Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Secretul vietii spirituale a lui Daniel

Scris la: 15 aprilie 2009











   
      Cred ca nici un studiu al cartii lui Daniel nu ar putea fi complet fara un popas asupra vietii de rugaciune a acestui barbat credincios al lui Dumnezeu. Ca si în cazul altor mari eroi ai Vechiului si Noului Testament, viata lui Daniel a excelat în profunda consacrare, în acel simtamant al dependentei sale totale de Dumnezeu si într-un spirit neobosit de încredere si recunostinta fata de felul minunat în care Dumnezeu i-a purtat de grija. Trei sunt ocaziile de rugaciune pe care le gasim consemnate în cartea sa, fiecare din ele aparand ca niste ferestre deschise spre viata sa launtrica cu Dumnezeu. Prima ocazie este consemnata în capitolul 2 atunci cand împaratul Nebucadnetar i-a cerut lui Daniel sa-i readuca aminte visul cat si tîlcuirea acelui vis care, desi facuse o impresie deosebit de puternica asupra mintii împaratului, totusi i-a disparut din minte imediat dupa ce l-a visat. A doua ocazie cand putem privi din nou înlauntrul vietii spirituale a acestui barbat al credintei este aceea raportata în capitolul 6 cu care ne vom ocupa astazi si în prelegerea urmatoare. Apoi, în capitolul 9 vom privi din nou pe Daniel îngenuncheat în rugaciune. Aici, în capitolul 9 gasim unul din cele mai interesante pasaje din întreaga Biblie în care ne este prezentat modelul adevaratei rugaciuni. Desigur ca atunci cand vom ajunge cu studiile noastre la acel capitol vom intra mai mult în detaliile acestui subiect. Capitolul 6, desi nu ne ofera prea multe detalii despre rugaciune, el ne descopera totusi un fapt foarte important privind programul spiritual al acestui mare barbat al credintei. Acest fapt se afla cuprins în versetul 10 pe care-l socotesc un verset cheie în tot capitolul. Acest verset spune astfel: “Cand a aflat Daniel ca s-a iscalit porunca a intrat în casa lui unde ferestrele odaii de sus erau deschise înspre Ierusalim. Si de trei ori pe zi îngenunchia, se ruga si lauda pe Dumnezeul lui cum facea si mai înainte.” Daca ne luam timp sa citim cu atentie întamplarea dramatica descrisa în acest capitol cat si deznodamantul ei minunat, vrand nevrand gandul nostru se va întoarce la acest verset ca fiind singura explicatia a izbavirii atat de minunate a profetului din groapa cu lei unde fusese aruncat.
      Dar sa vedem ce s-a întamplat cu acea ocazie. Dupa cum stiti din cele studiate în capitolul anterior, împaratia Babilonului a cazut chiar în acea noapte de pomina a acelui ospat dezmatat si batjocoritor al lui Belsatar. Darius cuceritorul, regele mezilor si persilor, dupa ce a luat în mana sceptrul împaratiei nou instalate, în dorinta de a-si organiza cat mai bine administratia regatului sau a luat anumite masuri care, în final, aduc din nou în prim plan persoana profetului Daniel ajuns acum la o varsta înaintata. Despre acele masuri administrative ale lui Darius citim în versetele 1 si 2 urmatoarele: “Dariu a gasit cu cale sa puna peste împaratie 120 de dregatori care trebuiau sa fie raspanditi în toata împaratia. A pus în fruntea lor trei capetenii în numarul carora era si Daniel. Dregatorii acestia aveau sa dea socoteala ca împaratul sa nu sufere nici o paguba”. Desigur ca ne surprinde faptul realegerii lui Daniel într-o pozitie atat de înalta în administratia noului imperiu. Versetul 