Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Cine este capul de aur

Scris la: 15 aprilie 2009
 
      Iata-ne din nou laolalta fata in fata cu Cuvantul lui Dumnezeu, cu adevarurile Sale mantuitoare, cu adevarurile Sale speciale rezervate chiar pentru timpul nostru. Am inceput un studiu largit al cartii proorocului Daniel, studiu care prezinta un interes deosebit pentru noi si care promite sa aduca in viata fiecaruia mai multa Ilumina, mai multa pace, mangaiere, calauzire divina, bucurierie, incredere in Dumnezeu. Nu mai departe in comentariul precedent,
reevaluand experienta aceea timpurie a lui Daniel si a celor trei prieteni ai sai de la curtea imparatului Nebucadnetar, asa cum ne
este prezentata in inceputul capitolului 2, sunt sigur ca a refacut credinta multora dintre noi in valoarea si in puterea rugaciunii ca mijloc de comunicare cu Dumnezeu. Si fara indoiala ca altora, aceeasi intamplare le-a asezat in inima o convingerre solida plina
de bucurie care a fost exprimata atat de bine prin refrenul cantecului:

"Din colo de neguri sorele-i sus,
La rugaciune primesti raspuns
Priveste sus cand ceasul e greu
Mai sus de neguri e Dumnezeu!"

     Ganditi-va ce apasatoare momente au trait acei patru tineri credinciosi care primisera o educatie atat de inalta, care ocupau o pozitie atat de privilegiata alaturi de ceilalti sfetnici si experti in treburile imparatiei Babilonului. Imparatul Nebucadnetar a visat intr-o noapte un vis, un vis care l-a tulburat nespus de mult, care l-a trezit si nu i-a mai dat pace. Dar care a fost visul? se tot intreba imparatul. Cu cat se chinuia mai mult sa si-l aduca aminte, cu atat isi dadea mai mult seama de importanta lui cat si de neputinta sa de a face un pas inainte. Poate ca inteleptii de seama ai curtii mele vor sti care a fost acel vis si poate ca ei imi vor da si talcuirea lui. De fapt imparatul n-a zis \’poate\’, ci el a mers la sigur. El, nici mai mult nici mai putin a cerut, a poruncit, apoi a amenintat cu moartea pe inteleptii sai ca sa-i dea atat visul cat si talcuirea lui. La interpretari de vise s-ar mai fi priceput si aceasta nu ar fi fost o treaba atat de grea, mai ales cand toata lumea admitea ca ei sunt experti in acest resort. Dar, ca ei sa spuna mai intai de toate ce-a visat imparatul, aceasta era de-a dreptul o imposibilitate. Intrebarea este: \’Putem veni cu imposibilul inaintea lui Dumnezeu?\’ Putem veni in rugaciune inaintea Sa cu toate neputintele, infrangerile, temerile, cu toate marile semne de intrebare si cu toate inclestarile ca de moarte in care ne gasim uneori? Da, sigur ca da!
      Daniel si prietenii sai au indraznit sa aduca inaintea lui Dumnezeu totul, chiar si imposibilul, cu convingerea ca mai sus de neguri e Dumnezeu si ca El va da un raspuns rugaciunilor lor. Se prea poate, si adeseori se intampla ca Dumnezeu sa nu ne raspunda prin a pasi cu exactitate pe calea pe care noi o prescriem in infrigurarea, in nestiinta sau in neputinta noastra atunci cand ne plecam la rugaciune. Dar El ne va da intotdeauna un raspuns care sa se potriveasca mai bine cu planurile sale si care va fi si mai mult spre slava Sa si spre intarirea legaturii noastre cu El. Daca uneori Dumnezeu tace la glasul cererilor noastre, acesta este semn ca trebuie sa ne luam timp si sa stam inaintea Sa in cercetare launtrica. Psalmistul David recunostea intr-unul dintre Psalmii sai (Psalmul 66,18) acest lucru zicand: "Daca as fi cugetat lucruri nelegiuite in inima mea nu m-ar fi ascultat Domnul".
