Când să ignori criticismul atunci când oamenii aruncă cu pietre.
Cuvinte brutale produse de gânduri brutale ………… şi o altă victimă este biciuită către o moarte sfâşietoare de inimă. De sigur, urmaşii Domnului ar trebui să se aştepte la un tratament nedrept. Este parte a vieţii de creştin. Apostolul Pavel i-a reamintit lui Timotei:
„Tu, însă, ai urmărit de aproape învăţătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credinţa mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea, prigonirile şi suferinţele cari au venit peste mine în Antiohia, în Iconia şi în Listra. Ştii ce prigoniri am răbdat; şi totuş Domnul m-a izbăvit din toate. De altfel, toţi ceice voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.“ (2 Timotei 3:10-12).
În cea mai faimoasă predică a Sa, Isus a declarat: „Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!“
Din moment ce înclinaţia de a critica va descreşte şi pe măsură ce creştem în asemănarea cu Domnul nostru şi acceptăm chemarea Sa, trebuie să existe o metodă mai bună de a ne raporta la felul cum ceilalţi îşi dau frâu liber cuvintelor.
Terapie pentru un Suflet Lovit
Există o soluţie biblică. Pavel a fost adesea prada limbilor ascuţite, şi nu doar din partea necredincioşilor. Una din cele mai bolnave biserici l-a etichetat pe apostolul Pavel ca un eşec total.
• Pavel, tu nu ştii să vorbeşti.
• Pavel, tu nu eşti un adevărat apostol.
• Pavel, tu nu eşti foarte talentat.
• Pavel, tu nu eşti un lider bun.
• Pavel, cu handicapul tău, laşi o impresie proastă.
• Pavel, atunci când te comparăm cu alţii, nu te ridici la înălţimea aşteptărilor. Pur şi simplu nu eşti eficace.
Zvonuri de felul acesta trebuie să fi rănit, mai ales de la oameni pe care Pavel îi condusese la Domnul şi pentru care dedicase mult timp să-i încurajeze în noua credinţă.
Corintenii au îndrugat verzi şi uscate despre Pavel. Era ca o clasă de biologie, iar el era subiectul disecat verbal. Aşezându-l pe masa laboratorului, murdară de sânge, ei au decretat: „Eşti un eşec, Pavel, şi trebuie s-o ştii…………. , un eşec total.“ El nu ştia asta şi nu avea nici o intenţie să ştie. Citeşte răspunsul său:
„Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. Încolo, ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui. Cât despre mine, prea puţin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă, nici eu însumi nu mă mai judec pe mine. Căci n-am nimic împotriva mea; totuşi, nu pentru aceasta sunt socotit neprihănit: Cel ce mă judecă este Domnul. De aceea, să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu.“ (1 Corinteni 4:1-5).
Politicos, dar la subiect: „Nu îmi pasă.“ Când a devenit evident că detractorii nu erau mesageri ai cerului, apostolul a alungat orice sentimente apăsătoare: „Îmi pasă foarte puţin dacă sunt judecat de voi sau de vreun oricare alt tribunal omenesc.“
Trebuie să ştii cine eşti
Perspectiva adesea hotăreşte rezultatul. Şi asta se întâmplă mai ales atunci când eşti ţinta criticismului care îţi este azvârlit în faţă. Părerea noastră despre sine hotăreşte cât de bine trecem peste cuvintele aspre.
