Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Incheierea lucrarii lui Isus Hristos in Sanctuar

Scris la: 15 aprilie 2009











      Suntem din nou împreuna, prin harul lui Dumnezeu, la studiu, la întîlnirea noastra cu dovezile monumentale ale îndurarii si calauzirii divine. Astazi as dori sa folosesc ocazia de a îndrepta o ultima privire asupra celei mai importante dintre toate profetiile Vechiului Testament. Ma refer la profetia din capitolul 8 versetele 13 si 14, care a format obiectul ultimelor noastre studii. Aceasta profetie ne prezinta cea mai lunga perioada de timp si cuvintele ei împletite cu cuvintele explicative din capitolul urmator, capitolul 9 cu versetele 24-27, putem spune ca formeaza cheia de bolta, nu numai a cartii lui Daniel ci a soliei Evangheliei. In principal aceasta scurta rostire profetica despre cele 2300 de seri si dimineti profetice sau 2300 de ani reali, care urmau sa se numere începînd de la data rezidirii Ierusalimului, avea drept scop sa anunte data cînd în Sanctuarul din ceruri, Domnul Christos trebuia sa înceapa lucrarea Sa speciala de ispasire, de curatire a poporului Sau. In timpul Vechiului Testament, dupa cum stiti, lucrarea ispasirii pacatelor celor ce cautau mîntuirea erar savîrsita în mod simbolic prin sîngele jertfelor care se aduceau la templu: fie sub forma jertfei necurmate de dimineata si seara, fie sub forma jertfei personale pe care omul o aducea pentru pacatul sau atunci cînd era în stare sa o aduca. Sîngele jertfelor era dus zi de zi de marele preot înlauntrul sanctuarului în prima încapere si era stropit în dreptul chivotului care se afla în cea de a doua despartitura, chivot care continea legea lui Dumnezeu, între prima si a doua încapere se afla o draperie despartitoare. Prin sîngele stropit al acelor jertfe pentru pacat, sanctuarul se încarca simbolic cu pacatele oamenilor. In cadrul serviciilor simbolice de la templu exista însa o zi, o singura zi pe an, cînd marele preot intra în cea de a doua despartitura a Sanctuarului pentru ca sa faca curatirea Sanctuarului de povara de vinovatie a pacatelor adunate în decurs de un an si depuse asupra Sanctuarului. Acea zi era ultima ocazie a oricarui credincios pentru a face o curatire deplina a vietii sale de orice pacat. Acea zi era pentru cer ziua cînd Dumnezeu intra la judecata cu poporul Sau. Acea zi era menita sa ilustreze ultima ocazie pe care cerul o mai oferea unui pacatos de a-si marturisi pacatele, de a arata regret si de a cauta izbavire, iertare, curatire si sfintire. Acea zi de ispasire, de felul cum era folosita, facea în final deosebirea dintre adevaratii credinciosi si cei doar cu numele si contura astfel în mod precis care era adevaratul popor al lui Dumnezeu. Despre acea zi speciala de ispasire vorbea profetia în Daniel 8,13.14: “Pîna vor trece 2300 de seri si dimineti, apoi sfîntul locas va fi curatit”. Dar este interesant de stiut un fapt: la data cînd proorocul Daniel scria aceasta profetie, templul din Ierusalim zacea în ruine si înca mai trebuia sa ramîna în aceasta stare pîna cînd un decret imperial de rezidire urma sa fie rostit; si nu numai rostit ci si pus în aplicare. Anul 457 înainte de Christos este anul acelui decret. Pornind acum de la acest an si numarînd 2300 de ani ajungem la anul 1844. Unii comentatori nu cred ca aceasta cifra de 2300 de seri si dimineti reprezinta un tot atîta numar de ani si iau aceasta cifra în sens literal. Dar, orice am numara începînd de la anul 457 Î.Hr., fie ca este vorba de 2300 de zile, fie 2300 de ani, la încheierea lor nu exista în picioare nici un templu care sa fie curatit asa cum anuntase profetia. In decursul a 2300 de zile, daca vreti sa socotim profetia în zile, templul era înca nerezidit. Daca în loc de zile vreti sa calculati profetia în ani, la anul 1844 cînd se sfîrseau cei 2300 de ani nu mai exista de mult nici un templu, caci este stiut din istorie ca la anul 70 D.Hr. templul din Ierusalim a fost