Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Daniel 07.COPACUL CEL MARE / Lori Balogh

Scris la: 15 aprilie 2009
7.
COPACUL CEL MARE
-CAPITOLUL 4-
 
 
 
 
              Capitolul 4 din Cartea lui Daniel este unul din cele mai remarcabile capitole ale Bibliei, deoarece el contine o marturie publica a unuia dintre cei mai mari imparati pe care i-a avut lumea-Nebucadnetar, imparatul Imperiului Neobabilonian.
              Este uimitor sa urmarim, in derularea evenimentelor descrise in primele patru capitole ale Cartii lui Daniel, cum lucreaza providenta lui Dumnezeu si cat de nebanuite sunt caile Sale in a lucra cu oameni pacatosi si razvratiti impotriva Sa. Ramanem uimiti de bogatia harului lui Dumnezeu fata de omul pacatos si de indelunga Sa rabdare fata de impotrivirea si razvratirea omului.
              Nebucadnetar a domnit 43 ani. In Daniel cap. 1 il cunoastem ca pe un imparat tanar, pagan, idolatru, ambitios si care vine in legatura cu adevarul in mod tangential, odata cu examinarea lui Daniel si a celor trei prieteni ai sai. Este primul sau contact cu credinta adevarata, dupa intoarcerea din “campania siriana”si intronarea sa ca imparat al Babilonului.
              Dumnezeu nu forteaza nota si lasa sa mai treaca un timp. Apoi, cand Nebucadnetar incepe sa se framante cu privire la viitorul imparatiei sale, Dumnezeu vine in intampinarea nevoilor sale sufletesti si ii da visul profetic din cap. 2. Cu acesta ocazie, Providenta divina il aduce pe imparat din nou in legatura cu Daniel. De data aceasta, Nebucadnetar recunoaste superioritatea credintei tinerilor iudei, insa tot nu paraseste idolatria si ambitiile sale pamantesti.
              Sub influenta magilor si a inteleptilor Babilonului, imparatul uita impresia puternica facuta de visul trimis de Dumnezeu si de talcuirea data prin Daniel. Nu numai ca uita toate acestea, dar se si razvrateste impotriva vointei divine. Chipul de aur ridicat in Valea Dura este, pe de o parte, o noua cadere in idolatrie si razvratire, iar pe de alta parte, o noua ocazie pentru Dumnezeu de a vorbi acestui suflet. Nebucadnetar avea nevoie de mantuire ca orice om de pe pamant.
              Dupa ce este martor al minunii salvarii celor trei tineri printr-o interventie vadit divina, Nebucadnetar este silit sa recunoasca din nou superioritatea credintei celor trei tineri, dar si superioritatea lui Dumnezeu in comparatie cu toti zeii pagani.
              Din nou trec anii si iata-l pe marele imparat al Babilonului, spre sfarsitul vietii si domniei lui, in mijlocul evenimentelor descrise in cap. 4 al Cartii lui Daniel. Nebucadnetar Il uita din nou pe Dumnezeul cel adevarat, iar Acesta ii vorbeste intr-un mod mai aparte. De data acesta, paganul si idolatrul de alta data Nebucadnetar, devine un copil umil al lui Dumnezeu, convertit si pregatit sa-si incheie viata impacat cu sine si cu cerul.
              Este uluitor harul lui Dumnezeu manifestat fata de omul pacatos! Creatorul il iubea pe acest imparat idolatru si ambitios si, timp de 43 ani, a lucrat la mantuirea lui.
              Este de remarcat o anumita gradatie a metodelor folosite de Dumnezeu in cazul lui Nebucadnetar: – In cap. 1, El il aduce pe imparat in legatura cu credinciosii, determinandu-l sa recunoasca superioritatea intelepciunii lor.
                          – In cap. 2, ii vorbeste printr-un vis profetic, talcuit de Daniel.
                         – In cap.3, ii vorbeste printr-o minune vizibila.
                         – In cap. 4, Dumnezeu ii vorbeste din nou, de data acesta, printr-o pedeapsa, printr-o suferinta.
