Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Rasplatirile credintei

Scris la: 15 aprilie 2009

 











       Va invit sa continuam cu ajutorul inspiratiei divine studiul capitolului 3 al cartii lui Daniel. Ne aflam deci împreuna cu Sadrac, Mesac si Abed Nego cei trei prieteni si frati de credinta ai proorocului Daniel, pe campia Dura din tinutul Babilonului chiar înaintea tronului marelui împarat Nebucadnetar. Nu-i asa ca vi se pare ceva ciudat sa vedeti un tron imperial pe o campie din preajma capitalei si nu înlauntrul unui palat somptuos din cetate? Care sa fie explicatia? Capitolul 3, cum am vazut deja în comentariul precedent, ne ofera dezlegarea. El ne relateaza folosind limbajul unei cronici istorice, cum împaratul Nebucadnetar a dispus într-o zi faurirea unui chip de aur, un chip urias pe care l-a înaltat în campia Dura. Apoi împaratul a chemat prin porunca pe toti demnitarii cei mai de seama a imperiului la o data anumita pentru a participa la sfintirea acelui chip. Daca acel chip reprezenta pe Nebucadnetar sau pe Baal Marduk, zeul cel mai îndragit al Babilonului este greu de spus. De un lucru suntem însa siguri. Toate pregatirile au fost facute cu mare minutiozitate asa încat acea zi sa poata ramane înscrisa în mintea tuturor demnitarilor cat si în analele istoriei ca fiind un eveniment epocal, o expresie a slavei, bogatiei, autoritatii si atotputerniciei acelui imperiu si mai ales a acelui împarat caruia printr-o profetie divina speciala i se spusese candva: “Tu esti capul de aur”. In acea zi demnitarii regali adunati în campia Dura au putut auzi declaratia unui crainic, un fel de purtator de cuvant al tronului. Acest crainic ceru tuturor celor adunati ca din partea împaratului, ca atunci cand vor auzi sunetele unei fanfare guvernamentale ei sa se îngenunche si sa se închine în fata acelui chip urias de aur. Acea mare festivitate fusese planuita de Nebucadnetar sa fie mai mult decat o solemna sarbatoare. Ea urma sa fie o ocazie care sa puna la proba loialitatea fiecarui demnitar atat fata de împaratul cat si fata de zeii patroni ai Babilonului. Dar si aici, ca în orice stat totalitar, acel test de loialitate risca sa fie compromis, falsificat, deoarece închinarea care se cerea de la acei supusi era o închinare fortata, rostita sub amenintarea cu moartea. Cine si-ar fi îngaduit sa nu se arate loial? Cine si-ar fi îngaduit sa ramana neclintit în picioare cand absolut toata lumea urma sa-si plece genunchiul în adorare în fata acelui chip de aur? Cine si-ar fi putut în acea zi sa riste nu numai cariera sa dar si viata sa prin a refuza sa-si plece genunchiul? Ce motive mai presus de orice conditie ar fi putut determina pe cineva sa refuze a da ascultare poruncii împaratului?
