Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Marea sarbatoare a celor biruitori

Scris la: 15 aprilie 2009

 











       Am încheiat studiul capitolului 14 din Apocalipsa. Acest capitol, alaturi de capitolele 12 si 13, atît datorita pozitiei lor în aceasta carte profetica, dar mai ales datorita continutului lor, reprezinta punctul central în jurul caruia graviteaza toate celelalte solii profetice cuprinse în Apocalipsa.
      Dupa cum am vazut, capitolul 14 s-a încheiat cu viziunea solemna si impresionanta a revenirii Domnului nostru Iisus Hristos pe norii cerului si a strîngerii celor doua secerisuri ale lumii. Vorbind despre acest eveniment, însusi Domnul Iisus S-a numit pe Sine Domnul secerisului. Iar în parabola cu neghina, El a precizat ca
secerisul este sfîrsitul lumii. Evanghelia dupa Matei 9,37 si 13,39. La sfîrsitul aceleiasi parabole Domnul a mai spus ca la vremea secerisului “Fiul Omului va trimite pe îngerii Sai si ei vor smulge din împaratia Lui toate lucrurile care sînt pricina de pacatuire si pe cei ce savîrsesc faradelegea si-i vor arunca în cuptorul aprins”. Secerisul final este momentul separarii pamîntenilor în doua tabere, este momentul rasplatirii pe de o parte a celor credinciosi si pe de alta parte a pedepsirii celor ce au ales caile pacatului.





“Nu va mirati de lucrul acesta – a spus Domnul Iisus, – pentru ca vine ceasul cînd toti cei din morminte vor auzi glasul Lui si vor iesi afara din ele”
. Si acum, notati va rog ce a precizat Domnul Iisus: “Cei ce au facut binele”, a zis El, “vor învia pentru viata, iar cei ce au facut raul vor învia pentru judecata” (Ioan 5,28.29). Cînd Domnul Iisus a venit pentru prima data la noi ca Om între oameni, El a venit sa semene samînta Evangheliei si de atunci si pîna astazi Evanghelia a rodit în viata fiecarei generatii mii si mii de credinciosi. A doua Sa venire va avea drept scop de a aduna pe toti cei credinciosi în grînarul cerului.
        Cu putin timp înainte de a doua Sa venire, înainte de secerisul lumii, Dumnezeu doreste sa întreprinda o ultima campanie de predicare a Evangheliei.
“Evanghelia aceasta a împaratiei”, a zis Domnul Iisus, “va fi propovaduita în toata lumea ca sa slujeasca de marturie tuturor oamenilor; atunci va veni sfîrsitul”. (Matei 24,14). Tocmai aceasta lucrare a fost vazuta de apostolul Ioan în acea viziune a celor trei îngeri care zburau prin mijlocul cerului cu o Evanghelie vesnica, pentru ca s-o vesteasca locuitorilor pamîntului. Întreita lor solie reprezinta ultima lor chemare la mîntuire pe care Dumnezeu o mai adreseaza planetei noastre înainte de a aduce sfîrsitul. Întreaga lume de astazi se pregateste pentru marele secesis. Curînd, secerisul pamîntului va fi copt pe deplin. La momentul acela care sta în viitor, cei ce au întretinut o vie legatura cu Dumnezeu si au dat ascultare Evangheliei Sale si-au curatit inima de orice pacat, au dorit dupa asemanarea în caracter cu Iisus si au ajuns la maturitatea credintei si umblarii lor cu Dumnezeu. Ei, ca si Enoh de pe vremuri, vor fi luati în cele din urma la cer. Cînd secerisul este copt, atunci nu mai este nici o clipa de pierdut. însusi Domnul Iisus a subliniat acest lucru prin cuvintele: “Cînd este coapta roada, pune îndata secera în ea, pentru ca a venit secerisul” (Marcu 4,29). Aceasta înseamna ca Dumnezeu va lucra în graba pentru a aduna la Sine tot ce se poate aduna. Iar restul acelora care au refuzat pîna si ultima Sa chemare la mîntuire nu vor mai avea o noua ocazie. În ziua revenirii Sale El va lua la Sine nu caractere partial coapte, sau partial pregatite pentru cer. El nu va lua la Sine credinciosi care sînt dispusi sa asculte partial de glasul Sau, sau sa împlineasca poruncile Sale doar în parte. Curînd în cer si pe pamînt se va auzi strigarea: “Pune secera ta si secera, pentru ca a venit ceasul sa seceri si secerisul pamîntului este copt”.

