Când tac
Când tac eu,
Tu doreşti să-mi vorbeşti, Domnul meu.
Glasul Tău
în tăcere-l aud şi-l ascult.
Când taci Tu,
îmi doresc să rosteşti “Da” sau “Nu”
ca să ştiu
când să stau, când să merg, când să lupt.
Când vorbesc,
vrei s-auzi “Mulţumesc!”, “Te iubesc!”
şi să cresc
un bun rob milostiv, credincios.
Când vorbeşti
flori alese în suflet sădeşti
căci doreşti
să Te-ador şi să-Ţi spun: “Te iubesc!”
Cristina Magdalena Frâncu
Sursa: http://nazireat4him.blogspot.com
Mi-era dor de Dumnezeu
Copil fiind, spre cer, imi ridicam privirea
Si, in adancul marii sa patrund voiam,
Sa pot cuprinde-o clipa doar, nemarginirea
Ce cautam atunci, eu inca nu stiam.
Ma saturam cu rodul pomilor
Si-mi stingeam setea-n ape de izvoare,
Ma alina cantul privighetorilor
Si ma scaldam in razele de soare.
Ma imbata parfumul florilor,
Ma-nveseleau cu ale lor culori
Si pana la ivirea zorilor,
Visam ale naturii dragi comori.
Si printre stanci, in varful muntilor, ma cataram,
Pe potecute-nguste si abrupte,
Si-n miezul pamantului, apoi coboram
Toate-s din cartea vietii mele pagini rupte.
Ingenuncheam adeseori in rugaciune
Si cercetam cuvantul din Scriptura,
Iar lacrimile se porneau s-adune
Urmele Tale, Doamne, din natura.
Eram flamand si insetat dupa neprihanire,
Insa nu cunosteam nevoia sufletului meu
Si cautam a vietii mele implinire
Fara sa stiu ca mi-era dor de Dumnezeu.
Lumina Lina
Buna dimineata, Isuse !
Cum, m-ai chemat si pe mine ?
Din acea vale de plans si suspine ?
Ce era scris in dreptul numelui meu ?
Iertat ?
Prin sangele Tau sfant rascumparat ?
Si de ce imi oferi o coroana
Cu asa multe stele ?
O coroana cum nici n-am visat…
Si nici n-am vazut vreodata…
Sunt meritele mele ?
C-am lucrat pentru Tine ?
Ca multe suflete sa se afle aici,
Pe plaiuri divine?
O, nu Isuse,
Nu eu,
Ci Tu meriti onoarea cea mare,
Coroana de stele,
O depun la picioarele Tale,
Si Tie Ti-aduc osanale!
Caci istoria vietii mele,
Doar Tu o stii,
E scrisa pe palmele Tale
Si va ramane sapata,
In vesnicii!
Iar haina
Ce imi acopera corpul schimbat
Cat a costat?
O cruce si o jertfa pe Calvar?
Cusuta cu neprihanire si cu har?
Isuse scump, Te preamaresc,
Si-Ti multumesc,
Mi-era asa de dor sa te-ntilnesc…
Si fata-n fata sa vorbesc cu Tine…
De-acum, vom fi-mpreuna totdeauna
Si niciodata nu va mai fi maine…
Caci astazi se intinde-n vesnicie,
Si totdeauna va fi azi cu Tine!
Dar unde sunt Isuse, ai mei toti?
Tu i-ai trecut prin mila Ta,
Prin vama ce se cheama rastignire
Si i-ai adus aici, cu mine,
Dincoace de porti?
Ii recunosc, Isuse, Osanale !
Tu ne-ai adus din necazul cel mare !
Si ei, isi aseaza
Coranele lor,
La picoarele Tale.
Sunt fratii mei, surori, copiii si parintii!
Ne unim vocile sa-ti intonam
In ceas de inceput de vesnicie
Un imn al biruintei…
Iar miile de ingeri au iesit
Sa ne intampine-n prag?
Si sa ne spuna „bine ati venit”?
Tu, Doamne,
Ai inchis in urma noastra portile suferintei?
Portile mortii si neputintei?
Portile amintirilor dureroase,
Portile plansului
Si ale caii spinoase?
Ai inchis valea umbrei mortii,
Neagra si rece?
Si ai pus semnul „oprit”,
„Pe aici nu se mai trece”?
Te-ai ingrijit Tu de toate aceste detalii marunte?
Iti aduc laude Doamne,
Alaturi de sfinti si de ingeri.
Mi-ai scris un nume nou pe frunte?
Tesut din Golgota si din spini?
