Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Care sunt pacatele Babilonului?

Scris la: 15 aprilie 2009

 











       În ultima parte a studiului din prelegerea trecuta am dat citire primelor 5 versete ale capitolului 18 si am subliniat cîteva gînduri pe marginea lor. Acele versete, ca de altfel întreg capitolul 18 reprezinta o continuare a capitolului 17 si împreuna formeaza un fel de nota explicativa detailata a celor ce se petrec în Babilon înainte de caderea lui si a cauzelor pentru care asupra lui vor cadea cele mai napraznice si zguduitoare urgii ale lui Dumnezeu. Dupa ce si cea de a saptea plaga va cadea, asa cum este descrisa în capitolul 16, istoria pacatului pe aceasta planeta va fi ajuns la ultima ei fila. În acel moment Domnul Iisus Hristos va parasi cerul pentru ca sa vina din nou la noi. El va veni atunci în postura de Mirele mult asteptat, El va veni ca sa ia la Sine pe toti aceia care au dorit si s-au pregatit pentru acest eveniment. Pentru cei ce L-au asteptat si s-au rugat mereu “Vie împaratia Ta”, acest eveniment este de fapt fericita lor nadejde. Atunci, pe toate coridoarele universului se va rosti anuntul divin: “A venit nunta Mielului, sotia Lui s-a pregatit!”, si tot atunci va fi rostita si acea minunata fericire cereasca: “Ferice de cei chemati la ospatul nuntii Mielului!”. Dar, despre acestea vom studia în prelegerea viitoare.
        Astazi ne gasim înca în preajma momentului cînd trebuie sa aiba loc nimicirea Babilonului si a locuitorilor lui. Daca Ierusalimul ceresc este cetatea Mirelui si a miresei Sale, este de la sine înteles ca Babilonul spiritual al zilelor din urma este cetatea de scaun a fiarei si a femeii destrabalate, metropola în care troneaza antihrist si biserica sa decazuta, împreuna cu toate fiicele ei. Ce-i drept a fost un timp la început cînd aceasta biserica a fost curata, cinstita, onorabila. Putin cîte putin însa ea s-a lasat atrasa si curtata de puterile stapînitoare ale lumii, s-a lasat momita de favorurile si avantajele materiale ce decurgeau din prietenia ei cu lumea. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Ele au devenit mult mai grave. Tocmai ea care a fost chemata ca sa zideasca pe oameni în credinta adevarului acum este vazuta cum îmbata pe toti locuitorii pamîntului cu vinul învataturilor ei ratacitoare, denumit în profetie ‘
vinul desfrînarii ei‘. Ea care trebuia sa marturiseasca tuturor locuitorilor pamîntului despre frumusetea si iubirea Domnului Iisus si sa devina pentru toti o mireasma de viata spre viata, a devenit mai degraba un locas al dracilor, o închisoare a oricarui duh necurat, o închisoare a oricarei pasari necurate si urîte. Parasita de Duhul lui Dumnezeu ea a fost luata în cele din urma în stapînire de spiritele rele. Desigur ca nimeni dintre crestinii de azi nu ar accepta sa se spuna asa ceva despre ei si despre biserica lor, indiferent daca s-ar face dovada ca acea biserica s-a departat de adevarurile Sfintelor Scripturi si a întors în realitate spatele Domnului Iisus prin trairea dupa felul lumii. Chiar daca lucrurile înca nu au ajuns aici, totusi, sa nu ne mire faptul ca în viitorul cel mai apropiat toate tendintele de azi ale bisericilor crestine de a nu citi si asculta exact de cuvintele Domnului si a se închina Lui în duh si în adevar, se vor accentua atît de mult si vor deveni atît de fatise încît crestinatatea apostaziata va fi sediul oricarei rataciri si oricarei necuratii. Chestiunea aceasta este extrem de serioasa; ea nu este o fantezie. Gînditi-va putin la un exemplu din istoria Bibliei, la împaratul Saul. Datorita purtarii sale necredincioase si neascultatoare fata de Cuvîntul divin, întristat profund, Duhul lui Dumnezeu l-a parasit si nu i-a mai dat nici o încredintare sau sfat nici prin profeti, nici prin vise, nici prin Urim sau Tunim, cele doua pietre de pe pieptarul marelui preot. Atunci acel barbat cîndva uns de Dumnezeu a ajuns sa consulte duhurile necurate folosindu-se de serviciile unei vrajitoare si sfîrsitul lui nu a întîrziat.
        Asa va fi si cu biserica de altadata a Domnului Iisus dar care L-a parasit. Ea va decadea pîna acolo încît va deveni stapînita de duhul celui rau. Repet, chestiunea aceasta ne priveste pe fiecare din noi. În istoria lui Saul sau în istoria bisericii apostaziate atît a Vechiului cît si a Noului Testament este descrisa virtual ca o posibilitate nefericita, soarta fiecaruia dintre noi. Bisericile de azi refuza primirea întreitei solii îngeresti din Apocalipsa 14 care vorbeste despre judecata de cercetare care a început de mult în ceruri. Ele refuza chemarea cerului la o adevarata pocainta si ascultare de poruncile lui Dumnezeu, ele refuza cu îndaratnicie sfintirea adevaratei zile de odihna, aceea a Sabatului biblic al zilei a saptea a saptamînii. Ele refuza sa ia în seama glasul evenimentelor profetice si sa înceapa o pregatire grabnica si serioasa pentru cer. Ele continua sa respinga lucrarea sfintitoare a Duhului lui Dumnezeu în mijlocul lor. Care credeti ca va fi urmarea? Ce credeti ca va face Duhul lui Dumnezeu cu aceste biserici? Raspunsul apostolului Pavel în 2 Tesaloniceni 2,8 suna astfel:
“Si atunci se va arata acel nelegiuit pe care Domnul Iisus îl va nimici cu suflarea gurii Sale; aratarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne si puteri mincinoase si cu toate amagirile nelegiuirii pentru toti cei ce sînt pe calea pierzarii, pentru ca n-au primit dragostea adevarului ca sa fie mîntuiti. Din aceasta pricina Dumnezeu le trimite o lucrare de ratacire ca sa creada o minciuna, pentru ca toti cei ce n-au crezut adevarul ci au gasit placere în nelegiuire, sa fie osînditi”.
        Nu exista, iubite cititor, nici un teren neutru în problema mîntuirii. Curînd, acest adevar va deveni si mai evident, si mai izbitor. Cei ce n-au iubit ascultarea de adevarurile lui Dumnezeu vor crede mai degraba o minciuna, vor crede în minunile, semnele si puterile mincinoase ale Satanei. Cei ce nu au ales sa fie mîntuiti, vor fi osînditi. Dar, notati va rog, un fapt. Judecatile distrugatoare ale lui Dumnezeu nu vor cadea asupra celor din Babilon mai înainte de a li se da ocazia, o ultima ocazie de a face o schimbare în atitudinea lor fata de Dumnezeu. Mai înainte de încheierea timpului de har, asa cum reiese din primele 5 versete ale capitolului 18, printr-o mare strigare rostita în auzul tuturor locuitorilor pamîntului, mesagerii cerului vor mai face o ultima invitatie din partea lui Dumnezeu:
“Iesiti din Babilon, poporul Meu, ca sa nu fiti partasi la pacatele ei si sa nu fiti loviti cu urgiile ei, pentru ca pacatele ei au ajus pîna la cer si Dumnezeu si-a adus aminte de nelegiuirile lor”. Ce Tata îndurator si milostiv este Dumnezeu! Ce plin de iubire! Mai înainte ca sa-si aduca aminte de pacatele Babilonului, Dumnezeu îsi aduce aminte de oamenii din Babilon. Si, mai înainte de a-i lovi cu mîniile urgiei Sale, le mai ofera o sansa de iertare si salvare. Aceasta ultima mare strigare a îngerului din Apocalipsa 18 îsi va face lucrarea. Mii si mii de oameni din Babilon se vor trezi în timp util si vor recunoaste care sînt pacatele Babilonului la care ei s-au facut atît de mult timp partasi; le vor marturisi în sincera pocainta si-si vor întoarce viata cu totul spre Dumnezeu. Unii vor recunoaste ca au zabovit prea multa vreme între doua pareri, ca au zabovit prea mult între cei din Babilon si se vor grabi sa prinda ultimii stropi ai harului divin si sa-si scape viata lor si a familiei lor. Marea strigare a cerului ca si marea trezire în rîndurile celor din Babilon va stîrni ura si prigoana Babilonului împotriva acelora care au refuzat sa primeasca pe frunte sau pe mîna semnul fiarei, cît si împotriva acelora care au ales sa paraseasca în ultim ceas Babilonul. Dar cu cît ura si persecutiile Babilonului vor fi mai aprinse cu atît mai fierbinti vor fi rugaciunile celor credinciosi catre Dumnezeu ca sa aduca cît mai repede ziua izbavirii lor de pe pamînt. Multi dintre cei ce zabovesc astazi sa se predea lui Dumnezeu, sa paraseasca minciunile religioase ale lumii si sa se alature cît mai degraba ramasitei bisericii, adevaratului Sau popor, nu vad înca pacatele Babilonului, nu-si dau seama bine cit de periculoasa pentru mîntuirea lor vesnica este continuarea umblarii lor cu lumea, cu religia de gloata a bisericilor de azi. Tocmai de aceea, Dumnezeu, în capitolul 18 le face cunoscut, le descopera, asa încît nimeni sa nu aiba nici o scuza.
        Primul pacat de care Babilonul spiritual al ultimelor zile se face vinovat este acela al
spiritului de totala vrajmasie fata de Dumnezeu, fata de legea Sa. Acest spirit va fi dat pe fata prin cresterea vertiginoasa a nelegiuirilor atît în ce priveste numarul cît si gravitatea lor. Versetul 5 ne atrage atentia asupra acestui lucru în primul rînd spunînd: “Pentru ca pacatele ei s-au îngramadit pîna la cer si Dumnezeu si-a adus aminte de nelegiuirile ei”. Între lumea sfîrsitului si lumea zilelor lui Noe este o asemanare foarte mare pe care însusi Domnul Iisus a subliniat-o. Raportul istoric al Genezei ne spune: “Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamînt si ca toate întocmirile gîndurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rau. I-a parut rau Domnului ca a facut pe om pe pamînt si s-a mîhnit în inima Lui, Atunci Domnul a zis: ‘Duhul Meu nu se va lupta pururea în om. Am sa sterg de pe fata pamîntului pe omul pe care l-am facut!’”. Cum s-a întîmplat în zilele lui Noe, a zis





