Apocalipsa – intre descoperire si diversiune

Apocalipsa – intre descoperire si diversiune
Ca popor al profetiei biblice, nu putem ramane indiferenti la evenimentele dramatice anuntate pentru ultima parte a marii lupte. Decretul duminical, decretul de moarte, marea stramtorare, sigilarea marea strigare, totul culminand cu marea eliberare – sunt teme mari, care domina in mod normal si “adesea” discutia celor “ce se tem de Domnul” (Maleahi 3,16). Nu este de mirare ca sentimentul apocaliptic este tot mai prezent atat in confesiunile mai putin profetice in orientarea lor teologica, cat si in lumea mai putin sau deloc atasata religios.
Astfel, se intampla ca interpretarea Apocalipsei ia uneori chipul unor avertizari meteorologice, instituind temporar codul galben, portocaliu sau rosu, in functie de vestile venite de la miazanoapte sau sugerate de subconstientul trezit din somnul necredintei. Pasapoartele biometrice au devenit peste noapte masura intelepciunii apocaliptice prin identificarea lor cu teribilul si subtilul 666 (Apoc.13,18). In timp ce unii isi imagineaza ca au prins fiara de coarne sau ca se iau la tranta cu Antichristul – balaurul (diavolul/Roma pagana), fiara (Roma crestina) si prorocul mincinos (fiara cu coarne de miel/protestantismul apostaziat) – altii isi vad nestingheriti de treaba, facand din lumea noastra o balta aburita de concertul unor broaste mefistofelice. (Apoc.16,13.14)
In ciuda simbolismului ei profetic, Apocalipsa nu este ermetica, primul ei cuvant fiind “descoperirea” (Apoc.1,1). Preferinta contemporana pentru fictiuni mai mult sau mai putin stiintifice, dar mai ales nebiblice, a dat nastere la talmaciri fanteziste ale limbajului cristalin al Apocalipsei. Uneori, de dragul aventurii, ni se pare de dorit sa ne ratacim sau sa batem campii. Insa acest fenomen nu este un simplu moft asociat cu postmodernismul, ci reprezinta strategia bine definita a domnului intunericului, prin care unelteste o diversiune fatala pentru destinul vesnic al sufletelor acestei generatii de pe urma.
Babilonia – strategia domnului intunericului
“Babilon” este simbolul consacrat in Apocalipsa pentru definirea fortelor ostile lui Dumnezeu si poporului Sau (Apoc.14,8; 18,2). Metoda de capetenie prin care Babilonul isi promoveaza intentiile malefice este “babilonia” – confuzia, incertitudinea, amalgamarea, relativizarea. In timp ce Dumnezeu aduce la orice pas al Apocalipsei mai multa lumina prin definirea Ramasitei, prin soliile ingeresti, prin Evanghelia vesnica, prin sigilarea credinciosilor, de cealalta parte a frontului, confederatia inamica (Apoc.16,14) raspandeste tot mai multa confuzie, folosind extensiv efectul cetii pentru ultimele scene ale dramei veacurilor (Apoc.14,8; 18,2.3). De aceea, despartirea de cetatea Babilonului face obiectul unui apel raspicat : “Iesiti din mijlocul ei, poporul Meu !” (Apoc.18,4). In poporul lui Dumnezeu, precum si in lumea reinnoita, totul este clar si distinct : cei mantuiti sunt spalati cu sangele Mielului (Apoc.1,5.6; 12,11), cei 144.000 sunt neintinati (Apoc.14,4.5), iar in Noul Ierusalim nu va intra nimic intinat (Apoc.21,27), locul oricarei necuratii fiind “afara” (Apoc.22,15), “in iazul care arde cu foc si pucioasa, adica moartea a doua”. (Apoc.21,8)
Incertitudinea – un inamic insidios
In timp ce este limpede ca balaurul, fiara si prorocul mincinos (Apoc.16,13) formeaza triumviratul opus Treimii Divine – Tatal, Fiul si Duhul Sfant – , iar 666 reprezinta intreita infierare a atitudinii si sistemului religios dedicat promovarii imperfectiunii omenesti aflata in conflict cu Acela care este de trei ori sfant, totusi ni se pare dificil sa tragem linia frontului, stabilindu-ne onest si curajos propria pozitie : de partea lui Dumnezeu sau de partea impotrivitorului Sau. Incertitudinea si confuzia care sporesc dificultatea identificarii coordonatelor precise ale starii noastre spirituale sunt in rezonanta uimitoare cu relativismul zilelor noastre. Urmasi sinceri ai Mantuitorului, membri loiali ai bisericii Sale, ajung sa traverseze clipe de rascoliri sufletesti inimaginabile, produse de virusul nesigurantei in ceea ce au considerat candva a fi “credinta data sfintilor o data pentru totdeauna”. (Iuda 3)
