Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Solie pentru o biserica dezgustatoare (I)

Scris la: 15 aprilie 2009











      Este o deosebita bucurie ca sîntem si de data aceasta în fata Domnului cu inimile deschise pentru a prinde solia Sa asa cum ne-a fost transmisa prin Apocalipsa. Am ajuns la epistola Domnului Iisus catre Laodicea, epistola care se gaseste la capitolul 3 versetele 14-22. Aceasta este ultima epistola din cele sapte pe care Iisus le trimite prin apostolul Sau Ioan unui numar de sapte biserici care se gaseau la vremea aceea în provincia romana a Asiei Mici. Sa citim dar împreuna continutul acestei epistole si apoi sa urmarim cu atentie întelesul ei spiritual.
      
“Îngerului bisericii din Laodicea scrie-i: “Iata ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios si adevarat, începutul zidirii lui Dumnezeu: ‘Stiu faptele tale ca nu esti nici rece, nici în clocot. O, daca ai fi rece sau în clocot, dar fiindca esti caldicel, nici rece nici în clocot, am sa te vars din gura Mea; pentru ca zici, sînt bogat, m-am îmbogatit si nu duc lipsa de nimic si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarac, orb si gol. Te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatit prin foc ca sa te îmbogatesti, haine albe ca sa te îmbraci cu ele si sa nu ti se vada rusinea goliciunii tale si doftorie pentru ochi ca sa-ti ungi ochii si sa vezi. Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care-i iubesc. Fii plin de rîvna dar si pocaieste-te. Iata, Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine. Celui ce va birui îi voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu de domnie dupa cum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui de domnie. Cine are urechi sa asculte ce zice bisericilor Duhul”.
      Iata aici, o epistola extrem de serioasa, ca
un strigat de alarma adresat unei biserici care era în viata acum aproape 2000 de ani, la data cînd Apocalipsa a fost scrisa. Dar în aceasta ultima epistola se afla, dupa cum vedeti, cel de al saptelea set de caracteristici ale crestinatatii, care împreuna cu celelalte caracteristici cuprinse în primele sase epistole formeaza tabloul general al bisericii crestine în totalitatea ei, de la data aparitiei ei si pîna la momentul încheierii istoriei acestei planete. Privite la un loc, toate aceste sapte seturi de caracteristici fac din biserica un fel de amestec de lumina si întuneric, de virtuti si defecte, de trasaturi pe care le putem admira sau condamna. Caracteristicile demne de admirat sînt curatia doctrinei, supunerea ei fata de disciplina si cerintele Evangheliei, credinciosia ei în lucrarea Domnului, caldura si plinatatea vietii ei spirituale, dragostea, nadejdea, credinta si rabdarea ei în suferinte si persecutii de dragul lui Christos. Aceste virtuti de seama sînt laudate si încurajate de Iisus. Dar pe de alta parte, în biserica Sa Iisus descopera si trasaturi rele, aspecte negative ca racirea vietii spirituale, lipsa de iubire, usuratate în ce priveste disciplina, tendinta spre misticism, lipsa de zel în lucrarea Domnului si, asa cum reiese în epistola catre Laodicea, o stare de încropire vrednica de plîns.
       Toate aceste stari negative aveau sa atraga totdeauna mustrarea Domnului ca si apelul Sau la o pocainta serioasa. Asupra tuturor acestor rele pe care Iisus le vede în biserica Sa planeaza judecata divina, dar în acelasi timp, El nu uita sa fagaduiasca viata si binecuvîntari vesnice tuturor acelora care sînt credinciosi si duc lupta credintei pîna la biruinta. În toate cele sapte epistole gasim aceeasi porunca adresata crestinilor din toate timpurile:
“Cine are urechi, sa auda ce zice bisericilor Duhul”. În toate timpurile au fost si vor fi în biserica membri a caror imagine pozitiva sau negativa va corespunde cu cele cuprinse de Iisus în cele sapte epistole. Dar mai mult decît atît, aceasta succesiune de sapte biserici si sapte epistole sînt o indicatie clara a caracteristicilor a sapte perioade succesive din istoria crestinismului, de la vremea apostolului Ioan pîna la încheierea tuturor lucrurilor.
