Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Daniel 20.O MARE NENOROCIRE / Lori Balogh

Scris la: 15 aprilie 2009
 
 
20.
“O MARE NENOROCIRE”
-CAPITOLUL 11-
   
 
 
              In prologul acestei ultime parti a Cartii lui Daniel se vorbeste despre “o mare nenorocire” vestita profetului lui Dumnezeu ( Daniel 10, 1 ). Acesta se astepta ca, dupa incheierea robiei babiloniene, necazurile venite asupra poporului lui Dumnezeu sa ia sfarsit. Domnul insa ii descopera lui Daniel ca necazurile si suferintele poporului sau nu vor inceta pana la sfarsitul istoriei, pana ce Marele Voievod Mihail se va scula sa-l elibereze definitiv. Aceste necazuri si suferinte ale poporului lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor este tema capitolului 11 al cartii.
              Consideratii generale:
              Cap. 11 reprezinta cel mai complet tablou al evenimentelor viitoare pe care il gasim in Vechiul Testament. In acest capitol se afla ultima si cea mai cuprinzatoare descoperire pe care ingerul Gabriel o face lui Daniel cu privire la timpuri indepartate, intinzandu-se pana la “vremea sfarsitului”.
              Cap. 11 nu se ocupa de o tragedie personala, ci de experienta bisericii din timpurile profetului si pana la finalul luptei dintre bine si rau. Fiecare act raportat in acest capitol este unul ostil. Fiecare personaj care apare in profetie, cu exceptia catorva oameni “intelepti” care apar spre sfarsitul profetiei, apare intr-o lumina rea, luptandu-se sau pregatindu-se sa se lupte cu cineva. Cu toate aceste lupte fara sfarsit si in ciuda atator nenorociri de care vorbeste profetia, mesajul cap. 11 este unul incurajator: Dumnezeu este prezent ca sa vindece ori de cate ori Il cautam.
             Cateva observatii inainte de a intra in detaliile profetiei:
              1. Studiul cap. 11 presupune o abordare in paralel a materialelor oferite de istorie si a diferitelor traduceri ale Bibliei.
              2. Cap. 11 incepe cu referirea la Darius Medul, care domnea in timpul acela, si se incheie cu timpul sfarsitului, cand Mihail Se va ridica pentru a-Si elibera definitiv poporul. Asadar profetia se intinde pe o lunga perioada de timp. Este o prezentare panoramica a istoriei, deci ea nu poate fi redusa doar la un anumit secol.
              3. Deosebit de importante pentru intelegerea profetiei sunt cateva semne de hotar, cateva repere care ne ajuta sa nu facem greseli in plasarea in timp a anumitor evenimente prezise de profetie. Cele mai importante semne de hoatar din cap. 11 sunt:
                        A) Expresia “o capetenie a legamantului” (vers. 22 ) Expresia ebraica pentru “capetenie” (print ) este una folosita foarte rar (“nagid” ) si este identica cu expresia “Carmuitorul “ care va face un legamant trainic cu multi (Daniel 9, 24-27 ). Expresia obisnuita ebraica pentru capetenie          ( print ) este “sar” , totusi in cap. 11 se foloseste expresia “nagid”, ceea ce ne face sa intelegem ca acea “Capetenie a legamantului” nu este un print oarecare, o capetenie obisnuita a poporului, ci este Insusi Domnul Christos.
                        De aceea, atunci cand ajungem la versetul 22 , in interpretarea profetiei, trebuie sa ne aflam in timpul Domnului Christos si nu in alt timp.
                        B) Expresia “uraciunea pustiirii” (vers. 31 ). Domnul Christos specifica in Matei 24, 15 ca ea se afla in viitor fata de vremea in care a trait si a lucrat El pe pamant. De aceea, atunci cand ajungem la versetul 31 al cap. 11 trebuie sa ne aflam cu interpretarea profetiei in era crestina.
              4. Marile profetii panoramice din Daniel capitolele 2, 7, 8 si 9 sunt paralele, ele fiind date pe baza principiului repetitiei si dezvoltarii. Fiecare noua profetie este o repetare a celei precedente, insa ea aduce detalii si perspective noi. De aceea, este de asteptat ca si cap. 11 sa mearga paralel cu profetiile anterioare, insa el sa ne aduca date si informatii noi pe care nu le gasim in profetiile precedente.
              5. Am vazut ca in capitolele 7 si 9 biserica crestina este in atentia profetiei. De aceea, anticipam ca si cap. 11 se ocupa, un timp, de biserica crestina. Lucrul acesta este intarit chiar de cuvintele ingerului care-i spune lui Daniel in cap. 10, 14:
              “Acum vin sa-ti fac cunoscut ce are sa se intample poporului tau in vremurile de apoi, caci vedenia este cu privire tot la acele vremuri indepartate.”
