Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Descoperirea lui Isus Hristos

Scris la: 15 aprilie 2009











        Ma bucur sa ne reîntîlnim din nou în jurul Cuvîntului lui Dumnezeu. Scopul tuturor studiilor noastre de pîna acum cît si ale celor ce vor urma de acum înainte cu voia si cu ajutorul Domnului, nu este altul decît acela de a sapa adînc în tezaurul Sfintelor Scripturi pentru a aduce la lumina mesajul pretios pe care Dumnezeu l-a asezat înca din vechime pentru noi cei de azi. Azi, mai mult decît oricînd altadata avem nevoie sa cunoastem Cuvîntul lui Dumnezeu, Evanghelia Sa, Vestea cea buna pentru noi si sa ne zidim viata noastra pe aceasta temelie sigura.
        Viata generatiei în care ne gasim este foarte trepidanta, foarte zbuciumata, iar evenimentele personale sau globale ale lumii care ne înconjoara devin tot mai complicate.
Intrebari de tot felul se ridica în mintea omului modern cu privire la existenta lui prezenta si cu privire la destinatia spre care se îndreapta întreaga planeta. Confruntati zilnic cu nevoi materiale si spirituale, cu dileme de ordin economic, psihic, social, politic sau cosmic, toti cautam un raspuns clar si sigur. Cele mai multe dintre glasurile care se ridica azi în jurul nostru pretinzînd ca au un raspuns, au o directie, nu par sa reuseasca altceva decît sa sporeasca si mai mult confuzia din mintea noastra. Daca asa stau lucrurile, atunci acum este momentul cel mai potrivit ca sa întoarcem privirea si auzul de la cuvîntul oamenilor si sa ne concentram toata atentia spre Cuvîntul lui Dumnezeu, spre Cuvîntul Sfintelor Scripturi. Dupa cum deja stiti Biblia, la fel ca si orice alta carte a fost scrisa de unelte omenesti. Scriitorii Bibliei au fost si ei oameni ca si noi numai ca ei în cele ce au scris au ales sa depinda nu de cuvîntul celorlalti oameni ci direct de Dumnezeu. Scriitorii cartilor sfinte, asa cum ne spune apostolul Petru în a 2-a sa epistola, au vorbit de la Dumnezeu mînati, sau determinati fiind de Duhul Sfînt. Prin faptul ca ei s-au asezat pe pozitia de a fi folositi de Dumnezeu ca port-voce, ei au devenit prooroci ai lui Dumnezeu. Scopul major pentru care toti proorocii Domnului au fost stimulati si acreditati de Duhul lui Dumnezeu a fost acela de a descoperi pe Dumnezeu si iubirea Sa pentru noi în persoana nespus de aleasa si minunata a Fiului Sau, Domnul nostru Iisus Christos. Despre acest scop major apostolul Petru ne vorbeste în prima sa epistola. Fara îndoiala ca apostolul Petru a fost preocupat de cunoasterea soliilor pe care Dumnezeu deja le transmisese prin proorocii Sai de pîna atunci. In mod sigur el a cunoscut cu precizie scopul pentru care proorocii din vechime au vorbit si au scris. Iata care – ne spune apostolul Petru – a fost acel scop al proorocilor: “Proorocii care au proorocit despre harul care va era pastrat voua, au facut din mîntuirea aceasta tinta cercetarilor si cautarii lor staruitoare. Ei cercetau sa vada ce vremuri si ce împrejurari avea în vedere Duhul lui Christos care era în ei, cînd vestea mai dinainte patimile lui Christos si slava de care aveau sa fie urmate”.
      Ati observat? Obiectivul de seama al predicarii lor era Persoana Domnului Iisus si lucrarea Lui mîntuitoare pentru noi. Tinta cercetarii si cautarii lor staruitoare era ca sa descopere oamenilor ceva mai mult decît niste evenimente, ceva mai mult decît niste vremuri si împrejurari; ei doreau sa descopere omenirii o Persoana, pe Iisus. De aceea putem spune fara nici un gres ca Persoana Domnului Christos si toata lucrarea planului Sau de mîntuire pentru noi oamenii sînt atît urzeala cît si tesatura Sfintelor Scripturi. Iisus, Domnul nostru Cel coborît la noi ca om, Cel rastignit pentru noi, Cel înviat, Cel înaltat la cer, Cel ce mijloceste pentru noi si Cel care va veni este si trebuie sa fie pentru noi astazi suprema tinta a cercetarii si cautarii noastre staruitoare. Noi trebuie astazi în acest veac atît de agitat si de confuz, sa descoperim pe Iisus, asa încît El sa aprinda în noi flacara nadejdii, a dragostei si a credintei. In masura în care astazi ne vom lua timp sa cercetam Cuvîntul lui Dumnezeu vestit prin proorocii Sai, noi vom vedea cum umblarea noastra zilnica va parasi întunericul lumii, întunericul pacatului si va iesi la lumina. Citind din nou pe apostolul Petru în 2 Petru 1,19 aflam cum, pe ce cale ajungem sa se faca ziua în inimile noastre. El ne spune: “Avem cuvîntul proorociei, facut si mai tare, la care bine faceti ca luati aminte ca la o lumina care straluceste într-un loc întunecos, pîna se va crapa de ziua si va rasari Luceafarul de dimineata în inimile voastre”. Aluzia din acest verset cu privire la Luceafarul de dimineata care trebuie sa rasara în inimile noastre este foarte clara – Iisus este Luceafarul care anunta ivirea zorilor în viata oricarui om. El a venit ca sa aduca lumina, El însusi numindu-Se pe Sine Lumina Lumii, atunci cînd a zis “Eu sînt Lumina Lumii; cine ma urmeaza pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii”.
       
Cum ajungem sa avem lumina vietii? Cum ajungem sa rasara zorile unei noi vieti în inimile noastre? Descoperindu-L pe Iisus cu ajutorul cuvîntului proorociei. O, iubitii mei cititori, trebuie sa va marturisesc ca aceasta este si dorinta inimii mele atît pentru mine cît si pentru dumneavoastra! Eu doresc sa-L descopar din cuvîntul Sfintelor Scripturi pe Iisus, pentru ca apoi sa-L pot descoperi si altora prin cuvînt si printr-o viata asemenea vietii Lui. Aceasta este dorinta mea si a fratilor mei de credinta cu ajutorul carora aceste prelegeri pot sa ajunga în casele si inimile dumneavoastra. Noi dorim ca sa facem tot ce este posibil din partea noastra ca sa rasara zorii în inima dumneavoastra, ca sa se aprinda Luceafarul de dimineata si în inima dumneavoastra prin cunoasterea lui Iisus Christos Fiul lui Dumnezeu si Mîntuitorul nostru. Oare nu este aceasta si dorinta dumneavoastra? Daca recunoasteti cumva ca va zbateti în întunericul îndoielilor sau al vreunui pacat, daca va luptati cumva sa izgoniti din inima dumneavoastra negurile descurajarii si nu vedeti nici o raza de mîngîiere, de curaj, de bucurie sau de speranta, daca vreti sa descoperiti o lumina în bezna viitorului care va sta în fata de ce nu v-ati opri chiar acum cu mine pentru cîteva clipe pentru a înalta o rugaciune sincera si fierbinte spre cer înainte de a merge mai departe? De ce nu ati rosti împreuna cu mine din toata inima cuvintele: Doamne Iisuse, este atîta negura împrejurul meu si în inima mea; sînt descurajat, sînt fara putere si orbit de problemele cu care ma lupt, încît nu mai vad nici o raza de lumina si nici o cale de a iesi din acest întuneric. Inteleg ca nimeni dintre oameni nu ma poate ajuta; Inteleg ca numai Tu esti Lumina Lumii si ca numai prin lumina Ta pot vedea si eu lumina. De aceea Doamne, vino chiar acum în inima mea, descopera-Te inimii mele, fa lumina în viata mea si ajuta-ma sa nu mai umblu în întuneric. Curateste-ma de pacat si ajuta-ma sa traiesc ca un om liber. Ajuta-ma Doamne Iisuse sa te pot pastra în inima mea ca pe o lumina si sa umblu în lumina pe care mi-o vei descoperi prin glasul Sfintelor Scripturi, asa încît viata mea sa ajunga o reflectare vie a luminii pe care Tu mi-ai adus-o în inima. Amin!
       Acesta este, cred, cel mai mare si mai necesar subiect de rugaciune, iar Iisus este cea mai mare descoperire la care inima omeneasca ar trebui sa ajunga. Fie ca Iisus sa ramîna în continuare tinta cautarii si cercetarii noastre staruitoare. In aceasta prelegere si în cele viitoare, doresc sa va ajut sa descoperiti din ce în ce mai mult cine este Iisus asa încît partasia dumneavoastra cu El sa creasca în masura cunoasterii Lui.        Pentru aceasta va invit sa deschidem împreuna ultima carte a Sfintelor Scripturi, cartea Apocalipsei. Dar, de ce tocmai Apocalipsa, veti spune, eu nu am reusit niciodata sa înteleg aceasta carte atît de încîlcita, atît de misterioasa!? Despre Apocalipsa aproape toti crestinii sustin ca ea este o carte tainica, acoperita si care nu îi este dat oricui sa o înteleaga si sa o explice. Si, drept sa va spun, ati putea continua dumneavoastra, nu stiu daca am auzit de prea multe ori predicîndu-se în biserica noastra despre aceasta carte a Bibliei. Poate nu ma credeti, dar pîna la o vreme, cu multi ani înainte, si eu împartaseam aceleasi idei si temeri. Si eu credeam ca Apocalipsa este cea mai grea, cea mai încîlcita si mai plictisitoare carte din Sfînta Scriptura. Si aceasta pîna într-o zi, cînd am luat hotarîrea sa ma înarmez cu rabdare si sa o citesc de cîteva ori ca sa ma familiarizez cu continutul ei. In scopul acesta m-am rugat lui Dumnezeu sa-mi dea El rabdare, placere de studiu, putere de patrundere si calauzire prin Duhul Sfînt pentru a întelege tot ceea ce El dorea sa-mi transmita prin acele ultime pagini ale Cartii Sale. Si mereu, de fiecare data cînd ma întorceam la studiul Apocalipsei înaltam aceeasi rugaciune; si astfel, de la o vreme am observat, am simtit cum putin cîte putin se facea tot mai multa lumina în mintea mea si în inima mea. Si o tot mai mare atractie simteam pentru aceasta carte.
      Astazi, desi simt o placere deosebita cînd deschid oriunde Cuvîntul lui Dumnezeu, totusi, cartea Apocalipsei a ramas una din cartile mele favorite. Desigur ca, dupa ani de studiu si cercetare, desi sînt foarte familiarizat cu continutul ei si cu mesajele ei profetice, trebuie sa recunosc ca mi-au mai ramas destule detalii sau semne de întrebare înca nedezlegate. Dar, sînt sigur ca va veni o zi, asa cum aminteste apostolul Pavel, cînd nu vom mai cunoaste doar în parte, ci vom cunoaste totul pe deplin. Bazat pe propria mea experienta cît si pe a altora, doresc sa va asigur ca Apocalipsa nu este o carte acoperita, încîlcita si de nepatruns, ci ea poate fi înteleasa atunci cînd cerem sprijinul Duhului lui Dumnezeu în vederea luminarii mintii noastre si atunci cind vom starui în studierea ei.





Aceasta carte merita sa fie studiata si sa devina sursa noastra de hrana spirituala în aceste zile pentru ca alaturi de cele 4 Evanghelii ea este singura carte din Biblie în care Domnul Iisus Christos ni se descopera într-un mod atît de viu si în acelasi timp, cu totul special. De fapt, acesta este si rostul pentru care însusi apostolul Ioan, scriitorul Apocalipsei, recunoaste ca a scris cartea sa. Priviti putin ce spune el în, nu mai departe decît primele patru cuvinte cu care îsi începe el cartea: “Descoperirea lui Iisus Christos”. In limba greaca, aceste cuvinte de introducere ofera cititorilor posibilitatea unui dublu înteles: primul înteles referindu-se la sursa de inspiratie, la cine este autorul cartii, în timp ce al doilea înteles se refera la continutul cartii, la subiectul cu care cartea vrea sa se ocupe si  sa-l faca cunoscut. Daca deci, Apocalipsa este descoperirea lui Iisus Christos, atunci aceasta înseamna ca Domnul Christos este atît Autorul cît si Subiectul Apocalipsei. Da, acesta este adevarul, pentru ca oriunde întoarcem privirile pe paginile acestei scripturi Iisus Christos este atotprezent. El este faptura plina de slava ce umbla prin mijlocul celor sapte sfesnice, El este Mielul junghiat ce sta în fata Tronului divin, El este Leul din semintia lui Iuda si tot El este si calaretul de pe calul alb. El este Judecatorul întregului pamînt si tot El este si Domnul Domnilor si Imparatul Imparatilor. Cartea Apocalipsei, luata în alt sens, si anume în sens literal, profan, pare a fi o colectie de viziuni, simboluri si evenimente bizare catastrofale si foarte misterioase în întelesul lor. Dar, oricît de marete sau impresionante ar fi ele, toate aceste elemente ale cartii cu toate detaliile lor sînt subordonate scopului primordial pentru care Apocalipsa a fost scrisa si anume acela de a-L descoperi pe Iisus Christos. Iisus este totul în toti, ne spune aceasta ultima carte a Bibliei. Toate evenimentele din cartea Apocalipsei urmarite în evolutia lor istorica, asa cum le-a prevazut providenta divina, apar ca fiind tinute sub controlul mîinii Sale. Iisus este totul în toti în aceasta carte. Cînd cei de pe pamînt privesc la Iisus striga: “Pîna cînd zabovesti Doamne? Vino Doamne Iisuse !” Iar cînd fiintele din cer privesc la Suveranul lor, ele se pleaca la pamînt în fata Lui si exclama: “Vrednic este Mielul care a fost junghiat”. Si în final, cînd cele de pe pamînt cu cele din cer vor fi din nou unite, atunci, în vastele sali ale universului se vor auzi sunetele sublimei proclamatii: “Aleluia, Domnul Dumnezeul nostru a început sa împarateasca!” Iisus Christos pe care apostolul Ioan ni-L descopera în cartea sa nu este altul decît Acelasi Iisus pe care el L-a cunoscut pe parcursul celor 3 ani si jumatate de ucenicie. Si totusi, cît de diferit este Iisus Christos din cartea Apocalipsei. Aici Iisus nu mai poarta semnele umilintei si dispretului oamenilor, ci semnele proslavirii Sale, semnele onoarei si slavei pe care le detinuse mai înainte de a lua corp omenesc si a veni la noi. Evangheliile ne ajuta sa vedem pe Fiul lui Dumnezeu coborît la statura naturii noastre omenesti îmbracat cu aceasta natura si identificîndu-se cu cele mai de seama aspecte ale vietii noastre. Insa în Apocalipsa, Fiul lui Dumnezeu apare în toata maretia rangului Sau, a pozitiei Sale înalte de Suveran. In Evanghelii, Iisus este om si ne spune ca într-o zi va veni din nou la noi ca împarat.