      Epistola catre Laodicea este ultima epistola divina, catre crestinii ultimei perioade. Sfînta Scriptura numeste aceasta ultima perioada
vremea sfîrsitului sau zilele din urma. În sens profetic aceasta ultima perioada reprezinta tocmai timpurile noastre, de aceea solia catre Laodicea trebuie sa ne intereseze în mod deosebit ea fiind ultima solie a cerului pentru biserica sfîrsitului. Aceasta ultima perioada a sfîrsitului a început la anul 1844 si urmeaza sa dureze pîna la revenirea Domnului Christos în slava.      Privind la epistola Sa catre Laodicea, este deosebit de interesant de urmarit întelesul cuvintelor cu care Domnul Iisus Se prezinta acestei ultime biserici, cuvintele pe care El le adreseaza unei biserici ce sta pe pragul lepadarii ei. Dupa cum am vazut din cuprinsul celor sase epistole studiate în prelegerile anterioare, Iisus este Cel ce tine în mîna Sa dreapta cele sapte stele. El este Cel ce arre sabia ascutita cu doua taisuri, El este Fiul lui Dumnezeu care are ochii ca para focului si picioarele ca arama aprinsa. El este Cel ce are cele sapte duhuri ale lui Dumnezeu si cele sapte stele, El este Cel sfînt, Cel adevarat, Cel ce are cheia lui David, Cel care deschide si nimeni nu închide, Cel ce închide si nici un om nu poate deschide. Acestor descrieri de o solemna maiestate care vorbesc despre experienta, puterea, lucrarea si slava Sa, acum Domnul Iisus adauga în final cîteva cuvinte bisericii Sale din Laodicea. Iata ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios si adevarat, începutul zidirii lui Dumnezeu. Aici este singura ocazie în toata Biblia în care cuvîntul Amin este folosit ca un nume propriu, alaturi de cele peste 250 de nume si titluri atribuite Domnului Iisus pe paginile Sfintelor Scripturi. Cuvîntul ebraic Amin a fost transferat fara nici o modificare în toate limbile în care a fost tradusa Biblia, pastrînd acelasi înteles. Ideea de baza a acestui cuvînt exprima fermitate, stabilitate, statornicie. Despre aceasta, apostolul Pavel scria crestinilor din Corint astfel, în 2 Corinteni 1,20: “În adevar, fagaduintele lui Dumnezeu, oricîte ar fi ele, toate în El sînt da. De aceea si Amin pe care-l spunem noi prin El, este spre slava lui Dumnezeu”. Amin înseamna “este adevarat”, sau “asa sa fie”. Indiferent de cît de mare este numarul fagaduintelor lui Dumnezeu, ele sînt confirmate în persoana Domnului Iisus si numai prin El acestea îsi gasesc împlinirea în viata noastra. Personalizat de Iisus, cuvîntul Amin face din Fiul lui Dumnezeu un fel de garant suprem al tuturor adevarurilor pe care El le-a rostit. Atunci cînd asezam cuvîntul amin la sfîrsitul unei predici sau al unei rugaciuni, acel cuvînt înseamna încheiere, final. Aici, în epistola catre Laodicea, numele Amin exprima faptul ca Iisus, prin aceasta epistola încheie toate apelurile Sale catre biserica Sa si ca dupa aceasta solie El nu mai are nimic de adaugat, acesta fiind ultimul Sau apel mai înainte ca timpul de har pentru mîntuirea oricui sa se încheie. Dupa acest apel nu va mai fi auzit nici un alt apel. Divinul Amin nu va mai rosti nici o alta solie bisericii Sale luptatoare. Aceasta înseamna ca toti aceia care astazi resping solia Sa catre