darîmat o data cu cucerirea Ierusalimului de catre romani. Si asa cum însusi Domnul Christos profetizase, de la data aceea n-a mai ramas nici o piatra pe piatra care sa nu fie darîmata. De aici o singura concluzie dreapta putem trage: profetia celor 2300 de seri si dimineti reprezinta 2300 de ani, iar curatirea anuntata trebuia sa aiba loc în templul din cer si nu pe pamînt. Aceasta înseamna ca la anul 1844 Domnul Iisus Christos a intrat în cea de a doua faza a lucrarii Sale ispasitoare. El a intrat, asa cum ne spunea Epistola catre Evrei, într-un locas de închinare facut nu de mîna omeneasca. El a intrat o data pentru totdeauna în locul Prea Sfînt nu cu sînge de tapi sau de vitei ci cu însusi sîngele Sau, dupa ce a capatat o rascumparare vesnica. Timp de sute de ani dupa înaltarea Sa la cer Domnul Iisus a slujit încontinuu ca Mijlocitor între om si Dumnezeu si în acelasi timp si .ca jertfa de ispasire. Timp de sute de ani necontenit orice pacatos care a cautat izbavire de pacat a putut gasi în Iisus o jertfa îndestulatoare împreuna cu iertare si curatire de pacat. Astfel, generatie dupa generatie credinciosii Vechiului si Noului Testament în foamea si setea lor dupa neprihanire au privit la Iisus ca fiind singura lor salvare. Fie ca ei au trait înainte de Golgota în timpul cînd se aduceau jertfe de animale, fie ca au trait dupa evenimentul Golgotei, toti acesti credinciosi si-au legat speranta lor de mîntuire de puterea ispasitoare si rascumparatoare a sîngelui Domnului Iisus. Insa în planul lui Dumnezeu fusese hotarît anul 1844. Data aceasta trebuia sa marcheze, cum am spus, momentul cînd Domnul Iisus trebuia sa intre în cea de a doua faza a lucrarii Sale ispasitoare, lucrarea de curatire a Sanctuarului ceresc si a poporului Sau. Cu aceasta lucrare se va încheia tot planul Sau de mîntuire. Pentru cei care au plecat la odihna, nu mai sînt în viata, lucrarea aceasta din Sanctuarul ceresc este limitata la citirea rapoartelor vietii lor si la judecarea cazului lor, al fiecaruia în parte, pentru a se stabili în ce masura acel credincios a apelat la sîngele ispatitor al lui Iisus; în ce masura s-a lepadat de pacat, s-a desprins de orice faradelege si a ales sa traiasca o viata neprihanita. Care a fost sfîrsitul vietii acelui om? Care a fost temelia credintei lui? A ales el sa primeasca pe Iisus Christos ca Mesia, ca Salvator al sau din pacat? A acceptat el sfintenia legii lui Dummnezeu si a ales el sa raspunda cerintelor acestei legi potrivit cu cea mai buna lumina pe care a avut-o? O data încheiata, viata lor pamînteasca, singurul lucru care mai ramînea de facut pentru ei era judecata. Cazurile lor au fost încheiate într-un fel pentru pamînt, prin moarte, dar nu si pentru cer. Cerul nu se multumea numai cu atît. Judecarea cazului fiecarui om credincios trebuie sa stabileasca nu numai masura credintei acelui om, nu numai natura purtarii sale, ci trebuia sa stabileasca si dreptatea lui Dumnezeu. Dumnezeu a rînduit oamenilor sa moara o singura data, însa Biblia ne vorbeste despre o înviere a celor drepti si a celor nedrepti. De ce mai sînt înviati si cei nedrepti? Ca sa li se mai dea o sansa de mîntuire? Nu. Ci pentru ca sa-si primeasca rasplata finala a necredinciosiei lor, pentru a muri o data pentru totdeauna. Dar, de ce este nevoie de judecarea tuturor? Pentru ca nimeni sa nu mai poata pune la îndoiala dreptatea divina. Pentru ca orice gura sa fie astupata la judecata si toate fiintele din univers sa poata recunoaste cît de drepte sînt caile si hotarîrile lui Dumnezeu. Desi oamenilor le-a fost rînduit sa moara o singura data, unii vor muri totusi de doua ori. O data, pentru ca sînt urmasi ai lui Adam, împartasindu-ne de aceeasi fire pacatoasa, iar cei ce vor muri de a doua moarte vor muri nu pentru ca au mostenit o natura pacatoasa înclinata încontinuu spre pacat, ci pentru ca desi au avut în jertfa Domnului Iisus suficiente resurse de a fi izbaviti si curatiti de pacat, de a fi facuti neprihaniti si sfinti, ei au continuat sa alerge cu placere, cu tenacitate pe caile pacatului, respingînd chemarea lui Iisus la pocainta. Plata pacatului va fi în final moartea, moartea a doua. Prima moarte de care toti, mai devreme sau mai tîrziu, trebuie sa ne lovim, este ceva reversibil prin Golgota, prin credinta în Domnul Iisus si printr-o strînsa legatura cu El oricine poate trece de la moarte la viata. Daca un astfel de credincios a murit, asigurarea Domnului Iisus Christos este cum nu se poate mai clara. El spune în Ioan 6,39.40 astfel: “Si voia Celui ce M-a trimis este sa nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci sa-lînviez în ziua de apoi. Voia Tatalui Meu este ca oricine vede pe Fiul si crede în El sa aiba viata vesnica si Eu îl voi învia în ziua de apoi”. Deci prima moarte nu ridica nici o problema lui Dumnezeu. El a promis sa învieze în ziua de apoi pe toti cei ce au ales pe Iisus si serviciile Sale ispasitoare si curatitoare ale Sanctuarului ceresc cît timp au fost în viata. Despre unii, ultima carte a Bibliei Apocalipsa, arata ca vor continua sa umble pe calea pacatului si a respingerii oricarei încercari a Domnului Iisus de a aduce la pocainta si curatire, încît în fata vointei lor neînduplecate Marele Preot va iesi în cele din urma din Sanctuar rostind aceleasi cuvinte solemne care au fost auzite cîndva la Golgota: “S-a sfîrsit” Cine este nedrept sa fie nedrept si mai departe, cine este întinat sa se întineze si mai departe; cine este fara prihana sa traiasca si mai departe fara prihana si cine este sfînt sa se sfinteasca si mai departe”. De la anul 1844 portile Sanctuarului ceresc sînt înca descchise pentru oricine. Nu exista pacat pe care Iisus sa nu-l poata curati prin jertfa Sa. Nu exista inima pe care El sa nu o mîngîie si s-o asigure cu iertarea Sa. Dar întrebarea este: Cît va mai sluji Domnul în favoarea noastra, pîna cînd? Deja am citit: Pîna cînd si ultimul pacatos a ales neprihanirea, sfintirea vietii. De ce oare a prelungit Dumnezeu atît de mult





harul Sau, rabdarea Sa, posibilitatea întoarcerii celor pacatosi spre El? Nu numai pentru beneficiul omului, ci si pentru îndreptatirea caracterului Sau în fata întregului univers. Mîntuirea omului este numai o fateta a planului de mîntuire. Cealalta fateta este aceea a luptei de milenii dintre Dumnezeu si Satana. Asa cum în serviciul ceremonial al zilei de ispasire de la templul din vechime venea un moment la încheierea zilei cînd toate pacatele întregului popor erau adunate si asezate asupra tapului pentru Azazel care urma sa fie alungat în pustie, tot asa urmeaza sa se întîmple si în realitate. De la 1844 încoace noi ne gasim în Marea Zi a Ispasirii. In cele din urma la încheierea acestui timp de har si pocainta va veni un moment cînd Dumnezeu va aseza întreaga raspundere pentru pacatele omenirii asupra adevaratului lor autor si instigator, Satana. Atunci, caracterul lui Dumnezeu care de atîta timp a fost rau interpretat, va fi îndreptatit în fata întregului univers. Lucrarea Domnului Christos din Sanctuarul ceresc are în vedere deci atît curatirea omului de orice pacat cît si absolvirea Numelui si caracterului lui Dumnezeu de orice posibil repros, de orice umbra de îndoiala privind procedeele Sale. Sanctuarul însa în plina sesiune de judecata, mai joaca indirect rolul de a selectiona nume cu nume pe toti aceia care vor face parte din împaratia Domnului Christos. Nu toti care si-au luat asupra numele Domnului Christos numindu-se crestini, nu toti cei înscrisi în registrul bisericii, nu toti cei care zic astazi “Doamne, Doamne”, nu toti cei ce au pornit spre cer vor ajunge si vor intra în el. Sanctuarul ceresc si Marele nostru Preot îndeplinesc o lucrare de selectionare, de curatirea rîndurilor bisericii de pe pamînt în vederea stramutarii în cer a unei biserici fara pata, fara zbîrcitura sau altceva de felul acesta, ci o biserica sfînta si fara pata. Nimic întinat nu va intra acolo.
