Apocalipsa capitolul 22
1. Râu cu apa vieţii. Îngerul i-a arătat lui Ioan exteriorul cetăţii (cap. 21:10), iar acum atrage atenţia la anumite lucruri din interior. Compară cu descrierea lui Ezechiel cu privire la râu (vezi Eze. 47:1).
Limpede. Gr. lampros, “strălucitor”, “luminos”. Compară cu folosirea cuvântului în Luca 23:11; Faptele Ap. 10:30; Apoc. 15:6; 19:8; 22:16.
Ieşea din scaunul de domnie. Compară cu Eze. 47:1; Zah. 14:8.
2. Pomul vieţii. Compară cu “copacii” din Ezechiel (vezi Eze. 47:7,12). Pentru pomul din grădina Edenului de la început vezi Gen. 2:9. Pentru istoria sa următoare vezi 8T 288,289. Pomul este un simbol al vieţii veşnice din sursa vieţii. Compară cu Apoc. 21:10 cu PP 62; GC 645,648; Ellen G. White, Material suplimentar la Apoc. 22:2.
Douăsprezece feluri de rod. Va fi o abundenţă constantă, suficientă pentru a împlini toate nevoile vieţii ale celor mântuiţi de-a lungul veşniciei. Compară cu Eze. 47:12.
Vindecarea. Gr. therapeia, “service”, “vindecare”, câteodată, colectiv, “slujitori în gospodărie”. Sunt doar patru ocazii ale apariţiei cuvântului în Noul Testament (cf. Mat. 24:45; Luca 9:11; 12:42). În greaca clasică therapeia a avut diverse sensuri ca: “service”, “hrănire”, “grijă”. Pentru funcţia pomului vieţii în Edenul restaurat vezi referinţele de mai sus la “pomul vieţii”.
3. Blestem. Gr. katatheµma, “lucrul [sau “persoana”] blestemată”. Cuvântul trebuie probabil deosebit de anatheµma, un blestem pronunţat asupra unui lucru sau a unei persoane.
Scaunul de domnie. Aici se sugerează faptul că Dumnezeu şi Hristos vor domni în cetate. Acest lucru este posibil pentru că nici un lucru blestemat nu se va găsi acolo.
Vor sluji. Gr. latreuoµ, “a servi”, “a se închina”, “a sluji”. Cuvântul se referă la o slujire normală, naturală, spontană, şi trebuie deosebită de leitourgeoµ, cuvântul care înseamnă o slujire oficială, o slujire într-un departament anume (vezi Exod. 29:30, Septuaginta).
4. Vor vedea faţa Lui. O expresie ce denotă o relaţie intimă cu o altă persoană, o încredere mutuală. Vezi Ps. 17:15; Mat. 5:8; Evr. 12:14; 1 Ioan 3:2. Compară cu experienţa lui Moise (Exod. 33:20–23).
Pe frunţile lor. Numele divin pe frunte este un simbol al proprietăţii şi autenticităţii. Este accentuată aici întreaga
consacrare a vieţii sfinţilor în închinarea lui Dumnezeu (vezi cap. 7:3; 13:16).
5. Nu va mai fi noapte. Acest verset creionează o imagine în cuvinte care accentuează faptul că luminătorii creaţi sunt nesemnificativi în prezenţa lui Dumnezeu. Toate acestea vor păli în nimicnicie în prezenţa slavei persoanei divine (vezi cap. 21:23).
Îi va lumina. Această stare reprezintă o restabilire şi un nou început al relaţiilor armonioase, relaţii care au fost întrerupte de păcat.
Vor împărăţi. Compară cu cap. 5:10. Asta nu înseamnă că vor stăpâni unul peste altul, şi nici asupra unor alte lumi. Este probabil mai degrabă un simbol al fericirii celor mântuiţi. Ei nu vor mai fi niciodată sub puterea mâinii apăsătoare a vreunei puteri persecutoare. Ei se vor bucura de libertatea şi bunăstarea împăraţilor.
6. Vrednice de crezare şi adevărate. O afirmare a încrederii de care se bucură şi a autenticităţii descoperirii lui Dumnezeu; profeţia aşa cum este dată de înger este autentică.
Duhurilor proorocilor. Pot fi văzute ca o referire la duhurile personale ale proorocilor aflat sub controlul Duhului Sfânt atunci când se află în viziune. Duhul Sfânt a iluminat duhul lui Ioan aşa cum a făcut-o şi cu duhurile proorocilor din Vechiul Testament (vezi cap. 1:10).
