Acceptarea raului conduce la intarirea luiVom încerca acum să înţelegem necesitatea împotrivirii în faţa manifestării răului, cu scopul evitării situaţiei când prin pasivitate şi acceptare ajungem să devenim complici la dominaţia principiilor negative asupra lumii în care trăim.
„Cel care în mod pasiv acceptă răul, este la fel de vinovat ca acela care ajută la perpetuarea lui. Cel care acceptă răul fără a protesta împotriva lui, în realitate cooperează cu acesta.” – Martin Luther King, Jr.
Ce înseamnă să accepţi pasiv manifestarea răului? La ce se referă Martin Luther King prin aceste afirmaţii?
Acceptarea pasivă a răului, înseamnă să nu reacţionezi împotriva lui, să îl laşi să se manifeste în voie, fără ca tu să îţi exprimi dezacordul, iar dacă este oportun, chiar opoziţia faţă de manifestarea lui. Atitudinea de acceptare pasivă a ceea ce este negativ, conduce la extinderea răului, fiindcă orice fel de limită este dată la o parte. În plus, putem vorbi despre o complicitate a celui care tace atunci când ceva negativ se întâmplă în jurul său. Dacă de-a lungul timpului, oamenii s-ar fi opus în masă comiterii lucrurilor rele, atunci lumea în care trăim ar fi fost mult mai bună. Fără a răspunde cu violenţă, totuşi răul nu trebuie să fie tolerat, iar mustrarea lui este obligatorie, dacă dorim să acţionăm în armonie cu conştiinţa morală pe care Dumnezeu a pus-o în interiorul nostru.
De ce există o vinovăţie similară cu a celui care comite lucruri rele, atunci când nu reacţionăm în faţa producerii lor? În ce fel pasivitatea înseamnă de fapt complicitate?
Orice sistem despotic s-a bazat pe complicitatea celor care îi sunt victime, fapt care i-a împrumutat puterea pentru a putea domni asupra celorlalţi. Dacă ne gândim chiar la ultimul sistem totalitar pe care România l-a cunoscut, dacă nu ar fi existat o colaborare a maselor largi, dacă nu ar fi existat delaţiunea din diferite scopuri, atunci sistemul despotic nu şi-ar fi atins scopul, iar puterea sa ar fi fost drastic limitată. În materie de libertate de conştiinţă, dacă de-a lungul veacurilor oamenii nu ar fi privit pasiv cum biserica îşi extinde influenţa asupra sferei politice, nu s-ar fi ajuns la teribila compromitere a creştinismului prin violenţă şi exercitarea forţei. A te complace înseamnă a fi complice la ceea ce este rău.
Cum putem protesta împotriva a ceea ce este rău? Este vorba de manifestarea publică a dezacordului nostru, sau este vorba deopotrivă de un mod de a fi prin care trebuie să respingem tot ceea ce este rău?
Uneori este înţelept să se manifeste public dezacordul faţă de ceea ce este rău, alteori este mai bine să se exercite o rezistenţă tacită. În funcţie de situaţie, noi trebuie să nu devenim în vreun fel colaboratori ai răului. De exemplu, dacă oamenii ar fi refuzat în masă să coopereze cu instituţiile de represiune, de-a lungul timpului, atunci sistemele tiranice ar fi fost drastic restricţionate. Tăria unei dictaturi se află în dimensiunea maselor dispuse să coopereze la menţinerea lui. Deşi pare un paradox, fără suportul exprimat şi alteori tacit al celor mulţi, nu ar fi posibil să existe tiranii pe pământ. Dar să nu ne gândim doar la sisteme politice, fiindcă despotismul poate să se manifeste la nivelul locului de muncă, al familiei sau comunităţii, sau chiar al bisericii.
Ce forme de protest putem adopta prin intermediul stilului nostru de viaţă şi al exemplului personal pe care îl oferim celorlalţi?
