O organizaţie bisericească nu poate avea un ambasador la “Sfântul Scaun” sau Vatican; numai statele pot avea. Sfântul Scaun doreşte să fie recunoscut ca stat, iar statele care recunosc statalitatea Vaticanului stabilesc relaţii diplomatice şi trimit un ambasador la Sfântul Scaun. O biserică poate avea o misiune sau un reprezentant la Roma, aşa cum are Arhiepiscopul de Canterbury, dar nu un ambasador.
Conferinţa Generală a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea nu are ambasador sau reprezentant la Vatican şi nu există planuri de a avea unul. De fapt, când guvernul Statelor Unite a decis să stabilească relaţii diplomatice cu Sfântul Scaun, Conferinţa Generală s-a opus acestui plan, iar Dr. Beach a dat mărturie de două ori înaintea Congresului şi a vorbit la televizor împotrivă, datorită conceptului american al separării bisericii de stat şi deoarece Sfântul Scaun este în esenţă o biserică.
Faptul că nu avem relaţii bilaterale oficiale nu înseamnă că nu avem nici un contact. În anumite ocazii, reprezentanţi ai Bisericii Adventiste se întâlnesc cu reprezentanţi ai Sfântului Scaun la Geneva, New York, sau în altă parte, inclusiv, uneori, la Roma, de obicei în legătură cu altă întâlnire. Avem interese comune de apărat, cum ar fi libertatea religioasă, căsătoria, activitatea umanitară şi drepturile omului. Avem relaţii permanente, regulate cu multe guverne şi organizaţii, însă cele cu Vaticanul sunt mai sporadice şi ad hoc.
NOTA:
Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.
John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.
Sursa: www.adventist.ro