Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Viitorul lumii descoperit printr-un vis

Scris la: 15 aprilie 2009
     Acum doresc sa mergem din nou impreuna in Babilonul de altadata de acum aproape 2600 de ani; Ne aflam din nou in palatul marelui imparat Nebucadnetar martori ai unui alt eveniment impresionant pe care divinitatea l-a considerat vrednic sa fie consemnat in istoria sacra.\"\" De-a lungul secolelor acel eveniment s-a dovedit a fi plin de invataminte pentru toate generatiile pana astazi. Momentul cu care s-a incheiat prelegerea trecuta a fost festivitatea de absolvire a cursurilor Universitatii Imperiale. Aceasta Universitate fusese intemeiata pentru unicul scop de a forma cadrele de viitor ale administratiei babiloniene. Studentii care intrau in acea institutie erau numai tineri de vita nobila, recrutati de imparat dintre toti captivii adusi la Babilon din toate tarile de sub soare pe unde armatele babiloniene si-au intins bratul lor cuceritor. Printre toti se aflau si tineri evrei adusi in urma cu trei ani cu ocazia primei campanii a lui Nebucadnetar in Palestina impotriva Regatului lui Iuda. Asa dupa cum reiese din raportul Biblic, criteriile care au stat la baza selectionarii si admiterii studentilor la acea universitate au fost deosebit de stricte. Tinerii candidati trebuiau sa fie fara nici un cusur fizic si sa faca dovada unei inteligente superioare. La absolvirea cursurilor ei trebuiau sa faca dovada ca au atins cota maxima a cunostintelor in orice domeniu dat asa incat prin ei garda de maine a administratiei, acel imperiu sa poata cunoaste expansiunea, prosperitatea, stralucirea, puterea si faima, asa cum niciun alt imperiu nu le-au cunoscut vreodata in istorie. In vederea realizarii acestui scop s-a vazut necesar ca tinerilor studenti sa li se confectioneze o noua identitate, de data aceasta babiloniana, si o data cu aceasta identitate s-a mai vazut necesara educarea si a gandirii, obiceiurilor si gusturilor personale, asa incat acestea sa corespunda cu standardele si eticheta curtii imperiale. Si pentru a imprima si mai bine in mintea viitorilor slujbasi imparatesti dependenta lor de imparat cat si stransa comuniune a intereselor personale cu acelea ale tronului, imparatul a dispus ca tinerii studenti sa fie hraniti zi de zi cu aceeasi mancare si bautura care se serveau la masa sa. Desigur ca nu exista pe atunci o onoare mai mare pentru un slujbas imparatesc, decat sa fie servit cu aceleasi bucate cu care insusi imparatul era servit. Pe de alta parte, cati captivi de razboi nu si-ar fi dorit macar cateva dintre resturile de la masa imparatului? Insa, spre uimirea noastra, am vazut cum patru studenti recrutati din randurile captivilor evrei, indraznesc sa gandeasca si sa hotarasca, cel putin in ce priveste problema hranei, intr-un fel cu totul diferit de cum hotarase imparatul, sfidand conditia lor de robi in care un singur drept le era recunoscut cu sfintenie si anume acela de a se supune orbeste deciziilor stapanului lor. Acesti patru tineri evrei indraznesc sa vasleasca impotriva curentului, indraznesc sa riste, indraznesc sa ceara capeteniei care ii supraveghea sa le schimbe dieta prescrisa de imparat cu o dieta vegetariana. Si aceasta nu neaparat pentru ca ei ar fi fost vegetarieni, ci ca sa poata astfel evita mancarurile necurate si care in plus fusesera inchinate idolilor, precum si bauturile imbatatoare ale mesei imparatului. Refuzul lor de a se supune marelui lor stapan nu venea nicidecum din acel spirit de neconformism atat de caracteristic varstei tinere, ci era generat de cea mai adanca credinciosie fata de principiile lui Dumnezeu cu privire la mancare si bautura. Daca ar fi ales sa se scuze in fata lui Dumnezeu si a oamenilor ei ar fi putut foarte usor sa dea vina pe conditia de robi, pe situatia de forta majora in care se gaseau. Stand