Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Cand vom devenii nemuritori?

Scris la: 24 martie 2015

 

De Trudy Morgan-Cole, Signs of the Times, august 2008

 

Orga cântă liniştit “Atâta har”, iar un sicriu acoperit cu flori se mişcă încet pe culoarul bisericii. În jur, rude şi prieteni îşi şterg lacrimile de la ochi, siguri de un lucru: o persoană dragă nu mai este printre ei.

Moartea este o realitate pe care nu o poate evita nimeni, totuşi majoritatea oamenilor nu sunt siguri ce înseamnă moartea şi ce urmează după ea. Cele mai de seamă religii ale lumii învaţă diferite lucruri cu privire la viaţa de după moarte – fericire veşnică, chin etern sau un cerc fără sfârşit de reîncarnări. În acelaşi timp, mulţi sceptici şi atei nu se aşteaptă la nimic altceva decât la inexistenţă.

Nu e de mirare că oamenii urăsc moartea şi se tem de ea. Moartea îi desparte de cei dragi, sfârămă familii şi nu oferă nicio siguranţă cu privire la vreo reîntâlnire în viitor. Dar ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre moarte? S-ar putea să fii surprins să afli ce spune Biblia despre acest subiect important, pentru că nu e neapărat ceea ce cred şi învaţă mulţi creştini.

Apostolul Pavel a simţit că trebuie şi putem să fim siguri cu privire la ce se întâmplă după moarte. El le-a scris tesalonicenilor: “Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde.” (1 Tesaloniceni 4:13) Putem şti ce se întâmplă după moarte? Putem şti când vom deveni nemuritori? Biblia spune că putem!

 

Sufletul nu este nemuritor

Concepţia populară – împărtăşită probabil de mulţi dintre cei care pierd pe cineva drag – este că fiinţa umană este alcătuită din două părţi: un trup fizic şi un “duh” sau “suflet”, care supravieţuieşte după moartea trupului. Majoritatea oamenilor cred că după moarte trupul rămâne în mormânt, în timp ce “sufletul” merge la cer sau în iad, în funcţie de cum a trăit persoana pe acest pământ. De asemenea, mulţi cred că acest “suflet” poate să intre în contact cu cei vii.

Totuşi, această idee populară – că omul este alcătuit dintr-un trup fizic şi un suflet nemuritor – nu este biblică deloc. Este o concepţie veche, păgână, care a fost adoptată de biserica creştină după ce a fost scrisă Biblia. Dar Scriptura explică diferit felul în care este alcătuită fiinţa umană.

În Biblie cuvântul suflet este tradus din termenul ebraic nephesh şi din grecescul psyche. (Vechiul Testament a fost scris în ebraică, iar Noul Testament în greacă.) Nu există un echivalent exact prin care să fie tradus cuvântul nephesh, dar el nu are sensul de o identitate nemuritoare, independentă, care continuă să trăiască după ce trupul moare. Cuvântul evreiesc ruach, traduc “suflet”, are şi sensul de “suflare” sau “vânt.”

Conceptul de suflet nemuritor a fost introdus în creştinism de greci. Aşadar, astăzi, când citim cuvintele suflet sau duh în Biblie, ne gândim la conceptul grecesc de suflet nemuritor. Dar când au folosit cuvintele nephesh, ruach sau psyche scriitorii Bibliei nu au avut în minte acest concept.

În niciuna din cele 1600 de ocazii în care sunt folosite în Biblie cuvintele suflet şi duh nu sunt descrise “nemuritoare.” În schimb, Biblia ne spune că Dumnezeu este singurul nemuritor: “a nemuritorul, nevăzutului şi singurului Dumnezeu” (1 Timotei 1:17), “singurul care are nemurirea” (1Timotei 6:15,16).

Singura modalitate prin care oamenii pot ajunge nemuritori – să trăiască veşnic – este prin darul lui Dumnezeu. Acesta este darul mântuirii care vine prin Isus Hristos, care “a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie” (2 Timotei 1:10). Isus le-a promis “viaţa veşnică” tuturor ce cred în El. (Ioan 3:16)

Apostolul Pavel a descris asta în felul următor: “Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: <Moartea a fost înghiţită de biruinţă.>” (1 Corinteni 15:51-54)

 

Prima minciună

Nemurirea nu este starea naturală a sufletului uman – este un dar oferit oamenilor prin moartea lui Isus pe cruce. Este un dar pe care îl vom primi la a doua venire a lui Hristos, când vom învia.

De ce atunci aşa de mulţi creştini cred că la moarte “sufletele noastre nemuritoare” merg direct în cer sau în iad şi rămân acolo pentru veşnicie? Această concepţie greşită şi-a avut începutul odată cu prima minciună din istoria omenirii – cuvintele pe care le-a spus şarpele Evei, în grădina Eden. Eva i-a spus şarpelui că Dumnezeu le ceruse să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului.

– Nu e adevărat, a sâsâit şarpele. “Hotărât, că nu veţi muri. Dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.” (Geneza 3:1-5).

De fapt şarpele a fost cel care a minţit când a declarat: “Hotărât că nu veţi muri.”

Dumnezeu plănuise să le ofere oamenilor darul vieţii veşnice, dar odată ce ei au ales să nu asculte, acest dar ar fi devenit periculos. În schimb, fiinţele umane erau destinate morţii. Totuşi, Satana i-a spus Evei că oamenii nu sunt muritori – nu sunt destinaţi morţii. Şi de-atunci, de-a lungul istoriei, majoritatea oamenilor au crezut această minciună.

Dumnezeu ne spune că Dumnezeu “a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.” (Geneza 2:7) Trupul uman împreună cu suflarea de viaţă înseamnă un suflet viu.

Când omul moare, acest proces este pur şi simplu inversat. Trupul, fără suflarea de viaţă, nu mai este un suflet viu. În Biblie nu se găseşte ideea că atunci când închidem ochii pentru ultima oară sufletul nostru se îndreaptă către un stadiu superior.

Cartea Eclesiastului clarifică acest lucru: “Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă până şi pomenirea li se uită. Şi dragostea lor, şi ura lor, şi pizma lor, de mult au şi pierit, şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare. …. Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!” (Eclesiastul 9:5,6,10)

În viaţa Sa pe acest pământ, Isus a vorbit despre moarte ca despre un “somn”, ca şi apostolul Ioan (vezi Ioan 11:11-14) şi Pavel (vezi 1 Tesaloniceni 4:13-16). În moarte, ca şi în somn, nu suntem conştienţi şi nu putem comunica. Şi nimeni în afară de Dumnezeu – nici un mediu spiritist – nu are puterea să ne trezească din acest somn.

Data viitoare când vezi un cortegiu funerar, nu mai trebuie să te întrebi dacă mortul se chinuie în focul iadului sau se ridică înspre cer, privind la cei dragi care suferă lângă sicriul său. Odată ce s-a dus suflarea de viaţă, mortul se odihneşte într-un somn fără vise – un somn care nu va fi deranjat până când va veni Isus şi îi va aduce la viaţă pe cei care aşteaptă venirea Sa.

Iar atunci vom deveni nemuritori!