Adormirea lui Isus
I. DUMNEZEUL NOSTRU
Majoritatea minunilor Domnului Isus au loc în jurul, sau pe Marea Galileii: vindecarea unui îndrăcit la Capernaum, vindecarea soacrei lui Simon la Capernaum, pescuirea minunată, vindecarea unui lepros într-una dintre cetăţile de lângă mare, vindecarea omului cu mâna uscată, tămăduirea robului unui sutaş la Capernaum, vindecarea unui îndrăcit în ţinutul Ghenezaretului, alegerea celor doisprezece ucenici lângă ţărmul mării. Capernaumul (“cetatea lui Naum”) devine prin excelenţă cetatea lui Isus.
Domnul Isus este descris de Evanghelii ca fiind o persoană foarte dinamică, lucrând din zori şi până-n seară, tămăduind, scoţând demonii, înviind sau predicând. El lucrează, în timp ce alţii sunt neputincioşi sau dorm; se roagă nopţi întregi în natură, în timp ce felinarele sunt stinse şi coşurile încă mai fumegă.
II. MAREA GALILEII
Apa mării este dulce, în ea trăind peste 22 de specii de peşti. Ţinutul Ghenezaretului are un sol foarte bogat, care este propice creşterii oricărei plante. În Biblie M. Galileii=L.Ghenezaretului=M.Tiberiadei=L. Keneretului=Marea sau Lacul
În Vechiul Testament este numită Marea Kineretului de la ebr. “kinar” = harpă. Marea este atât de liniştită încât sunetele valurilor sale sunt atât de line, ca muzica unei harpe. Meteorologii ne atenţionează: în chestiune de secunde vine uraganul!
,,Într-una din zile, Isus S-a suit într-o corabie împreună cu ucenicii Săi. El le-a zis: „Haidem să trecem dincolo de lac. Şi au plecat. Pe când vâsleau ei, Isus a adormit. Pe lac s-a stârnit un aşa vârtej de vânt, că se umplea corabia cu apă; şi erau în primejdie. Au venit la El, L-au deşteptat şi i-au zis: `Învăţătorule, Învăţătorule, pierim!`. Isus S-a sculat, a certat vântul şi valurile înfuriate, care s-au potolit: şi s-a făcut linişte.’ – (Luca 8: 22-24)
III. SOMNUL LUI ISUS VERSUS PIEIREA NOASTRĂ
Isus a adormit. Verbul grecesc spune că El a dormit un somn veghetor, nu unul foarte profund. El ne-a făcut chemarea fiecăruia personal: ,,Haidem să trecem dincolo…..” Ce se afla dincolo? Chemarea de a fi mântuiţi aparţine Domnului Isus. Ţinutul superb al Ghenezaretului – Paradisul. Este călătoria noastră de credinţă, este drumul nostru. Totul e aşa de liniştit! Şi marea vieţii noastre sună ca o harpă! De câte ori găsim pe paginile Scripturii relatat faptul că Isus doarme? Şocant! El adoarme într-o corabie. Un pat sau o canapea era mult mai reconfortantă. Nu am văzut în viaţa mea pe cineva dormind într-o luntre. Este singurul loc din Scriptură unde Isus este surprins în ipostaza aceasta. Ne aducem aminte că furtuna pe Marea Galileii izbucneşte foarte rar, dar când se întâmplă, face ravagii! Marinarii cu greu izbutesc să facă faţă valurilor năprasnice, talazurilor. ,,Doamne, Tu dormi? Nu-ţi pasă că pierim!?’’
IV. MOARTEA LUI DUMNEZEU ÎN VIAŢA NOASTRĂ.
Nietzsche scria în cartea lui “The Gay Science”: ,,Dumnezeu a murit! Trebuie să ne încredem în valorile SUPEROM – ului! El a scris odată pe un perete; ,,Dumnezeu a murit”, iar apoi s-a semnat. Pe un alt perete apare scris după mult timp : ,,Nietzsche chiar a murit, semnat, Dumnezeu.” Pentru tine Dumnezeu trăieşte sau e mort? ,,Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări” – Iacov 1:2. ,,Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte” – Ev. 12:6
,Îmi ridic ochii spre munţi..De unde-mi va veni ajutorul?
