Apocalipsa – Privire generala asupra progreselor si a regreselor in interpretare

Apocalipsa – Privire generala asupra progreselor si a regreselor in interpretare
Apocalipsa respinsa, apoi restabilita. – La inceputul erei crestine cartea lui Daniel era deja parte integrala a canonului Vechiului Testament, dar cartea Apocalipsei n-a fost scrisa decat pe la anul 100 d.Hr. A fost nevoie de aproximativ trei sute de ani pentru ca in cele din urma aceasta sa fie acceptata peste tot ca o scriere autentica a apostolului Ioan si, prin urmare, canonica.
Motivul care a stat in spatele ezitarii a fost ca in interpretarea profetiei cu privire la cei 1000 ani din cap. 20 aparusera cateva elemente ciudate. Chiliastii, care sustineau cu zel domnia sfintilor impreuna cu Hristos pe pamant in timpul celor 1000 ani, infiltrasera anumite conceptii despre o bogatie si o prosperitate fantastica ce ar marca acea perioada. Cu timpul, aceste elemente fanatice, care proveneau din traditia apocaliptica iudaica si din cea pagana, au facut ca toata cartea sa fie pusa la indoiala si criticata. Rezultatul unor asemenea puneri la indoiala a persistat pana in vremea lui Luther si a facut parte din acuzatiile critici moderne.
Completarea si incheierea cartii Daniel. – Este evident ca Apocalipsa completeaza, intregeste si explica profetiile din Daniel. Dar pe vremea lui Ioan, Roma, a patra putere mondiala din profetiile lui Daniel, devenise din punct de vedere istoric punctul de pornire, asa cum fusese Babilonul pentru Daniel. Apocalipsa dezvaluie diferite caracteristici ale perioadei acestei a patra puteri mondiale – domnia, divizarea, conflictele politico-religioase si triumful ei. Apocalipsa schiteaza marele conflict care a existat de-a lungul erei crestine, intre biserica adevarata si cea falsa. El introduce puteri si evenimente care nu au fost prezentate in schema criptica a cartii Daniel.
Culmineaza cu criza din zilele de pe urma. – Apocalipsa scoate in evidenta evenimentele si secventele ultimelor zile, cunoscute teologic ca escatologice. Ea prezinta evenimentele majore ale zilelor de pe urma – intamplarile finale din marele conflict al veacurilor. El schiteaza ultimul apel si ultima solie a lui Dumnezeu catre oameni, ultimele probleme, care se vor sfarsi o data cu incheierea timpului de proba, pedepsele care vor veni asupra celor nepocaiti si triumful glorios si vesnic al dreptatii. Include nasterea miscarii de dinaintea celei de-a doua veniri si mesajul ei, ofera caracteristicile ramasitei, al saptelea si ultimul segment al adevaratei biserici care a existat de-a lungul veacurilor. Deci Apocalipsa este in primul rand o profetie despre „adevarul prezent”, foarte potrivita pentru astazi si ar trebui inteleasa in relatie cu expunerea istoriei.
Cartea Apocalipsei arunca lumina asupra profetiilor Vechiului Testament, in special asupra prezicerilor lui Daniel. Simbolurile si perioadele de timp ale celor doua mari profetii apocaliptice, Daniel si Apocalipsa, sunt inseparabile.
Cuprinde profetii cu privire la timp. – Valoarea unei abordari armonioase a celor doua carti poate fi observata in descoperirea principiului an-zi in diferitele referiri ale perioadei de timp de 1260 de zile – 42 de luni, sau trei vremi si jumatate. Principiul an-zi a fost aplicat in biserica timpurie; Tihoniu l-a folosit cu privire la cele trei zile si jumatate ale celor doi martori. Apoi Ioachim de Floris (aprox. 1130-1202) l-a extins la Apocalipsa 12, unde este vorba de fuga „femeii” in pustie, pentru 1260 de ani.
Aceasta noua interpretare a fost un progres fundamental. Cu timpul a condus la o interpretare asemanatoare a celei mai lungi perioade profetice, cea de 2300 de ani-zile, care cu timpul a ajuns sa fie recunoscuta ca mergand dincolo de perioadele de 1260, 1290 si 1335 ani-zile, de cele 10 zile de persecutie fara egal in biserica timpurie, de cele trei zile si jumatate ale celor doi martori, si de cele „cinci luni” si cei 391 de ani ai trambitelor din Apocalipsa, care prevesteau nenorociri. Numai perioada celor 1000 de ani din Apocalipsa 20 a fost considerata ca trecand dincolo de limitele celor 2300 zile.
Lupta de veacuri cu privire la Mileniu. – Unele profetii din Apocalipsa au fost intelese cu o remarcabila claritate si precizie la data implinirii lor, au fost mult trambitate atunci, iar apoi mentinute cu consecventa. Alte aspecte au suferit rastalmaciri grosolane si piedici, care au afectat in permanenta priceperea si bunul mers al bisericii si al natiunilor, mai mult decat au facut-o oricare din profetiile cartii Daniel.
Tihoniu si Augustin au impins cei 1000 de ani inapoi, considerand ca ei incep la prima venire si se intind de-a lungul erei crestine. Aceasta interpretare gresita a lui Augustin cu privire la mileniu a devenit baza conceptiei si a filozofiei dominante a Evului Mediu, cum ca Biserica Romano-Catolica reprezinta domnia lui Hristos pe pamant. Fiind respins de protestantism, mileniul lui Augustin ramane pana astazi pozitia standard a Bisericii Romano-Catolice.