      Citind cu atentie capitolul 3 descoperim cu uimire ca dintre toti cei adunati acolo în campia Dura, trei tineri evrei pe numele lor babilonian Sadrac, Mesac si Abed Nego, au îndraznit sa ramana neclintiti cand întreaga masa de oameni s-au prosternat cu fata la pamant. Cand toata lumea din jur îngenunche ca la comanda, cred ca va dati seama cat de usor pot fi remarcati cei care refuza sa îngenunche. Se astepta oare împaratul la vreo reactie negativa din partea cuiva? Atunci, de ce crainicul împaratului a anuntat ca acela care nu se va pleca sa se închine în fata chipului va fi aruncat într-un cuptor încins? Dusi în fata tronului, cei trei tineri au marturisit împaratului în cuvinte cum nu se puteau mai clare, motivul refuzului lor de a se închina – credinciosia lor neîmpartita fata de adevaratul Dumnezeu si fata de poruncile legii Sale. In ce priveste amenintarea cu moartea ei au declarat ca nu se tem de fel si ca Dumnezeul caruia ei îi slujeau este în stare sa-i scoata din cuptorul aprins si va face acest lucru. Acesti tineri au mers si mai departe si au declarat solemn în fata suveranului lor ca daca se va întampla ca Dumnezeu sa aleaga sa nu intervina în vederea salvarii lor, ei totusi nu se vor închina în fata acelui chip de aur. Cum era si de asteptat la auzul acestor cuvinte Nebucadnetar s-a umplut de manie, s-a schimbat la fata si a poruncit sa încinga cuptorul de sapte ori mai mult. Hotarat sa faca o demonstratie deplina a autoritatii sale cat si adevarului spuselor sale ca nu se va gasi nici un Dumnezeu care sa-i scoata din mana lui. Indrazneala acelor tineri captivi de a calca decretele sale trebuia pedepsita exemplar. Trebuia sa se stie de aici înainte de-a lungul si de-a latul imperiului sau ca pentru astfel de oameni nu exista nici un loc, decat unul singur: în cuptorul aprins. Dupa ce cuptorul a fost încins de sapte ori el a poruncit unora din cei mai voinici ostasi din ostirea lui sa lege si sa arunce în cuptor pe cei trei tineri demnitari iudei. Dar cu cat mai înfierbantat a fost cuptorul, cu atat mai impresionanta, mai uimitoare a fost minunea care a urmat. Soldatii care i-au aruncat în cuptor au murit la gura cuptorului din cauza dogoarei. “Dar priviti. Ce vad?”, se întreaba deodata împaratul înspaimantat si total nedumerit. El vedea acum niste oameni umbland slobozi în mijlocul cuptorului încins si credea ca este un fel de iluzie optica, un miraj, clipind des cautand sa-si concentreze si mai mult privirea, frecandu-se la ochi pentru a se convinge ca nu este vreo nalucire, el începu sa numere ca pentru sine: unu, doi, trei, patru. “Arioc”, striga împaratul, “cati oameni am aruncat în cuptor?” “Trei oameni împarate”, a fost raspunsul. “Atunci cum se face ca eu vad acum patru oameni umbland slobozi în mijlocul focului si nevatamati? Cine sa fie cel de al patrulea? Nu pare sa fie dintre evrei si nici dintre soldatii mei, ci mai degraba acesta seamana cu un fiu de dumnezei”. Grabindu-se atunci spre gura cuptorului împaratul striga cu glas tare la cei trei tineri sa iasa afara. Raportul istoric continua spunand cum dregatorii, îngrijitorii, carmuitorii si sfetnicii împaratului s-au strans si au vazut ca focul nu avusese nici o putere asupra trupului acestor oameni. Ei stateau acum din nou în fata împaratului, aceiasi slujitori supusi de mai înainte dispusi sa dea ascultare oricarei porunci împaratesti în masura în care aceasta nu venea în contradictie cu niciuna din poruncile Viului si Adevaratului Dumnezeu. Oare, la ce banuiti ca se puteau gandi Sadrac, Mesac si Abed Nego cand s-au vazut afara din vapaia acelui cuptor? Poate ca în mintea le-a venit tocmai acea fagaduinta divina pe care Dumnezeu o rostise prin profetul Sau Isaia cu un veac mai înainte si care spunea astfel: “Daca vei trece prin ape eu voi fi cu tine si raurile nu te vor îneca; daca vei merge prin foc, nu te va arde si flacara nu te va aprinde”. Cuvantul lui Dumnezeu putem spune ca a fost polita de asigurare a acestor tineri împotriva focului. In mintea lor ei nu s-au îndoit nici o clipa ca Dumnezeu nu va onora fagaduinta Sa. Credinta lor înflacarata în Dumnezeu le-a fost scut în cele din urma împotriva focului.