      Domnul doreste ca rugaciunile noastre sa porneasca dintr-o inima curata, dintr-o minte sfintita, dintr-o viata eliberata de pacat. Poate ca inainte de a-i prezenta problemele noastre in rugaciune ar fi mult mai bine sa-i marturisim pacatele, greselile, umblarea noastra straina de El, nelegiuita, si sa-i cerem sa ne curateasca de orice pacat si sa ne asculte cu bunavointa cererile noastre disperate. Aproape in acelasi sens si inteleptul Solomon ne atrage atentia in Proverbe 28,9: "Daca cineva isi intoarce urechea ca sa n-asculte legea, chiar si rugaciunea lui este o scarba". Suntem noi dispusi cand ne rugam sa onoram legea lui Dumnezeu? Ne simtim noi datori si binevoitori sa raspundem pozitiv la cererile legii Sale? Atunci, si Dumnezeu va fi binevoitor sa ia in seama rugaciunile noastre. Si dupa ce ne-am rugat si am primit raspunsul dorit, care este urmatorul pas pe care trebuie sa-l facem? Sa urmarim din nou experienta celor patru tineri. Ei au intors lui Dumnezeu multumiri si laude in semn de recunostinta si inchinare. Omul care se va ruga cu sinceritate in zorii zilei, fara indoiala ca va aduce laude lui Dumnezeu la sfarsitul zilei. "Este vreunul printre voi in suferinta", intreaba apostolul Iacov, "sa se roage", recomanda el. "Este vreunul cu inima buna, atunci sa cante cantari de lauda". Va dati seama cat de neplacut ar fi inaintea lui Dumnezeu ca atunci cand ii prezentam cererile noastre sa ne aratam foarte crestini, iar dupa ce am obtinut raspunsul mult dorit, sa ne purtam cu El ca niste atei. Sa venim inaintea Sa cu toate cererile noastre si sa ne intoarcem dupa aceea la El cu toate laudele noastre.
       Priviti-l acum pe Daniel cum paseste inaintea marelui imparat Nebucadnetar. Imparatul se uita la acest tinerel, acest proaspat absolvent al universitatii imperiale cu oarecare indoiala pe care a dat-o pe fata chiar prin intrebarea pe care a pus-o cand l-a vazut in fata tronului sau: "Esti tu in stare sa-mi spui visul pe care l-am visat si talcuirea lui?" Atunci Daniel a ridicat privirea imparatului spre Dumnezeu fara nici o sfiala si in deplina umilinta a inaltat si a laudat puterea Sa divina zicand: "Daca mi s-a descoperit taina aceasta, nu inseamna ca este in mine o intelepciune mai mare decat a tuturor celor vii, ci pentru ca sa se dea tuturor de stire ca este in ceruri un Dumnezeu" . Ce sincera si ce voioasa marturie si lauda pentru Dumnezeu care i-a ascultat rugaciunea; imparatul a cazut pe ganduri. El isi pusese toata increderea in dumnezeii lui si mai ales in Marduk, zeul patron al cetatii sale imperiale. El se plecase inaintea lor de atatea ori cu veneratie si recunostinta dupa fiecare reusita, sau cu umilinta si resemnare dupa fiecar nereusita a planurilor sale. Mai presus de zeii lui si de MarduK, imparatul nu stia sa mai existe cineva.Cine sa fie acel Dumnezeu care sa-i fi descoperit acestui prins de razboi al meu visul pe care zeii mei mi l-au dat? Si nu numai visul ci si talcuirea lui. Oare sa fie Dumnezeul acesta mai presus de toti dumnezeii mei? O, atunci neaparat ca trebuie sa-L cunosc si trebuie sa ma inchin inaintea Lui, trebuie sa-L laud si sa-L preamaresc intocmai ca si acest tanar din fata