Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Sapte trambite de avertizare pentru biserica si lume

Scris la: 15 aprilie 2009











       Descifrînd pas cu pas viziunile profetice pe care Apocalipsa ni le prezinta, avem posibilitatea binecuvintata de a descoperi si a cunoaste tot mai mult pe Acela care este stapinul universului si stapînul istoriei noastre, pe Iisus Christos Domnul.
      De pilda, daca ar fi vorba sa facem o scurta recapitulare, capitolul 1 din Apocalipsa ni-L prezinta pe Iisus ca fiind viu, atotprezent, un Mîntuitor interesat în permanenta de biserica Sa careia îi da asigurarea
“Eu vin curînd”.
      În capitolul 2 si 3 Iisus adreseaza bisericii Sale sapte epistole care sînt de fapt sapte solii speciale. în fiecare din ele Iisus Se descopera pe Sine asa cum este El, pentru ca biserica Sa sa se simta atrasa de El si gata sa profite de pe urma marilor binecuvîntari pe care El doreste sa i le ofere. Pentru orice etapa a istoriei ei biserica a avut si va avea în
Iisus un Prieten minunat, un Mîntuitor statornic în dragostea Sa fata de toti cei ce L-au aflat si si-au predat viata în mîinile Sale.
       În capitolele 4 si 5 Iisus se prezinta în fata întregului univers în cea mai umila ipostaza,
Mielul lui Dumnezeu. El, care ar fi putut sa se manifeste ca un leu fata de aceasta lume care avea sa-L respinga si sa-L rastigneasca, S-a dovedit si S-a comportat plin de toata umilinta si dragostea Sa divina acceptînd sa fie sacrificat ca un miel pentru ca sa ne salveze.
       În capitolul 6 avem o alta viziune, a Mielului care tine în mîna Sa o
carte sigilata cu sapte peceti si pe care Mielul re rupe una cîte una. Ruperea fiecarei peceti înseamna declansarea unor noi situatii înlauntrul bisericii crestine, a unor noi confruntari, noi crize. Persecutie, coruptie, apostazie, foamete si moarte, deznadejde, descurajare si pierderea rabdarii. Dar ruperea fiecarei peceti si descoperirea treptata a noi primejdii, obstacole si suferinte, aveau însa sa apropie si mai mult biserica Sa de solutia tuturor solutiilor, de dezlegarea tuturor tainelor, de cel mai glorios si mai triumfator deznodamînt al istoriei bisericii, si anume, revenirea în slava a Domnului nostru Iisus Christos. Alaturi de evenimentul Golgotei, acesta va fi cu adevarat lovitura de gratie a celui Atotputernic în dezrobirea bisericii Sale de pe pamînt.
       Capitolul 7 împreuna cu primele versete din capitolul 8 ni-L prezinta pe Domnul Iisus ca fiind
Aparatorul poporului Sau, Mijlocitorul celor credinciosi, Avocatul, Prietenul nostru care prezinta în fata tronului divin rugaciunile noastre împletite cu meritele Sale neprihanite, care pledeaza cu ardoare pentru cazul fiecarui credincios. Pîna în prezent Iisus nu a pierdut nici un caz. Toti cei care L-au luat ca Aparator al vietii lor înaintea lui Dumnezeu au cîstigat, pentru ca ei au facut din Iisus mai întîi Prietenul lor, Domnul si Mîntuitorul vietii lor.
       Acum dorim sa ne adîncim privirile în directia unei alte scene ceresti, a unei alte viziuni profetice, aceea a celor sapte trîmbite. Aceasta viziune se gaseste prezentata în capitolele 8 si 9. Apoi urmeaza o pauza, o întrerupere, dupa care viziunea este reluata în capitolul 11 începînd de la versetul 15 pîna la sfîrsitul acestui capitol. Cred ca ati notat – sapte biserici, sapte peceti si acum sapte îngeri cu sapte trîmbite. Dupa cum observam aceste trei viziuni sînt paralele între ele în ce priveste timpul în care se desfasoara cele cuprinse în ele precum si în ce priveste sursa lor divina, caci sapte este simbolul desavîrsirii divine. Daca în celelalte viziuni Domnul Iisus se prezinta bisericii Sale ca fiind Prietenul, Jertfa, Aparatorul, Mijlocitorul celor credinciosi, de data aceasta în viziunea celor sapte trîmbite Iisus este vazut ca fiind
Stapînul lumii, nu numai al bisericii, Domnul tuturor providentelor pentru întreaga omenire.
