Apocalipsa capitolul 21
1. Nou. Gr. kainos, “nou” în calitate, opus altui lucru uzat sau stricat. Ambele prezenţe ale lui “nou” în acest verset sunt traduceri ale lui kainos. Neos, tradus şi el cu “nou” în Noul Testament (Mat. 9:17; 1 Cor. 5:7; Col. 3:10; etc.), se referă la noutate din punct de vedere al timpului. Folosind cuvântul kainos, Ioan probabil accentuează faptul că cerul cel nou şi pământul cel nou vor fi create din elementele curăţite ale celor vechi, şi astfel vor fi noi în calitate, cu totul diferite. Cerul cel nou şi pământul cel nou sunt o re-creaţiune, o formare nouă a unor elemente existente, şi nu o creaţie ex nihilo. Compară cu 2 Petru 3:13.
Pieriseră. Este avută în vedere starea lor stricată anterioară. Ceea ce a fost perfect atunci când a ieşit din mâna Creatorului, despre care El spusese că “erau foarte bune” (Gen. 1:31), a devenit teribil de stricat prin păcat şi nu i se putea îngădui să continue aşa de-a lungul veşniciei.
Marea nu mai era. Adică marea aşa cum o cunoaştem acum nu va mai exista în noua creaţie. Unii au insistat că “marea” este simbolică pentru noroade, gloate, neamuri şi limbi (cf. cap. 17:15); dar dacă este aşa, atunci ar trebui să fie simbolice şi cerul şi pământul. Aici Ioan afirmă simplu că cerul, pământul şi marea nu vor mai exista aşa cum le cunoaştem acum (cf. PP 44).
2. Coborându-se. În viziune Ioan contemplă cetatea pe măsură ce ea coboară (cf. PP 62).
Din cer. Locul ei de origine (cf. cap. 3:12; 21:10).
De la Dumnezeu. Dumnezeu este autorul, originatorul, sursa.
Cetatea sfântă. Ierusalimul antic conţinea Templul, unde Dumnezeu Îşi putea manifesta prezenţa poporului Său (1 Împ. 8:10,11; 2 Cron. 5:13,14; 7:2,3), exact aşa cum făcuse la uşa cortului în pustie (Exod. 29:43–46; 40:34–38). Cetatea a fost numită “sfântă” (Dan. 9:24; Mat. 27:53), dar de-a lungul timpului degradarea spirituală a
poporului lui Dumnezeu a devenit atât de mare încât Isus a numit Templul “peşteră de tâlhari” (Mat. 21:13) şi a prezis căderea cetăţii (Mat. 22:7; Luca 21:20). Acum Dumnezeu făgăduieşte un nou tip de Ierusalim, pe care Ioan îl descrie ca “noul Ierusalim”.
Noul. Gr. kainos, nou în tip şi calitate (vezi v. 1). Compară cu Gal. 4:26; Evr. 11:10; 12:22; 13:14.
Gătită. Forma cuvântului tradus astfel sugerează că a fost iniţiată o pregătire mai demult şi a fost adusă la desăvârşire, astfel că cetatea este acum pe deplin pregătită (cf. GC 645,648).
Mireasă. Cetatea este aici reprezentată ca fiind mireasa (vezi cap. 19:7).
Împodobită. Gr. kosmeoµ, “a aranja”, “o mobila”, “a împodobi”. Cuvântul românesc “cosmetică” este o derivaţie de la kosmeoµ. Forma verbului în greacă sugerează că împodobirea a început undeva în trecut şi acum a fost adusă la îndeplinire.
Bărbatul. Adică Mielul, Hristos (cap. 19:7).
3. Un glas tare. Vorbitorul nu este identificat. Probabil că nu este Dumnezeu întrucât despre El se vorbeşte la persoana a III-a.