Întreaga Apocalipsa este o mărturie a stăpânirii duhului lui Ioan în viziune de către Duhul Sfânt.
7. Curând. Îngerul Îl citează pe Isus. Referinţa este făcută cu privire la a doua venire. Vezi cap. 1:1.
Ferice. Una dintre cele şapte fericiri ale Apocalipsei (cf. cap. 1:3; 14:13; 16:15; 19:9; 20:6; 22:14).
Cuvintele. Adică diferitele sfaturi şi avertizări din carte.
8. Eu… văzut. Pasajul redat literal este astfel: “Eu, Ioan, cel văzând şi auzind lucrurile acestea”.
M-am aruncat… închin lui. Probabil un act de omagiu, act respins de înger. Grandoarea viziunii trebuie să-l fi copleşit cu totul pe profet şi l-a făcut să se simtă extrem de umil. Mai mult decât atât, îngerul Îl citase pe Isus Hristos ca şi cum Domnul Însuşi ar fi vorbit.
9. Împreună slujitor. Vezi cap. 19:10.
Cei ce păzesc cuvintele. Compară cu cap. 19:10, unde în mod evident acelaşi grup este descris ca “fraţii tăi care păstrează mărturia lui Isus”. “Cuvintele din cartea aceasta” sunt mărturia lui Isus (vezi cap. 1:2).
Închină-te lui Dumnezeu. Vezi cap. 14:7.
10. Să nu pecetluieşti. Aici este exact opusul poruncii date lui Daniel cu privire la cartea sa (vezi Dan. 12:4). Soliile cărţii Apocalipsa nu trebuiau să fie pecetluite în lumina faptului că “vremea este aproape”. Nu acelaşi lucru a fost în timpul lui Daniel. Cuvintele “să nu pecetluieşti” sunt o enunţare negativă care înseamnă, în esenţă, “fă cunoscute cuvintele acestei proorocii departe şi cât mai pe larg”.
Vremea este aproape. Vezi cap. 1:1,3.
11. Nedrept. Versetul redă literal astfel: “Cel ce face nedreptate să o facă în continuare, cel întinat să se întineze în continuare, cel neprihănit să facă neprihănirea în continuare, iar cel sfânt să fie sfinţit”. Aceste cuvinte au o
aplicabilitate deosebită la vremea când viitorul fiecărei persoane este irevocabil hotărât. O astfel de poruncă vine la momentul încheierii judecăţii de cercetare (vezi cap. 14:7). Unii văd o aplicaţie lărgită în aceste afirmaţii comparându-le cu cuvintele lui Hristos din parabole neghinei: “Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş” (Mat. 13:30). Voinţa liberă a omului este lăsată în pace. Oamenilor li se permite să-şi trăiască viaţa după cum aleg ei înşişi, astfel încât adevăratul lor caracter să fie evident. Fiecare persoană indiferent de vârstă se va manifesta cu privire la categoria de care aparţine, la a doua venire a lui Hristos.
12. Eu vin curând. Vezi v. 7.
Răsplata. Gr. misthos, “plată”, “datorie”, “ceea ce se cuvine”. Compară cu folosirea cuvântului în Mat. 5:12,46; 20:8; 2 Petru 2:13.
Să dau. Gr. apodidoµmi, “a achita”, “a da ceea ce se cuvine”, “a recompensa”.
Fapta. Gr. ergon, “un act înfăptuit”. Numărul singular sugerează faptul că acest cuvânt este folosit colectiv pentru faptele care însumează viaţa ca întreg a unei persoane ce a trăit-o. Efectele harului lui Hristos sau ale respingerii harului sunt de asemenea considerate când “fapta” omului este examinată (vezi Eze. 18:22,24).
13. Alfa şi Omega. Acestea sunt prima şi ultima literă a alfabetului grecesc, folosite ca termeni descriptivi ai Domnului ca Creator al tuturor lucrurilor şi ca început şi sfârşit al descoperirii finale a lui Dumnezeu faţă de om (cf. cap. 1:8).
Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Lucrarea Planului de mântuire de la început la sfârşit este legată în Hristos Isus.
Începutul şi sfârşitul. Toate lucrurile create datorează existenţa lor lui Hristos; toate lucrurile îşi găsesc împlinirea în relaţie cu El. Compară cu Col. 1:16,17. Cele trei titluri ale acestui verset însumează activităţile lui Hristos în relaţie cu mântuirea omului (cf. cap. 1:17).
