Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

490 de ani de har

Scris la: 15 aprilie 2009











      Sa luam din nou loc în fata marelui ecran al profetiei lui Daniel si sa privim mai departe desfasurarea celei de a treia viziuni a cartii sale. Dupa cum stiti, prima viziune a fost primita de împarattul Nebucadnetar într-un vis. Ea era o descoperire în care în termeni si valori pe întelesul acelui monarh pagîn, Dumnezeu i-a prezentat în avans istoria marilor imperii mondiale – Babilonia, Medo-Persia, Grecia si Roma. Primul imperiu mondial – Babilonia -se apropia cu pasi grabnici de apusul lui dramatic, asa cum ne este descris în capitolul 5. Belsatar, ultimul monarh al acestui imperiu, ni se spune în acest capitol, se afla într-un mare banchet în palatul sau împreuna cu mai marii tarii, cu sotiile si concubinele lor. Si deodata, pe peretele din fata tuturor a aparut o mîna ca de om, care a început sa scrie cîteva cuvinte: Numarat, numarat, cîntarit si împartit. Asa cum Nebucadnetar nu a putut descifra visul lui, tot asa nici Belsatar nu a putut descifra corect întelesul acelor cuvinte ce ramasesera scrise pe perete ca o sentinta divina. Din nou intra în scena Daniel, profetul Domnului, care este luminat de sus ca sa ofere adevarata interpretare. Numarat înseamna ca Dumnezeu ti-a numarat zilele domniei si i-a pus capat. Cîntarit înseamna ca ai fost cîntarit în cumpana si ai fost gasit usor. Impartit, înseamna ca împaratia ta va fi împartita si data mezilor si persilor. Intrebarea care se pune este: De unde a stiut Daniel cu certitudine ca împaratia Babilonului urma sa cada în mîna mezilor si persilor? Veti spune desigur ca el stia prin descoperire divina. Dar cînd, si cu ce ocazie i-a descoperit Domnul care va fi soarta Babilonului? Recititi va rog capitolul 7 si 8 din cartea lui Daniel si veti afla raspunsul. In primul an al domniei lui Belsatar, Domnul a descoperit profetului Sau Daniel într-o viziune, la fel ca si lui Nebucadnetar, istoria lumii, istoria marilor imperii mondiale. Doi ani mai tîrziu, Dumnezeu îi reîmprospateaza lui Daniel prima viziune si îi da lui Daniel o alta viziune despre aceleasi imperii, dar la care adauga noi amanunte, noi detalii de interes major pentru poporul lui Dumnezeu de atunci. Din a doua viziune descrisa în capitolul 8, în care apare un berbece si un tap în confruntare, în lupta disperata pe viata si pe moarte, Daniel trage o concluzie dreapta pe care o va tine minte si pe care cîtiva ani mai tîrziu i-o va prezenta cu o certitudine divina împaratului Belsatar: împaratia ta va fi împartita si data mezilor si persilor. Insusi Daniel, cînd a vazut acel berbece puternic si acel tap furios se gîndea nedumerit ce însemnatate ar putea sa aiba aceste doua animale. Dumnezeu care i-a dat aceasta viziune era interesat ca sa-i dea profetului Sau si interpretarea, adica întelesul acelei viziuni. De aceea Dumnezeu a trimis la slujitorul Sau de pe pamînt un slujitor din cer, îngerul Gabriel. Si iata ce-i spune Gabriel:
      “Fii cu luare aminte fiul omului, caci vedenia priveste vremea sfîrsitului. Berbecele pe care l-ai vazut cu cele doua coarne sînt împaratii mezilor si persilor. Tapul însa, este împaratia Greciei”.
      Cînd îngerul Gabriel a prezentat aceasta explicatie, Daniel si-a dat seama imediat ca de vreme ce Babilonia nu mai este amintita
nicidecum, asa cum se întîmplase în viziunea descrisa în capitolul 7, atunci, pentru el a fost lucru sigur ca împaratia Babilonului urma sa fie împartita si data mezilor si persilor. Dar, cum spuneam si în prezentarile trecute, cele doua viziuni primite de Daniel asa cum sînt ele descrise în capitolele 7 si 8, nu sînt niste viziuni care privesc pur si simplu enuntarea ordinei în care marile imperii mondiale vor intra si vor iesi de pe scena lumii dupa ce fiecare îsi va fi jucat rolul. Aceste viziunij nu sînt niste solii adresate unor monarhi pamîntesti, nu sînt lucruri care sa priveasca atît de mult pe cei din lume, ci pe cei din poporul lui Dumnezeu de atunci si de azi.
