Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Solie pentru o biserica misionara (II)

Scris la: 15 aprilie 2009











      Ne gasim din nou în jurul cuvîntului divin al cartii Apocalipsa. În studiile noastre, am ajuns în dreptul celei de a sasea biserici, biserica din Filadelfia, careia Domnul Iisus îi trimite o solie speciala. Desi înconjurata de multimi de crestini care cadeau de la credinta, ca de pilda cei din biserica vecina din cetatea Sardes despre care Domnul Iisus declara ca sînt pe moarte, sau cei din biserica Laodicea mustrati de Domnul pentru starea lor de încropire si ipocrizie, crestinii din Filadelfia sînt într-o conditie spirituala excelenta. În solia pe care Iisus le-o adreseaza în capitolul 3, versetul 6-13, nu gasim nici un cuvant de mustrare sau de condamnare. În biserica din Filadelfia sufla un vînt de primavara, de înoire a vietii si a dragostei pentru credinta, de reînoire a zelului misionar, o adevarata redesteptare din moartea spirituala, o întoarcere la dragostea dintîi. Acestei biserici în inima careia ardea flacara pasiunii pentru propovaduirea Evangheliei, Domnul Iisus i se adreseaza cu cuvintele deosebit de semnificative si pline de încurajare “Iata ca ti-am pus înainte o usa deschisa pe care nimeni nu o poate închide”. Aceasta nu avea sa fie numai usa mîntuirii, ci si usa slujirii, usa deschisa de Dumnezeu în vederea raspîndirii Evangheliei mîntuirii pretutindeni în lume. În ciuda a trei piedici vizibile cunoscute de Domnul, aceasta biserica avea sa-si duca misiunea ei la bun sfîrsit. Prima piedica era lipsa ei de putere. “Iata ca ti-am pus înainte o usa deschisa pe care nimeni nu o poate închide, caci ai putina putere”. Poate ca acea biserica era prea mica la numar, sau poate ca nu avea suficienta putere financiara, deoarece membri ei apartineau poate clasei de jos a societatii. Poate ca aceasta biserica nu exercita o influenta deosebita în societatea acelei cetati, avea prea putina putere de atractie. Dar, oricum, lipsa ei de putere, în orice directie ar fi fost ea, nu o putea împiedica de a face lucrarea de evanghelizare pentru care Domnul Iisus îi deschisese acum usa. A doua piedica, dar care si ea avea sa fie trecuta cu bine de biserica din Filadelfia, era opozitia, mai ales a acelora din populatia de origine ebraica a cetatii. Atît de fanatica avea sa se dovedeasca opozitia si cerbicia acestora fata de Evanghelia lui Mesia al lor, încît Domnul îi numeste si aici, ca si în Evanghelia catre Smirna, nu o sinagoga a lui Dumnezeu, ci o sinagoga a Satanei. Fara nici o îndoiala ca aceasta opozitie îndîrjita a iudeilor fata de adevar îi ispitea pe crestinii din Filadelfia sa nu-si tulbure viata si pacea, ci sa-si concentreze mintea si eforturile lor în directia activitatilor vremelnice ale acestei vieti. Îndraznesc sa cred ca biserica din Filadelfia n-a dus lipsa de acei sfatuitori care-i sugerau ca în niste timpuri ca acelea ar fi mai întelepteste din partea lor sa stea linistiti, sa fie mai discreti si sa stîrneasca cît mai putina discutie în cetate pe seama lor. Dar Domnul Iisus avea altceva de gînd. Tocmai în acea cetate unde antagonismul iudeilor era asa de feroce, El le-a deschis o usa mare si larga pentru predicarea Evangheliei. Si Iisus le-a mai spus ca daca ei vor pasi cu încredere prin aceasta usa sub stindardul Sau, unii dintre cei ce vor capitula vor fi chiar dintre iudei. Iata ca-ti dau din cei ce sînt în sinagoga Satanei, iata ca-i voi face sa se închine la picioarele tale si sa stie ca te-am iubit. Iudeii convertiti sînt zugraviti aici ca niste prizonieri de razboi. Acestia, desigur