       Dar, ce înseamna o
providenta divina? Permiteti-mi sa va relatez o întîmplare adevarata, foarte interesanta, petrecuta cu un pastor, cu unul din colegii mei. Cu multi ani în urma acest pastor se afla într-o zi de vineri pe la prînz într-una din Autogarile din Bucuresti la rînd ca sa prinda un bilet pentru autobuzul de la ora 3 care mergea în localitatea la care fusese delegat de biserica sa fie prezent în acel Sabat. Cînd a ajuns în fata ghiseului, cel ce vindea biletele l-a privit pe colegul meu si fara nici o explicatie i-a zis: “Dumitale nu-ti dau bilet!” Cum era si natural, colegul meu a încercat sa-i ceara o explicatie, dar omul de la ghiseu i-a raspuns: “Dumitale nu-ti dau, întelegi?” Si adresîndu-se catre cei ce stateau pentru bilete, acel om a adaugat: “Altul la rînd”. Neîntelegînd nimic din purtarea vînzatorului de bilete, gîndind ca poate a fost o greseala în alegerea autobuzului si a orarului, colegul meu s-a dus din nou în fata tabelului cu mersul autobuzelor ca sa se asigure ca fusese corect. Apoi a intrat din nou în rînd si din nou a fost întîmpinat cu acelasi refuz: “Dar dumneata nu întelegi ca nu-ti dau?” De data aceasta colegul meu a înteles ceva mai mult, ca în acest refuz atît de ciudat si de nedrept se ascundea ceva, o taina care înca nu era dezlegata de el, dar pe care gîndea ca mai tîrziu o va pricepe. S-a gîndit pentru un timp sa mearga la seful autogarii si sa primeasca explicatie, dar în cele din urma, lasînd toate în seama Domnului s-a gîndit sa ia urmatorul autobuz care pleca doua ore mai tîrziu, gîndindu-se ca va ajunge totusi la timp în localitatea respectiva. Si cînd a ajuns din nou în fata omului de la ghiseu, deja acesta da sa-i repete refuzul de mai înainte, cînd colegul meu l-a întrerupt spunîndu-i: “Un moment, m-am razgîndit. Dati-mi va rog un bilet la urmatoarea cursa”. Zis si facut. A dat banii, a luat biletul, s-a urcat în autobuzul respectiv si dupa o calatorie de doua ore si mai bine a ajuns în sfîrsit la destinatie, dar cum era de asteptat, tot timpul cît a durat calatoria colegul meu s-a framîntat cautînd raspuns la o întrebare care nu-i da pace. De ce, de ce s-a purtat acel om atît de ciudat? De ce mi-a fost dat peste cap tot programul? De ce a îngaduit în final Dumnezeu sa dau peste un om atît de lipsit de amabilitate, de pornit pe cearta si pe rau? Desigur ca fiecare dintre noi s-ar fi simtit la fel de nedumerit si necajit pentru o asemenea întorsatura a lucrurilor. De fapt fiecare avem experientele noastre în aceasta privinta. De cîte ori mintea noastra nu este cuprinsa de tot felul de întrebari, de stari de confuzie, de dezamagire de indignare si chiar de revolta fata de Dumnezeu. De ce, de ce asa si de ce tocmai mie? Unde este Dumnezeu? Ce face El? Nu-i mai pasa de mine, nu-i mai pasa de rugaciunile mele, de nevoile mele? Nu cumva m-a parasit? Daca cumva acestea sînt întrebarile si gîndurile care va apasa uneori mintea, iubiti cititori, atunci cred ca sfîrtsitul acestei experiente va va fi de folos.
      Ajuns în acea localitate numai dupa putin timp a aflat ca autobuzul cu care insistase initial sa plece nu a sosit si nu avea sa mai soseasca niciodata deoarece pe traseu acel autobuz a fost implicat într-un accident extrem de grav din care au supravietuit numai cîteva persoane. Aceasta se poate numi cu adevarat o providenta divina.
      Acel deznodamînt tragic i-a adus aminte colegului meu si i-a subliniat doua din fagaduintele de seama ale cuvîntului lui Dumnezeu, amîndoua scrise în cartea proorocului Isaia. Prima, în Isaia 58,11, spune astfel:
“Domnul te va calauzi neîncetat”. A doua, si mai pretioasa decît prima, în Isaia 51,16 spune astfel: “Eu pune cuvintele Mele în gura ta si te acopar cu umbra mîinii Mele”.
      O, cît de statornic este Domnul Dumnezeul nostru în dragostea si grija Sa pentru noi, pentru biserica Sa. Cît de minunate si binecuvîntate sînt providentele Sale! Dar aceste providente, trebuie sa stim, ca nu se manifesta numai în vietile unor anumite persoane, ci prin ele Dumnezeu lucreaza si asupra natiunilor, asupra popoarelor. Acesta era de fapt gîndul pe care proorocul Daniel dorea sa-l imprime în mintea împaratului Nabucodonosor si care cu greu avea sa fie acceptat de împarat, si numai în urma unor experiente teribil de costisitoare si dureroase.
      Iata ce cauta Daniel, sa-l faca pe împarat sa înteleaga.
Hotarîrea aceasta a fost luata în sfatul strajerilor si pusa la cale înaintea sfintilor, ca sa stie cei vii ca Cel Prea înalt stapîneste peste împaratia oamenilor, ca o da cui îi place si înalta pe ea pe cel mai de jos dintre oameni. Si un alt gînd rostit de Daniel catre acelasi împarat este ca El schimba gîndurile si împrejurarile, El rastoarna si pune pe împarati, El da întelepciune înteleptilor si pricepere celor priceputi.
      Priviti acum asupra unei alte întîmplari pe care istoria o retine si în care putem vedea interventia mîinii Providentei. În anul de gratie al Domnului, 1588, o flota si o armata de 27.000 de oameni, îmbarcati pe 129 de vase de razboi, au fost trimise din Spania pentru a traversa Canalul Mînecii în Anglia cu misiunea de a distruge pentru totdeauna protestantismul si a instaura acolo o împaratie catolica. Aceea a fost celebra invincibila armata a lui Filip al II-lea. Si dupa toate calculele omenesti, aceasta armata detinea toate mijloacele si sansele ca sa se acopere de laurii biruintei si sa cucereasca Anglia. În fata acelui puhoi de oameni, Anglia nu avea sa opuna o rezistenta considerabila. Ea detinea la ora aceea numai 80 de corabii mici, de mic, foarte mic tonaj. Pentru Spania, victoria era sigura, ca si cîstigata, dar nu si pentru Dumnezeu. Din senin, o cumplita furtuna s-a abatut asupra





invincibilei armate si drept urmare Anglia, protestantismul si Dumnezeu au iesit biruitori. Iata ce avea sa ramîna scris în Enciclopedia Britanica în dreptul subiectului Invincibila Armata: “înfrîngerea armatei a salvat protestantismul englez si independenta Angliei si a marcat prabusirea puterii navale a Spaniei”. Dumnezeu, în providenta Sa se ocupa de soarta natiunilor întregi. Iata ce a scris unul din scriitorii mei preferati, E.G. White în cartea sa “Educatia” la pagina 166: “În analele istoriei omenirii dezvoltarea natiunilor, ridicarea si caderea imperiilor apar ca dependente de vointa si vitejia omeneasca. Mersul evenimentelor pare într-o masura, a fi hotarît de puterea, ambitia si capriciul omului. Dar în cuvîntul lui Dumnezeu perdeaua este data la o parte si atunci vedem înapoia, deasupra si în toata întinderea oricarei înaintari sau dari înapoi a intereselor, puterilor si patimilor omenesti, cum trimisii Celui atotîndurator îndeplinesc în mod tacut si linistit toate îndrumarile vointei Sale.”
      A întelege aceste lucruri înseamna a întelege de fapt filozofia istoriei. În profetia din Apocalipsa, referitoare la cele
sapte trîmbite, valul este dat la o parte si apostolul Ioan vede cum mîna lui Dumnezeu croieste destinul oamenilor si al natiunilor pe parcursul întregii epoci crestine. Aceste trîmbite apar ca o paralela a celor sapte biserici si a celor sapte peceti. Cele sapte biserici zugravesc starile spirituale dinlauntrul hotarelor ei în decursul etapelor ei istorice. Cele sapte peceti zugravesc starile de lucruri din biserica, o biserica în continua confruntare cu lumea care o înconjoara, iar acum cele sapte trîmbite zugravesc istoria politica si militara a lumii în masura în care aceasta avea sa se intersecteze si sa afecteze planul lui Dumnezeu cu biserica Sa.
       Apostolul Ioan spune în Apocalipsa 8,2: “
Si am vazut pe cei sapte îngeri care stau înaintea lui Dumnezeu si li s-au dat sapte trîmbite”. Aceste trîmbite sînt un simbol al razboiului, caci iata ce scria proorocul Ieremia despre sunetul de trîmbita care ajunsese la urechile lui: “Cum ma doare launtrul inimii mele; îmi bate inima, nu pot sa tac. Caci auzi suflete sunetul trîmbitei si strigatul de razboi” (Ieremia 4,19). Tabloul pe care aceasta viziune ni-l aseaza în fata este plin de înteles si foarte expresiv.       Cei sapte îngeri care stau înaintea tronului cu cele sapte trîmbite nu sînt în necunostinta de starile de lucruri dintre oameni si natiuni. Ceea ce descoperim pe parcursul timpului cît îngerii suna din trîmbitele lor, ar putea sa ni se para ca nu este decît confuzie printre natiuni, stari de încordare, necazuri de tot felul, toate parca iesind de sub controlul divin. Dar priviti mai bine, acesti îngeri stau înaintea tronului Suveranului lor, asa încît evenimentele care se petrec pe pamînt sînt supravegheate de mîna înteleapta si puternica si plina de iubire si compasiune a Celuji Prea înalt. Mîntuitorul nostru cel viu simbolizat prin îngerul care sta în fata altarului de aur, despre care am studiat în prelegerea trecuta, conduce si stapîneste atît pe oameni cît si natiunile pamîntului. Trîmbitele, ce-i drept, pot sa sune, natiunile pamîntului se pot angaja în tot felul de conflicte militare; împaratii, regate sau oricare alte forme de guvernamînt pot sa apara sau sa dispara peste noapte, însa Iisus este prezent, atent, urmarind în mod activ scena istoriei, calauzind spre biruinta pe toti aceia care aleg sa stea de partea Sa.
     
Fiecarei natiuni si fiecarui om de azi Dumnezeu i-a rînduit un loc în marele Sau plan. Toti urmeaza sa decida prin propria lor alegere destinul pe care si l-au ales în timp ce Dumnezeu conduce toate lucrurile spre împlinirea planurilor Sale. Privita si mai de aproape, profetia celor sapte trîmbite este în realitate o rostire divina a sapte avertizari, primele patru avertizari vorbind despre caderea Imperiului Roman de Apus, urmatoarele doua trîmbite vorbesc despre caderea Imperiului Roman de Rasarit, iar cea de a saptea trîmbita, ultima, descopera, anunta caderea tuturor formelor omenesti de guvernamînt, cînd împaratia pacii vesnice a Domnului Christos va fi inaugurata.
      Aceste sapte trîmbite sînt în sens simbolic, nu istoric, o avertizare a amenintarilor si judecatilor divine iminente care vor cadea peste toate acele natiuni care au respins Evanghelia. Aceste judecati aveau sa cada mai întîi asupra Imperiului Roman si apoi asupra acelor natiuni sau regate din ale caror ruine aveau sa se formeze mai tîrziu natiunile lumii moderne dinaintea revenirii Domnului Christos, natiuni care, ca si Imperiul Roman aveau sa se arate vrajmase Evangheliei.
