Bolile aparatului genital (1)
Moto: “Dumnezeu i-a zis: “Cresteti, înmultiti-vã, umpleti pãmântul si supuneti-l.” (Gen. 1:28)
Atunci când Dumnezeu l-a creat pe om, întocmindu-l cu migalã din tãrâna pãmântului, a prevãzut si organe care sã asigure mentinerea speciei umane si înmultirea ei, organe de reproducere, care sunt diferite la cele douã sexe, dar care sunt complementare în asa fel încât atunci când se formeazã familia conform legii cãsãtoriei enuntate de Însusi Dumnezeu în Eden – “De aceea va lãsa omul pe tatãl sãu si pe mama sa si se va lipi de nevastã-sa si cei doi vor fi un singur trup”(Gen, 2,24) – sã se realizeze conditiile potrivite pentru conceperea, nasterea si cresterea copiilor.
Odatã cu aparitia bolilor ca urmare a pãcãtuirii omului au fost necesare cunoasterea si respectarea unor reguli care sã previnã aparitia bolilor aparatului reproducãtor (genital). Cuvântul lui Dumnezeu prezintã atât în Vechiul cât si în Noul Testament sfaturi si reguli care dacã sunt respectate ne vor feri de multe necazuri si suferinte în aceastã privintã.
Toti suntem de acord cã relatiile de familie între sot si sotie includ si relatii sexuale. Însã foarte putini pãrinti discutã cu copiii lor aceste probleme înainte de cãsãtorie si cu mult mai putin dupã cãsãtoria copiilor lor. Slujbasii Bisericii se implicã foarte rar în astfel de discutii, cel mai frecvent doar atunci când apar divergente mari între soti care sunt membri ai Bisericii.
Astfel, în general, în aceste probleme predominã ignoranta, copiii învatã de la “profesorii” lor de pe stradã sau arareori la scoalã; majoritatea cunostintelor sunt însotite de idei gresite si comportamente vicioase si rareori tinerii pot gãsi o carte bunã care sã-I informeze în legãturã cu viata sexualã, astfel încât sãnãtatea lor si a tovarãsilor lor de viatã sã fie pãstratã. Anatomia si fiziologia organelor sexuale nu este cunoscutã si tinerii practicã ceea ce au prins din zbor de la prietenii de pe stradã sau ceea ce îsi închipuie cã este bine, fãrã a fi documentati însã, si astfel aduc pe lume copii care vor creste în acelasi fel sau poate mai rãu, mãrind suferinta si chinul în aceastã lume.
Dumnezeu vrea însã ca “sãnãtatea noastrã sã sporeascã tot asa cum sporeste si sufletul nostru” si “trupul nostru si sufletul nostru sã fie pãzite întregi , fãrã prihanã”. De aceea Biblia desi nu este în sine o carte de sãnãtate a trupului, contine multe indicatii pentru pãstrarea sãnãtãtii trupului inclusiv a organelor aparatului genital. Vom reveni asupra acestora în aceste articole.
Din punct de vedere anatomic, organele genitale se împart în organe genitale interne si externe.
Organele genitale interne au ca element de bazã organele în care se formeazã gametii (ovulul si spermatozoidul) care prin unire vor da nastere zigotului (celula care prin multiplicare rapidã va deveni o nouã fiintã umanã).
La femeie ovarul este organul unde se formeazã ovocitele care se maturizeazã pe rând si sunt eliminate din foliculul ovarian care se rupe în cavitatea peritonealã de unde sunt preluate de trompele uterine si sunt transportate în uter de unde sunt eliminate în timpul menstruatiei în cazul cã nu au fost fecundate.
Aceastã eliberare a ovocitelor se realizeazã periodic în general la intervalul de 21-28 sau 30 zile, perioadã care se repetã regulat generând asa numitul ciclu menstrual care este socotit de la prima zi a menstruatiei pânã la prima zi a menstruatiei urmãtoare. Ovulatia (eliberarea ovocitelor) are loc între a 12-a si a 14-a zi a ciclului menstrual la o persoanã cu un ciclu cu o duratã de 28 de zile (în general are loc cu aproximativ 14 zile înaintea începerii ciclului menstrual urmãtor).
