinereţea s-a familiarizat aici cu diferite sisteme filozofice greceşti şi cu alte culte religioase. A. Resch susţine în cartea sa ,,Der Paulinismus und die logia Jesu” că sursa principală a gândirii lui Pavel au fost cuvintele lui Isus. Se pare că misticismul sacramental al lui Pavel nu a avut ca bază iudaismul.
Spre deosebire, şcoala “istoria religiilor” a interpretat doctrinele lui Pavel în contextul religiilor mistice orientale şi elenistice. Aceste religii vorbeau, ca şi Pavel, despre un zeu care a murit şi a înviat, despre un “Domn”, despre răscumpărarea sacramentală, despre “mistere”, despre “gnosis” şi despre “spirit”.
În timp, paralelele cu religiile mistice au pălit, totuşi a rămas convingerea că gândirea lui Pavel a fost influenţată substanţial de ideile filozofiei greceşti. Alţi teologi, printre care şi Rudolf Bultman, au considerat că doctrina lui Pavel referitoare la “trup”, teologia naturală din Romani 1 şi conceptul referitor la conştiinţă îşi au originea în stoicism. De exemplu: Fiul Omului care suferă, care învie şi care se întoarce este un tablou “mitologizat” al cristologiei elenizate de mai târziu.
O altă majoritate a teologilor certifică faptul că gândirea lui Pavel a fost influenţată de gnosticism, mişcare religioasă care a pus accentul pe un dualism metafizic, pe eliberarea de materie printr-un dar divin şi prin puterea unei cunoaşteri speciale a lui Dumnezeu, “gnosis”, precum şi prin mijlocirea îngerilor. De asemenea, ca şi cei enumeraţi mai sus, aceşti teologi spun că din acest mediu provin mai multe cencepte ale lui Pavel; de exemplu: răscumpărarea sacramentală şi dualismul etic.
Totuşi, prin descoperirile ulterioare de la Marea Moartă şi prin studii aprofundate, avem foarte puţine motive să credem că scrierile lui Pavel reflectă ,,o doctrină gnostică timpurie privitoare la apariţia unui răscumpărător, mai ales că nu există nici o dovadă că ar fi existat o asemenea doctrină”. Este evidentă cu siguranţă o nesincronizare cronologică între data apariţiei acestor erezii şi utilizarea lor de apostolul Pavel.
Majoritatea teologilor recunosc azi că Pavel priveşte omul prin prisma unui iudaism vechi-testamentar, nicidecum prin prisma dualismului platonic al unie lumi elenizate.
2. Cuvântul Scripturii prin prisma cuvântului apostolului
Apostolul Pavel îşi defineşte în termeni categorici sursa de inspiraţie şi de revelaţie în Galateni 1: 1, 11, 12: ,,Pavel, apostol nu dela oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos, şi prin Dumnezeu Tatăl; Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine, nu este de obîrşie omenească; pentrucă, n-am primit-o, nici n-am învăţat-o dela vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos.”
Mai mult decât atât, Pavel declară fără echivoc că este împotriva oricărei filozofii lumeşti: Coloseni 2, 6. Lucrarea de faţă nu-şi propune să trateze în mod special revelaţia şi inspiraţia; cu toate acestea dacă privim această declaraţie şi încă câteva altele în ansamblu cuvintelor şi a mesajului pe care îl transmit, este destul de evident care este sursa de revelaţie şi de inspiraţie a apostolului Pavel. Dacă această chestiune de maximă importanţă este elucidată pentru noi, atunci lucrurile se simplifică destul de mult iar dilemele teologice pot fi înţelese într-o lumină mult mai clară.
Teologii liberali pentru a-şi atinge scopul şi pentru a defăima autoritatea Scripturilor se bazează pe unele afirmaţii ale apostolului Pavel şi în mod special pe declaraţia clasică din Romani 16, 25-26, acolo unde Pavel vorbeşte despre ,,Evanghelia mea şi propovăduirea lui Iisus Hristos”, de unde ei insinuează tocmai această interferenţă evidentă a filizofiei cu teologia paulină. Aşa cum am amintit deja, nu ne propunem o apologetică a fiecărei afirmaţii pauline, însă legat de acestă pericopă, dacă privim cu atenţie textele, aici se accentuează propovăduirea, descoperirea lui Iisus Hristos, taina lui Dumnezeu. Noi numim: epistola lui Pavel către Romani, Efeseni….etc., în sensul că au fost fără nici un dubiu (deşi unii contestă paternitatea lor) scrise de Pavel.