Domnul Iisus, aidoma se întîmpla si la venirea Fiului Omului. Tot asa, într-o zi, cît de curînd Dumnezeu îsi va aduce aminte de toate pacatele oamenilor si indignat la culme de continua sfidare a legii Sale, El va lua aceeasi hotarîre luata atunci în dreptul generatiei lui Noe. Duhul Sau nu se va lupta la nesfîrsit cu inima celor din Babilon. Refuzul perseverent al omului de a se întoarce de la pacat va duce în mod inevitabil la retragerea Duhului Sfînt de pe pamînt si la dezlantuirea urgiilor divine.

        Al doilea pacat pentru care Dumnezeu va judeca nespus de aspru Babilonul, se afla prezentat în versetul 7. Este tocmai pacatul care a dus la alungarea lui Satana din cer si care-i va aduce în cele din urma pieirea, si anume
pacatul mîndriei. Iata în acest sens pacatul Babilonului: “S-a slavit pe sine însasi. Zice în inima sa ‘sed ca înparateasa! ‘. Locuitorii Babilonului se vor face vinovati nu numai de dispret total fata de legea lui Dumnezeu ci si printr-un spirit de aroganta, de mîndrie, de încredere în ei însisi, de multumire cu ei însisi si de preamarire de sine. Aceea va fi epoca îndumnezeirii omului, epoca cultului personalitatii si a înstrainarii totale a omului de Creatorul sau. Sentinta pe care Dumnezeu a rostit-o împotriva lui Satana “Te nimicesc, heruvim ocrotitor din mijlocul pietrelor scînteietoare”, va fi rostita si asupra Babilonului care s-a lasat stapînit si condus de acelasi spirit de mîndrie si aroganta fata de Dumnezeu.

