AsirieniiTriburile asirienilor ocupau din mileniul al II-lea i.Hr. o regiune nu prea intinsa din nordul Mesopotamiei. Inceputul istoriei lor este legat de ascensiunea oraselor stat de pe tarmul stang al Tigrului, Assur. In secolul al XIV-lea, Asiria s-a ridicat la pozitia de mare putere sub Salmanasar I (1274-1245 i. Hr.) care dupa supunerea Babilonului, nu a ezitat sa se intituleze „rege al lumii”.
Urmasii sai au continuat aceasta politica expansionista. Dintre urmasii sai, Sargon II este cel sub a carui domnie (721-705 i. Hr.) Asiria atinge culmea puterii. De numele sau sunt legate victoriile asupra coalitiei militare a Siriei cu Egiptul, transformarea regatului Israel in provincie asiriana si deportarea a 30.000 de evrei.
Asirienii sunt considerati cel mai crud popor, stapanirea asiriana s-a raspandit si a fost intretinuta printr-un climat de teroare. Resentimentul colectiv este ilustrat cum nu se poate mai bine de atitudinea profetului Iona. Un Dumnezeu care se preocupa de salvarea cetatii asiriene Ninive, este peste puterea de intelegere si acceptare a acestui evreu. Intreaga carte a profetului Naum, este si ea dedicata Asiriei.
Predictiile lui Naum, pareau incredibile si irealizabile, dar in 612 i. Hr., babilonienii si mezii au format o coalitie si au implinit judecata rostita de Dumnezeu asupra Asiriei. Puterea asiriana a urgisit si Israelul. In anul 722 i. Hr., imparatul asirian Salamanazar a asediat Samaria, capitala Israelului de nord si in urma acestui eveniment zece semintii ale lui Israel au fost smulse din vatra stramoseasca si au disparut complet din istorie.
Akkadienii
Akkadienii, apar in regiunea centrala a Mesopotamiei, la inceputul mileniului III, intemeind importante centre politice si economice ca Akkad, Kis, si Babilon. Regele Sargon I (2334 – 2278 i. Hr.) unifica teritoriul dintre Tigru si Eufrat si intemeiaza puternicul stat akkadian-babilonian.
Regatul sumerian se prabuseste in urma atacurilor triburilor de amoriti si elemiti. De acum inainte civilizatia si cultura mesopotamiana se va dezvolta sub o adevarata hegemonie a unui oras akkadian din centrul Mesopotamiei, care in timpul urmatoarelor doua milenii, va ramane cel mai important centru economic, politic si cultural din Orientul Apropiat, Babilonul.
Reprezentant de seaman al acestei perioade a fost Hammurabi (1792-1750 i.Hr.). El a organizat societatea dupa un cod strict de legi scrise, o adevarata opera juridico-administrativa a Orientului Antic, asa numitul „Cod al lui Hammurabi”. In aceasta perioada, Avraam a parasit orasul Ur, aflat in sudul Babiloniei (Geneza 11, 27-32).
Istoria Babilonului este o insiruire de conflicte cu Asiria, puternicul vecin de la nord. Pana in 605 i. Hr. cand a ajuns imparat in Babilon, un om remarcabil, Nebucadnetar. In cei 42 de ani de domnie a cladit un imperiu care se intindea de la N-V Marii Mediterane pana la portile Egiptului, pana la Marea Rosie si pana la Golful Persic.
Indelungata si extraordinara dominatie mondiala exercitata de Nebucadnetar asupra lumii de atunci, este amintita de cateva ori in cartile Bibliei (2 Regi 24, 10-17; Daniel 1,1-3). In anul 586 i. Hr. ostile lui Nebucadnetar au cucerit si daramat Ierusalimul. Cetatenii regatului lui Iuda au fost dusi in Babilon ca robi (2 Cronici 36,6-13).
Extraordinara putere a Babilonului este scoasa in evidenta de visul lui Nebucadnetar in care acest imperiu era simbolizat de capul de aur (Daniel 2,37-45). Puterea Babilonului s-a frant in anul 539 i. Hr. cand cetatea a fost cucerita de mezi, pedeapsa vestita de profetii Ieremia si Isaia (Isaia 14,22; 21,9; 43,14; Ieremia 50,9; 51,37).