        Unde ma va gasi si unde te va gasi acel ceas solemn, acel ultim ceas al istoriei? Va fi viata noastra un rod copt gata sa fie cules poentru vesnicie? Unde credeti ca ar dori Dumnezeu sa ne gasim în acea zi a revenirii Sale? Daca deschideti Apocalipsa la capitolul 15 veti afla raspunsul sigur la aceasta întrebare. Va invit sa dam citire capitolul 15:




“Apoi am vazut în cer un alt semn mare si minunat. Sapte îngeri care aveau sapte urgii, cele din urma, caci cu ele s-a ispravit mînia lui Dumnezeu. Si am vazut ca o mare de sticla amestecata cu foc si pe marea de sticla cu alautele lui Dumnezeu în mîna stateau biruitorii fiarei, ai icoanei ei si al numarului numelui ei. Ei cîntau cîntarea lui Moise, robul lui Dumnezeu si cîntarea Mielului, si ziceau: ‘Mari si minunate sînt lucrarile Tale Doamne Dumnezeule Atotputernice. Drepte si adevarate sînt caile Tale, împarate al neamurilor! Cine nu se va teme Doamne, si cine nu va slavi Numele Tau? Caci numai Tu esti sfînt; si toate neamurile vor veni si se vor închina înaintea Ta, pentru ca judecatile Tale au fost aratate’. Dupa aceea am vazut deschizîndu-se în cer templul cortului marturiei”
. Fara nici o discutie ca Dumnezeu ne asteapta pe toti la Marea de Cristal. El doreste ca niciunul dintre noi sa nu lipseasca la marea sarbatoare a biruintei Mielului. El a luat toate masurile necesare ca orice bob pretios al secerisului Evangheliei sa nu se piarda. El a pus totul în joc pentru acea zi. El a dat tot ce a avut mai de pret în cer, pe Fiul Sau, pe Domnul Iisus, pe Golgota, pentru ca prin jertfa Sa sa putem fi rascumparati din aceasta lume sortita pieirii. Curînd asupra lumii noastre se va arata acel semn mare si minunat descris în versetul 1, cei sapte îngeri care aveau sapte urgii, cele din urma, caci cu ele s-a ispravit mînia lui Dumnezeu. Cînd tot ce era bob curat a fost pus la adapost, asupra lumii noastre vor coborî urgiile divine. Însa mai înainte de acel moment, profetia ne prezinta un tablou plin de lumina, de frumusete, un tablou atît de îmbietor! El ne prezinta ca într-o avanpremiera pe cei mîntuiti ajunsi în cer la tronul lui Dumnezeu, la Marea de Cristal. Desi cronologic vorbind, cei credinciosi vor fi pe pamînt cînd se vor coborî plagile lui Dumnezeu peste cei necredinciosi, totusi, profetia biblica prezinta scena sarbatorii din cer mai înainte de scena dramei pamîntului. Cine sînt cei ce vor ajunge la Marea de Cristal? Ei sînt, dupa cum ne precizeaza profetia, biruitorii fiarei, ai icoanei ei si ai numarului numelui ei. Unindu-si vocile într-un cor imens, ei sînt vazuti si auziti intonînd cîntarea lui Moise si cîntarea Mielului. Cîndva, în urma cu mii de ani, ajuns pe celalalt mal al Marii Rosii, poporul ales al lui Dumnezeu de altadata, poporul Israel, si-a ridicat glasul ca un singur om pentru a intona imnul acela minunat al izbavirii lor din Egipt. Si acel imn se gaseste tot în capitolul 15, dar în cartea Exodului. Momentul acela marca începutul unei noi istorii pentru Israel, marca începutul calatoriei lor spre libertate. Peste ani si ani experienta izbavirii acelui popor din mîna vrajmasilor sai urma sa fie tema pe care noul Israel al bisericii crestine trebuia sa o preia si sa o aseze în limbajul experientei lui finale. Cîntarea lui Moise, intonata atunci la Marea Rosie fusese rînduita de Dumnezeu sa-si continue tema ei sus, la Marea de Cristal, tema biruintei. Sus vor ajunge numai cei biruitori, cei ce au iesit biruitori asupra tuturor conditiilor potrivnice mîntuirii, asupra tuturor piedicilor pe care Satana le-a asezat în calea celor credinciosi.
        Dar cei biruitori au fost auziti intonînd la Marea de Cristal totodata si cîntarea Mielului. Aceasta cîntare a fost compusa de Domnul Iisus pentru a celebra biruinta Sa de pe Calvar împotriva pacatului si împotriva Satanei. Cei adunati la Marea de Cristal l-au biruit si ei pe Satana. Cuvîntul din Apocalipsa 12,11 ne spune:





“Ei l-au biruit prin sîngele Mielului si prin cuvîntul marturisirii lor si nu si-au iubit viata chiar pîna la moarte”
.    Pentru cei credinciosi, mîntuirea pe care Iisus a cîstigat-o pentru ei pe Golgota, prin jertfa Sa, a fost cel mai de pret lucru, mai de pret chiar decît propria lor viata. Multi se întreaba daca nu cumva scena cu cei biruitori adunati la Marea de Cristal îi are în vedere numai pe cei din ultima generatie care au trait în perioada domniei tiranice a fiarei a lui antihrist. Desigur ca în primul rînd profetia din Apocalipsa 15 îi are în vedere pe cei credinciosi din ultima generatie care au trecut prin necazul cel mare care, în comparatie cu toate celelalte generatii de credinciosi, au avut de





dus cea mai grea lupta. Ei au fost urîti de toti din pricina adevarului pe care-l traiau si-l predicau. Ei, la un moment dat, si-au vazut amenintata propria lor existenta, avînd de ales în mod constant între ascultarea de poruncile lui Dumnezeu si ascultarea de  poruncile oamenilor. Însa ei au ramas statornici de partea lui Dumnezeu. Ei au ales mai degraba sa sufere cu poporul lui Dumnezeu decît sa se bucure de placerile de o clipa ale acestei lumi. Ei au ales biruinta împreuna cu Mielul, de aceea stau ei acum la Marea de Cristal înaltînd spre tariile cerului imnurile lor de biruinta. Dar, daca stam sa ne gîndim mai bine, spiritul lui antihrist, spiritul Satanei s-a dovedit a fi fost la lucru nu numai în vremea sfîrsitului, ci el s-a manifestat dintotdeauna. El era deja la lucru în vremea apostolilor, în vremea lui Daniel, în vremea lui Ilie, Moise, Abraam, Noe, Enoh, si chiar si în timpul generatiei lui Abel, primul om care a ales sa ramîna biruitor de partea lui Dumnezeu cu pretul propriei sale vieti. Martirii dispensatiunii Vechiului Testament au avut de dus aceeasi lupta ca si martirii Noului Testament. Singura deosebire este ca pe masura ce istoria pamîntului se apropie de încheierea ei, încercarile, luptele, greutatile si examenele la care vor fi supuse vietile celor credinciosi vor fi din ce în ce mai dure, mai severe. Si mai este ceva care ma face sa cred ca privilegiul de a fi parte din acel cor urias ce va intona cîntarea lui Moise si cîntarea Mielului nu va fi limitat la o singura generatie este însusi faptul, sau evenimentul revenirii glorioase a Domnului Iisus Hristos. Aceasta a fost ziua mult asteptata de toti cei credinciosi, atît cei care au trait în timpul Vechiului cît si în timpul Noului Testament. Toti s-au rugat, au sperat, au tînjit dupa aceasta zi a refacerii tuturor lucrurilor, a întoarcerii lor în casa de sus. Curînd Dumnezeu va fi laolalta cu poporul Sau biruitor la Marea de Cristal, la marea sarbatoare a întoarcerii pamîntului în mîinile Creatorului sau.
        Noi astazi stam ca si poporul Israel de altadata, la malul Marii Rosii. Balaurul, mîniat pe femeie va porni ultimul si cel mai crîncen razboi împotriva celor cu adevarat credinciosi. Dar, sa nu uitam ca acea Mare Rosie care ameninta sa înghita în apele ei învolburate pe poporul lui Dumnezeu a devenit mormîntul dusmanilor poporului sfînt. Atunci, Marea Rosie s-a despicat pentru Israel si a devenit ocazia izbavirii lui, dar pentru asupritorii poporului lui Dumnezeu a devenit urgia mîniei divine.Tot asa si la încheierea timpului,
ziua revarsarii judecatilor lui Dumnezeu peste cei pacatosi va fi de fapt ziua izbavirii poporului Sau.