3 mai adauga cateva detalii. El spune: “Daniel însa, întrecea pe toate aceste capetenii si dregatori, pentru ca în el era un duh înalt si împaratul se gandea sa-l puna peste toata împaratia”. Natural, aici se afla motivul pentru care mai curand decat se astepta oricine, Daniel devine tinta invidiei si urii tuturor acelora care ravneau dupa acel post însemnat si care încep acum sa-i întinda tot felul de curse. Intentia acestora era de a gasi un motiv pentru care sa-l poata acuza pe Daniel înaintea împaratului. Dar orice încercare a vrajmasilor lui Daniel se dovedeste a fi zadarnica. Cuvantul versetului 4 ne spune: “Dar n-au putut sa gaseasca nimic, nici un lucru vrednic de mustrare pentru ca el era credincios si nu se gasea nici o greseala la el si nici un lucru rau”. Atunci vrajmasii lui Daniel au schimbat unghiul atacului lor de la treburile împaratiei la viata particulara, religioasa a lui Daniel, care ajunsese cunoscuta de altfel tuturor. Ei se gandeau sa-l puna pe Daniel în încurcatura,  sa-i creeze o situatie în care viata lui spirituala de om credincios lui Dumnezeu sa vina în conflict cu cerintele sau obligatiile lui de serviciu. Ei erau siguri ca între Dumnezeu si împaratul Daniel va arata consideratie în primul rand lui Dumnezeu. De aceea vrajmasii lui Daniel, deghizati în slujbasii cei mai devotati si interesati pentru onoarea împaratului lor, se prezinta înaintea lui Dariu si-i cer sa emita un decret prin care sa se dea de stire tuturor oamenilor de pe întreg cuprinsul imperiului ca timp de 30 de zile toti trebuie sa înceteze închinarea la orice dumnezeu sau fiinta omeneasca si toata suflarea sa se închine în schimb numai înaintea împaratului Dariu. Aceasta porunca era însotita de amenintarea aruncarii în groapa cu lei a oricaruia care ar fi îndraznit sa o calce. Si pentru ca porunca împarateasca sa fie de neocolit si de neschimbat, acesti slujbasi vicleni i-au cerut împaratului ca sa iscaleasca si sa sigileze acel decret. Desigur ca prin semnarea acelui decret prin care Dariu urma sa primeasca închinarea tuturor oamenilor, acest împarat s-a asezat în locul lui Dumnezeu si a devenit astfel un prototip al lui Antihrist despre care Noul Testament ne spune ca se va aseza în templul lui Dumnezeu dandu-se drept Dumnezeu. Acest antihrist, ne spune mai departe Noul Testament în Apocalipsa, va porunci ca atare tuturor oamenilor sub amenintarea pedepsei cu moartea, sa primeasca semnul lui, semnul falsei închinari pe mana si pe frunte. Dar, despre aceasta semnificatie profetica vom trata în prelegerea urmatoare.
       Iata-ne deci în fata unui decret imperial semnat si sigilat de mana lui Dariu, fapt care-l întarea si-l facea de neînlaturat. Cum avea Daniel oare sa raspunda acestei teribile provocari? Avea el de gand sa ocoleasca cursa ce i s-a întins? Avea el de gand sa faca jocul vrajmasilor sai pentru ca sa-si scape pozitia si viata? Nu, dimpotriva! Din versetul 10 pe care l-am citit la început ca fiind textul cheie al întregului capitol, aflam ca Daniel, atunci cand a luat cunostinta despre decretul imperial care lovea la temelia vietii sale spirituale, mai înainte de a întreprinde ceva a recurs imediat la rugaciune. El a intrat în casa lui unde ferestrele odaii de sus erau deschise înspre Ierusalim si a îngenunchiat pentru a cere de la Dumnezeu întelepciune si izbavire pentru el si pentru toti din poporul sau.