        Notati va rog si cel de al treilea pacat grav care va atrage asupra Babilonului toata furia cerului. El se afla descris în versetele 12 si 13 pe care va invit sa le cititi cu foarte mare atentie. În aceste doua versete este data o lista de 28 de articole cu care Babilonul a facut comert, a vîndut si a cumparat. De la articole de mare pret ca aur, argint, fildes si vase de lemn foarte scump, matasuri, pîna la boi, oi, cai, carute si robi. Dar lista nu se încheie cu robi ci mai este amintit si un alt articol cu care Babilonul a facut comert intens si anume cu sufletele oamenilor. În Babilonul ultimelor zile nu va fi lipsa de nimic. În el se va putea gasi orice pe bani, pîna si sufletele oamenilor. Fiara si femeia vor detine în mîna lor toate haturile vietii spirituale si materiale ale Babilonului. Atunci, gasirea unui loc de munca, cîstigarea existentei, dreptul de a vinde si cumpara, vor depinde atît de bunavointa conducatorilor societatii, dar mai ales de acceptarea mintala sau fizica de a primi semnul fiarei, semnul supunerii fata de ea. Profetia ne avertizeaza totodata si cu privire la faptul ca intoxicati pe deplin de spiritul materialist al zilelor din urma, robiti cu totul patimei de înavutire, înfometati si însetati dupa tot mai multa putere, oamenii vor merge pîna acolo încît sa-si vînda propriul lor suflet. Ei vor vinde chiar si cele mai intime si mai profunde legaturi umane. Atunci se vor împlini cuvintele Domnului Hristos consemnate în Evanghelia dupa Matei 24, 12.10:
“Si din pricina înmultirii faradelegii, dragostea celor mai multi se va raci. Atunci multi vor cadea; se vor vinde unii pe altii si se vor urî unii pe altii”. Atît de devalorizati vor ajunge sa fie oamenii în proprii lor ochi încît viata lor va fi asezata la vînzare în rînd cu aceea a animalelor necuvîntatoare.        Unde se vor gasi atunci marii filozofi ai lumii, marii prezicatori ai unei epoci de nemaivazut progres pentru omenire? Cum se va împaca atunci realitatea unei lumi mercantile si crude cu profetia lor privind progresul spiritual al rasei umane? Dimpotriva, Dumnezeu a aratat clar în Cuvîntul Sau ca omenirea va merge din rau în mai rau pîna cînd oamenii vor umple în cele din urma masura rabdarii lui Dumnezeu.

        Al patrulea pacat pentru care Dumnezeu va lovi Babilonul cu dureri de nedescris este aratat în versetul 24 si anume:
“Pentru ca acolo a fost gasit sîngele proorocilor si al sfintilor si al tuturor celor ce au fost junghiati pe pamînt”. A muri în locul altcuiva este suprema manifestare a iubirii, în timp ce a lua viata cuiva este cea mai puternica dovada de ura. Babilonul spiritual al ultimelor zile va trebui sa plateasca pentru toate vietile sfintilor care au fost omorîti din pricina credintei lor. Dar, de ce sa plateasca aceasta ultima generatie pentru crimele savîrsite altcîndva pe parcursul istoriei pentru care alte generatii ar trebui sa fie raspunzatoare? Nu, nu va grabiti sa condamnati pe Dumnezeu pentru asemenea nedreptate deoarece El a spus destul de clar în Cuvîntul Sau în cartea proorocului Ezechiel la capitolul 18 versetul 4: “Sufletul care pacatuieste, acela va muri”. Aici este vorba de o judecata colectiva si o pedeapsa colectiva care va cadea asupra celor din Babilon pentru ca spiritul care a dominat în Babilon a fost spiritul de ura contra celor credinciosi. De aceea nu este nevoie sa omori pe toti proorocii pentru ca sa fii vinovat de varsarea sîngelui tuturor profetilor. Cu alte cuvinte nu este nevoie ca sa savîrsesti toate pacatele condamnate de legea lui Dumnezeu pentru ca sa fii judecat si sa fii gasit vinovat, ci numai unul. Ceea ce va conta în fata justitiei divine nu va fi în final numarul pacatelor, sau în cazul Babilonului numarul sfintilor care au fost omorîti în ultima generatie, ci mai degraba pornirea launtrica excesiva spre violenta si crima a celor din Babilon.
        Ultimele pagini ale istoriei Babilonului vor demonstra oricarei fiinte din univers doua lucruri egal de importante. Primul este acela ca poporul ramasitei va alege mai degraba sa moara decît sa necinsteasca legea lui Dumnezeu prin neascultare. Iar al doilea este ca toti aceia care au ales sa slujeasca lui Satana, daca li s-ar îngadui, ar fi dispusi sa omoare pe toti aceia care se aseaza în calea scopurilor lor de a stapîni pamîntul. Dumnezeu va îngadui fortelor raului sa înainteze pîna la punctul succesului aparent al planurilor lor de a sterge dintre cei vii pe cei credinciosi. Însa atunci cînd Babilonul va semna decretul de moarte împotriva sfintilor ultimei generatii si cînd cei rai vor alerga sa se îmbete pentru ultima data de sîngele sfintilor, atunci, chiar în momentul acela sinistru glasul lui Dumnezeu va fi auzit de catre toti spunînd:
“S-a sfîrsit”.

