Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Care sunt urmasii Mielului?

Scris la: 15 aprilie 2009











       Avem acum ocazia sa facem înca un pas înainte în cunoasterea profetiilor din Apocalipsa si mai ales în cunoasterea Aceluia pe care Apocalipsa vrea sa ni-L descopere – Domnul nostru Iisus Hristos, Mielul lui Dumnezeu. Pentru aceasta, sa deschidem sulul profetic al Apocalipsei la capitolul 14, la care am ajuns cu studiile noastre, versetele 1-5: “Apoi m-am uitat si iata ca Mielul statea pe Muntele Sionului. Si împreuna cu El stateau 144 de mii care aveau scris pe frunte numele Sau si numele Tatalui Sau. Si am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic. Si glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cînta cu alauta; si cîntau din alautele lor. Cîntau o cîntare noua înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru fapturi vii si înaintea batrînilor. Si nimeni nu putea sa învete cîntarea afara de cei 144 de mii care fusesera rascumparati de pe pamînt. Ei nu s-au întinat cu femei, caci sînt verguri, si urmeaza pe Miel oriunde merge El. Au fost rascumparati dintre oameni ca cel dintîi rod pentru Dumnezeu si pentru Miel; si în gura lor nu s-a gasit minciuna caci sînt fara vina înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu”.
       Ce scena minunata! Ce schimbare de decor si de continut! În multe locuri în Apocalipsa, dupa descrierea unor scene dramatice si înfricosatoare inspiratia divina a dispus prezentarea unei viziuni de slava si de triumf întocmai cum este si aceasta viziune pe care am citit-o, de la începutul capitolului 14. Aceasta este de fapt una din metodele folosite de spiritul profetiei cu care apostolul Ioan a fost înzestrat, pentru a atrage privirea celor credinciosi spre realitatile pozitive ale vietii. În întunericul istoriei în desfasurarea ei, din loc în loc Dumnezeu deschide ochilor nostri ferestre în cer prin care privirea noastra sa se transfere mereu si mereu de la întuneric la lumina. Aceasta nu este numai o metoda literara, ci este însasi esenta cartii Apocalipsa. În Apocalipsa ne este prezentata de fapt cea mai mare lupta care a existat vreodata si cel mai izbitor contrast dintre împaratia luminii si împaratia întunericului, dintre principiul binelui si raului, dintre Iisus si Satana. Asa se face ca în capitolul 12, mai clar ca oriunde pe paginile Apocalipsei, descoperim contrastul si lupta dintre balaur si femeie, dintre balaur si samînta femeii si dintre balaur si ramasita semintei femeii, balaurul fiind Satana, femeia fiind biserica Domnului Hristos, samînta femeii fiind Iisus Hristos iar ramasita semintei ei fiind adevarata biserica a Domnului Hristos din ultimele zile, asupra careia Satana si-a îndreptat toata furia sa.
Motivul furiei balaurului? Pentru ca aceasta ramasita se tine strînsa de Iisus prin pazirea poruncilor lui Dumnezeu si prin tinerea Marturiei Domnului Iisus.
        Acum în capitolul 13 gasim descrierea uneltelor de care Satana s-a folosit si se va folosi în marea sa lupta contra lui Iisus – doua fiare, aparent diferite, dar în acelasi timp, mînate de acelasi spirit, dirijate de aceea si minte satanica si lucrînd în vederea aceluiasi scop, în vederea amagirii si înselarii întregei lumi. Din acest capitol care zugraveste natura si proportiile luptei dintre împaratia Satanei si împaratie lui Iisus aflam ca toti aceia care au ales sa se închine fiarei au primit un semn, si ca numai aceia care au primit acest semn pot sa se bucure de privilegiile vietii în aceasta împaratie a minciunii si întunericului. Dar
aceia care au ramas credinciosi lui Dumnezeu nu vor putea nici sa cumpere si nici sa vînda, nu vor putea deci sa procure nici hrana, nici îmbracaminte si nici adapost. Pe scurt, capitolul 13 este un tablou al suferintelor, necazurilor si persecutiei de care vor avea parte cei credinciosi care au ales sa ramîna ascultatori de Dumnezeu, coste aceasta oricît ar costa.
        Acum însa, în capitolul 14, avem o rasturnare de situatii, avem pur si simplu reversul capitolului 13. Contrastul dintre aceste doua capitole este evident.