Pavel cunoştea această perspectivă. Deşi răspunsul lui Pavel la criticism din 1 Corinteni 4 nu este galeria iniţială a gândurilor lui Dumnezeu cu privire la ai Săi, există câteva portrete de neuitat, ca cele din versetul 1: „Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos, şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu.“
Şi ca un slujitor autentic al lui Isus Hristos, tu vâsleşti. Nu ca o favoare, ci pentru că ăsta e locul tău. Nu se oferă alegeri, nu se urmăresc cariere, ci se îndeplinesc sarcini şi datorii. Cu dragoste, de sigur, dragoste pentru Stăpân, cu toată inima, tot sufletul şi toată puterea – însă o dragoste ce îşi găseşte expresia pe genunchiul plecat. Faci ceea ce ţi se spune, chiar dacă nimeni nu mai face asta. O faci când nimeni nu ar îndrăzni. O faci fără să fii recunoscut. Fără să fii apreciat. O faci pur şi simplu pentru că eşti slujitorul Său, la cheremul Lui. Dacă există lauri pentru ceea ce s-a cerut, tu ştii Cine îi merită cu adevărat. Dacăexistă ceva neplăcut …….dacă e să te gândeşti, nu eşti surprins, asta este parte a statutului de slujitor. Isus a spus: „Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: ‹‹Suntem nişte robi netrebnici, am făcut ce eram datori să facem.››“ (Luca 17:10)
Aşadar, ce te deranjează?
Te clatini cumva, şocat de criticismul fără scrupule? E de înţeles. Dar, ajustându-te la realitatea de „acum“, mai este ceva care te-a făcut să te îndoi? Te chinuie ecoul părerilor celorlalţi? Te îngrozeşte gândul de a sta în faţa oamenilor care au auzit lucruri care pur şi simplu nu sunt adevărate? Te temi că vorbele care au străpuns te vor costa progresul, profesia, să nu mai vorbim de prieteni, şi tu pur şi simplu nu poţi să te debarasezi de asta? De asemenea, este de înţeles să te clatini din cauza şocului. Dar a te clătina de la ceva mai mult decât şocul înseamnă că nu poţi să spui împreună cu Pavel: „Îmi pasă foarte puţin“, deoarece eşti o persoană onestă, şi chiar îţi pasă destul de mult.
Slujitorilor nu le pasă prea tare pentrucă ceea ce fac, ei fac datorită Stăpânului. Este responsabilitatea Stăpânului să se ocupe de consecinţe. Este povara Sa, nu a slujitorului, să controleze critica şi să se lupte cu urmările.
Aşadar, şi ce dacă ai încurajat, sprijinit şi chiar ai plâns din cauza criticilor, care ţi-au smuls o bucată din piele? Nu tu ai ales să le slujeşti celor care te critică, ci Dumnezeu. Alegerea ta a fost să fii un slujitor. El ţi-a desemnat sarcina de a sluji cuiva despre care El ştia că va muşca mâna care îl hrăneşte. Şi, ca un slujitor nedemn, tu doar ţi-ai făcut datoria. Ai făcut ce ţi s-a spus.
Unde trăiesc eu încă se mai merge în partea din spate a camionului. Oprindu-se la fiecare casă din drum, cei doi oameni fac ceea ce puţini mai vor să facă. Uneori adună un capăt de masă, un taburet, poate o bancă….. lucruri care mi se par destul de bune. Alteori strâng obiecte care miros îngrozitor. Dar cei doi fac ceea ce trebuie să facă, chiar dacă trebuie să adune ceva acoperit cu viermi. Ca angajaţi ai companiei de salubritate, acestor oameni nu prea le pasă.
Iar eu?! Când merg prin cartierul meu, se ştie despre mine că mă uit la un balansoar de la bordura trotuarului, la floriile din faţa caselor, la masinile sau la culorile cu care sunt decorate casele, doar să văd dacă e ceva ce aş putea să admir. Dar gunoiul? Gunoiul infestat cu viermi? În nici un caz. Sunt foarte selectiv. Altcineva poate să se ocupe de aşa ceva. Din moment ce nu sunt un angajat al salubritaţii, sunt foarte mofturos.