      Asa cum începusem sa subliniez în comentariul precedent, în experienta celor trei tineri din Babilon se afla un mesaj profetic autentic pentru credinciosii zilelor sfarsitului care vor trebui sa intre în confruntare directa cu Babilonul mistic al ultimei etape a istoriei pamantului. Cine a înteles deci bine capitolul 3 al cartii proorocului Daniel va întelege si mai bine capitolul 13 al cartii Apocalipsa. In ambele capitole Babilonul joaca rolul unei autoritati al carui caracter este dublu – atat politic cat si religios. In capitolul 3 din Daniel avem descris chipul lui Nebucadnetar. In capitolul 13 din Apocalipsa ni se vorbeste despre un alt chip, dar care în esenta este acelasi, care va fi înaltat acum de Antichrist pentru care Nebucadnetar este un fel de prefigurare. Pentru a întelege însa mai bine natura profetica a celor doua mesaje din Daniel 3 si Apocalipsa 13, cred ca trebuie sa ne întoarcem privirea si mai mult în trecut la acel eveniment care a nascut Babilonul si spiritul Babilonului, adica în zilele care au urmat imediat dupa potop.
      Din rapoartele istorice ale capitolelor 10 si 11 ale cartii Geneza, remarcam numele lui Nimrod care “a început sa fie puternic pe pamant”. Tradus în limba noastra numele lui Nimrod ne vorbeste despre caracterul lui, despre atitudinea lui fata de Dumnezeu. El înseamna razvratit, rebel. Acest Nimrod, asemenea lui Nebucadnetar mai tarziu, urma sa fie o prefigurare a Antihristului din zilele sfarsitului, despre care ne vorbeste capitolul 13 din Apocalipsa. Nimrod a fost acela care a cutezat sa zideasca cetatea Babel ca o împaratie asezata pe verticala, asemenea unui turn care tintea ca în mod provocator ca într-o zi, înaintand mereu sa atinga în cele din urma cerul. Acea cetate era mai mult decat o sfidare adresata lui Dumnezeu si poruncii Sale pentru acea generatie de oameni de a se împrastia pe pamant. Ea era o încercarre vadita de a rasturna guvernarea lui Dumnezeu, de a ataca autoritatea divina asupra pamantului si locuitorilor lui. Acea cetate fusese închinata lui Baal. Nimrod prin proiectul sau arhitectonic a vrut de fapt sa întemeieze o federatie mondiala, un imperiu cu caracter politic si religios. Pentru a preveni împrastierea oamenilor pe fata pamantului el a nascocit ideea acelei cetati uriase care sa aiba un singur guvern, o singura limba, o singura religie. Desi potrivit cu planul lui Nimrod Babel trebuia sa fie o poarta spre Dumnezeu, chiar atunci cand sperantele întregei omeniri pareau sa se împlineasca Dumnezeu s-a coborat, a lovit turnul, a împrastiat pe oameni, a încurcat limbile tuturor si a aratat ca Babel nu avea sa fie niciodata o poarta spre Dumnezeu ci mai degraba un loc al confuziei, al încurcaturii.
      De-a lungul tuturor veacurilor de mai tarziu
Babel sau Babilon, avea sa se înscrie ca un simbol si anume simbolul unui sistem politico religios care se opune adevaratei religii a lui Dumnezeu. Babel a ramas înscris în istorie ca fiind contrafacerea de natura Satanica a împaratiei lui Dumnezeu. Fie ca o vedem pe parcursul istoriei sub forma împaratiei Egiptului, Asiriei, Babilonului, Medo-Persiei, Greciei sau Romei, ele au avut în sine aceeasi samanta de razvratire si lupta împotriva Imparatiei lui Dumnezeu pentru ca au avut la originea lor acelasi autor, Satana. Desi anticul Babilon al lui Nimrod a fost distrus, spiritul sau a continuat sa traiasca si sa reînvie mereu si mereu cu fiecare împaratie amintita mai înainte, avand însa acelasi ideal – formarea unei federatii politice si religioase mondiale a unei singure limbi, a unei singure guvernari.




