Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Daniel 11.ULTIMA INCERCARE / Lori Balogh

Scris la: 15 aprilie 2009
11.
ULTIMA INCERCARE
-CAPITOLUL 6-
 
 
 
 
              Partea istorica a Cartii lui Daniel, cuprinsa in capitolele 1- 6, ne vorbeste despre caractere de oameni ai lui Dumnezeu, caracter pe care trebuie sa-l dobandeasca orice om care doreste sa treaca biruitor prin criza finala a omenirii. Partea profetica a cartii, cuprinsa in capitolele 7- 12, ne vorbeste despre lupta dintre bine si rau, incercarile si persecutiile la care a fost supus poporul lui Dumnezeu de-a lungul istoriei. Cu alte cuvinte, aceasta a doua parte a cartii ne vorbeste despre natura, marimea si intensitatea crizei finale.
              Se poate observa o progresie in ceea ce priveste incercarile la care au fost supusi copiii lui Dumnezeu ramasi credinciosi in perioada robiei babiloniene:
              – In cap. 1 facem cunostinta cu o incercare mai mica – problema ascultarii sau neascultarii de Dumnezeu in privinta alimentatiei. Incercarea aceasta nu viza in mod direct inchinarea fata de Dumnezeu.
              – In cap. 3 ne aflam deja in fata unei incercari mai dure, prin decretul lui Nebucadnetar ca toti demnitarii din imparatie sa se inchine idolului de aur ridicat in Valea Dura. Totusi, decretul ii lasa pe oameni sa-si pastreze credinta. Singurul lucru care li se cerea era sa se inchine si chipului de aur.
              – In cap. 6 incercarea ajunge la cote maxime pentru copiii lui Dumnezeu. Decretul lui Darius interzicea credinta personala a oamenilor, fie chiar si pentru o singura luna. Interdictia de a te ruga, de a avea o relatie personala cu divinitatea, sub amenintarea pedepsei capitale, era tot ce se putea mai rau pentru un credincios, indiferent de religia lui.
              Se pare ca ceea ce s-a intamplat in mic in Babilonul antic, se va repeta, la scara mondiala, in Babilonul spiritual al zilelor din urma. In viata noastra personala, ca si in viata bisericii adevarate, exista aceasta progresie a incercarilor la care Dumnezeu ingaduie sa fim supusi. Acum suntem incercati in diferite moduri, unii mai mult, altii mai putin. Va veni insa acel timp profetizat in Apocalipsa cap 13, timp in care in Babilonul spiritual se va ridica acel chip al fiarei, toti locuitorii pamantului fiind obligati sa i se inchine. Decretul duminical care se va da pe calea legilor civile, nu va interzice insa, in prima faza, credinta personala a copiilor lui Dumnezeu. Li se va cere doar sa se inchine si in sabatul fals- duminica. Apoi, va urma ultima mare incercare pentru poporul credincios al lui Dumnezeu- decretul prin care se va interzice inchinarea intr-o alta zi decat in ziua duminicii. Aceasta va fi si ultima incercare pe care Dumnezeu o va ingadui in viata poporului Sau, dupa care va veni eliberarea vesnica prin revenirea in glorie a Mantuitorului.
              Cand Daniel a trebuit sa treca prin incercarea de foc a vietii lui, el avea peste 80 ani ( se pare ca era in varsta de 84 ani ). Intelegem da aici ca atata vreme cat traim, pana in ultima clipa a vietii, noi nu incetam lupta credintei. In acesta lupta a credintei , fie cu firea noastra pamanteasca, fie cu ispitele exterioare, nu exista pauza, nu se ia concediu, nu se iese la pensie. Uneori, cele mai mari incercari vin asupra noastra cand ne asteptam cel mai putin si din partea celor de la care ne asteptam cel mai putin. Cred ca nici Daniel nu s-a asteptat la o astfel de incercare la o varsta atat de inaintata. Si, mai ales, nu s-a asteptat ca tocmai Darius, cu care avea relatii cordiale, sa fie cel care va semna un astfel de decret, trimitandu-l in fundul gropii cu lei.
              Trebuie sa remarcam, de asemenea, faptul ca Daniel, la cei 84 ani ai sai, era inca plin de vigoare si in depline puteri intelectuale. El inca putea face fata problemelor ridicate de pozitia sa de mare demnitar intr-un imperiu asa de mare ca cel medo- persan. Aceasta vitalitate exceptionala s-a datorat in mare masura unui stil de viata sanatos, pe care Daniel l-a pastrat pe tot parcursul vietii. Darius il aprecia mult pe Daniel pentru calitatile sale de bun administrator al problemelor imperiului, dar si pentru caracterul sau incoruptibil.
              Descrierea pe scurt a evenimentelor relatate in cap. 6
              Daniel 6, 1-3:
              Timpul – in cei doi ani de domnie ai lui Darius Medul. Dupa cucerirea Babilonului de catre armatele reunite ale mezilor si persilor, acesta este condus vreme de doi ani de catre Darius Medul. In aceasta perioada se petrec cele relatate in cap. 6 al Cartii lui Daniel.
              Motive de invidie ale satrapilor si dregatorilor fata de Daniel:
1. Cu Daniel nu se puteau face aranjamente prin care o parte a veniturilor provinciale sa intre direct in buzunarele lor. Daniel era incoruptibil si nu accepta mita, respectand legile statului, chiar daca era vorba de un stat pagan, care nu-L recunostea pe Dumnezeul cel adevarat.
2. Cu Daniel nu se puteau face chefuri, fapt pentru care el era ca un ghimpe in ochii lor.
3. Daniel era iudeu, avand un stil de viata deosebit de al lor, cu o credinta deosebita.
4. Daniel era un demnitar al unui imperiu cucerit. Sa nu uitam ca el ocupase functii importante in Imperiul Babilonian. Noi stim, din istoria recenta a tarii noastre, cat de sensibili sunt oamenii fata de acest aspect. Daniel, oricat ar fi fost de capabil, pentru ei nu era nimic mai mult decat“un fost .“
              Daniel 6, 4: Ura si invidia din inima i-au determinat pe acesti demnitari ai statului persan sa caute si sa cerceteze toate aspectele vietii lui Daniel, doar- doar vor gasi ceva care sa-l compromita in fata imparatului si a statului. Dintr-o data, viata si activitatea batranului iudeu au intrat sub lupa. Controale peste controale ale garzii financiare, ale curtii de conturi si ale politiei economice ale vremii i-au facut viata acestui om din ce in ce mai greu de suportat.
              Rezultatul tuturor incercarilor de a gasi ceva compromitator in viata lui Daniel:
N-au putut sa gaseasca nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentru ca el era credincios si nu se gasea nicio greseala si niciun lucru rau.” Daniel 6, 4
              Ce s-ar fi intamplat daca ei ar fi gasit ceva in neregula? Nu stim cum ar fi evoluat evenimentele, insa cateva lucruri sunt certe:
              1. Dumnezeu ar fi fost dezonorat.
              2. Daniel nu ar fi avut harul de a trece printr-o experienta atat de frumoasa cu Dumnezeu.
              3. Daniel si-ar fi pierdut slujba, poate chiar si viata, poate chiar si mantuirea. Si toate acestea la o varsta atat de inaintata, dupa atatea experiente si biruinte. Pe ultima suta de metri.
              Daniel 6, 5-9: Negasind nimic rau in slujba lui Daniel, vrajmasii sai incearca altceva:
“Nu vom gasi niciun cuvant de plangere impotriva acestui Daniel, afara numai daca am gasi vreunul in Legea Dumnezeului lui.” Daniel 6, 5   Se observa dispretul profund fata de el prin expresia ”acestui Daniel “.