De abia dupa trecerea unei perioade de timp de la Reforma a fost mileniul repus in locul pe care il ocupa el de fapt in istorie – ca precedat de a doua venire si marginit de doua invieri. La scurt timp dupa aceea a aparut o a doua rastalmacire. In 1703 Daniel Whitby, rector anglican, a introdus teza sa revolutionara, cum ca cei 1000 de ani ar fi o perioada viitoare, plina de slava, care preceda a doua venire, o epoca in timpul careia lumea va fi convertita prin combinarea efortului omenesc cu revarsarea Duhului Sfant. Razboaiele vor inceta, spunea el, si pe pamant va domni dreptatea si cinstea universala.
Postmilenarismul amana a doua venire pana dupa incheierea unei perioade de cel putin 1000 de ani. In felul acesta a luat nastere inca o conceptie gresita cu privire la marea profetie din Apocalipsa 20. Aceasta erezie a produs reactia inevitabila a mesajului cu privire la cea de-a doua venire premilenara, care sustine ca sfarsitul dezastruos al lumii va avea loc la a doua venire personala si glorioasa a Domnului Hristos, cand vor invia si neprihanitii morti. Mai tarziu, parerile unei ramuri a premilenarismului modern au produs o reactie importanta din partea sustinatorilor milenarismului, conceptie conform careia mileniul se refera, in mod figurat, la intreaga epoca crestina.
Contrainterpretarea catolica si protestantismul modern. – Reformatorii protestanti au sustinut ca sistemul papal este Antihristul din profetie, zugravit sub multiple simboluri, cum ar fi cornul mic din Daniel, omul faradelegii si taina faradelegii despre care vorbeste Pavel, fiara, Babilonul si desfranata din profetiile lui Ioan, etc. Doi iezuiti isteti au ridicat obiectia ca Antihristul nu este un sistem declarat crestin, care s-a intins de-a lungul Evului Mediu, ci o persoana.
Dupa Francesco Ribera, Antihristul este un iudeu din viitorul indepartat, care va domni la Ierusalim, iar dupa Luis de Alcazar, el este un imparat roman pagan, din trecutul indepartat, care a domnit in primele secole. In felul acesta romano-catolicii l-au eliminat complet pe antihrist din Evul Mediu. Acceptarea oricareia dintre aceste teze ar contrazice conceptia protestanta predominanta.
Cu timpul aceste pareri gresite au ajuns sa fie adoptate de catre marea majoritate a protestantilor, care probabil ca nu cunosc aceste antecedente iezuite. Cea mai mare parte a fundamentalistilor a adoptat interpretarea futurista a lui Ribera, cum ca fiara-antihrist este un tiran ateu plin de rautate, care la sfarsitul timpului se va arata si va actiona la Ierusalim pentru o perioada literala de trei ani si jumatate. Astfel futurismul asaza cea mai mare parte a cartii Apocalipsa in asa numitul timp al sfarsitului.
Modernistii, dimpotriva, au acceptat in cea mai mare parte teza preterista a lui Alcazar. Ei sustin ca fiara-antihrist este un imparat roman persecutor din trecut, si cred ca intreaga carte a Apocalipsei face referire la inceputul erei crestine. Astfel protestantismul modern divizat a abandonat in mare parte clara marturie protestanta a Reformei cu privire la Antihrist, pentru a accepta interpretari intemeiate pe opiniile acestea, care se exclud reciproc si au luat nastere din contrareforma catolica.
Interpretari care includ simboluri ale Apocalipsei. – In redesteptarea religioasa care a avut loc in secolul al XIX-lea in Lumea Veche, precum si in miscarea milerita din Lumea Noua, pozitiile clasice istoriciste cu privire la profetie au fost in mare masura preluate de la interpretii Reformei si ai Post-Reformei. Totusi, au existat diferente fundamentale intre aceste doua ramuri ale premilenarismului reinviat, in special cu privire la domnia milenara.
Sustinatorii interpretarilor literale au dat nastere futurismului de mai tarziu, in timp ce mileritii, din care se trag adventistii de ziua a saptea, au dezvoltat mai departe pozitia istoricista. Parintii mileriti au trebuit sa studieze mai mult cartea Apocalipsei decat cea a lui Daniel, care era inteleasa mai bine. Conceptiile limitate, mostenite de la protestantismul timpuriu, au fost corectate si duse mai departe. Iata cateva dintre ele: (1) fixarea in contemporaneitate a celor trei ingeri din Apocalipsa 14 si a soliilor lor; (2) primul progres de la conceptia protestanta gresita cu privire la cei 1000 ani, considerati o imparatie „pamanteasca”, la credinta ca mileniul este numai pentru cei rascumparati; (3) parerea ca nu doar Babilonul, mama din Apocalisa 17 si 18, ci si fiicele ei aveau erezii si ca despartirea de ele avea sa devina necesara.
  Interpretarea celor trei soliilor ingeresti. – Cele trei solii ingeresti din Apocalipsa 14, in special a treia solie ingereasca din cadrul sectiunii mai mari alcatuite din Apocalipsa 12 la 20, au devenit domeniul unui studiu foarte intens si au reprezentat cel mai mare progres in ce priveste intelegerea pionerilor adventisti de ziua a saptea in anii de dupa 1844. Sigiliile, trambitele si perioadele lor de timp, cei doi martori, cele doua femei (biserici) din Apocalipsa 12 si 17, fusesera deja intelese atat in Lumea Veche cat si in cea Noua.
Adevarata insemnatate a celei de-a doua fiare simbolice din Apocalipsa 13 fusese deja intrezarita. Dar in secolul al XIX-lea s-a dezvoltat in biserica ramasitei o interpretare profetica sistematica, un edificiu pentru care cartea Apocalipsei, impreuna cu cea a lui Daniel, a constituit proiectul inspirat.
Dupa ce am vazut contextul si cadrul general, suntem gata sa urmarim dezvoltarea progresiva a profetiilor care alcatuiesc Apocalipsa.
     Sursa: Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania