Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Alte semne de identificare a fiarei

Scris la: 15 aprilie 2009

 











       Este o deosebita ocazie de a primi lumina pe care Dumnezeu ne-o ofera si sfat, mîngîiere si calauzire si încredintarea ca pasii dumneavoastra înainteaza spre cer pe calea adevarului. Se spune despre Goethe, marele poet german ca, fiind pe patul de moarte, ultimele lui cuvinte adresate celor din jur au fost: “Lumina, cit mai multa lumina!”. Într-adevar, aceasta este adevarata nevoie a inimii omenesti, aceasta este cea mai mare nevoie a omului din aceasta ultima generatie. În ciuda progresului urias în toate domeniile vietii, totusi, în ce priveste cunostinta de Dumnezeu si a adevarurilor Sale mîntuitoare se pare ca generatia noastra se cufunda tot mai mult în întuneric. Tocmai de aceea si Dumnezeu doreste cu atît mai mult sa-Si reverse lumina Sa peste noi.

        Una din multele Sale cai de a ne împartasi lumina este aceea de a ne atrage privirea asupra profetiilor Sale asupra împlinirii lor. De aceea apostolul Petru scria astfel bisericii chiar cu multe veacuri înaintea noastra:
“Si avem cuvîntul proorociei facut si mai tare, la care bine faceti ca luati aminte ca la o lumina care straluceste într-un loc întunecos; pîna se va crapa de ziua si va rasari luceafarul de dimineata în inimile voastre”. Inspirati de aceste cuvinte sfinte, am deschis pentru dumneavoastra aceasta carte, Apocalipsa. Ea este prin excelenta o carte profetica pe care Dumnezeu a rezervat-o alaturi de cartea proorocului Daniel chiar pentru timpul nostru.
        Acum doresc sa aduc si mai multa lumina asupra raspunsului la întrebarea deosebit de importanta pe care multi crestini si-au pus-o în trecut si la care tot mai multi cauta azi un raspuns. Întrebarea în discutie este:
Pe cine reprezinta fiara din Apocalipsa capitolul 13? Evident, aici avem de a face cu un simbol, dar atunci, care este realitatea? În prelegerea trecuta am prezentat cîteva semne de identificare ale fiarei din Apocalipsa 13. Aceste semne de identificare nu sînt nascocite de cineva ci ele sînt extrase chiar din textul capitolului 13. Pentru beneficiul dumneavoastra as dori sa recapitulez pe scurt ceea ce deja a fost prezentat.

        În primul rînd fiara despre care ne vorbeste prima parte a capitolului 13 este o putere mondiala, cu un dublu caracter, atît civil cît si religios. Privita în lumina capitolului 7 din cartea proorocului Daniel, din punct de vedere civil, aceasta fiara apare pe arena lumii ca fiind ultima în seria celor patru mari imperii mondiale. Si aceste imperii, asa cum au fost confirmate de istorie sînt Babilonia, Medo-Persia, Grecia si Imperiul Roman. Din acea lume a imperiului Roman însa, la anul 538 D.Hr. începe sa-si ridice capul în mod neasteptat o noua putere care avea sa se aseze pe scaunul Romei, sa domine asupra natiunilor si popoarelor care formau cîndva Imperiul Roman de altadata, facînd astfel ca toata lumea sa se mire de aceasta fiara si sa se închine ei. Imperiul Roman de odinioara care pentru 5 secole a stapînit cu mîna de fier lumea a fost înlocuit în cele din urma de Imperiul papal. Acest imperiu odata asezat pe vatra vechiului imperiu a continuat sa guverneze cu aceeasi mîna de fier bazîndu-se pe acelasi principiu de suprematie al celui mai tare si afisînd aceeasi pofta dupa bogatie si slava lumeasca. De-a lungul istoriei lui, imperiul papal a cunoscut multe evenimente si fapte pe care profetia nu si-a luat drept scop sa le depene. Totusi, cîteva din ele au ramas consemnate în profetie, ca de pilda faptul ca la un moment dat fiara a primit o lovitura de moarte, sau mai bine zis o lovitura care parea de moarte, dar ca aceasta rana de moarte avea sa fie vindecata. Cînd a primit fiara lovitura de moarte? Profetia ne precizeaza ca la încheierea celor 42 de luni profetice, sau 1260 de ani de suprematie papala. Numarati de la anul 538 în continuare 1260 de ani si veti ajunge la anul 1798. Ce a avut loc atunci? Armatele lui Napoleon au intrat în asa zisa sfînta cetate a Vaticanului si au frînt puterea de secole a papalitatii luîndu-l pe papa prizonier. Aceasta, ca sa se împlineasca ceea ce profetia prevestise în versetul 10:
“Cine duce pe altii în robie va merge si el în robie; cine ucide cu sabie trebuie sa fie ucis de sabie”. De la papa Pius al Vl-lea care a fost luat prizonier si a murit în exil timp de peste 130 de ani pe scaunul papal al Romei nu a mai tronat nimeni. Deodata apoi, ca din senin, dupa decenii de tacere la anul 1929 Musolini, dictatorul Italiei recunoaste papalitatea si dreptul ei la existenta, îi înlesneste reintrarea ei pe arena lumii si astfel ramîne în istorie ca fiind acela prin care fiara si-a vindecat rana de moarte. De la aceasta data, 1929, a început epoca moderna a domniei papale pe care profetia din capitolul 13 o subliniaza în mod special prin cuvintele: “Si tot pamîntul se mira dupa fiara“. Al doilea aspect major de identificare a fiarei, asa cum reiese din profetie este acela al unei puteri religioase. Da, fiara este o putere religioasa în rivalitate cu Dumnezeu. Cînd îsi deschide fiara gura, cuvintele ei sînt cuvinte de hula împotriva numelui lui Dumnezeu. Potrivit cu identificarea pe care o face apostolul Pavel în 2 Tesaloniceni, fiara este un om, un sistem omenesc care s-a asezat în templul lui Dumnezeu dîndu-se drept Dumnezeu. Evident, aici este dovada rivalitatii dintre fiara si Dumnezeu. Fiara si-a însusit numele de Vicarius Filii Dei, adica înlocuitor al Fiului lui Dumnezeu. Adevaratul înlocuitor sau urmas al Domnului Hristos pîna la a doua Sa venire, pe care Domnul Iisus a promis sa ni-L trimita din ceruri si nu de pe pamînt, dintre Persoanele Dumnezeirii si nu dintre oameni, este Duhul Sfînt. Despre El a spus Domnul Hristos ca ne va învata toate lucrurile si ne va conduce în tot adevarul. Dar, ce a facut în plus falsul înlocuitor al Domnului Hristos, papalitatea, cea care a uzurpat în biserica locul si glasul Duhului Sfînt? Pe lînga uzurparea lui Dumnezeu, a ridicat pretentia ca în tot ce învata si practica, papalitatea este infailibila deoarece papa este însusi Dumnezeu.

        În prelegerea trecuta am aratat cîteva din schimbarile grosolane pe care papalitatea le-a savîrsit chiar în cele mai de seama învataturi ale Bibliei. Una dintre acestea este învatatura privind lucrarea de mijlocire a Domnului Hristos între om si Dumnezeu. Papalitatea a jefuit pe Iisus de aceasta slujba si a asezat-o în mod necuvenit în mîinile preotilor facînd din fiecare din ei niste vicari ai Domnului Hristos. Observati ca hula fiarei este adusa nu numai la adresa numelui lui Dumnezeu ci si la adresa slujbei Domnului Hristos pentru noi. Dar nu numai atît. Pentru ca hulele fiarei sa fie desavîrsite, sa merite din plin numele de taina a faradelegii, papalitatea a învatat si continua sa învete pe oameni o alta cale, un alt mijloc de mîntuire. Nu acela al credintei, ci acela al
mîntuirii prin fapte. Si aceasta în ciuda faptului ca în toata Biblia Dumnezeu recomanda numai o singura cale de mîntuire: Cel neprihanit va trai prin credinta.
        În lista hulelor papalitatii trebuie sa numaram si pe aceea ca ea ar avea
puterea sa ierte pacatele si ca aceasta putere i-a fost data direct de Iisus Christos. Dar, va rog sa va aduceti aminte ca de fapt, asa cum ne spune profetia, balaurul este acela care i-a dat fiarei puterea lui si o gura care sa rosteasca hule. Iata în aceasta privinta declaratiile sfîntului Alfonso de Liguria în cartea sa cu titlul Datoriile si demnitatea unui preot, la pagina 34,35:




         ”Preotul tine locul Mîntuitorului cînd prin cuvintele ‘Ego te absolvo‘, el te iarta de pacat. Aceasta mare putere pe care Iisus a primit-o de la Vesnicul Tata, El a predat-o preotilor Sai. Cît de mare ar trebui sa fie uimirea noastra daca am vedea pe cineva investit cu puterea de a schimba pe un om negru într-un om alb. Însa preotul savîrseste ceva ce este cu mult mai minunat, pentru ca prin cuvintele ‘Ego te absolvo‘, el schimba pe pacatos dintr-un vrajmas într-un prieten al lui Dumnezeu, si dintr-un supus al iadului într-un mostenitor al paradisului”.

       Ce cuvinte frumoase! , veti spune. De acord cu dumneavoastra, dar ele nu se potrivesc cu adevarul si sînt hula directa împotriva lui Dumnezeu. Aceste cuvinte sînt o distorsiune vadita a adevarului pe care însusi Domnul Iisus l-a rostit cu limba de moarte. Tîrît de la un scaun de judecata la altul, batut si schingiuit de soldatii romani, pironit pe crucea de pe Calvar batjocorit de toti dusmanii Sai, Iisus îsi traia ultimele clipe atunci cînd atîrnat între cer si pamînt a rostit acea cerere incredibila:
“Tata, iarta-i caci nu stiu ce fac”. Daca însusi Fiul lui Dumnezeu nu a încredintat iertarea pacatelor vrajmasilor Sai cît si acelea ale întregei omeniri niciunei fiinte omenesti, cum de poate un om sa se ridice cu atîta hula si trufie sa pretinda ca Dumnezeu i-a încredintat lui puterea de a ierta pacatele altora? Dar, ce-i drept, oamenii au fost în stare sa foloseasca forta pentru a lega si tîrî înaintea judecatii pe Iisus ce parea atunci lipsit de orice putere, de orice aparare. Ei au putut sa-I însîngereze fruntea Sa nobila cu coroana aceea de spini si mîini violente au smuls de pe El vesmîntul Sau simplu tragînd la sorti pentru camasa Lui. Dar, nici un om nu a fost si nu va fi în stare sa-L jefuiasca pe Iisus de aceasta putere de a ierta pacatele deoarece aceasta putere a fost pecetluita cu propriul Sau sînge divin la Golgota.
        Eu sînt nespus de fericit si îi multumesc necontenit lui Dumnezeu Tatal pentru Domnul Iisus Hristos, Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii cît si pacatele mele. În decursul veacurilor papalitatea a avansat în aceasta taina a faradelegii în asa masura încît la un moment dat a scos iertarea lui Dumnezeu pe piata vînzînd-o tuturor sub forma





indulgentelor sustinînd ca ea poate ierta si absolvi nu numai de pacatele din trecut, dar poate da asigurare de iertare chiar si pentru pacatele viitoare. Conditia? Sa se cumpere indulgente. Ea a afirmat ca indulgentele pe care ea le pune în circulatie au puterea sa mîntuiasca si pe cei morti care nu au vrut sa primeasca iertarea lui Dumnezeu la vremea cînd ei erau înca în viata. Eu, stimati cititori, vreau sa ma tin legat strîns de cuvîntul lui Dumnezeu. De aceea sînt fericit ca iertarea pacatelor mele nu depinde de bunavointa niciunui om, nu depinde de nici o biserica, de nici o slujba bisericeasca si de nici o suma de bani, ci ea depinde în totul numai de Iisus Christos si de încrederea noastra deplina în puterea ispasitoare a jertfei Sale pentru noi.

        Dar rivalitatea fiarei fata de Dumnezeu nu se încheie aici, în a jefui pe Duhul Sfînt de locul, pozitia si lucrarea Sa în biserica, a jefui pe Domnul Hristos de lucrarea Sa de ispasire, de iertare si de mijlocire si a schimba calea mîntuirii prin credinta cu calea ratacitoare a mîntuirii prin fapte. Si ca si cum aceste hule nu erau de ajuns, în profetia paralela din cartea proorocului Daniel, la capitolul 7, potrivit cu traducerea preotilor Gala Galaction si Vasile Raadu ni se spune ca
fiara se va încumeta sa schimbe praznicele si legea. Da, si în aceasta privinta Roma papala a împlinit cu exactitate aceasta prezicere prin schimbarea adevaratului Sabat al Bibliei cu un Sabat fals. Dupa cum ne spune Biblia, adevaratul Sabat este Sabatul zilei a saptea a saptamînii, Sîmbata, iar serbarea zilei întîi a saptamînii, serbarea duminicii reprezinta Sabatul fals. Ca biserica papala este nespus de mîndra de puterea de a fi savîrsit aceasta schimbare, aceasta se poate vedea din urmatoarele citate. Primul pe care as dori sa-l redau a aparut în revista de prestigiu The Catholic Mirror, care mai tîrziu s-a numit The Catholic Review, organul Arhidiocezei din Baltimore. Citatul a aparut în editia din 23 septembrie 1893. Iata ce spune acel citat:




“Biserica catolica, cu peste 1000 de ani mai înainte de existenta protestantismului, prin virtutea misiunii sale divine a schimbat aceasta zi de la sîmbata la duminica. De aceea, Sabatul crestin al acestei zile este odrasla recunoscuta a bisericii Catolice”
. Un alt scriitor spune într-un articol publicat în martie 1894, în The Catholic Words astfel: “Biserica a luat duminica pagîna si a facut-o duminica crestina”. H. Thurbervile într-o editie prescurtata a doctrinei crestine, la pagina 58 scrie astfel: “Actul schimbarii Sabatului cu duminica, cu care mai toti protestantii au cazut de acord, este un semn al autoritatii papale”. Alaturi de aceste voci auzite de pe scaunul de domnie al fiarei, mai sînt voci de prestigiu din lumea protestanta, care admit acelasi lucru, ca papalitatea a fost aceea care a operat schimbari în legea lui Dumnezeu înlocuind pazirea sîmbetei, a saptea zi a saptamînii, cu pazirea duminicii, prima zi a saptamînii. Citatele care urmeaza sînt semnificative. Dr. N. Summerbel, unul din fondatorii bisericii crestine spune despre biserica Romano-Catolica astfel: “Ea a rastalmacit porunca a 4-a dînd la o parte Sabatul cuvîntului lui Dumnezeu si instituind ca zi sfînta duminica”. Dr. E.T. Hixcox, autorul unui manual baptist de doctrina a scris urmatoarele: “Nu exista nici o dovada scripturistica privind schimbarea institutiei Sabatului de la a saptea zi la prima zi a saptamînii. As dori sa spun ca aceasta chestiune a Sabatului în aceasta privinta este cea mai grava si mai complicata problema a crestinilor. Desigur ca stiu destul de bine ca duminica a intrat în uzanta bisericii crestine ca zi religioasa înca de timpuriu, dupa cum ne spun parintii nostri bisericesti cît si alte surse. Dar, ce pacat ca aceasta zi a intrat purtînd insemnele pagînismului si a fost crestinata cu numele zeului soare. Apoi a fost adoptata si sfintita de apostazia papala si înmînata ca o mostenire sacra protestantismului si lumii crestine”. Iata acum o alta declaratie. Un episcop englez Jeremy Taylor în cartea sa Legea Crestina scrie astfel: “Ziua Domnului a fost mai degraba o institutie eclesiastica. Ea nu a fost introdusa în virtutea poruncii a 4-a”. Si acum un ultim citat care apartine unui înalt rang bisericesc din biserica Catolica, monseniorul Segur. Iata ce scrie el într-un articol publicat în 1869: “Aceea care prin autoritatea lui Iisus Hristos a transferat aceasta odihna asupra duminicii în cinstea învierii Domnului nostru, a fost biserica Catolica. Asa ca pazirea duminicii de catre protestanti este un omagiu pe care, în ciuda a ceea ce ei sînt, ei îl aduc autoritatii bisericii Catolice”. Din aceste citate si din altele care ar fi putut fi cel putin de zece ori mai multe decît am putut sa cuprind aici, am înteles ca la acest punct profetia ca fiara se va încumeta sa schimbe sarbatorile si legea si-a gasit împlinirea pe deplin în biserica Romano-Catolica.

