Care este atitudinea adventista fata de razboi si serviciul militar?
Mai înainte de toate trebuie să spunem că problema războiului şi a păcii constituie astăzi, în lume, o problemă etică importantă – unii ar spune cea mai importantă – care este foarte complicată, având multe ramificaţii.
De-a lungul secolelor, creştinii au elaborat “teoria războiului drept”, subliniind faptul că o cauză trebuie să fie dreaptă, intenţia trebuie să fie de a întări binele sau de a corecta răul, numai metodele corecte putând fi folosite.
Cu toate acestea, în special de la apariţia bombei atomice, există o nouă situaţie, fără precedent în istorie. Din punct de vedere al răului produs, distincţia dintre “militar” şi “civil” abia dacă mai există. Războiul modern a devenit demonic de distructiv. Carnajul şi anihilarea totală pe cale nucleară, chimică şi biologică sunt posibile. Diferite populaţii deja au experimentat consecinţele vaste şi distrugătoare ale acestor arme de distrugere în masă.
Adventiştii de ziua şaptea promovează pacea şi îndeamnă toate popoarele să-şi transforme “săbiile” în “fiare de plug” (vezi Isaia 2:4). Cu toate acestea, adventiştii nu au adoptat în privinţa armatei poziţia bisericilor pacifiste (quakeri, menoniţi, membri ai Bisericii Fraţilor).
În loc de a refuza serviciul în armată, poziţia adventiştilor a fost aceea de a sluji într-o poziţie necombativă, adică fără a purta arme. Ideea care stă în spatele acestui mod de gândire este că adventiştii, ca şi cetăţeni loiali, doresc să-şi slujească ţara atât cât le permite conştiinţa, dorind să fie implicaţi în salvarea de vieţi şi nu în distrugerea lor.
Unii critici au consideră că poziţia de necombatanţă nu este “nici călare, nici pe jos” şi optează fie pentru serviciul militar sub arme sau nu vor să slujească deloc în armată. Trebuie menţionat că multe ţări, recunoscând obiecţia pe motive de conştiinţă, prevăd un serviciu utilitar alternativ în locul serviciului militar normal.
Deşi poziţia de necombatanţă a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea este clară, Biserica lasă fiecărui membru libertatea de a decide în această complicată problemă etică. Din punct de vedere istoric poziţia sa a fost de a acorda fiecărui membru “libertate absolută de a-şi sluji ţara oricând şi oriunde, conform convingerilor personale” (Review and Herald, 6 martie 1924).
Ar putea fi stabilită regula ca adventiştii să nu intre în armată decât dacă sunt recrutaţi. Biserica nu încurajează tinerii să se ofere voluntari pe timp de pace (libertatea religioasă ar putea fi mai greu de apărat şi niciodată nu ştii când poate începe un “război” neanticipat).
O altă problemă este cea a capelanilor adventişti din armata Statelor Unite ale Americii. Unii au obiecţii faţă de capelani pe baza separării dintre biserică şi stat. Iniţial a existat o oarecare ezitare din partea Bisericii, dar în 1942 primul capelan militar adventist şi-a început stagiul.
Capelanii adventişti au putut ajuta personalul militar adventist, un număr dintre aceştia slujind cu distincţie şi ajungând la grad de colonel de armată şi contra-amiral în marină. Un contra-amiral adventist a apărut la ştiri (în vara lui 1999), fiind capelan la serviciul funerar pe mare organizat pentru cenuşa lui John F. Kennedy Jr., a soţiei şi cumnatei acestuia. Existenţa capelanilor din armata SUA sunt o urmare a dispoziţiilor Constituţiei SUA care garantează tuturor cetăţenilor libertatea religioasă, inclusiv acelora din forţele armate.
NOTA:
Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.
John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.
Sursa: www.adventist.ro