ca urmau sa se arunce la picioarele crestinilor, nu în semn de închinare, ci în umilita recunoastere ca biserica crestina este noul si adevaratul Israel asupra caruia Iisus Si-a revarsat toata dragostea Sa. Si cea de a treia piedica pe calea crestinilor din Filadelfia era amenintarea unei mari încercari care sta în viitor si care urma sa zguduie întreaga crestinatate si întreaga lume. Speranta tuturor crestinilor din primul secol cît si solia lor de baza pe lînga aceea a jertfei salvatoare a Domnului lor pe Golgota, era aceea a revenirii Sale în slava. Ei predicau ca Iisus va veni în curînd, chiar în timpul vietii lor. Ei predicau astfel, pentru ca asa sperau, si sperau asa, pentru ca asa credeau. Dar ei, urmau sa treaca printr-o mare încercare, printr-o mare dezamagire. Iisus, mult asteptatul lor Mire nu avea sa vina la data cînd ei sperau. Pentru multi, acea dezamagire putea sa fie fatala; putea pune capat credintei si umblarii lor cu Dumnezeu. Putea pune capat pasiunii lor pentru Iisus si pentru cauza Evangheliei Sale. Putea pune capat zelului lor misionar si dragostei lor fratesti. Dar Domnul îi avertizeaza din vreme si staruieste de ei sa paseasca cu rabdare prin usa pe care El le-o pusese si sa-si desavîrseasca lucrarea pe care au început-o. “Fiindca ai pazit Cuvîntul rabdarii Mele, te voi pazi si Eu de ceasul încercarii care are sa vina peste lumea întreaga. Eu vin curînd. Pastreaza ce ai ca nimeni sa nu-ti ia cununa”. Au pazit crestinii cuvîntul Domnului? Iata dar ca si Domnul lor acum avea sa-i pazeasca de ceasul cercarii sustinîndu-le si întarindu-le credinta. “Ai pazit cuvîntul Meu si n-ai tagaduit numele Meu”. Dar a pazi cuvîntul si a nu tagadui numele Lui nu este de ajuns. Aceste doua lucruri nu pot înlocui ceea ce Domnul astepta de la crestinii din Filadelfia si de la crestinii din toate timpurile si locurile de pe pamînt, un zel misionar motivat de o dragoste frateasca. Ei au pazit cuvîntul Sau. Acum ei trebuiau sa-l si raspîndeasca. Ei n-au tagaduit numele Domnului lor. Acum, ei trebuiau sa-l proclame în toata lumea. Dupa cum cred ca deja ati notat, din studiile anterioare, biserica aceasta din Filadelfia apartine unui grup de sapte biserici care existau în primul secol crestin la data cînd apostolul Ioan scria Apocalipsa. Fiecareia din aceste sapte biserici Domnul Iisus le adreseaza cîte o epistola, dar aceste epistole divine adresate celor sapte biserici de atunci, sa nu uitam ca sînt în sine niste profetii. Ele privesc, ce-i drept, pe acei crestini de odinioara care au trait la vremea cînd s-a scris Apocalipsa, dar fiind niste profetii, ele au în vedere mai mult decît niste biserici locale. Ele au în vedere întreaga crestinatate cu întreaga ei istorie de la data înaltarii Domnului Iisus la cer, pîna la data revenirii Sale în slava. Aceste sapte epistole, reprezinta simbolic cele sapte perioade ale crestinismului, fiecare epistola fiind un mesaj divin special pentru o anumita perioada istorica. De pilda biserica din Efes reprezinta în chip profetic, crestinismul primului secol. Biserica din Smirna simbolizeaza perioada crestinismului persecutat, schingiuit si dat la moarte, perioada cuprinsa între anii 100 si 313 D.Hr. Dupa aceasta urmeaza biserica din Pergam, care sta ca un simbol al unei perioade în care crestinismul s-a încuscrit cu lumea si este napadit de favorurile imperiale. Aceasta perioada este cuprinsa între anii 313 si 538. Dupa perioada Pergam urmeaza perioada crestina, simbolizata de biserica din Tiatira, perioada adîncirii apostaziei în crestinism, perioada dominatiei întunecimilor Satanei