Spermatozoizii se formeazã în testicule, din care ajung printr-un sistem de canalicule în veziculele seminale unde împreunã cu alte secretii formeazã sperma, un lichid ce contine în mod normal milioane de spermatozoizi / ml. De aici lichidul spermatic este eliminat în cursul ejaculãrii în uretrã si apoi în exterior. Ejacularea apare în cursul contactului sexual, dar uneori si în lipsa acestuia, îndeosebi la pubertate si la tinerii necãsãtoriti în cursul somnului când veziculele seminale supraîncãrcate se descarcã (asa numitele polutii nocturne). Polutiile nu apar regulat la toti bãietii cu aceeasi frecventã. La unii apar mai des, la altii mai rar, dar acest aspect nu are importantã.
Atât ovocitele cât si spermatozoizii au numãrul de cromozomi redus la jumãtate, fatã de restul celulelor corpului, astfel încât în momentul unirii lor se realizeazã în zigot numãrul complet de cromozomi caracteristic speciei umane.
Unirea ovocitului cu spermatozoidul (fecundatia) se realizeazã în interiorul trompei uterine unde spermatozoizii odatã eliminati prin ejaculare în vagin se deplaseazã prin miscãri proprii cãtre locul de întâlnire cu ovocitul. De memorat cã desi mai multi spermatozoizi ajung în contact cu ovocitul, numai unul singur va penetra membrana ovocitului, realizând fecundarea acestuia pentru a forma astfel oul (zigotul)
. Zigotul se va deplasa apoi în uter datoritã miscãrilor cililor mucoasei trompei uterine unde se produce nidatia (cuibãrirea) în mucoasa uterinã, care se dezvoltã si se realizeazã conditiile potrivite pentru hrãnirea embrionului astfel încât la vârsta de trei luni toate organele sunt formate si are aspectul de fiintã umanã, iar la nouã luni se declanseazã în mod normal nasterea. (“Tu m-ai tesut în pântecele mamei mele… Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost fãcut într-un loc tainic, tesut în chip ciudat, ca în adâncimile pãmântului. Când nu eram decât un plod fãrã ochi, ochii Tãi mã vedeau.” – Ps. 139:13,15,16).
Ce ne învatã Biblia în legãturã cu relatiile sexuale? Are importantã pentru sãnãtate respectarea regulilor prezentate de Biblie în privinta relatiilor sexuale?
Iatã câteva întrebãri la care încercãm sã rãspundem înaintea abordãrii capitolului referitor la bolile organelor genitale. Unor întrebãri asemãnãtoare cãuta sã le rãspundã si apostolul Pavel în epistola cãtre Corinteni. “Cu privire la lucrurile despre care mi-ati scris, eu cred cã este bine ca omul sã nu se atingã de femei. Totusi din pricina curviei, fiecare bãrbat sã-si aibã nevasta lui si fiecare femeie sã-si aibã bãrbatul ei. Bãrbatul sã-si îndeplineascã fatã de nevastã datoria de sot si tot asa sã facã si nevasta fatã de bãrbat… Sã nu vã lipsiti unul pe altul de datoria de soti, decât doar prin bunã învoialã, pentru un timp, ca sã vã îndeletniciti cu postul si cu rugãciunea, si apoi sã vã împreunati iarãsi, ca sã nu vã ispiteascã Satana din pricina nestãpânirii voastre.” (1 Cor. 7,1-5)
Se întelege din aceste versete cã Biblia recomandã practicarea relatiilor sexuale numai în cadrul cãsãtoriei. Respectarea acestei recomandãri ar pune capãt bolilor cu transmitere sexualã care constituie astãzi un flagel pentru omenire. Nu existã altã metodã mai eficientã pentru prevenirea bolilor cu transmitere sexualã decât castitatea. Desi se practicã pe scarã largã, relatiile sexuale înaintea cãsãtoriei nu au nici un temei justificat în legãturã cu faptul cã ar fi benefice pentru sãnãtate, ci chiar dimpotrivã, relatiile sexuale începute în adolescentã duc chiar la o degradare a organismului, la o maturizare prea timpurie si la deteriorarea trãsãturilor fizionomice.
