AU EXISTAT FEMEI PREOTI, APOSTOLI SI…

director la Lucrarea pentru campusurile publice, Conferinþa Michigan

Autor al cãrþii Trebuie sã tãcem? ºi Primeºte Cuvântul

Înainte de publicarea controversatei cãrþi Femei în lucrare, în care se apãrã hirotonisirea femeii, studenþii din seminariile adventiste au recunoscut întotdeauna cã în Biblie nu existã cazuri de femei care sã fi fost hirotonisite. Ei au observat cã, în ciuda rolului important al femeilor în lucrare, ele nu au fost niciodatã preoþi în Vechiul Testament. De asemenea, deºi femeia a avut o contribuþie importantã în lucrarea lui Hristos, El nu a numit-o nici mãcar pe una apostol; mai mult chiar, când se cãuta un apostol care sã îl înlocuiascã pe Iuda (Faptele Apostolilor 1:15-26), deºi acolo erau prezente femei ºi cu siguranþã cã îndeplineau majoritatea cerinþelor (versetele 21, 22), a fost ales un bãrbat. De asemenea, nu se vorbeºte despre nicio femeie aleasã prezbiter sau episcop în biserica primarã. De ce?(1)

Rãspunsurile controversate la aceastã întrebare hrãnesc disputa cu privire la hirotonisirea femeii ca prezbiter sau pastor. În trecut, adventiºtii au considerat cã excluderea femeii din preoþia vechi testamentarã ºi din rolul nou testamentar de prezbiter/episcop nu are la bazã doar factori sociologici sau culturali, ci îºi are mai degrabã rãdãcina în rolul oferit fiecãrui sex de cãtre Dumnezeu, la Creaþiune.

Totuºi, apãrãtorii hirotonisirii femeii oferã diferite explicaþii pentru lipsa de exemplu biblice de femei hirotonite. Pe de o parte, deºi sunt de acord cã într-adevãr, în Biblie nu existã precedent pentru aceastã practicã, apãrãtorii liberali ai hirotonisirii femeii explicã aceastã absenþã declarând cã Biblia însãºi este limitatã de timp, condiþionatã cultural, avându-l pe bãrbat în centru, de origine rabinicã, antifeministã prin naturã ºi condiþionatã de mentalitatea patriarhalã sau de prejudecãþi. Aºadar, susþin ei, cultura vremurilor vechi ºi nou testamentare nu ar fi permis aceastã practicã. Aceasta este poziþia adoptatã în cartea The Welcome Table: Setting a Place for Ordained Women (1995), în care e apãrã hirotonisirea femeilor.

Feminiºtii evanghelici sau biblici, pe de altã parte, recunosc, pe bunã dreptate, cã din moment ce în religiile pãgâne de pe vremea Vechiului ºi a Noului Testament existau femei preoþi, contrar celor susþinute de feminiºtii liberali, cultura vremii ar fi permis existenþa femeilor preoþi, apostoli, prezbiteri sau pastori. Femei în lucrare, cartea care apãrã hirotoniirea femei, publicatã la Seminarul Teologic al Universitãþii Andrews, se pare cã recunoaºte lucrul acesta. Cum dar explicã aceastã carte lipsa hirotonisirii femeii în Biblie?

Conform autorilor cãrþii, au existat, la urma urmelor, ºi femei preoþi, femei apostoli, prezbiteri ºi episcopi în Biblie!

Articolul de faþã studiazã aceastã declaraþie discutabilã din cartea Femei în lucrare.