Persii
Persii – sunt un popor indoeuropean, localizat la est de Golful Persic, intr-o regiune care se numeste Farsistan, o zona prin excelenta de contact intre Orient si Occident, cuprinsa intre fluviile Tigru si Indus, Marea Caspica, Golful Persic si Oceanul Indian. Persia a receptat si asimilat, a transmis sau a intervenit in experienta istorica a multor popoare din jur, creand ea insasi si difuzand forme culturale si de civilizatie originale.
Inceputurile istoriei si civilizatiei persane propriu-zise se situeaza in jurul anului 1000 i.Hr. Ei isi fac o aparitie spectaculoasa in scrierile biblice cu prilejul intrarii in Babilon a lui Cirus cel Mare (557 – 530 i.Hr.), intemeietorul statului persan. Acesta va initia o serie de cuceriri realizand in numai 30 de ani, cel mai mare imperiu cunoscut pana atunci. Va unifica triburile mezilor si persilor si va supune orasele grecesti de pe litoralul mediteranean.
In anul 539 i.Hr., Cirus a cucerit Babilonul fara nici un fel de lupta. A fost deviat cursul Eufratului, permitand atacatorilor sa intre in oras prin albia secata a raului.
In spiritul politicii de pace instaurate in intregul imperiu, in anul 538 i. Hr., evreii au fost lasati sa se intoarca in Israel. Acestia au luat cu ei tezaurul templului din Ierusalim pentru reconstructia caruia au primit permisiunea regelui. Cartile biblice ale lui Ezra, Neemia si Estera si in parte a lui Daniel, apartin perioadei Imperiului Persan sub domnia lui Cirus si a regilor care i-au urmat. Granitele imperiului persan se intindeau de la rasarit pana in India, sub controlul lor se afla Turcia si Egiptul. Darius I (521-486 i. Hr.), a cucerit in anul 513 i. Hr., Macedonia. Fiul sau, Xerses I (biblicul Ahasveros) (486-465 i. Hr.) a inaintat in sud pana la Atena, inainte de a purta batalia navala de la Salamina (480 I. Hr.). Persanii au avut un sistem legal riguros. Daniel pomeneste in cartea sa despre „legea mezilor si persilor” (Daniel 6,8.9). Cartea Esterei este o cronica in care citim evenimente de la curtea imparatului Ahasveros, din secolul V i. Hr. Din citirea ei ne putem da seama de obiceiurile timpului.
In pofida atacurilor grecilor si a rascoalelor din Egipt, persii au reusit sa-si pastreze imperiul timp de 200 de ani. In anul 333 i. Hr. Alexandru cel Mare a traversat Helespontul si i-a invins cu usurinta pe persi, inaintand pana in India si raspandind cultura greaca.
Probabil ca dintre toate popoarele care au trait in partea superioara a Tigrului si Eufratului, mezii si persii au avut cea mai mare influenta asupra vietii evreilor.
Cetati renumite: Persepolis, capitala cermoniala a imperiului, Ecbatana, capitala imperiului mezilor, Susa, capitala politica si administrativa a imperiului Persan. Toate acestea zac astazi sub un strat gros de pamant. Doar arheologii mai descopera cate o biblioteca de placute de lut sau ramasita unui zid inalt de zeci de metri. Persia straveche s-a aflat in teritoriul modernului Iran.
Romanii
Inceputurile Romei au fost multa vreme invaluite in legenda, preluata si transmisa de istoriografia oficiala reprezentata de Titus Livius. Arheologii si istoricii moderni au stabilit cu destula precizie adevarul istoric. Latium, regiunea ocupata de latini in valea Tibrului. Inceputurile Romei ca oras tin de istoria etruscilor.
Timp de secole, Roma a fost un mic oras-stat de razboinici. Cetatea era bine situata la trecerea fluviului Tibru prin centrul Italiei. Treptat Roma a cucerit mai multe teritorii, iar prin anul 275 i. Hr. controla intreaga Italie. Roma s-a dezvoltat prin razboi, dar si printr-o politica de aliante prin care se garanta cetatenia romana aliatilor, precum si alte drepturi. De la bun inceput romanii s-au dovedit a fi buni organizatori, au construit drumuri bune si au unificat intreaga Italie. Romanii erau practici, loiali statului, muncitori si disciplinati.
