Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

CARE ZI ESTE ADEVĂRATUL SABAT CREŞTIN

Scris la: 4 august 2019

SÂMBĂTA sau DUMINICA?

 Ziua a șaptea a săptămânii sau prima zi a săptămânii?

Controversa sâmbătă-duminică a fost dezbătută secolele la rând. Păzitorii sâmbetei susțin că Isus Hristos nu a schimbat Sabatul din ziua a șaptea în prima zi a săptămânii. Păzitorii duminicii pretind că în perioada nou testamentară creștinii trebuie să țină prima zi a săptămânii și că Sabatul a fost schimbat de la sâmbătă la duminică. Dar ce ne învață Biblia? Ce a predicat Isus și ce zi a păzit? Le-a spus Pavel celor care se converteau din rândul neamurilor să sărbătorească Sabatul zilei a șaptea sau prima zi a săptămânii? În paginile care urmează vom analiza pasajele scripturistice cheie cu privire la Sabat și vom arăta care este adevărul biblic referitor la ziua pe care a sfințit-o Dumnezeu ca zi de odihnă. Mântuirea ta depinde de adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu! Crezi în Cuvântul Său?

Partea I

Motivul controversei

 

            Majoritatea celor care se declară creștini cred că Isus Hristos este Mântuitorul lor și că a murit pentru păcatele lor, ceea ce este adevărat. De asemenea cred că atunci când cineva Îl acceptă pe Isus ca Mântuitor și Domn, primește harul divin, ceea ce este adevărat. Dar o dată ce a acceptat harul divin, ei sunt învățați să creadă că nu au nicio obligație să țină poruncile lui Dumnezeu – ceea ce NU este adevărat! Unii creștini merg și mai departe, susținând în mod greșit că Isus Hristos a făcut totul pentru credincios, astfel încât de la acesta nu se mai cere să țină legile sau poruncile lui Dumnezeu. Alţi cred că ascultarea este „legalism” evîtand versetele care ne cheamă la ascultare. Totuși, dacă examinăm mai cu atenție aceste învățături, devine evident că astfel de argumente nu sunt decât o scuză a firii pământești pentru respingerea poruncii a patra a lui Dumnezeu, referitoare la Sabatul zilei a șaptea – care este sâmbăta – în favoarea duminicii.

Prin urmare, milioane de oameni au fost învățați să desconsidere și să respingă a patra poruncă a lui Dumnezeu, chiar dacă El Însuși a rostit cuvintele ei. Când a dat cele Zece Porunci, Dumnezeu a poruncit clar că a șaptea zi a săptămânii este singura zi care trebuie sfințită.

Totuși, creștinismul tradițional învață că ziua Domnului, în care trebuie să se închine creștinii, este duminica, prima zi a săptămânii. Majoritatea susțin că duminica a înlocuit Sabatul zilei a șaptea din Vechiul Testament. Iar concluzia finală greșită este că Sabatul vechi-testamentar, sâmbăta, a fost dat doar pentru evrei! Pe de altă parte, creștinii trebuie să sfințească duminica, prima zi a săptămânii, nu Sabatul zilei a șaptea! Totuși, teologii, pastorii și credincioșii păzitori ai duminicii care susțin acest lucru, predică această doctrină în ciuda faptului că nici Dumnezeu Tatăl, nici Isus Hristos și nici apostolii nu au predicat sau poruncit vreodată sfințirea primei zile a săptămânii.

Sunt adevărate aceste declarații strigătoare la cer? Ce scrie în Biblie? Care este învățătura lui Isus? Ce au predicat apostolii? Ce zi au ținut ei ca Sabat creștin? Care este învățătura inspirată a Noului Testament? Vom vedea în continuare că doctrina păzirii duminicii este contrară Cuvântului lui Dumnezeu și a poruncilor Sale atât din Vechiul, cât și din Noul Testament.