 

Am fost uimit sã descopãr cã în cartea Femei în lucrare se sugereazã cã de fapt au existat femei preoþi în Vechiul Testament. Iar argumentul m-a surprins ºi mai mult! Se sugereazã cã în Grãdina Eden Dumnezeu a hirotonit-o pe Eva ca preot împreunã cu Adam. Autorul acestei idei argumenteazã astfel:

Adam ºi Eva erau, într-adevãr, îmbrãcaþi în haine de preot, cu o singurã diferenþã: în loc de hainele de in pe care aveau sã le poarte preoþii mai târziu (Exodul 28:39), Dumnezeu a ales piele de animal. Asta nu implicã doar omorârea unui animal, care a fost prima jertfã din istorie, ci ºi, prin acelaºi simbol, hirotonirea lui Adam ºi a Evei ca preoþi, deoarece pielea jertfei de ispãºire era pusã deoparte pentru preoþi care oficiau slujba (Levitic 7:8). Oferindu-le lui Adam ºi Evei pielea jertfei pentru pãcat, un dar rezervat doar preoþilor, relatarea din Geneza recunoaºte implicit preoþia Evei, alãturi de cea a lui Adam.(2)

Astfel, teologul nostru citeºte Geneza prin ochelarii unei persoane care apãrã hirotonisirea femeii ºi descoperã cã Eva a fost “femei preot”! În ultimul paragraf al capitolului Femei în lucrare, el declarã: “Astfel, identificarea femeii ca preot în Eden ºi biserica rãscumpãratã [preoþia tuturor credincioºilor] completeazã aprobarea Bibliei în ce priveºte hirotonirea femeii ca profet ºi judecãtor. În acest context, femeia nu trebuie exclusã din lucrarea de pastoraþie.”(3)

Dacã îmbrãcãmintea de piele de animal a lui Adam ºi a Evei îneamna cã erau îmbrãcaþi ca preoþi, înseamnã asta cã Dumnezeu i-a felicitat pentru cã au pãcãtuit?

Este greu de înþeles faptul cã membrii comitetului ad hoc care au scris Femei în lucrare au fost de acord cu privire la acest capitol. Asta ilustreazã probabil unde îi duce logica modelului “egalitar” pe cei care cautã cu disperare în Biblie o justificare pentru hirotonirea femeilor ca prezbiteri ºi ca pastori.(4) Din moment ce ceilalþi teologi, în lucrarea Prove All Things (Adu argumente), au pus la îndoialã acest argument biblic discutabil (5), mã voi concentra mai mult asupra argumentelor culturale ale autorului.

Se pare cã teologul nostru nu acceptã explicaþia Bibliei cã principiul de conducere instituit la Creaþiune este motivul pentru care nu existã niciun exemplu de femeie preot în Vechiul Testament. Teologul nostru a inventat alte douã motive: ºi anume “reacþia lui Dumnezeu la sincretismul pãgân ºi la perversiunile sexuale” ºi “incompatibilitatea dintre jertfã [aducerea de jertfe de cãtre femei în Israel], asociatã de obicei cu moartea ºi pãcatul, ºi natura psihologicã a femeilor, asociate în Biblie cu viaþa ºi naºterea lui Mesia”! Cu alte cuvinte, “dacã nu ar fi existat aceºti doi factori, ºi anume cultul antic din Orientul Apropiat ºi jertfele din Vechiul Testament, femeile ar fi fost preoþi în Israel.”(6)

Este încurajator faptul cã cel puþin un scriitor, autorul principal al cãrþii Femei în lucrare, se împotriveºte teoriei speculative a “femeii preot”, observând cã “atât pe vremea patriarhilor cât ºi dupã legãmântul lui Dumnezeu cu Israel la Sinai, bãrbaþii au fost preoþi.”(7) Într-adevãr, Biblia spune cã doar bãrbaþii au fost preoþi în Vechiul Testament. Înainte de Sinai, capul familiei (bãrbatul) ºi fii întâi nãscuþi (tot bãrbaþi) îndeplineau acest rol.(8) Dar la Sinai aceastã responsabilitatea a fost oferitã ca “un dar pentru Aron ºi fii sãi” (Numeri 8:19, comparã cu Numeri 3:9-13, 32, 45; 25: 10-13). Ellen White rezumã astfel aceastã idee:

“În timpurile strãvechi fiecare bãrbat era preotul familiei sale. Pe vremea lui Avraam preoþia era consideratã ca darul din naºtere al fiului întâi nãscut. Acum, în locul primului nãscut din Israel, Domnul a acceptat tribul Levi pentru lucrarea în sanctuar. …. Totuºi, preoþia era oferitã doar familiei lui Aron. Doar Aron ºi fiii sãi puteau sã slujeascã înaintea Domnului.” (Patriarhi ºi profeþi, p. 350)