        Care sînt deci pacatele pentru care va judeca si pedepsi Dumnezeu Babilonul într-un chip mai aspru decît oricînd în toata istoria acestei planete. Sa le reamintim. Primul, dispret fatis împotriva legii Sale; al doilea, spiritul de aroganta, de mîndrie si încredere în sine; al treilea, spiritul materialist care a dominat relatiile dintre oameni si relatiile oamenilor cu Dumnezeu; al patrulea, spiritul de violenta, de crima, acea patima cu care locuitorii Babilonului au vînat vietile celor credinciosi. Acestea sînt pacatele de seama ale Babilonului si Dumnezeu ni le-a descoperit la timp pentru ca El doreste sa fim salvati în ziua aceea cînd va coborî judecatile Sale asupra acestei lumi. Tocmai de aceea prin marea Sa strigare El cheama pe toti cei ce se gasesc înca în Babilon sa iasa afara din El cît mai degraba.

        Prietene drag, oare vei lua în seama acea mare strigare? Oare vei lua în serios felul în care traiesti azi si starea relatiei tale cu Dumnezeu? Oare te vei separa la timp de lume si vei alege la timp sa urmezi pe Iisus într-o viata noua, biruitoare si fericita? Nu uita. Acest capitol ne aseaza în fata doua tablouri. Unul este de vai, de tînguire, de plînset si tipete, iar al doilea tablou este plin de slava, de bucurie si depline satisfactii. Ele se afla descrise în versetele 19 si 20. Sînt sigur ca nu mai este nevoie sa te întreb unde doresti sa te gasesti în acea zi. Sînt sigur ca din chemarea pe care cerul ti-o face azi de a iesi afara din Babilon ai înteles unde te vrea Dumnezeu. Poate ca ti se pare prea greu sa parasesti Babilonul, locul unde ti-ai petrecut poate cea mai mare parte din viata. E poate prea greu din cauza legaturilor de familie, din cauza prietenilor sau din cauza obiceiurilor tale de viata de pîna acum. Poate ca va trebui sa parasesti Babilonul singur, asa cum si Lot a parasit Sodoma fara sotia sa. Poate ca nici copiii tai nu te vor întelege si urma si se prea poate ca nici chiar fratii din biserica în care te afli sa nu te înteleaga si sa te dea afara din obstea lor în care te-ai simtit atît de bine ani de zile ca într-o familie! însa nu uita ca Dumnezeu ne spune fiecaruia ca si lui Lot:
“Scapa-ti viata!” si numai acela care va raspunde chemarii Sale va fi salvat. Doresti cu adevarat sa fii salvat? Dumnezeu îti întinde mîna astazi. Raspunde-i chiar azi, chiar acum. Amin!


______________________________

de Octavian Cureteu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.