Roma va deveni in scurt timp o putere mondiala, prin cucerirea teritoriilor. Insa nu se putea guverna un imperiu mondial, in acelasi mod ca si un oras mic. Era nevoie de armate mari si de o organizare precisa. Drept rezultat in primul secol i. Hr, au avut loc cateva razboaie civile- In anul 63 i. Hr., generalul Pompei ocupa Ierusalimul. Din acel moment, Roma instituie controlul asupra Palestinei. Dupa multi ani de razboi, in 27 i. Hr., Octavian aduce pacea si primeste titlul de „Augustus”. El exercita un control total asupra armatei, devenind, in fapt, primul conducator cu prerogative de imparat. A unit intreaga lume mediteraneana intr-un imperiu in care a instaurat pacea si linistea.
Isus Hristos S-a nascut in vremea lui Augustus. Invatatura, moartea si invierea Sa au avut loc sub domnia urmatorului imparat, Tiberiu (14-37 d. Hr.)Apostolul Pavel a calatorit in timpul domniei lui Claudius (41-54 d. Hr.) si Nero (54-68 d. Hr). In vremea aceea, Roma era centrul lumii. Dupa caderea Ierusalimului crestinii s-au confruntat cu noi probleme. Imparatul Domitian (81-96d.Hr.) a insistat sa fie venerat ca zeu. In acel moment, Roma a devenit dusmanul crestinismului.
Filistenii
Cu mult inainte ca evreii sa intre in Tara Fagaduintei, stramosii lor i-au intalnit pe filisteni in sud-vestul Canaanului (Asdod, Ascalon, Ecron, Gat si Gaza). S-au asezat in aceasta zona in calitate de mercenari (persoana angajata cu leafa intr-o armata straina), in serviciul statului egiptean. Nu li se poate preciza etnia si nici patria. Exista indicii ca au participat la invazia „popoarelor marii”.
In Biblie, filistenii sunt mentionati in mod deosebit in doua perioade istorice distincte: pe vremea lui Avraam (aprox. 1900 i.Hr.) si in timpul imparatilor Saul si David, cand jucat un rol foarte important in viata culturala si politica a Palestinei intre 1200–1000 i.Hr.
Samson, a ramas celebru prin vitejia aratata de el in luptele cu filistenii. (Judecatori 13-16). In timpul lui Eli, filistenii au incercat sa cucereasca toata tara evreilor. Pe vremea lui Samuel, filistenii au distrus cetatea Silo, care era un centru de inchinare al evreilor. Saul, cel dintai imparat al Israelului a cazut pe campul de lupta intr-un conflict cu filistenii (1 Samel 31,1-4). David s-a luptat si el cu acestia biruindu-i si punand capat dominatiei lor asupra evreilor.
Filistenii au reprezentat o amenintare continua pentru israeliti. Chiar si dupa unificarea statului evreiesc, filistenii au ramas independenti, producand ulterior tulburari ocazionale. Desi niciodata nu au stapanit o portiune mare de pamant, de la numele lor isi trage denumirea Palestina, tara din vestul Iordanului.
Nebucadnetar, imparatul Babilonului, si-a extins dominatia asupra intregii lumi cunoscute de atunci. El a cucerit si cetatile filistenilor, iar pe locuitori i-a deportat pe alte meleaguri ale imperiului.
Fenicienii
Fenicienii au locuit in nord-vestul Palestinei, pe tarmul Marii Mediterane. Unul din orasele lor era vechiul Biblos, oras care avea un comert maritim infloritor inca din secolul al XVIII-lea i. Hr. Inainte de invazia evreilor, sub conducerea lui Iosua (1.380 i. Hr) au ocupat teritorii mai intinse in Canaan. Limitati teritorial de apele marii, fenicienii au fost calatori si cuceritori ai intinderilor de ape. Exploratorii fenicieni au fondat o serie intreaga de colonii de-a lungul coastelor Marii Mediteraneene. Perioada de glorie a acestui popor a fost intre anii 1.050 si 850 i. Hr.
Cu porturi minunate ca Tir si Sidon si cu o nesecata cantitate de lemn (cedru, brad si pin), fenicienii au devenit mesteri in construirea de corabii. Hiram din Tir, prieten cu David si cu Solomon, i-a ajutat pe evrei sa-si construiasca si intretina o flota comerciala.