       In cartea Faptele Apostolilor vedem pe Iisus cu ochii arhidiaconului Stefan prin cerul deschis, stînd la dreapta lui Dumnezeu si realizînd lucruri mari prin biserica Sa. Dar El continua sa fie dispretuit si prigonit întocmai ca si ucenicii Sai de pe pamînt si biserica Sa. In epistolele Noului Testament ni se vorbeste mult despre slujba înalta a Domnului Christos, despre locurile ceresti, dar nimic din faptul ca toate lucrurile de pe pamînt i-ar fi fost asezate sub picioare, nimic din tronul Sau, din maretia si autoritatea Sa. Insa,
cînd deschidem cartea Apocalipsei îl vedem pe Iisus plin de slava, de maretie, de autoritate si putere. Adeseori unii oameni se întreaba daca nu cumva noi crestinii facem prea mare caz de viata pamînteasca a Domnului Iisus si de sacrificiul Sau de pe crucea Golgotei. Eu cred ca nu. Parerea mea este ca oricît de mult am vorbi despre Omul Iisus, despre Golgota si despre iubirea de nepatruns a Fiului lui Dumnezeu care a murit în locul nostru pe cruce, niciodata nu va fi prea mult, niciodata nu va fi îndeajuns. Dar acum Iisus nu mai este pe cruce ci S-a asezat la dreapta maririi în locurile ceeresti. Daca a vorbi despre sacrificiul Sau uneori ni se pare prea mult, atunci cum ni se pare ca vorbim despre Iisus Mîntuitorul si Domnul nostru Cel înaltat la cer în slava, plin de stralucire si în cea mai înalta slujba pentru biserica Sa de pe pamînt? Oare nu cumva în aceasta directie vorbim prea putin; si oare nu vorbim prea putin, gîndim prea putin pentru ca de fapt cunoastem prea putin? Aceasta ma face sa cred, iubiti cititori, ca tot ceea ce ne trebuie noua astazi este o noua descoperire a lui Iisus, un Iisus superior Celui pe care L-am descoperit în Evanghelii. Superior, nu în sensul de a micsora imaginea Omului Iisus Christos care a urcat crucea Golgotei pentru noi. Noi avem nevoie sa privim azi la acel Iisus care de dincolo de Golgota, din ceruri, ne zice: “Iata, Eu vin curînd”. Acesta este Iisus Christos pe care ni-L prezinta cartea Apocalipsei. Dar, Apocalipsa trebuie sa fie privita mai mult decît un fel de vitrina a cerului în care ne este prezentat Iisus Christos. Apocalipsa este totodata o carte profetica. Atît la începutul cît si la sfîrsitul ei ni se atrage atentia în mod special asupra acestui fapt. De pilda, la începutul cartii (Apoc. 12,3), gasim rostita o binecuvîntare pentru toti aceia care citesc si dau ascultare cuvintelor acestei proorocii si pazesc lucrurile scrise în ea, în timp ce la capitolul 22 versetele 18 si 19 este data o avertizare deosebit de solemna, adresata tuturor acelora care vor încerca sa adauge sau sa scoata ceva din cuvintele cartii acestei proorocii. Unii ca acestia stau sub amenintarea ca si Dumnezeu le va adauga urgiile scrise în aceasta carte, sau le va scoate dreptul lor la pomul vietii si la locuirea lor în vesnicie în Cetatea Sfînta. A profetiza, în sens biblic, nu este numai o lucrare de predicare, de transmitere a Cuvîntului lui Dumnezeu catre ceilalti oameni, ci este si o lucrare de prezicere a unor evenimente viitoare. In acest sens, profetia este un fel de istorie prezentata de Dumnezeu în avans. Iar daca vreti, istoria nu este altceva decît o profetie împlinita. Si în aceasta privinta, Domnul Iisus Christos este subiectul de capetenie al istoriei. El este Acela care sta la cumpana istoriei si a împartit veacurile ei în cele doua mari segmente: înainte de Christos si Dupa Christos. Toate secolele lungi de asteptare dinaintea nasterii lui Iisus în Betleem aveau ochii atintiti spre momentul împlinirii profetiilor mesianice ale Vechiului Testament; iar toate secolele care au urmat Golgotei si înaltarii Sale la cer îsi au ca tinta momentul revenirii Sale. Intr-adevar, în gîndirea si planul lui Dumnezeu, Iisus Christos este suma întregii istorii, a trecutului, prezentului si viitorului. De aceea în Apocalipsa, Domnul Christos este numit Alfa si Omega, începutul si Sfîrsitul. In alt sens, profetiile din cartea Apocalipsei vin sa completeze istoria începuta în cartea Genezei si sa ne îndrepte privirea spre acel moment al refacerii tuturor lucrurilor. In cartea Genezei gasim începuturile istoriei noastre, începutul creatiunii, în timp ce în Apocalipsa ni se vorbeste despre recreatiunea tuturor lucrurilor, despre un cer nou si un pamînt nou.       Geneza, prima carte a istoriei noastre ne vorbeste despre un om si sotia lui, asa cum au iesit din mîna Creatorului, iar în Apocalipsa, ultima carte a istoriei noastre, ni se spune despre gloata pamîntenilor rascumparati prin sîngele Mielului, care au ajuns din nou în Paradisul pierdut cîndva prin pacat. La începutul Bibliei citim despre sarpele Satana, pentru ca la sfîrsitul istoriei biblice sa aflam ca sarpele cel vechi numit Diavolul si Satana a fost nimicit. Imediat cum deschidem primele pagini ale istoriei, luam cunostinta despre prima crima, pentru ca în Apocalipsa sa aflam ca toti ucigasii vor fi aruncati, ca si Satana, primul ucigas, în vapaia iazului de foc, care este moartea a doua. Prima cetate pe care omul a zidit-o în mîndria si ambitia lui de a ajunge la cer, descoperim în Geneza ca a fost distrusa, însa în Apocalipsa vedem cum Cetatea lui Dumnezeu cu cei mîntuiti coboara din cer pe pamînt. Geneza, chiar de la începuturile ei este plina de pacat si tristete, de durere si necazuri; Apocalipsa este o profetie care ne prezice o vreme care va dura cît toata vesnicia, în care nu vor mai fi nici pacat, nici durere, nici moarte, nici lacrimi, nici încercari si necazuri si niciun blestem. Cred ca sînteti de acord, stimati cititori, ca fara cartea Apocalipsei Biblia noastra ar fi cu adevarat incompleta si fara nici o finalitate. Dar, asa cum ne spune versetul 3 din capitolul 1: “Ferice de cine citeste si de cei ce asculta cuvintele acestei proorocii si pazesc lucrurile scrise în ea, caci vremea este aproape”. Aceasta, stimati cititori, este cartea asupra careia
va invit sa ne concentram toata atentia în prelegerile care vor urma.       Aceasta este Apocalipsa – Descoperirea lui Iisus Christos – pe care I-a dat-o Dumnezeu ca sa arate robilor Sai lucrurile care au sa se întîmple în curînd. Si le-a facut-o cunoscut trimetînd pe îngerul Sau la robul Sau Ioan. Tot ce doresc cu aceste prelegeri, este aceea de a va ajuta sa descoperiti pe Iisus, sa descoperiti timpurile profetice în care ne gasim si sa va legati astfel într-o partasie si mai strînsa de bratul Aceluia care a murit pentru noi si ne-a rascumparat. Aceleasi brate care s-au întins cîndva pe Golgota pentru tine si mine, doreste sa te conduca, prietenul meu, în împaratia slavei Sale în vesnicie. Nu te întreb în aceste momente daca vrei, daca vrei sa ajungi acolo, ci te invit în numele iubirii Sale: Prinde astazi bratul lui Iisus si spune-I: “Doamne, vin la Tine astazi asa cum sînt; primeste-ma si poarta-ma de mîna pas cu pas prin viata pîna voi ajunge sus înapoi în paradisul Tau. Amin!”

______________________________

de Octavian Cureteu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.