II. Cina Domnului –instituţie hristică sau copie fidelă a misterelor greceşti?
Istoricitatea şi autenticitatea Cinei Domnului din epistolele pauline este privită ca fiind incertă de către diverşi teologi, cu toate că practica mesei comune (koinonia) era recunoascută în comunitatea primară. Aceşti scolastici plasează originea Cinei Domnului în practica misterelor greceşti , anulând astfel autoritatea Sfintelor Scripturi. Misterele eleusiene au promis iniţiaţilor izbândă asupra morţii. Mult mai faimoase şi mai celebrate în Grecia antică erau misterele lui Dionis, sărbători care degenerau în orgii publice. Dintre celelalte forme de cult religioase, mai putem aminti cultul zeului vindecător al lui Asclepius. Romanul grecesc ,,Joseph şi Aseneth” descrie mai amănunţit aceste ritualuri.
Descoperim aici că mâncatul şi băutul simbolizează viaţa. Iosif este un om care va mânca pâinea vieţii şi va bea paharul nemuririi, astfel ,,neputând sărutând cu gura o femeie străină, care va binecuvânta cu gura ei idolii surzi şi morţi şi va mânca de la masa lor pâinea şi va bea o cupă de vin.” Teologii liberali văd indubitabil o paralelă evidentă între aceste practici păgâneşti şi 1 Cor. 10, 16-17, acolo unde Pavel se exprimă categoric împotriva celor care manâncă mâncarea sacrificată idolilor şi ia parte la masa demonilor.
Ulterior, în această scriere, pâinea vieţii şi cupa nemuririi sunt reprezentate de un fagure care este descris ca ,,un mister inefabuil al Celui Prea Înalt” şi ca ,,spiritul vieţii”. Aseneth va mânca şi va bea din el ca o procedură de iniţiere în sacrament. Teologii liberali spun că fagurele ar reprezenta mana din care au mâncat evreii în pustie. În primul rând, trebuie să ne fie înţeles faptul că analogia nu înseamnă genealogie. În al doilea rând, această masă a misterelor celebra un zeu-fondatior mort. Spre deosebire, creştinii comemorează un Hristos viu şi înălţat la dreapta lui Dumnezeu. În al treilea rând, cu greu ne putem imagina că aceste festivităţi ce degenerau de cele mai multe ori în orgii ar putea fi un corespondent şi un precedent real al Cinei Domnului.
III. Creaţia şi natura umană-concepţie monistă ebraică sau filozofie platonistă şi gnostică?
Lumea teologică în mod repetat, de ceva vreme, ni-l descrie pe Pavel ca adept al platonismului. În mod special, George Holley Gilbert susţine că în ceea ce priveşte constituirea omului, apostolul Pavel tinde mai mult spre gândirea filozofilor greci decât spre lumina Scripturilor ebraice. Ca şi Platon, el crede că fiinţa umană este constituită din omul exterior şi din cel interior (2 Cor. 4, 16).
Asemenea filozofilor greci, el crede că trupul este închisoarea spitritului (Rom. 7, 24; 8:23). Trupul aparţine realităţii perisabile, materia este rea, spiritul aparţinând realităţilor celeste. Sufletul este preexistent şi prin natură indestructibil. În 2 Corinteni 5, dualismul cosmologic pune în evidenţă două forme de existenţă: una celestă şi una pământească, iar dualismul antropologic descrie omul ca fiind format din două componente: trupul şi spiritul. Folosindu-se de credinţa orfică, el susţine doctrina păcatului original şi localizează forţa răului în “trup”, unde a fost întronat de la căderea lui Adam în păcat (Rom. 5, 12). Acest aspect dualist al disertaţiei sale poate fi recunoscut şi în Romani 7, 15-18.
