Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Cele 7 potire ale maniei lui Dumnezeu (I)

Scris la: 15 aprilie 2009

 











       Daca exista vreun adevar cu caracter permanent pentru care fiecare pagina a cartii Apocalipsa depune o marturie foarte clara, este adevarul ca aceasta carte profetica este în totalitate Descoperirea lui Iisus Hristos pentru noi, mai ales pentru noi oamenii ultimei generatii. Însa aceasta carte nu este numai descoperirea Persoanei divine a Domnului si Mîntuitorului nostru, ci si descoperirea planurilor, interventiilor si lucrarii Sale spre binele si fericirea vesnica a tuturor oamenilor. Dumnezeu este iubire.
        Însa astazi, în studiul pe care-l vom parcurge împreuna vom avea ocazia sa facem cunostinta cu opusul iubirii lui Dumnezeu, cu mînia Sa manifestata prin revarsarea celor sapte plagi sau urgii asupra locuitorilor pamîntului. Dar sa vedem mai întîi ce ne spune cuvîntul profetiei în Apocalipsa 16:
“Si am auzit un glas tare care venea din templu si care zicea celor sapte îngeri: ‘Duceti-va si varsati pe pamînt cele sapte potire ale mîniei lui Dumnezeu’. Cel dintîi s-a dus si a varsat potirul lui pe pamînt; si o rana rea si dureroasa a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei si care se închinau icoanei ei. Al doilea a varsat potirul lui în mare; si marea s-a facut sînge, ca sîngele unui om mort. Si a murit orice faptura vie, chiar si tot ce era în mare. Al treilea a varsat potirul lui în rîuri si în izvoarele apelor; si apele s-au facut sînge. Si am auzit pe îngerul apelor zicînd: ‘Drept esti Tu Doamne care esti si care erai. Tu esti sfînt pentru ca ai judecat în felul acesta; fiindca acestia au varsat sîngele sfintilor si al proorocilor, le-ai dat si Tu sa bea sînge; si sînt vrednici !’. Si am auzit altarul zicînd: ‘Da Doamne, Dumnezeule Atotputernice, adevarate si drepte sînt judecatile Tale’. Al patrulea a varsat potirul peste soare si doarelui i s-a dat sa dogoreasca pe oameni cu focul lui. Si oamenii au fost dogorîti de o arsita mare si au hulit numele Dumnezeului care are stapînire peste aceste urgii si nu s-au pocait ca sa-i dea slava“. Cu aceste cuvinte ne gasim la încheierea versetului 9 care a anuntat cea de a patra urgie a mîniei lui Dumnezeu. Sa ne oprim aici sa analizam cu atentie cele citite. De ce am ales sa ne oprim aici? Va voi explica în prelegerea viitoare. Sînt sigur ca atunci veti fi mai pregatiti sa întelegeti motivul acestei opriri. Mai întîi de toate as dori sa fac cîteva scurte precizari.
        Prima, este referitoare la momentul cînd glasul divin da celor sapte îngeri ai mîniei porunca:
“Duceti-va si varsati pe pamînt cele sapte potire ale mîniei lui Dumnezeu”. Desi în aceasta privinta apostolul Ioan nu face nici o precizare, totusi, din contextul capitolului 14 si 15 reiese foarte clar ca revarsarea plagilor are loc dupa încheierea timpului de har si înaintea de revenirea în slava a Domnului Iisus. Faptul ca prima urgie cade asupra oamenilor care au primit semnul fiarei si se închina icoanei ei arata clar ca momentul caderii celor sapte urgii divine are loc neaparat dupa acel moment cînd fiara cere si chiar impune locuitorilor pamîntului sa i se închine. Totodata, acest eveniment al caderii urgiilor trebuie sa aiba loc neaparat dupa ce si cel de al treilea înger din capitolul 14 avertizeaza pe oameni sa refuze o asemenea închinare, chemîndu-i mai degraba sa dea ascultare poruncilor lui Dumnezeu si sa urmeze credintei lui Iisus.
        A doua precizare pe care doresc sa o fac este legata de caracterul acestor plagi. Multi se întreaba cum ar trebui sa fie aceste plagi privite – în sens simbolic sau în sens literal? Tendinta noastra ca oameni, este de a alege extremele. Desigur ca Apocalipsa este o carte prin excelenta încarcata, chiar saturata cu simboluri. Tocmai de aceea, unii interpretatori s-au simtit obligati sa caute în orice detaliu al cuvintelor ei profetice un înteles spiritual, o semnificatie simbolica, neîngaduind nici un spatiu cît de mic lucrurilor reale, literale, luate ca atare. Pe de alta parte, alti interpretatori, au ales cealalta extrema – de a lua toate cele scrise în Apocalipsa în sens literal, încercînd sa gaseasca astfel fiecarui element profetic un eveniment, o persoana, sau o situatie corespunzatoare în istorie. Multi se întreaba: Care metoda de interpretare este corecta? La aceasta întrebare exista un singur raspuns: în realitate amîndoua caile de interpretare sînt tot atît de corecte, dar cu o singura conditie – aceea de a lasa ca însusi contextul profetie sa dicteze cînd ar trebui sa luam cele scrise în sens simbolic sau literal. De pilda, daca în capitolul 14 profetia ne vorbeste despre un balaur si despre doua fiare, una iesind din mare si alta ridicîndu-se din pamînt, în lumina contextului întregului capitol, nimeni nu va lua aceste fiare în sens literal. Fara discutie ca înfatisarea, purtarea si caracterul lor sînt de fiare, dar aici nu este vorba de fiare. Si tot în capitolul 14 daca citim la încheierea lui despre doua secerisuri, a grîului si a strugurilor, este de la sine înteles ca ele sînt aici cu un sens simbolic, figurativ, spiritual.
        Acum, daca ne gîndim la primele patru urgii despre care este scris ca au cazut peste pamînt, peste mare, peste ape si peste soare, cum credeti ca ar trebui ele privite? În anumite privinte cele sapte ultime urgii sînt asemanatoare cu cele zece plagi care au cazut asupra Egiptului antic, despre care ne relateaza cartea Exodului. Evident, fiecare din cele zece plagi a fost literala, reala si însotita de durere ce crestea în intensitatee de la o plaga la alta. Fiecare din cele zece plagi a avut drept scop sa prabuseasca în tarîna mîndria si încapatînarea lui Faraon si sa expuna în modul cel mai vizibil falsitatea religiei Egiptului si cît de zadarnice sînt toate încercarile omenesti de a lupta împotriva lui Dumnezeu.
        În mod asemanator cu plagile Egiptului,
cele sapte plagi cu care se va încheia istoria robiei pacatului, sînt literale, fiecare avînd de a face cu elemente reale, literale, în timp ce scopul lor este simbolic, profund spiritual. De pilda, primul înger, este clar ca nu varsa o substanta chimica otravitoare, caustica, dintr-un potir literal asupra oamenilor care au primit semnul fiarei, un semn literal din partea unei fiare literale; dar îngerul este probabil literal, iar oamenii asupra carora se varsa potirele mîniei divine, fara discutie ca sînt literali, iar suferinta lor este si ea tot literala. Deci, sa lasam ca lumina cuvîntului pe care-l citim, sporita de inspiratia Duhului Sfînt sa fie aceea care sa dea interpretare corecta, aratîndu-ne întelesul literal sau simbolic al celor citite.