              Oamenii acestia observasera din viata privata a lui Daniel ca el nu se inchina la idoli, ca pazea sabatul lui Dumnezeu si ca era de neclintit in credinta lui. Si, pornind de la aceste observatii, ei ticluiesc un plan pe care-l prezinta imparatului Darius: nimeni sa nu se inchine vreunui dumnezeu sau om, timp de 30 zile, cu exceptia imparatului. In antichitate era ceva obisnuit ca imparatii sa fie divinizati. Decretul era bine conceput, caci el se baza pe doua lucruri de care vrajmasii lui Daniel erau pe deplin siguri:
              1. Darius era foarte sensibil la maguliri.
              2. Daniel era un om statornic in credinta sa si nu va renunta la legatura lui cu Dumnezeu.
               Daniel 6, 10: Reactia lui Daniel:
“Cand a aflat Daniel ca s-a iscalit porunca., a intrat in casa lui, unde ferestrele odaii de sus erau deschise inspre Ierusalim, si de trei ori pe zi ingenunchia, se ruga si lauda pe Dumnezeul lui, cum facea si mai ianinte.” 
              De fapt Daniel nu face nimic altceva decat sa continue sa se inchine ca inainte, ceea ce arata ca in viata unui credincios inchinarea este o constanta.
              Ce ar fi putut face Daniel dupa darea decretului?
              1. Ar fi putut inchide usa si ferestrele pentru a nu fi vazut de nimeni. La urma urmei, chiar Mantuitorul ne-a sfatuit ca atunci cand ne rugam sa inchidem usa dupa noi ( Matei 6, 6 ). Ar fi gresit Daniel daca ar fi facut astfel? Noi cum am fi procedat intr-o situatie similara?
              2. Ar fi putut sa se roage in gand, in taina, asa cum o facem si noi de multe ori atunci cand nu sunt conditii mai bune pentru rugaciune.
              Totusi Daniel nu a ales niciuna din aceste solutii care l-ar fi scutit de necazuri. De ce oare? Era el un fanatic? Ce era gresit daca in perioada celor 30 zile cat avea putere porunca lui Darius el ar fi incuiat usa si ferestrele si s-ar fi rugat in taina?
              Personal, nu as vedea nimic rau in astfel de masuri de precautie, Cu o conditie, insa: aceea ca Daniel sa fi procedat intotdeauna asa. 
              Si totusi, pentru un om integru ca Daniel, aceasta nu ar fi reprezentat o solutie salvatoare. Iata motivul: Sa presupunem ca el s-ar fi baricadat in casa sa si s-ar fi inchinat in ascuns. Vrajmasii lui l-ar fi acuzat atunci ca de aceea s-a inchis pentru a se inchina in ascuns lui Dumnezeu, calcand decretul imparatului. Intr-o asemenea situatie, Daniel nu avea decat doua posibilitati: ori sa recunoasca adevarul si atunci degeaba s-a incuiat, ori sa minta si atunci degeaba s-a inchinat.
              M-am intrebat adesea cum a putut fi Daniel atat de neprevazator, incat sa lase si usa si ferestrele deschise in timp ce se ruga. Acum am inteles mai bine ca niciodata ca un copil al lui Dumnezeu trebuie sa fie mereu deschis si transparent, aratand lumii ca asa cum gandeste si crede , asa vorbeste si asa cum vorbeste, asa face. Daca Daniel ar fi facut mai putin decat ceea ce a facut in aceasta imprejurare, el ar fi lasat impresia ca a renuntat la inchinarea lui fata de Dumnezeu.
              Exemplul lui Daniel ne poate fi de mare folos in ultimul act al luptei dintre bine si rau, cand poporul lui Dumnezeu va trece printr-o incercare asemanatoare. Apocalipsa 13 ne vorbeste despre un timp in viitor in care toti locuitorii pamantului vor fi obligati prin legi civile sa se inchine “icoanei fiarei”, acceptand semnul ei pe frunte sau pe mana . Cei ce nu o vor face, vor suporta persecutii care vor merge pana la boicot economic: Cei ce nu se vor supune vor pierde dreptul de a cumpara si de a vinde, ceea ce inseamna un embargo total, afectand posibilitatea castigarii existentei. In astfel de imprejurari, copiii lui Dumnezeu vor avea nevoie de o intelepciune pe care numai Duhul Sfant le-o poate da.
