Calea către Christos
Către Christos, privindu-L ţintă,
Ajunge-voi într-un sfârşit
La capătul care-mi alintă
Dorinţa după infinit.
Către Christos, un singur dor,
Un singur drum de raţiune:
Sub crucea Lui să mă cobor,
Pe crucea mea să stau minune.
Pe calea ascultării-mi ţin
Credinţa totdeauna verde,
Ca să-L urmez către senin,
Chemarea Lui să mă dezmierde.
Către Iisus, către Christos,
La crucea Lui şi la domnie,
Ce poate fi mai luminos
Pentru vederea mea pustie?
Ce ideal şi ce chemare
Pentru un suflet obosit,
Să capăt nu numai iertare,
Ci viitor desăvârşit !
Către Christos toată privirea,
Căci împrejur e strajă tare!
Ne-aşteaptă mult nemărginirea
Şi ziua de răscumpărare.
Către Christos chiar fără pâine,
Sau fără ochi, fără picior,
Spre El merg astăzi ca şi mâine,
S-ajung, oricum, biruitor.
Numai de El speranţa vieţii
Cu toate bridele se-agaţă,
Până când zorii dimineţii
Mi-l vor aduce clar în faţă.
Christos, comoara mea prezentă
Şi viitorul meu cel mare;
Dorinţa ce-mi inspiri, ardentă,
Rămâie scrisă-n neuitare!
7 aprilie 1984
http://www.florinlaiu.com/poezie-azs-militanta/blog.php