Religia fenicienilor nu era altceva decat o extensie a religiilor canaanite. Sistemul lor de inchinare mergea pana la sacrificarea de copii.
Una dintre cele mai interesante profetii din Biblie a fost rostita de Ezechiel impotriva Tirului si Sidonului. La vremea cand au fost rostite aceste profetii, cele doua cetati feniciene erau in plina glorie. Rand pe rand, asa cum prevestise Ezechiel, zidurile, turnurile si casele Tirului au fost daramate si aruncate in mare.
Cetatile feniciene Tir si Sidon sunt mentionate si in Noul Testament. Domnul Isus a vindecat in acest tinut o fetita stapanita de demoni (Matei 15,21-28), iar primii crestini au misionat aici intens, cand au fost alungati din Ierusalim (Fapte 11,19). Apostolul Pavel a trecut de mult ori prin Tir si Sidon (Fapte 15,3).
Canaanitii
Cercetarile arheologice ii plaseaza pe canaaniti ca locuitori pe teritoriul Israelului de astazi cu cel putin sase sute de ani inaintea expeditiilor militare ale lui Iosua.
Prin comparatie cu Egiptul, canaanitii erau un popor subdezvoltat. Totusi, civilizatia lor a reusit sa produca un sistem de constructii fortificate cu ziduri inalte si masive. Din relatarea Biblei aflam despre cetati cu numele de: Ierihon, Ai, Lachis, Hebron, Debir si Hator.
Canaanitii au avut o scriere proprie, bazata pe un alfabet specific. Recente descoperiri de documente canaanite la Ras Shamra in nordul Palestinei au pus la dispozitia cercetatorilor amanunte interesante despre cultura si civilizatia acelor timpuri.
Religia canaanitilor a fost o marturie a decadentei si imoralitatii unei societati umane desprinsa de Dumnezeu si prabusita la nivelul animalitatii. Zeii cananitilor personificau instinctele animalice ale firii pamantesti cazuta prada poftelor nesabuite. Zeul suprem era un fel de personificare a „fertilitatii” si a ploii. Aceasta caracteristica era comuna si altor popoare primitive. Numirea de Baal nu este un nume propriu, ci unul generic pentru „Zeu”. In sistemul canaanit politeist existau o sumedenie de „baali”, fiecare dintre ei patronand o anumita „forta”.
Exista pana si un Baal-Zebub, „Zeu al mustelor”, caruia i se cerea ajutorul impotriva acestor suparatoare insecte.
Sistemul ritual religios al canaanitilor consta in oficierea unor slujbe la templele raspandite pe toate inaltimile si in toate vaile tarii. Participantii la ceremonii celebrau fertilitatea dedandu-se la orgii dezgustatoare. Nu era lipsita bestialitatea si abuzurile de tot felul. Uneori, pe altarele pagane erau sacrificati copii.
Starea decazuta a canaanitilor a atras mania lui Dumnezeu si hotararea Lui de a-i nimici cu desavarsire: „Cand Domnul ti le va da in maini si le vei bate, sa le nimicesti cu desavarsire, sa nu inchei legamant cu ele si sa n-ai mila de ele. Sa le surpati altarele, sa le sfarmati stalpii idolesti, sa le taiati pomii inchinati dumnezeilor lor si sa ardeti in foc chipurile lor cioplite.” (Deut. 7:2-5).
Evreii au invadat Canaanul in anul 1405 i.H., dar n-au distrus in intregime popoarele tarii. De-a lungul istoriei, ramasita de canaaniti a fost pentru evrei o ispita si un prilej de atragere inspre idolatrie. Una dintre cele mai mari apostazii a avut loc pe vremea imparatului Ahab si a sotiei sale Izabela (1 Regi 16:29-33). Dumnezeu l-a trimis atunci pe proorocul Ilie ca sa intoarca poporul la Sine. (1 Regi 18:16-40).
Mezii
Incepand din secolul al IX-lea i. Hr., asirienii au intalnit triburi ale mezilor in nord-vestul Persiei. Dupa un timp in care au avut relatii pasnice, mezii s-au alaturat scitilor, in alianta cu Babilonul, pentru a distruge Asiria (612 i.Hr.). In anul 549 i. Hr., Media a devenit provincie a noului imperiu Persan. Capitala Mediei, Ecbatana a devenit, capitala Persiei. Influenta mezilor a fost atat de puternica in Imperiul Persan, incat a devenit frecventa expresia asociata „mezi si persi”.