Laodicea nu vor mai auzi niciodata o chemare divina la pocainta si mîntuire. Iisus mai este numit aici, în aceasta epistola, Martorul credincios si adevarat. Aceasta face ca si ultima Sa solie catre biserica Sa sa fie tot atît de credincioasa si adevarata pentru ca aceasta este si starea spirituala în care El doreste sa fie biserica Sa din aceasta ultima faza a istoriei. Trei lucruri se cer de la un martor credincios si adevarat si anume: sa fi fost un martor ocular vorbind astfel din proprie cunostinta, al doilea – sa fie competent în a reda tot ceea ce stie, iar al treilea sa fie dispus sa depuna marturie adevarata cu privire la tot ceea ce s-a întîmplat fara nici o exagerare sau omisiune. Cînd Iisus vorbeste bisericii Laodicea, bisericii Sale de azi, El este deplin încredintat de adevarul cuvintelor Sale. Aceste cuvinte ne privesc pe noi, privesc starea noastra, de aceea trebuie sa acordam deplina atentie cuvintelor Lui, caci de atitudinea noastra fata de aceasta solie va depinde în final soarta noastra vesnica. În aceasta epistola, Domnul Iisus mai este numit si Începutul zidirii lui Dumnezeu. Acest nume nu se refera la Domnul Iisus ca fiind prima persoana pe care Dumnezeu Tatal a adus-o la existenta în necuprinsul Sau univers, ci mai degraba ideea este ca Iisus este originea, promotorul creatiunii, ziditorul tuturor lucrurilor vazute si nevazute. Bisericii Sale de azi, Iisus se prezinta nu numai în pozitia de Creator ci si de Mîntuitor dornic de a reînoi viata spirituala a membrilor ei. Da, crestinatatea zilelor noastre trebuie sa cunoasca în Iisus adevarata putere a nasterii din nou, singura putere care poate produce azi fapturi noi în Christos Iisus. Caci daca este cineva în Christos Iisus este o faptura noua; cele vechi s-au dus, iata ca toate s-au facut noi. Felul în care Domnul Iisus alege sa se prezinte bisericii Sale din vremea sfîrsitului constituie o adevarata mustrare cît si respingere a oricaror idei evolutioniste si materialiste. În aceasta generatie de necredinta si scepticism, cînd mii si mii de asa zisi crestini au ajuns sa se închine creaturii si nu Creatorului, Iisus trimite o solie bisericii Sale anuntînd în auzul tuturor ca El este Creatorul si sustinatorul tuturor lucrurilor. Tocmai de aceea si solia Sa speciala pe care El doreste sa o adreseze prin biserica Sa catre toti locuitorii pamîntului suna în acelasi ton cu epistola catre Laodicea. Aceasta solie speciala se afla la Apocalipsa 14,6.7: “Si am vazut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului cu o





Evanghelie vesnica pentru ca s-o vesteasca locuitorilor pamîntului, oricarui neam, oricarei semintii, oricarei limbi si oricarui norod. El zicea cu glas tare: ‘Temeti-va de Dumnezeu si dati-I slava si închinati-va Celui ce a facut cerul si pamîntul, marea si izvoarele apelor’”.
Privita cu atentie, epistola Domnului Christos catre biserica Sa de acum 2000 de ani din Laodicea, este de fapt
o teribila denuntare a starilor de lucruri din crestinatatea zilelor noastre. În termeni generali, aceasta stare este descrisa prin cuvintele: “Nu esti nici rece, nici în clocot. Dar, fiindca esti caldicel, nici rece nici în clocot, am sa te vars din gura Mea”.