              Revenind la Daniel, el a demonstrat ca intre un copil al lui Dumnezeu si Creatorul sau nu trebuie sa se interpuna nicio lege omeneasca, oricat de severe ar fi pedepsele civile.
              Obiceiul de a se ruga cu fata spre Ierusalum isi avea originea in rugaciunea lui Solomon, cu ocazia consacrarii Templului ( 1 Imparati 8, 46- 49 ). Trecusera aproximativ 50 ani de cand Ierusalimul se afla in ruine, iar slujbele de la Templu erau intrerupte. Cu toate acestea, Daniel se roaga mereu, de trei ori pe zi, cu fata spre Templu, increzator in fagaduintele divine. Aceasta practica de a se ruga cu fata spre Ierusalim a fost imprumutata si de musulmani, care, la inceput, s-au rugat si ei cu fata spre Ierusalim, pentru ca mai tarziu sa faca acelasi lucru cu fata spre Mecca.
              Daniel 6, 11- 13:Atunci oamenii acestia au dat navala in casa”.
              Ma intreb: Cu ce drept au facut ei lucrul acesta? Sunt sigur ca si in Imperiul Medo- Persan existau legi care aparau proprietatea privata si dreptul la viata intima. Si la fel de convins sunt ca Daniel, profitand de pozitia pe care o detinea in cadrul statului persan ar fi putut sa se apere cu inversunare. El ar fi putut intenta o serie de procese, acuzandu-i pe vrajmasii lui de calcarea drepturilor omului, de spionaj, de calcarea proprietatii private, etc. Totusi Daniel nu a facut-o. In situatia aceasta, el nu s-a luptat pentru drepturile lui, dand pe fata un caracter asemanator cu al Mantuitorului.
              Daniel 6, 14- 15:Imparatul s-a mahnit foarte mult cand a auzit lucrul acesta
              Darius Medul- adica generalul Gubaru sau Gobrias, despre care documentele istorice afirma ca a cucerit Babilonul- isi da seama ca porunca pe care o semnase nu era decat o cursa intinsa batranului Daniel de acesti demnitari de stat invidiosi. Cand isi da seama ca si el, imparatul, a fost atras in cursa aceasta, dregatorii folosindu-se de semnatura lui pentru a promulga aceasta porunca, mania si mahnirea incep sa clocoteasca in sufletul sau. Dar se vede total neputincios. Intreaga zi se chinuie sa gaseasca vreun articol in legile persane, vreo cale de scapare pentru batranul sau prieten, insa in zadar. “Cainii de paza” ai legilor persane sunt langa el si nu-i permit nicio abatere de la litera legii.
              Daniel 6, 16- 18: Lui Darius nu-i ramane decat un singur lucru: sa aplice legea pe care tocmai el o semnase. Insa Darius mai face ceva surprinzator- rosteste o rugaciune: “Dumnezeul tau, caruia necurmat Ii slujesti, sa te scape!”
              Apoi imparatul il insoteste pe batranul Daniel pana la goapa cu lei si, dupa ce acesta este aruncat in ea, sigileaza piatra de la intrarea gropii. De ce?Pentru a fi sigur ca Daniel nu va fi omorat de o mana criminala. Darius dorea ca soarta credinciosului lui slujitor sa se afle in exclusivitate in mana cerului.
               Urmeaza apoi o noapte alba pentru imparat. Nu as vrea nicidata sa traiesc ceea ce a trait Darius in acea noapte. Framantat de remuscari si plin de manie fata de demnitarii care l-au atras si pe el in cursa, Darius nu a putut inchide ochii in acea noapte.
              Paradoxal, in acelasi timp, Daniel se odihnea linistit in groapa cu lei, ca dupa o zi de munca istovitoare. Aceasta inseamna ca cea mai moale perna si cel mai bun somnifer sunt o constiinta curata inaintea lui Dumnezeu.