        Dar scenele din capitolul 15 continua. Imediat dupa acea viziune fericita, dupa acea pregustare a marii sarbatori care asteapta pe cei credinciosi în cer, privirea apostolului Ioan a fost atrasa spre templul lui Dumnezeu.
“Si din templu”, spunea apostolul, “au iesit sapte îngeri care tineau cele sapte urgii. Erau îmbracati în in curat stralucitor, si erau încinsi împrejurul pieptului cu brîie de aur. Si una din cele patru fapturi vii a dat celor sapte îngeri sapte potire de aur pline de mînia lui Dumnezeu care este viu în vecii vecilor. Si templul s-a umplut de fum din slava lui Dumnezeu si a puterii Lui. Si nimeni nu putea sa intre în templu pîna se vor sfîrsi cele sapte urgii ale celor sapte îngeri”. Cei sapte îngeri cu cele sapte potire ale mîniei lui Dumnezeu ne aduc aminte pentru ultima data de întelesul spiritual al profetiilor Apocalipsei în care cifra sapte joaca un rol important aratînd spre caracterul desavîrsit, complet al lucrarii planului de mîntuire. Dumnezeu doreste sa stearga cu desavîrsire din universul Sau nepatat orice este rau, nesfînt, orice pacat. Si El vrea sa reaseze cu desavîrsire dreptatea Sa în univers. Daca privim cu atentie la aceste ultime versete ale capitolului 15 în lumina ultimelor versete din capitolul 11, sînt convins ca veti remarca imediat legatura dintre finalul celor doua capitole. La încheierea capitolului 11 auzim cea de a saptea trîmbita cum suna anuntînd coborîrea judecatilor divine asupra locuitorilor pamîntului, peste toti cei ce au ales prapadul ca sa prapadeasca pamîntul. Si acum, în capitolul 15, cele anuntate prin trîmbita a saptea se împlinesc. Îngerii nimicirii ies din templul din cer ca sa-si aduca la îndeplinire misiunea lor. În capitolul 11 privim spre templul lui Dumnezeu si vedem ca este deschis. Ochiul nostru patrunde dincolo de perdeaua dinlauntrul templului care desparte cele doua încaperi pîna acolo în Sfînta Sfintelor unde se afla chivotul legamîntului. Dar vai! Acum, în capitolul 15, în clipa cînd îngerii nimicirii ies din templu, portile sanctuarului ceresc se închid. Aceasta înseamna ca din acel moment în templul din ceruri nu va mai fi nici o posibilitate de iertare, de curatire, de sfintire si de salvare pentru nimeni de pe pamînt. Si aceasta pentru ca în momentul cînd cele sapte urgii stau sa cada asupra celor pacatosi, Iisus, Marele nostru Preot si Mijlocitor nu va mai fi în templul Sau slujind pentru cei pacatosi care cauta mîntuire. O, daca pe pamînt s-ar mai fi gasit înca oameni care sa doreasca sa fie salvati, desigur ca El ar mai fi zabovit în templu, ar mai fi slujit si pentru ei si ar fi amînat astfel dezlantuirea urgiilor Sale. Dar, la data aceea cînd El s-a retras pentru a dezbraca hainele Sale de Mare Preot si a îmbraca haina Sa de Judecator, toti cei în viata de pe pamînt au luat deja decizia finala – împreuna cu Dumnezeu, sau împotriva lui Dumnezeu.