atît în dogma cît si în viata crestinismului, perioada care avea sa se încheie odata cu nasterea reformatiunii protestante la anul 1514. Dupa biserica din Tiatira urmeaza biserica din Sardes, biserica pe moarte. Epistola Domnului Iisus catre aceasta biserica sta ca o solie profetica pentru un crestinism care urma sa traiasca sub spectrul mortii. Aceasta este tocmai perioada reformatiunii protestante. Desi aici este o vorba despre o perioada crestina plina de sanse si posibilitati de a trai, totusi ea este amenintata de a muri launtric, numai pentru ca se multumeste doar cu semnele exterioare de vitalitate. Aceasta perioada crestina, cea de a cincea, avea sa dureze de la anul 1514 pîna la ani 1798. Si acum iata-ne, odata cu acest an, aici, în dreptul bisericii a sasea, biserica Filadelfia, sau în dreptul simbolului acelei perioade care avea sa dureze de la ultimele decenii ale secolului 18 pîna aproape de prima jumatate a secolului 19. Aceasta este perioada marilor redesteptari protestante marcata printr-un atasament strîns fata de cuvîntul lui Dumnezeu, printr-un spirit de fratietate si colaborare în lumea crestina si prin zel misionar. Filadelfia – dragoste frateasca. Aceasta perioada a început prin acea miscare de misionarism extern, de înfiintare a misiunilor evanghelice în zonele pagîne, si manifestate printr-o dragoste fata de Dumnezeu si fata de oameni, asa cum numai în zilele apostolilor mai fusese vazuta. Iubirea crestinilor din aceasta perioada pentru Domnul Iisus, Fratele lor mai mare, avea sa-i conduca la iubire si fata de ceilalti oameni, fratii lor. Cei ce scapasera din Tiatira de sub influenta corupatoare a învataturilor Izabelei si de moartea spirituala care ameninta la tot pasul în Sardes, acum acestia încep sa-si aduca aminte de cum au primit si au auzit si s-au pocait. Acea reformatiune care parea ca se stinsese a fost reînflacarata. Biserica întreaga a fost cuprinsa de o pasiune nemaiîntîlnita de a da viata însarcinarii primite de apostoli, de a evangheliza lumea. La 31 mai 1792 William Cary avea sa prezinte memorabila sa predica despre misiunile straine pe baza textului din Isaia 54,2.3. Aceasta data a ramas în istorie ca data de nastere a misionarismului mondial, data cînd începe perioada Filadelfia. O miscare de redesteptare cuprinse toate bisericile crestine, darîmînd tot felul de bariere care le separasera pîna la acea data. Fratii Wesley si Whitefield, aveau sa aduca în aceasta miscare de redesteptare pasiune pentru cuvîntul Sfintelor Scripturi, muzica cereasca, viata sfînta si o consacrare totala. Speranta profetica a acestor oameni era ca aceasta miscare menita sa recîstige lumea pentru Christos va






cuprinde în cele din urma toate bisericile protestante, pîna cînd întreaga lume crestina va arde de dragoste fierbinte si va porni la lucru pentru a raspîndi pretutindeni în tarile pagîne dulcea mireasma a cunostintei lui Christos. Si sperantele acestora aveau sa fie împlinite. În 1797 este data cînd spre marile Sudului îsi ridica pînzele primii misionari crestini. În anul 1807 Robert Morisson paseste pe tinuturile întinse ale Chinei, în timp ce zece ani mai tîrziu Robert Moffat îsi îndreapta privirea spre Africa. În acelasi an, 1817, John Williams începe lucrarea sa de explorare si crestinare a popoarelor din insulele marilor sudului. În 1840 David Livingstone porneste în marile sale expeditii misionare în Africa. Anul 1804 este anul de nastere al Societatii Biblice pentru raspîndirea Bibliei în Anglia si strainatate, iar în 1816 ia fiinta Societatea Biblica Americana. Traducerea si tiparirea Bibliei în