“Începerea timpurie a vietii sexuale determinã o crestere serioasã a cheltuielilor energetice ale organismului si o suprasolicitare multilateralã a acestuia, în special a sistemului nervos… Tulburãrile endocrine în ceea ce priveste dezvoltarea oaselor, a staturii, unele afectiuni neuropsihice ce se observã adesea la tinerii ce încep prematur viata sexualã sunt cauzate de aceste dereglãri ale functiilor organismului. În schimb nici o cercetare stiintificã nu a ajuns la concluzia cã abstinenta poate determina îmbolnãviri.” (Educatia sexualã – P. Penciu, V. Pavlid).
O altã regulã biblicã referitoare la relatiile sexuale este interzicerea acestor relatii în timpul menstruatiei. “dacã un om se culcã cu o femeie care este la sorocul femeilor… amândoi sã fie nimiciti din mijlocul poporului lor.” (Lev.20,18) “Sã nu te apropii de o femeie în timpul necurãtiei ei, când este la soroc.” (Lev.18,19)
De remarcat cã aceastã perioadã de “necurãtie în mod obisnuit dura 7 zile de la începutul ciclului menstrual (Lev.15,19), însã în cazurile patologice când sângerarea dura “mai multe zile, afarã de sorocul ei obisnuit”, femeia era consideratã curatã abia dupã 7 zile de la oprirea sângerãrii. (vezi Leviticul 15,25-28)
Cu mare probabilitate frecventa mare a infectiilor organelor genitale la femei si poate chiar si a cancerelor de col si corp uterin din zilele noastre este si în legãturã cu nerespectarea acestor reguli.
Cu totii stim cã Biblia condamnã cu fermitate perversiunile sexuale cum ar fi onanismul, relatiile homosexuale sau relatiile sexuale cu animale. Desi în zilele noastre relatiile sexuale de acest fel (mai ales homosexuale) sunt practicate si de persoane din clasele sociale înalte, desi un mare numãr de persoane chiar religioase sunt practicanti sau / si apãrãtori ai acestui tip de relatii, aceste relatii sunt în contradictie cu planul lui Dumnezeu în ce priveste crearea omului si în ce priveste scopul relatiilor sexuale de a da nastere si de a educa copiii în familia organizatã asa cum a organizat-o Dumnezeu. Fãrã sã mai vorbim de frecventa extrem de mare a bolilor cu transmitere sexualã prin relatii homosexuale (îndeosebi HIV care produce SIDA), acest tip de relatii distrug celula de bazã a societãtii care este familia.
O altã problemã referitoare la relatiile sexuale este anticonceptia. Desigur toti, sau aproape toti cei cãsãtoriti vor sã aibã copii, dar nu prea multi. Unii se limiteazã la un singur copil, altii la 2 sau 3. Cum se pot preveni sarcinile nedorite? În acest moment existã multe metode de prevenire a sarcinii, însã cu exceptia calendarului (adicã abstinenta în acele perioade în care ovulul poate fi fecundat de spermatozoid – aceastã perioadã întinzându-se în general pânã în ziua a-16-a a ciclului numãratã din prima zi a menstruatiei, la o femeie cu ciclu de 28 de zile), aproape toate celelalte au efecte negative asupra sãnãtãtii.
Pilulele anticonceptionale produc dereglãri hormonale, cresc riscul bolilor cardiovasculare si al tromboflebitelor, cât si riscul unor cancere. Folosirea steriletului provoacã de fapt mici avorturi pentru cã el împiedicã nidatia oului format prin unirea ovulului cu spermatozoidul (de fapt ucide viata cea nouã care a apãrut deja). Desigur conform învãtãturilor biblice suntem împotriva avortului care este de fapt o formã de cãlcare a poruncii a 6-a.
O remarcã mai trebuie fãcutã în legãturã cu relatiile sexuale între rude apropiate. Riscul de boli grave determinate genetic la copii este cu atât mai mare cu cât relatia de rudenie între soti este mai mare. Faptul cã numãrul membrilor din poporul nostru este mic creste riscul de cãsãtorie cu rude. De aceea este necesarã o atentie sporitã în respectarea acestor prevederi care au fost notate de Moise în Leviticul, capitolul 18.