Absenþa femeilor preoþi în Vechiul Testament nu se datora culturii vremii, deoarece popoarele din Orientul Apropiat ar fi permis femei preoþi, cum se ºi întâmpla de fapt în religiile canaanite. De asemenea, femeile israelite nu puteau fi preoþi nu pentru cã Dumnezeu nu vroia ca ele sã se implice în imoralitatea în care se angajau preotesele (interdicþia divinã nu era “reacþie la sincretismul pãgân ºi perversiunile sexuale.”) Un asemenea argument, în afarã de faptul cã nu are bazã scripturisticã, sugereazã cã femeile ar fi mult mai inclinate cãtre idolatrie ºi imoralitate sexualã decât bãrbaþii, argument sexist în sprijinul cãruia nu existã dovezi. Iar absenþa femeilor preoþi în Vechiul Testament nu se datoreazã nici “naturii psihologice a femeii, asociate în mod tradiþional în Biblie cu viaþa ºi naºterea lui Mesia”, din moment ce e nevoie atât de bãrbat cât ºi de femeie pentru a da viaþã unei fiinþe umane, iar aºteptarea “naºterii lui Mesia”, care a avut loc prin “naºterea din fecioarã” a lui Hristos limita foarte mult implicarea fizicã a pãrinþilor trupeºti.

Lipsa femeilor preoþi în Vechiul Testament poate fi explicatã cel mai bine prin planul divin. Principiul conducerii, instituit de Dumnezeu la creaþiune ºi repetat dupã cãderea în pãcat, este singura explicaþie biblicã ºi teologicã pertinentã pentru absenþa femeilor preoþi în vechiul Israel. Reinterpretãrile discutabile pe care le-am analizat mai sus sunt în contradicþie cu învãþãtura Scripturii.

 

Înainte de a analiza alt argument uimitor din cartea Femei în lucrare, ºi anume cã erau femei pastori în Noul Testament, voi rãspune pe scurt declaraþiei cã femei ca Eva, Sara, Agar, Sefora, Iochebed, Miriam, Rut, Debora, Ana, femeia sunamitã ºi Hulda au avut poziþii de conducere în Vechiul Testament. Dintre acestea, Miriam profetesa – dirijoare (Exod 15:20), Debora, care era “ proorociþa, pe vremea aceea judecãtor în Israel” (Judecãtori 4:4) ºi Hulda, profeteasa de la care au cerut împãratul Iosia ºi marele preot Hilchia sfat (2 Împãraþi 22), sunt adesea numite “femei lideri, care aveau poziþii de conducere, mai presus de bãrbaþi.”(9)

Se susþine cã femeile în ziua de azi ar trebui sã fie hirtonisite ca prezbiteri sau pastori. Declarând asta, autorii lucrãrii Femei în lucrare se pare cã nu fac diferenþa între poziþia de prezbiter sau pastor ºi împlinirea rolului de profet. De asemenea, ignorã faptul cã în teocraþia vechi testamentarã Israel era un popor condus de Dumnezeu ºi legea Sa. În sistemul vechi testamentar conducãtorii care erau aleºi ca profeþi, preoþi, judecãtori ºi împãraþi se diferenþiau în funcþie de felul în care erau aleºi ºi de mãsura autoritãþii pe care o aveau.

Douã exemple pot scoate în evidenþã diferenþa dintre îndatoriile profeþilor ºi ale preoþilor. Amram ºi Iochebed au avut trei copii: Miriam, Aron ºi Moise. Toþi trei erau profeþi. Dar în timp ce ambii fii erau preoþi, Maria nu era. Ea era profeteasã, dar nu ºi preot. La fel, în Noul Testament se spune desprea Ana cã era proorociþã în templu (Luca 2:36, 37). Dar nu se spune nicãieri cã ea sau altã proorociþã ar fi adus jertfe. Biblia este clarã în aceastã privinþã: preoþia este pentru bãrbaþi.