      Referitor la primele patru trîmbite adnotarile la Noul Testament publicate în American Tract Society ne dau cea mai populara interpretare istorica a acestei prime parti a viziunii prin urmatoarele cuvinte:
“Comentatorii în exegeza primelor patru trîmbite arata în mod general spre cele patru mari invazii barbare ale Romei de apus; aceea a gotilor sub conducerea lui Alaric, a vandalilor sub Genzeric, a hunilor sub conducerea lui Atila si a herulilor sub conducerea lui Odoacru”. Redau aceasta subliniere pentru ca sa va asigur ca interpretarile pe care le ofer în aceste studii nu sînt interpretarile personale sau neaparat ale Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea. Aceste interpretari apartin crestinismului si ele au fost pe parcursul anilor cernute prin multe site si verificate si confirmate cu istoria. Desigur ca în toata lumea crestina se gasesc si interpretatori sau exegeti cu vederi mai liberale sau cu vederi de-a dreptul fantastice, neancorate în istorie. Timpul însa si scurgerea evenimentelor va confirma în final cine a avut dreptate.
      Iata ce scria despre aceleasi prime patru trîmbite un mare comentator al secolului trecut, Albert Barts, în comentariul sau la pagina 224 în original:
Prima trîmbita a simbolizat invazia lui Alaric, împaratul gotilor, la anul 410. A doua invazie a fost aceea a lui Atila, regele hunilor, supranumit ‘biciul lui Dumnezeu’. A treia trîmbita a fost devastarea Romei de catre Genseric, regele vandalilor, la anul 455. Iar cea de a patra trîmbita a constat în cucerirea finala a Romei prin sabia lui Odoacru, regele herulilor, care si-a asumat titlul de rege al Italiei în anul 476″. Anul 476 a ramas înscris în istorie ca fiind anul în care a cazut Imperiul Roman de Apus.
      Iubiti cititori, ma gîndesc în aceste momente la felul în care a procedat Dumnezeu întotdeauna cu noi oamenii. Ati observat, El niciodata nu a revarsat judecatile Sale peste nici un om si peste nici o natiune pîna cînd nu le-a dat mai întîi ocazie dupa ocazie de a se pocai si a se întoarce spre Dumnezeu si spre caile neprihanite ale voiei Sale. Gînditi-va putin la un fapt din istorie. Timp de sapte zile au sunat trîmbitele în jurul cetatii Ierihon din vechime. Dar Ierihonul a tinut portile închise în fata mesagerilor divini, în fata poporului lui Dumnezeu si în final judecatile divine s-au prabusit peste acea cetate îndaratnica. Lumea de astazi tine înca portile zavorîte în fata Evangheliei vesnice a lui Dumnezeu. Nu ma refer numai la lumea pagîna care trebuie sa cunoasca Evanghelia, ci ma refer totodata si la milioanele de oameni ai lumii asa zise crestina, care înca stau cu inima zavorita în fata Evangheliei, sau care au acceptat numai o parte din Evanghelie, partea cea mai usoara. Si azi, trîmbitele adevaratilor îngeri slujitori ai lui Dumnezeu, duc pretutindeni vestea ca aceasta lume va fi din nou teatrul judecatilor divine pentru toti cei ce au refuzat ocazia de mîntuire.
      Dumnezeu în providenta Sa plina de iubire, a îngaduit ca si noi românii, în conditii de libertate si pace sa avem conditii pentru a transmite tuturor românilor adevarurile curate si urgente ale cerului, ale Evangheliei vesnice. Este de datoria noastra sa facem cunoscute aceste lucruri si altora – între rude, între prieteni si în bisericile în care ne gasim. Noi care cautam sa descifram cuvîntul divin si sa-l punem la îndemîna tuturor sîntem hotarîti sa dam un sunet clar de trîmbita. Noi sîntem constienti de valoarea si importanta timpului în care traim si vrem sa fim credinciosi misiunii noastre. Iisus vine în curînd. Lumea noastra sta pe pragul vesniciei. Curînd judecatile divine se vor revarsa în cascada asupra lumii acesteia.
Prindeti astazi stimati cititori mîna providentei, mîna lui Dumnezeu. Deschideti zavoarele inimii si primiti pe Iisus ca Domn si Mîntuitor al vietilor dumneavoastra. Si ajutati si pe altii sa-si deschida viata înaintea lui Dumnezeu. Este timpul! Este timpul sa dam un sunet clar de trîmbita ! Amin !

 


______________________________

de Octavian Cureteu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.