Ajutorul îmi vine de la Domnul care a făcut cerurile şi pământul
da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzeşte nu va dormita
Iată că nu doarme, nici nu dormitează, Cel ce păzeşte pe Israel
Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi până-n veac
Psalmul 121
Ucenicii erau pescari oţeliţi pe mare, învăţaţi cu primejdiile, furtunile şi talazurile… au început să se salveze, uitând că au cu ei pe Cineva care poate să liniştească chiar şi marea!
,,Soarele trecuse la apus şi întunecimea nopţii s-a aruncat asupra apei biciuită de furtună. Valurile, agitate cu furie de vântul sinistru, se aruncau cu îndrăzneală asupra bărcii ucenicilor şi ameninţau să o înghită. Pescarii aceştia trăiseră viaţa lor pe lac şi călăuziseră barca lor în chip sigur prin multe furtuni. De data aceasta însă, tăria şi priceperea lor n-a ajutat la nimic. Ei erau neputincioşi în ghearele furtunii şi nădejdea îi părăsea când vedeau că barca li se umple de apă. Absorbiţi de sforţările lor de a se salva singuri, uitaseră că Isus era cu ei în barcă. Acum, văzând că munca lor era zadarnică şi că numai moartea îi aştepta, şi-au amintit la a cui poruncă au plecat să străbată marea. Oare să-i fi uitat Isus? El, care biruise boala, demonii şi chiar moartea nu era cu ei acum? Fie pe mare, fie pe uscat, dacă avem pe Mântuitorul în inima noastră, nu e nevoie să ne temem. Credinţa vie în El va linişti marea vieţii noastre’’- E.G.White, Viaţa lui Isus, 322.
V. CINE DOARME ÎN REALITATE
În Matei 25, cele zece fecioare (biserica) adorm cu candelele în mâini în aşteptarea Mirelui. Daţi fila mai departe. În grădina Ghetsemani ucenicii cad pradă oboselii – Matei 26. Iona 1:5 : ,,Iona s-a pogorât în fundul corăbiei, s-a culcat şi a adormit dus”. Bisericile apocaliptice din Sardes şi Laodiceea sunt într-o stare de aţipeală: ,,Veghează căci iată Eu vin la tine ca un hoţ” – Apoc. 3:3. El este singurul care poate să liniştească marea vieţii noastre! El ştie când s-o liniştească. El ştie cât de tare să fie încins cuptorul. Un al patrulea va fi cu tine în cuptor! Avem făgăduinţa milenară: ,,Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde.” – Isaia 43:2. Necazul şi încercarea sunt unelte care pot lucra în viaţa noastră, fie spre binecuvântare, fie spre blestem… de noi depinde!!!
,,Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii. – Evrei 12:11
Nikos Kazantzakis a scris în cartea ,,Zorba Grecul” despre cum a ajutat o omidă de fluture regal să devină fluture. A observat un cocon atârnânat pe creanga unui copac. Omida se zbătea din toate puterile să iasă, cel puţin aşa gândea grecul. I s-a făcut milă de ea. Vroia doar să îi facă bine, cel mai mare bine: să-i dea libertatea. Aşa că s-a pus pe treabă. A luat-o cu atenţie din copac şi a dus-o în grabă acasă. A aşezat-o pe masa de operaţie din bucătărie. Cu o foarfecă, fără să o rănească, a crestat punga în două locuri; a scos-o, şi cu un aer triumfător îi ordonează: „zboară! Îţi ofer ceea ce cred că îţi doreai de mult!” Omida parcă nu înţelegea nimic. A mai dat de câteva ori din aripile ei pipernicite şi şi-a dat duhul fără să cunoască zborul. Chinurile omidei din cocon nu fac decât să-i pulseze sângele spre aripi până când se maturizează ca să poată zbura.
Vei ajunge în siguranţă la ţărmul de dincolo doar prin furtună, cu Isus.
Daniel Nitulescu