       In amîndoua viziunile, prin imaginea unor animale salbatice sau domestice, care au un numar semnificativ de coarne, sînt prezentate un numar de patru sau doua imperii si oricare ar fi succesiunea acestor imperii toate sfîrsesc prin a fi date la o parte de un corn mic, un corn mic în continua expansiune, un corn mic cu ochi de om, un corn mic cu gura si care adresa vorbe de hula împotriva lui Dumnezeu, un corn mic care este hotarît sa persecute pîna la exterminare pe copiii lui Dumnezeu si sa schimbe legea divina. Dupa împaratia Greciei, fie ca a urmat o fiara nespus de fioroasa cu zece coarne, din care a iesit cornul cel mic, fie ca acel corn mic s-a ridicat din cele patru diviziuni ale împaratiei Greciei, oricum, acel corn mic în manifestarile lui si în expansiunea lui nespus de mare nu poate fi altceva decît Imperiul Roman în cele doua faze ale lui, faza pagîna si faza crestina, faza imperiala si apoi faza papala. Cele doua faze însa formeaza un întreg. Roma pagîna a fost aceea care a condamnat la moarte si a crucificat pe Iisus Christos. Roma pagîna a fost aceea care a ars templul din Ierusalim si l-a facut una cu pamîntul împrastiind astfel pe evrei pe toata fata pamîntului. Roma papala a fost aceea care avea sa dea la o parte pe Iisus ca fiind Singurul Mijlocitor între Dumnezeu si om si sa aseze în locul Lui pe preotii bisericii. Roma papala a fost aceea care urma sa pretinda ca ea repeta zilnic jertfa Fiului lui Dumnezeu cu ocazia serviciilor ei religioase. Ca orice iudeu credincios si devotat, Daniel era foarte preocupat de templul lui Dumnezeu si de slujbele însemnate care se tineau în acel templu. In timp ce el urmarea cu privirea toate faptele cornului cel mic care aveau sa fie savîrsite împotriva Capeteniei cerului, împotriva jertfei necurmate si împotriva locasului Sau cel sfînt, Daniel prinde un dialog între doua fiinte ceresti. La un moment dat una întreaba pe cealalta: “In cîta vreme se va împlini vedenia despre desfiintarea jertfei necurmate si despre urîciunea pustiirii? Pîna cînd va fi calcat în picioare sfîntul locas si ostirea?” Poate ca la acest pasaj s-a referit apostolul Petru cînd a scris în prima sa epistola despre proorocii din vechime a caror preocupare de capetenie era sa descopere timpul si împrejurarile în care avea sa vie Mesia. Tot acolo el mai spune ca în soliile lor profetice ei întîmpinau taine de viitor pe care chiar îngerii doreau sa le priveasca cu ochii lor si sa le patrunda semnificatia, taine legate de Capetenia ostirii lor, de Iisus, Mesia, iubitul lor Comandant. La întrebarea îngerului “în cîta vreme se va împlini vedenia”, celalalt înger evident mai informat decît primul, raspunde: “Pîna vor trece 2300 de seri si dimineti, apoi sfîntul locas va fi curatit”. In limba ebraica “a fi curatit”, atunci cînd este asezat în contextul templului si al serviciilor ce se savîrseau acolo, însemna “a fi neprihanit, îndreptatit”, cînd se referea la o persoana. Dar cînd expresia “a fi curatit” se referea la scopul pentru care a fost înaltat, însemna ca acel scop era împlinit, era încheiat pe deplin. Intrebarea cît si raspunsul care apartin scurtului dialog dintre cele doua fiinte ceresti au pus în mare cumpana pe Daniel. El nu mai întelegea despre ce este vorba. Preocuparea lui de seama, mai ales acum cînd cei 70 de ani ai robiei se apropiau de încheierea lor era sa afle timpul cînd se va arata Messia, sa afle timpul cînd templul va fi restabilit si cînd natiunea sa îsi va fi ispasit astfel faradelegile si îsi va relua misiunea sa în lume. Putea oare el sa ia acest raspuns cu cele 2300 de seri si dimineti