Rolul de conducãtor al profetului (ca ºi al judecãtorului) nu era o poziþie aleasã de popor. Dumnezeu Însuºi îi alegea ºi îi împuternicea pe profeþi (ºi judecãtori) ca vocea Sa; ei nu erau aleºi de popor în poziþie de conducãtori, pentru a exercita autoritatea administrativã ºi executivã. Astfel, împãraþii (ºi judecãtorii) ºi preoþii se supuneau autoritãþii lui Dumnezeu, care κi trimitea mesajele prin profeþii Sãi.

În acelaºi fel, atât în Vechiul cât ºi în Noul Testament Dumnezeu îi alegea ºi îi împuternicea (hirotonisea) pe profeþi, indiferent de sex (cum ar fi Miriam, Debora, Hulda). Pe de altã parte, Biblia spune cã prezbiterii ºi pastorii trebuie aleºi ºi împuterniciþi (hirotonisiþi) de cãtre bisericã, dupã criteriile prevãzute în Scripturã. Un asemenea criteriu pentru poziþia de prezbiter sau pastor este ca cel ales sã fie “bãrbatul unei singure neveste” (1 Timotei 3:2, Tit 1:6), expresie care în greacã accentueazã faptul cã prezbiterul sau pastorul trebuie sã fie acel fel de persoanã care iubeºte doar o femeie ca pe soþie.

Prezbiterii ºi pastorii (Biblia nu face nicio deosebire în ce priveºte poziþia lor) trebuie sã se supunã mesajelor lui Dumnezeu transmise prin profeþii Sãi. Ca lideri ai bisericii, prezbiterii ºi pastorii au responsabilitate administrativã ºi de conducere, ca ºi o autoritate pe care profeþii nu o au. Conducãtorii bisericii sunt responsabili în faþa lui Dumnezeu pentru acceptarea mesajului profeþilor, însã nu se aflã sub autoritatea administrativã a acestora.

Putem vedea aceastã diferenþã în mod clar atât în Scripturã cât ºi în experienþa Ellenei White. Ilie putea sã îi ofere regelui Ahab mesajele divine, dar nu avea autoritatea de a-l obliga sã asculte sau de a contramanda ordinele acestuia ca el sã fie arestat (1 Împãraþi 17:1-3; 18:7-10). Ieremia a proclamat judecata lui Dumnezeu având autoritatea divinã, lucru pentru care a fost închis de preoþi, prinþi ºi împãraþi (Ieremia 20:1,2; 37:11-38:10). Ei aveau o autoritate pe care el nu o avea. Chiar ºi autoritatea Deborei, “proorociþã, judecãtor în Israel”, ilustreazã felul în care trebuie sã îºi exercite femeile temãtoare de Dumnezeu darurile unice ºi conducerea în contextul învãþãturii biblice cu privire la conducere.(10)

În istoria Bisericii Adventiste, paralela cea mai apropiatã faþã de autoritatea profeticã ºi conducerea unicã a Deborei este Ellen White. Deºi ea nu a pretins niciodatã cã este conducãtor al biserici, ºi-a exercitat rolul de mesager al Domnului. La începutul anilor 1870, ea a avut autoritatea de a comunica planul divin pentru educaþia adventistã, dar nu a avut autoritatea de a-i obliga pe conducãtori sã asculte de ea atunci când au fondat Colegiul Battle Creek. Autoritatea profeticã nu este acelaºi lucru cu responsabilitatea administrativã a conducãtorilor aleºi. Sora White a refuzat sã fie numitã lider al bisericii, considerându-se “un mesager cu un mesaj.” “Nimeni nu m-a auzit sã pretind vreo poziþie de conducere în bisericã. … Nu trebui sã fiu altceva decât un mesager cu un mesaj.” (Mãrturii pentru bisericã, vol. 8, pp. 236, 237)

Concluzia este cã Miriam, Hulda ºi Debora (ca ºi Ellen White) erau profeþi. Dar autoritatea lor ca profeþi nu ar trebui confundatã cu autoritatea conducãtorilor acasã (soþii) sau în bisericã (prezbiterii sau pastorii.) Am confunda cele douã tipuri de autoritate dacã am recurge la reinterpretãrile discutabile ale învãþãturii biblice. De aceea, Femei în lucrare duce în eroare cititorii atunci când comparã autoritatea conducãtorilor aleºi în bisericã (prezbiteri ºi pastori) cu autoritatea profeticã a profeþiilor ºi profeteselor.