      Dupa care criterii selectioneaza Dumnezeu poporul Sau în aceasta mare si solemna zi a ispasirii? Permiteti-mi sa dau citire la patru pasaje din Biblie pentru edificarea tuturor. Primul pasaj se afla în Isaia 51,6-8:
“Ridicati ochii spre cer si priviti în jos spre pamînt. Caci cerurile vor pieri ca un fum, pamîntul se va preface în zdrente ca o haina si locuitorii lui vor muri ca niste muste. Dar mîntuirea Mea va dainui în veci si neprihanire Mea nu va avea sfîrsit. Ascultati-Ma voi care cunoasteti neprihanirea, popor care ai în inima legea Mea. Nu te teme de ocara oamenilor si nu tremura de ocarile lor”. De notat aici semnul lui Dumnezeu de recunoastere al adevaratului Sau popor: “popor care ai în inima legea Mea”.
      Al doilea pasaj se afla în Ioan 15,14. Iata ce ne spune aici Domnul prin cuvinte care nu pot fi ocolite sau tratate cu usuratate:
“Voi sînteti prietenii Mei daca faceti ce va poruncesc Eu”.
      Al treilea pasaj se afla în Romani 2,13.15.11. Ele repeta acelasi mare adevar:
“Nu cei ce aud legea lui Dumnezeu sînt neprihaniti înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta vor fi socotiti neprihaniti. Si ei dovedesc ca lucrarea legii este scrisa în inimile lor. Si faptul acesta se va vedea în ziua cînd Dumnezeu va judeca prin Iisus Christos lucrurile ascunse ale oamenilor. Caci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere fata omului”. Deci care va fi criteriul de selectionare? Prezenta legii lui Dumnezeu în inima si viata celor credinciosi. Aceasta va fi ultima mare batalie a credintei. Aceasta va fi ultima proba a lui Dumnezeu în favoarea legii Sale drepte: prezenta si lucrarea legii în viata celor ce formeaza adevarata Sa biserica. La cartea Apocalipsei 12,17 cuvîntul spune astfel: “Si balaurul mîniat pe femeie s-a dus sa faca razboi cu ramasita semintei ei care pazesc poruncile lui Dumnezeu si tin marturia lui Christos”. Legea lui Dumnezeu a fost adeseori numita în Sfînta Scriptura ca fiind adevarul. Dumnezeu doreste sa curateasca un norod care sa stea de partea adevarului legii Sale. Prin proclamarea si afirmarea finala a legii Sale Dumnezeu vrea sa curateasca biserica Sa nu numai de murdaria pacatelor ci si de învataturile stricacioase si înselatoare ale oamenilor care au alterat de-a lungul vremii adevarul Sau. Acea parte de adevar asupra caruia s-a pornit de mult un razboi si care va fi adevaratul punct de conflict al ultimei mare lupte, este porunca pazirii Sabatului Domnului, o porunca al carui loc se afla chiar în centrul legii divine. Aceasta porunca a fost intentionata de Creatorul nostru ca un simbol continuu al marelui adevar al Evangheliei ca tot ceea ce sîntem si dorim ne vin ca un rezultat al harului divin si nu ca fiind un rezultat al eforturilor noastre personale. Odihna Evangheliei ca si odihna Sabatului nu poate fi obtinuta decît printr-o intima relatie personala cu Iisus, Domnul Sabatului, o relatie de încredere, de închinare, de dependenta si de ascultare. Lucrarea Sanctuarului din cer ne asigura pe toti de credinciosia lui Dumnezeu si a planului