              Oare daca Nebucadnetar ar fi acceptat adevarul de la primele contacte cu el, ar mai fi fost necesare minunea din Valea Dura si umilirea sa, relatata in cap.4? Sunt convins ca nu! Dumnezeu nu gaseste nicio placere in a-i face pe oameni sa sufere. El se foloseste la inceput de metode delicate, de apeluri la constiinta omului, pentru a-i intoarce pe oameni la Sine. Dar atunci cand anii trec si aceste metode delicate nu dau rezultatele dorite, Dumnezeu este nevoit sa apeleze si la metode mai dure, mai dureroase. Suferinta, fie ca este vorba de cea fizica, fie ca este vorba de cea sufleteasca, face parte din metodele iubirii divine care sunt folosite pentru a-i intoarce pe oameni de la pacat la neprihanire.
              Cap. 4 al Cartii lui Daniel este un capitol in intregime istoric. Exista crestini care il considera insa un capitol profetic. Ramane sa citim cu atentie intreg acest pasaj biblic si sa constatam singuri daca in el gasim cel putin o singura aluzie ca avem de-a face cu profetii cu privire la viitor. Eu nu am gasit niciuna, dimpotriva, Nebucadnetar declara el insusi ca” toate aceste lucruri s-au implinit asupra imparatului Nebucadnetar.” Daniel 4, 28
              Daniel 4, 1- 3: Cap. 4 incepe cu o proclamatie imperiala catre toate tinuturile imparatiei. Este posibil ca Nebucadnetar sa se fi consfatuit cu Daniel in redactarea acestei proclamatii. Vesetele doi si trei sunt o doxologie ce reproduce aproape perfect pe cea din Psalmul 145, 12- 13.
              Daniel 4, 4-5: “Eu, Nebucadnetar traiam linistit in casa mea si in palatal meu…” Experienta care urmeaza are loc spre sfarsitul domniei si al vietii imparatului. Nebucadnetar terminase cuceririle, dar si constructiile din Babilon. Crease gradinile suspendate ale Semiramidei- sotia sa- una din cele sapte minuni ale lumii antice.Era bogat, puternic, avand granitele asigurate; Babilonul devenise un mare centru comercial si industrial, plin de temple pagane ( 53 ) si o multime de alte sanctuare mai mici ( 955 ).
              Din punct de vedere omenesc, Imparatul nu putea decat sa fie multumit si fericit cu realizarile sale din lunga sa domnie. Dar mai era ceva de rezolvat, ceva foarte important pentru sufletul sau. Si tocmai de aceasta nevoie el nu era constient. Pentru ca el intarzie sa–si rezolve acesta problema atat de importanta, Dumnezeu vine din nou in intampinarea nevoii sale printr-un vis , printr-o descoperire personala. De data acesta Nebucadnetar nu uita visul. Se afla in al 36-lea an al domniei lui. Visul il ingrozeste, desi nu-l intelege. Nebucadnetar presimte insa ca acest vis contine un mesaj divin deosebit de important pentru el.
              Daniel 4, 6- 9 :Ce face imparatul dupa ce se trezeste din acest vis? Ii cheama pe inteleptii, magii si vrajitorii Babilonului asa cum facuse si la inceputul domniei lui. Oare nu invatase lectia ca acesti “bugetari’, cu salarii mari platite din visteria palatului, nu erau capabili sa-i lamureasca problemele sufletesti? De ce imparatul nu il cheama direct pe Daniel, a carui intelepciune era deja dovedita in atatea ocazii?
              Inteleptii Babilonului formau o clasa foarte influenta si puternica la curtea imperiala. Imparatul nu putea sa-i ignore. Doar dupa ce ei si-au recunoscut neputinta in a da raspuns imparatului, a fost chemat Daniel.
              Daniel 4, 10- 18 : Relatarea visului, care este de fapt o alegorie. In antichitate era ceva obisnuit ca un imparat sa fie asemanat cu un pom sau cu un copac. In Biblie gasim multe asemenea alegorii: – Psalmul 1, 3 il aseamana pe cel neprihanit cu “ un pom sadit langa un izvor de apa”.
              – Ezechiel 31, 1- 8 vorbeste despre Asiria , comparand-o cu un cedru falnic, etc.
              Interesant de amintit este faptul ca pe una din caramizile Babilonului, folosita in constructii, s-a gasit o inscriptie in care Babilonul este asemanat cu un copac mare cu ramurile intinse.