cît mai multe limbi a fost o parte absolut esentiala în acest program mondial de evanghelizare. Cu adevarat, Dumnezeu asezase în fata bisericii Sale o usa deschisa pe care nimeni nu o mai putea închide. Desigur ca este necesar sa amintesc aici macar în cîteva cuvinte faptul ca marea miscare de redesteptare si de propovaduire a Evangheliei care luase o asa de mare amploare în prima jumatate a secolului 19 avea sa culmineze în marea miscare Adventa. În toata lumea, oameni proeminenti si sinceri mînati de Duhul Sfînt au redescoperit prezenta si importanta profetiilor biblice si au pornit la un studiu sistematic al lor. Si, aproape simultan, ei au ajuns la concluzia ca sfîrsitul domniei pacatului este foarte aproape si ca Iisus Christos se va reîntoarce curînd pentru ca sa-Si împlineasca fagaduinta Sa. “Eu vin curînd”, promisese Iisus. Aceasta era de fapt singura concluzie care s-ar fi putut trage din studiul profetiilor biblice ale cartii lui Daniel si Apocalipsa. Aceste doua carti devenisera acum tinta cercetarii staruitoare si a rugaciunilor fierbinti ale tuturor crestinilor cu adevarat vii. Dar ceva avea sa adauge si mai mult interes în lumea crestina pentru acele profetii biblice si anume faptul ca sub ochii crestinilor avusesera loc împlinirea unor semne prevestite de catre profeti ca fiind premergatoare revenirii lui Iisus. La 19 mai 1780, exact cum fusese prezis, soarele s-a întunecat în plina zi, iar în noaptea de 13 noiembrie 1833 a avut loc cea mai mare cadere de stele din cîte a înregistrat vreodata istoria. Mii de predicatori din cele mai de seama biserici în Europa, America, Asia si America de Sud, au început sa proclame vestea celei de a doua veniri a Domnului Iisus, încît întreaga crestinatate s-a pus în miscare. Multi pastori si multe biserici aveau sa arate desigur, opozitie fata de aceasta solie atît de urgenta si care chema lumea la o viata sfînta. Bazat pe profetia celor 2300 de seri si dimineti din Daniel capitolul 8 si 9, multi cercetatori devotati ai profetiilor au ajuns la concluzia ca Iisus urmeaza sa reevina în anul 1843, sau cel mai tîrziu în toamna anului 1844. Dupa cum era de asteptat, aceasta proclamatie a revenirii Domnului Christos a produs o asa redesteptare care pusese în uimire chiar si pe cei mai înversunati dusmani ai ei. Cei ce împartaseau acum speranta adventa traiau într-o stare de dragoste frateasca, de unitate, de comuniune intensa cu cerul si de profunda evlavie. Convingerea lor ca Iisus vine în curînd devenise mai scumpa pentru ei decît orice din aceasta lume, decît legaturi de familie, prieteni, avere sau orice avantaj sau favoare din partea lumii. Acum toata lumea sta în asteptare. Sosise în sfîrsit si anul mult proclamat – 1844, cît si ziua mult asteptata, 22 octombrie. Dezamagire, Domnul nu a venit la data anuntata de predicatorii soliei advente. Desi semnele prezise de profeti erau foarte clare si se împlinisera cu exactitate. Desi talmacirea lor fusese corecta, un lucru nu fusese corect, si anume, fixarea datei Domnului Iisus. Dorinta lor înfocata de a se întîlni cu Iisus, zelul lor pentru mîntuire si sinceritatea lor nu i-a scutit de a face aceasta amara experienta. Putini credinciosi aveau sa se mai ridice dupa aceasta dezamagire si sa-si continue credinta. Putini erau aceia care aveau sa aleaga acum imediat sa raspunda chemarii divine pentru a forma ramasita bisericii crestine, ramasita care avea de aici înainte sa se identifice dupa urmatoarele semne, dupa cum ni se spune în Apocalipsa 14,12: “Aici este rabdarea sfintilor care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus.