În primul rând trebuie să refuzăm orice fel de colaborare cu principiile răului. În acest sens, nu trebuie să răspundem tentaţiei de „a ne plăti poliţele” unii faţă de alţii, ci dimpotrivă trebuie să căutăm să fim gata să ne iertăm semenii şi să dăm uitării ceea ce este rău. De asemenea, nu trebuie să încurajăm pe cei care vin la noi să ne propună lucruri rele. Exemplul oferit prin Psalmul numărul 1 este grăitor prin a nu merge „la sfatul celor răi”, a nu ne opri pe calea celor păcătoşi şi a nu ne aşeza pe scaunul batjocoritorilor. Exemplul vieţii Domnului Isus Hristos este semnificativ asupra acestor lucruri.
Să citim acum din Romani 12:2 „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.”
Cum devine înnoirea minţii noastre prin asemănare cu Hristos, un mijloc eficient de luptă împotriva răului?
Atunci când mintea noastră va fi adusă în armonie cu Hristos, sau când are loc înnoirea interioară adusă prin Duhul Sfânt, vom primi o putere spirituală capabilă să facă faţă tentaţiei de a deveni complici comiterii răului. Pe de o parte, principiile negative exercită o tentaţie evidentă prin avantajele care ni le oferă în aparenţă. Iar pe de altă parte, există o teamă evidentă asupra consecinţelor respingerii ofertelor răului şi asupra suferinţelor ce pot apărea. Dar în mod clar, suferinţa de a ceda în faţa ispitei este mult mai mare decât cea provocată de alegerile bune pe care le facem în viaţă. Nu trebuie să ne fie teamă de suferinţa cauzată de consecvenţa noastră pentru adevăr, ci mai degrabă de consecinţele veşnice ale alegerii de a deveni părtaşi răului.
De ce împlinirea poruncilor divine ne conduce la respingerea a tot ceea ce este rău? De ce aceste porunci exprimă forma cea mai potrivită de a lupta contra păcatului şi răului pe pământ?
Prin respectarea poruncilor divine, noi dovedim cea mai eficientă rezistenţă împotriva răului. Practic, prin armonie cu Dumnezeu, ajungem să fim tot mai puternici în a nu colabora cu principiile negative. De exemplu, dacă alegem să respectăm porunca de a ne închina numai lui Dumnezeu, vom ajunge să refuzăm să cedăm tentaţiei de a ne pleca în faţa dorinţelor oamenilor, atunci când au intenţia de a comite lucruri nelegiuite. Dacă alegem să respectăm porunca de a nu minţi, atunci niciodată nu vom lăsa ca numele nostru să sprijine acţiunile de represiune îndreptate împotriva celor care se luptă cu un sistem al răului. Iar lista poate continua cu toate celelalte porunci.
Cum devin poruncile lui Dumnezeu un mijloc de apărare pentru a nu ne lăsa contaminaţi de realităţile negative ce ne înconjoară?
Poruncile divine sunt asemenea unui zid ce ne protejează de manifestarea răului, împiedicând ca acesta să ne ia în stăpânire. Dar atunci când asistăm pasivi la dărâmarea fundamentelor conştiinţei morale, prin chiar acest lucru noi devenim complici la nelegiuire. Niciodată nu trebuie să ne lăsăm ademeniţi sau intimidaţi de ceea ce este rău, fiindcă acest lucru va submina în mod inevitabil şi chiar ireversibil relaţia pe care o avem cu Dumnezeu. Poruncile lui Dumnezeu au un aspect pozitiv şi transformator, care ne permite să oprim evoluţia principiilor negative, chiar de la începutul manifestării lor. Iar în respectarea lor se află o putere extraordinară de a contracara şi nimici răul.
Când devine voinţa divină un lucru „bun, plăcut şi desăvârşit”? De ce lupta împotriva răului începe în interiorul nostru prin învingerea tendinţelor negative pe care le avem?
Prima sarcină nobilă a oricărui om este cea de a-şi ţine în frâu tendinţele negative, de a le stăpâni prin intermediul ascultării de voinţa lui Dumnezeu. Când o astfel de deprindere este pe deplin însuşită, ajungem să distingem voinţa divină ca fiind ceva „bun, plăcut şi desăvârşit”. Percepţia pe care o avem asupra lui Dumnezeu este conferită de modul în care alegem să ne conformăm la ceea ce El ne-a poruncit. Noi nu putem să avem o imagine pozitivă asupra cerinţelor divine, dacă vom continua să colaborăm cu ceea ce este rău, dar depinde numai de noi să nu ajungem într-o astfel de situaţie nefericită. Când tendinţele negative ajung să fie învinse, atunci putem să ne bucurăm de biruinţa asupra răului şi asupra principiilor nelegiuite.