 

Învățătura lui Isus Hristos cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu

            Pentru a înțelege care este adevăratul Sabat creștin, trebuie să pornim de la câteva versete biblice ușor de înțeles. Mai întâi de toate, Biblia spune că „multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.“ (Proverbe 14:12 & 16:25) „Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar Cel ce cercetează duhurile este Domnul.“ (Proverbe 16:2) Calea acestei lumi este păcatul și moartea. Apostolul Ioan scria: „[…] păcatul este fărădelege.“ (1Ioan 3:4) De aceea, oricine încalcă poruncile lui Dumnezeu păcătuiește! Păcatul aduce moarte deoarece „plata păcatului este moartea.“ (Romani 6:23)

Isus Hristos a venit să ne aducă viață și să ne învețe cum să trăim după voia lui Dumnezeu! El ne-a spus lămurit că „omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.“ (Matei 4:4; Luca 4:4, Deuteronomul 8:3, subl. ns.)

Aproape toți creștinii pretind că trebuie să se străduiască să trăiască după învățăturile lui Isus. Mai mult chiar, El Însuși a dat niște instrucțiuni precise cu privire la atitudinea pe care trebuie să o avem cu privire la legea lui Dumnezeu. El a declarat: „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.“ (Matei 5:17) „A împlini“ nu înseamnă o modalitate diferită de abrogare sau abolire a legii și a proorocior. „A împlini“ înseamnă a umple până la vârf, a umple cu înțeles spiritual, ceea ce este opusul abrogării sau abolirii legii lui Dumnezeu.

Într-una din cele mai importante profeții referitoare la Isus Hristos și lege, Isaia a fost inspirat să scrie: „Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, să vestească o lege mare şi minunată.“ [nu să o abolească] (Isaia 41:21) Este tocmai ce a făcut Isus!

Mai mult chiar, Isus nu a vrut să avem dubii cu privire la ce a spus El. Deoarece nu a vrut ca nimeni să creadă – darămite să-i învețe pe alții – că avea de gând să desființeze Legea și Proorocii, El a făcut această declarație, care se bazează pe însăși existența cerului și a pământului. În următorul verset, Isus a spus: „Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.“ (Matei 5:18) Cerul și pământul există în continuare, de aceea legea, poruncile și scrierile profetice ale lui Dumnezeu sunt încă valabile.

            Toate poruncile lui Dumnezeu se bazează pe dragoste

În loc să îi elibereze pe creștini de obligația păzirii poruncilor lui Dumnezeu, Isus Hristos a spus clar că ei trebuie să păzească din inimă, motivați de iubirea pentru Dumnezeu Tatăl și Isus Hristos. Iată ce a zis Mântuitorul cu privire la ținerea legii: „Dacă mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.“ (Ioan 14:15) În greacă declarația aceasta sună și mai emfatic! Sensul ei este: „Dacă Mă iubiți, păziți poruncile, și anume poruncile Mele!“

Crezi ce a spus Isus? Declarația de mai sus este cât se poate de clară. Îl iubești pe Isus Hristos? Dacă da, vei păzi poruncile Lui.

Mai mult decât atât, Isus nu a lăsat nici o urmă de îndoială că profețiile se bazează pe dragoste. Fii atent ce scrie: „Isus i-a răspuns: <Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.> Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: <Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.> În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.“ (Matei 22:37-40, subl. ns.)

În prima sa epistolă, apostolul Ioan scoate și mai mult în evidență cuvintele lui Isus. El scrie: „Cine zice: <Îl cunosc> şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos şi adevărul nu este în el. Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El. Cine zice că rămîne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.“ (1Ioan 2:4-6, subl. ns.)

Aceste versete inspirate ne arată clar că oricine susține că Îl cunoaște și iubește pe Isus ca Domn și Mântuitor, dar nu ține poruncile lui, este un mincinos!

Apostolul Ioan spune în continuare: „Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui. Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele.“ (1Ioan 5:2-3, subl. ns.). Este folosit timpul prezent pentru a transmite faptul că trebuie să păzim și punem în practică în mod constant poruncile lui Dumnezeu.

Majoritatea celor care se declară creștini susțin că Îl iubesc pe Domnul, dar în același timp refuză să păzească poruncile, în special cea referitoare la Sabatul zilei a șaptea. Ei susțin că este o povară! Totuși, Dumnezeu nu a lăsat Sabatul ca să fie o povară, ci o desfătare!