În capitolul 13 am avut imaginea unei fiare care domnea tiranic peste întreg pamîntul, iar în capitolul 14 avem viziunea Mielului, viziunea Domnului Iisus stînd pe Muntele Sionului plin de maiestate si autoritate ca împarat si aparator al poporului Sau.
În capitolul 13 vedem cum închinatorii fiarei primesc semnul ei pe mîna dreapta sau pe frunte, iar aici, în capitolul 14 aflam ca si închinatorii adevarati ai lui Dumnezeu primesc semnul lui Iisus si al Tatalui ceresc.
În capitolul 13 urmasii fiarei traiesc suprema bucurie si fericire, aceea de a stapîni întreg pamîntul. Însa în capitolul 14 avem o scena cu adevarat mareata. Aici ascultam cîntecul triumfator al celor 144 de mii, un cîntec de slava si bucurie infinita care nu se limiteaza la zona pamîntului ci strabate spatiile cosmice si ajunge pîna la cer, la tronul lui Dumnezeu.
În capitolul 13 urmasii Mielului sînt amenintati cu exterminarea si cauza lui Iisus si a alesilor Sai pare ratata. Însa în capitolul 14 descoperim ca Iisus este biruitorul iar cauza Sa va triumfa.
În capitolul 13 copiii lui Dumnezeu sînt cuprinsi de amaraciune si groaza, dar aici, în capitolul 14, în cea de a doua parte a lui aflam cum cerul rosteste un vai si o sentinta de nimicire asupra fiarei, asupra urmasilor ei si asupra Babilonului.
Cele doua capitole, 13 si 14 din Apocalipsa, cu contrastele lor îmi amintesc de o întîmplare nespus de captivanta din istoria unui profet al lui Dumnezeu de pe vremuri, Elisei. El se afla la data respectiva despre care raporteaza cronicarul în 2 împarati 6, într-o cetate mica Dotan împreuna cu slujitorul sau Ghehazi. Într-o dimineata, cînd slujitorul lui Elisei s-a sculat a observat ca întreaga cetate era împresurata de jur împrejur de vrajmasi si ca nu mai era nici o cale de iesire. Privind la întreaga situatie din unghiul omenesc de a vedea lucrurile, natural ca Ghehazi avea tot dreptul sa fie derutat, în panica, îngrozit. Privind la stapînul sau, singura lui întrebare a fost: “Ah, domnul meu, cum vom face?” Însa profetul Domnului, în loc de orice explicatie, în loc de orice încercare de încurajare a slujitorului sau s-a rugat lui Dumnezeu doar pentru un singur lucru: ca Domnul sa-i deschida ochii încît Ghehazi sa poata cuprinde si acele laturi ale realitatii care stateau înca ascunse de privirea lui. Si cînd Domnul i-a deschis ochii lui Ghehazi, el a vazut ca mai multi erau cu ei decît cu armata vrajmasilor, el a vazut tot muntele plin de cai si de care de foc.
        Tot asa stau lucrurile si cu cele doua viziuni paralele din Apocalipsa 13 si 14. În capitolul 13 antihristul pare superior în putere, pare suprem. El stapîneste asupra întregului pamînt si se pare ca nimic nu poate sta în calea voiei sale. Se pare ca în sfîrsit diavolul a cîstigat lupta. Poporul lui Dumnezeu este îngrozit. Din latura vizibila, naturala a ceea ce ochiul omenesc poate sesiza, se pare ca întreaga cauza a Mielului si a urmasilor Sai este pentru totdeauna pierduta. Dar nu uitati ca
ochiul nostru firesc nu poate surprinde realitatile nevazute. Numai atunci cînd lumina cerului se asterne asupra ochilor nostri, de abia atunci sîntem în stare sa descoperim pe Mielul lui Dumnezeu stînd pe Muntele Sionului într-o maiestate calma, suverana, si pe poporul Sau asezat în preajma Sa în siguranta. Daca aceasta viziune este înteleasa corect, atunci nu ne va fi greu sa patrundem întelesul chiar si al detaliilor din acest ceas al triumfului.
        Despre Mielul din aceasta viziune nu cred ca este nevoie sa facem un efort deosebit pentru a-L identifica. El este Domnul Iisus Hristos spre care Ioan Botezatorul îndreptase cîndva la apa Iordanului privirea tuturor, spunînd:
“Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii”. El este Mielul care a fost junghiat, El este subiectul cîntarilor de lauda ale locuitorilor cerului, pentru ca prin sîngele Sau a rascumparat pentru Dumnezeu oameni din orice semintie, de orice limba si din orice norod si de orice neam, facînd din ei o împaratie si preoti pentru Dumnezeu. Vrednic este Mielul care a fost junghiat sa primeasca puterea, bogatia, întelepciunea, taria, cinstea, slava si lauda.
        Acesta este Mielul, dar ce reprezinta Muntele Sionului? Este vorba aici chiar de Muntele Sionului pe care era zidita cetatea vechiului Ierusalim? Unii asa gîndesc. Ei fac legatura cu capitolul 7 din Apocalipsa unde se vorbeste pentru prima data de cei 144 de mii care au fost pecetluiti, cîte 12 mii din fiecare semintie a lui Israel. Daca acesti 144 de mii fac parte din Israel, atunci si Muntele Sionului pe care cei 144 de mii sînt vazuti împreuna cu Mielul, trebuie sa fie neaparat adevaratul Munte al Sionului. Sa nu uitam însa ca în Apocalipsa noi avem de a face cu imagini simbolice, cu reprezentari ale realitatii si nu cu realitatile luate ca atare. În sens simbolic însa, numele Muntele Sionului implica doua lucruri: el ne vorbeste în primul rînd despre autoritatea si puterea lui Dumnezeu, despre locul înalt de pe care Dumnezeu conduce si apara pe poporul Sau, sau în al doilea rînd, Muntele Sionului este o reprezentare a locului înalt al sederii Sale unde El va conduce în final pe toti alesii Sai.
Mielul si Muntele Sionului sînt la un loc un singur simbol. Acest simbol poate fi înteles foarte





