Biblia din scorbura

Biblia din scorbura
Armata este o incercare foarte grea pentru tineri. Uneori experientele de acolo te pot apropia de Hristos, dar te pot si departa. Fratele Brandzanic Toader, din localitatea Remeti, este un caz fericit, caci greutatile intampinate in timpul stagiului militar i-au intarit credinta si increderea in Mantuitorul lui.
Aveam 21 de ani prin anul 1975, cand m-au chemat in armata. De trei ori m-am prezentat si cand auzeau ca sunt adventist, ma trimiteau inapoi. A patra oara nu le-am mai spus ca sunt adventist si  m-au incorporat.
Am ajuns la Unitatea Militara din Bucuresti, in cartierul Drumul Taberei, intr-o zi de vineri. In primul Sabat nu am avut nici o problema, dar in urmatorul Sabat, am fost trimisi la munci.
M-am prezentat in fata sergentului major, comandantul plutonului nostru, si i-am raportat:
– Sunt soldat.. vreau sa va spun ca eu sunt adventist si nu lucrez sambata.
– Da’ ce gandesti tu, mai soldat, ca esti la mama acasa? Aici esti in armata si trebuie sa asculti ordinele. Ori mergi la lucru ori mergi cu mine la raport!
– Merg la raport.
N-a stat la discutie; mi-a ordonat sa merg dupa el si-am pornit impreuna spre comanda-ment. Pe coridor erau mai multi ofiteri de grad inalt.
– Ce-i cu baiatul asta? De ce  l-ai adus aici?
– Nu vrea sa lucreze sambata.
Au venit toti in jurul meu   si-au inceput sa strige:
– Ce crezi tu, ca esti la mama acasa? Crezi ca aici faci ce vrei? Aici esti in armata, soldat!
Care mai de care striga ce ii venea la gura. M-am facut mic in mijlocul lor, mi-am rotit privirea pe la fiecare si apoi   mi-am plecat capul. Intr-un tarziu, a venit un maior care si-a pus mana pe umarul meu si a intervenit:
– Ce faceti cu baiatul asta? Dati-i pace! Ce-aveti cu el? Hai cu mine, mai baiete!
M-a luat din mijlocul lor si m-a dus in biroul lui. M-a invitat sa stau jos si a vorbit frumos cu mine:
– Mai baiete, ce crezi tu: e mai bine sa mergi in puscarie? Sau e mai bine sa termini armata? Dupa aia poti sa faci ce vrei.
Pentru el era solutia cea mai simpla, dar pentru mine… I-am explicat ca nu puteam sa fac asa ceva. Nu puteam sa-mi agat constiinta in cui pe toata perioada armatei. In cele din urma, s-a suparat si a inceput sa ma ameninte cu puscaria.
– Imi pare rau pentru tine, ca esti tanar si ai viitorul in fata, dar n-am ce-ti face. Dosarul, si la puscarie!
– Permiteti-mi sa raportez! Domnule maior, eu asa am inteles ca statul garanteaza o zi libera pe saptamana oricarui cetatean. Si constitutia tarii prevede lucrul acesta. In cartea „Politica, Stiinta si Religie6”, la pagina 145, scrie lucrul acesta. Dumneavoastra de ce cautati sa ma privati de niste drepturi pe care insusi statul si constitutia le garanteaza?
Cand a auzit aceasta, a renuntat la amenintari. A luat Biblia care se afla chiar acolo, pe biroul lui:
– Uite ce scrie Biblia…
Nu stiu daca cunostea toata Biblia sau numai locurile unde se gaseau argumentele ce vorbeau despre supunere, dar a inceput sa vorbeasca de parca era predicator.
– „Voi trebuie sa va supuneti stapanirilor”. Vezi ca si Biblia te invata ca trebuie sa fii supus? Dar ia asculta aici: „Nici o stapanire nu este fara voia lui Dumnezeu”. Nu se poate cuvant mai clar. Fii atent si aici: „Dati dar Cezarului ce este al Cezarului”…
– Da, zic,  „… si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu…” Aceasta este continuarea versetului. Dumnezeu este primul, si eu vreau sa ascult de Dumnezeu.
Nu s-a lasat convins:
– Ce zici daca iti aduc un predicator de-al vostru care o sa spuna ca trebuie sa asculti de autoritate si trebuie sa te supui?
– Ascultati, eu nu cred in predicatori. Credinta mea nu este bazata pe oameni. Daca Biblia spune ca „Dumnezeu a binecuvantat ziua a saptea si a sfintit-o”, si ca El s-a odihnit, eu vreau sa ascult de Dumnezeu. Dumneavoastra puteti sa faceti ce vreti. Eu asa m-am hotarat si asa vreau sa fac.
Discutia a durat aproape doua ore.  Apoi a venit cineva si l-a chemat in alta parte.
