Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Caracteristicile unui Spirit Mânios

Scris la: 9 august 2019

 

 

O persoană care are un spirit mânios va da dovadă de una sau de mai multe din caracteristicile de mai jos. Este important să recunoaaştem aceste trăsături în viaţa noastră şi să le dăm afară. De asemenea, este important să le detectăm la alţii, deoarece Dumenezu ne-a avertizat: „Nu te împrieteni cu omul mânios, şi nu te însoţi cu omul iute la mânie.” (Proverbe 22:24).

 

1. Justificarea că puţină mânie este permisă

Unul din factorii cei mai importanţi care contribuie la manifestarea unui duh mânios este ideea greşită că puţină mânie este acceptabilă şi că ea doar trebuie controlată. Această deducţie greşită este de asemenea o piedică majoră în calea biruirii spiritului mânios.

Sentimentul iniţial al mâniei nu este păcat. De fapt el poate fi văzut ca un semn că trebuie să te întorci la rănile şi la vinovăţia pe care le-ai produs şi să le ştergi. A permite ca puţina mânie să continue este ca şi cum ai lăsa să ardă focul într-o pădure ucată.

 

2. Insensibilitatea faţă de rănile provocate de mânie

Multe persoane sunt surprinse atunci când aud pentru prima dată vocea lor înregistrată. Ele credeau că vocea lor de fapt sună diferit, deoarece aşa li se părea lor. Acelaşi lucru poate fi spus şi cu privire la modulaţiile vocii, tonul ei, volumul şi înălţimea sunetului. În plus, mai este şi problema expresiei feţei. Nu putem să observăm aceste lucruri aşa cum le văd ceilalţi, dar ele reflectă din interiorul nostru mai mult decât ne dăm noi seama.

 

3. Părerea că mânia poate fi controlată

Deficineţa acestei idei este că atunci când mânia nu este depistată şi alungată, ea se transformă repede în furie, amărăciune, ranchiună, şi alte sentimente păcătoase. Furia este mânia intensă şi susţinută. În Efeseni 4:26-27 se face diferenţă între mânie şi furie: „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi! Să nu apună soarele peste mânia voastră, şi să nu daţi prilej diavolului.”

Ideea este că noi ne închipuim că putem să ne stăpânim tot necazul pe care îl provoacă mânia nerezolvată. Cu siguranţă că acest lucru nu este nici practic, nici posibil, deoarece un răspuns mânios produce diferite nivele de durere printre cei pe care îi rănim. De asemenea, un duh de mânie este contagios – cei din jurul persoanelor mânioase pot dezvolta un duh de mânie şi le pot pricinui necazuri altora.

 

4. O atitudine de mândrie, care hrăneşte spiritul dominator

Spiritul de controversă care vine în urma unui spirit mânios este un indiciu clar al mândriei, deoarece Scriptura declară: „Prin mândrie se aâţă numai certuri.” (Proverbe 13:10, în engleză: „Numai prin mândrie se aţâţă certuri.”) Manifestarea cea mai de seamă a mândriei este să ne punem în locul lui Dumnezeu. Facem lucrul acesta când ne permitem să fim furioşi, deoarece Dumnezeu este singurul care are dreptul şi autoritatea să Îşi exprime furia. Izbucnirile de mânie, amărăciunea şi ranchiuna le oferă oamenilor simţul puterii şi al autorităţii, cu care încearcă să îi controleze pe alţii.

 

5.  Îngăduirea pasiunilor

Adevărata definiţie a cuvântului grec pentru furie este „pasiune.” Îngăduirea pasiunilor într-un anumit domeniu duce la îngăduirea pasiunilor şi în alte domenii. Astfel, este o strânsă legătură între mânia nerezolvată şi senzulitate. Pentru o persoană care este înfrântă în ce priveşte mânia nerezolvată este un lucru obişnuit să fie înfrântă şi în privinţa imoralităţii. Vinovăţia care vine de pe urma mâniei nerezolvate hrăneşte senzulaitatea şi intensifică duhul mâniei.

 

6. Predispoziţia de a răspândi jignirile

Amărăciunea cauzată de răspândirea rănilor este cel mai greu de învins. Celui care a fost rănit Dumnezeu îi dă har ca să îl ierte pe cel care i-a greşit, iar celui care l-a rănit pe altul îi dă har pentru a se pocăi şi pentru a cere iertare. O persoană care nu este direct implicată în această situaţie, dar care transmite jignirile dintr-o parte în alta, nu primeşte harul divin pentru a înţelege rănile şi scopul pentru care le-a permis Dumnezeu. În multe cazuri, mult timp după ce acela care a rănit şi cel rănit au rezolvat situaţia, cel care a împrăştiat zvonul este încă mânios. (Vezi Psalmul 15).

 

7. O familie de oameni mânioşi

Când o persoană cu un duh mânios este întrebată dacă tatăl sau bunicul său au avut probleme cu mânia, răspunsul este aproape întotdeauna un „da” hotărât. Părinţii care au un spirit mânios pot transmite mai departe această trăsătură urmaşilor, în acelaşi fel în care transmit caracteristicile specifice familiei sau bolile fizice.

 

8. Înclinaţia de a intra în discuţii contradictorii

O persoană care are un duh de mânie tinde întotdeauna să îi contrazică pe ceilalţi. Discuţiile polemice sunt manifestarea dorinţei de a-i domnia pe cei din jur. O astfel de personă îşi va argumenta punctul de vedere nu pentru a ajunge la adevăr, ci pentru a înfrânge raţionamentul adversarului. Dumnezeu avertizează împotriva contrazicerii, deoarece nu aduce nici un folos şi duce la ceartă. (Vezi Proverbe 29:22; 2 Timotei 2:23-24).

 

9. Lipsa capacităţii de a ierta sau de a fi iertat

O persoană cu un duh de mânie este nemulţumitoare cu privire la viaţă în general, şi în cele din urmă cu privire la Dumnezeu. Rănile din trecut o duc cu gândul la multe persoane sau grupuri de persoane. De aceea, îi este greu să ierte o singură persoană sau să se poarte aşa cum se cuvine cu cineva care îi cere iertare. O persoană care se confruntă cu mânie nerezolvată ezită între sentiemntul de vinovăţie şi învinuirea celorlalţi. De aceea, dacă iartă pe cineva şi alungă învinuirea pe care i-o aduce celuilalt, atunci rămâne cu vina care i-a justificat mânia susţinută şi învinuirea.

 

10. O atitudine dură în exterior, dar sentimente duioase în interior

Deseori, durerea care cauzează un duh de mânie vine din faptul că persoana respectivă a fost respinsă de către un părinte sau de către cineva important. Astfel, un spirit mânios poate deveni o protecţie împotriva durerii altor respingeri, deşi persona respectivă tânjeşte încă după acceptare şi aprobare. Atunci când un om cu spirit mânios începe să simtă dezaprobare din partea cuiva, tinde să respingă acea persoană, din cauza fricii de a nu fi el însuşi respins. Modul în care se comportă va aduce asupra sa refuzul de care îi era frică.