mea, se gandea in sinea sa imparatul. Exact la aceste ganduri dorise Dumnezeu sa-l conduca pe acest mare monarh al antichitatii, prin experienta prin care l-a trecut cu ocazia acelui vis. Si dupa acel vis, Dumnezeu i-a mai dat si alte experiente acestui imparat, experiente si mai puternice care in cele din urma l-au apropiat de tot de Dumnezeu, si care, lucru aproape de neimaginat, l-au determinat sa se predea lui Dumnezeu. Cu un gest inalt de incuviintare imparatul face semn robului sau sa vorbeasca, sa-i spuna visul mai intai. Aici era de fapt punctul cheie, aici era piatra de incercare a vredniciei si superioritatii Dumnezeului lui Daniel. Va dati seama cu ce incordare si cu cata atentie astepta imparatul ca Daniel sa vorbeasca. Si Daniel incepu sa intoarca filele memoriei imparatului exact la acea noapte si la acel vis care l-au tulburat atat de mult. "In patul tau imparate, ti-au venit in minte ganduri cu privire la cele ce vor fi dupa aceste vremuri. Si Cel ce descopera tainele ti-a facut cunoscut ce se va intampla". Da, acestea sunt exact gandurile care m-au framantat inainte sa ma fure somnul, a zis imediat imparatul. Exact asa. Ma gandeam la cele ce au fost inaintea mea, la marile imperii ale Sumerului, Acadiei, la vechiul Babilon si la regatul Asiriei, care au fost candva atat de infloritoare in aceasta matca a Tigrului si Eufratului si care au apus, au apus pentru totdeauna…Ma gandeam la marii barbati de stat ai trecutului; la Hamurabi ,Tiglat Pilezer, Sanherib, Asurbanipal, care au incendiat istoria ca niste adevarati meteori numai ca sa dispara mai tarziu in negura timpului. \’Oare, ce soarta imi vor rezerva si mie zeii?\’ ma intrebam. Oare se va alege din regatul meu si din mine, la fel, praful si pulberea? Cu respiratia intretaiata el facu semn lui Daniel sa continue, sa mearga pe acelasi fir, dand sa se inteleaga ca este exact firul gandirii lui din acea noapte. Si Daniel continua:\"\" "Tu imparate, te uitai si iata ca ai vazut un chip mare, chipul acesta era foarte mare si de o stralucire nemaipomenita. Statea in picioare inaintea ta si infatisarea lui era infricosatoare. Capul chipului acestuia era de aur curat. Pieptul si bratele erau de argint, pantecele si coapsele erau de arama, fluierele picioarelor de fier, picioarele parte de fier si parte de lut. Tu te uitai la el si s-a dezlipit o piatra fara ajutorul vreunei maini; a izbit picioarele de fier si de lut ale chipului si le-a facut bucati. Atunci, fierul, lutul, arama, argintul si aurul s-au sfaramat impreuna si s-au facut ca pleava din arie vara, le-a luat vantul si nici urma nu s-a mai gasit din ele. Dar piatra care sfaramase chipul s-a facut un munte mare si a umplut tot pamantul". \’Da, exact, exact asa a fost. Acesta a fost visul\’, exclama imparatul fara contenire. Iata visul, a zis Daniel, acum ii voi spune si talcuirea inaintea imparatului. Pe masura ce Daniel depanase visul chipul imparatului s-a relaxat. Privirea i s-a inseninat si cand Daniel a terminat expunerea visului Nebucadnetar avea pe buze numai cuvinte de uimire si recunostinta. Aproape ca nu stia cui trebuie mai degraba sa-i multumeasca – lui Daniel, sau Dumnezeului lui Daniel?

