Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Ce s-a intimplat cu Pocainta?

Scris la: 15 aprilie 2009
 
Ce s-a intamplat cu Pocainta?
 
Am ajuns sa credem ca credinta inseamna confort. Dar nu este asa.
 
 
   Daca e sa judecam dupa anunturile din Pagini Aurii (Yellow Pages), cantecul preferat al Americii este  „ EU Sunt Domnul celui Singuratic.“ Bisericile observa repede aceasta nevoie si promit sincer ca vor fi prietenoase, sau ca vor fi pentru tine o familie, sau ca pur si simplu vor avea grija de tine. Se pare ca acesta este produsul principal al bisericii. Cand cineva are nevoie de o roata de rezerva, o cauta la magazinul auto, cand incepe sa se simta trist, prost sau nervos, cauta o biserica.
 
Aici, de data asta, dispar dezacordurile confesionale si politice. Bisericile concureaza in expunerea capacitatii de a purta de grija, desi fiecare are felul ei de face reclama la asta. Tabernacolul, o „biserica plina de viata, multiculturala,“ invita: „Vino, hai, noi te iubim,“ in timp ce pe un alt Templul Biblic reclama este mai formala, daca nu chiar de-a dreptul neobisnuita: „O biserica unde nici un strain nu trebuie sa se simta strain.“ (Singura reactie care imi trece prin minte este „Multumesc.“) Pe o plancarda a unei biserici din South Carolina scrie: „Acolo unde este Isus este Domn si unde toti sunt speciali.“ Iar o biserica metodista incearca sa cuprinda totul in fraza: „O biserica hristocentrica, unde poti sa iti faci noi prieteni si sa formezi relatii de durata cu oameni care au grija de tine.“
 
Dar atunci cand a predicat, Isus nu a petrecut cel mai mult timp „avand gija.”, desi a facut nenumarate minuni. Prima data cand il vedem, in prima Evanghelie, prima instructie pe care o da este „Pocaiti-va!“ (Marcu 1:15). Din acel moment, acesta a fost mesajul Sau cel mai consecvent. Da, a rostit si vorbe de alinare, ca „Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati“ (Matei 11:28). Dar mult mai adesea, El i-a provocat pe ascultatori, indemnandu-i sa se intoarca la Dumnezeu cu umilinta si sa-si recunoasca greselile. Chiar si atunci cand I s-a povestit despre o tragedie care a provocat moartea multora, El Si-a repetat tema cea mai dificila: „Daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel “(Luca 13:1–5).
 
     .Ne plac multe din vorbele lui Isus. Dar in mare parte le ignoram pe cele despre pocainta. Lucrul asta spune mai multe despre noi decat despre Isus.
Unul din lucrurile pe care le spune este ca traim intr-o vreme cand e greu a vorbesti despre credinta crestina, cu atat mai mult despre subiecte stanjenitoare, cum ar fi pocainta. (Niciodata pocainta nu a fost considerata usoara, insa multi au considerat ca e usor sa vorbesti despre ea.) in mod paradoxal, noi traim intr-o epoca foarte buna. Suntem cei mai bogati, cei mai sanatosi, cea mai comoda generatie din istorie. Avand tot mai putine lucruri pentru care trebuie sa ne luptam, devenim tot mai orientati catre placere. Aceasta inclinatie naturala este lucrul care ne uneste cel mai tare.
 
 
 
Bebelusi spirituali care scancesc
Un suvoi nesfarsit de reclame confirma aceasta asteptare. Aceste mesaje ne spun cine suntem: oameni speciali, valorosi, fara greseli, care merita sa simta mai bine decat de simt. Reclamele ne spun: „Sotia ta (seful, copilul tau adolescent, colegul de clasa) nu te intelege, dar noi te intelegem. Cumpara lucrul acesta si te vei simti mai bine.“ Reclamele ne invita sa fim bebelusi mari – o invitatie careia naturii umane cazute i-a fost intotdeauna greu sa reziste.
 
incearca sa-i spui cuiva care a fost elev al reclamelor ca este un pacatos. Cu o suta de ani in urma, un predicator ar fi vazut cum oamenii dau din cap aprobator recunoscand acest concept familiar. Dar consumatorul de azi probabil ca va fi socat – si zapacit. Cum se poate sa fie pacatos? Tot ce stie el e ca este nefericit deoarece nu isi are partea pe care o merita si nu este apreciat destul de catre cei din jur.
 
