ADEVĂRUL
Adevărul
se aşterne oricui la picioare
dar numai cel ce păşeşte
desculţ
îi simte puterea sfinţitoare
pentru că
trebuie să păşeşti
pe el totdeauna
dar nu să-l calci în picioare
Benone Cătană, Străinul din Galileea, pag. 75
ADEVĂRUL
Adevărul este
undeva între noi:
„adevărul tău”
„adevărul meu”.
Dar deasupra
oricărei fiinţe
ce se mişcă în iarbă,
sau zboară-n eter,
fulgeră apele
sau zbiară de foame
gândurilor sale,
a oricărei fiinţe
din cer
şi de pe pământ,
deasupra oricărui adevăr
există izvorul
şi împlinirea lui.
Ca pasărea
în cuib străin,
ca cerbul căutând ape,
iubesc clipa în care
adevărul meu va fi egal
cu adevărul tău.
Atunci vom vedea,
Adevărul.
Beniamin N. Roşca, Rodul durerii, pag. 17
ADEVĂRUL
Adevărul
Nu are nevoie de aprobarea mulţimii,
El străluceşte din sine
Ca soarele,
Ca sabia de foc
Pe care o învârt la porţile planetei heruvimii.
Adevărul
E ca o stâncă
De care valurile popoarelor înfuriate se sparg,
El se sprijină pe propria-i tărie
Mai înalt ca orice înălţime
Şi mai cuprinzător ca orice larg.
Adevărul e un fluviu de lumină
Ce strigă-n drumul său
Că Domnul va să vină;
Ce gloate-ar putea să-l oprească din cale
Când ori încotro
Sub cele patru vânturi
El duce osanale?…
Adevărul
E ca un cer înstelat
A cărui frumuseţe nu-i ştirbită
De freamătul norilor de sub el în furtună.
Adevărul
Străluceşte mai presus de mizeria lumii
Ca o nemuritoare cunună
Care îi caută pe cei drepţi
Şi pentru cer îi adună.
Oriunde ne-ar chema,
Oriunde ne-ar trimite
Sub steagul lui, mereu noi să fim primii;
Să nu ne înspăimânte gloatele ce-i sunt împotrivă;
Adevărul
Nu are nevoie de aprobarea mulţimii.
Benone Burtescu, Poezii, pag.14
„ADEVĂRULE”
Adevărule,
Tu eşti piatra de încercare
A sincerităţii şi a iubirii sincere.
Tu eşti piatra de kilometraj
Ce stai la marginea unui singur drum:
Cel ce duce spre ceruri.
Tu supravieţuieşti fără martori
Fiind prin Tine însuţi existent.
Intersectat de multe drumuri,
Rămâi veşnic Tu.
Mulţi chemaţi de anumite interese
Te părăsesc;
Rostind chiar în numele Tău neadevăruri.
Acordă-le har,
De vor voi cândva să se întoarcă.
Până când minciuna va mărturisi
împotriva Ta?
Şi până când numărul majoritar
Va crea adevăruri?;
Căci Tu „Adevărule” eşti unul singur.
Ne e aşa de greu
Aici în această lume,
Aici între noi, unde căutăm
Să Te înlocuim cu orice altceva.
Ne dă totuşi putere,
Nădejdea
Că la marginile hotarului acestui pământ
Ecoul glasului tău mai curmă lacrimi
Spunând:
„Eu vin curând. Păstrează ce ai,
ca nimeni să nu-ţi ia cununa”.
Iacob Coman, Versuri, pag. 17