              Termenul de “poporul Tau” inseamna Israelul dupa trup, pana la incheierea celor 70 de saptamani (anul 34 d.Chr. ), iar apoi Israelul spiritual pana la sfarsitul timpului ( biserica crestina formata din iudei si neamuri ). Cap. 11 introduce era crestina incepand cu vers. 22, prin mentionarea nimicirii “Capeteniei legamantului”. De la acest verset si pana la sfarsitul cap. 12 se au in vedere evenimente din era crestina. Tema acestei ultime parti a Cartii lui Daniel este destinul poporului lui Dumnezeu, tema aceasta fiind o continuare a celei din capitolele 8 si 9. Introducerea oricarei natiuni sau puteri, care nu are legatura directa cu poporul lui Dumnezeu ar fi o greseala.
              6. In cap. 11 se observa o scadere a simbolismului apocaliptic in favoarea unor explicatii literale. Daca in capitolele 2, 7 si 8 avem de-a face cu o multime de simboluri apocaliptice ( fiare, coarne, ape, etc ), in cap. 11 ni se prezinta evenimente istorice descrise intr-un limbaj literal.
              Interpretarea:
              Caracterul criptic al cap. 11 a facut posibila o multitudine de interpretari. Nu este timpul si locul sa le abordam pe toate.
              Una din cele mai populare interpretari este aceea care considera ca inima cap. 11 (vers. 21- 39 ) se ocupa cu regele seleucid Antioh Epifanul, cel care a dorit sa distruga religia iudaica. Iosif Flavius, istoricul evreu, sustinea aceasta interpretare in secolul 1 al erei crestine. Nu este exclus ca ucenicii insisi sa fi avut acelasi punct de vedere. Daca ei intr-adevar au crezut in felul acesta, ei trebuie sa fi fost foarte uimiti cand Mantuitorul le-a vorbit despre “uraciunea pustiirii” ca fiind in viitor. Daca tinem cont de “pietrele de hotar “ de care am vorbit mai sus, incepand cu vers. 22 profetia ne introduce in era crestina, or Antioh Epifanul a trait in sec. al 2-lea i.Chr.
              In cele ce urmeaza va fi prezentata o interpretare a Bisericii Adventiste la ora actuala. De remarcat este faptul ca primele 13 versete sunt interpretate aproximativ la fel, indiferent de curentul de interpretare. Deci nu exista dezacorduri majore intre diferiti cercetatori ai Bibliei, in privinta primelor 13 versete ale cap. 11. 
              Daniel 11, 1: Este evident faptul ca vers. 1 este o continuare a celor spuse de inger in cap. 10, 21, despartirea capitolelor in acest punct fiind nefericita. Ingerul ii vorbeste lui Daniel despre un ajutor pe care i l-a dat lui Darius Medul. Citind cap.6 al cartii, putem sa ne facem o imagine despre lupta care s-a dat intre fortele raului si cele ale binelui la curtea imparateasca a lui Darius.
              Daniel 11, 2: Acum iti voi face cunoscut adevarul”
             In cap. 10, 21, ingerul Gabriel ii spune lui Daniel ca vrea sa-i faca cunoscut “ce este scris in cartea adevarului”. Din declaratia ingerului reiese ca in cer se afla o carte scrisa ce contine adevarata istorie a popoarelor, in legatura cu planul lui Dumnezeu. In acea carte a adevarului era scris ca in Medo-Persia urmau sa se mai ridice cativa imparati.
              “Iata ca vor mai fi inca trei imparati in Persia.”
              Dupa moartea lui Cirus, care domnea pe timpul in care Daniel a primit aceasta viziune, urmatorii trei imparati au fost: 1. Cambise 2 ( 530-522 i.Chr. ), fiul lui Cirus; 2. Falsul Smerdis, un uzurpator ( 522 i.Chr. ), pe numele lui adevarat- Gaumata; 3. Darius 1, fiul lui Hystaspe, probabil fiul cel mic al fratelui lui Cirus ( 522- 486 i.Chr. ). Dintre acesti imparati, Cirus si Darius 1 au fost cei care au dat decretele de reconstructie a Templului din Ierusalim.
              “Cel de-al patrulea imparat”
              Este vorba de Xerxes ( 486-465 i.Chr. ), cunoscut in Biblie ca Ahasveros, sotul Esterei (Estera 1,1 ; Ezra 4,6 ). Bogatia fabuloasa a lui Xerxes ne este infatisata in Estera cap. 1, precum si in scrierile lui Herodot, parintele istoriei( acesta afirma ca Xerxes stransese o armata uriasa, formata din 40 de natiuni si numarand circa cinci milioane de soldati ).Xerxes a avut nevoie de patru ani pentru a strange si a dota aceasta armata uriasa. A strans provizii uriase pentru o campanie militara impotriva Greciei.
              “Va rascula totul impotriva imparatiei Greciei.”
              In 480 i.Chr., peste 300 000 de soldati ai armatei persane au marsaluit pana la Salamina, iar in anul urmator au facut acelasi lucru pana la Platea, in Grecia. In fata pericolului persan, cetatile grecesti neunite pana atunci, se unesc, formand diferite ligi pentru a se opune persilor.
              Succesorul lui Xerxes, Artaxerxes Longimanus, prin decretul de restaurare completa a Ierusalimului si a Templului din anul 457 i.Chr., a incheiat rolul direct al Persiei in istoria poporului lui Dumnezeu si a sanctuarului. Din acest moment profetia nu se mai ocupa cu aceasta natiune, ingerul trecand direct la Alexandru cel Mare, ignorand un secol si jumatate de istorie.