Să citim mai departe din Efeseni 6:12 „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.”
Ce înseamnă să lupţi împotriva „căpeteniilor, domniilor şi stăpânitorilor acestui veac? Cine sunt aceste fiinţe care ne ispitesc şi ne conduc la rău? Este vorba doar de oameni?
A lupta împotriva „căpeteniilor, domniilor şi stăpânitorilor acestui veac” reprezintă o sarcină nobilă pe care trebuie să ne-o asumăm în lupta împotriva răului. Nu este vorba de a ne angaja în acţiuni destabilizatoare din punct de vedere politic, ci mai degrabă să ne ataşăm cu toată puterea de respectarea poruncilor divine, iar la nivelul nostru să nu cedăm tentaţiei de a coopera cu răul. Fiinţele care ne ispitesc sunt în cele din urmă străine de interesele umanităţii. În spatele fiecărui om care cedează răului se află agenţi nevăzuţi, îngeri căzuţi, care încearcă să ne tragă păcat şi nelegiuire. De aceea, oamenii sunt mai degrabă victime atunci când cedează tentaţiei răului şi trebuie să fim avizaţi asupra acestui lucru.
Cum putem dobândi biruinţa asupra răului ce se află în interiorul nostru? De ce este inutil să luptăm asupra răului din afară, cât timp principiile negative ne domină în tot ceea ce facem?
Biruinţa asupra răului din interiorul nostru se câştigă prin intrarea într-o relaţie vie cu Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos. Însă cât timp nu reuşim să dominăm tendinţele din interior, nu vom putea trece mai departe la lucrarea de a-i ajuta şi pe ceilalţi. Dar atunci când domnia tendinţelor negative este înlăturată, vom putea găsi cu uşurinţă căi şi mijloace de a ne împotrivi şi răului exterior. Dacă vom reuşi să dăm la o parte firea pământească de la stăpânirea pe care o exercită asupra vieţii noastre de zi cu zi, vom deveni capabili să înfruntăm orice fel de rele şi pericole ce se manifestă în exteriorul nostru. Trupul şi mintea noastră trebuie să devină un templu al lui Dumnezeu. Abia atunci vom putea vorbi despre o luptă eficientă împotriva răului.
De ce violenţa nu poate fi acceptabilă în lupta împotriva răului? De ce violenţa în sine este un rău extrem, chiar dacă justificarea pare onorabilă pentru un astfel de comportament?
Violenţa reprezintă arma Celui Rău în a impune principiile sale negative asupra oamenilor şi de aceea, ea nu poate fi acceptabilă de către un creştin. Chiar dacă justificarea pare onorabilă, prin exercitarea violenţei, principiile rele se transmit asupra celui care procedează astfel. Noi trebuie să ne păzim, ca nu cumva răul exterior să migreze în interiorul sufletului, iar de aceea nu vom putea utiliza decât armele adevărului, binelui şi dreptăţii, care sunt în totul superioare armelor întunericului.
Ce soluţii a prevăzut Dumnezeu pentru a putea să învingem răul din interior? Dar pentru ceea ce este rău în exterior, ce mijloace ne-a oferit Domnul Isus Hristos?
Răul din interior poate fi învins prin credinţa în Domnul Isus Hristos, fapt care conduce la naştere din nou. Iar răul exterior poate fi învins prin respectarea deplină a poruncilor divine, care aduce avansarea pe calea sfinţirii vieţii. Astfel, credinţa în Isus Hristos şi respectarea poruncilor divine, în totalitatea lor, ne aduc biruinţa asupra oricărei forme de rău şi se concretizează ca fiind reacţia pe care trebuie să o avem în faţa realităţii lumii în care trăim.
Octavian Lupu
Sursa: www.confluente.ro