      Stimate cititor. As dori sa ne oprim acum aici la acest verset pentru a urmari cum a ecxperimentat Daniel privilegiul rugaciunii în viata sa de zi cu zi. Dorinta mea este ca din exemplul vietii lui Daniel sa putem extrage cateva îndrumari practice care sa ne foloseasca acum, în aceste zile, si mai ales în acele zile serioase care ne stau în fata. Mai înainte de toate e demn de notat faptul ca Daniel avea convingeri foarte clare si o atitudine foarte bine echilibrata în ceea ce priveste supunerea sa fata de sistemul de guvernare sub care îsi ducea viata, cat si supunerea sa fata de cerintele legii lui Dumnezeu. Daniel era un om care nu-si îngaduia nici un fel de confuzie în aceasta privinta. El stia ca nu e nimic nepotrivit în a da ascultare poruncilor emise de autoritatile civile ale tarii în care se afla atata timp cat aceste porunci nu veneau în contradictie cu poruncile Celui Prea înalt. Acest lucru apare deosebit de vadit din faptul ca tocmai datorita atitudinii sale pline de consideratie fata de autoritatile civile de atunci, el a fost apreciat si înaltat la rangul de mare demnitar al imperiului Medo-Persan. El cu siguranta ca n-ar fi putut urca aceasta treapta înalta daca nu s-ar fi dovedit loial fata de autoritatile de stat. Numai ca, în credinciosia sa fata de împaratul sau el a mers pana la un punct precis cand ascultarea si închinarea pe care i le pretindeau acum împaratul se aratau a fi în conflict cu ascultarea si închinarea pe care i le cereau Dumnezeu, evident Daniel, asemenea tuturor crestinilor adevarati de mai tarziu a considerat ca se cuvine sa asculte mai mult de Dumnezeu decat de oameni. De aceea, în momentul cand a aflat despre acel decret care îi interzicea sa se roage lui Dumnezeu, el s-a aratat cu atat mai hotarat sa ramana credincios lui Dumnezeu, coste aceasta oricat l-ar costa. De aceea îl vedem cum, în ciuda poruncii împaratesti, el intra în odaia lui de rugaciune si, ca si mai înainte, se roaga Tatalui sau ceresc. O, fie ca Dumnezeu sa aiba astazi, în aceasta lume, barbati si femei principiali si de curaj care asemenea lui Daniel sa stie sa faca o deosebire clara între raspunderile lor fata de autoritatile civile ale tarii si raspunderile lor fata de Dumnezeu, dandu-si seama ca prima lor obligatie este aceea de a asculta de Dumnezeu.
       Al doilea lucru care merita sa fie notat din acel verset cheie al capitolului 6 este ca pentru Daniel actul rugaciunii si închinarii înaintea lui Dumnezeu devenise nu numai o prioritate ci si un obicei.





El cultiva obiceiul sfant, pios al comuniunii zilnice cu Dumnezeu. Pentru aceasta el îsi fixase anumite momente din zi cand, lasand la o parte totul, se retragea pentru a sta de vorba cu Dumnezeu. Nu avea nici o importanta cat de însemnate erau raspunderile functiei sale si cat de înalta era pozitia pe care el o ocupa în guvernul tarii. Daniel nu a lasat nimic sa se interpuna între el si Dumnezeu. Chiar si atunci cand a aflat de interdictia poruncii împaratesti versetul 10 tine sa ne precizeze ca Daniel a intrat în odaia de sus a casei sale, odaia sa de rugaciune, si de 3 ori pe zi îngenunchia, se ruga si lauda pe Dumnezeul lui, asa cum facea si mai înainte. Cred ca ati notat expresia “cum facea si mai înainte”. Nu stiu cum as putea insista si mai mult asupra necesitatii de a cultiva rugaciunea ca un obicei spiritual în viata noastra. Cand spun obicei, sper ca nu voi fi înteles gresit. Nu este vorba de a face din rugaciune un fel de ceremonie obligatorie care ne cere sa ne oprim periodic cateva momente pe parcursul zilei pentru a bolborosi sau recita cateva cuvinte fara ca inima si interesele noastre launtrice sa fie acolo prezente. Cand sugerez marea necesitate de a ne forma un obicei din a ne ruga ma refer la practicarea acelui fel de rugaciune în care se recunoaste totala dependenta a noastra de Cel Atotputernic pentru toate binecuvantarile materiale si spirituale si pentru care ne asezam la dispozitie timp de comuniune cu Dumnezeu. Ne trebuie timp ca sa stam de vorba cu Dumnezeu , timp ca sa ne spunem toate pasurile noastre, sa-I prezentam toate cererile noastre, sa-I aducem toata lauda si recunostinta noastra si sa-L facem partas la toata viata noastra. O, cat de mult este uitat acest obicei al rugaciunii personale si aceasta chiar în viata acelora care, de altfel cred în valoarea rugaciunii ca mijloc de comuniune cu Dumnezeu. Aici, în obiceiul rugaciunii se afla tot secretul unei vieti înalte, rodnice si bine placute înaintea cerului. Daca este ceva care ne lipseste în viata de credinta, si recunoastem acea lipsa, cred ca ar trebui sa cercetam daca nu cumva, mai înainte de toate, lipseste în viata noastra obiceiul rugaciunii. Cat de mare si sus pus a ajuns Daniel, el nu s-a jenat sa recunoasca dependenta sa de ajutorul lui Dumnezeu. Notati faptul ca Daniel nu-si spunea numai rugaciunile, ci el era legat de ceasul si locul rugaciunii. Rugaciunea era mai mult decat o necesitate, ea era parte din viata lui. Acum, viata lui era în primejdie tocmai datorita obiceiului sau spiritual. Dar, datorita faptului ca rugaciunea devenise parte din viata lui, îl vedem pe Daniel continuand sa urce treptele spre odaia sa de rugaciune.