 

O altã declaraþie care se repetã în Femei în lucrare este cã doctrina “profeþiei universale” duce la egalitatea sexelor în ce priveºte poziþia de preot. Autorul capitolului care trateazã asta scrie:

“Bãrbaþii erau preoþi pe vremea patriarhilor ca ºi dupã legãmântul cu Israel, pe Muntele Sinai. Dar odatã cu trecerea de la Israel la biserica creºtinã, a avut loc o schimbare radicalã. În Noul Testament se dezvãluie un nou tip de profeþie, cea a tuturor credincioºilor. Biserica creºtinã este alcãtuitã din credincioºi preoþi. O asemenea eclesiologie ºi o asemenea înþelegere a naturii ºi a misiunii bisericii nu mai pun nicio piedicã slujirii femeii. De fapt chiar cer un parteneriat între femei ºi bãrbaþi în toate aspectele lucrãrii în care este nevoie de hirotonire. Recunoaºterea preoþiei tuturor credincioºilor implicã o bisericã în care femeile ºi bãrbaþii colaboreazã în diferite poziþii ºi lucrãri, fiind dotaþi cu darurile Duhului Sfânt, conform voinþei Sale. (1 Corinteni 12: 7-11)”(11)

Din conceptul de preoþie universalã a credincioºilor nu reiese cã ºi femeile pot avea roluri “în toate aspectele lucrãrii în care este nevoie de hirotonire” (inclusiv rolurile de pastor ºi prezbiter). Preoþia tuturor credincioºilor nu se referã la anumite poziþii în bisericã ale bãrbaþilor ºi ale femeilor. Creºtinii sunt parte a preoþiei pentru cã fiecare credincios are acces direct la Dumnezeu prin Hristos, fãrã sã fie nevoie de alþi mijlocitori (vezi Evrei 10:19-22). Doctrina nou testamentarã a “preoþiei tuturor credincioºilor” (1 Petru 2:5, 9-12) recunoaºte faptul cã biserica este o comunitate de închinãtori (un neam de preoþi, chemaþi sã aducã jertfe spirituale, de închinare ºi rugãciune) ºi o comunitate de martori (un popor misionar, chemat sã declare “slava Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunatã”). Fiecare credincios, bãrbat sau femeie, este chemat la lucrarea de câºtigare de suflete a bisericii.

Nu înseamnã cã fiecare membru poate avea aceleaºi funcþii în bisericã.(12) Biblia însãºi stabileºte calitãþile pe care trebuie sã le aibã un pastor sau un prezbiter (1 Timotei 3:1-7). Printre alte lucruri, prezbiterul sau pastorul trebuie sã fie “bãrbat al unei singure neveste” ºi“sã-ºi chiverniseascã bine casa” (versetele 2, 4, 5; Tit 1:6). O femeie nu poate sã îndeplineascã aceste condiþii specifice bãrbatului.(13)

Mai mult chiar, apostolul Petru declarã cã doctrina “preoþiei tuturor credincioºilor” nu este un concept nou “descoperit doar în Noul Testament.” Aceastã doctrinã îºi are rãdãcinile în Vechiul Testament (1 Petru 2:5, 9-12, comparã cu Exod 19:5,6). Preoþia universalã exista ºi în Vechiul Testament. Dumnezeu a declarat: “Îmi veþi fi o împãrãþie de preoþi ºi un neam sfânt.” (Exodul 19:6) Cu toate acestea, în Vechiul Testament nu a existat nicio femeie preot. Nici mãcar toþi bãrbaþii nu puteau fi preoþi, ci doar cei din seminþia lui Levi.(14) ªi chiar dacã toþi preoþii erau leviþi, nu toþi leviþii erau preoþi. Numai familia lui Aron ºi urmaºii lui bãrbaþi puteau primi aceastã responsabilitate (Exod 28:1, 41, 43; Numeri 3:10, 32; 20:28; 25:10-13).