„Trebuie să fim priviţila Dumnezeu. De aceea, Pavel i-a răspuns Lui, şi nu criticilor. ……….. ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 4:1). Cine sunt „ispravnicii“? Gândeşte-te la un agent de bursă, responsabil de banii altcuiva sau la o stewardesă care are grijă de nevoile pasagerilor – aceasta este ideea din spatele afirmaţiei lui Pavel. Acesta este al doilea portret din galeria apostolului. Pentru el, bunurile încredinţate – hrana adevărului – erau „tainele lu Dumnezeu“ administrate pentru Stăpân. A hrăni gospodăria Stăpânului era o responsabilitate copleşitoare, bucătarul neîndrăznind să improvizeze reţetele desemnate. Nu era cina proprie a lui Pavel, pe care să o falsifice. Totul îi aparţinea lui Dumnezeu – hrana, darurile pentru a o pregăti, priceperea de a sluji aşa cum trebuie, atunci când trebuie, pentru oamanii care trebuie.
Aminteşte-ţi cine sunt cei din audienţa ta. Tu îţi trăieşti viaţa ta, îţi foloseşti darurile tale spirituale, slujeşti ca un servitor, iar audienţa ta constă într-Unul singur. La urma urmelor, Îi vei da socoteală doar Lui. El, şi numai El, hotăreşte ce este şi ce nu este succesul.
Asta nu înseamnă că oamenii nu ar trebui să dea socoteaală în faţa altora. Din contră. Domnul aşează în viaţa noastră oameni care sunt împuterniciţi de El pentru a ne trage la răspundere în sferele lor diferite de influenţă. Ei sunt, ca să dăm câteva exemple, supraveghetori, învăţători, pastori, prezbiteri, diaconi, oameni din conducere şi reprezentanţii statul.
Dar sunt unii care pur şi simplu îşi asumă rolul acesta. Ei cred că toate problemele – greşelile, succesele, munca prost făcută, cât şi cea de calitate, cele spuse şi cele nespuse – trebuie să se afle pe biroul lor. Sunt alţii care pe drept au datoria de a supraveghea, dar abuzează de ea. Ei nu îi trag pe oameni la răspundere, ci îi execută.
Când ţi se spune, fie de către uzurpatorul puterii, fie de cel care abuzează de ea, „Asta nu poţi să o tai“, trebuie să îţi aminteşti cine face tăieturile, la urma urmei. Dacă facem asta, putem spune împreună cu Pavel: „prea puţin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată“ (1 Corinteni 4:3).
Una din cele mai mari greşeli pe care le poţi face în lucrarea de slujire este să crezi că lucrezi pentru altcineva.
• Lucrez pentru cei de la conducere.
• Lucrez pentru prezbiteri ∕ diaconi.
• Lucrez pentru pastorul mai în vârstă.
• Lucrez pentru biserică în general.
• Lucrez pentru confesiunea religioasă căreia îi aparţin.
• Lucrez pentru şcoală.
Şi cea mai mortală este atitudinea impresarului spiritual: „Lucrez pentru mine însumi.“
Nu! Tu eşti un slujitor al viului Dumnezeu şi, pe deasupra, un slujitor nedemn. Tu lucrezi pentru El. Dumnezeu Îşi aşează slujitorii în diferite locuri, pentru a-Şi împlini scopurile. Deşi trebuie să ne supunem, cu o atitudine pozitivă şi cu toată puterea, celor cărora li s-a oferit autoritate asupra noastră, noi de la EL vom auzi cuvintele: „Bine, rob bun.“
De ce, atunci, să ne influenţeze criticismul nefondat? Te-ai folosit de capacităţile împrumutate de către cer pentru a-ţi îndeplini sarcinile desemnate ţie de către Domnul? Le-ai îndeplinit cu o sârguinţă înflăcărată? Ai fost şi mai eşti docil? Mai eşti dispus să fii corectat dacă nu ai dreptate sau dacă ţi se arată o cale mai bună?
Dacă ai spus „Da“? Atunci, prietene, scapă de sentimentele apăsătoare!
Culegere si prelucrare de: Ionică Raceală
Sursa: www.adventistchicago.org