              Daniel 11, 3:Un imparat viteaz”
              Intra in scena Alexandru Macedon, cel care , in scurta lui trecere pe pamant, avea sa schimbe lumea de atunci din temelii, nimic din ce a urmat lui nemaifiind la fal ca inainte. Alexandru a fost in multe privinte un pionier, pregatind calea bisericii crestine, in ciuda grandomaniei lui. Lumea in care a luat trup omenesc Domnul Christos era eminamente greaca, desi flamurile romane fluturau peste cetatile ei
              “Va stapani cu mare putere si va face ce va voi”
              Cu privire la Alexandru, istoricul Iustin spunea: “Cand si-a asumat conducerea imperiului, el a poruncit sa fie numit “imparat al tuturor tarilor si al lumii “; n-a mai intalnit niciun vrajmas pe care sa nu-l infranga; n-a asediat nicio cetate pe care sa n-o cucereasca; n-a atacat niciun popor pe care sa nu-l supuna”
              La varsta de 20 de ani, Alexandru ajunge imparat ( 336 i.Chr.) si cucereste Tracia si Iliria, unificand si stabilind regatul grec. Apoi, cu numai 35 000 de soldati, trece Helespontul spre Asia Mica si incepe sa cucereasca lumea. In 334 i.Chr., cucereste Asia Mica, in urma luptei de la Granicus. In 332 i.Chr. ocupa Ierusaluimul fara lupa si fagaduieste libertate iudeilor de pretutindeni. Cu acesta ocazie, marele preot, insotit de un grup de preoti imbracati in haine de sarbatoare, ii prezinta lui Alexandru profetiile din Daniel cap. 11 referitoare la el. Se spune ca auzind aceste profetii despre el, Alexandru s-a plecat in fata marelui preot din Ierusalim.
              In 328 i.Chr., Persia este infranta definitiv. Alexandru, considerandu-se zeu, introduce cultul adorarii imparatului. In 326 i.Chr, cucereste o parte din India si se pregateste pentru o campanie in Arabia si in bazinul occidental al Mediteranei. Dar, la 13 iunie 323 i.Chr., ca rezultat al necumpatarii si al malariei de care se imbolnavise, Alexandru se sfarseste, lasand in urma sa un imperiu imens.
              Daniel 11, 4: Imparatia sa sfaramata in cele patru vanturi ale cerurilor.
              Nebanuind prematura sa disparitie, Alexandru n-a facut niciun aranjament pentru continuarea conducerii vastului sau imperiu. Vidul creat prin disparitia lui fulgeratoare a adus furtuna in imperiu. Pentru a pastra unitatea acestuia, generalii au instituit o regenta: fratele sau vitreg- Filip- un debil mintal, apoi fiul sau Alexandru 4. Dar acestia sunt facuti ca sa dispara, impreuna cu intrega familie a lui Alexandru Macedon ( sotia, copil, frate etc. ), incepand lupta pentru putere intre generalii cei mai puternici ai lui Alexandru: Seleuc, Ptolemeu, Casandru si Lisimah.
              In anul 301 i.Chr., in lupta de la Ipsos, lucrurile sunt transate, iar imperiul este impartit intre acesti patru generali. Pe harta lumii apar patru noi state: Macedonia, Tracia, Siria si Egiptul, coducatorii lor avand titlul de regi. Ei se vor razboi intre ei pana ce vor cadea cu totii sub stapanirea romana. Cele patru capete ale pardosului din Daniel 7, 6 si cele patru coarne ale tapului din Daniel 8, 8. 22 isi gasesc interpretarea in cele patru regate in care s-a divizat imensul impariu al lui Alexandru. De remarcat este faptul ca niciunul dintre cei patru regi ai celor patru regate nu era dintre urmasii lui Alexandru, implinind ceea ce profetia afirmase cu atata claritate: “dar nu intre urmasii lui “. Casandru ia Macedonia si Grecia,; Lisimah ia Tracia, Bitinia si alte provincii, dincolo de Helespont si Bosfor; Ptolemeu ia Egiptul, Libia, Arabia si Palestina, iar Seleuc ia Siria, Babilonia si restul teritoriului.
              Daniel 11, 5:  Imparatul de la miazazi
              Termenii de “imparatul de la miazazi “ si “imparatul de la miazanoapte” apar destul de frecvent in profetia din cap. 11. La inceput, ei ii reprezinta pe conducatorii Egiptului ( sud ) si ai Siriei ( nord ), tari situate la sud si la nord fata de Palestina. Din acest punct, profetia se va ocupa numai de doua din cele patru regate desprinse din Imperiul Greco-Macedonean : Siria si Egiptul, la mijloc aflandu-se Israelul, al carui destin va fi mult influentat de luptele dintre cele doua regate.
              Faptul ca “imparatul de la miazazi” este Egiptul reiese din versetul 8, in care regatul de la miazazi este identificat cu Egiptul. De asemenea, traducerea originala greceasca vorbeste despre Egipt atunci cand este vorba despre imparatul de la miazazi.