bine daca-l privim în lumina capitolului 2 din cartea Psalmilor la care Apocalipsa face adeseori referinta. Aici, în acest Psalm, în primele 3 versete, în cîteva expresii foarte sugestive, ne este zugravita starea de lucruri cuprinsa în capitolul 13 din Apocalipsa. împaratiile pamîntului adunate toate într-o conflagratie mondiala, într-o stare de revolta împotriva lui Dumnezeu si împotriva Unsului Sau. Toate împaratiile pamîntului în lupta contra împaratiei lui Isus, conduse de Satana în încercarea de a rasturna domnia lui Dumnezeu, daca nu se poate în vastul univers, macar pe aceasta planeta. Versetul 4 din Psalmul 2 ne arata care este atitudinea lui Dumnezeu fata de mînia neamurilor. Este Dumnezeu cumva înspaimîntat de acest fapt? Va accepta El oare ideea înfrîngerii si cedarii împaratiei Sale în mîna celor ce încearca sa-I uzurpe tronul? Nu, absolut ca nu! Cuvîntul, dimpotriva, ne spune despre Dumnezeu astfel: “Cel ce sade în ceruri rîde, Domnul îsi bate joc de ei”. Cînd fiara va racni ca un balaur, îsi va largi granitele împaratiei sale si se va crede stapîna peste întreg pamîntul, Dumnezeu nu va tremura ci va rîde. Încumetarea, ambitia, mîndria si încrederea în sine a fiarei vor aparea în ochii lui Dumnezeu ca o sarmana urzeala a nebuniei omenesti, demna de luat în rîs. Si asa si este.
        A te gîndi sa întemeiezi o împaratie puternica împotriva lui Dumnezeu, sub conducerea unuia care a fost atît de puternic încît a fost aruncat din cer ca un gunoi, cu adevarat ca este o încercare sarmana. Cît de zadarnice se vor dovedi toate eforturile si toate sperantele oamenilor sub calauzirea Satanei, de a izgoni din univers pe Dumenzeu si cu atît mai mult de a-L înfrînge. Iata ce spune Psalmul 2 în continuare, de la versetul 5:
“Apoi în mînia Lui le vorbeste si-i îngrozeste cu mînia Sa zicînd: “Totusi, Eu am uns pe împaratul Meu, pe Sion, muntele Meu cel sfînt. Eu voi vesti hotarîrea Lui, zice Unsul. Domnul Mi-a zis: ‘Tu esti Fiul Meu, astazi Te-am nascut. Cere-Mi si-Ti voi da neamurile de mostenire si marginile pamîntului în stapînire. Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier si le vei sfarîma ca pe vasul unui olar’“.        Pentru ca Dumnezeu a uns pe Hristos si nu pe Satana pe Muntele Sau cel sfînt, conflagratia satanica nu va reusi si va fi înfrînta, spulberata. Aici, în acest Psalm gasim întelesul expresiei din capitolul 14 din Apocalipsa a Mielului stînd pe Muntele Sionului. Aceasta viziune vrea sa ne asigure ca hotarîrile lui Dumnezeu vor sta în picioare si ca nici o încercare omeneasca nu va fi în stare sa zadarniceasca planurile divine. Aceasta înseamna ca Unsul lui Dumnezeu, Mielul Sau va sta în final îmbracat cu toata puterea si slava Sa pe tronul Sau, pe muntele biruintei Sale vesnice, pe Muntele Sionului.

        Dar Mielul nu este singur pe Muntele Sionului. El este înconjurat de urmasii Sai credinciosi, de cei 144 de mii. Pe cine reprezinta acesti 144 de mii? Este acest numar un numar real sau simbolic? Daca în capitolul 14 avem un fel de rasturnare a situatiilor descrise în capitolul 13, atunci si acest detaliu trebuie privit în lumina contrastului dintre cele doua capitole. Cei ce urmeaza fiarei si primesc semnul ei pe mîna dreapta sau pe frunte sînt în directa opozitie cu cei 144 de mii care urmeaza pe Miel oriunde merge El. Numarul celor nelegiuiti este necunoscut, dar trebuie sa fie deosebit de impresionant, de vreme profetia ne spune ca
toti locuitorii pamîntului, cu anumite exceptii vor accepta închinarea si supunerea fata de fiara. Însa numarul celor ce urmeaza pe Miel pare sa fie cunoscut. Sa fie el exact 144 de mii; nici mai mult nici mai putin? Greu de crezut. Cred ca ne aducem bine aminte de cele citite si studiate împreuna de cele citite si studiate împreuna în capitolul 7 din Apocalipsa, despre acea gloata de nenumarat pe care apostolul Ioan a vazut-o în jurul tronului lui Dumnezeu. Acea gloata de nenumarat reprezinta pe toti cei mîntuiti din toate generatiile, începînd de la Adam si sfîrsind cu cei din ultima generatie. Însa despre cei 144 de mii exista scris în capitolul 14 ca ei sînt cel dintîi rod al celor rascumparati de pe pamînt, sau pîrga celor mîntuiti. Sa fie acest ‘cel dintîi rod’, un numar fix? Daca Mielul este un nume simbolic, daca Muntele Sionului este un alt nume simbolic, atunci, fara îndoiala ca si cei 144 de mii reprezinta un numar tot simbolic. El provine evident din înmultirea numarului 12 cu 12 si apoi cu 1000. Numarul 12 se afla scris de cel putin 5 ori în capitolul 21 atunci cînd apostolul Ioan descrie cetatea celor mîntuiti ca avînd 12 porti, 12 temelii, 12 îngeri pazitori, cîte unul la fiecare poarta, pe porti fiind scris numele celor 12 semintii ale lui Israel iar pe temelii numele celor 12 apostoli. Si daca veti citi cu rabdare capitolul 21 veti observa ca pîna si dimensiunile cetatii sfintilor sînt legate de cifra 12. Se pare deci ca semnificatia celor 144 de mii este legata nu atît de acest numar fix, ci de prezenta numarului 12 care pare sa exprime aici o lucrare divina deplina completa, încheiata, atotcuprinzatoare. Desigur ca acestea toate sînt numai niste încercari omenesti de a trece dincolo de granita necunoscutului, încercari de a patrunde în teritoriul nedescoperit înca al tainelor lui Dumnezeu. Cine sînt cei 144 de mii? Tocmai datorita imposibilitatii noastre de a da un raspuns sigur la o întrebare ca aceasta, de aceea cei mai multi dintre comentatori si-au îndreptat atentia lor spre o alta întrebare; nu cine, ci ce sînt acestia care formeaza grupa de elita a celor 144 de mii. Sau, cu alte cuvinte, ce fel de caracter asteapta Dumnezeu sa posede aceia care apar aici ca si cum ar fi fost codificat de cer sub numele de 144 de mii. Cuvîntul spune ca ei au ramas credinciosi Mielului. Ei s-au lasat condusi de Miel în vremuri de restriste pe parcursul marei strîmtorari. Acele vremuri au fost extrem de grele. Suferintele lor de dragul lui Hristos au fost aspre. Ei nu au mai putut cumpara sau vinde, ei nu au mai avut nicaieri un cuib al lor. Ei au fost urîti de toti oamenii. Ei au fost vînati, chinuiti si unii dintre ei chiar dati la moarte. Dar, cea mai mare problema a celor 144 de mii nu a fost daca trebuie sa sufere sau nu din pricina credinciosiei lor fata de Mîntuitorul lor, ci cum sa faca spre a ramîne credinciosi în acele vremuri de grea strîmtorare, de necaz si prigoana. Si iata ca despre ei sta scris ca si-au pastrat cinstea, curatia de caracter. Despre ei gasim scris astfel: “Ei nu s-au întinat cu femei, caci sînt verguri”. Desigur ca nici aceste cuvinte nu trebuie luate în sens propriu, literal. În Sfintele Scripturi desfrîul fizic este folosit ca un simbol al desfrîului spiritual al necredinciosiei omului fata de Dumnezeu. Adeseori, poporul vechiului Israel este zugravit în scrierile proorocilor printr-o femeie desfrînata care a lepadat legamîntul ei cu Dumnezeu si a alergat dupa alti dumnezei, dumnezei pagîni, idolii neamurilor din jur. Dar despre cei 144 de mii citim ca nu s-au întinat în timp ce mai toata lumea comitea desfrînare în sens spiritual, întretinea o legatura nesfînta cu fiara, cei 144 de mii au ramas credinciosi Mielului.

        Acelasi adevar este exprimat si prin expresia
“caci sînt fara vina înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu”. Nu, ei nu s-au lasat alterati si nici macar mînjiti de stricaciunea lumii din jurul lor. În gura lor nu s-a gasit minciuna. Împaratia fiarei, dimpotriva, a fost plina de minciuni, ea însasi fiind cladita pe minciuna, iar adevaratul ei împarat fiind Satana pe care Domnul Iisus l-a numit tatal minciunii. O împaratie plina de minciuni… Toate învataturile biblice cu privire la adevarata închinare, adevarata cale de mîntuire, adevarata preotie, adevaratele principii de vietuire crestina, adevarata zi de odihna, adevarata biserica, au fost înlocuite cu minciuni. Însa credinciosii ultimelor zile, elita Mielului, au ramas credinciosi adevarurilor curate ale Sfintelor Scripturi fara teama. Ei au cunoscut adevarul, s-au hranit cu adevaraul si adevarul i-a facut slobozi de minciuna si de orice frica. În ceas de criza, ei au ramas tari în adevar. Ei erau, vorbind în mod simbolic, cu Mielul pe Muntele Sionului, urmînd pe Miel, pe Iisus, care pentru ei era totul: Calea, Adevarul si Viata. Cui s-a datorat taria, credinciosia si nevinovatia lor? Evident ca nu lor. Ei apartineau lui Iisus cu trup si suflet. Ei depindeau în toate de Dumnezeu. Nu e de mirare de aceea ca pe fruntile celor 144 de mii au fost vazute numele Mielului si al Tatalui ceresc. Ei au fost sapati pe palmele Domnului Iisus si nimeni nu i-ar fi putut smulge din mîna Sa. Ei si-au spalat hainele în sîngele Mielului si nimeni nu i-ar fi putut întina. Ei au ales sa apartina cerului, sa traiasca viata cerului si sa se pregateasca pentru a trai o vesnicie cu Iisus si cu Tatal lor ceresc.

        Prietene drag, aici ar trebui sa ma opresc pentru a ne desparti. Dar, înainte de a ne desparti as dori sa-ti pun o întrebare foarte directa, foarte personala: Urmezi tu astazi pe Miel oriunde merge El? Este viata ta condusa de El, de toate adevarurile cuvîntului Sau? Este viata ta curata, devotata numai Lui si neîntinata de pacatele generatiei noastre? Se afla în experienta ta crestina acel refren al biruintei prin sîngele Domnului Iisus? Esti tu chiar astazi cu El pe Muntele Sionului? O, rugaciunea mea pentru mine, pentru tine si pentru toti cei ce au citit aceste prelegeri este ca Domnul sa ne dea harul ca înca de azi din aceasta viata sa fim cu El pe Muntele Sionului. Azi aici si mîine tot cu El în vesnicie. Amin!

______________________________

de Octavian Cureteu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.