      Laodicea era pe vremuri o cetate asezata în preajma unor izvoare de apa termala asa ca expresia varsarii acelei biserici din gura Domnului, din cauza temperaturii ei spirituale încropite trebuie sa fi fost prea bine înteleasa de catre membri crestini ai acelei cetati antice. Dar, ce are de a face aceasta epistola cu biserica Domnului Iisus din zilele noastre pentru care Laodicea sta ca un simbol? Pentru care motive asa de grave ar merita crestinatatea din aceasta ultima generatie o denuntare atît de lipsita de menajamente din partea Domnului si apoi o amenintare atît de categorica:
“Am sa te vars din gura Mea”? Probabil ca daca am fi frecventat serviciile de cult ale bisericii de atunci din Laodicea, mai mult ca sigur ca n-am fi gasit nimic care sa ne lase impresia ca starea acelei biserici ar fi atît de grava. În acea cetate se dezvoltase o renumita scoala medicala care printre alte tratamente se facuse cunoscuta pentru fabricarea unei alifii de ochi. Aici se aflau vestitele tesatorii care produceau materialul din care locuitorii cetatii îsi croiau hainele lor de care erau atît de mîndri. Pentru aceasta foloseau ca materie prima lîna unei specii de oi de culoare neagra. Dar Laodicea ajunsese plina de faima pentru bogatiile pe care locuitorii ei le detineau. Asezata la intersectia a trei mari cai comerciale, Laodicea a devenit într-un timp foarte scurt un mare centru financiar si comercial. Orasul acesta era orasul milionarilor. Cetatea aceasta era asa de bogata încît potrivit cu rapoartele istoriei, locuitorii Laodiceei au refuzat ajutorul din partea guvernului atunci cînd o parte din oras a fost distrusa în urma unui cutremur. Deoarece cetatea Laodicea era atît de bogata, este posibil ca si membri bisericii crestine sa fi fost niste oameni bine înstariti. Acea biserica, era foarte posibil sa fi avut un local foarte somptuos, un cor bun alcatuit din cele mai talentate persoane si un pastor pe masura membrilor acelei biserici, foarte rafinat în ceea ce priveste pregatirea sa scolastica si foarte ales în ce priveste manierele sale. Locuitorii cetatii erau bogati si nu faceau nici un secret din aceasta. Chiar si crestinii ajunsesera sa afiseze acea mîndrie si acea stare de satisfactie sociala. Probabil ca cei mai multi dintre membri acelei biserici îsi închipuiau ca bogatia lor ar putea fi un semn cert ca ei devenisera obiectul favoarei deosebite al lui Dumnezeu. În toate privintele ei credeau ca atinsesera limita superioara a masurii divine. Sa ascultam cu atentie cuvintele aceluia care devenise un fel de purtator de cuvînt al întregii biserici. “Sînt bogat, m-am îmbogatit si nu duc lipsa de nimic”. Este lesne de înteles ca astfel de crestini nu se simteau cu nimic tulburati în constiinta lor cu privire la vreun pacat oarecare, mic sau mare. Poate ca ei niciodata nu s-ar fi putut închipui stînd cu privirea spre pamînt, batîndu-se în piept, asa cum facuse vamesul din parabola Domnului Iisus, strigînd “Ai mila de mine, pacatosul!”. Ei credeau ca depasisera orice stare de genul acesta si în felul lor de gîndire nu-si închipuiau a avea nevoie de vreo mustrare sau vreun sfat din partea Domnului, ci numai de aplauze si cuvinte de apreciere. Gînditi-va însa ce socati trebuie sa fi fost acei crestini multumiti de ei însisi cînd au primit acea scrisoare din partea Domnului si cînd prezbiterul acelei biserici i-a dat citire în auzul tuturor. Gînditi-va ce rasturnari de calcule s-au facut în mintea lor. Gînditi-va ce indignati s-au simtit, ce jigniti! Ei, cei mai buni oameni din Laodicea sa fie etichetati ca fiind încropiti, buni doar de a fi varsati din gura Domnului, de a fi lepadati? Simtamîntul de care este cuprins Domnul privind la asemenea crestini, este ceva pe care nu-l mai gasim nicaieri în toata Biblia. Aici nu citim ca Domnul ar fi fost întristat din pricina lor sau ca ar fi fost cuprins de un spirit de mînie, ci mai mult decît atît, Iisus este dezgustat, scîrbit de urmasii Sai din Laodicea, de care I s-a facut atît de mult sila de pretentiile lor, de mîndria lor, de ipocrizia lor încît este pe punctul de a-i varsa din gura Lui. Aplicati acum toate cele spuse odinioara în dreptul crestinilor in Laodicea la noi, crestinii de azi, din perioada Laodiceea, care ne facem vinovati de aceeasi stare de încredere si multumire de noi însine, care ne laudam cu bogatia si prosperitatea materiala si spirituala a bisericilor în care ne gasim, care ne-am pierdut simtamîntul a ce înseamna pacat, care credem ca, fara nici o discutie, meritam cerul înaintea tuturor celorlalti oameni, dar care ne facem vinovati în realitate de aceeasi stare de încropeala spirituala.