Nu este de mirare ca, evitand mereu etichetarea : “ingust”, “fundamentalist” sau “depasit”, vajnicul ucenic Petru reactioneaza si azi surprinzator de vehement, cu intreita tagaduire : “Nu cunosc pe Omul acesta!(Mat.26,74) Daca, indata dupa aceea, nu ar fi plans cu amar (v.75), derapajul fatal ar fi putut continua in aceeasi maniera : “nu cunosc pocainta aceasta”, “nu cunosc Sabatul acesta”, “nu cunosc Sanctuarul acesta”, “nu cunosc dieta aceasta”, “nu cunosc misiunea aceasta”, “nu cunosc Biserica aceasta”, “nu cunosc glasul acesta profetic”. Pana la urma, am putea crede ca nici nu este nevoie sa cunoastem toate acestea, caci suntem mantuiti prin har, chiar daca “harul lui Dumnezeu care aduce mantuire pentru toti oamenii a fost aratat si ne invata s-o rupem cu paganitatea si cu poftele lumesti si sa traim in veacul de acum cu cumpatare, dreptate si evlavie, asteptand fericita noastra nadejde si aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor Isus Hristos.” (Tit 2,12.13)
Desi al doilea inger anunta caderea Babilonului, babilonia inca nu pare sa dea semne de slabiciune, ci dimpotriva. Turma Domnului, prin natura ei, este la fel de vulnerabila ca intotdeauna si este tot mai evident ca fara Pastorul cel Bun nu are sansa de a supravietui. Se intampla uneori ca Evanghelia vesnica este mutilata prin mesageri care transmit cu zel solii nebuloase si compatibile cu firea pamanteasca, locul pocaintei si nasterii de sus fiind cedat mistuitoarei sete de condamnare si scandal. Uneori, in numele dreptatii judecam in locul Supremului Judecator, facem sa curga sange, toata izbanda numarandu-se exclusiv in victime, in timp ce ziua judecatii de apoi sta gata sa vina peste noi. Evitand disconfortul de a ne vedea asa cum suntem, nu putem evita totusi Glasul care ne coboara in suflet adevaruri numai de noi si Dumnezeu stiute : “Dar Eu va spun…” (Mat.5,21-32)
Contrafacerea – arma secreta a diavolului
Babilonul timpului sfarsitului este caracterizat printr-un element-cheie : inselaciunea. Capitolul 13 al Apocalipsei demasca actiunea diabolica de contrafacere a adevaratei Trinitati, tinta contrafacerii fiind promovarea inchinarii la fiara din mare. Iata cateva indicatii:
Balaurul Il contraface pe Dumnezeul atotputernic, astfel ca fiara din mare isi primeste puterea de la balaur (v.3), asa dupa cum Mantuitorul primeste de la Tatal toata puterea (Matei 28,18). Capul “ranit de moarte” (se foloseste cuvantul “junghiat”, care apare in serviciul sanctuarului, in legatura cu jertfirea animalelor), care apoi se vindeca, sugereaza o inviere. Astfel, fiara din mare, contraface moartea si invierea Domnului Hristos (v.3). “Cine se poate asemana cu fiara?” (v.4) este o trimitere la Mihail (“Cine este ca Dumnezeu?”). Fiara actioneaza 42 de luni, asemenea lucrarii publice a Domnului Hristos care se extinde pe o perioada de trei ani si jumatate. Fiara care iese din pamant si lucreaza in favoarea fiarei din mare (v.11-17) este un ecou al lucrarii Duhului Sfant, care nu indica spre Sine, ci spre Domnul Hristos (Ioan 16,13.14). De asemenea, aceasta fiara contraface lucrarea Duhului Sfant prin semnele si minunile pe care le face. (Apoc.13,13.14)
Putem observa cu certitudine ca, la finalul marii lupte dintre Hristos si Satana, inselaciunea va avea un rol extrem de important. Nu este intamplator faptul ca postmodernismul propaga o filozofie care propune revizuirea realitatii. Urmand aceasta linie de gandire, omenirea se poate insela cu privire la ceea ce crede ca este realitate. Ceea ce omul aude, vede sau simte poate fi o inselaciune, o iluzie. Apocalipsa ne spune ca in ultima parte a istoriei omenirii, lucrurile nu vor fi ceea ce par a fi. Acum, diavolul isi schimba metoda : inselaciunea are mai mult succes, deoarece este dovedit faptul ca persecutia intareste credinta. De aceea este timpul sa cunoastem Biblia mai mult ca niciodata, sa ne rugam mai mult ca niciodata si sa nu ne incredem in parerile noastre, ci sa stam pe adevarul revelat. Acesta este singurul mod in care Ramasita poate ramane diferita de lume, pastrandu-si nealterata identitatea si misiunea.