La o examinare mai atentă a scrierilor pauline, putem observa că aceste concluzii şi pretenţii scolastice nu pot fi susţinute. Exegeţii moderni observă faptul că înţelegerea lui Pavel cu privire la natura umană este una diametral opusă dihotomiei greceşti platoniste a trupului şi a sufletului. Natura umană în teologia paulină poate fi cel mai bine înţeleasă în lumina monismului vetero-testamentar. Dacă Pavel a utilizat totuşi limbajul filozofic, a fost limbajul stoicismului, nu cel platonic. În orice caz, în aceste situaţii, scopul învăţăturilor lui Pavel nu a fost de a învăţa filozofia, ci acela de a prezenta Evanghelia în limbajul contemporan lumii lui.
Teologul Ladd spune că este imposibil să înţelegem teologia paulină prin prisma filozofiei greceşti. Mesajul său teologic era o reinterpretare a Scripturilor ebraice în lumina vieţii, morţii şi învierii lui Iisus Hristos. Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor (Ef.3, 9; Col. 1, 16), al fiinţei umane (1 Cor. 15, 45). Nu rămâne nici vreo urmă de îndoială că vreun Demiurg (demiurgul ar reprezenta pe Iisus Hristos) din filozofia grecească, în dorinţa de a-L păstra neîntinat pe Creator de materia rea, a creat în locul Lui.
Creaţia ,,ex-nihilo” ,,demolează” presupoziţiile care pretind structura materiei preexistente în formele lumii noastre. Nu trebuie în nici un fel confundaţi termenii “trup de moarte” cu material rea din filozofia grecească. În teologia paulină, ,,trup de moarte” înseamnă “firea pământească”, “legea răului” nu este în contrast cu ,,spiritul”, ci cu Legea lui Dumnezeu, cu omul lăuntric al Duhului Sfânt.
IV. Utilizarea citatelor din poezia filozofică grecască şi a unor forme literare precise
1. Bultman spune că Pavel citează din filozofia stoică pentru a descrie creaţiunea lui Dumnezeu şi domnia Sa asupra lumii: ,,din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile ….” (Rom. 11, 36; 1 Cor. 8, 6; Ef. 4, 6).
În argumentaţia sa din Areopag, Pavel citează cu precădere din filozofia stoică: ,,ca ei să caute pe Dumnezeu, măcar că nu este departe de fiecare dintre noi” (Fa. 17, 27). În acest punct, stoicii au putut vedea diferenţa între gândirea lui Pavel şi propriile lor învăţături; epicurienii l-ar fi respins pentru că această declaraţie a apostolului constituie un atac împotriva ateismului sistemului lor filozofic.
Cuvintele apostolului ,,Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa …..suntem din neamul lui” (v.28) sunt citate exacte dintr-o strofă scrisă de Epimenides Cretanul (sec. VI î.Hr) şi înregistrată de scribul comentator Ishodod:
,,Ei îşi construiesc un mormânt, Omul sfânt şi deosebit
Cretanii întotdeauna mincinoşi, fiare rele, pântece leneşe!
Dar Tu nu vei muri, vei trăi şi vei locui pentru totdeauna,
Pentru că în Tine noi trăim, ne mişcăm şi avem fiinţa”
Ultima parte a versetului 28: ,,suntem din neamul lui” este citată din poetul grec Aratus (270 î.Hr), bun prieten al lui Zeno, fondatorul stoicismului. Pavel a fost contemporan şi cu Seneca, filozof care influenţează învăţăturile etice ale stoicilor. Asemenea lui Pavel, Aratus era din Cilicia. Poemul său didactic “Phaenomena” se deschide cu invocarea lui Zeus, care conţine cuvinte pe care Pavel le citează:
,,De la Zeus suntem, de le el noi, muritorii trăim fără nume!
Toate străzile sunt inundate de Zeus, toate pieţele sunt pline
de oameni. Pline sunt mările şi cerurile, avem nevoie de Zeus
pentru că suntem din neamul”
Pavel se foloseşte de literatura filozofică pentru a stârni atenţia ascultătorilor săi. Spre deosebire de comercianţii şi exorciştii atât de întâlniţi în oraşele greceşti, Pavel se dovedeşte a fi o personă educată. Atunci când situaţia o cere, Pavel nu ezită să citeze din scrierile filozofiei greceşti. În aceste citate, el predică Evanghelia Domnului Iisus Hristos, inversând, schimbând mesajul filozofic din operele citate. Prin nici un cuvânt, la Areopag Pavel nu-i provoacă pe atenieni să aibă o părere mai înaltă despre sine, să fie mândrii, ci mai degrabă le spune franc, fără a evita realitatea, că sunt doar nişte creaturi din ţărână, copii ai răului. Tot ca o inversare a mesajului, apostolul utilizează cuvintele poetului grec pentru a combate idolatria.
2. În Romani 1, Pavel citează din Înţelepciunea lui Solomon, capitolul 13, incluzând şi idei stoice.
3. Cuvintele din Filipeni 4, 11: ,,căci m-am desprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc” sunt general recunoscute ca aparţinând unei expresii comune limbajului stoicilor.
Cu toate că Pavel schimbă radical mesjul citărilor, el recunoaşte totuşi că stoicii şi ceilalţi filozofi au idei şi vederi corecte, demne de luat în considerare. Pavel aşază ideile şi citatele filozofice într-o lumină şi o perspectivă cu totul nouă şi fără echivoc.
4. De la cinici se presupune că Pavel a împrumutat diatribul, formă literară utilizată cu precădere în capitolul 6 din 1 Corinteni. Diatribul este alcătuit dintr-o serie de întrebări şi răspunsuri în care se regăseşte frecvent repetiţia: ,,nu ştiaţi că?”- ,,Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfînt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit dela Dumnezeu? Şi că voi nu sînteţi ai voştri?” (1 Cor. 6, 19).
Numai în 1 Corinteni celebra expresie se repetă de 6 ori. Această formă literară mai poate fi întâlnită şi în Romani 3:1-4:12. Singura concluzie logică ce se poate desprinde din observarea acestui fapt este aceea că Pavel utilizează o anumită formă literară, care era utilizată cu precădere de cinicii persuasivi. Această deducţie nu propune şi nici nu susţine în nici un fel teza că Pavel ar fi fost marcat profund de oratoria şi filozofia cinică.
Trebuie evidenţiat încă o dată faptul că analogia nu înseamnă genealogie. Această teză fundamentală oferă o frântură de răspuns la dilemele create de teologia paulină.
V. Concluzii:
1. Apostolul declară fără echivoc faptul că unica sa sursă de inspiraţie şi predicare este Evanghelia lui Iisus Hristos, împotrivindu-se filozofiei ,,pe nedrept numită astfel”.
2. În citările sale din poezia filozofică, Pavel schimbă fundamental mesajul.
3. Pavel foloseşte limbajul, nu mesajul filozofic, pentru a se putea adresa în mod elevat contemporanilor săi, ca o punte de lansare către inima acestor oameni.
4. Citând din operele filozofilor, Pavel recunoaşte validitatea anumitor adevăruri enunţate de aceştia. Trebuie menţionat faptul că singura sursă de adevăr, indiferent unde ar putea fi regăsit acesta, este Dumnezeu.
5. Teologia paulină are ca fundament lumina Scriturilor Vechiului Testament.
6. Teză: analogia nu înseamnă genealogie. Duhul Sfânt şi aprecierea bunului simţ ne poate ajuta să realizăm faptul că este practic imposibil să interferăm cele mai multe dintre practicile păgâne cu cele creştine.
Niţulescu Daniel
VI. Bibliografie:
Brown Colin, Christianity and The Western Thought, Dallas: Apollos, 1990.
Bultman Rudolf, Theology of The New Testament, New York: Grand Rapids, 1995.
Douglas J.D., Dicţionar Biblic, Oradea: Cartea Creştină, 1996.
Dunn James D. G., Unity and Diversity in The New Testament, Londra: S.C.M. Press, 1997.
Gilbert George Holley, Greek Thought in The New Testament, New York: Macmillan, 1928.
Ladd George Eldon, A Theology of the New Testament, Michigan: Grand Rapids, 1993.
Metezer Bruce M., The New Testament, Its Background, Growth and Content, Nashville: Abingdon Press, 1983.
Nichole Francis, SDABC, Michigan: Review and Herald, 1960.