si sa-l aplice ca o dezlegare la preocuparea lui, la nadejdea lui si a natiunii sale? La versetul 15 din capitolul 8, el marturiseste: “Pe cînd eu, Daniel, aveam vedenia aceasta si cautam s-o pricep, iata ca înaintea mea statea cineva care avea înfatisarea unui om. Era chiar îngerul Gabriel. Acest înger de seama îi spune: “Fii cu luare aminte, fiul omului, caci vedenia priveste vremea sfîrsitului”. O, tocmai vremea sfîrsitului. Si el, care ar fi dorit sa vada cu ochii lui pe Messia. Indurerat peste masura, Daniel avea sa spuna mai tîrziu ca la auzul cuvintelor îngerului Gabriel a cazut la pamînt lesinat. Dar îngerul s-a atins de el si l-a asezat iarasi în picioare. Dupa aceea a început sa-i tîlcuiasca mai întîi viziunea cu berbecele si tapul si acel corn mic despre care a aflat ca va savîrsi atîtea fapte pline de grozavie. Cînd îngerul a ajuns la punctul sa-i dea lui Daniel si tîlcuirea celor 2300 de seri si dimineti, el îi spune doar atît: “Iar vedenia cu serile si diminetile de care a fost vorba, este adevarata. Tu pecetluieste vedenia aceasta caci este cu privire la niste vremi îndepartate. Din nou Daniel întelege ca vedenia aceea nu este pentru vremea lui ci pentru o vreme mult mai îndepartata si din nou materialul omenesc nu mai poate suporta durerea, nadejdea neîmplinita. Asemenea lui Moise caruia i s-a refuzat intrarea în tara fagaduita, cu toate ca s-a rugat atîta de Domnul sa-i dea voie, ci i s-a îngaduit numai s-o priveasca de departe, la fel si Daniel traia acum aceeasi durere de a privi la împlinirea vedeniei sale numai de departe. Sa speri, sa doresti, sa te rogi si sa astepti ani si ani ca Domnul sa-ti faca parte de împlinirea fericitelor sale fagaduinte în timpul vietii si sa vezi ca trebuie sa treci la odihna cu visurile si rugaciunile tale înca neîmplinite. Cred ca nu poate fi nimic mai dureros. “Eu Daniel am stat lesinat si bolnav mai multe zile. Apoi m-am sculat si mi-am vazut de treburile împaratului. Eram uimit de vedenia aceasta si nimeni nu stia”. Din anul acela, al treilea al domniei lui Belsatar cînd Daniel a avut acea viziune si pîna în primul an al domniei lui Darius, au trecut cîtiva ani. Desi numarul lor nu este precizat, totusi ne putem da seama cum, pe masura ce anii treceau, în aceeasi





masura gîndurile lui Daniel nu-i dadeau pace. El ar fi vrut sa vada cît mai repede fagaduinta venirii lui Mesia. Din studierea cartilor profetice dinaintea lui, cum era aceea a profetului Ieremia el a înteles ca sirul celor 70 de ani de robie se apropiase de capat. Iata însa ca în calea calculelor sale a fost asezat un element nou cele 2300 de seri si dimineti. Daca ele priveau vremea sfîrsitului, despre care sfîrsit este vorba? Sfîrsitul istoriei celor patru imperii mondiale, sfîrsitul domniei cornului cel mic, sfîrsitul celor 70 de ani de robie? Oare, datorita acestui element de timp profetic trebuia deci sa aiba loc o amînare asa de lunga a întoarcerii lui Israel din exil si deci si a venirii lui Mesia? Atunci, în starea aceea de disperare si de nedumerire, Daniel, asa cum marturiseste în versetul 3 din capitolul 9, si-a întors fata spre Domnul Dumnezeu ca sa-L caute în rugaciune si cereri postind în sac si cenusa. “M-am rugat Domnului si am facut urmatoarea marturisire”, spunea Daniel. Ce a avut oare de marturisit acest barbat lui Dumnezeu? Daca citim cîteva din rugaciunile sale, ne dam seama ca nu pacatele lui personale au fost acelea care au adus pe Israel în robie. Dar Daniel, ca un adevarat mijlocitor între Dumnezeu si oameni, a luat asupra sa pacatele întregului sau popor. Desi Daniel întelegea ca a doua sa viziune