Cortul. Gr. skeµneµ, “cort”, “cabină”, “tabernacol”. Verbul skeµnooµ, “a sta într-un cort”, “a locui” apare în Ioan 1:14: “Şi cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi” (vezi comentariile respective). Această prezenţă vizibilă a lui Dumnezeu a fost făcută clară de Şechina în zilele teocraţiei, iar mai târziu de apariţia personală a lui Isus Hristos ca membru al neamului omenesc, locuind printre oameni. Glasul puternic din ceruri accentuează acum minunatul fapt al unei noi creaţii şi al realităţii că Dumnezeu va locui personal cu poporul Său.
Cu oamenii. Mai târziu în verset apare de câteva ori pronumele “ei”. De trei ori în acest verset apostolul foloseşte prepoziţia “cu”, accentuând în acest fel uimitorul fapt că Dumnezeu îi va însoţi pe oameni de-a lungul veşniciei, făcându-Şi casă cu ei.
Locui. Gr. skeµnooµ (vezi mai sus la “cortul”). Cu acest verset compară cele scrise la Eze. 37:27. Ezechiel descrie
condiţiile aşa cum ar fi putut să fie; Ioan condiţiile aşa cum vor fi împlinite.
4. Orice lacrimă. Vezi Apoc. 7:17; cf. Isa. 25:8; 65:19.
Moartea. Articolul hotărât are semnificaţie. Ioan vorbeşte despre “moartea” – principala moarte care a venit ca rezultat al păcatului. Articolul hotărât are aici forţa unui demonstrativ. Ioan spune de fapt: “această moarte [moartea], cea pe care o ştim atât de bine şi de care ne ferim atât de mult, va fi nimicită”. Compară cu limbajul lui Pavel: “Moartea a fost înghiţită [literal, “asimilată”] de biruinţă” (1 Cor. 15:54); “Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi
nimicit, va fi moartea” (v. 26).
Tânguire. Supărare, asemeni celei care însoţeşte o nenorocire. Motivele tânguirii vor fi complet înlăturate. Compară cu Isa. 35:10.
Ţipăt. Gr. kraugeµ, “ţipăt”, “strigăt”, “plânset”. Nici un motiv de ţipăt nu va mai exista în acel frumos tărâm al zilei ce va veni.
Durere. Mare parte din mizeria şi chinul vieţii sunt rezultate ale durerii hărţuitoare. Durerea va fi complet înlăturată din frumoasa lume a zilei ce va veni.
Lucrurile dintâi. Adică condiţiile lumii aşa cum o cunoaştem azi nu vor mai fi. Nu va mai fi nimic care să poarte semnul blestemului (cap. 22:3).
5. Cel ce şedea. Nu este identificat (cf. cap. 20:11). În cap. 4:2 (vezi comentariile respective) Tatăl este reprezentat ca şezând pe scaunul de domnie, şi se poate ca despre aceeaşi persoană să fie vorba şi aici. Unii indică spre Mat. 25:31 ca dovadă că referinţa de aici poate fi făcută cu privire la Isus Hristos.
Iată. Vorbitorul atrage atenţia la ceva important care urmează să fie adus în scenă.
Toate lucrurile. Nimic din ce este al blestemului nu va mai rămâne (cf. cap. 22:3).
Noi. Gr. kainoi (vezi v. 1).
Scrie. Vezi cap. 1:11. La diferite momente ale experienţei în viziune a lui Ioan porunca de a scrie se repetă (cap. 1:19; 2:1; 14:13; etc.).
Vrednice de crezut şi adevărate. Adică autentice şi de încredere. Cuvintele şi făgăduinţele lui Dumnezeu sunt deopotrivă de încredere şi, de aceea, oricine poate pune bază pe ele (vezi cap. 22:6).
6. S-a isprăvit. Indicaţia textuală (vezi cap. 1:3) poate fi citată pentru redarea “S-au isprăvit” sau “Au avut loc”. O importantă indicaţie textuală poate fi citată pentru redarea “Eu am devenit Alfa şi Omega …” Ceea ce Dumnezeu a făgăduit prin sfinţii Săi prooroci, şi la care poporul Său neprihănit a privit înainte cu o nerăbdătoare anticipaţie, va deveni în final un fapt împlinit. Avanpremiera dată lui Ioan este o garanţie a împlinirii finale care va avea loc.