       În urma acelei dezamagiri, în ciuda trezirii produse de Duhul Sfînt, în ciuda succeselor în misiunile externe, în ciuda tuturor usilor pe care Iisus le deschisese bisericii Sale ca sa duca Evanghelia la orice faptura,
biserica crestina în întregime urma sa intre de aici înainte în teribila stare laodiceana de încropire, care urma la rîndul ei sa stinga flacara misionarismului Evangheliei în lumea pagîna. Celor de pe vremuri din biserica din Filadelfia, cît si celor din perioada Filadelfia care aveau sa iasa biruitori asupra oricaror piedici, încercari si dezamagiri, care aveau sa continue sa pazeasca cuvîntul divin si sa tina în cinste numele Domnului, asteptînd cu rabdare si zel ziua revenirii Sale, Domnul le promite sa-i faca niste stîlpi în templul lui Dumnezeu, niste stîlpi pe care sa înscrie 3 nume: primul este numele lui Dumnezeu, al doilea, numele cetatii Noul Ierusalim care are sa se pogoare de la Dumnezeu si al treilea numele cel nou al Domnului Christos. Poate ca locuitorii din cetatea Filadelfia si alaturi de ei si crestinii, traiau cu frica unui cutremur iminent, dar nimic nu va mai zgudui pe aceia care vor fi facuti stîlpi în templul lui Dumnezeu daca vor ramîne si ei statornici, credinciosi si biruitori în ceasul încercarii. Da, acela care alege sa fie un peregrin în aceasta viata, în calatoria sa spre cetatea lui Dumnezeu, odata ajuns în ea nu va mai fi un peregrin ci un stîlp statornic, neclintit. Aceasta este cetatea pe care o astepta si Avraam, cetatea care are temelii tari, al Carui Mester si Ziditor este Dumnezeu. în trecut, în vremurile stravechi se obisnuia ca pe stîlpii marilor edificii sa se înscrie numele împaratilor, numele eroilor natiunii si faptele lor de vitejie. Ele aveau sa vorbeasca tuturor despre caracterul luptei acestora si caracterul biruintei lor. Tot asa, cei biruitori în puterea lui Dumnezeu, caci de fapt, în ei însisi au avut putina putere, vor da pe fata tarie de caracter, statornicie în credinta si zel neobosit. Ramasita credincioasa care va sta în preajma revenirii Domnului Christos, va sta ca martora a numelui Sau sfînt în mijlocul întregii lumi, aratînd în tot ce spun sau savîrsesc, ca destinatia lor este cetatea cea noua a Ierusalimului ceresc. Pîna atunci însa, avem nevoie de rabdare, de statornicie si credinciosie. “Eu vin curînd”, a promis Iisus bisericii Sale din Filadelfia. “Eu vin curînd! Pastreaza ce ai, ca nimeni sa nu-ti ia cununa”.
       Iubiti cititori. De la anul 1844, cînd, dupa multe secole de întuneric si tacere a început sa rasune din nou în toata lumea vestea revenirii Domnului Iisus Christos si pîna astazi, dupa cum vedeti au trecut peste 140 de ani. Ani de întîrziere, ani de amînare, ani de suferinta, de munca istovitoare, de lupte, de dezamagiri.
Oare va mai veni Iisus, se întreaba azi cei mai multi dintre crestini. Si în întrebarea lor ochiul divin al Domnului poate citi credinta, oboseala, dezamagire, sau poate ironie sau cinism. Eu nu stiu ce se gaseste în acest moment în inima dumneavoastra, cei care cititi aceasta prelegere. Stiu totusi un lucru, un lucru de care sînt absolut sigur si anume ca Iisus Christos nu ne-a mintit. El ne-a promis “Eu vin curînd”. El este total raspunzator pe tot ce ne-a promis. Si fiti siguri: El se va tine de cuvînt. Dar, nu uitati cuvintele Domnului de care Eu si dumneavoastra sîntem acum raspunzatori. “Iata ca ti-am pus î nainte o usa deschisa pe care nimeni nu o poate închide, aceasta este usa mîntuirii, aceasta este usa slujirii. Da, nici un om nu le poate închide si totusi, într-o zi aceste usi se vor închide. însusi Iisus le va închide. Tot asa cum a închis si usa corabiei lui Noe. Categoric si fara nici o posibilitate de a fi deschisa de vreo mîna omeneasca. Curînd, acea cheie care a deschis usa mîntuirii dumneavoastra va închide aceasta usa pentru totdeauna. Dar pîna atunci, ea sta înca deschisa. De aceea, daca printre noi exista astazi cineva care nu a prins înca aceasta ocazie de a intra pe usa cerului spre mîntuire, vreau sa staruiesc pe lînga inima dumneavoastra, în numele Domnului Iisus sa nu mai amînati nici o clipa, ci sa primiti darul mîntuirii lui Iisus în jertfa Sa. Iar daca ati intrat deja, va implor, nu mai amînati iesirea afara în lume pe usa slujirii, ca partener cu Iisus la marea cauza a Evangheliei. Si fie ca inima dumneavoastra sa prinda astazi semnalul divin, chemarea îmbietoare a Domnului Iisus, si El sa lase în viata dumneavoastra si a familiilor dumneavoastra o binecuvîntare deplina. Amin!

______________________________

de Octavian Cureteu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.