era rezervata pentru vremea sfîrsitului, el totusi nu întelegea rostul acelui lung numar de seri si dimineti – 2300. Dar iata ce marturiseste profetul mai departe în versetul 20 si 21. Pe cînd înca vorbeam eu, ma rugam, îmi marturiseam pacatul meu si pacatul poporului meu Israel, si-mi aduceam cererile înaintea Domnului Dumnezeului meu pentru muntele cel sfînt al Dumnezeului meu, pe cînd vorbeam eu înca în rugaciunea mea, a venit repede în zbor iute omul Gabriel pe care-l vazusem mai înainte într-o vedenie si m-a atins în clipa cînd se aducea jertfa de seara. El m-a învatat, a stat de vorba cu mine si mi-a zis: “Daniel, am venit acum sa-ti luminez mintea. Ia aminte dar la cuvintele acestea si întelege vedenia”. Evident, îngerul Gabriel dorea sa-i lamureasca lui Daniel tocmai partea aceea care-i ramasese neexplicata din vedenia pe care o avusese cu cîtiva ani mai înainte, partea aceea cu cele 2300 de seri si dimineti. Si îngerul a început sa-i explice astfel: “Saptezeci de saptamîni au fost hotarîte asupra poporului tau si asupra cetatii celei sfinte, pîna la încetarea faradelegilor, pîna la ispasirea pacatelor, pîna la ispasirea nelegiuirii, pîna la aducerea neprihanirii vesnice, pîna la pecetluirea vedeniei si proorociei si pîna la ungerea Sfîntului Sfintilor. Sa stii dar si sa întelegi ca de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, pîna la Unsul Mesia, la Cîrmuitorul, vor trece sapte saptamîni. Apoi timp de sasezeci si doua de saptamîni pietile si gropile vor fi zidite din nou si anume, în vremuri de strîmtorare. Dupa aceste sasezeci si doua de saptamîni Unsul va fi stîrpit si nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea si sfîntul locas si sfîrsitul lui va fi ca printr-un potop. Este hotarît ca razboiul va tinea pîna la sfîrsit si împreuna cu el si pustiirile”.
      Stimati cititori. Daca ati urmarit cu atentie cuvintele explicatiei pe care îngerul Gabriel a adus-o lui Daniel în clipele lui de framîntare, puteti sa va dati seama cu cîta mila si dragoste parinteasca priveste Dumnezeu la noi cînd ne rugam si cautam fata Sa, cînd asteptam un raspuns de la El si cînd, în ciuda tacerii pe care El o foloseste ca pe un foc curatitor, noi totusi contam cu credinta pe El, pe bunatatea si îndurarea Sa. Luîndu-se acum în atentie subiectul atît de important al celor 2300 de seri si dimineti sa ne oprim putin asupra primei parti a versetului 24 care spune:
“Saptezeci de saptamîni au fost hotarîte asupra poporului tau si asupra cetatii tale cele sfinte”. Aceste 70 de saptamîni au fost hotarîte, alocate, sau rezervate poporului Israel cu întelesul ca aceste saptamîni apartineau de fapt celor 2300 de seri si dimineti. In mod literal expresia ebraica de 70 de saptamîni, s-ar fi putut traduce 70 a cîte 7, avînd referinta directa la ideea de ani si nu de zile. Era ceva obisnuit în limbajul orientului ca sa se vorbeasca ca despre 7 ani ca despre o saptamîna, asa ca aici avem niste saptamîni de ani. Aceasta înseamna ca daca înmultim cele 70 de saptamîni cu 7 ani pentru fiecare saptamîna, obtinem un numar de 490 de ani. Din cele spuse de îngerul Gabriel reiese clar ca Dumnezeu rezervase poporului Sau ales, poporului Israel, un timp anumit – 70 de saptamîni a cîte 7 ani – adica 490 de ani. Ce avea în vedere aceasta perioada de timp? Pentru ce scopuri fusese ea rezervata? Care era tinta finala a acestor 490 de ani? Va invit pentru aceasta sa luam putin în studiu rînd pe rînd cuvintele îngerului Gabriel pentru a le patrunde întelesul. “Saptezeci de saptamîni au fost hotarîte asupra poporului tau si asupra cetatii tale cele sfinte”.