astazi fata in fata cu cazul acestor patru tineri, adeseori ma gandesc cu rusine la faptul ca multi, prea multi dintre crestinii zilelor noastre aleg sa jertfeasca principii divine clare, porunci dumnezeesti categorice si multe juruinte personale rostite candva in fata lui Dumnezeu numai pentru ca situatiile le dicteaza altfel decit cere si asteapta Dumnezeu, sau pentru ca intrezaresc niste avantaje economice mai mari, sau pur si simplu, pentru ca le este teama de a suferi pentru convingerile lor religioase. Privind la Daniel si prietenii sai si privind si la noi ma intreb: "Oare ar putea Dumnezeu sa se opreasca si in dreptul nostru in aceste zile atat de importante pentru cauza Sa spre a rosti acea proclamatie solemna din Apocalipsa 14,12: "Aici este rabdare sfintilor care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus". Ar putea sa ne recunoasca El prin aceste cuvinte ca apartinem sfintilor Lui urmasi? Sa ne gandim profund la aceasta intrebare fiecare pentru sine. Pentru Daniel si prietenii sai experienta traita in acei trei ani de studentie de universitate imperiala avea sa se dovedeasca a fi inceputul unui lung sir de experiente cu Dumnezeu si totodata si inceputul unei cariere plina de succes. Cat de putin visau acei tineri destinul cel mare la care Dumnezeu ii chemase, misiunea pentru care un Suveran mult mai mare decit Nebucadnetar i-a ales, i-a educat si i-a asezat la curtea acelui imparat pagan! In persoana lor Dumnezeu a oferit lui Nebucadnetar si curtenilor lui de seama o marturie sincera si elocventa a adevaratilor sai credinciosi. Dar Dumnezeu dorea sa ofere lui Nebucadnetar ceva mai mult. El dorea ca privirea monarhului sa se indrepte de la oamenii lui Dumnezeu direct spre El, Suveranul absolut al cerului si al pamantului, asa incat daca va fi posibil, daca si el, Nebucadnetar ar raspunde pozitiv chemarii lui Dumnezeu, atunci acest imparat pagan sa fie numarat printre primele trofee castigate de cer din randul lumii pagane. Jurand un atasament nezdruncinat in inima lor fata de Dumnezeu, si asezand la dispozitia Sa toate capacitatile lor, Daniel si prietenii sai au devenit ambasadorii acreditati ai cerului la curtea lui Nebucadnetar. De abia dupa ce citim si al doilea capitol al cartii lui Daniel intelegem si mai bine rostul pentru care Dumnezeu a ingaduit ca niste tineri inca la varsta frageda sa fie dezradacinati din tara lor, din sanul familiilor lor si dusi la curtea unui imparat pagan. Acest monarh credea fara nici o umbra de indoiala in superioritatea zeilor la care se inchina, in puterea armatelor pe care le conducea si in intelepciunea sa si a elitei de invatati pe care o stransese in jurul tronului sau. Insa Dumnezeu in indurarea Sa S-a plecat si asupra acestui om de rang mare si i-a oferit ajutorul necesar ca sa inteleaga si sa recunoasca zdrobitoarea inferioritate a intelepciunii si puterii omenesti, cat si totala neputinciosie si falsitate a inchinarii la idoli. Intamplarea descrisa in capitolul 2 al cartii lui Daniel de care ne vom ocupa atat in aceasta prelegere cit si in cea viitoare, se incheie cu succes pentru Dumnezeu. In finalul ei Nebucadnetar, marele imparat, este constrans de proba faptelor sa recunoasca pe Dumnezeul lui Daniel ca fiind suveran peste toti zeii si imparatii. Iata propria sa declaratie: "Cu adevarat, Dumnezeu vostru este Dumnezeul Dumnezeilor si Domnul imparatilor. Si El descopera tainele, fiindca ai putut sa descoperi taina aceasta". Ce declaratie uimitoare de pe buzele unui monarh pagan! Ce onoare pentru numele lui Dumnezeu! Dar, despre ce taina este vorba aici? Ce taina framantase oare mintea lui Nebucadnetar fara sa fi gasit la zeii lui vreo lumina, o lumina asa cum numai Dumnezeu a putut sa-i ofere? Pentru a intelege mai bine lucrurile va invit sa derulam firul istoriei asa cum ne este prezentata in capitolul 2.
      \"\"Chiar din versetul 1 al acestui capitol aflam ca in al doilea an al domniei sale, Nebucadnetar a avut niste vise, dintre care unul i s-a parut deosebit de important, ba chiar tulburator de impresionant incat in cele din urma n-a mai putut dormi din pricina lui. Ceea ce a sporit insa si mai mult tulburarea imparatului a fost faptul ca odata trezit din somn, cand a incercat sa-si aduca aminte in ce a constat acel vis, ca sa-l reconstituie, si-a dat seama ca incearca ceva cu totul zadarnic. Visul se stersese cu desavarsire din memoria sa. In credinta sa plina de superstitii el interpreta acel vis ca fiind un solemn mesaj din partea zeilor, un mesaj de o importanta incalculabila pentru el. De aceea nimic nu putea sa-i refaca pacea pana cand nu afla care fusese acel mesaj. Ca si alti monarhi ai vremii sale, Nebucadnetar pastra in randul curtenilor sai o categorie de slujbasi priceputi in stiinte oculte, oameni despre care toata lumea, si mai ales imparatul, credea ca sunt in stare sa descifreze toate secretele, sa patrunda toate tainele si sa dezlege viitorul. Natural ca Nebucadnetar in starea lui de amnezie totala s-a simtit dator sa faca apel la expertii sai, drept pentru care i-a convocat sa se prezinte cat mai degraba la palat. Si acestia au venit si s-au infatisat inaintea imparatului. Erau acolo vrajitori, cititori in stele, descantatori si eruditi in intelepciunea chaldeiana. Tocmai pentru ca Nebucadnetar sa fie convins ca visul era cu adevarat un mesaj supranatural, dar care venea nu de la zei ci direct de la un Dumnezeu, care era mai presus de toti zeii lui, era necesar mai intai ca sa se faca dovada ca atat zeii lui cat si toti inteleptii imparatiei sale sunt fara nici o putere in descoperirea tainei mult dorite – visul si talcuirea lui.
      Iata-l deci pe imparat fata in fata cu inteleptii de seama ai curtii sale. Fara prea multe ocolisuri Nebucadnetar le-a spus ce s-a intatamplat si care este cauza nelinistii lui. Atunci, un purtator de cuvant al inteleptilor, adresandu-se imparatului cu respect, in deplina supunere, a raspuns imparatului astfel: "Vesnic sa traiesti imparate! Spune robilor visul si iti vom arata talcuirea lui"
      De fapt pana atunci, imparatul nu ceruse niciodata ceva mai mult de la ei in trecut. El totdeauna le dadea visele iar ei ii aduceau talcuirea lor. Acum insa imparatul le cerea ceva ce depasea cu mult asteptarile lor. Pe buna dreptate, in mintea inteleptilor au inceput sa se nasca tot felul de intrebari si ipoteze. Oare, nu cumva imparatul sub motiv ca a uitat visul, incearca sa ne supuna la un examen de capacitate, sau incearca sa ne intinda o cursa? O, cat de mult ar fi dorit ei in acel ceas sa fie in stare sa poata citi gandurile imparatului lor! Fara indoiala ca daca imparatul le-ar fi dat macar un crampei din visul lui, ei, inteleptii lui, i-ar fi oferit de graba o explicatie cat de cat rezonabila. Insa in mod intentionat Dumnezeu a sters visul din mintea monarhului, tocmai pentru a se putea preveni astfel orice fel de inselatorie din partea vrajitorilor, descantatorilor, cititorilor in stele si a inteleptilor curtii; si sa le descopere si lor cat de false erau pretentiile lor de intelepciune inalta.
      Imparatul face acum inteleptilor lui un apel si mai serios de a-i da visul si tilcuirea lui. Prima data pentru a-i stimula le-a promis daruri si rasplatiri si mare cinste. De data aceasta imparatul le prezinta oferta in forma negativa. "Daca nu-mi veti spune visul, va asteapta pe toti aceeasi soarta, fiindca vreti sa va intelegeti ca sa-mi spuneti minciuni si neadevaruri pana se vor schimba vremurile. De aceea spuneti-mi visul ca sa stiu daca sunteti in stare sa mi-l si talcuiti".
      Nebucadnetar traia cu impresia ca totusi inteleptii lui ar sti nu numai visul ci si cat de important este acel vis, si-i banuia ca ar intentiona sa tina ascunse toate acele informatii din partea zeilor pana cand va fi prea tarziu pentru el. Oare nu cumva am de a face cu o conspiratie a curtii, a inteleptilor indreptata impotriva mea, se intreba in sinea sa Nebucadnetar. In cel de al treilea apel al sau imparatul cere inteleptilor in mod provocator sa-i spuna visul ca sa-si dea seama astfel daca ei sunt in stare sa-i dea o interpretare corecta. Aceasta provocare umpluse masura rabdarii inteleptilor care iau din nou cuvantul si plini de indrazneala refuza provocare spunand: "Nu este nimeni pe pamant care sa poata spune ce cere imparatul. De aceea niciodata, nici un imparat, oricat de mare si puternic ar fi fost, n-a cerut asa ceva". Imparatul este inca neconvins de acest argument. Nu cumva tacerea lor voita este un argument ca pun la cale un complot impotriva lui? Alimentat in temerile sale interioare, nelinistea si neputinta imparatului de a se face inteles se transforma acum in manie. Acum imparatul nu mai vede nici o iesire din aceasta situatie decat aceea de a-i ameninta cu pierderea vietii gandind ca prin teroare va putea smulge din mana lor taina visului si talmacirea lui. Represaliile drastice ale unui imparat impotriva slujitorilor lui, poate chiar mai credinciosi, nu era ceva neobisnuit pentru acele timpuri. Prin acele masuri de teroare imparatul nu cauta de fapt decat salvarea propriei sale vieti. Cate capete incoronate n-au fost vazute prabusindu-se in pulbere din cauza ca tocmai aceia care altadata erau oamenii de incredere ai tronului s-au ridicat impotriva suveranului lor, cugeta in sinea lui Nebucadnetar. Poate ca e cazul sa ma apar, sa intreprind ceva in aceasta directie. Porunca de nimicire a inteleptilor, a familiilor lor cat si a caselor lor deja incepuse sa fie pusa in aplicare. In curand acea porunca avea sa afecteze si viata acelor patru tineri evrei care de abia iesisera de pe bancile universitatii. De ce a dat imparatul o porunca atat de aspra, a fost intrebarea pe care Daniel a pus-o cu multa prudenta, discretie si cu mult tact atunci cand a vazut si a inteles ca sabia neinduratoare a imparatului se apropia acum si de viata lor. Afland cum stau lucrurile Daniel a cerut o audienta la imparat. Ajuns in fata tronului Daniel adreseaza imparatului o cerere cu totul neasteptata insotita in mod indirect de o fagaduinta. El l-a rugat pe imparat sa-i acorde timp ca sa-i aduca astfel mult dorita talcuire a visului. Sinceritatea cererii acestui tinar cat si seninatatea si increderea ce se ascundeau in glasul sau l-au dezarmat pe Nebucadnetar si i-a potolit mania. Cred ca va dati seama cat de uimit era acum imparatul. Toti inteleptii lui au declarat ca nu este nimeni pe pamant care sa poata spune ce cere imparatul si iata ca acum totusi se gaseste cineva pe pamant care promite sa poata satisface cererea lui. Inteleptii lui cautau sa-l asigure ca numai zeii a caror locuinta nu este printre muritori pot dezlega taina imparatului. Oare nu cumva acest tanar evreu avea acces la sfatul zeilor mai mult decat toti inteleptii lui, se intreba imparatul. Citesc pe chipul lui o liniste si o siguranta in tot ce spune. Oare nu cumva acesta este omul de care zeii se vor folosi?
