„Ca sa dea cu bobii”
Cea dintai imparatie a lumii care a strans sub sceptrul ei toate popoarele, a fost Babilon. In chipul profetic al istoriei omenirii ea a fost numita „Capul de Aur” (Daniel 2,37-38). Profetul ii spune imparatului Babilonului: „tu esti imparatul imparatilor” iar mai departe „tu esti capul de aur”.
Ei bine, profetul Ezechiel spune despre imparatul Babilonului ca „sta la rascruce, la capatul celor doua drumuri, ca sa dea cu bobii”. Puteti crede acest lucru stimati cititori? Pai daca cel mai mare, cel mai destept dintre imparati „da cu bobii”, ce se intampla cu imparatii mai mici, ce sa faca cei mai de pe urma din imparatie? Va inchipuiti starea jalnica a unei imparatii al carui imparat „da cu bobii”?
Unde este inteligenta umana ca sa nu zicem credinta, unde este ratiunea omului ca sa nu zicem ordinea divina, unde este demnitatea de fi inte create cu intelegere si libertate de hotarare? Nimic din ele, toate s-au redus la „datul cu bobii”. Unde este parlamentul care sa analizeze o situatie si sa ia hotararea, unde este sedinta de guvern, unde este votul majoritatii ca solutie de decizie? Nimic. Soarta lumii sta in mainile imparatului ei care va face cu popoarele ceea ce va iesi dupa „datul cu bobii”. O tragedie mai mare nici ca se poate. Cat il priveste pe el, pe imparat, tragedia e si mai mare. El nu-si da seama ca „datul cu bobii” il degradeaza, il anuleaza. Cineva nevazut din spatele bobilor rade de el. Ceea ce iese din „datul cu bobii” nu mai e inteligenta lui, hotararea lui si cu atat mai putin nu e vointa lui Dumnezeu.
„Datul cu bobii” este si un act specific ceremonial ocult, dar este si un termen generic pentru lumea „stiintelor nestiintifice” care cuprind mii si mii de practice oculte devenite in timp „filozofii” de viata si mai ales de moarte si care incep incurcatura, babilonia, dupa ce omul refuza claritatea de cristal a sfatului divin.
Practicarea hazardului este cea mai mare hazardare si e socotita cea mai buna sansa atunci cand nu mai stie ce sa faca, desi Dumnezeu a pus sufi cienta intelegere in mintea omului pentru a sti intotdeauna ce sa faca. De ce se pare ca nu stie si trebuia sa dea cu bobii? Pentru ca nu vrea sa stie sau nu-i place sa accepte ceea ce stie.
Imparatul Babilonului e mandru. Foarte bine, daca aceasta mandrie inseamna demnitate. El nu da cu bobii decat atunci cand ajunge la rascruce, la capatul celor doua drumuri, cand nu stie ce sa faca. Ajuns aici, el e prea mandru ca sa-L intrebe pe Dumnezeu si sa accepte eventual o pozitie cu care el nu e de acord si atunci se dezumanizeaza, „da cu bobii”, avand impresia ca el controleaza bobii, cand de fapt el devine ori victima intamplarii a ceea ce iese la bobi, ori mai degraba victima diavolului care controleaza bobii. Atunci cand omul este sau pare ca este la rascruce sau la capatul celor doua drumuri, Dumnezeu nu zice sa dea cu bobii ci sa se roage Lui.
„Datul cu bobii”, cu toata cohorta lui de practice nebiblice pe care Cuvantul lui Dumnezeu le condamna atat de vehement incat citarea pasajelor respective ar putea fi socotita un blestem, o amenintare, restrangerea drepturilor omului, intoleranta, fanatism antisocial, etc., domina incredibil si lumea noastra. Caci ateismul si umanismul au ironizat desigur aceste practice dar principala lor tinta este sa distruga Biblia si credinta in Dumnezeu si nu stiintele oculte cu care intradevar se inrudeau.
Asa se face ca nu doar in locuri retrase ci la palate, prin marile institute de invatamant, pe coloanele marilor cotidiene si undele de raportare a stirilor, „datul cu bobii” isi are locul lui de care nimeni nu se va atinge ba chiar il ocroteste. Omul modern isi permite cu sine conform legilor de aparare a particularitatii, ce vrea. Intoarce cana cu cafea, se uita pe calendar, aranjeaza trefl ele si quintile, urmareste cu lupa zbarciturile din palma, vorbeste cu mortii si cate altele mai rusinoase de spus. Ce sa stie? Ce sa afl e? Chiar si ce nu e nevoie sa stie?
Biblia ne invata ca Dumnezeu are o relatie inteligibila, simpla cu omul. El nu-l duce pe om in necunoastere ci ii spune, ii descopera, ii arata pe inteles tot ce ii este necesar sa stie si sa faca. „Datul cu bobii” sub orice forma ar fi el, nu intra in caile de comunicare dintre Dumnezeu si om. Pana si pentru intelegerea viitorului, El vorbeste in Biblie prin profetii.
Nu de „dat cu bobii” avea nevoie imparatul Babilonului si de fapt nimeni altcineva. Sfatul profetului atunci a fost: „Pune capat pacatelor tale si traieste in neprihanire, rupe-o cu nelegiuirile tale si ai mila de cei nenorociti”, caci „Cel Prea Inalt stapaneste peste imparatia oamenilor si o da cui vrea” (Daniel 4,25.27). Dupa experimentarea bobilor, sapte ani de subumanitate, el a invatat lectia si a zis: „laud, inalt si slavesc pe Imparatul cerurilor, caci toate lucrarile Lui sunt adevarate, toate caile Lui sunt drepte si El poate sa smereasca pe cei ce umbla cu mandrie” (Daniel 4,37).
Desi imparatul Babilonului de atunci se pare ca a renuntat la „datul cu bobii”, influenta practicii lui asupra supusilor lui si a celor ce au urmat in istorie la toate rangurile sociale, s-a perpetuat, si dupa mii de ani, iata-ne „dam cu bobii”.
Exista stimati cititori, rascruci in viata noastra, aparent capat de drumuri, situatii critice, ni se pare ca nu stim ce sa facem, nu stim ce va fi cu noi. Pe masa noastra, Biblia. Mainile noastre s-o deschida si Duhul Domnului ne va trimite sa citim exact acolo unde trebuie si ne va da intelegere cat ne trebuie si ne este bine. Prezentul si viitorul nostru in mana Lui. Ce va fi cu noi? „Caci Eu stiu gandurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, ganduri de pace si nu de nenorocire ca sa va dau un viitor si o nadejde.” (Ieremia 29,11). O nadejde printre durerile acestei lumi si un viitor vesnic de slava. Sa mai dau cu bobii?
Benone Burtescu