Dupã cum putem observa, dacã aceste prevederi nu erau atât de stricte la începutul istoriei omenirii (de ex. Sara era sora lui Avraam dupã tatã – Gen 20,12) datoritã înmultirii bolilor prin modificarea genelor din cromozomi, pe mãsura trecerii anilor, acest risc este tot mai mare si este important de avut în vedere chiar si relatiile de rudenie de sânge mai îndepãrtate decât cele prezentate în Leviticul.
Relatãrile prezentate în acest articol rãspund cu sigurantã, cel putin în parte, unor întrebãri, poate nerostite, pe care multi le aveam în inimile noastre.
Bolile aparatului genital (2)
Motto: “Dumnezeu le-a zis: “Cresteti, înmultiti-vã, umpleti pãmântul si supuneti-l.” (Gen.1:28).
Continuãm în acest numãr al revistei prezentarea bolilor aparatului genital cu descrierea celor mai frecvente dintre ele si a mijloacelor de diagnostic, cât si a metodelor de tratament.
Desi nu este o boalã în sine, sarcina si nasterea reprezintã stãri cu risc crescut atât pentru viata mamei, cât si al copiilor. De remarcat cã datoritã lipsei unui control periodic adecvat, cât si al ignorantei populatiei prin lipsa unor cunostinte elementare care sã determine prezentarea la medic la primele semne de boalã, mortalitatea maternã în tara noastrã este una dintre cele mai ridicate din Europa.
În cursul sarcinii uterul creste foarte mult adaptându-se continutului sãu în continuã dezvoltare (fãt, sacul amniotic si placentã), astfel cã în ultima lunã de sarcinã greutatea viitoarei mame este cu aproximativ 10-12 kg mai mare decât în prima lunã de sarcinã. Cresteri mari în greutate pot fi datorate unui exces caloric crescut favorizat de apetitul modificat în cursul sarcinii, dar si datoritã cresterii cantitãtii de lichide retinute în organism determinatã de boli cardiace, renale sau modificãrii permeabilitãtii vasculare, cu aparitia edemelor si cresterea valorilor tensiunii arteriale (asa numita preeclampsie)
Pe de altã parte o alimentatie sãrãcãcioasã cu un aport caloric sau proteic scãzut sau lipsa vitaminelor afecteazã dezvoltarea fãtului determinând malformatii, avorturi spontane, prematuritate, debilitate fizicã, întrucât ritmul de dezvoltare a oului în decursul celor nouã luni de gestatie este cel mai rapid ritm de dezvoltare din întreg ciclul vital uman. De asemenea, alimentatia sãrãcãcioasã determinã anemii carentiale, carii dentare si perturbãri metabolice complexe la mamã. Aportul energetic repartizat pe principii alimentare la gravide cuprinde aproximativ
1 g lipide/kg corp/zi, 5-6 g glucide/kg corp/zi si 1,5 g proteine /kg corp/zi.
De remarcat cã frecvent în primul trimestru de sarcinã apare asa numita disgravidie de prim trimestru manifestatã prin greatã si vãrsãturi alimentare determinate mai ales de alimente condimentate, prãjeli, grãsimi sau alimente cu miros puternic, ceea ce determinã femeia gravidã sã stea departe de bucãtãrie si sã nu se alimenteze. O atentie sporitã pentru a evita alimentele cu miros puternic, o alimentatie mai simplã, fãrã mâncãruri sofisticat pregãtite, bazatã pe fructe, salate, miere de albine, brânzã de vaci, lapte, cartofi si pâine, fãrã a mânca mult la masã si a sta culcat pe partea dreaptã 30-60 minute dupã mese va usura simptomatologia, care va dispare probabil complet din luna a IV-a de sarcinã. Rareori, în cazurile grave, când gravida nu se poate alimenta datoritã vãrsãturilor repetate si chiar se deshidrateazã, este necesarã internarea si alimentatia parenteralã prin perfuzii pentru o perioadã în general scurtã pânã la ameliorarea simptomelor.
Din luna a V-a (la 4 luni si 2 sãptãmâni la prima sarcinã si la 4 luni la urmãtoarele sarcini), viitoarea mamã trebuie sã simtã miscãrile fãtului. Absenta acestor miscãri are, în general, semnificatia mortii intrauterine a fãtului. Prima zi când sunt simtite aceste miscãri trebuie notatã întrucât ea ajutã foarte mult pentru stabilirea datei probabile a nasterii (poate chiar cu o mai mare precizie decât prin calculul pornit de la data ultimei menstruatii.