– Lasa-l in dormitor si sambata, si-o sa vedem ce facem cu el, i-a spus sergentului inainte sa paraseasca biroul.
I-am multumit lui Dumnezeu ca m-a intarit in incercarea mea, si de atunci n-am mai avut probleme cu Sabatul. Intotdeauna ramaneam in dormitor si ma ascundeam sub o macheta de tanc care era in camera. Dimineata, dupa ce suna desteptarea, imi faceam repede sectorul si intram acolo; ma rugam si puteam sa studiez fara sa fiu deranjat. Cand ieseam de sub macheta, eram intotdeauna atent sa nu ma observe cineva; altfel, mi-ar fi stricat si locul acela de liniste.
Intr-o sambata dimineata, colegii m-au scos fortat, aproape pe sus din dormitor.
– Astazi vii cu noi!
Credeam ca ma pun la lucru, dar cand am ajuns in zona de lucru, undeva prin Ghencea,  m-au asezat in fata lor si mi-au spus:
– Acum sa ne vorbesti din Biblie!
Tristetea mea s-a transformat in bucurie si le-am vorbit vreo doua ore despre Mantuitorul meu.
Desi nu am avut probleme cu sambata cat am stat in Bucuresti, in fiecare zi auzeam amenintari cu puscaria. Dupa un timp m-au mutat in judetul Olt, intr-o alta unitate militara, pe langa Curtisoara. Am ajuns intr-o joi dimineata si pana vineri dupa-amiaza m-am tot framantat cum sa-i spun comandantului ca sunt adventist. „Oare cum o sa reactioneze? O sa tipe si el cum au tipat ceilalti? O sa ma batjocoreasca si el, sau o sa-mi faca raport? Poate ajung in puscarie, de data aceasta.” Orice era posibil.
M-am rugat mult pana sa prind curaj sa ma duc in fata lui. Era deja trecut de ora 17.00.
– Ce doresti, baietica? m-a intrebat pe un ton placut si cu un zambet binevoitor, de cum m-am prezentat inaintea lui.
Bunatatea care i se citea pe fata, m-a facut sa prind si mai mult curaj.
– Tovarase colonel, permiteti sa raportez. Va rog foarte mult… Eu am o problema si-as dori sa ma intelegeti… Va rog foarte mult sa ma intelegeti pentru ca  e o problema de constiinta in care as vrea sa ma ajutati.
– Spune baietica ce te framanta, de ce esti asa de amarat?
Toata ziua statusem in dormitor cu o figura posomorata. Faptul ca a observat tristetea mea spunea ceva despre omul care statea in fata mea. M-am linistit si am putut sa-i spun:
– Tovarase colonel, eu sunt gata sa lucrez zi si noapte, sunt gata sa fac orice, numai sa nu ma puneti la lucru sambata. Lucrez duminica in loc de sambata!
– Apai de-asta te-ai ingrijorat tu? Lasa ca se rezolva.
Parca mi-ar fi turnat un balsam in suflet. Cand am ajuns in dormitor, eram mult mai usor de parca pluteam. Nu incapeam in mine de fericire. Dar bucuria mea n-a durat mult pentru ca dupa cateva saptamani, a venit alt colonel, unul Diaconescu, mic de statura. Era un om nervos si rau.
– Ce? Nu lucrezi sambata? Lasa ca te fac eu sa lucrezi!
Nu am inteles, cum, dar aveam sa-mi dau seama cand, peste cateva zile, m-a trimis in mijlocul unor puscariasi. Mi-au pus mana in piept, m-au scuturat bine, m-au amenintat, dar mai mult n-au putut sa faca. Domnul a fost langa mine si am scapat cat de cat, teafar.
Asa ciuda a prins pe mine Diaconescu, cand a vazut ca    n-am patit nimic rau si totusi nu vreau sa lucrez sambata! Pur si simplu ma ura pentru atitudi-nea mea. In fiecare zi ma chema in biroul lui si ma intreba:
– Ce-o sa lucrezi sambata?
– Eu nu lucrez sambata, repetam de fiecare data.
Era ca o tortura permanenta, menita sa-mi schimbe hotararea.
Intr-o vineri de dimineata, m-a chemat la el si mi-a dat norma de lucru. Lucram la un magazin si faceam o rigola, zece baieti,  cam intr-o saptamana. Mie mi-a dat sa fac singur o jumatate de rigola intr-o zi. Stiam ca e o provocare, dar am alergat repede in dormitor,    m-am pus pe genunchi si m-am rugat:
– Doamne, da-mi putere si intelepciune sa pot face ce-mi cere, ca sa n-aiba nici un motiv impotriva mea.
Era mult de lucru si aproape imposibil sa crezi ca se poate termina lucrarea intr-o zi. Nu stiu cum s-a intamplat ca si baietii de la betonera au venit mult mai repede ca de obicei. Au adus bascule intregi de beton intr-o singura zi si am lucrat fara sa ma gandesc la altceva decat ca trebuie sa termin. „Eu trebuie sa termin! Eu trebuie sa termin!”