        Dar profetia din Apocalipsa 13 mai aminteste înca un element de identificare al fiarei, foarte important, pe care n-as dori sa-l trecem cu vederea. El se gaseste mentionat în versetul 7:
“I s-a dat sa faca razboi cu sfintii si sa-i biruiasca”. De catre cine i s-a dat sa faca razboi? Versetul 2 ne da raspunsul în ultima lui parte: “Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui si o stapînire mare”. Balaurul, ne aducem aminte din studiul capitolului 12, nu este altul decît Satana. Satana este în conclict continuu cu Domnul Hristos. Acest conflict a început în cer, apoi s-a transferat pe pamînt. Înca de la nasterea Domnului Hristos printre noi oamenii, Satana a persecutat pe Fiul lui Dumnezeu prin mîna Romei pagîne. Apoi el a persecutat biserica crestina a primelor secole prin aceeasi mîna a Romei pagîne. Dupa aceea, timp de 1260 de ani Satana a pornit razboi sfintilor, folosindu-se de puterea Romei papale si în final Satana va folosi puterea fiarei pentru a face razboi cu ramasita bisericii Domnului Hristos din ultimele zile care pazeste poruncile lui Dumnezeu si tine marturia lui Iisus. Fie în forma imperiala, fie în faza ei papala, fiara s-a remarcat prin lupta ei neostenita împotriva sfintilor. Iata ce sta scris într-o revista Romano-Catolica ‘The Western Watchman’ din 24 decembrie 1908:





“Biserica a persecutat. Numai un novice în ale istoriei ar fi în stare sa nege acest fapt. 150 de ani dupa Constantin, donatistii au fost persecutati si uneori dati si la moarte. Protestantii au fost persecutati în Franta si Spania cu deplina aprobare a autoritatilor bisericii. Noi întotdeauna am recunoscut persecutarea hughenotilor si am aparat cauza inchizitiei spaniole. Oriunde si oricând este vorba de un catolicism cinstit va fi totodata si o clara distinctie între adevar si minciuna, între catolicism si toate celelalte forme de erezie. Cînd biserica socoteste ca este bine sa foloseasca forta fizica, ea o va folosi. Dar, da oare biserica Catolica asigurarea ca nu va mai persecuta de fel? Va garanta ea oare absoluta libertate si egalitate tuturor bisericilor si credintelor? Biserica Catolica, în ceea ce priveste purtarea ei buna nu da nici o asigurare”.

Iata ce a lasat scris si Alfred Bodrillar, unul din rectorii Institului Catolic din Paris în lucrarea sa care poarta titlul ‘Biserica Catolica, Renasterea si Protestantismul’, la paginile 182,183:






“Biserica Catolica este aceea care respecta constiinta si libertatea. Ea are, si aceasta o proclama cu toata taria, ea are oroare de sînge. Totusi, cînd este confruntata cu erezie, ea nu se multumeste numai cu îndemnare. Argumentele de ordin intelectual si moral îi apar ca fiind insuficiente si de aceea ea recurge la forta, la pedepse corporale, la tortura. Ea a creat tribunale ca acelea ale inchizitiei. Ea cere legilor statului sa-i vina în ajutor; daca este necesar, ea încurajeaza o cruciada, un razboi religios si toate ororile sîngeroase. În mod deosebit, asa a actionat ea în secolul 16 în ce priveste protestantii. Nemultumita doar cu reforme morale, doar cu predicarea prin exemplu, si de a converti pe oameni prin misionari sfinti si plini de elocventa, ea a aprins în Italia, în tarile de jos si aproape în toata Spania, rugurile inchizitiei. În Franta sub Francisc I si Henric al II-lea, în Anglia sub Maria Tudor, ea a torturat pe eretici, a încurajat si a ajutat în mod activ la razboaiele religioase”.


       Cred ca în aceasta privinta nu mai este nevoie de nici un comentariu. Cred ca acum, oricare din dumneavoastra puteti, stînd fata în fata cu fiara din Apocalipsa 13 sa faceti o corecta identificare a ei. Daca totusi, în vreo anumita privinta ramîne vreun semn de întrebare, vreo nelamurire, cred ca nu mai este nevoie sa va asiguram ca asteptam cu placere întrebarile dumneavoastra.

        Astazi, iubiti cititori, stam pe pragul unor evenimente extraordinar de mari si pline de însemnatate. În a doua parte a profetiei din capitolul 13 apostolul Ioan ne spune ca la un moment dat a vazut cum din pamînt se ridica o alta fiara care avea doua coarne ca ale unui miel si vorbea ca un balaur. Si el a vazut cum aceasta fiara lucra cu puterea fiarei dintîi si facea ca pamîntul si locuitorii lui sa se închine fiarei dintîi. Pe cine credeti ca a vazut apostolul Ioan în aceasta a doua fiara? La ce timp în istorie avea sa se ridice ea? Si, de ce avea sa lucreze cu puterea fiarei dintîi? La aceste întrebari si la alte multe întrebari as dori sa dam raspuns în urmatoarea prelegere.


______________________________

de Octavian Cureteu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.