14. Ferice. Încă o binecuvântare a credincioşilor (vezi v. 7).
Îşi spală hainele. Câteva manuscrise redau astfel. Din uncialele timpurii (vezi Vol. V, p. 114–116) numai Sinaiticus şi Alexandrinus conţin această secţiune a Apocalipsei, şi ambele redau identic. Cea mai mare parte a manuscriselor minuscule redau “cei ce împlinesc poruncile Lui”. Versiunile antice sunt împărţite în redările
lor, la fel şi citările patristice. Cele două propoziţii sunt foarte asemănătoare în greacă, şi este foarte uşor să vedem cum un scrib putea să confunde una cu alta dintre cele două; este totuşi imposibil să ştim cu
certitudine care a fost redarea originalului. Următoarele transliterări vor arăta similitudinile: hoi poiountes tas entolas autou, “cei ce împlinesc poruncile Lui” hoi plunontes tas stolas autoµn, “cei ce îşi spală hainele”
De fapt ambele redări se potrivesc contextului şi sunt în armonie cu învăţăturile lui Ioan din alte părţi. Cu privire la subiectul păzirii poruncilor vezi Apoc. 12:17; 14:12; cf. Ioan 14:15,21; 15:10; 1 Ioan 2:3–6. Cu privire la subiectul spălării hainelor vezi Apoc. 7:14, unde o ceată de sfinţi sunt descrişi astfel: “şi-aspălat hainele, şi le-au albit în sângele Mielului”. Titlul sub care putem intra în cer este neprihănirea lui Hristos atribuită: potrivirea/adaptabilitatea noastră cu cerul este neprihănirea lui Hristos împărtăşită, reprezentată de hainele curăţite. Dovada exterioară a neprihănirii lui Hristos împărtăşită este în deplin acord cu poruncile lui Dumnezeu. Aici îşi găsesc strânsele legăturile cele două idei, cea a spălării hainelor şi cea a păzirii poruncilor.
În lumina problemelor traducerii discutate aici, ar părea înţelept să construim temelia doctrinei păzirii poruncilor lui
Dumnezeu pe alte pasaje ale Scripturii care au de-a face cu ascultarea şi care nu prezintă incertitudini legate de indicaţii textuale. Şi sunt destule alte astfel de pasaje.
Pentru un studiu mai amănunţit asupra acestei probleme vezi Problems in Bible Translation.
Cuvântul grecesc pentru “haine” este stolai, folosit pentru hainele exterioare, robele lungi, cele care marchează un om distins. Compară cu folosirea cuvântului în Mar. 12:38; 16:5; Luca 15:22; 20:46. Acelaşi cuvânt grecesc este folosit în Septuaginta pentru hainele sfinte ale lui Aaron şi ale descendenţilor lui (Exod. 28:2; 29:21). Cuvântul românesc “patrafir”, sau “etolă”, este înrudit cu stole. “Patrafirul”/”etola” desemna la origine o haină lungă, căzândpână la glezne; mai târziu un articol vestimentar eclesiastic de mătase purtat în jurul gâtului şi căzând pe umeri.
Drept. Gr. exousia, “libertate”, “privilegiu”, “drept”. Va fi privilegiul şi libertatea sfinţilor să aibe parte la pomul vieţii şi să se bucure de nemurire împreună
cu Isus Hristos (cf. v. 2).
Să intre. Aici este un şi mai mare privilegiu. Noul Ierusalim va fi capitala noului pământ (vezi GC 676).
15. Câinii. Un simbol pentru un om stricat, lipsit de ruşine (vezi Fil. 3:2).
Vrăjitorii. Pentru categoriile de păcătoşi enumeraţi aici vezi cap. 21:8.
16. Eu, Isus. Isus autentifică descoperirile înregistrate în cartea Apocalipsa. Vezi cap. 1:1.
Îngerul Meu. Vezi cap. 1:1.
Rădăcina şi Sămânţa lui David. Vezi cap. 5:5.
Luceafărul strălucitor de dimineaţă. Simbolul este preluat probabil din proorocia
lui Balaam (Num. 24:17). Compară cu referinţa lui Petru (2 Petru 1:19). Soliile adresate bisericilor din toate timpurile nu au o mai mare autenticitate ca cele date aici.
17. Duhul. Duhul Sfânt, care dă energie vieţii creştine a credincioşilor, care le dă putere să trăiască o viaţă de biruinţă, să învingă pe diavolul şi să treacă cu bine prin vremurile de necaz.
Mireasa. Fără îndoială acelaşi simbol aici ca cel din cap. 21:9,10 (vezi comentariile respective).
Zic. O acţiune continuă, sau “continuă să spună”.