        Fara îndoiala ca printre aceia care vor cunoaste slava si puterea mîniei divine vor fi multi, chiar foarte multi care au tratat cu usurinta chemarea lui Dumnezeu la mîntuire, sau care au ascultat cu inima împartita la soliile urgente ale celor trei îngeri din Apocalipsa 14. Sînt sigur ca multi dintre cei nemîntuiti care vor trebui acum sa bea si ei din paharul mîniei divine vor fi aceia care au amînat sa ia o hotarîre urgenta, au ezitat pîna cînd a fost prea tîrziu.
       Cu ani în urma ma aflam într-una din statiile de metrou din centrul Vienei. Si privind la oamenii care urcau si coborau, la garniturile de vagoane care veneau si plecau, la un moment dat am surprins o scena pe care cred ca n-am s-o uit niciodata. Dintr-unul din vagoane se pregatea sa coboare o familie – sot, sotie si o fetita de vreo 8 ani. Întîi au coborît parintii si acum asteptau sa coboare si fetita, dar altii i-au luat înainte si în momentul cînd sa iasa a ezitat putin. A presimtit ca trenul va pleca si asa a si fost. Deodata, usile s-au închis în fata ei si întreaga garnitura s-a repezit cu viteza spre urmatoarea statie. Cînd fetita si-a dat seama ca s-a despartit de parintii ei am putut observa pe fata ei o groaza teribila, o durere fara seaman. Privind la ea în acele cîteva secunde cît a durat toata scena mi-am adus aminte de acea zi cînd
timpul de har se va încheia si judecatile lui Dumnezeu vor începe sa cada asupra lumii nepocaite. În acele momente m-am gîndit la cei care ar fi putut fi salvati sau care sînt foarte aproape sa fie salvati dar care ezita înca sa caute cu seriozitate pe Iisus si sa-si predea viata pe altarul Sau ca o jertfa vie. Astazi Iisus, Marele nostru Preot înca se afla în cer, înca slujeste pentru noi, înca este în asteptarea noastra. Usa templului Sau sta înca deschisa pentru orice om. Oare este printre dumneavoastra, stimati cititori, cineva care înca ezita, care înca se gîndeste ce alegere sa faca? Daca este cineva în asemenea situatie îl invit sa priveasca din nou spre cele doua mari tablouri ale capitolului 15, spre acea mare sarbatoare a cerului si spre marea drama a pamîntului clocotind sub mînia revarsata a lui Dumnezeu. Eu nu cred ca va fi careva între noi care ar dori sa aleaga scena tragica a despartirii de Dumnezeu, de Tatal nostru iubitor. Eu nu cred ca în aceste clipe este cineva care sa nu fie în stare sa spuna Domnului: O Doamne Iisuse, Tu Ti-ai dat viata pentru mine. De aceea aleg calea care duce la viata vesnica, Te aleg pe Tine. Doresc sa ma predau cu totul pe altarul Tau, sa fiu al Tau si sa fiu stramutat în casa Ta cînd vei veni. Ajuta-ma sa Te regasesc în ziua revenirii Tale acolo sus la Marea de Cristal printre cei biruitori. Ajuta-ma la toate acestea prin puterea harului Tau, si-Ti multumesc. Amin!

______________________________

de Octavian Cureteu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.