Alfa şi Omega. Vezi cap. 1:8.
Celui ce îi este sete. Adevăratul credincios nu este doritor să adune lucrurile acestei lumi, să fie bogat în bunuri lumeşti. Mai degrabă el este nerăbdător să bea din adâncul bogăţiilor spirituale ale lui Dumnezeu.
Fără plată. Adică “gratuit”. Darul nemuririi poate fi cumpărat “fără bani şi fără plată” (Isa. 55:1).
Izvorul. Compară cu Ioan 4:14; Apoc. 7:17; 22:17.
Vieţii. Pasajul poate fi tradus: “din izvorul acelei ape care este viaţa însăşi”. Aceasta este făgăduinţa nemuririi (1 Cor. 15:53).
7. Cel ce va birui. Adică, conform gramaticii greceşti, continuă să biruiască, sau de obicei [numai normal] biruieşte. Creştinul trăieşte o viaţă biruitoare prin puterea Duhului Sfânt. Poate că va mai face greşeli (vezi 1 Ioan 2:1), dar viaţa sa normală prezintă o imagine a unei creşteri spirituale (cf. Apoc. 2:7,11,17,26; 3:5,12,21).
Aceste lucruri. Adică făgăduinţele date în Apocalipsa, în special lucrurile menţionate în acest capitol.
Dumnezeul lui… fiul Meu. Compară cu Gen. 17:7; 2 Sam. 7:14. Este dată aici făgăduinţa unei legături familiale intime. Păcătosul mântuit prin har va fi primit în familia lui Dumnezeu şi va fi adus într-o relaţie atât de strânsă ca şi cum niciodată nu ar fi păcătuit. Locuitorii lumilor necăzute nu pot fi mai aproape de Dumnezeu şi de Hristos decât va fi păcătosul răscumpărat. Vezi DA 25,26.
8. Dar. Un puternic contrast este prezentat acum.
Fricoşi. Gr. deiloi, “laş”, “fricos”. Cuvântul este întotdeauna folosit în sensul negativ al laşităţii, al timidităţii
nejustificate. Compară cu folosirea lui în Mat. 8:26; Mar. 4:40; verbul înrudit în Ioan 14:27; şi substantivul abstract înrudit în 2 Tim. 1:7. În fiecare caz frica (ca laşitate) este sensul de bază. Fiind îndatoraţi fricii, fricii morale, mulţi eşuează în biruirea în lupta creştină; ei se predau în timpul încercării. Compară cu Mat. 24:13.
Necredincioşi. Adică cei cărora le lipseşte credinţa, în sensul că nu au rămas credincioşi. Ei nu se încred în Dumnezeu până la sfârşit; se dovedesc a nu fi de încredere.
Scârboşi. Gr. bdelussoµ, “a scârbi”, “a se întoarce cu dezgust de la”, “a detesta” înrudit cu verbul bdeoµ, “a puţi”. Substantivul bdelugma apare în Luca 16:15; Apoc. 17:4,5; 21:27.
Ucigaşi. Aici sunt incluşi persecutorii şi ucigaşii copiilor credincioşi ai lui Dumnezeu de-a lungul istoriei.
Curvari. Gr. pornoi, “adulterin” (vezi 1 Cor. 5:9,10; etc.). Forma feminină este tradusă “desfrânatele” în Luca 15:30. Compară cu Efes. 5:3,5.
Vrăjitori. Gr. pharmakoi, “practicanţi ai artelor magice”. Sensul primar, rădăcina, se referă la magie, farmece, vrăjitorie, şi la folosirea drogurilor pentru a produce o stare de transă. Un corespondent modern al acestei practici antice este spiritismul.