       Si acum sa urmarim scopul acestui timp de har, prezentat prin intermediul a trei expresii semnificative. Prima: pîna la încetarea faradelegii. Aici expresia “încetarea faradelegii”, dupa întelesul originalului ebraic, nu însemna altceva decît umplerea masurii faradelegii. Dumnezeu a luptat din greu cu Israel, acest popor razvratit si nerecunoscator, dar în îndurarea Sa le mai da ocazia unei perioade de 490 de ani de har. Aceasta expresie “încetarea faradelegii” era o paralela cu a doua expresie care îi urmeaza imediat,
“pîna la ispasirea pacatelor, pîna la ispasirea faradelegilor “. Cînd Domnul Iisus Christos avea sa moara pe crucea de pe Golgota, El avea sa savîrseasca prin moartea Sa ispasire pentru pacatele celor din poporul ales. Jertfa divina de pe Calvar urma sa puna capat tuturor jertfelor de ispasire pentru pacate care se aduceau la templu. A treia expresie care este strict legata de cei 490 de ani de har, este si expresia “pîna la aducerea neprihanirii vesnice”. Intelesul acestei expresii este deosebit de profund. Rostul venirii lui Mesia pe pamînt nu era numai acela de a ne asigura stergerea sau ispasirea pacatelor; aceasta ar fi fost mult prea putin. El trebuia sa vina ca sa împace pe om cu Dumnezeu, El trebuia sa vina ca sa poata face posibila atît punerea în seama noastra a neprihanirii Sale pentru trecutul nostru pacatos, cît si pentru a ne face zilnic partasi ai neprihanirii Sale. Cînd cineva îl primeste pe Iisus prin credinta ca Mîntuitor, atunci El, Iisus, învesmînta pe cel pacatos cu neprihanirea Sa, asemenea cu o haina sau o mantie, asa încît cînd cel pacatos sta în prezenta lui Dumnezeu el sta ca unul care nu ar fi pacatuit niciodata. El sta ascuns, daca se poate spune, în neprihanirea Rascumparatorului Sau Iisus Christos. Deci sa retinem pentru început ca Dumnezeu a rezervat poporului Sau din vechime 490 de ani, har pentru încetarea faradelegii, har pentru a cauta curatirea de pacate, har pentru a alerga dupa neprihanirea Sa vesnica. Este trist ca acesti 490 de ani de har pentru unii din poporul ales au fost de fapt niste ani în care prin pacatele propriei lor vieti ei aveau sa umple masura rabdarii lui Dumnezeu. Pentru unii, acesti 490 de ani au fost ani de pocainta si ocazii de mîntuire, în timp ce pentru altii au fost 490 de ani de cufundare în nelegiuire.
      Stimati cititori.
Viata noastra se numara si ea cu anii. Nu, în nici un caz cu sutele, dar oricum cu zecile de ani. Fiecare numar de ani mai mic sau mai mare reprezinta în planul lui Dumnezeu un tot atîta numar de ani de har, ani de har pentru a ne pocai, a cauta curatirea si ispasirea pacatelor noastre si a trai o viata neprihanita, si ani de har pe care unii spre paguba lor vesnica îi irosesc în pacat, în razvratire fata de Dumnezeu. Istoria poporului Israel si timpul de har rezervat acestui popor este o lectie plina de avertizari pentru fiecare dintre noi. Oare, vom folosi noi cu scumpatate anii pe care Dumnezeu ni i-a harazit sa-i mai traim? Dupa cum vom vedea în prelegerea urmatoare, catre sfîrsitul celor 490 de ani trebuia sa Se arate Messia.
       Si timpul generatiei noastre trebuie sa stim ca este masurat înaintea lui Dumnezeu iar la sfîrsitul acestui timp Iisus Christos Mîntuitorul lumii va coborî din nou în lumea noastra asa cum ne-a promis. Daca atunci, la sfîrsitul celor 490 de ani El trebuia sa Se arate pentru a Se aduce ca jertfa pentru noi, la sfîrsitul timpului de har rezervat generatiei noastre El Se va arata nu pentru a Se jertfi din nou, ci pentru a împarati împreuna cu toti aceia care L-au primit, L-au urmat, s-au pregatit pentru venirea Lui si L-au asteptat cu dor. Ce va fi pentru tine si mine, prietene drag, încheierea timpului nostru de har? Care va fi sfîrsitul nostru? Pentru care sfîrsit ne pregatim? Acestea sînt cîteva întrebari foarte serioase la care merita sa ne gîndim. Sa ajute Domnul ca raspunsul nostru sa fie: Doresc sa ma pregatesc pentru cer, pentru vesnica Ta împaratie, doresc sa traiesc o viata sfînta în temere si în ascultare de voia Ta. Daruieste-mi Doamne putere si întelepciune ca sa folosesc cum se cuvine timpul de har pe care mi l-ai mai îngaduit si ajuta-ma ca la venirea Domnului Iisus pe curînd, sa fiu printre aceia care au ales curatirea de pacat si neprihanirea Sa vesnica. Si-ti multumesc pentru toate acestea în numele Sau cel sfînt. Amin!

______________________________

de Octavian Cureteu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.