Problema apare atunci cand nu incercam niciodata sa vorbim despre partea dificila a Vestii Bune. Problema este ca noi insine incepem sa o uitam si sa credem ca motivul principal pentru care a venit Isus este sa ne consoleze. Dar starea noastra a necesitat mai mult decat o imbratisare; ea a cerut Crucea. Nu pare sa fie asa; si noi am fost catehizati de lume si ne consideram niste copii nevoiasi, nedreptatiti. Preferam sa ne simtim ca niste victime ale une lumi crude in loc sa recunoastem ca noi contribuim la cruzimea lumii, pacatosi pierduti care, in mod pervers, ne iubim starea de fiinte pierdute, agatandu-ne de pacatele noastre indragite, la fel cum un om care se ineaca se agata de o nicovala.
 
Cat de bizar pare astazi un asemenea limbaj! Ne uitam in jur la vecini si la membrii bisericii si toti par asa de treaba! Stim cum sunt cei cu adevarat rai – ii vedem zilnic in ziar – si noi nu suntem ca ei. Cu acestea si cu alte mii de murmure dulci, ne ascundem de adevarata noastra stare si ramanem bebelusi crestini toata viata : rasfatati, ineficienti, plangaciosi si amortiti.
 
 
Pocainta inseamna bucurie
Isus nu a venit doar pentru a ne scapa de pedeapsa pentru pacate; El a venit pentru a ne salva de pacate – acum, astazi, doar daca vom accepta. O natiune de crestini maturi, curajosi, increzatori, umili si sfinti ar fi mai captivanta decat orice campanie de publicitate cu fete zambitoare. Domnul nu ne iubeste pentru partile noastre bune si nu le trece cu vederea pe celelalte. El a murit petru partile rele si nu va avea tihna pana cnd acestea nu vor fi puse la punct. Trebuie sa incetam sa il mai consideram pe Dumnezeu infinit de indulgent. Trebuie sa incepem sa luam in serios adevarul infricosator si incurajator ca El este infinit de sfant si ca vrea acelasi lucru si pentru noi.
 
E bine sa incepem cu termenul pocainta sau grecescul metanoia, care inseamna razgandire. (Cuvantul ebraic este shub, care inseamna a trece de la calea rea la cea buna. Metanoia este un cuvant compus; „meta“ este o prepozitie mobila, care aici denota transformare. Metamorfoza este o schimbare a formei; metanoia este o schimbare a „nous-ului“ sau a constiintei celei mai tainice, o zona care se afla situata atat sub ratiune cat si sub emotii. Pavel scria: „Sa va prefaceti, prin innoirea mintii [nous] voastre“
.
E vorba de discernamant cu privire la adevarata noastra conditie. incepem sa ne vedem inclinatiile decazute asa cum le vede Dumnezeu si sa ne dam seama cat de inradacinata este stricaciunea inimii noatre. Consientizarea acestui fapt creste incet incet, de-a lungul anilor, deoarece El ne arata, cu mila, doar cate putin o data. Dar El le vede pe toate. El are un ochi ca de chirurg, care vede vede boala in profunzime. Nu exista alta metoda de a fi vindecati. Cand chirurgul spune: „Tot ce putem face este sa iti mentinem confortul“ atunci esti cu adevarat in necaz.
 
Pocainta, adica „intristare dupa voia lui Dumnezeu,“ inseamna bucurie. La inceput ne este teama sa ne uitam in mod cinstit la pacatele noastre, ca sa nu fim coplesiti. Dar se pare ca lucurile stau cu totul invers. Cu cat vedem mai mult profunzimea pacatului nostru, cu atat ne dam seama mai bine de inaltimea dragostei divine. Pocainta este mereu insotita de recunostinta. Ca si femeia care a spalat picioarele lui Isus cu lacrimile ei, si noua ni se iarta mult si descoperim o dragoste nesfarsita. Vazandu-ne pacatele, descoperim, in mod paradoxal, o ocazie de bucurie.
 
O Evanghelie a confortului, pe de alta parte, este o Evanghelie cu asteptari minime. Crestinismul este una din cea mai mare putere spirituala din istorie. Dar ne purtam ca si cand asta nu ar fi asa. Ne purtam ca si cand o data ce oamenii intra pe usa biserici si fac o declaratie de credinta, totul s-a terminat. Pavel a avut viziunea unui lucru care se aseamana mai mult cu o transformare, Hristos locuind in noi, si noi in El.
 
Exista o poveste despre un calugar din pustie, din biserica primara, Abba Joseph. Un calugar tanar a venit la el si i-s zis:
-Atat cat pot, imi rostesc rugaciunile, postesc putin, incerc sa traiesc in pace si sa imi pastrez gandurile curate. Ce altceva as putea face?
Abba Joseph s-a ridicat in picioare, a ridicat miinile spre cer si fiecare din degetele sale era aprins de o flacara. El i-a spus tanarului calugar:
-Daca vrei, poti sa fii cu totul un foc.
Provocarea este si pentru noi. De fapt ce ne dorim noi ?
 

Adaptare de : Ionica Raceala
______________________________

de Adaptare de: Ionica Raceala. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.