Închinătorii la idoli. O referire la neamurile păgâne tot atât de bine ca şi la creştinii care practică ritualuri păgâne. Compară cu 1 Cor. 5:10; 6:9; 10:7.
Mincinoşii. Incluzând pe cei care predică învăţături false. Vezi Exod. 20:16; vezi PP 309.
Moartea a doua. Vezi cap. 20:6.
9. Unui din cei şapte îngeri. Unul dintre îngerii care ţin urgiile i-a arătat deja lui Ioan judecata curvei celei mari (vezi cap. 17:1). Acum, unul dintre ei (posibil să fie acelaşi, după cum sugerează unii) îi atrage atenţia lui Ioan la Noul Ierusalim, centrul şi locul de domnie al împărăţiei veşnice. Este interesant de notat că în prima ocazie a fost un înger care ţinea un potir al urgiilor cel ce i-a arătat profetului Babilonul tainic, iar acum este tot unul dintre ei care îi arată Noul Ierusalim. Istoric, Babilonul antic şi Ierusalimul au fost duşmani tradiţionali, iar aici, simbolic, ei reprezintă cele două tabere în marea luptă între bine şi rău. Una este reprezentată ca o femeie decăzută (cap. 17:5), iar cealaltă ca o femeie onorabilă (cap. 19:7; 21:2).
Nevasta Mielului. Vezi cap. 19:7; cf. cap. 21:2.
10. În Duhul. Adică în transă, în viziune (vezi cap. 1:10). Transportarea a fost făcută “în viziune” (cf. Eze. 8:3; Dan. 8:2).
Pe un munte mare şi înalt. În viziune lui Ioan i-a părut că ar fi fost dus/aşezat pe un munte mare, înalt. Din acest punct el poate vedea detaliile cetăţii (cf. Eze. 40:2).
Se pogora. Compară cu v. 2.
11. Slava lui Dumnezeu. Aceasta face probabil referire la prezenţa continuă a lui Dumnezeu cu poporul Său de-a lungul veşniciei. Slava care denotă prezenţa Sa nu va părăsi niciodată Noul Ierusalim. Compară cu Exod. 40:34; 1 Împ. 8:11.
Lumina. Gr. phoµsteµr, “un luminător”, “un corp de iluminat”. Cuvântul mai apare în Fil. 2:15 în propoziţia “în care slujiţi ca nişte lumini [luminători] în lume”. “Lumina” cetăţii este “slava” lui Dumnezeu, menţionată în comentariul
precedent (vezi Apoc. 21:23).
Iaspis. Gr. iaspis, vezi cap. 4:3. Pasajul redat literal este: “având slava lui Dumnezeu, luminătorul ei, ca o piatră prea scumpă, ca iaspisul, strălucind”.
Străvezie ca cristalul. Gr. krustallizoµ, “a străluci lumină”, “a scânteia”. Termenul românesc “cristal” este derivat de la krustallizoµ.
12. Un zid mare şi înalt. Astfel de ziduri erau construite în jurul cetăţilor antice pentru apărarea împotriva duşmanilor. Imagistica lui Ioan este împrumutată în parte din descrierea cetăţii pe care a văzut-o Ezechiel (vezi Eze. 48:35). Imaginea este aceea a unei cetăţi cu ziduri şi porţi. Aceştia erau termeni cu care
apostolul era familiar, iar Inspiraţia a ales să-i descopere gloriile cetăţii veşnice în termeni pe care acesta să îi înţeleagă. Limbajul omenesc şi portretizările omeneşti nu pot reprezenta adecvat grandoarea acelei cetăţi cereşti. În imagistica profetică gradul de identitate/acurateţe între imagine şi lucrul în realitate solicită o interpretare
atentă (vezi Eze. 1:10; 40:1).
Douăsprezece porţi. Compară cu cetatea descrisă de Ezechiel (cap. 48:31–34).