Dacã în noul legãmânt transformarea conceptului vechi testamentar al “preoþiei universale” este aºa de radical încât se cere “un parteneriat între femei ºi bãrbaþi în toate aspectele lucrãrii în care este nevoie de hirotonire”, cum se face cã nu putem gãsi în Noul Testament nici mãcar un exemplu clar de femeie care sã fi fost prezbiter sau conducãtor al bisericii?

A pretinde cã preoþia tuturor credincioºilor eliminã deosebirea de sex în ce priveºte rolurile în bisericã, aºa cum fac mulþi din cei care au contribuit la scrierea cãrþii Femei în lucrare, înseamnã a nu fi logic. Pãrerea aceasta nu îºi gãseºte suport nici în Vechiul, nici în Noul Testament. Cei care sunt de acord cu hirotonirea femeii îºi pot susþine pãrerea doar punând pe seama Bibliei conceptul de “egalitate completã”, care este înþeles ca eliminarea totalã a diferenþelor de rol ale bãrbatului ºi ale femeii.

 

 

(1) Observaþi de asemenea cã, în ciuda implicãrii active a femeilor în lucrare pe vremea bisericii primare, în epistolele lui Pavel cãtre Timotei ºi Tit (scrisori adresate episcopilor ºi membrilor laici) existã instucþiuni conform cãrora doar bãrbaþii pot aspira la poziþia de episcop ºi prezbiter. “Femeii nu-i dau voie sã înveþe pe alþii, nici sã se ridice mai presus de bãrbat”; “Dar trebuie ca episcopul (sau priveghetor) sã fie …. bãrbatul unei singure neveste.” (1 Timotei 3:2; Tit 1:6). În aceste versete este folosit acelaºi cuvânt grecesc: “bãrbat” ºi “soþ.” Nu este folosit termenul generic anthropos, de la care derivã cuvântul “antropologie”, care se referã la fiinþa umanã în general, atât la bãrbat cât ºi la femeie. Dar Pavel a ales sã foloseascã termenul aner, care înseamnã bãrbat, spre deosebire de femeie (comparã cu Faptele Apostolilor 8:12; 1 Timotei 2:12), care poate fi soþ (vezi Matei 1:16; Ioan 4:16; Romani 7:2; Tit 1:6). De ce le-a interzis Pavel femeilor funcþiile de conducere de prezbiter sau episcop?

(2) Jacques B. Doukhan, “Femeile Preoþi în Israel: Cum se explicã absenþa lor”, în lucrarea lui Nancy Vyhmeister Femei în lucrare(Berrien Springs, Mich.: Andrews University Press, 1998), pp. 36, 37. Cartea va fi numitã în continuare FIL.

(4) Se pare cã membrii comitetului ad hoc nu pun la îndoialã aceastã interpretare discutabilã a paragrafului din Geneza, care este inclusã în Femei în lucrare, atâta timp cât existã “armonie în ansamblul” argumentelor despre hirotonire (ca sã îl citãm pe editor, vezi Vyhmeister, “Prolog”, FIL, p. 4)

(6) Doukhan, “Femeile Preoþi în Israel: Cum se explicã absenþa lor”, FIL , p. 38; comparã cu pp. 33, 34.

 

(9) Vezi, de pildã, cartea lui Richard M. Davidson, “Conducere, Supunere ºi egalitate în Scripturã”, FIL, pp. 272-273; comparã cu Vyhmeister, “Epilog”, FIL, p. 434, ºi Jo Ann Davidson, “Femei în Scripturã”, FIL, pp. 161-172