 

Nu ai cum să Îl iubești pe Dumnezeu și în același timp să Îi respingi poruncile Lui

Indiferent ce spun oamenii, este cu neputință să Îi iubești pe Dumnezeu, dar să nu păzești poruncile Lui. Totuși, de la așa-zisele amvoane creștine se predică mereu contrariul. Într-un fel, acești predicatori susțin că știu mai multe decât Dumnezeu! Ei spun că Isus nu a vrut să spună ceea ce de fapt a spus. În felul acesta Îl fac mincinos. Dar Dumnezeu nu poate minți (Tit 1:2, Evrei 6:18). Ei le spun oamenilor că nu trebuie să păzească poruncile lui Dumnezeu și că tot ce se cere de la creștin este să Îl iubească pe Dumnezeu și pe aproapele, cu căldură sufletească. Dacă experimentează un simțământ plăcut, atunci consideră că își îndeplinesc datoria. Dar în realitate această dragoste sau emoții sunt superficiale și deșarte din punct de vedere spiritual. Acest sentimentalism greșit nu este dragostea pe care o învață Scriptura.

În final ei trag concluzia falsă că pot alege ce poruncă să păzească și ce poruncă să nu păzească. Iar porunca pe care aleg de cele mai multe ori să o respingă și să nu o respecte este a patra! Dumnezeu a poruncit: „Adu-ți aminte de ziua de odihnă ca s-o sfințești.“ Totuși, pentru că majoritatea oamenilor vor să facă doar ce le convine, ei ignoră, uită și resping ceea ce a poruncit Dumnezeu să sfințească. Apostolul Pavel descrie această atitudine: „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună.“ (Romani 8:7, subl. ns.)

Aceasta este o descriere perfectă a atitudinii pe care o au față de porunca a patra cei care refuză categoric să păzească Sabatul. Îi caracterizează împotrivirea, iar pe unii o mare ură față de Sabatul zilei a șaptea a lui Dumnezeu! O astfel de atitudine este în contrast cu învățăturile lui Isus Hristos, Mântuitorul nostru. El a spus: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.“ (Matei 4:4; Luca 4:4, Deuteronom 8:3) Aceste cuvinte ale lui Isus arată clar că nimeni nu are prerogativa de a alege ce poruncă să păzească sau să nu păzească. Creștinii trebuie să trăiască cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Dar se pune întrebarea: suntem dispuși să trăim așa?

Ce trebuie să facem pentru a înțelege Cuvântul lui Dumnezeu? Cum putem trăi cu orice cuvânt care iese din gura Sa? Ce ne învață Biblia? Dacă vrem să trăim adevărul, trebuie să facem asemenea celor din Tesalonic, care „cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa“ (Faptele Apostolilor 17:11) și să ascultăm sfatul lui Pavel: „cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun.“ (1Tesaloniceni 5:21)

Ce ne învață Biblia cu privire la poruncile lui Dumnezeu? Iată ce scria împăratul David, un om după inima lui Dumnezeu, despre poruncile și legile divine: „[…] Legea Ta este adevărul. […] toate poruncile Tale sunt adevărul. Temelia Cuvântului Tău este adevărul […]. […] toate poruncile Tale sunt drepte!“ (Psalmi 119:142, 151, 160, 172;  subl. ns.) În ultima Sa rugăciune înainte de a fi arestat, Isus L-a rugat pe Tatăl să îi sfințească pe creștinii adevărați prin Cuvântul Său. El S-a rugat: „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.“ (Ioan 17:17; subl. ns.)

Din păcate, prea mulți oameni care pretind că sunt creștini au părerea greșită că au dreptul să ignore tot ce vine din Vechiul Testament. O astfel de justificare falsă nu este altceva decât o încercare de a lăsa impresia că Vechiul Testament poate fi respins în întregime. Se merge pe următoarea rațiune: „A fost dat doar iudeilor. Creștinii trebuie să urmeze Noul Testament.“ Dar asta nu este adevărat. În realitatea, Noul Testament arată că trebuie păzite toate poruncile lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, adevărații credincioși trebuie să le păzească în spiritul legii, așa cum a atras atenția Isus Hristos, și nu doar litera legii.

Apostolul Pavel i-a scris lui Timotei, tânărul evanghelist, despre Scripturile date de Dumnezeu – Vechiul Testament. El nu le-a ignorat sau considerat inutile, așa cum fac mulți pastori din ziua de azi. El a proclamat Cuvântul lui Dumnezeu, ca pe adevărul inspirat. Iată ce scrie el: „din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus. Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.“ (2Timotei 3:15-17) Așa cum vom vedea mai departe, lucrul acesta are legătură directă cu controversa sâmbetei și a duminicii.