Doisprezece îngeri. Noul Ierusalim este zugrăvit ca având drept păzitori ai porţilor îngeri.
Douăsprezece seminţii. Vezi Eze. 48:31–34. Pentru imaginea Israelului spiritual din perspectiva seminţiilor vezi
Apoc. 7:4.
13. Spre răsărit erau trei porţi. Enumerarea lui Ezechiel este în ordinea nord, este, sud, vest (Eze. 48:31–34).
Ordinea lui Ioan este est, nord, sud, vest. Diferenţa nu are, fără îndoială, vreo semnificaţie.
14. Douăsprezece temelii. Numărul “doisprezece” este notat de cinci ori în vs. 12–14. Pentru semnificaţia numărului doisprezece vezi cap. 7:4.
Doisprezece apostoli. Biserica Noului Testament este construită pe fundaţia apostolilor şi a profeţilor (Efes. 2:20).
15. Trestie. Compară cu Eze. 40:3; Apoc. 11:1. Aici actul măsurătorii şi afirmarea măsurilor sunt notate, fără îndoială, pentru a da asigurare cu privire la caracterul adecvat şi dimensiunea suficientă ale căminului ceresc (cf. Ioan 14:2).
16. Patru colţuri. Este o frumuseţe intrinsecă în proporţii corecte, raport de echilibru desăvârşit şi armonie. Pentru diferite obiecte în patru colţuri vezi Exod. 27:1; 28:16; 30:2; 39:9; 2 Cron. 3:8; Eze. 41:21; 43:16; 45:2; 48:20.
Douăsprezece mii de prăjini. O prăjină (stadion) este aproape 185 m. (vezi Vol. V. p. 50). Astfel 12.000 de prăjini ar fi aproape 2.218 km. Textul nu specifică dacă această măsură este a circumferinţei sau doar a unei feţe. Dacă prima variantă este corectă atunci cetatea ar măsura aproape 551.4 km. Pentru obiceiul de a măsura o cetate după circumferinţa ei vezi The Letter of Aristeas 105.
Deopotrivă. Diferite încercări au fost făcute pentru a explica dimensiunile cetăţii. Este dificil de a vizualiza o cetate ridicându-se la 12.000 de prăjini (sau 3.000) (vezi mai sus la “douăsprezece mii de prăjini”). Unii, deşi fără a nega realitatea cetăţii, cred că măsurile de aici, ca şi cele ale zidului, sunt după “măsura … îngerului”
(vezi v. 17). Ei susţin că este aproape imposibil ca dimensiunile omeneşti să fie intenţionate aici. Alţii indică o similaritate între dimensiunea cetăţii descrisă aici şi cea din viziunea iudaică. Această problemă este
discutată astfel în Midrash: “De unde lungimea şi lăţimea şi înălţimea [Ierusalimului]? Şi s-a lărgit şi a crescut
mereu în sus, Eze. 41:7. A fost o învăţătură, a spus R. EliÔezer b. JaÔaqob, Ierusalimul se va ridica în cele din urmă şi se va înălţa pe tronul slavei şi Îi va spune lui Dumnezeu: ‘Locul este prea strâmt pentru mine; fă-mi loc, ca să pot să mă aşez’ Isa. 49:20” (Pesiqtha 143a, citat în Strack and Billerbeck, Kommentar zum Neuen Testament, vol. 3, p. 849).
Sunt însă alţii care atribuie cuvântului tradus aici prin “deopotrivă” (isos) sensul de “proporţie” şi cred că chiar dacă lungime şi lăţimea pot fi egale, înălţimea va fi proporţională cu celelalte dimensiuni. Acest lucru este posibil, deşi este dificil de demonstrat o astfel de definiţie fie din surse biblice, fie din cele clasice. O altă interpretare permite lui isos să-şi păstreze sensul obişnuit, dar face observaţia că cuvântul tradus aici înălţime (hupsos) poate însemna nu numai “înălţime”, ci şi “partea cea mai înaltă”, “vârful”, “culmea”, “coroana”. Dacă hupsos este înţeles în acest sens, Ioan vrea să spună că circumferinţa vârfului zidului este aceeaşi cu cea a părţii de jos a acestuia.