      Intorcandu-se la locuinta sa primul lucru pe care l-a facut Daniel a fost sa-si informeze prietenii de felul cum a decurs audienta sa la imparat si ce hotarare a fost luata acolo. Acum Daniel cere prietenilor sai sa se uneasca impreuna cu el in rugaciune\"\" catre Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu sa le descopere visul si talcuirea cerute de imparat si astfel sa le scape viata lor si a celorlalti intelepti care au mai ramas in viata. Certitudinea lui Daniel ca Dumnezeu va interveni in acel ceas de criza pentru a le salva viata se baza pe convingerea ca ei se gaseau exact acolo unde Dumnezeu hotarase ca ei sa fie, ca ei cooperau cu Dumnezeu atat cat le sta in putere in vederea realizarii planurilor Sale cu ei si ca in acel ceas de criza Dumnezeu avea sa le asculte rugaciunile lor si sa le onoreze credinta. Si asa a si fost. Curand, intr-o vedenie de noapte, Dumnezeu descoperi lui Daniel taina visului lui Nebucadnetar. Primul lucru pe carre Daniel l-a facut in acea noapte imediat dupa primirea acelei descoperiri nu a fost de a alerga sa se prezinte in fata imparatului, sau, de a merge sa dea de veste prietenilor sai, ci acela de a se pleca din nou inaintea lui Dumnezeu in inchinare, revarsandu-si inima inaintea Maiestatii cerului in cuvinte de recunostinta, de adorare si de lauda. 0, cat de minunate sunt acele momente de partasie cu cerul pe calea rugaciunii cand putem sa-L facem partas pe Dumnezeu la toate framantarile zilnice ale vietii noastre, cand putem sa-i cerem ajutorul, cand putem simti atingerea mainii Sale, cand putem intelege cat de pretiosi suntem fiecare din noi inaintea Sa. Dar, cu cat mai binecuvantate sunt acele clipe in care inima noastra tresalta de bucurie inaintea Sa, cand nu mai nimerim cuvintele potrivite care sa exprime recunostinta si laudele noastre pentru tot ce a facut si a promis ca va face pentru noi, sau acele clipe cand stam tacuti inaintea Sa admirand bunatatea, indurarea si neobosita Sa grija Parinteasca fata de noi. Ce lectie mare si insemnata invatam din aceasta intamplare! Viata noastra este supusa zi de zi la tot felul de incercari, ispite, indoieli sau incurcaturi. La cine sa alergam dupa sfat si ajutor atunci cand intelepciunea sau experienta noastra se dovedesc a fi prea sarace? Cand ochii nostri nu vad in jur decat intuneric, de unde ne-ar putea rasari o lumina? Cand nimeni de pe pamant nu ne-ar putea auzi lacrima sau strigatul nostru disperat, cine ne-ar putea oferi o mana de ajutor, cine ne-ar putea mangaia si restabili pacea sufletului nostru?
      Prietene drag, ma bucur ca in aceste clipe pot sa raspund la aceste intrebari care nu ne dau pace folosindu-ma de aceleasi cuvinte pe care Daniel si prietenii sai le-au rostit in urma propriei lor experiente cu atata convingere, chiar in fata imparatului: \"\""Dar este un Dumnezeu in ceruri!" Da, prietene drag, este un Dumnezeu in ceruri care sta mereu aproape de tine si este gata sa intervina. Distanta intre tine si El este de numai o rugaciune. De aceea vino la El in fiecare zi cu toate pasurile si nevoile tale, cu toate problemele si ispitele tale, cu toate incercarile si indoielile tale. Povara vietii tale nu va fi prea grea pentru El. El care a luat pe crucea de pe Golgota toate poverile si pacatele noastre. Pleaca-te inaintea Lui cu incredere. Fa din aceasta un obicei. Fii sigur ca El te va primi si pe tine ca si pe Daniel si prietenii sai si va raspunde rugaciunilor tale. El, daca va fi nevoie, iti va netezi cararile vietii, iti va lumina calea, va da la o parte piedicile si-ti va croi un drum chiar prin stanca. Numai nu uita inaltul privilegiu al rugaciunii si fie ca El sa devina bucuria si pricina laudelor tale zi de zi. Amin !

______________________________

de Octavian Cureteu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.