Locuia într-un sat şi era o elevă sârguincioasă, în clasa a treia. Îi plăcea şcoala şi învăţa foarte bine. În fiecare zi descoperea şi învăţa cu entuziasm lucruri noi – sau cel puţin aşa ar fi trebuit. Din nefericire, realitatea era alta. Nu descoperea şi nu învăţa cu entuziasm în fiecare zi lucruri noi. Erau zile în care se temea să meargă la şcoală, pentru că ştia că va fi pedepsită: toţi elevii din acea şcoală de stat trebuiau să meargă la biserica de peste drum şi să participe la ceremonii religioase – dintre care unele nu se potriveau cu credinţa familiei sale. Chiar dacă familia ei nu era membră a acestei biserici de stat, profesorii nu îi îngăduiau să nu participe activ în ceremoniile religioase.
În zilele în care elevii mergeau la biserică, eleva noastră era pedepsită fizic. Trebuia să ridice mâinile sus, cu palmele ridicate, iar profesorul o bătea. Într-o zi bătăile au fost aşa de puternice încât fetiţa s-a întors acasă cu palmele sângerânde. Era distrusă, iar părinţii erau foarte supăraţi, dar nu se putea face nimic. A trebuit să renunţe la şcoală. Iată de ce mama mea nu a terminat nici primii trei ani de şcoală.
Relaţia dintre biserică şi stat a fost dintotdeauna o problemă complicată. Pentru a-şi atinge ţintele guvernele au cerut adesea ajutorul bisericii. Alteori biserica s-a folosit de stat pentru a-şi îndeplini obiectivele. Dar ce se întâmplă atunci cânt obiectivele bisericii şi alte statului nu sunt compatibile? Cine conduce atunci? Cine are puterea – biserica sau statul? Şi cum rămâne cu libertatea individului?. Părerea mea este că există chestiuni fundamentale cărora trebuie să le facă faţă clerul şi conducătorii religioşi.
Autoritatea spirituală
Biserica are autoritate spirituală, dată de Dumnezeu, dar atunci când depinde de stat pentru a-şi îndeplini misiunea, Îl ignoră pe Dumnezeu. Dacă biserica şi statul nu pot funcţiona în sferele lor, ele ajung să devină dependente una de alta. Într-un studiu cu privire la politica şi religia din vremea lui Constantin, H. A. Drake scrie: “Constantin avea nevoie de episcopi, dar şi episcopii aveau nevoie de el.” Conducătorii religioşi s-ar putea să accepte sau chiar să îşi dorească aprobarea statului, dar rezultatul s-ar putea să aibă implicaţii pe termen lung pentru biserică. “În acelaşi timp, Constantin le-a oferit episcopilor privilegii politice şi juridice nemaiîntâlnite. Printr-un simplu act – numirea duminicii ca zi de odihnă şi rugăciune – el a oferit un nou ritm liniştii imperiului.”
Decizie personală
Deoarece statul şi biserica au nevoie de suport reciproc, individul este lăsat la o parte şi adesea catalogat ca sectar şi se confruntă cu tot felul de restricţii. Nu la mult timp după Constantin, “…. împăraţii au început să restricţioneze întâlnirile sectelor considerate eretice.” Însuşi cuvântul sectă are de obicei o conotaţie de condamnare. Mi se pare că acest cuvânt a fost sechestrat de persoane sau de grupuri care nu vor să le ofere altora ocazia de a lua hotărâri – fie ele chiar rele. Iar adesea rezultatul este insulte urmate de persecuţie. Istoria este plină de astfel de exemple.
Respect reciproc
Statul are dreptul de a acţiona în societate. Aşa cum scrie apostolul Pavel (Romani 13:1-7), statul nu ar trebui să îşi terorizeze cetăţenii, ci să le ofere siguranţă. Biserica, de asemenea, are dreptul de a acţiona în societate. În timp ce are nevoie de libertate pentru a-şi îndeplini misiunea, nu ar trebui să depindă de stat pentru asta. Când biserica este dependentă de stat pentru a-şi îndeplini obiectivele, funcţia ei este compromisă. Dacă biserica este credincioasă lui Dumnezeu, îşi va putea duce la capăt misiunea.
Mama mea nu şi-a mai continuat niciodată educaţia, dar I-a rămas credincioasă lui Dumnezeu până la vârsta de aproape 92 de ani, când a murit. Lipsa educaţiei nu a împiedicat dezvoltarea imaginaţiei şi a intelectului ei. Se pare că Dumnezeu are propriile modalităţi de a compensa faptele rele ale oamenilor – nu prin forţă, ci prin chemare (Matei 11:28) şi nu ne forţează să Îl urmăm. Ni se oferă posibilitatea de a-i chema pe oameni la Dumnezeu. Aceasta este autoritatea spirituală pe care ne-o oferă El.
Autor Necunoscut