     Interesant de remarcat este faptul ca de fiecare data, fiecare noua reînviere a unui nou imperiu, era însotita de aruncarea adevaratului popor al lui Dumnezeu în cuptorul persecutiilor si necazurilor, însa totdeauna finalul a fost acesta. Toate planurile si straduintele Babilonului de a castiga suprematia asupra lumii, cat si de a nimici cu desavarsire pe cei cu adevarat credinciosi au esuat iar poporul lui Dumnezeu a iesit întotdeauna învingator.  Priviti la împaratia Egiptului care a urmat imediat dupa Babel. Ganditi-va si la cei 400 de ani de persecutie, suferinte si robie care au lovit necontenit pe copiii lui Dumnezeu. Unde este însa azi Egiptul de atunci cu falnicele lui piramide, cu mandria lui si unde este poporul lui Dumnezeu?
      
Imperiul Asirian, cu toata puterea si fala lui s-a dus si el. Dar poporul lui Dumnezeu si-a vazut mai departe de drum. Asa s-a întamplat si cu Babilonul lui Nebucadnetar … Acest mare rege s-a gandit sa dea viata si sa fructifice acel vis neîmplinit al lui Nimrod, un imperiu care sa cuprinda toate natiunile pamantului. El a cucerit tot ce se putea cuceri la data aceea în lumea de atunci supunand toate popoarele stapanirii sale. Apoi a cautat sa impuna tuturor teritoriilor cucerite o singura limba, limba chaldeana. A înfiintat o universitate care sa pregateasca demnitari si cadre de administratie pentru toate acele teritorii. Nici ca se putea un program mai ambitios. Adaugati la aceasta si planul de a impune o singura religie. El a înaltat în campia Dura un chip de aur si a fortat pe toti reprezentantii natiunilor subjugate, oameni de toate limbile, ca la auzul sunetului muzicii sa se plece si sa se închine în fata zeului babilonian care transmitea tuturor, fara îndoiala, spiritul babilonului.
      Dar asa cum s-a întamplat si cu celelalte imperii dinaintea Babilonului, adevaratii copii ai lui Dumnezeu care s-au supus Suveranului cerului si al pamantului, au refuzat sa-si plece genunchiul si sa se închine. Si finalul a fost ca poporul lui Dumnezeu a fost izbavit din Babilon, iar toti persecutorii lui au fost nimiciti.
      Cu Medo-Persia, sub conducerea marelui împarat Darius, evolutia lucrurilor a cunoscut acelasi fagas. Persia a cazut si ea. Apoi s-a ridicat Grecia, cu
acelasi vechi ideal – o singura împaratie, o singura guvernare, o singura limba, o singura religie. Dar Grecia a cazut prea repede ca sa poata vedea vechiul vis împlinit. Insa poporul lui Dumnezeu cel credincios si-a ridicat fruntea din tarana si a continuat drumul istoriei credintei adevarate.
       A urmat Roma, imperiul cezarilor si apoi imperiul papilor care au sperat sa realizeze
vechiul ideal – un singur guvern, o singura limba, o singura religie. Capitolul 13 din Apocalipsa ne avertizeaza ca în zilele din urma ale istoriei planetei noastre Satana va încerca înca o data sa reînvie vechiul ideal si vechiul spirit al Babilonului sub directa influenta, putere si lucrare ale celei de a doua fiare. El va încerca pentru ultima data sa întemeieze o federatie a tuturor natiunilor cu scopul de a le uni sub un singur for conducator. Prin acel for Satana va cauta sa impuna tuturor popoarelor o singura religie înaltand înaintea tuturor un chip, o icoana, un simbol. Acesta va fi de fapt semnalul unei noi campanii de proportii mondiale de a distruge pe adevaratii copii credinciosi ai lui Dumnezeu. Acesta va fi însa ceasul suprem al interventiei divine înainte de a aduce asupra lumii razvratite pedepsele Sale, Dumnezeu va rosti o chemare mondiala tuturor celor care vor sa asculte de El, care se gasesc înca în Babilon, cerandu-le: “Iesiti din ea poporul Meu ca sa nu fiti partasi la pacatele ei”. Ultima mare încercare a lui Satana de a amagi lumea va merge în paralel cu marea strigare a lui Dumnezeu de a salva pe cei ce vor sa urmeze sistemul de guvernamant al cerului, legea divina a celor zece porunci.