Indiferent de neclarităţile problemei referitoare la proporţiile exacte ale cetăţii, este sigur că gloriile cetăţii cereşti vor întrece cu mult cea mai bogată imaginaţie. Nu trebuie să se teamă nimeni, căci va fi loc destul pentru toţi cei ce vor dori să aibă rezidenţa acolo. În casa Tatălui “sunt multe locaşuri” (Ioan 14:2).
17. A măsurat şi zidul. Pe baza etalonului Noului Testament pentru un cot ca 44,5 cm. (vezi Vol. V, p. 50), 144 de coţi ar fi aproape 64 m. Ioan nu spune că această măsură reprezintă înălţimea zidului. Unii au presupus că poate fi măsura grosimii acestuia.
Îngerul. În greacă “îngerul” nu are articol hotărât. Pasajul redă astfel: “după măsura oamenilor, chiar a unui înger”. Sensul este pe undeva obscur. Din această cauză unii îndeamnă să ne abţinem de la aplicarea dogmatică a unor simple standarde omeneşti la măsurile Noului Ierusalim. Indiferent de dimensiuni putem sta liniştiţi că totul este desăvârşit. Sfinţii vor înţelege semnificaţia simbolurilor lui Ioan când vor vedea cetatea.
18. [Construcţia] Zidul[ui]. Gr. endomeµsis, “o zidire [construcţie] în”, de la doµmaoµ, “a zidi”, “a construi”. Cuvântul apare doar aici în Noul Testament. Josephus (Antiquities xv. 9. 6) îl foloseşte când se referă la un dig portuar, un zid maritim construit în mare ca o inserţie în apă. Aici endomeµsis se poate referi la o inserţie în zid
ca şi cum zidul ar fi încrustat, sau presărat, cu iaspis.
Iaspis. Vezi cap. 4:3.
Aur curat. Structura cetăţii apare ca având transparenţa sticlei. Frumuseţea sa strălucitoare schimbă cu siguranţă orice rază de lumină care cade pe ea.
19. Împodobite. Gr. kosmeoµ, “a aranja” (cf. v. 2).
Pietre scumpe de tot. Douăsprezece feluri de pietre preţioase sunt enumerate ca fiind parte în fundaţie. Nu toate dintre acestea pot fi identificate de un bijutier modern, şi nu se câştigă mult nici dintr-o comparaţie bijuteriile din pieptarul marelui preot (Exod. 28:17–20). Nici sursele antice şi nici cercetătorii moderni nu concordă în identificarea tuturor acestor pietre. Unele din sugestiile lor sunt enumerate mai jos în dreptul respectivelor pietre.
Iaspis. Vezi cap. 4:3.
Safir. Probabil lapislazuli, o piatră transparentă de un albastru azuriu de mare duritate.
Halchedon. Identificarea acestei pietre este incertă. Traducerea Revised Standard Version redă “agat”. Unii sugerează o nestemată de culoare verzuie.
Smaragd. Considerată a fi o nestemată de o culoare verde strălucitor.
20. Sardonix. Probabil un onix cu straturi roşii şi maro pe un fundal alb.
Sardiu. Considerată a fi o nestemată de culoare roşiatică. Traducerea Revised Standard Version redă “carneol”, o varietate roşiatică de calcedonie.
Hrisolit. Literal, “piatră aurie”. O piatră de culoare galbenă cu o identificare incertă.
Beril. Considerată a fi o nestemată ce culoarea verdelui marin.
Topaz. Considerată a fi o piatră de o culoare galbenă mai mult sau mai puţin transparentă folosită de antici pentru a face atât sigilii cât şi nestemate. Unii cred că este intenţionat aici hrisolitul de culoare aurie.