              “Un strajer sfant”: Nu este vorba de un om, caci el se pogoara din cer, ci de un inger al lui Dumnezeu insarcinat cu supravegherea imparatiei.
              “Sfatul strajerilor”: Un consiliu ceresc in care exista o ordine desavarsita. Gasim descris un asemenea consiliu ceresc in Iov 1, 6- 12 si 2, 1- 6. Este demn de subliniat ca hotararea cu privire la soarta lui Nebucadnetar nu a fost luata de un singur inger, fie el chiar si ingerul pazitor al imparatului, ci in sfatul ceresc.
              Incerc sa-mi imaginez eforturile facute de-a lungul anilor de ingerul pazitor al lui Nebucadnetar de a-l conduce treptat pe acesta spre cunoasterea adevarului si eliberarea lui din incatusarea idolatriei. Insa orice incercare a ingerului strajer s-a lovit de mandria imparatului. Poate ca acest inger a simtit nevoia unei consfatuiri cu alti ingeri, intr-un consiliu ceresc, prezidat de Insusi Dumnezeu. Aici, in acest consiliu, s-a ajuns la concluzia ca doar o experienta severa, prin care urma sa treaca imparatul, il mai putea schimba, ducandu-l la convertire.
              Cap. 4 ne transmite un mesaj clar cu privire la rolul ingerilor in desfasurarea Planului Mantuirii. Rolul lor nu este pasiv, ci unul activ. Inteligenta acestor fiinte superioare si neprihanite este din plin pusa la lucru atunci cand e vorba de salvarea oamenilor din pacat.
              “Nu sunt oare toti ( ingerii ) duhuri slujitoare trimise sa indeplineasca o slujba pentru cei ce vor mosteni mantuirea?” Evrei 1, 14
              Acum nu ne dam seama de rolul imens pe care-l au ingerii in vietile noastre, insa va veni o zi in care vom afla cum au intervenit aceste fiinte ceresti in favoarea noastra, din cate situatii dificile ne-au scos.
              Daniel 4, 19- 27: Interpretarea visului. Daniel ezita cateva clipe, in momentul in care isi da seama de semnificatia visului imparatului. “Daniel a ramas uimit o clipa si gandurile lui il tulburau.”
              Un om firesc s-ar dfi bucurat de raul care urma sa i se intample acestui imparat pagan. Oare nu el distrusese Templul din Ierusalim si dusese poporul in robie? Nu din cauza ambitiilor si mandriei acestui imparat Daniel a trebuit sa suporte deportarea si instrainarea inca de la varsta adolescentei?
              Noi cum am fi reactionat? Ne-am fi bucurat la auzul unei asemenea sentinte rostite de cer impotriva celui mai de temut dusman?
              Daniel, contrar asteptarilor, nu s-a bucurat. Dimpotriva, pe el l-a durut profund ceea ce a inteles ca i se va intampla lui Nebucadnetar. Daniel era un adevarat crestin al Vechiului Testament, care isi iubea vrajmasii, dovedind ca”dragostea nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar.” 1 Corinteni 13, 5- 6
              Era oare usor, in conditiile din acele vremuri, sa transmiti un astfel de mesaj celui mai puternic om al timpului? Cu siguranta ca nu era deloc usor. Nebucadnetar putea respinge talcuirea visului, razvratindu-se impotriva descoperirii ceresti. Cat priveste soarta lui Daniel, viata sa atarna de un fir. Si Daniel stia prea bine acest lucru. Istoria sangeroasa a poporului evreu consemneaza multe situatii in care imparati ai lui Israel i-au ucis pe profetii care le aduceau soliide mustrare din partea lui Dumnezeu.
              Cu toate acestea, Nebucadnetar nu a procedat in felul acesta. El a primit mesajul si a cugetat asupra lui. Sfatul plin de iubire primit de la Daniel i-a sensibilizat inima pentru o vreme. Timpul insa lucreaza, stergand incet-incet impresiile lasate de mesajul divin.
              Daniel 4, 28- 30:Urmeaza un an de gratie pentru marele imparat. Dumnezeu nu se grabeste niciodata, atunci cand vede ca mai este o sansa ca omul sa raspunda pozitiv la indemnurile Duhului Sau. El este dispus sa acorde har dupa har, doar- doar omul pacatos se va intoarce de la caile lui cele rele.
