Asemenea aromei plăcute Domnului de la jertfele consumate pe altar
‘’Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului’’ (Lev.1:9), Domnul Isus avea să asceandă în curțile cerești pentru a primi confirmarea jertfei Sale. În cronologia Cerului, imediat ce a înviat, El avea să Se înalțe la Tatăl pentru a-I fi consfințit sacrificiul și suficiența jertfirii Sale pentru întreg neamul omenesc. Aceasta era o misiune extrem de importantă. Chiar dacă sângele cursese pentru păcatele oamenilor, fără acest gest, care poate la suprafața pare lipsit de importanță, salvarea noastră nu ar fi fost completă.
Imaginați-vă aglomerația demoniacă pe centimetrul pătrat din grădina Mormântului în ziua învierii. Satana ar fi vrut să-L țină captiv pe veci în ghearele morții așa cum o face cu mulți dintre noi. Când ceasul Cerului a sosit, Isus a înviat, spulberând orice fărâmă de bucurie Diavolului. Era timpul pentru a declara la tronul Tatălui, împreună cu trofeele înviate cu puțin timp în urmă (Matei 27,52-53: ‘’Mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților care muriseră, au înviat’’) biruința asupra morții, păcatului și Satanei.
În aceste clipe solemne ceva intempestiv se întâmplă, care parcă vrea să afecteze întreg ritualul ceresc. Isus era angrenat într-o misiune de o importanță cosmică. Dacă am judeca scena prin filtrele economiei comunicării, o să-I dăm dreptate Mariei: „Nu mă ținea, I-a zis Isus; căci nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la frații Mei, și spune-le că Mă voi sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru’’ (Ioan 20:17).
Maria se apropie fără să știe de Isus și când află că este El, vrea să I se închine. Aceeași Marie care îi spălase picioarele cu lacrimile pocăinței și I le ștersese cu părul ei. Când suntem în mare grabă, noi, muritorii de rând. și o persoană cu o necesitate urgentă ne abordează, chiar dacă nu avem de îndeplinit o misiune de valoarea aceleia pe care o avea de împlinit Isus, cum ne comportăm?
Răspundem la telefon, deschidem ușa, comunicăm? Sau regretăm că persoana căzută între tâlhari ne-a blocat drumul și punctualitatea noastră? Altminteri, punctualitatea este ceva ceresc. Isus era așteptat în curțile cerești de mii de îngeri și ființe inteligente ale altor planete, ca Să primească biruința: ‘’S-a suit la curțile cerești și chiar de la Dumnezeu a primit asigurarea că ispășirea Lui pentru păcatele omenirii fusese îndestulătoar, și, prin sângele Lui, toți pot să câștige viața veșnică. Toată puterea în cer și pe pământ a fost dată Domnului vieții, și El se reîntoarse la urmașii Săi pe pământ ca să le dea din puterea și slava Lui’’ (Ellen White, Viata lui Isus, 665 ).
Isus nu se poartă aspru cu Maria că nimerise într-un moment inoportun. Dimpotrivă îi dă o misiune. Are timp pentru ea! Își face timp! Aș risca să spun că întârzie cu câteva secunde în loc de a o evita pe această femeie. Se putea face nevăzut pur și simplu. Putea să-I rostească cuvinte tăioase, dar nu a făcut-o.
Cum te-ai simți dacă la miezul nopții, așa cum spune parabola, vecinul ți-ar bate la ușă să-I dai pâine? Casele în timpurile biblice era formate dintr-o singură cameră căptușită de jur împrejur de grajdurile animalelor. Acolo dormeau pe jos toți membri familiei. Ușa din lemn era prinsă pe balamale din lemn si se deschidea în interior. Vă puteți imagina ce zgomot infernal ar fi putut produce doar ca să o deschizi? Pentru cine? Pentru un nechibzuit? Să te cerți până în zori cu consoarta și să-ți plângă copiii?
Omul lui Dumnezeu este ca un pompier, gata tot timpul de se lăsa pe Sine pentru a-I asculta și ajuta pe semeni, cu riscul de a pierde chiar începutul unei întâlniri importante. Preotul și levitul probabil că mergeau să se închine la templu, neavân timp pentru tâlhari neglijenți. Tu?
Nitulescu Daniel