      O, daca am recurge la rugaciune nu determinati de crizele în care ne gasim uneori, ci de placerea si obiceiul de a-L face pe Dumnezeu partas la toate aspectele vietii noastre. Daca am reusi sa depasim acea granita a rugaciunii de circumstanta sau de urgenta si am hrani bucuria si placerea de a sta fata în fata cu Dumnezeu cat de deosebita ar fi atunci vietuirea noastra zilnica !
      In al treilea rand mai observam ceva foarte important în felul în care Daniel se ruga. El avea o tinta precisa în actul rugaciunii. El tinea ferestrele odaii de rugaciune spre Ierusalim. El îsi aducea mereu aminte ca era un captiv într-o tara straina. El îsi aducea mereu aminte de legamantul lui Dumnezeu cu poporul Sau si de fagaduintele divine pentru cei credinciosi. Din locul tainic al rugaciunii Daniel, asa cum se rugase Solomon pe vremuri la sfintirea templului, chema numele Domnului în rugaciune, se smerea înaintea Celui Sfant, cauta fata Sa, îsi marturisea pacatele si cerea ca Domnul sa se îndure de el si de poporul sau si sa-i întoarca înapoi în tara fagaduita. El recunostea ca se gaseste acolo în captivitate din cauza pacatelor tuturor însa se ruga fierbinte ca Domnul sa mantuiasca pe poporul Sau.
      O tinta hotarata în rugaciune si un loc hotarat pentru rugaciune, iata ceea ce I-ar place lui Dumnezeu sa gaseasca în viata noastra de comuniune cu El. In gestul sau de a deschide ferestrele spre Ierusalim nu era nimic tendentios, nimic care sa ofenseze religia sau convingerile altora. El se ruga acolo în taina. Odaia sa de rugaciune era un loc sacru, personal, era locul întalnirii sale cu Dumnezeu. Dar desi în ascuns, rugaciunea sa nu a ramas mult timp o taina pentru vrajmasii sai.
       Cugetand mai mult la viata de rugaciune a proorocului Daniel am mai înteles un fapt si anume acela al atitudinii sale fata de Dumnezeu în timpul rugaciunii. Tot din versetul 10 aflam ca Daniel obisnuia sa îngenuncheze de 3 ori pe zi pentru a se ruga. El credea ca rugaciunea este mai mult decat o forma, o ceremonie; mai degraba o raspundere sfanta, un privilegiu. De aceea el îsi lua timp si fara nici o graba în mod deliberat se retragea pentru comuniunea sa cu Dumnezeu. Pentru aceasta, el obisnuia sa îngenuncheze. Acest gest fizic atat de semnificativ era un fel de reflectie exterioara a acelei atitudini spirituale cu care se apropia el de Dumnezeu. Pe timpuri, cand un cuceritor dorea sa ceara de la prizonierii sai supunere erau fortati prin lovituri de bici sa îngenunche în fata stapanului lor. Ingenuncherea supusilor era un fel de recunoastere a starii lor de neputinciosie si umilinta. Acest lucru dorea sa exprime si Daniel fata de Dumnezeu ori de cîte ori îsi pleca genunchii înaintea tronului divin. Desi nu ni se spune nimic în versetul 10 în aceasta privinta, eu mai cred ca Daniel îsi pleca de fiecare data si capul în semn de respect fata de Cel Prea Inalt si poate chiar împreuna mainile si închidea ochii. Oricum, în versetul 10 Daniel ne învata indirect ca de fiecare data cand ne rugam noi trebuie sa venim înaintea lui Dumnezeu într-o atitudine care sa dea pe fata neputinciosia, umilinta si respectul nostru fata de El. Inchizînd ochii si împreunand mainile în clipele de rugaciune, noi nu facem altceva decat sa aratam ca ne retragem mainile de la orice activitate si privirea de la orice influenta sau elemente înconjuratoare care ne-ar distrage atentia si împiedica astfel de a ne concentra gandul, inima si întreaga fiinta în vederea unei comuniuni stranse cu Dumnezeu. La vremea cand eram copil în casa parintilor mei am învatat sa ma plec pe genunchi la rugaciune în semn de totala supunere, sa-mi plec capul în semn de umilinta, sa-mi împreun mainile în semn de încetare a oricarei activitati si sa închid ochii ca sa închid astfel orice cale posibila ca lumea din jurul meu sa invadeze momentele mele de partasie cu cerul si sa ma deranjeze. O, cat de mult ar trebui reînviat acest simtamant de sfintenie al rugaciunii, acest simtamant de umilinta si consacrare personala!