Vino. Cei mai mulţi comentatori consideră pasajul ca un răspuns la făgăduinţa lui Isus din v. 12, “Iată, Eu vin curând”. Hristos este solicitat să-Şi împlinească făgăduinţele. Aceasta este o interpretare posibilă. Este posibil de
asemenea să înţelegem pasajul ca un apel adresat lumii necredincioase de a primi evanghelia.
Cine aude. Numărul singular desemnează individualul. Oamenii vor fi mântuiţi individual, nu ca biserici sau
congregaţii. Mântuirea este strict personală. În Noul Testament cuvântul tradus prin “a auzi” (akouoµ) poartă în general conotaţia de a auzi efectiv, adică de a auzi şi de a asculta de solia auzită. La fel este şi sensul său de
aici. Numai ce ce aud şi acceptă solia sunt calificaţi să ducă solia pe mai departe, să repete chemarea. Vezi Mat. 7:24.
Celui. Singularul sugerează faptul că fiecare membru al bisericii ca individ trebuie să adauge corului strigătul său de bun venit, dovedind astfel public tânjirea sa fierbinte după cea de-a doua venire şi dorinţa sa ca şi alţii să se bucure de binecuvântările lui Hristos.
Îi este sete. Adică după lucrurile lui Dumnezeu (cf. cap. 21:6). Vezi Mat. 5:6.
Să vină. O chemare pentru oricine se află în nevoie de a beneficia de făgăduinţa din cap. 21:6.
Cine vrea. Oferta este universală. Nimeni nu este exclus de la posibilitatea mântuirii. Hristos este ispăşirea pentru
păcatele întregii lumi (1 Ioan 2:2). Falsa doctrină ce afirmă că unii sunt aleşi să fie daţi pierzării este negată de afirmaţia descoperitorului (vezi Rom. 8:29).
Apa vieţii. Oricine doreşte să moştenească nemurirea este invitat să bea din apa vieţii. Apa vieţii este oferită tuturor (vezi cap. 21:6; cf. Isa. 55:1–3).
Fără plată. Sau, “cu gratuitate”.
18. Mărturisesc. Vorbitorul este Isus (vezi v. 20). Mărturia sa trebuie să fie acceptată.
Oricui. Relaţia omului cu Dumnezeu şi cu solia Sa este o chestiune personală. Un om nu poate accepta responsabilitatea altuia pentru astfel de lucruri.
Aude. Nu doar o referire la auzirea sunetului cuvintelor din această carte în ureche; mai degrabă o aluzie la unul care aude şi studiază importanţa acestor solii (vezi cap. 1:3).
Proorociei. Ioan vorbeşte despre adăugirile la cartea Apocalipsa, deşi acelaşi principiu s-ar aplica oricărei cărţi a
Sfântului canon.
Va adăuga. Compară cu Deut. 4:2; 12:32. Isus a autentificat această carte a Apocalipsei; El avertizează împotriva unor schimbări deliberate în solia cărţii. Josephus spune cu privire la cele 22 de cărţi ce constituie Vechiul Testament în forma ebraică: “Căci deşi au trecut atât de multe vremi, nimeni nu s-a aventurat până acolo încât să adauge, să scoată sau să schimbe vreo silabă” (Against Apion i. 8 [42]; Loeb ed., p. 179,180).
Dumnezeu îi va adăuga. Cu dreptate, Dumnezeu nu poate face altceva decât să dea fiecăruia ceea ce i se cuvine, după faptele sale.
19. Dacă scoate. Cel care scoate ceva din cuvintele Apocalipsei este la fel de vinovat cu cel ce adaugă la acestea (vezi v. 18).
Îi va scoate Dumnezeu partea. Cel vinovat în acest caz va suferi trei mari pierderi: (1) pierderea nemuririi, şi consecinţa suferirii morţii veşnice; (2) pierderea oricărei părţi din ceea ce va fi viaţa în cetate şi pe noul pământ; (3) pierderea tuturor binecuvântărilor şi a făgăduinţelor din Apocalipsa. Este prezentată aici o pierdere completă şi
înnebunitoare pe care nimic din viaţă nu o poate compensa nici măcar pe departe.
20. Cel ce adevereşte. Adică Hristos. Referinţa este cu deosebire la mărturia din vs. 18,19.
Da. Gr. nai, un termen puternic afirmativ, ca şi “cu adevărat”.
Curând. Stăpânul reafirmă certitudinea şi iminenţa celei de-a doua Sa veniri (vezi cap. 3:11; 22:7,12; vezi cap. 1:1).
Amin. Compară cu cap. 1:6,7,18; 3:14; 5:14; 7:12; 19:4. Pentru sensul termenului vezi Mat. 5:18. Acest “amin” este probabil rostit de către apostol.