Hrisopraz. Hrisoprazul modern este o nestemată transparentă de o culoare verde vegetal proaspăt. Există totuşi incertitudine dacă la această piatră se face referire sau nu.
Iacint. Probabil o nestemată de culoare purpurie. Unii identifică iacintul cu safirul modern.
Ametist. Considerată a fi o nestemată de culoare purpurie.
21. Un singur mărgăritar. Mărimea nestematelor enumerate este dincolo de capacitatea umană de înţelegere.
22. Templu. Gr. naos, cuvântul pentru sanctuar este limitat la locurile Sfânta şi Sfânta Sfintelor, fără a include curţile exterioare şi celelalte clădiri. Pentru hieron, cuvânt care se referă la întregul complex sfânt vezi Luca 2:46; Apoc. 3:12.
Sanctuarul pământesc era un simbol al locului prezenţei lui Dumnezeu. Din pricina păcatului lor Adam şi Eva au fost izgoniţi din Eden şi din prezenţa lui Dumnezeu. Atunci când păcatul va fi înlăturat biserica va fi din nou în stare să locuiască în prezenţa Sa, şi nici o construcţie nu va mai fi necesară pentru a simboliza locul prezenţei lui Dumnezeu.
23. N-are trebuinţă. Corpurile de iluminat nu vor mai fi necesare pentru a da lumină cetăţii. Glorioasa strălucire a
prezenţei Dumnezeu va da lumină mai mult decât suficient (cf. Isa. 60:19,20). Lucrurile materiale nu sunt indispensabile planului lui Dumnezeu; în prezenţa Sa însă toate sunt lăsate de ruşine (cf. Isa. 24:23). Luminile create nu pot întrece în lumină slava necreată a prezenţei divine.
24. Neamurile. O descriere a celor mântuiţi din “orice neam, orice seminţie, orice norod şi din orice limbă” (Apoc. 7:9; cf. Isa. 60:3,5).
Împăraţii. Imaginea este împrumutată din Vechiul Testament (vezi Isa. 60:11).
25. Nu va mai fi noapte. Fără îndoială din pricina circumstanţelor menţionate la v. 23 (cf. Zah. 14:7).
26. Neamurilor. Compară cu v. 24.
27. Nimic întinat. Fără îndoială o aluzie la Isa. 52:1. Mare parte din imagistica descrierii folosite de Ioan pentru Sfânta cetate este împrumutată din scrierile profeţilor din vechime care au descris gloriile Ierusalimului care ar fi putut fi. Ioan descrie cetatea care va fi (vezi Eze. 48:35).
Trăieşte în spurcăciune. Vezi v. 8.
În minciună. Vezi v. 8.
Cartea vieţii. Vezi Fil. 4:3.
COMENTARII ALE Ellenei White LA CAPITOLUL 21
Versete Referinţe în Spiritul Profetic
1 AH 539; GC 674; PP 62; SR 430
1, 2 Ed 301
1–27 1T 67–71
2 AA 591; EW 18, 31, 291; GC 427, 663
3 AA 592; DA 26; Ed 302; MB 108
3, 4 GC 676; SR 431
4 AA 602; AH 543, 544; GC 568; Ed 302; EW 289; MB 17; MH 506, 508;
ML 153, 348, 349, 355; SR 413; 8T 42, 45; 9T 287
6 Ed 83; EW 279; FE 363; 1T 484
6, 7 GC 540
8 2T 630; 4T 336
9, 10 EW 251; GC 426
10–14 EW 18, 291
11 GC 676; SR 431
11, 12 AA 591
18, 19 ML 357
21, 22 AA 592
22 GC 676; ML 365; SR 432
23 Ed 301; EW 170, 179, 286; ML 357
24 GC 676
27 AA 76; CH 103, 285; GC 474, 481; MB 24; ML 321; MM 144, 268; PK 84;
PP 326; SL 31; Te 69; TM 149; 5T 278, 331, 384, 475