        Pe lînga aceste doua precizari privind timpul caderii acestor urgii si caracterul lor, o alta precizare gîndesc ca este necesara, si aceasta priveste caracterul lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu este iubire, atunci cum se împaca iubirea Lui cu aceasta dezlantuita revarsare a mîniei Sale în care nu se mai vede nici un strop de mila, de care de altfel alte generatii au avut totusi parte. Noi sîntem înclinati sa gîndim ca aceste ultime sapte urgii sînt prea severe si crude, însa felul nostru de a gîndi este dat de faptul ca noi nu putem privi la aceste judecati divine de pe pozitia de pe care cerul priveste la ele. Ati notat cum îngerii care au o capacitate de a iubi mai mare decît a noastra, totusi au rostit un cuvînt de aprobare cînd au vazut plagile napustindu-se asupra celor ce le meritau. Fiti siguri ca îngerii sînt într-o pozitie mult mai avantajoasa decît noi de a judeca limpede si corect lucrurile. Pentru a fi întelese, aceste ultime judecati ale cerului ar trebui privite mai degraba în lumina ultimei si cea mai solemna avertizari divine adresata celor din ultima generatie, asa cum ne este prezentata în capitolul 14, versetele 6-12.
        Aceasta generatie a sfîrsitului a avut privilegiul de a aduna lumina tuturor veacurilor si de a cunoaste experientele bune si rele ale tuturor generatiilor de pamînteni. În proportie directa cu lumina primita si refuzata, va fi si judecata divina. Este corect asa, sau nu? Aceea care au avut ocazia sa auda întreita solie îngereasca vor fi socotiti mult mai raspunzatori decît orice generatie de mai înainte. Însusi Domnul Iisus a spus ca în judecata Sa va fi mult mai îngaduitor cu locuitorii cetatilor Sodoma si Gomora decît cu cei din generatia de atunci care au avut ocazia sa-L vada personal si sa auda cuvintele Sale. Tot asa, El va arata mult mai multa întelegere fata de evreii care L-au respins în comparatie cu noi care în aceasta generatie ezitam sau îndraznim sa nu dam ascultare ultimului sau apel la pocainta. Judecatile care au cazut atunci asupra cetatii Ierusalimului, ca si asupra întregei natiuni, au fost amestecate cu îndurari în paharul mîniei Sale, dar judecatile care vor veni asupra Babilonului vor fi fara mila pentru ca
oferta cerului a fost dispretuita iar mesagerii





ei au fost persecutati si omorîti. Un gînd ar trebui imprimat adînc în mintea noastra si reîmprospatat mereu si mereu; si anume gîndul ca Dumnezeu nu este mînios pe oameni ci pe pacat, oriunde si la oricine s-ar gasi el. Însusi Fiul lui Dumnezeu a fost pedepsit, lovit de Dumnezeu si smerit. De ce? Pentru ca asupra Lui s-a gasit la un moment dat pacat. Nu pentru ca El ar fi pacatuit, ci pentru ca El a ales sa poarte pacatele noastre. Pacatul trebuie sa fie distrus si eliminat din univers. Dar, regretabil ca acest lucru Dumnezeu nu-l va putea savîrsi fara ca sa distruga odata cu pacatul si pe aceia care au îngaduit domnia pacatului în viata lor. Pacatul nu poate trai în afara omului, în afara mediului în care sa se dezvolte. De aceea, în functie de relatia personala a omului cu pacatul, el trebuie ori sa moara, ori sa traiasca. Prin pana inspirata a profetului Isaia, Dumnezeu ne asigura astfel în capitolul 27 versetele 4 si 5:
   “N-am nici o mînie, dar daca voi gasi maracini si spini voi merge la lupta împotriva lor si-i voi arde pe toti, afara numai daca vor cauta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine; da, vor face pace cu Mine”. Vedeti, Dumnezeu nu are nici o mînie pe oameni, ci pe spinii si maracinii din caracterul nostru. El este mîniat pe pacat. Ca un parinte iubitor, va dati seama cît de profund indignat trebuie sa fie Dumnezeu de toata gama suferintelor si necazurilor pe care pacatul le-a generat. Si cît de plin de mînie este El pe toti aceia care continua sa cultive pacatul si sa-l sporeasca, gîndind ca acesta ar contribui cumva la fericirea lor. Într-un alt sens, pacatul nu este altceva decît calcarea legii lui Dumnezeu. Cele sapte plagi vor fi privite ca fiind tocmai dovada ca legea divina a fost totdeauna în vigoare, a fost totdeauna la lucru. “Nu judecati”, a spus Domnul Iisus, “ca sa nu fiti judecati. Caci, cu ce masura judecati, veti fi judecati; si cu ce masura masurati, vi se va masura”. Istoria personala a anumitor persoane sau diferitelor popoare arata cît de statornice si sigure au fost cuvintele Domnului Hristos citate mai înainte. Oamenii, desigur ca au libertatea sa nege existenta lui Dumnezeu sau sa refuze supunere fata de principiile guvernarii Sale. Dar ei nu pot sa anuleze legea rasplatirii fiecarui om dupa faptele sale.        Adresîndu-se lui Dumnezeu, îngerul care a varsat potirul mîniei divine asupra apelor a declarat: “Tu esti sfînt, pentru ca ai judecat în felul acesta; fiindca acestia au varsat sîngele sfintilor si al proorocilor, le-ai dat si Tu sa bea sînge; si sînt vrednici”. Curînd cei credinciosi se vor întîlni cu lumile necazute în pacat, vor întelege pe deplin caracterul distrugator al pacatului si vor exclama atunci cu întreg universul: “Drepte si adevarate sînt caile Tale împarate al neamurilor!” Desigur ca în aceste privinte ar fi mult mai multe de spus, însa as dori sa ne îndreptam privirea spre primele patru plagi.
        Prima urgie divina a fost varsata asupra pamîntului. Si de ce pamîntul? Pentru ca pamîntul este acela care asigura omului cele necesare întretinerii vietii. De roadele pamîntului depind în final sanatatea si puterea omului, pamîntul este cel care da omului bogatii sub forma metalelor si pietrelor pretioase, cît si surse de energie pentru a proteja corpul de frig sau cald si pentru a spori calitatea tehnica a vietii. Efectul urmarit de cer prin prima urgie nu este acela de a curma firul vietii omului, ci a-l lovi cu suferinta fizica. Textul biblic ne vorbeste despre o rana grea si dureroasa, care poate fi luata în sens literal sau în sens general referindu-se la boli fara leac. Desigur ca pamîntul continua sa-si dea roadele, dar ele sînt atinse din plin de mînia lui Dumnezeu. Hrana nu mai contribuie la întretinerea sanatatii si puterii omului, iar corpurile oamenilor loviti de aceasta urgie sufera fara nici o alinare. Oamenii de stiinta stau muti si neputinciosi în fata tuturor suferintelor. Tot atunci se vor arata si cît de false si zadarnice au fost pretentiile acelora care au sustinut ca au puterea de a face minuni, de a vindeca. Ca si pe vremuri, în plagile care au cazut asupra tarii Egiptului, vrajitorii nu s-au putut arata din pricina bubelor, caci bubele erau pe vrajitori, ca si pe toti egiptenii.
        A doua urgie a afectat marea. Ca si în viziunea celor sapte trîmbite studiata în capitolele 8 si 9, prima trîmbita a afectat a treia parte din pamînt, din copaci si din iarba pamîntului, în timp ce a doua trîmbita a afectat a treia parte din mare. Desi în capitolul 16 nu ni se spune în mod expres în ce proportie vor fi afectate pamîntul si marea, totusi deducem din context ca ultimele urgii divine vor fi la fel ca si trîmbitele, doar partiale. Acum marea a devenit terenul manifestarii mîniei lui Dumnezeu. Marea este sursa satisfacerii altor necesitati ale vietii omului. Marea, acest urias rezervor de hrana, energie, bogatii si cai de comunicatie între oameni, la care oamenii fac adeseori apel cînd pamîntul înceteaza de a mai oferi cele necesare vietii, arata acum ca un vast cimitir plutitor, un rezervor care sporeste si mai mult bolile deja existente între oameni.