              Versetul 5 face referire la Ptolemeu 1 Soter ( 306- 283 i.Chr. ), unul din cei mai buni generali ai lui Alexandru ( Ptolemaios Lagou ) si intemeietorul uneia dintre cele mai dainuitoare monarhii eleniste ( dupa el au urmat 13 Ptolemei si 7 Cleopatre ). Incepand din acest punct, se declanseaza razboaiele siriene intre imparatul de la miazanoapte (Siria- Babilon ) si cel de la miazazi ( Egiptul ), care formeaza subiectul unei mari parti din profetie.
              “Unul din mai marii lui va fi mai tare decat el si va domni, intemeind o mare imparatie”
              Este vorba despre Seleukos, unul dintre generalii lui Alexandru. El a fost mai intai numit satrap al Babilonului, de unde a fost alungat de catre rivalul sau Antigonos, in 316 i.Chr. El se refugiaza in Egipt si se aseaza sub comanda lui Ptolemeu. Dupa infrangerea lui Demetrius, fiul lui Antigonos in 312 i.Chr., el ocupa din nou Babilonul si devine domnitorul celui mai intins imperiu. Cand Seleuc 1 Nicanor moare in 281 i.Chr., imparatia sa era cea mai intinsa dintre toate cele rezultate din imensul imperiu al lui Alexandru. Arrian , istoric al peroadei acesteia, declara ca Seleukos a fost “ cel mai mare imparat care a urmat lui Alexandru, inteligenta cea mai imperiala, domnind peste cel mai intins teritoriu, dupa cel al lui Alexandru.”
              Daniel 11, 6: “Dupa cativa ani ani se vor uni…”
              Cam in jurul anului 250 i.Chr., imparatul Egiptului Ptolemeu Filadelful (“iubitorul de frati”- porecla datorata faptului ca el si-a indepartat fratii, prin diferite mijloace, ca sa nu-i ameninte domnia ) si imparatul Antioh Theos ( “zeul” ) al Siriei, incercand sa puna capat razboaielor dintre ei si sa instaureze pacea, au convenit ca Antioh sa se casatoreasca cu Berenice, fiica lui Ptolemeu Filadelful. Antioh avea deja o sotie, Laodice., insa divortul a pus capat acestei casatorii, permitandu-i lui Antioh sa se casatoreasca cu Berenice. Castoria s-a celebrat, s-a nascut si un baiat care urma sa mosteneasca tronul, insa, nu mult dupa aceea, Antioh si-a dat seama ca nu avea nimic deosebit pentru Berenice, facand mereu comparatie intre actuala sa sotie si fosta sa sotie. Dupa moartea lui Ptolemeu Filadelful, Antioh Theos si-a repudiat sotia, pe Berenice, intorcandu-se la fosta sotie- Laodice. Aceasta insa, temandu-se cu privire la viata ei si folosindu-se de puterea ei imperiala, l-a ucis pe Antioh Theos, pe Berenice, pe fiul acesteia si intreaga lor suita.
              Daniel 11, 7: “Un vlastar din aceesi radacina”
              Este vorba de Ptolemeu 3 ( 246-221 i.Chr. ), un frate al Berenicei, care era hotarat sa razbune moartea sorei sale , invadand Siria. El a avut succes, insa din cauza problemelor pe care le avea in Egipt nu a putut sa foloseasca pana la capat biruinta castigata. El a cucerit Antiohia, capitala Siriei, capitala “imparatului de la miazanoapte “, iar flota egipteana a dominat pentru un timp apele Marii Mediterane.
              Daniel 11, 8: Se identifica imparatia de la miazazi ca fiind Egiptul.
              In urma campaniei siriene, Ptolemeu 3 captureaza peste 2500 de obiecte si chipuri de aur si argint luate de Cambise persanul cu aproape trei secole inainte. O inscriptie egipteana numita decretul lui Canopus ( 239 i.Chr. ) spune: “Si chipurile sacre duse din tara de persi, imparatul, facand o campanie in strainatate, le-a adus in Egipt si le-a asezat in templele de unde fusese luat fiecare si dus.” Ieronim spune ca Ptolemeu 3 a adus in Egipt, in urma campaniei sale, o prada imensa.
              “Apoi va lasa cativa ani in pace pe imparatul de la miazanoapte”
              Campania lui Ptolemeu 3 a adus in tara o prada consistenta ( 40 000 talanti si 2500 de vase si chipuri de aur ). Acest lucru a avut un efect pozitiv asupra egiptenilor, acestia supranumindu-l pe Ptolemeu si Eu-Ergetes (Binefacatorul ).
              Daniel 11, 9: Reluarea confruntarilor militare intre Ptolemei si Seleucizi. Mai bine de un secol, israelitii priveau aceste armate cum treceau prin Palestina, stiind ca fiecare biruinta le va aduce noi stapani si noi taxe. Seleuc 2 Kallinicus, a incercat sa razbune patrunderea egiptenilor in regatul de nord, pornind o campanie impotriva Egiptului. Dar armata a fost infranta si flota scufundata, el intorcandu-se in Antiohia batut si cu mainile goale ( pe la 240 i.Chr. )
              Daniel 11, 10-12: “Fiii sai”
              Este vorba de cei doi fii ai lui Seleuc 2 Kallinicus: Seleuc 3 Ceraunos ( Traznetul ), asasinat dupa o scurta domnie( 225- 223 i.Chr. ) si Antioh 3 cel Mare ( 223- 187 i.Chr. ), ultimul mare imparat seleucid. Seleuc 3 s-a opus Egiptului, iar Antioh cel Mare a continuat lupta. Cele trei versete( 10-12 ) se ocupa cu batalia de la Raffia, din 22 iunie 217 i.Chr. In urma acestei batalii, Antioh cel Mare pierde pe campul de lupta circa 10 000 de oameni si 4000 de prizonieri, victoria revenind Egiptului, condus de Ptolemeu 4 Philopater ( “iubitorul de tata” ).
              Dupa biruinta de la Raffia, Ptolemeu 4, dupa ce face pace cu Siria, intra in Ierusalim in triumf si incearca prin forta sa intre in Sfanta Sfintelor din Templu. Iudeii se opun si, dupa ce se intoarce in Egipt trimite la moarte mii de iudei care locuiau in Alexandria (40 000 dupa Eusebiu; 60 000 dupa Jerome ).
              Daniel 11, 13: In timpul celor 12 ani de pace cu Egiptul, Antioh cel Mare, imparatul de la miazanoapte, isi face planuri de lupta impotriva Egiptului. Dupa moartea lui Ptolemeu 4, pe tronul Egiptului urca fiul sau in varsta de numai 5 ani- Ptolemeu 5 Epifanul, ceea ce a fost o mare tentatie pentru Antioh cel Mare de a-si lua revansa. Astfel, in 201 i.Chr., Antioh cel Mare declanseaza cel de-al 5-lea razboi sirian.
              Daniel 11, 14: Pana in acest punct al profetiei, cei mai multi comentatori sunt, in linii mari, pe aceeasi lungime de unda in ceea ce priveste interpretarea primelor 13 versete. De la vers. 14 interpretarile difera.
              “Se vor ridica multi impotriva imparatului de la miazazi” Impotriva lui Ptolemeu 5 Epifanul se ridica o coalitie formata din Antioh cel Mare- imparatul de la miazanoapte si Filip al Macedoniei, succesorul lui Casandru. Insa nici egiptenii nu erau prea linistiti, ei radicand armele impotriva regentilor greci ( Piatra de la Rozeta- 196 i.Chr, ne vorbeste de tulburarile interne din Egipt datorate nemultumirilor poporului ce era pe punctul de a se rascula ).
              “O ceata de derbedei din poporul tau”
              Unii comentatori cred ca este vorba de un grup de militanti evrei care urmareau eliberarea poporului de sub dominatia straina, profitand de nesfarsitele razboaie dintre nord si sud. Nu exista insa niciun document care sa sustina aceasta interpretare. Unele traduceri ale Bibliei dau un sens cu totul opus acestei expresii: “sfasietorii, jefuitorii, distrugatorii, nimicitorii poporului tau” ( King James version ), ceea ce ne face sa intelegem ca acesti “derbedei” nu fac parte din poporul lui Daniel. Cine ar putea fi acestia?
              In conflictul dintre Antioh cel Mare al Siriei, aliat cu Filip al Macedoniei si Ptolemeu 5 al Egiptului a intervenit puterea Romei. Senatul roman, la solicitarea Egiptului, a trimis imediat ambasadori la Filip si la Antiohus pentru a-i avertiza de a se retine de la orice atac impotriva Egiptului.Din acest moment Egiptul ajunge sub tutela Romei. Conform acestei interpretari, ceata de derbedei care urmau sa sfasie poporul lui Daniel este senatul roman, cel care a sfasiat popoare intregi, inclusiv poporul iudeu. Roma a fost cea mai mare putere persecutoare cunoscuta vreodata, atat pentru poporul iudeu, cat si pentru crestini. La vremea cuvenita, Roma avea sa cada la randul sau.
              Intrarea Romei in scena , in acest punct al profetiei, este in deplina concordanta cu profetiile din cap. 7 si 8, cu privire la cornul cel mic, despre care ni se spune ca va calca in picioare poporul lui Dumnezeu. De fapt, vers. 14 este o prezentare concisa a istoriei Romei.Timpul la care se face referire in vers. 14 este acela in care Roma se profileaza ca o mare putere
              Daniel 11, 15: In ciuda avertizarilor Romei, imparatul de la miazanoapte- Antioh cel Mare- continua agresiunea. Langa Cezareea lui Filip, Antioh intalneste armatele generalului Scopas, aflat in serviciul Egiptului. Infrante, trupele lui Scopas se retrag in Tir, dar Antioh le urmareste si asediaza Tirul. Cand lupta se termina si Tirul se preda, imparatul de la miazanoapte pune stapanire pe Iudea si Egiptul Ptolemeilor nu o va mai stapani niciodata.
              Daniel 11, 16: Versetul acesta este un sumar al agresiunii imparatului de la miazanoapte in Palestina-“tara cea minunata”. Antioh cel Mare, invingatorul de la Paneas, ajunge stapanul “tarii celei minunate” si datorita tradarii iudeilor care erau nerabdatori sa scape de jugul Egiptului.
              Daca mergem pe varianta ca in vers. 14 intra in scena Roma, atunci in vers. 16 ar putea fi descrisa cucerirea Palestinei de catre Pompei in anul 63 i.Chr. Intervenind in disputa dintre fratii Hyrcanus si Aristobul, rivali la tronul Iudeii, Pompei intra in Ierusalim, insa iudeii se inchid intre zidurile Templului. Aici, ei rezista timp de trei luni, dupa care cedeaza. Urmarile: 12 000 de morti, demolarea zidurilor Ierusalimului, transferarea multor cetati sub jurisdictia Siriei, impunerea unui tribut iudeilor si Ierusalimul cucerit de romani. Din acel moment Palestina devine provincie romana.
              Daniel 11, 17-19: Pana la vers. 16 problema care se pune este cand intra Roma in scena: in vers. 14 sau 16. Incepand cu vers. 17 interpretarile difera substantial. Unii vad in vers. 17- 39 descrierea agresiunii regelui seleucid Antioh 4 Epifanul impotriva Palestinei, a poporului iudeu si a religiei iudaice. Acesta interpretare, desi pare verosimila, are cel putin doua lacune mari: vers. 22 si 31. Aceste doua versete sunt doua pietre de hoatar, primul vorbindu-ne de “o capetenie a legamantului”, iar al doilea- de “uraciunea pustiirii”. Asa cum am demonstrat in introducerea capitolului, expresia “capetenia legamantului” nu poate sa se refere la un conducator omenesc, ci la Insusi Domnul Christos, ceea ce impinge interpretarea dincolo de vremea lui Antioh 4 Epifanul. De asemenea, expresia “uraciunea pustiirii”, folosita de Mantuitorul in Matei 24, 15 ca fiind un eveniment viitor fata de vremea Sa, ne face sa intelegem ca pasajul cuprins intre vers. 17- 39 nu se refera la Antioh 4 Epifanul, ci orizontul pe care ni-l dechide este mult mai cuprinzator.
              Pana la aceasta data, Biserica Adventista vede in vers. 17- 39 un fenomen universal, amplu si nu unul local, redus la un rege seleucid care persecuta poporul iudeu timp de trei ani, intr-un teritoriu mic precum Palestina. Cu intelegerea pe care o avem astazi, ne dam seama ca aceste versete se refera la cava mai mult decat la Antioh 4 Epifanul, un rege marunt, care a avut o domnie scurta, de doar 12 ani, si terminata rusinos.
              In vers. 17- 19 profetia ne vorbeste despre Iulius Cezar si interventia lui directa in problemele interne ale Egiptului. In anul 47 i.Chr. el supune definitiv Egiptul si o ia pe regina Cleopatra, fiica lui Ptolemeu Auletes, in calitate de metresa. Vers. 19 vorbeste de moartea lui Cezar, pusa la cale de 60 de conspiratori condusi de Casius Longines, “capetenia care va pune capat rusinii”. Intr-adevar, Iulius Cezar a fost unul din cei mai nesuferiti conducatori romani, prin abuzurile pe care le facea in timpul campaniilor sale militare( intr-o singura zi a omorat 430 000 de germani, in mod gratuit, deliberat si ilegal ).
              Daniel 11, 20: Dupa asasinarea lui Iulius Cezar, s-a format un triumvirat: Octavian Augustus, Marc Antoniu si Lepidus. Nu dupa mult timp Lepidus moare, iar Marc Antoniu, indragostit de Cleopatra, se sinucide. Octavian Augustus ramane singurul stapanitor, fondatorul Imperiului Roman. El a fost prin excelenta un strangator de biruri, Roma atingand in timpul domniei lui apogeul puterii.In timpul domniei lui au fost puse noi taxe: un sfert din castigul fiecarui cetatean si un impozit de o optime de la orice om liber. El este autorul decretului care obiga inscrierea tuturor oamenilor, amintit de Luca in cap.2,1. In mai putin de 18 ani de la decretul pentru inscrierea tuturor, in anul 14 d.Chr., perioada care pentru profet nu era decat de “cateva zile”, Augustus moare in varsta de 66 ani, dar nu in batalii sau ucis de vreo conspiratie, ci linistit, in patul sau la Nala, unde se afla sa se odihneasca.
              Daniel 11, 21“Un om dispretuit
              Lui Augustus i-a urmat la tron Tiberiu ( 14- 37 d. Chr.), fiul din prima casatorie al Liviei, sotia lui Augustus. Cand Livia i-a cerut lui Augustus sa-l numeasca pe Tiberiu drept succesor la tron, istoria spune ca Augustus a rostit cateva aprecieri fata de acesta: “ Fiul tau este prea netrebnic (josnic ) ca sa poarte purpura Romei.”
              Ajuns in cele din urma pe tronul Romei, in urma insistentelor Liviei, Tiberiu se dovedeste a fi un imparat care nu s-a bucurat de stima, respectul si dragostea cetatenilor. Si-a sfarsit domnia printr-o retragere infama pe insula Capri ( 26 d.Chr. ), de unde nu s-a mai intors la Roma.
              Daniel 11, 22: “Ostile se vor revarsa ca un rau
              Alte traduceri spun: “Si cu osti ca un potop, ei se vor revarsa”. Uriah Smith comenteaza acest amanunt ca referindu-se la violente si revolte chiar in sanul armatei. Intr-adevar, domnia lui Tiberiu a fost marcata de nenumarate revolte si violente.
              “O capetenie a legamantului”: Este vorba de Insusi Domnul Christos, numit in cap. 9, 25- 27 , “Carmuitorul”, “Unsul”, Cel “care a facut un legamant trainic cu multi”. Luca ne spune ca inceputul lucrarii lui Ioan Botezatorul a avut loc pe timpul domniei lui Tiberiu, in al 15-lea an al domniei lui, iar rastignirea Mantuitorului a avut loc in anul 31 d.Chr., cu sase ani inainte de moartea lui Tiberiu.
              Daniel 11, 23-24: “Viclenie
              Exista diferite interpretari ale vers. 23, insa este de retinut aici politica Romei de a incheia “tratate de ajutor reciproc”, prin care acele popoare care se supuneau ei, urmau sa beneficieze de protectia Romei. In felul acesta, Roma intra in stapanirea a numeroase teritorii, folosind o politica sireata. De fapt, se poate spune despre romanii din aceasta perioada ca au facut si desfacut aliante si tratate, au jefuit tari si popoare pentru a-i rasplati pe prieteni intr-un mod cu totul neobisnuit.
             
 
 
              Daniel 11, 25- 30:
              Unii comentatori ( M.Maxwell, de ex ) sustin ca , incepand cu aceste versete , intra in scena Roma crestina, aceste versete vorbindu-ne despre cruciade- cel mai proeminent exemplu de ostilitate al ei. Initiata de Papa Urban al 2-lea, era cruciadelor s-a intins pe parcursul a 150 ani ( 1095-1250 ) si a avut ca scop luarea Tarii sfinte de la musulmani si redarea ei pelerinilor crestini. Prima cruciada a fost un puternic atac impotriva “imparatului de la miazazi”( vers. 24-25 ) si a avut un succes rasunator. Ierusalimul a fost eliberat. Cea de-a sasea cruciada a avut un caracter aparte: Regele Frederic al 2-lea, cunoscator al limbii arabe, a reusit sa negocieze, fara varsare de sange, redobandirea Ierusalimului, a Betleemului si a Nazaretului.
              Unele cruciade au fost un dezastru, indeosebi cruciada copiilor. Ultima cruciada, cea de-a saptea, nu a avut succes, dupa cum specifica profetia:“lucrurile nu vor mai merge ca inainte (vers. 29 ).
Insusi monarhul pios Louis al 9-lea a fost luat prizonier la Cairo. Zece ani mai tarziu sultanul egiptean i-a scos pe crestini din Palestina pana in 1917.
              “Corabiile din Chitim” ( din vest ) sunt corabiile inchiriate de musulmani de la greci, in timpul cruciadelor.
              Daniel 11, 31-35:Uraciunea pustiirii”
              Responsabilitatea principala pentru toate atrocitatile comise in timpul cruciadelor ii revine Romei papale. Cel care a lansat prima cruciada a fost Papa Urban al 2-lea. Daca el nu intuia ce urmari va aduce aceasta, ceilalti papi care au initiat urmatoarele cruciade nu au nicio scuza (Eugen al 2-lea, Grigore al 8-lea, Clement al 3-lea, Inocentiu al 3-lea si Grigore al 9-lea ). Spiritul cruciadelor de care a fost stapanita papalitatea in aceasta perioada a dus, in Europa de vest la initierea unor cruciade asemanatoare impotriva “ereticilor” ( valdenzi, catari, albigenzi ). “Inteleptii”ce urmau sa fie loviti de sabie, de robie si de jaf sunt poporul lui Dumnezeu care nu s-a plecat in fata puterii papale, ramanad credincios principiilor Bibliei. “Uraciunea pustiirii” este acel vast sistem de credinte si practici care, timp de mai bine de o mie de ani, a indepartat pe oameni de lucrarea preoteasca a Domnului Christos din Sanctuarul ceresc. Daca vreodata Roma papala a umbrit slujba Marelui nostru Preot din Sanctuarul ceresc, atunci ea a facut-o in timpul cruciadelor. Nu e de mirare ca mahomedanii, care nu au uitat istoria, ezita sa-L primeasca pe Christos. 
              Daniel 11, 36-39Imparatul care se va slavi mai presus de toti dumnezeii 
              Cu privire la acest pasaj, sunt sustinute doua puncte de vedere demne de luat in seama:
1. Prima interpretare il identifica pe imparatul care se va slavi mai presus de toti dumnezeii cu Franta in timpul Revolutiei.