Dacã în primele trimestre de sarcinã în general nu apar probleme grave deosebite, în trimestrul al III-lea bolile cronice preexistente (mai ales cele cardiace) se agraveazã, determinând decompensarea lor. De aceea, o gravidã care are astfel de boli (hipertensiune arterialã, boli valvulare cardiace, sau boli congenitale cardiace) trebuie sã fie urmãritã îndeaproape de medici (atât de ginecolog, cât si de specialistul cardiolog sau de cel cu profilul suferintei gravidei) pentru a preveni aparitia unor complicatii severe care ar putea duce la decesul gravidei. Uneori este necesarã chiar internarea prelungitã în spital pânã dupã nastere, care se face frecvent prin cezarianã.
Disgravidia din ultimul trimestru de sarcinã apare în general la prima sarcinã la femei care nu au suferinte anterioare cunoscute si se manifestã prin edeme initial ale membrelor inferioare, dar care se pot si generaliza, convulsii, clonico-tonice si comã, aceste simptome grave manifestându-se frecvent în apropierea sau în decursul travaliului determinând decesul dacã golirea uterului nu se face suficient de repede (în general prin cezarianã). Una din complicatiile des întâlnite în sarcinã care poate apare în oricare din perioadele sarcinii este avortul spontan. Cauzele sale pot fi materne (stãri toxice, stãri alergice, infectii, stãri psihice, eforturi fizice intense sau boli ale uterului), dar si factori ovulari care determinã moartea intrauterinã a oului sau a fetusului (anomaliile genetice fiind cele mai frecvente).
Aparitia unor sângerãri în cursul sarcinii sunt în general primul semn de avort; durerile la nivelul uterului sau dureri lombare sunt în general nelipsite în cazul unui avort, iar eliminarea fetusului si a sacului vitelin este dovada avortului complet. Desigur, amenintarea de avort manifestatã prin dureri sau mici sângerãri uterine necesitã repaus si tratament în spital, iar un avort spontan chiar complet necesitã, de asemenea, tratament în spital, inclusiv chiuretaj pentru a preveni hemoragiile grave sau suprainfectãrile.
Nasterea, de asemenea, este un moment dificil datoritã unor riscuri potentiale pentru mamã sau fãt. Posibilitatea ca placenta sã fie localizatã în apropierea orificiului uterin ceea ce determinã dezlipirea ei în timpul travaliului se poate diagnostica astãzi usor cu ajutorul ecografiei, în aceste cazuri indicându-se operatia cezarianã, în caz contrat fiind risc foarte mare de hemoragii materne severe sau/si moartea copilului.
O prezentatie transversã, poate fi, de asemenea, usor descoperitã ecografic sau la consultul de specialitate, solutia fiind, în general, tot cezariana.
În alte cazuri dificile (prezentatia facialã sau pelvinã mai ales la prima sarcinã, circularã de cordon ombilical în jurul gâtului copilului, etc) nasterea se poate efectua pe cale naturalã, dar necesitã asistenta medicului sau a cadrelor medicale de specialitate pentru a elimina riscurile. Ruptura uterului, complicatie rarã, dar foarte severã a nasterilor dificile, necesitã interventie chirurgicalã de urgentã pentru ablatia uterului pentru a salva viata mamei. Lipsa detasãrii placentei sau ruperea placentei necesitã control manual si extractie manualã a placentei.
Infectiile post partum (dupã nastere) sunt severe si apar de obicei datorita conditiilor proaste de igienã (nasteri la domiciliu, dar, uneori chiar si în spitale) si necesita tratament cu antibiotic prelungit. Infectiile uterine post partum se manifestã prin alterarea stãrii generale, febrã ridicatã, frisoane, dureri lombare si în abdomenul inferior si scurgeri purulente adesea urât mirositoare. În lipsa tratamentului adecvat ele determinã frecvent septicemii si decesul bolnavelor. De aceea internarea si tratamentul antibiotic sunt obligatorii.
Infectiile glandelor mamare (mastitele) sunt destul de frecvente post partum si sunt favorizate de o igiena deficitarã. Spãlatul sânului cu apã (eventual ceai de musetel) si sãpun înainte de alãptarea copilului si spãlarea cu apã sau ceai dupã alãptare pentru a preveni formarea de cruste si aparitia fisurilor sunt metode eficiente de prevenire a mastitelor.
Doresc ca prezentarea posibililor complicatii grave ale sarcinii sã fie un semnal de alarmã pentru cititoarele revistei noastre care trebuie sã înteleagã cã nu complicatiile sunt regula în perioada sarcinii sau travaliului, intentia mea fiind doar de a le sensibiliza pentru a cunoaste posibilitatea acestor complicatii si pentru a determina o mai bunã colaborare cu medicii a viitoarelor mame care deseori, datoritã unei pudori prost întelese, se expun la riscuri pe care ar putea sã le evite.
Bolile aparatului genital (3)
Moto: „Dumnezeu le-a zis: „Cresteti, înmultiti-vã si umpleti pãmântul si supuneti-l.” (Gen.1:28)
Continuãm subiectul bolilor aparatului genital începând cu prezentarea unei suferinte omisã în articolul precedent, si anume sarcina extrauterinã. Aceastã formã de sarcinã este relativ frecventã mai ales la femeile cu avorturi sau infectii genitale în antecedente, si se produce prin localizarea oului fecundat în una din trompele uterine (foarte rar localizare în cavitatea peritonealã).
În primele douã luni, când embrionul este mic pot apare doar simptomele unei sarcini obisnuite (modificãri ale apetitului, greatã, lipsa menstruatiei sau menstruatii în cantitate foarte micã), însã din luna a treia, când datoritã cresterii în dimensiuni a sacului embrionar trompa uterinã nu se mai poate adapta la aceastã crestere rapidã si apar fisuri ale trompei, se produc hemoragii în cavitatea peritonealã care nu se exteriorizeazã (si astfel sunt dificil de diagnosticat).
Aceste hemoragii pot deveni severe prin ruperea trompei, bolnava prezintã lipotimii (lesin) repetate, paloare, creste frecventa bãtãilor cordului, scade tensiunea arterialã. Desigur, consultul ginecologic, ecografia abdominalã si punctia peritonealã la care se extrage sânge precizeazã diagnosticul. Tratamentul este numai chirurgical si este necesarã interventia urgentã întrucât întârzierea de câteva ore poate fi fatalã.
Ca si la celelalte aparate, bolile aparatului genital cuprind tumorile (maligne sau benigne), infectiile si traumatismele.
Tumorile maligne (cancerul) pot fi localizate în orice segment ale aparatului genital, dar mai frecvent sunt localizate la nivelul colului uterin sau la nivelul corpului uterin. Un avantaj (dacã putem sã numim avantaj o formã de cancer) al acestor cancere, spre deosebire de cancerul cu localizãri în alte pãrti ale corpului este posibilitatea vizualizãrii lor usoare (la examenul ginecologic cu valve), astfel încât diagnosticul se poate pune în stadiile incipiente, iar tratamentul (chirurgical) poate eradica în totalitate tumora canceroasã si evitã astfel recidivele realizându-se astfel o vindecare completã.
Printre primele simptome ale unor astfel de cancere sunt sângerãrile vaginale în afara menstrelor, uneori doar câteva picãturi de sânge dupã contactul sexual. De remarcat cã nici un cancer în fazele incipiente nu produce dureri. Consultul ginecologic poate vizualiza leziunea pe col sau dacã este o tumoare a corpului uterin vede doar originea sângerãrii, iar diagnosticul se stabileste pe baza unor examinãri microscopice ale secretiilor vaginale (Examen Papanicolau), asociat cu ecografia si histeroscopia.
Desigur tratamentul ideal este cel chirurgical, dar uneori, mai ales la stadiile avansate nu este suficient acest tratament fiind combinat cu iradiere localã si citostatice în încercarea de a distruge eventuale celule canceroase care au cuprins ganglionii limfatici sau organele învecinate. Desi se realizeazã o prelungire a vietii prin astfel de tratamente chiar si în cancerul avansat, nu se poate eradica în totalitate tumora si mai devreme sau mai târziu metastazele vor determina decesul bolnavei.
Iatã de ce se recomandã la femeile peste 40 de ani consultul ginecologic periodic la 6 luni chiar dacã nu sunt simptome de boalã. Aceste controale profilactice pot depista în timp util cancerul de col uterin care sunt cele mai frecvente cancere la femei, iar dacã sunt asociate cu examenul secretiei vaginale (Papanicolau) pot diagnostica tot în timp util un cancer de corp uterin. Consultul ginecologic periodic profilactic este recomandat atât femeilor cãsãtorite, cât si celor necãsãtorite, mai ales dupã vârsta de 40 de ani.
Dintre tumorile benigne, cea mai frecventã este fibromul uterin, care, în general, se manifestã prin mãrirea de volum a uterului si prin hemoragii relativ mari cantitativ si cu duratã prelungitã, mai ales în timpul menstrelor, ceea ce determinã anemii cronice uneori severe. Aceste tumori se diminuã deseori dupã menopauzã, asa cã în aceste cazuri, dacã hemoragiile nu sunt mari si nici dimensiunile tumorii nu sunt foarte mari se poate astepta diminuarea tumorii urmãrindu-o doar periodic prin ecografii si consult ginecologic.
Hemoragiile mari si repetate în cazul fibroamelor uterine face necesarã însã adeseori interventia chirurgicalã pentru rezolvarea lor. Alte tumori benigne sunt chisturile ovariene care, în general, sunt mici (cele fiziologice), dar existã si chisturi ovariene mari (uneori ocupã întregul abdomen) necesitând interventii chirurgicale. În general sunt asimptomatice. Uneori, însã, pot produce dureri mari prin torsiunea pediculului vascular al chistului ceea ce constituie o urgentã medico-chirurgicalã.
Infectiile aparatului genital (metroanexite, vaginite, vulvovaginite) sunt determinate de bacterii si sunt favorizate de lipsa de igienã sau uneori prin folosirea de instrumentar insuficient sterilizat. Ele se manifestã prin dureri pelviene, secretii vaginale purulente si adeseori si febrã.
Tratamentul lor este, în general, medicamentos cu antibiotice sau antimicotice (deseori este necesar si tratamentul concomitent al partenerului), dar nu sunt rare cazurile când este necesarã interventia chirurgicalã pentru drenarea unui abces perlvin sau pentru extirparea unei anexe sau chiar a uterului prinse într-un proces inflamator infectios imposibil de eradicat prin tratament antibiotic.
Nu putem încheia acest capitol al bolilor aparatului genital fãrã a aminti de cancerul de sân care este unul dintre cele mai frecvente forme de cancer la femei. Apare initial sub forma unui nodul indurat nedureros aderent adesea la planurile învecinate (la piele), uneori cu retractie mamelonarã. El se poate depista în stadii incipiente prin autocontrol frecvent (prin palparea atentã a sânilor de cãtre orice femeie) si prin prezentarea la medic imediat ce constatã prezenta vreunui nodul mamar.
Mamografia si ecografia ajutã la precizarea diagnosticului, dar certitudinea diagnosticã o dã doar examenul microscopic efectuat pe fragmentele prelevate prin biopsie. De obicei când existã o suspiciune mare de neoplasm de sân echipa chirurgicalã intrã în operatie (dupã acordul prealabil al pacientei) si se efectueazã initial o biopsie care se examineazã în minutele urmãtoare la microscop, iar dacã este diagnosticat cancer, se efectueazã operatia radicalã prin extirparea sânului si a grupelor ganglionare învecinate, iar dacã tumora este benignã se extirpã doar zona afectatã.
Deseori în caz de cancer mamar se continuã cu tratament citostatic si iradiere localã. La cancerul de sân în stadii avansate secventa este inversã: initial se face tratament citostatic si iradiere si apoi, dacã se poate se practicã si interventia chirurgicalã. În concluzie la bolile aparatului genital, poate chiar mai mult ca la bolile altor aparate, examenul periodic profilactic are o foarte mare eficientã si surprinde bolile în esentã grave în stadii precoce relativ usor curabile..
Dr. Raileanu Valerian