Vino Doamne Isuse. Indicaţia textuală (vezi cap. 1:3) poate fi citată pentru redarea “Vino Doamne Isuse Hristoase”. Această exclamaţie este răspunsul lui Ioan la mărturia lui Isus, care îl asigură pe apostol
că El va veni curând (cf. cap. 1:1). Lui Ioan i s-a adus probabil aminte de noaptea din camera de sus, cu mai bine de o jumătate de veac mai înainte, când L-a auzit pe Isus spunând “Mă voi întoarce” (Ioan 14:3), şi de acea zi, câteva săptămâni mai târziu pe Muntele Măslinilor, când i-a auzit pe îngeri spunând “acest Isus pe care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer” (Faptele Ap. 1:11). Acum, în timp ce se afla în sfântă viziune, lui Ioan i se dă ultima asigurare că binecuvântatul său Domn va reveni, şi o va face curând. Această asigurare vine de pe buzele Stăpânului Însuşi, martorul credincios şi adevărat. Inima sa vibrează cu fiecare cuvânt, cu o anticipare fierbinte priveşte înainte la ziua când în realitate, nu în viziune, el va vedea pe binecuvântatul său Domn faţă către faţă.
21. Harul. Acest verset este o binecuvântare, din adâncul inimii apostolului, care pleacă spre toţi cei care citesc cuvintele viziunilor sale. Binecuvântarea este similară celor ale lui Pavel în încheierea epistolelor sale (vezi Rom. 16:24; 1 Cor. 16:23; 2 Cor. 13:14; etc.). Cuvintele alcătuiesc un punct culminant corespunzător canonului Sfintelor Scripturi, părând că constituie sfârşitul colecţiei de cărţi sfinte aşa cum le cunoaştem noi acum.
Hristos. O importantă indicaţie textuală (vezi cap. 1:3) poate fi citat pentru omiterea acestui cuvânt.
Cu voi cu toţi. Indicaţia textuală (vezi cap. 1:3) favorizează redarea “toţi sfinţii”. Indicaţia textuală poate fi citată de asemenea şi pentru redarea “sfinţii”. Cuvântul “sfinţi” apare frecvent de-a lungul Apocalipsei (vezi cap. 5:8; 8:3,4; 11:18; etc.).
Amin. Indicaţia textuală (vezi cap. 1:3) poate fi citată pentru omiterea acestui cuvânt.
COMENTARII ALE Ellenei White LA CAPITOLUL 22
Versete Referinţe în Spiritul Profetic
1 ML 357; PP 413
1, 2 Ed 302; EW 17, 289; LS 67; 1T 61
1–5 AA 592; EW 31
1–21 1T 67–71
2 CH 244; CSW 44; CT 34, 63; DA 366; Ev 138; EW 289; GC 675;
MH 122, 173, 199; ML 342, 352, 355; MM 234; SR 22, 431;
6T 230, 393, 475; 7T 195; 8T 33, 193, 288; 9T 136, 168; WM 288
3 Ed 307; MB 17; PP 67
3, 4 COL 180; CS 46; Ed 125, 303; LS 266; MH 182, 421; ML 350; RC 54;
6T 348; 8T 268
5 AA 591; CT 344; GC 676; SR 431, 432
7 5T 266
9 DA 99; EW 231
10 6T 130; 9T 130
11 EW 48, 71, 280, 282; GC 613; MH 454; PP 201; TM 235; 484;
2T 190, 267, 355, 401; 4T 387; 5T 347, 380
11, 12 CT 418; FE 363; GC 490; 1T 343; 2T 691; 8T 315
12 CH 539; COL 310; GC 352, 422; SC 88; SR 378; TM 428; 1T 483;
2T 520, 660, 667; 4T 537; 7T 88; 9T 104
12–14 FE 137; TM 133
13 Ev 485; PP 367
14 AA 592; CG 224; CS 225; EW 35, 51, 126; FE 111; GC 466; LS 103;
ML 70, 340, 355; PP 62, 208; TM 235; 4T 328; 5T 628, 693
14, 15 GC 541
15 4T 336
16 TM 118, 253; 6T 58, 62
16, 17 FE 437; 6T 20
17 AA 110; CH 36, 466; COL 235, 412; CM 18, 152; CS 190; CT 371;
DA 454, 745, 822; PP 413; SC 28; 4T 580; 5T 207; 6T 51, 86, 314; 9T 43
18, 19 GC 268
18–20 AA 583
20 CH 539; GC 302