      Cea mai dificila parte a tainei sale fusese dezlegata, acum era gata si cu inima impacata pe deplin, dornic sa afle care a fost mesajul pe care, acum intelegea ca Acel mare Dumnezeu al lui Daniel a intentionat sa i-l transmita prin acel vis
\"\""Tu imparate", a inceput Daniel tilcuirea, "esti imparatul imparatilor, caci Dumnezeul cerurilor ti-a dat imparatie, putere, bogatie si slava. Tu esti capul de aur". Fara indoiala ca in chipul pe care l-a vazut in vis, in trasaturile fetei acelui chip Nebucadnetar se recunoscuse pe sine si s-a inspaimantat. Si acum tilcuirea visului vine sa-i precizeze: \’Tu esti capul de aur\’, In mod clar aici este vorba nu atat de el cat de imparatia sa. El sta acolo pe tronul Babilonului ca un simbol, ca un reprezentant al intregii imparatii. Acest fapt reiesea chiar din cuvintele talcuirii pe care Daniel le-a rostit imediat dupa afirmatia "Tu esti capul de aur". El a zis: "Dupa tine se va ridica o alta imparatie, mai neinsemnata decat a ta". Deci aici era vorba mai degraba nu de el, ca om, ci de imparatia lui, de starea ei prezenta si viitorul ei. Dumnezeul acelui rob ce sta in fata tronului sau ii vorbea. Dumnezeul poporului Israel ale carui osti le-a facut una cu pamantul, ale carui cetati le-a pustiit si ars, al carui templu l-a pangarit si jefuit si de a carui neputinta de a-si apara poporul Sau ales a ras, a ras cu hohote, iata ca Acel Dumnezeu acum ii vorbeste. "Dumnezeul cerurilor ti-a dat imparatie, putere, bogatie si slava". …Si el care crezuse totdeauna ca acestea fusesera darurile zeilor sai pentru el, Nebucadnetar, favoritul lor. Desi cu multa stangacie si cu multe rezerve inca, Nebucadnetar intelegea acum ca el fusese de fapt favoritul lui Dumnezeu. Desigur ca acest gand ii naruia din temelie intreaga lui conceptie de viata, autoritatea absoluta de care facea uz, cat si toate planurile sale de viitor. Ascultand uimit la robul sau Daniel care-i dezlega taina visului, nu-i venea sa creada.\’ "tocmai Dumnezeul pe care-L crezuse asa de slab, asa de neputincios sa-i spuna "Tu esti capul de aur"! In randul tuturor imparatiilor care urmau sa se ridice dupa Babilon niciuna nu avea sa poarte acest nume semnificativ "Capul de Aur". \"\"Aurul era de fapt cel mai potrivit simbol pentru a descrie stralucirea si bogatia imperiului Babilonian fondat de Nabopolasar, tatal lui Nebucadnetar in urma cu 23 de ani. Potrivit cu descrierile marilor istorici ai vremii – Xenofon, Strabon si Herodot – Babilonul statea deasupra tuturor imperiilor dinaintea lui si celor care aveau sa-i urmeze, exceland in bogatie, belsug, intindere, putere si fala printre toate popoarele. Toate acestea insa, aveau sa dureze numai o vreme. In profetiile atat ale lui Isaia cat si ale lui Ieremia, Dumnezeu a anuntat cu multi ani mai inainte de a-l fi chemat pe Daniel la slujba de profet, atat inaltarea cat si maretia si apoi prabusirea falnicei cetati Babilon. "Dupa tine va urma o alta imparatie", a zis Daniel. Cuvintul lui Dumnezeu rostit de Daniel in sala tronului lui Nebucadnetar avea sa se implineasca cu exactitate. El avea sa se dovedeasca mai puternic decat toata puterea armelor, si mai durabil decat vietile tuturor dinastiilor regale. In soarta Babilonului cu toata fala si stralucirea lui putem descoperi cat de trecatoare este maretia omului. Acele ziduri uriase ale cetatii de altadata, pe care puteau alerga candva in linie sase care, azi nu mai sunt decat niste sarmane ruine, daca intr-adevar mai sunt pe undeva. Templul magnific inchinat lui Marduk, acel templu al carui acoperis era din aur masiv, care, prindea prima raza de soare si reflecta sclipirile astrului