      Poate ca veti întreba cum se manifesta aceasta încropeala. În primul rînd printr-o totala indiferenta fata de învataturile Sfintelor Scripturi, fata de adevarurile si doctrinele biblice pe care bisericile crestine de azi le predica. Pentru cei mai multi dintre crestinii de azi o biserica este tot atît de buna ca si alta biserica. De ce este nevoie sa facem deosebire între crezuri, sa le analizam si sa le confruntam cu Cuvîntul lui Dumnezeu? Din dorinta de a pastra pacea între ei, din dorinta de a afirma dreptul fiecaruia de a crede si practica orice crez potrivit cu propria lor încredintare, crestinii de azi au adoptat un spirit de bunavointa fata de orice crez, fata de orice învatatura, fie aceasta chiar nebiblica. Ei nu mai simt nevoia sa mai cerceteze Scripturile în fiecare zi acasa, cum faceau altadata primii crestini din Berea, ca sa vada daca ce li se spune duminica la biserica este asa. Aceasta stare de spirit, va rog sa ma credeti, produce o repulsie totala Domnului Christos. Indiferenta, usuratatea, nepasarea bisericii de astazi fata de adevarurile fundamentale pe care Dumnezeu ni le-a descoperit în Cuvîntul Sfintelor Scripturi va pune pe multi crestini si pe multe biserici în final în pozitia critica de a fi varsati din gura Domnului.
Ce cred eu ca membru al bisericii în care ma gasesc? Dar, ce predica biserica mea? Se potriveste predicarea bisericii mele cu Cuvîntul lui Dumnezeu, cu Biblia? Care sînt adevarurile fundamentale pentru care biserica mea ia pozitie astazi? Sau, care adevaruri fundamentale sînt trecute cu vederea de biserica în care ma gasesc? Care este scopul pentru care unele adevaruri sînt trecute sub tacere? Acestea, iubiti cititori, sînt niste întrebari pe lînga care nu putem trece nepasatori, dezinteresati, multumiti cu faptul simplu al frecventarii serviciilor de cult ale bisericii în care ne gasim. Iisus, Martorul credincios si adevarat are nevoie în aceasta generatie de niste martori credinciosi si adevarati, de martori întemeiati pe stînca adevarurilor Sfintelor Scripturi si nu pe nisipul miscator al traditiilor religioase sau al învataturilor omenesti.
       Starea de încropire a membrilor bisericii din Laodicea se mai da pe fata si în ce priveste consacrarea lor fata de Dumnezeu.
Viata lor era un fel de hibrid, un amestec de închinare lui Baal si în acelasi timp si lui Iehova. Ei se închinau si lui Dumnezeu si lui Mamona, idolul avutiei. Aceasta este si starea crestinilor din ultima perioada istorica a bisericii în care ne gasim azi. Cei mai multi crestini se închina atît lui Christos cît si lumii în acelasi timp, asa încît linia de despartire între crestini si lume azi aproape ca s-a sers de tot. Astazi, cînd vrem sa vorbim despre lume aratam spre biserica, iar cînd ne referim la biserica aratam spre lume. Între cele doua entitati nu mai este aproape nici o deosebire. Biserica încropita a devenit o parte integranta a acestei lumi deoarece ea iubeste si se închina la aceleasi lucruri pe care lumea le iubeste si la care ea se închina: banul, moda, placerile, distractiile si goana si lupta dupa putere.       Biserica din Laodicea era încropita într-un chip atît de jalnic si în ce priveste zelul, pasiunea trairii ei, în ce priveste consumul ei de energie pentru cauza Evangheliei. Ea era inerta, apatica, indiferenta. Acesta este înca un simptom grav al suferintei spirituale care a cuprins biserica lui Christos din zilele noastre. As dori sa continui, dar ma vad nevoit sa ma opresc aici. Sper însa ca Domnul îmi va da harul de a continua în prelegerea viitoare aceasta paralela nespus de dureroasa si îngrijoratoare între biserica din Laodicea si biserica de azi. Sper ca nimeni dintre dumneavoastra nu veti alege sa lipsiti de la întîlnirea cu Martorul credincios si adevarat care doreste sa va adreseze ultima Sa solie de har. Fie ca pîna atunci un duh de cercetare si îngrijorare sa puna stapînire pe inimile dumneavoastra, sa va trezeasca si sa va ajute sa gînditi la mîntuirea dumneavoastra cu frica si cu cutremur. Doresc tuturor binecuvîntarile cerului. Amin.

______________________________

de Octavian Cureteu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.