              In anul care s-a scurs de la primirea visului si a mesajului ceresc, inima lui Nebucadnetar s-a impietrit treptat. Este un proces firesc ce are loc atunci cand omul amana luarea unei decizii bune la timpul potrivit. 
              “Pentru ca nu se aduce repede la indeplinire hotararea data impotriva faptelor rele, de aceea este plina inima fiilor oamenilor de dorinta sa faca rau.” Eclesiastul 8, 11
              Cat adevar se afla in aceste cuvinte ale eclesiastului!
              Daniel 4, 31- 33: Dupa un an de amanare a unei hotarari drepte, Nebucadnetar se plimba pe una din terasele palatului sau. Privind la lucrarea mainilor lui, la cele 53 de temple ale Babilonului, la gradinile suspendate ale Semiramidei ( sotia sa ), la zidurile puternice ale cetatii, la animatia unei mari capitale a lumii, inima incepe sa se umfle de mandrie si rosteste cateva cuvinte pline de trufie, consemnate in versetul 30:
              “Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu, ca loc de sedere imparateasca, prin puterea bogatiei mele si spre slava maretiei mele?
              Nebucadnetar vorbeste de parca el ar fi Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul oricarui lucru, si nu Dumnezeu. De patru ori foloseste, in doar cateva cuvinte, pronumele legate de propria sa persoana: eu, mie, mele.  Doar 27 de cuvinte a rostit Nebucadnetar in acea imprejurare, insa cat de multe ne spun acestea despre ceea ce se afla in inima acestui om.
              Dar nici nu termina bine de rostit aceste cuvinte, ca un glas ceresc, poate chiar al ingerului sau pazitor, rosteste sentinta profetizata cu exact un an mai devreme. Timp de sapte ani imparatul urma sa traiasca asemenea unui animal, neingrijit, alungat de la curte,impreuna cu fiarele campului.
              De fapt, este vorba de o boala psihica cunocuta in lumea medicala sub numele de “insania zoantropica. Boala care l-a lovit pe imparat consta in pierderea completa a identitatii, a personalitatii umane si identificarea lui cu un animal oarecare. Dupa unii comentatori, un om lovit de o astfel de boala, putea sa-si revina, deoarece ea nu atingea subconstientul.
              Exista si unele documente care par sa intareasca adevarul biblic cu privire la boala lui Nebucadnetar. O tabita de lut, aflata la British Museum, il infatiseaza pe un om care paste iarba, asemenea unei vaci.De asemenea, exista o legenda iudaica ce spune ca pe timpul bolii lui Nebucadnetar, pe tron a urcat fiul sau Evil-Merodac. Dupa ce Nebucadnetar si-a venit in fire, el l-ar fi trimis la inchisoare pe fiul sau pentru tradare.
              Cum se explica faptul ca, dupa sapte ani de pauza, Nebucadnetar a revenit pe tronul Babilonului? Lucrul ar parea de neinteles in timpurile moderne, insa atunci cand discutam de acele vremuri, trebuie sa tinem cont de superstitiile si cultura timpului. Anticii credeau cu putere ca nu se puteau atinge de viata unui nebun. Daca ar fi facut-o, ei credeau ca spiritul care-l stapanea pe acel dezechilibrat, ar fi venit asupra ucigasului sau. Asa se expica faptul ca, in toti acesti sapte ani cat a durat umilirea imparatului, viata sa a fost crutata, iar tronul i-a fost pastrat.
              Daniel 4, 34- 37: Finalul experientei lui Nebucadnetar. O vindecare completa, atat mintala, cat si spirituala. De data acesta imparatul Il cunoaste cu adevarat pe Dumnezeul cel Prea Inalt, ca un Dumnezeu ce stapaneste peste intreg universul, dar si peste inimile oamenilor.
              Lauda pe care I-o aduce Nebucadnetar nu mai este o simpla formalitate ca pana atunci, ci este rezultatul unei experiente personale cu Dumnezeu. Chiar de la inceputul proclamatiei sale, imparatul subliniaza: “Am gasit cu cale sa fac cunoscut semnele si minunile pe care le-a facut Dumnezeul cel Prea Inalt fata de mine.” Expresia pe care o foloseste aici arata spre o profunda experienta personala cu Dumnezeu.