        Mai mult decît atît, prin a treia urgie chiar si rîurile si izvoarele apelor sînt atinse si prefacute în sînge, poate nu neaparat în ceea ce priveste compozitia, dar în mod sigur în ce priveste consistenta, mirosul si culoarea. Cu greu ne-am mai putea închipui posibila viata în acele locuri unde va cadea aceasta plaga. Fiecare din noi am baut macar o data în viata un pahar de apa de izvor, sau apa minerala, si undeva în memoria noastra a ramas înregistrat un anumit gust, total diferit de orice apa obisnuita. Dar, cum va fi atunci cînd nici izvoarele apelor nu vor mai oferi oamenilor macar un strop de apa de baut? Sigur ca aceasta urgie va spori si mai mult suferinta oamenilor cu care Dumnezeu a intrat acum la judecata. Dar, parca nici aceasta urgie nu ar fi fost de ajuns.
        Cel de al patrulea înger a varsat potirul sau peste soare. Dar soarele nu s-a întunecat. Acest fenomen urmeaza sa se petreaca ceva mai tîrziu. Acum, în aceasta plaga soarele si-a sporit considerabil vapaile. Desigur ca acea arsita teribila va atinge nu numai pe oameni ci si recoltele lor de pe cîmp, animalele de ajutor, sau hrana, cît si fiarele cîmpului. Viata va deveni de-a dreptul insuportabila. Pamîntul întreg, apele si vazduhul vor da pe fata mînia lui Dumnezeu. Cred ca va mai aduceti aminte ca în capitolul 14 am citit despre cei trei îngeri trimisi sa duca tuturor locuitorilor pamîntului ultima si cea mai solemna solie de avertizare, somînd pe toti cu cuvintele:
“Temeti-va de Dumnezeu si dati-I slava, si închinati-va celui ce a facut cerul si pamîntul, marea si izvoarele apelor”. În acele cuvinte ale primului înger sînt amintite aceleasi elemente care acum au devenit obiectul mîniei lui Dumnezeu. Pamîntul, marea, izvoarele apelor si cerul. O, daca atunci cînd îngerii harului zburau prin mijlocul cerului cu o Evanghelie deschisa si chemau pe oameni a da slava lui Dumnezeu ar fi raspuns si ei invitatiei harului divin! Dar acum inima celor necredinciosi este învîrtosata, împietrita. Cuvîntul profetiei ne spune ca desi macinati de suferinte fara leac, însetati dupa un strop de apa curata si dogorîti de arsita soarelui, închinatorii fiarei nu s-au pocait, nu au dat slava lui Dumnezeu. Loviti în amorul lor propriu, neputinciosi ca si idolii la care pîna atunci s-au închinat, ochii oamenilor se deschid si ei vad ca au luptat contra lui Dumnezeu. Însa lumina adevarului nu mai poate produce nici o schimbare în atitudinea lor fat.a de Dumnezeu.

        Astazi, iubite cititor, chiar acum este cel mai potrivit timp sa deschidem ochii si sa vedem pe cine urmam, cui slujim, ce cautam în aceasta viata, si ce soarta ne pregatim. Astazi este ocazia noastra de aur cînd fiecare din noi care am ascultat aceasta prelegere putem sa ne plecam în fata lui Iisus, în fata Creatorului si Rascumparatorului nostru în semn de supunere si adorare rostind în taina inimii noastre: “Doamne Iisuse, aleg sa Te urmez doar pe Tine. Doresc sa ma las condus si stapînit de voia Ta, caci vreau sa fiu al Tau si în vesnicie. Ajuta-ma sa stau de partea Ta pîna la sfîrsit credincios si biruitor prin sîngele Tau si prin puterea Duhului Tau cel Sfînt, si-Ti multumesc pentru toate acestea. Amin!

 


______________________________

de Octavian Cureteu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.