      Cei credinciosi, cu îngaduinta lui Dumnezeu, vor fi din nou aruncati pemntru ultima data în cuptorul aprins al suferintei pentru credinta. Dar ca si aurul care este curatit prin foc, poporul lui Dumnezeu va iesi curatit, lamurit, pregatit pentru cer, pentru vesnicie.
      Din toate acestea prezentate pana aici am dorit sa subliniez faptul ca istoria lumii nu este o simpla succesiune de evenimente izolate între ele, ci ea este de fapt istoria marei lupte dintre Dumnezeu si Satana, dintre samanta femeii si samanta balaurului. In lumina celor scrise în Apocalipsa 13 întelegem acum si mai bine valoarea profetica simbolica a experientei celor trei tineri din Babilon care au fost aruncati în cuptorul de foc. Nebucadnetar, fara stirea lui, se înhamase la carul lucrarii lui Satana, devenise unealta celui rau, un simbol al lui
Antichrist, al omului faradelegii care se va aseza în ultimele zile în templul lui Dumnezeu dandu-se drept Dumnezeu. Acest om al faradelegii va starni prigoana împotriva copiilor lui Dumnezeu din generatia sfarsitului. Cei trei tineri reprezinta în chip profetic, simbolic pe toti aceia care vor forma în ultimele zile ramasita poporului lui Dumnezeu. Toata lumea va crede în Dumnezeu, va ridica steagul în numele Lui. Dar, numai putini, o ramasita va sta de partea Sa fluturand stindardul Legii Sale. Capitolul 14 din Apocalipsa vorbeste despre cei 144000, un numar simbolic care reprezinta o ramasita credincioasa consacrata, devotata, dispusa sa stea de partea lui Dumenzeu chiar cu pretul vietii. In ultimele zile ale marii lupte, cand cele doua fiare vor impune cu forta, cu amenintarea pedepsei capitale închinarea la chipul pe care-l vor înalta în fata tuturor locuitorilor pamantului, cei credinciosi cu adevarat nu vor putea trece neobservati de restul lumii, întocmai ca si cei trei tineri din Babilon. Ochii tuturor vor fi asupra lor sa vada ce vor face. Isi vor pleca ei genunchiul, se vor închina, vor ceda la presiunea amenintarilor, îsi vor iubi mai mult viata decat credinta, se vor teme mai mult de oameni decat de Dumnezeu? Vor alege sa se conformeze mai degraba poruncilor omenesti decat poruncilor lui Dumnezeu? în aceste zile de conformare cu lumea, de conpromisuri si de apostazie, care pe zi ce trece se adancesc si mai mult, adevaratii credinciosi ai lui Dumnezeu vor învata de la cei trei tineri demnitari credinciosi de pe campia Dura cum sa raspunda lumii. Va mai aduceti aminte care a fost raspunsul lor adresat clar, fara nici un echivoc catre Nebucadnetar cand acesta le-a spus: “Care este Dumnezeul acela care va va scoate din mana mea?” Ei au raspuns: “Noi n-avem nevoie sa-ti raspundem la cele de mai sus”. Cu alte cuvinte, noi nu negociem aceasta problema, noi nu ne targuim, nu avem nici o alta opinie. “Iata ca Dumnezeul nostru caruia îi slujim poate sa ne scoata din cuptorul aprins si ne va scoate din mana ta împarate. Si chiar de nu ne va scoate, sa stii împarate ca nu vom sluji dumnezeilor tai si nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înaltat”.