(10) Conducerea unicã a Deborei ca profet ºi judecãtor în Israel este probabil cel mai bun exemplu al felului în care îºi pot exercita femeile darurile de conducere în absenþa bãrbaþilor capabili (Judecãtori 4:4-24). Totuºi, în timp ce alþi judecãtori conduceau poporul la victorie în lupte, Dumnezeu i-a spus Deborei cã Barac era cel care trebuia sã facã asta (versetele 6, 7). Se pare cã în cartea Judecãtori ea este singurul judecãtor care nu a avut funcþie militarã. De asemenea, Debora nu pretinde conducerea pentru sine, ci îi dã prioritate unui bãrbat, chiar dacã acesta nu vrea sã meargã la luptã fãrã ea (versetul 8). Debora l-a mustrat pe Barac pentru cã nu ºi-a exercitat poziþia de conducere oferitã de Dumnezeu; în ziua aceea lui Barac i se spune cã slava va fi a unei femei, nu a Deborei, ci a lui Iael (versetele 17-25.) Aºadar, Thomas R. Schreiner trage concluzia cã “atitudinea ºi comportamentul Deborei aratã cã ea nu pretindea conducerea.” (vezi Schreiner, “Lucrarea valoroasã a femeilor în contextul conducerii bãrbaþilor: O trecere în revistã a exemplelor din Vechiul ºi Noul Testament”, în lucrarea lui John Piper ºi Wayne Grudem Recuperarea bãrbãþiei ºi a feminitãþii biblice, p. 216)

(11) Raoul Dederen, “Preoþia tuturor credincioºilor”, FIL, p. 23, sublinierea îmi aparþine; comparã cu J.H.Denis Fortin “Hirotonirea în scrierile lui Ellen White”, FIL, pp. 116-118, 128, 129; ºi Jerry Moon, “Ellen White ºi femeile în lucrare”, FIL, p. 203

 

(14) Dederen scoate în evidenþã faptul cã au existat uneori persoane care nu fãceau parte din seminþia lui Levi ºi care, cu toate acestea, au îndeplinit funcþii preoþeºti: Ghedeon (Judecãtori 6:24-26), Manoah din seminþia lui Dan (Judecãtori 13:19), Samuel (1 Samuel 7:9), David (2 Samuel 6:13-17), Ilie (1 Împãraþi 18:23, 37, 38) (vezi Dederen “Preoþia tuturor credincioºilor”, FIL, p. 11). Studiind cu atenþie aceste cazuri speciale vom gãsi explicaþii biblice pertinente. De pildã, din moment ce Samuel era fiul lui Elcana, era ºi el levit (1 Cronici 6:27, 28, 33, 34; vezi Patriarhi ºi profeþi, p. 569). Deºi se pare cã David a adus jertfe, din 1 Cronici 15-16 ºi Patriarhi ºi profeþi, pp. 706-707, reiese cã nu el a adus jertfele, ci a plãtit pentru ele ºi le-a poruncit. În sensul acesta a adus el sacrificii. În ce-l priveºte pe Ilie, nu avem nicio dovadã cã a fost sau nu levit. Fãrã alte informaþii, s-ar putea sã trebuiascã sã tragem concluzia cã era un levit din Gilead (1 Împãraþi 17:1). Cât despre Ghedeon, Ellen White spune clar cã deºi la un moment Dumnezeu i-a poruncit sã aducã jertfe, el nu trebuia sã “înþeleagã prin asta cã fusese numit preot” (Patriarhi ºi profeþi, p. 547, comparã cu pagina 555); acelaºi lucru se poate aplica ºi în cazul lui Manoah din Dan (Judecãtori 13:19). În orice caz, deºi s-ar putea dovedi cã personajele de mai sus nu erau din seminþia lui Levi ºi cã au îndeplinit funcþii care erau desemnate doar pentru leviþi, aceste excepþii nu fac altceva decât sã dovedeascã valabilitatea unei legi bine stabilite, cum cã doar leviþii puteau fi preoþi. Trebuie recunoscut faptul cã existã “excepþii” de la regulã. Dar când oamenii sunt cei care iau iniþiativa acestor excepþii, consecinþele sunt grave, ca în cazul lui Core (Numeri 16:3-7); Saul (1 Samuel 13:8-14), Ieroboam (1 Împãraþi 12:31-13:5; 13:33,34); Uza (2 Cronici 26:16-21).