 

            La creațiune Dumnezeu a sfințit Sabatul zilei a șaptea

Majoritatea oamenilor au concepția greșită că Sabatul zilei a șaptea a fost dat doar iudeilor. Lucrul acesta nu este adevărat! Biblia învață clar că Dumnezeu a sfințit ziua a șaptea de la creațiune. „Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul, şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea“ [în ebraică spune „în ziua a șasea“] „Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise şi o făcuse.“ (Geneza 2:1-3; subl. ns.)

Puțini oameni pricep că Adam și Eva nu erau evrei. Adevărul este că evreii nu au intrat pe scenă decât peste aproape 3.000 de ani de la creațiune. 3.000 de ani de la crearea Sabatului zilei a șaptea reprezintă aproape jumătate din istoria omenirii! Este evident că Dumnezeu a creat Sabatul zilei a șaptea pentru întreaga omenire. Iar Isus a confirmat lucrul acesta atunci când a spus că Sabatul a fost făcut pentru om [cuvântul grecesc anthropos înseamnă omenirea în general.] (Marcu 2:27) El nu a spus că Sabatul ar fi fost creat doar pentru iudei.

Noul Testament învață clar că adevărații creștini sunt copiii spirituali ai lui Avraam. Citiți cu atenție: „Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi <sămânţa> lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.“ (Galateni 3:29) Dacă suntem copiii spirituali ai lui Avraam, trebuie să urmăm exemplul Său și să facem faptele lui Avraam (Ioan 8:29). Când citim relatarea biblică a vieții lui Avraam, vedem că L-a ascultat pe Dumnezeu în toate: „pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele şi legile Mele.“ (Geneza 26:5)

Din moment ce porunca Sabatului a fost dată la creațiune, cu siguranță că Avraam a păzit Sabatul zilei a șaptea. Dacă nu l-ar fi păzit, nu s-ar fi putut spune că a păzit poruncile lui Dumnezeu. Biblia ne învață următorul lucru: Avraam, care în Noul Testament este numit părintele credincioșilor, a mers dincolo de păzirea rigidă a legii. El a ascultat de glasul lui Dumnezeu și a făcut ce Îi era plăcut Lui, de aceea a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.“ (Iacov 2:23)

Dumnezeu le-a dat Sabatul copiilor lui Israel înainte de Muntele Sinai și înainte de darea legii

Cercetând Scriptura, vedem că Dumnezeu de fapt le-a făcut cunoscută copiilor lui Israel ziua a șaptea, Sabatul săptămânal, ca zi de odihnă înainte de darea celor Zece Porunci la Muntele Sinai. Asta a fost înainte de facerea legământului cu Israel. Dumnezeu a arătat că păzirea Sabatului era obligatorie și înainte de instituirea Vechiului Legământ. Asta dovedește încă o dată că porunca referitoare la Sabat a fost valabilă de la Creațiune.

În capitolul 16 din Exodul vedem cum Dumnezeu le-a descoperit Sabatul prin minunea manei. El le-a spus să strângă mană în fiecare zi, timp de șase zile. Primele cinci zile aveau să strângă cantitatea necesară pentru o zi. Dacă adunau mai mult decât era nevoie pentru ziua respectivă, mana avea să facă viermi și să pută.

Totuși, în ziua a șasea li se spuse să culeagă dublu față de celelalte zile, pentru a avea și în ziua a șaptea, Sabatul sătptămânal. În Sabat mana care rămânea de pe ziua a șasea nu făcea viermi și nu puțea! În Sabat Dumnezeu nu trimitea mană. Copiilor lui Israel li se poruncise să nu iasă să caute mană în Sabat.

Totuși, unii nu L-au crezut pe Dumnezeu! În timpul săptămânii unii au cules mai mult decât trebuia, iar mana a făcut viermi și s-a împuțit. Alții au ieșit în Sabat să caute mană, dar nu au găsit.

Care a fost reacția lui Dumnezeu?