2.A doua interpretare continua pe linia puterii apostate de care s-a vorbit in versetele precedente, respectiv papalitatea medievala.
              Textele care urmeaza formeaza cea mai provocatoare si interesanta parte a profetiei, de aceea s-a si ajuns la o diversificare a interpretarii.
              Trebuie sa retinem faptul ca vers.36 introduce o personalitate puternica, ce “va face tot ce va voi” la sfarsitul timpului. In capitolele precedente, am mai intalnit de doua ori aceasta expresie:prima in cap. 8,4, vizand ridicarea Imperiului Greco- Macedonean sub Alexandru cel Mare, iar a doua in cap. 11, 16, vizand ridicarea Romei ca putere universala sub Iulius Cezar. In ambele cazuri, expresia pune in evidenta o schimbare dramatica in scena internationala, aparitia unei noi puteri.
              Daca luam in considerare cele doua variante, prima -aceea a Revolutiei franceze din 1789, si a doua- aceea a papalitatii, atunci urmatoarele expresii ar putea avea urmatoarele semnificatii:
              - “Nu va tinea seama de niciun dumnezeu” (vers. 37 ) se refera, in prima varianta, la ateismul promovat in timpul Revolutiei, iar in a doua – la atitudinea sfidatoare a papalitatii de a schimba Legea lui Dumnezeu si de a se aseza in locul Lui in probleme de constiinta.
              -“Nu va tinea seama de dorinta femeilor”( vers. 37) se refera, in prima varianta, la desfiintarea casatoriei, actul casatoriei fiind considerat un simplu contract social, iar in cea de-a doua, la celibatul si virginitatea impuse de papalitate, fara sa tina seama de vointa lui Dumnezeu in aceasta privinta.
              - “Va cinsti pe dumnezeul cetatuilor” ( vers. 38 ) se refera, in prima varianta, la “cultul ratiunii”, instituit in Paris in 1793, iar mai tarziu, “cultul fiintei supreme”, natura zeificata. In a doua varianta, expresia se poate referi la cultul sfintilor, al fecioarei si al icoanelor, invataturi necunoscute in crestinismul iesit din mainile Mantuitorului.
              -“Va imparti mosii ca rasplata” ( vers. 39 )se refera, in prima varianta, la faramitarea marilor mosii ale nobilimii Frantei si vinderea lor in loturi mai mici. In a doua varianta, expresia se poate referi la dominatia bisericii romane asupra puterilor civile si primirea de venituri de la acestea.
              Daniel 11, 40-45:La vremea sfarsitului”
              Ne aflam pe terenul delicat al profetiilor neimplinite. Insusi Domnul Christos ne-a atras atentia ca o profetie este pe deplin inteleasa doar dupa implinirea ei, nu inainte ( Ioan 14, 29 ). Riscul de a calatori pe campiile fanteziei este mare pentru cei care se gandesc mai mult la viitor decat la adevarul prezent.
              Incepand cu mijlocul cap. 11, profetia devine mai putin locala si nationala si din ce in ce mai distinct religioasa si globala. Partea finala a profetiei se ocupa cu evenimente de la finalul istoriei, cu timpul stramtorarii si eliberarea finala a poporului lui Dumnezeu, toate acestea petrecandu-se la scara globala. De altfel, toate profetiile Vechiului Testament care trec dincolo de cruce, devin intotdeauna mai abstracte si mai spirituale. O multime de termini din V.T. ca: Sion, Israel, etc., capata in N.T. noi semnificatii, spirituale.
              In vers. 40, titlurile de “imparatul de la miazanoapte” si ”imparatul de la miazazi” revin dupa o indelungata absenta. Retinem ca au mai ramas doar doua puteri: Imparatul dela miazanoapte nu mai este Siria, ci Roma papala, iar imparatul de la miazazi nu mai este Egiptul geografic , ci o putere care are spiritul Egiptului- sfidarea lui Dumnezeu, asemenea lui faraon: “Cine este Domnul ca sa ascult de glasul Lui?…Eu nu cunosc pe Domnul.” ( Exod 5, 2 ) Sa fie profetizat aici conflictul deschis dintre papalitate si ateismul promovat de comunism?
              Ce trebuie sa facem cand gasim in Scriptura un pasaj sau o profetie pe care nu o intelegem inca? Iata un sfat intelept:
              “In prezentarea unei profetii neimplinite, a carei istorie n-a fost inca scrisa, cercetatorul ar trebui sa-si spuna punctul sau de vedere, dar nu im mod categoric, ca nu cumva sa se trezeasca ratacind pe terenul fanteziei.” ( James White )
              Ceea ce este important pentru noi este faptul ca aceasta profetie se incheie intr-o nota de triumf pentru adevar si neprihanire. Ultima afirmatie a profetiei este aceea ca imparatul de la miazanoapte-o putere antichristica, dupa ce isi va face lucrarea malefica, “isi va ajunge sfarsitul si nimeni nu-i va veni in ajutor.” ( vers. 45 up. )
 
 
                    Lori Balogh

______________________________

de Lori Balogh. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.