Trei popoare s-au stabilit in estul raului Iordan, cam in acelasi timp cu intrarea evreilor in Tara promisa. Istoria lor este cunoscuta doar din Vechiul Testament, din inscriptiile asiriene si din descoperirile arheologice.
La nord de Marea Moarta, intre raurile Arnon si Iaboc, locuiau amonitii. Ei erau inruditi cu israelitii, prin Lot si nu le-au opus rezistenta. Dupa exil, amonitul Tobia s-a opus lucrarii de refacere a zidurilor condusa de Neemia. Regatul amonit era protejat de invadatori printr-o serie de turnuri de control construite din piatra.
La sud de raul Arnon se intindea tara Moabuui. Poporul moabit, inrudit cu Israel si Amon, nu i-a lasat pe israeliti sa treaca pe aici, in drumul lor spre Canaan.
Un alt popor inrudit cu Israelui, care s-a opus si el trecerii isralitilor prin tara lor, a fost cel al edomitilor. Tara Edomului se afla la sud de Moab, intinzandu-se pana la Golful Acaba. Multi profeti iudei au rostis amenintari impotriva Edomului. Edomitii au profitat de exil, pentru a ocupa sudul Iudeii.
Hetitii
Au fost un popor care a prosperat in Asia Mica si in regiunile invecinate intre anii 1.900 si 1200 i. Hr. Initial asezati in nordul Siriei de astazi, hetitii s-au raspandit apoi spre sud.
Biblia ni-i prezinta ca locuitori ai Canaanului pe vremea cand Avraam a venit in tara. Unul dintre fii lui Isaac, Esau, si-a luat doua neveste hetite.
Cateva secole mai tarziu, hetitii sunt enumerati in randul celor sapte neamuri pe care evreii trebuiau sa le nimiceasca in Canaan.
Urie hetitul, barbatul lui Batseba, a fost trimis la moarte de David. Solomon a calcat porunca lui Dumnezeu si si-a luat o nevasta hetita pentru a incheia o alianta durabila cu acest popor.
Hetitii aveau un sistem religios politeist, ca si celelalte popoare ale vremii. Influenta hetitilor a corupt natiunea lui Israel.
Egiptenii
Istoria Egiptului a inceput cam prin anul 3000 i.H., cu cel putin o suta de ani inainte de vremea lui Avraam. De-a lungul istoriei popoarelor din Orientul Mijlociu, Egiptul si Babilonul au fost cele doua mari centre de putere militara si politica. In perioada formarii lor ca popor, evreii au petrecut 430 de ani in Egipt, majoritatea dintre ei intr-o crunta robie (Exod 12:40). Dumnezeu i-a izbavit in mod miraculos din aceasta suferinta prin lucrarea incredintata lui Moise.
Din insusirile de neamuri consemnate in cartea Genezei aflam ca Egiptul a fost fondat de Mitraim, unul dintre fiii lui Ham (Gen. 10:6; 13;14). Vechiul Testament chiar numeste Egiptul in mod simbolic: Mitraim (1 Cron. 1:8,11).
La putin timp dupa sosirea in Canaan (circa 2000 i.H), Avraam s-a pogorat in Egipt ca sa scape de foamete (Gen. 12:10). Tot in Egipt avea sa ajunga si Iosif, dupa ce a fost vandut de fratii lui (Gen. 41:37-46). Tanarul evreu a ajuns apoi sa fie inaltat la mari deminitati (Gen. 41:37-46). El si-a invitat familia sa se stramute in Egipt. Dupa o perioada de libertate si prosperitate, evreii s-au inmultit, transformandu-se dintr-o familie, intr-un popor foarte numeros. Cand o alta dinastie a asezat pe tronul Egiptului un alt Faraon, evreii au fost transformati intr-un popor de sclavi si supusi la munci grele. (Exod 1:6-14).
Dupa iesirea evreilor din Egipt, puternicul Imperiu Egiptean s-a prabusit si tara a devenit o putere politica si militara de mana a doua.
Pe vremea lui David si Solomon (circa 1000 i.H), in providenta divina, slabiciunea Egiptului le-a inlesnit evreilor sa devina o natiune puternica, cu influenta asupra intregii lumi civilizate de atunci.