„Atunci Domnul a zis lui Moise: <Până când aveţi de gând să nu păziţi poruncile şi legile Mele? Vedeţi că Domnul v-a dat Sabatul; de aceea vă dă în ziua a şasea hrană pentru două zile. Fiecare să rămână la locul lui şi în ziua a şaptea nimeni să nu iasă din locul în care se găseşte.> Şi poporul s-a odihnit în ziua a şaptea.“ (Exodul 16:28-30; subl. ns.)

Puțini își dau seama că Sabatul este un dar de la Dumnezeu. Domnul a spus că le-a dat Sabatul.

Minunea manei pe care au primit-o de la Dumnezeu dovedește că Sabatul este de importanță fundamentală pentru El și poporul Său. El a sfințit această zi de la creațiune. Această relatare arată lămurit că încă înainte de a le da Legea, Dumnezeu le-a cerut copiilor lui Israel să păzească poruncile Sale. Mai mult decât atât, adevărul este că poruncile și legile Sale sunt valabile pentru întreaga omenire, încă de la început.

Deoarece lucrul acesta este adevărat, fiecare din noi trebuie să se întrebe: „Cât timp o să mai refuz să păzesc poruncile lui Dumnezeu? Cât timp o să mai refuz să țin Sabatul?“

Porunca a patra în totalitatea ei

Când Domnul Dumnezeu, care mai târziu a devenit Isus Hristos, a dat porunca a patra ca parte a celor Zece Porunci, El a oferit și un motiv pentru Sabat. Să analizăm cu atenție această poruncă: „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvîntat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.“ (Exodul 20:8-10; subl. ns.)

Acum să citim porunca a patra, așa cum este ea înregistrată în Deuteronomul 5: „Ţine ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti, cum ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău. Şase zile să lucrezi şi să-ţi faci toate treburile. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă a Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreunul din dobitoacele tale, nici străinul care este în locurile tale, pentru ca şi robul şi roaba ta să se odihnească întocmai ca tine. Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins: de aceea ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ţii ziua de odihnă.“ (Deuteronom 5:12-15; subl. ns.)

Mai mult decât atât, Dumnezeu a poruncit că ziua a șaptea trebuie să fie o zi de adunare sfântă, o chemare la sfințire. Sabatul zilei a șaptea, care Îi aparține lui Dumnezeu, este o zi de închinare și adunare, pe care El a poruncit să fie ținute. „Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Iată sărbătorile Domnului, pe cari le veţi vesti ca adunări sfinte, iată sărbătorile Mele: șase zile să lucraţi; dar ziua a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, cu o adunare sfântă. Să nu faceţi nici o lucrare în timpul ei: este Sabatul Domnului, în toate locuinţele voastre.“ (Leviticul 23:2-3; subl. ns.)

Să analizăm toate componentele poruncii a patra. Ce ne spune Dumnezeu prin ea?

  1. Dumnezeu ne-a dat Sabatul. El este un dar minunat din partea Lui.
  2. Adu-ți aminte de ziua de odihnă ca s-o sfințești. Nu de o altă zi pe care o alegem noi.
  3. Dumnezeu ne-a dat șase zile ca să ne facem lucrul nostru.
  4. În ziua a șaptea trebuie să ne odihnim de munca noastră.
  5. Este un memorial săptămânal al creării cerului și pământului.
  6. Este un memorial al robiei israeliților și al faptului că nu au păzit Sabatul cât timp au fost sclavi în Egipt.
  7. Este singura zi a săptămânii pe care Dumnezeu a binecuvântat-o și sfințit-o.
  8. Sabatul zilei a șaptea este o zi de adunare și închinare.
  9. Probabil cel mai important aspect al poruncii este că este divină. Sabatul îi aparține lui Dumnezeu și El l-a lăsat pentru omenire. „Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă a Domnului, Dumnezeului tău.“

 

Să analizăm situația din această perspectivă: dat fiind faptul că Sabatul Îi aparține lui Dumnezeu, au oamenii dreptul să respingă porunca divină și să susțină că au autoritatea de a transfera sfințenia asupra unei alte zile? Bineînțeles că nu! Indiferent ce susțin ei, nu există în Scriptură niciun verset în care să scrie că Dumnezeu Tatăl sau Isus Hristos ar fi dat vreunei persoane sau biserici această autoritate. Sabatul zilei a șaptea este ziua sfântă, specială a lui Dumnezeu, pe care a creat-o pentru binele omenirii. El este singurul care are dreptul să spună care este scopul zilei a șaptea și ce putem face în această zi.