              Daniel 6, 19- 23: Dimineata devreme Darius se duce la groapa cu lei, intreband cu infrigurare: “Daniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tau, caruia Ii slujesti necurmat, sa te scape de lei?” Si, dupa ce ultimele silabe sunt rostite, imparatul astepta cu infrigurare. Oare va raspunde Daniel sau nu? Era el in viata, sau fusese sfasiat de gurile flamande ale fiarelor din groapa? Cateva clipe de tacere, care lui Darius ii par o vesnicie, apoi, din fundul gropii se aude glasul cel atat de familiar imparatului: “Vesnic sa traiesti, imparate!”
              Cat de frumos este acest raspuns si ce inima cutata il rosteste! Vazandu-se ocrotit de Dumnezeu, dupa ce criza a fost indepartata, Daniel ar fi putut deveni arogant, amenintator, mustrator la adresa imparatului care semnase porunca. Dar asa ceva nu se intampla, caci un copil al lui Dumnezeu este acelasi om modest, respectos si iertator in orice imprejurare. Daniel era acelasi si in pozitia de mare demnitar, dar si in groapa cu lei. Cat respect la acest om! Desi se gasea in fundul gropii datorita unui decret absurd si inuman, semnt de Darius, Daniel nu uraste pe nimeni, dimpotriva continua sa-l respecte pe imparat ca si mai inainte.
              Daniel 6, 24- 25: Pedepsirea dregatorilor prin aruncarea lor in groapa cu lei este inca o confirmare a proverbului care spune: “Cine sapa groapa altuia, cade el insusi in ea.”
              Dar de ce si familiile acestor oameni au fost pedepsite? Un raspuns posibil il gasim in cartea Esterei: Haman se sfatuieste cu sotia lui pentru a pune la cale acel plan diabolic de a-l ucide pe Mardoheu, impreuna cu tot poporul iudeu. In multe cazuri, familia in intregime este raspunzatoare pentru o nelegiuire care se face. Probabil aceasta era ratiunea pentru care legislatia persana cerea pedepsirea intregii familii, chiar daca faradelegea era comisa doar de unul din membrii familiei.
              Daniel 6, 26- 28: Este vorba de proclamatia data de Darius, prin care acesta recunoaste public faptul ca Dumnezeul lui Daniel este adevaratul Dumnezeu. Este cea de-a treia proclamatie data de un imparat pagan, pe care o gasim in cuprinsul Cartii lui Daniel, in care este recunoscuta superioritatea credintei iudeilor fata de religia pagana.
              Concluzii: La o varsta inaintata Daniel trece prin cea mai dura experienta a vietii sale. Invatam de aici cateva lucruri importante:
              1. In viata unui crestin nu exista concediu, bilete de voie sau iesire la pensie. Lupta credintei se duce pana in cea din urma clipa de viata si cere o veghere continua. Firea noastra pamanteasca nu iese la pensie niciodata, iar ispitele nu se lasa impresionate de numarul firelor de par albe.
              Ce trist ar fi fost pentru Daniel ca, dupa o viata de experiente cu Dumnezeu sa piarda finalul si sa cada pe ultima suta de metri! Din fericire, el a rezistat, fiind un model de urmat pentru tineri, pentru adulti, dar si pentru cei ce se indreapta spre apusul vietii.
              2. Tatal ceresc se ocupa de batrani cu aceeasi grija cu care se ocupa de tineri si copii. Pentru El nu conteaza varsta biologica, omul de afara, ci vasta spirituala, omul ascuns al inimii. 
“Ascultati-Ma, casa lui Iacov si toata ramasita casei lui Israel, voi pe care v-am luat in spinare de la obarsia voastra, pe care v-am purtat pe umar de la nasterea voastra: Pana la batranetea voastra Eu voi fi Acelasi, pana la caruntetele voastre va voi sprijini. V-am purtat si tot vreau sa va mai port, sa va sprijinesc si sa va mantuiesc.” Isaia 46, 3- 4    
 
 
 
       Lori Balogh

______________________________

de Lori Balogh. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.