Cred ca si ingerii mi-au dat o mana de ajutor, altfel nu se explica faptul ca la ora 15.00, cand mi-am ridicat privirea de la lucru, totul era gata.
Era o zi frumoasa de toamna, iar eu eram mai fericit ca nicio-data. Am plecat zambitor spre cazarma si pe drum, m-am intalnit cu colonelul:
– Unde te duci, soldat?
– La dormitor!
– Unde???
– La dormitor. Am terminat norma pe astazi!
– Ai terminat???
A ramas blocat. Am stat langa el putin si cand am vazut ca nu spune nimic, m-am indreptat spre poarta. Dupa vreo 20 de metri, m-am uitat inapoi si el statea tot acolo. Si-a revenit si s-a dus repede in sector sa inspecteze. A fost uimit dar nu s-a dat batut, m-a chemat din nou in biroul lui:
– Ce spuneai ca lucrezi sambata?
Din nou si din nou, aceeasi intrebare chinuitoare. Omul asta nu era multumit de nimic. Eram prea obosit dupa ziua aceea de lucru pentru o noua discutie contradictorie, dar    mi-am adunat ultimele puteri:
– Eu nu lucrez sambata!
Atunci a izbucnit:
– Mai soldat, tu stii ce faci cu mine? Eu, colonel, voi fi discutat in sedinta din Bucuresti din cauza ta! Tu stii ce inseamna lucrul acesta?
A strigat, m-a batjocorit, m-a insultat, dar mai mult de atat,  n-a avut ce sa-mi faca. Am pornit abatut spre dormitor si ma simteam, asa ca dupa un „dus rece”.
A doua zi era sambata. „Nici n-am sa ma scol maine de  dimi-neata din pat”, m-am hotarat inainte de a adormi.
De obicei, sambata, imi faceam programul de dimineata si, dupa ce ceilalti plecau la lucru, fara sa ma vada nimeni, ma strecuram pe langa magazie, si ma urcam in stejarul din spa-tele curtii. Era o ascunzatoare excelenta. Niciodata nu ma gas-eau cand ma cautam. Deseori auzeam:
– Hei, nu l-ati vazut pe Brandzanica? Nu stiti unde e? Unde a disparut iarasi?
Dar nu ma miscam de acolo. Stejarul avea cateva ramuri asezate asa in forma de fotoliu. Ma asezam comod, scoteam Biblia dintr-o scorbura si citeam. Nu ma deranja nimeni. Era ca o oaza de liniste in mijlocul zbuciumului de peste saptamana. Nu coboram nici la masa de pranz si de obicei nu mancam nimic. Spre seara, infasuram Biblia in salopeta, o puneam inapoi in scorbura stejarului, si coboram atent sa nu ma observe nimeni.
Asa era de obicei sambata, dar de data aceasta, nu m-am mai sculat dimineata. Am ramas in pat. Si cum nimic nu e la voia intamplarii, dupa supliment am auzit galagie la usa. Se auzeau ceva soapte.
– Acum il prindem sigur cu Biblia in mana!
Abia am avut timp sa ma intorc spre  perete facandu-ma ca dorm, cand usa s-a deschis cu putere. A aparut Diaconescu inconjurat de cativa dintre colegii mei de camera.
– Dreeeepti!
Am sarit din pat in pozitie de drepti.
– Adu Biblia!
– Care Biblie? am intrebat eu in soapta.
– Mai vorbesti, soldat? Adu Biblia!
– N-am la mine nici o Biblie.
Mi-a venit in minte scorbura aceea asa de potrivita pentru o ascunzatoare. Puteau s-o caute in toata unitatea, ca acolo era in siguranta.
– Cum n-ai? Ridica perna!
M-am executat. Ce s-a mai incruntat colonelul cand n-a vazut nimic sub perna!
– Ridica patura!
Am ridicat patura: nimic.
– Ridica salteaua!
Nu era nici acolo.
– Deschide valiza!
In valiza au gasit niste carti pe care le imprumutasem de la biblioteca. De multe ori imi puneam Biblia in ele, pentru ca aveau coperta mai mare, si citeam linistit. Dar de Biblie, nici urma!
– Tovarase colonel, daca gasiti Biblia la mine, puteti     sa-mi faceti ce vreti.
– Daca te prind vreodata citind in Biblie, pe loc iti fac dosarul.
S-a rasucit pe calcaie nervos si a iesit afara.
Dar nu m-a prins niciodata pe toata perioada armatei care a urmat. Putea sa darame toata cazarma. Cine s-ar fi gandit sa se catere in stejarul cel falnic si sa caute prin scorburi? Parca Dumnezeu pregatise stejarul acela tocmai pentru mine.
Sursa: Revista „Experiente pe calea ingusta”