zilei pana la ultima lui raza, Palatul acela in care se bea din cele mai alese vinuri si in care fusesera profanate vasele templului Domnului, acel palat nu mai exista. Bogatia si stralucirea lui s-au amestecat cu pulberea veacurilor de mai tarziu. Timpul cat avea sa dureze Babilonul fusese precizat de Dumnezeu prin profetul Ieremia: numai 70 de ani. Exact atat cat era necesar ca Babilonul sa-si indeplineasca misiunea lui pe arena lumii, misiune pe care Dumnezeu o prevazuse in planul Sau. Nebucadnetar, ca si alti monarhi ai lumii, a crezut ca o data cu imparatia care i-a fost data in stapanire, Dumnezeu i-a incredintat si stapanirea asupra timpului. El insa a trebuit sa invete o lectie amara, o lectie de care si noi adeseori fugim, dar pe care si noi trebuie sa o invatam, si anume, cat de scurta este viata noastra si cat de raspunzatori suntem inaintea cerului de felul in care o traim. In distrugerea Babilonului de odinioara se afla spectrul amenintator al distrugerii finale a Babilonului modern. Imparatul Cirus, al regatului Medo-Persiei [detalii] care a urmat dupa Babilon, s-a aruncat asupra cetatii Babilonului intr-o noapte, o noapte a placerii si a dezmatului, o noapte a dispretului si batjocurii fata de Dumnezeu, o noapte a nepasarii si nevegherii, si a cucerit-o
      Despre generatia noastra, generatia sfarsitului, Cuvantul spune ca va trai aceeasi experienta. Curand in sfatul divin se va rosti marea strigare:\"\" "A cazut, a cazut Babilonul cel mare care a adapat toate neamurile din vinul maniei desfranarii ei"(Apoc.14,8). Putin inainte de caderea Babilonului modern lumea va fi din nou absorbita de placeri si dezmat, de chefuri si distractii si va da pe fata aceeasi nepasare fata de viitor si acelasi dispret fata de Dumnezeu. Daca Babilonul antic a trait drama prabusirii lui atunci, fiti siguri ca si Babilonul spiritual al lumii de azi va cunoaste proportiile dramatice ale caderii lui. Intrebarea este: "Unde ne gasim azi si ce vom face atunci in noaptea caderii Babilonului modern?" Va fi atunci cetatenia noastra deja inscrisa in ceruri, sau vom fi cetatenii Babilonului modern? Este inima noastra cu toate bucuriile si placerile vietii deja mai presus de zarile albastre ale cerului? Pasim noi zi de zi pe calea ascultarii de acea porunca divina: "Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia" (Romani 12,2) ? Suntem noi in aceasta lume in cautarea unei cetati vremelnice, sau impreuna cu Abraam, parintele celor credinciosi, suntem in cautarea acelei cetati al carei mester si ziditor este Dumnezeu? (Evrei 11,10). Ne gandim noi mai mult la bogatiile, la faima, placerile si stralucirile vremelnice ale acestei vieti, decat la Iisus care ne asteapta? Tinteste privirea noastra spre El, il asteptam noi cu dor ? Suntem cuprinsi cu adevarat de gandul pregatirii si al intalnirii cu El? \"\"
      Curand va trece si istoria acestei ultime generatii in care Dumnezeu ne-a chemat, ca si pe Daniel sa traim o viata curata, devotata si asezata in slujba Sa. Fie ca acum sa ne predam inima noastra lui Dumnezeu spunand impreuna: "Doamne, tot ce doresc este sa te slujesc, sa traiesc pentru onoarea Ta. Te aleg doar pe Tine si doresc sa ascult de glasul voiei Tale pana la sfarsit. Ajuta-ma sa-mi asez viata in ordine si in deplina armonie cu planurile Tale, pentru ca doresc sa fiu al Tau si in mareata Ta imparatie pe care o astept sa vina. Ajuta-ma ca alaturi de mine sa fie si toti cei dragi pe care mi i-ai dat Tu pentru ca in ziua aceea bucuria mea si a Ta sa fie deplina. Amin!

 

______________________________

de Octavian Cureteu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.