Diferit de lume pentru salvarea lumii
Cineva afirma ideea ca modul cel mai bun in care ii poti ajuta pe cei pacatosi este ca tu insuti sa nu fii unul dintre ei. Evident, pentru a-i ajuta pe cei bolnavi trebuie sa fii sanatos. Pentru a ajuta pe cineva care se ineaca, tu insuti trebuie sa fii in afara primejdiei de a te ineca. Pentru a-i ajuta pe cei ce se pierd, tu insuti trebuie sa fii salvat. Ca sa poti ajuta lumea, trebuie sa fii in lume, dar in acelasi timp trebuie sa fii diferit de lume (Ioan 17,11-17).
Evreii au fost chemati sa iasa din Egipt pentru a fi poporul lui Dumnezeu, care sa-si indeplineasca misiunea incredintata de Dumnezeu, pentru salvarea lumii. Chemarea la sfintenie nu conduce la izolare de lume, ci tocmai la folosirea ocaziei de a oferi lumii planul lui Dumnezeu pentru salvarea ei. Un crestin asemenea lumii inceteaza a fi o binecuvantare pentru lume. De aceea chemarea credinciosului autentic este de a traduce vointa lui Dumnezeu in toate detaliile vietuirii sale, oferind un model corect al evlaviei insotita de putere. Iata cum descrie Pana Inspirata identitatea si misiunea noastra : “Adventistii de Ziua a Saptea au fost alesi de Dumnezeu pentru a fi un popor deosebit, despartit de lume… A facut din ei reprezentantii Sai si i-a chemat sa fie ambasadorii Sai in ultima lucrare de mantuire. Cea mai mare bogatie de adevar care a fost vreodata incredintata muritorilor, cele mai solemne si mai infricosatoare avertismente trimise vreodata omului de catre Dumnezeu le-au fost incredintate lor pentru a fi dat lumii.” (Ellen White, Marturii, vol.7, pag.138)
Biserica nu este un ghetou, ci o colonie intr-un teritoriu strain, iar misiunea ei este salvarea captivilor marelui vrajmas, prin propovaduirea Evangheliei impacarii lor cu Dumnezeu (2 Cor.5,18-20). Aceasta misiune cere eliminarea oricarei confuzii si a oricarei dualitati din trairea bisericii, adica din viata mea si a ta. Nu pot afirma suveranitatea lui Dumnezeu in timp ce traiesc dupa chipul veacului acestuia. Nu pot sustine ca Dumnezeu este atotputernic, in timp ce ma clatin in fata ispitei arogantei omenesti sau a poftelor lumii. Nu pot sa-L am in inima pe Hristos si in acelasi timp sa am si lucrurile acestei lumi. Ca sa ne salveze, Dumnezeu a venit intre noi, S-a facut asemenea noua, “a fost ispitit ca si noi, dar fara pacat”. (Evrei 2,14; 4,15)
Incompatibilitatea dintre lumina si intuneric
Lumina nu mai este lumina daca este amestecata cu intunericul. Apostolul Pavel a ilustrat in viata si misiunea sa acest adevar vital pentru orice copil adevarat al lui Dumnezeu. Poate parea paradoxal, insa cel care a afirmat cu convingere : “M-am facut tuturor totul, ca, oricum, sa mantuiesc pe unii din ei” (1 Cor.9,22) este acelasi care a afirmat cu aceeasi convingere : “Nu va injugati la un jug nepotrivit cu cei necredinciosi” (2 Cor.6,14). Printr-o rafala de cinci intrebari, toate tintind acelasi raspuns, apostolul Pavel ne face constienti de nevoia pastrarii identitatii distincte, nealterate a credinciosului autentic : “Caci ce legatura este intre neprihanire si faradelege? Sau cum pot sta impreuna lumina si intunericul? Ce intelegere poate fi intre Hristos si Belial? Sau ce legatura are cel credincios cu cel necredincios? Cum se impaca templul lui Dumnezeu cu idolii?” (2 Cor.6,14-16). Invariabil, raspunsul asteptat este ‘niciuna’ sau ‘nu’. Neprihanirea, lumina, Hristos, credinciosul si Templul lui Dumnezeu nu pot fi compatibile cu faradelegea, intunericul, Belial, necredinciosul si idolii.