       Aici este o minunata lectie pentru noi. Daca ceva este clar în Biblie, atunci este faptul ca un credincios, un copil al lui Dumnezeu trebuie sa fie un bun cetatean al tarii sale, un om de bine, un om care sa doreasca si sa contribuie la bunul mers al vietii si sa fie credincios legilor tarii sale care îi asigura mijloace de trai protectie si un camin. Insa tot atat de clara este si despartirea pe care Domnul Iisus a subliniat-o la un moment dat prin cuvintele:
“Dati Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, noi trebuie sa sustinem autoritatea statului, sa platim tazele si datoriile ce se cuvin, sa dam ascultare legilor tarii si sa fim niste exemple de oameni cinstiti, respectosi si de treaba. Acei trei tineri din Babilon au fost exact asa, însa pana la un punct. Pana la momentul cand legea împaratului a venit în conflict cu legea lui Dumnezeu, cand slujirea si ascultarea lor fata de împarat a fost chemata sa anuleze slujirea si ascultarea lor fata de Dumnezeu. Ei nu au ezitat nici o clipa sa aseze vointa lui Dumnezeu mai presus de vointa mai marilor lumii. Asa a fost si atunci cand li s-a cerut sa se spurce cu bucate de la masa împaratului, cum am vazut în capitolul 1 al cartii lui Daniel. Raspunsul celor trei tineri este în deplina armonie cu raspunsul de mai tarziu al celor doi apostoli chemati în fata Soborului: “Trebuie sa ascultam mai mult de Dumnezeu decat de oameni” (Faptele Apostololilor 4:19). Aceasta este pozitia adevarata a unui crestin. Aici este marea lectie pe care trebuie sa o traim. Toti cei care vor sa stea statornici de partea adevarului si a poruncilor lui Dumnezeu au asigurarea ca vor fi persecutati. Asa a fost întotdeauna si asa va fi pana la sfarsit. Pentru lume, cei credinciosi au fost o mustrare, un ghimpe în ochi, o piedica. Daca eu si tu stimate cititor am lua hotararea sa ne tinem de adevarurile Sfintelor Scripturi si sa stam ascultatori de Dumnezeu, trebuie sa ne facem socotelile din timp si pe deplin. In masura în care noi vom îndrazni sa stam pentru adevarul lui Dumnezeu, în aceeasi masura vom si suferi. Crestinii adevarati sunt niste crestini si calatori prin lumea de azi, ei sunt de fapt cetatenii unei alte lumi, ai unei alte împaratii. Cu cat mai evlavioasa va fi viata lor, cu atat mai rau se vor simti în aceasta lume si cu atat mai putin vor fi iubiti de cei din lume. “în lume veti avea necazuri”, a spus Domnul, “dar îndrazniti. Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33). Daca doriti sa verificati adevarul acestor cuvinte divine, va invit sa ramaneti în picioare cand toata lumea se pleaca în fata lucrurilor pe care ea le iubeste. Va invit sa stati de partea Evangheliei lui Christos, de partea legii divine, de partea adevarului si veti afla curand daca Iisus a spus adevarul sau nu. Veti afla curand în propria dumneavoastra familie, biserica, sau între rudele dumneavoastra ce înseamna sa urmezi lui Christos.
      Eu doresc sa merg cu Iisus. Eu doresc sa fiu al lui, eu vreau sa aleg partasia cu El. Aceasta este nu numai hotararea mea ci si invitatia pe care doresc sa v-o adresez în numele Domnului Christos, cat si rugaciunea mea pentru fiecare dintre dumneavoastra. Sa raspundem, dar chiar acum chemarii Sale. Amin!

______________________________

de Octavian Cureteu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.