Sau de a pune capat pentru totdeauna pacatului în univers si a instaura neprihanirea Sa vesnica. El n-a uitat pe poporul Sau credincios de pe pamînt si n-a dat uitarii nici legea Sa. Asa cum la sfîrsitul zilei ispasirii marele preot iesea din Sanctuar, se dezbraca de hainele de slujba ale sale si îmbraca din nou hainele de podoaba si iesea afara la poporul adunat în curte pentru a da tuturor binecuvîntarea mult asteptata, tot asa se va întîmpla si în realitate, in curînd. Curînd Domnul Iisus va dezbraca hainele Sale de Mare Preot si va îmbraca hainele Sale de podoaba, de slava, de Domn al domnilor si Imparat al Imparatilor. Curînd El va pasi afara din Sanctuarul ceresc pentru a aduce poporului Sau de pe pamînt binecuvîntata rasplata a mîntuirii Sale vesnice. In curînd întreg cerul si pamîntul va vedea slava Sa. Curînd poporul lui Dumnezeu va fi pentru tot deauna eliberat de pacat si urmarile lui, Dumnezeu va fi pe deplin îndreptatit în fata întregului univers, iar legea Sa va fi pe deplin restabilita în tot universul. Atunci la încheierea Marei Zile a Ispasirii, a curatirii, a judecatii, în mijlocul uralelor întregului univers, corurile ceresti vor cînta acel refren pe care-l gasim scris în Apocalipsa 15,3: “Mari si minunate sînt lucrarile Tale Dumnezeule Atotputernice. Drepte si adevarate sînt caile Tale împarate al neamurilor. Cine nu se va teme Doamne si cine nu va slavi numele Tau? Caci numai Tu esti sfînt si toate neamurile vor veni si se vor închina înaintea Ta pentru ca judecatile Tale au fost aratate”.
      Iubite prieten. Tot ceea ce îmi doresc si îti doresc este sa ajungem împreuna partasi ai marii sarbatori care va celebra în acea zi biruinta definitiva a Golgotei. O, ce zi va fi aceea! Da, doresc sa faci parte si tu din adevaratul Sau popor. De aceea te invit sa raspunzi chiar azi invitatiei duioase a harului divin.
Alearga chiar astazi la Iisus; apeleaza chiar astazi la sîngele ispasitor si curatitor al jertfei Sale si rupe chiar acum orice legatura cu pacatul. Iisus vine curînd. Nu mai e timp de ratacit pe caile pacatului. Nu mai e timp de glumit cu propria noastra soarta. Inca putin si va fi pentru totdeauna prea tîrziu pentru a mai putea sa cautam pe Iisus si slujba Sa de mijlocire si ispasire. Dumnezeu sa-ti ajute prin puterea dragostei Sale si prin lucrarea Duhului Sau cel Sfînt sa te ridici si sa spui chiar acum lui Iisus: “Doamne, iata-ma, doresc sa fiu al Tau, doresc sa fiu primit si curatit de Tine si pregatit pentru cer. Vin asa cum sînt cu credinta ca Tu nu ma vei izgoni. Doresc sa stau de partea Ta, de partea legii Tale, de partea adevarului Tau în aceste ultime zile. Fa-ma în stare sa-Ti slujesc de aici înainte cu credinciosie si supunere si daruieste-mi harul ca împreuna cu mine sa fie si toti cei dragi ai mei ca sa-Ti slujim si în vesnicie, drept lauda a dragostei Tale infinite. Asculta Te rog rugaciunea mea în numele scump si neprihanit al Domnului meu Iisus Christos. Amin!”


______________________________

de Octavian Cureteu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.