Jugul nepotrivit (2 Cor.6,14) reprezinta orice asociere care atenteaza la identitatea noastra ca Ramasita. Alteratiile, fie ele si muzicale, nu apar in partitura crestinului care canta spre slava Tatalui nostru care este in ceruri (Mat.5,16; Apoc.14,4.5). In trei reprize, Pavel revine cu apelul la separare si pastrarea caracterului distinct : “…nu va injugati” (2 Cor.6,14), “iesiti”, “nu atingeti” (v.17), concluzionand : “Deci, fiindca avem astfel de fagaduinte, preaiubitilor, sa ne curatim de orice intinaciune a carnii si a duhului si sa ne ducem sfintirea pana la capat, in frica de Dumnezeu.” (2 Cor.7,1)
Primul exod a insemnat separarea de Egipt (Exod 20,2) ; al doilea exod a fost separarea de Babilon (Isaia 52,11), ambele “iesiri” indicand spre exodul din pacat prin Hristos cel rastignit, iar ultimul exod ne orienteaza catre “fericita noastra nadejde si aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor Isus Hristos” (Tit 2,13). Cu privire la aceste separari biblice, nimeni nu trebuie sa fie in confuzie !
Sufletul si biserica – locul de unde incepe caderea Babilonului
America si Vaticanul sunt actori reali in Apocalipsa. Numarul 666 este o realitate care depaseste agitatia efemera a pasapoartelor biometrice, insa Eroul Evangheliei generatiei sfarsitului nu este altul decat Hristos, Mielul vrednic de toata lauda si inchinarea (Apoc.5,12). Apocalipsa anunta biruinta Ramasitei, “prin sangele Mielului” (12,11), si afirma credinta celor care Il “urmeaza pe Miel oriunde merge El” (14,4). Asemanarea cu lumea, urmarea diversiunilor sau refuzul urmarii apelului “iesiti!” pot transforma chemarea noastra in cea mai mare ratare, si destinul nostru, intr-un blestem. Facand totul pentru Evanghelie (1 Cor.9,23) si fugind de stricaciunea care este in lume prin pofte (2 Petru 1,4), sa ne revendicam definitiv inalta noastra chemare si destinul binecuvantat de a fi “o semintie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfant, un popor pe care Dumnezeu Si l-a castigat ca sa fie a Lui, ca sa vestiti puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din intuneric la lumina Sa minunata”. (1 Petru 2,9)
“Dumnezeu a chemat biserica Sa de astazi, asa cum l-a chemat si pe Israelul din vechime, sa fie o lumina pe pamant. Prin adevarul Sau puternic si patrunzator, soliile celor trei ingeri, i-a separat pe copiii Sai de celelalte biserici si de lume, pentru a-i aduce intr-o sacra apropiere de El. El i-a facut depozitarii Legii Sale si le-a incredintat marile adevaruri ale profetiei pentru acest timp. Asemenea descoperirilor sfinte incredintate vechiului Israel, acestea constituie o insarcinare sacra pentru a fi transmisa lumii.” (Ellen White, Marturii, vol5, pag.455)
Confuzia sau contrafacerea sunt arme nespus de puternice in mana arhivrajmasului. Unii dintre noi suntem ispititi sa le indragim sau sa le subestimam potentialul distructiv, insa alifia cereasca ne ajuta sa vedem bine in ce imprejurari ne aflam. Duhul Domnului ne poate lumina si imputernici ca sa iesim din nesiguranta si sa ne implinim chemarea si destinul glorios. Pentru o asemenea hotarare nu este timp de amanat !