              Proclamatia imperiala nu este altceva decat marturisirea de credinta publica a unui imparat pagan si idolatru care a ajuns sa-L cunoasca pe Dumnezeul cel Viu in urma unuei experiente personale cu El.
              A fost Nebucadnetar convertit cu adevarat? Calvin credea ca nu era cu adevarat converit. Altii, dimpotriva, aduc si argumente in favoarea ideii ca imparatul s-a convertit cu adevarat:
              1. Nebucadnetar avea in spatele acestei experiente finale in jur de 40 ani de alte experiente cu Dumnezeu, experiente care l-au ajutat sa-L cunoasca din ce in ce mai mult.
              2. Atitudinea sa este aceea de umilinta, recunoscandu-si pozitia fata de atotputernicia lui Dumnezeu.
“Monarhul cel mandru altadata se umili ca un copil inaintea lui Dumnezeu; dintr-un domnitor tiran si despotic, el deveni un imparat intelept si plin de compatimire. Acela care defaimase si blestemase pe Dumnezeul cerului, recunoscu acum puterea Celui Prea Inalt si cauta in mod serios sa faca sa propaseasca temerea de Iehova si fericirea supusilor sai.” Profeti si Regi, pag. 363
              Asadar, nu este vorba doar de o schimbare de suprafata, ci de o transformare profunda de caracter, o veritabila nastere din nou.
              3. Din modul in care scrie proclamatia imperiala, Nebucadnetar dovedeste ca e un om nou. Isi recunoaste public pacatul, isi povesteste public experienta sa umilitoare si Il lauda public pe Dumnezeul cerului si al pamantului. Dupa o astfel de marturisire publica, nu ni-l putem imagina pe Nebucadnetar revenind la idolatria pagana. Dimpotriva, el pare sa fi devenit un om care , de acum inainte, se va fi inchinat doar adevaratului Dumnezeu.
              4. Proclamatia imperiala este data in anul 563 i.Hr., adica cu un an mai devreme decat moartea sa . Faptul ca istoria sfanta a raportat aceasta ultima experienta a lui Nebucadnetar, ne face sa credem ca el si-a incheiat viata la fel, ca un copil umil al lui Dumnezeu, transformat de harul divin si pregatit pentru societatea cerului.
              Concluzii. Trei lucruri sunt demne de retinut din relatarea pe care o gasim in cap. 4 al Cartii lui Daniel:
              1. Harul si indelunga rabdare a lui Dumnezeu fata de omul pacatos sunt imbelsugate. Pentru ca sa-l cunoastem pe Nebucadnetar cel umil, intelept si plin de bunatate, asa cum il vedem in finalul celor relatate in cap. 4, Dumnezeu a trebuit sa lucreze ”in multe randuri si in multe chipuri”cu acest suflet, timp de cel putin 40 ani. Iata un motiv sa nu ne descurajam atunci cand ne rugam pentru cei dragi, care inca nu si-au predat viata lor lui Hristos. Rugaciunile vor fi ascultate si implinite, chiar daca Dumnezeu are nevoie, uneori, de o viata de om pentru aceasta.
              2. “Mandria merge inaintea pieirii “( Proverbe 16, 18 ) Mandria nu poate aduce niciodata ceva bun, ci numai dezastru. Cartea lui Daniel ne invata ca, asa cum mandria a transformat un inger de lumina intr-un diavol, la fel, mandria poate transforma un om mare si puternic intr-un animal.
              3. Atunci cand Dumnezeu nu-i poate mantui pe oameni in mijlocul prosperitatii, El ii salveaza in mijlocul necazurilor si incercarilor. Sunt convins ca Nebucadnetar nu ar fi trcut prin aceasta experienta amara daca el L-ar fi primit pe Dumnezeul cel adevarat mai devreme in viata sa.
La fel, multe necazuri si incercari din vietile noastre nu ar exista, daca Dumnezeu nu S-ar fi lovit mereu de indaratnicia inimilor noastre in a accepta vointa Sa.
              Deci, fie ca se foloseste de necazuri si suferinte, fie ca ne fereste de ele, Ii multumim Domnului ca intotdeauna El urmareste binele nostru suprem: mantuirea sufletelor noastre.
              A Lui sa fie lauda in veci!
                        
 
                  Lori Balogh

______________________________

Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.