Cu Egiptul ne mai intalnim si in profetiile lui Isaia. Marele profet i-a condamnat pe evreii din Iuda care, in loc sa se intoarca cu pocainta la Dumnezeu si sa astepte izbavirea de la El, se grabeau sa incheie aliante politice cu Egiptul pentru a scapa de amenintarea invaziei Asiriene: „Dar, ocrotirea lui Faraon va va da de rusine si adapostul sub umbra Egiptului va va face de ocara.”
Egiptenii au fost un popor politeist cu numerosi zei. Multi dintre ei erau personificari ale fortelor naturii (soarele, Nilul, pamantul, luna, ostirea cerului, etc). Plagile trimise de Dumnezeu asupra Egiptului au fost indreptate cate una impotriva fiecarei zeitati a tarii.
Din punct de vedere simbolic – spiritual, Egiptul reprezinta imperiul raului si firea pamanteasca. Increderea lui in suficienta apelor Nilului pentru prosperitate l-a facut un simbol pentru firea pamanteasca, care nu vrea sa depinda de Dumnezeu.
Printre tainele Bibliei este si viitoarea izbavire a Egiptului din robia stricaciunii si asezarea lui in prerogativele binecuvantarilor Dumnezeiesti (Isaia 19:18-25).
Grecii
Cadrul geografic in care va aparea si evolua noua civilizatie si cultura a grecilor, cuprinde nu numai Grecia continentala ci si coasta apuseana a Asiei Mici, insulele Marii Egee, iar mai tarziu coloniile din sudul Italiei si Sicilia. Grecia continentala este o regiune saraca, relieful accidentat si lipsa cailor de comunicatie au determinat fractionarea politica, proprie istoriei Greciei si i-au impins pe greci spre singurele cai de comunicatie accesibile: pe mare. Popoarele care au aparut in acest spatiu in jurul anului 2000 i. Hr. apartineau popoarelor indo-europene.
Grecii din vremurile biblice au ocupat o suprafata mult mai mare decat tara numita astazi Grecia. In secolul V i. Hr., cel mai vestit oras din Grecia era Atena.
Atenienii au avut un rol important in contracararea a doua mari atacuri pe care persii le-au intreprins asupra Greciei in 490 si 480 i. Hr. Atena a devenit un centru politic-cultural. Viata din Atena reprezenta exemplul perfect al modului de viata grecesc. Grecii antici aveau un sistem de guvernare democratic, termen prin care ei intelegeau ca fiecare cetatean trebuia sa-si aduca aportul sau la bunul mers al cetatii. Prin treburile cetatii se intelegea „politica”. Grecii erau un popor inzestrat, inteligent si indreptat spre polemica cu o mare dragoste de libertate si cu simtul frumosului in arta si literatura. Insa Grecia a fost dezbinata si slabita de razboaiele locale.
Dupa anul 336, Alexandrul cel Mare, regele Macedoniei a cucerit toata tara. Alexandru s-a dovedit a fi un soldat exceptional: a infrant marele imperiu persan si a cucerit teritorii pana in India. El era mai mult decat un cuceritor, telul sau era acela de a raspandi limba si civilizatia greaca. Insa sperantele sale nu s-au implinit. Alexandru a murit foarte tanar, iar cei patru generali ai sai au impartit imperiul macedonean.
Perioada ce i-a urmat este cunoscuta sub numele de „epoca elenistica” (hellen insemnand grec). In aceasta perioada, limba greaca a devenit limba internationala in estul Mediteranei si chiar mai departe. In secolul al II-lea i. Hr., Vechiul Testament a fost tradus in greceste la Alexandria, in Egipt, traducere ce a fost numita si Septuaginta. In anul 146 i. Hr., romanii au distrus Corintul, si acesta a insemnat sfarsitul libertatii politice n Grecia. Cuceritorii romani au preluat ideile grecilor. Limba greaca a fost numita limba oficiala in jumatatea de rasarit a Imperiului Roman. De aceea Noul Testament a fost scris in limba greaca. Intalnirea poporului grec cu crestinismul a avut loc chiar in Atena, oras considerat de Pavel plin de imagini religioase. Pavel le-a vorbit grecilor in termenii lor, a citat din poetii lor.
Sursa: www.cercetatiscripturile.org