      La sfarsitul acestui popas împreuna cu Daniel în odaia sa de rugaciune, permite-mi prietene drag, care ai citit aceste comentarii, permite-mi sa te întreb
cum stai în aceasta privinta a vietii tale de rugaciune? Ai consacrat si tu, ca si Daniel, pe tot parcursul zilei anumite clipe pentru rugaciune, pentru comuniunea ta cu Dumnezeu? Astepti, fara îndoiala, ca Dumnezeu sa-ti vorbeasca într-un mod special, dar, i-ai pus tu lui Dumnezeu la dispozitie timp ca El sa-ti vorbeasca? Ai si tu vreun loc tainic de rugaciune, un fel de odaie de sus unde sa te poti retrage numai tu si Dumnezeu? Si cand te consacri rugaciunii tainice obisnuiesti sa îngenunchezi înaintea maririi, puterii si iubirii divine? Simti în inima ta totala ta dependenta de Iisus? Obisnuiesti sa închizi orice poarta a ochilor si a inimii atunci cand te rogi pentru ca nimic sa nu deranjeze sau sa întrerupa conversatia ta cu Iisus? Candva, însisi ucenicii Domnului Iisus au ramas profund impresionati de puterea care se degaja în lucrarea Domnului Iisus dupa fiecare ocazie de comuniune a Domnului cu Tatal Sau ceresc. Ei au înteles atunci atat valoarea rugaciunii cat si nedesavarsirea lor. De aceea la un moment dat auzim pe ucenici cerandu-I Domnului astfel: “Doamne, învata-ne sa ne rugam”. Poate ca si noi ar trebui sa cerem lui Dumnezeu acelasi lucru, sa ne învete cum sa ne rugam, cum sa înaltam maini si inimi curate catre tronul Sau de har, cum sa ne plecam genunchiul înaintea Sa si ce cuvinte sa rostim. Dupa ce am citit în întregime capitolul 6 si am vazut care era adevaratul secret al prezentei puterii divine în viata lui Daniel, acest erou al credintei, nu ne simtim deloc surprinsi sa aflam ca Dumnezeu a scapat pe Daniel din gura leilor înfometati pentru ca Daniel s-a încrezut pe deplin în Dumnezeu si a ales sa depinda întotdeauna de voia si puterea divina. De aceea, iubite ascultator, înainte de a încheia te invit sa ne îndreptam chiar acum privirea si inima catre Dumnezeu pentru cateva clipe de comuniune cu El.
      
Tata ceresc venim din nou înaintea Ta în numele Domnului nostru Iisus Christos sa-ti multumim ca prin El ai deschis o cale vie si larga spre tronul Tau, spre inima Ta de Tata. Iti multumim ca prin studiul de astazi ne-ai adus aminte cat de importante si pretioase sunt clipele pe care urmeaza sa le petrecem cu Tine în rugaciune. Intipareste în mintea noastra necesitatea unei vieti de rugaciune si învata-ne sa ne rugam. Ajuta-ne sa ne putem desprinde de lucrurile vremelnice si sa urcam fiecare în odaia noastra de sus pentru a-Ti da ocazie sa ne asculti toate pasurile, necazurile, problemele, îngrijorarile si planurile noastre. Ajuta-ne sa iubim aceste clipe de sedere în fata Ta si sa le pretuim ca fiind una din ocaziile noastre de a arata cat de mult Te pretuim. Uneste-ne pe noi toti în spiritul rugaciunii si ajuta-ne sa Te preamarim ca Tata al nostru. Iti multumim pentru toate acestea în numele iubitului nostru Mantuitor Iisus Christos. Amin !

______________________________

de Octavian Cureteu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.