Aleluia, Aleluia, Aleluia, marire !
Osanale aduc Tatalui si Fiului si Sfantului Duh,
De-acum pana in veci de vecii!
Preamarire!
Amin
Tabita Chiriac-Merlea
Adevarata inchinare
Dacă-ai plecat spre Canaan
Şi drumul prin pustie
Îţi pare lung şi dureros
Să fii cu-atât mai credincios
Închină-te lui Dumnezeu
Şi din cereasca-i bogăţie
El mana păcii va trimite
În urma ta, poate Egiptul
Ţi-oferă pâine din belşug
Dar este pâine blestemată
Să n-o doreşti, să fugi de ea
Iar dacă Faraon îţi lasă
Şi tron şi sceptru-mpărătesc
Să nu primeşti, să fugi departe
El e un om ce-aşteaptă-o moarte
Iar zeii lui nu simt nimic
Să nu te-nchini naintea lor
Lui Dumnezeu să te închini
Poate e şi azi vreun Aaron
Ce-acum când aştepţi pe Domnul
Mai strânge aur ca să toarne
Un chip la fel de idolatru
Să nu te-nchini naintea lui
Căci precum Moise de pe munte
A coborât cu sfânta Lege
La fel curând veni-va Domnul
Cu slava Sa din înălţimi
Tu numai Lui să te închini
Sau poate pe câmpia vieţii
La fel ca-n vremuri de-altă dată
Înfăţişarea omenească
Şi azi se cere adorată
Şi poate vei simţi cuptorul
Încins cum n-a mai fost de fel
Rămâi cum au rămas cei trei
Închină-te şi tu ca ei
Lui Dumnezeu
Un nou Caiafa poate astăzi
Ţi-oferă şi şie arginţi
Ca-n schimbul lor să dai pe Domnul
Să vinzi pe-aproapele, să minţi
Sinedriul mai urlă poate
La fel ca-n vremuri de demult
Să nu-ţi faci din arginţi un idol
Şi nici din cărturari vreun zeu
Există-o singură-nchinare
Închină-te lui Dumnezeu
Un chip şi o icoană fiarei
Satan curând va înălţa
De te închini ei, un semn primi-vei
Pe frunte şi pe mâna ta
Dar dacă vei păstra Sabatul
Vei fi de Domnul sigilat
Şi pus deoparte pentru ceruri
Mărgăritar răscumpărat
Să nu te-nchini nici ţie însuţi
Priceperii c crezi c-o ai
Căci eşti ţărână şi ţărânii
Tributul şi tu o să-l dai
Cu litere de foc porunca
s-o porţi cu tine tot mereu
există-o singură-nchinare
ÎNCHINĂ-TE LUI DUMNEZEU!
Benone Burtescu, Poezii, pg.100
Cui sa ma-nchin ?
Atâtea lucruri vin şi trec
În faţa căror să mă plec?
Atâtea lucruri trec şi vin
În faţa căror să mă-nchin?
De glasuri totul e tumult
Pe care oare să-l ascult?
În juru-mi de s-ar linişti
Ce vorbe-aş mai putea rosti?
Care-ncotro cărări se duc
Pe ce cărare să apuc?
Din ce-nţeleg şi nu-nţeleg
Ce rost ar trebui s-aleg?
Ocean de-atâtea întrebări
Cât valurile scaldă zări
În sus şi-n jos, de-a lung, de-a lat
Să tot întrebi, să fi-ntrebat
Dar unde este-acel răspuns
Ce poate fi îndeajuns
Oricărei vieţi, oricărui ins
Se-ascunde oare într-adins?
Ba nu. Când la răscruci de vremi
Minuni de cer în suflet chemi
Răspunsul rugii va veni
Din sfânt izvor de veşnicii
Va fi un Nume, un cuvânt
Ce umple ceruri şi pământ
Din lacrimi multe câte-au fost
Va limpezi al vieţii rost
Va fi un Nume, un prinos
A tot ce poate fi frumos
Din Betleem spre noi venind
Şi de pe cruce răsărind
Atâtea lucruri vin şi trec
Dar nu am cărui să mă plec
Atâtea lucruri trec şi vin
Dar nu am cărui să mă-nchin
Căci un Nume ce îl port
În pământescu-acesta cort
Mă cheamă, nu pot să m-ascund
Mă-ntreabă, cum să nu-i răspund?
Cântat în marile lumini
De fără număr heruvimi
Şi-n taina şoaptei mele spus
Mă plec, mă-nchin, este Isus.
Benone Burtescu, Poezii, pag. 70