În realitate, adoptând duminica și respingând Sabatul zilei a șaptea – sâmbăta – oamenii profanează cu aroganță Sabatul cel sfânt al lui Dumnezeu. În felul acesta ei se fac de trei ori vinovați înaintea Lui. În primul rând, au furat ziua Sa cea sfântă. În al doilea rând, încearcă să obțină mântuirea prin păzirea duminicii. În al treilea rând, încearcă să sfințească o altă zi, pe care Dumnezeu nu a sfințit-o. Numai Dumnezeu poate sfinți ceva, căci El este sfânt! Nimeni nu poate face ceva sfânt, pentru că nimeni nu este sfânt prin natura sa – ci numai Dumnezeu!

Din altă perspectivă, Dumnezeu este Cel care le poruncește oamenilor. Oamenii nu pot să Îi poruncească lui Dumnezeu sau să Îi spună ce trebuie să facă. Dar dacă oamenii își permit să Îi spună lui Dumnezeu ce trebuie El să facă sau ce trebuie să facă ei, prin intermediul vreunui decret omenesc sau al tradiției, asta înseamnă rebeliune!

Tocmai asta fac ei atunci când proclamă că duminica este sfântă: se revoltă împotriva lui Dumnezeu. Ei declară că Dumnezeu trebuie să Își trimită prezența în prima zi a săptămânii și să o sfințească în locul Sabatului. Dar Dumnezeu nu are obligația să asculte de vreun om sau de vreo tradiție, decret sau obicei omenesc. Din contră, toți oamenii au obligația de a-L asculta pe Dumnezeu! El nu îi datorează nimănui ascultare. Niciun om nu are puterea de a-I porunci lui Dumnezeu.

 

Dumnezeu este Dătătorul Legii

Scriptura arată că există un singur Dătător al Legii, și anume Dumnezeu! Oamenii firești cred că ei au dreptul de a judeca Legea lui Dumnezeu și de a decide cu care legi sunt de acord și le acceptă și cu care nu sunt de acord și le resping. Dar ce este omul ca să judece legea și, prin urmare, pe Dătătorul Legii? Dumnezeu nu a dat nimănui acest drept. Doar El este Judecătorul și Dătătorul Legii! Apostolul Iacov arată clar lucrul acesta: „Şi dacă judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecător. Unul singur este dătătorul şi judecătorul Legii: Acela care are putere să mântuiască şi să piardă. […]“ (Iacov 4:11-12; subl. ns.)

Declarațille acestea sunt foarte profunde!

Să ne gândim mai bine: nu judecă de fapt Legea cei care judecă porunca a patra a lui Dumnezeu, considerând Sabatul nedemn de ascultarea lor? Ba da! Nu Îl judecă ei pe Dumnezeu Însuși? Cine este omul ca să judece Legea? Cine judecă Legea nu face altceva decât să Îl judece pe Dumenzeu. Se așază pe scaunul lui Dumnezeu și își atribuie cu aroganță o prerogativă care Îi aparține Lui! Se proclamă drept Dumnezeu!

Dar Iacov a spus: „Unul singur este dătătorul şi judecătorul Legii: Acela care are putere să mântuiască şi să piardă.

Singurul dătător al Legii nu a poruncit niciodată sfințirea primei zile a săptămânii! El a creat ziua a șaptea și a sfințit-o! Orice negare a acestui lucru este nulă și fără valoare. După cum vom vedea mai târziu, exact asta au făcut israeliții. S-au revoltat și nu au păstrat Sabatul. Au urmat alți dumnezei. L-au urmat pe Baal – zeul soare. Ziua de închinare a lui Baal era duminica! Copiii lui Israel și Iuda au păcătuit împotriva lui Dumnezeu respingând Sabatul Său cel sfânt și sărbătorile Sale și păzind duminica și celelalte sărbători ale lui Baal, zeul soare. Și astăzi oamenii fac același lucru! Astfel ei respingă adunările sfinte ale lui Dumnezeu!

Ridicându-și în slăvi propriile tradiții și reguli, Biserica Catolică și celelalte biserici creștine tradiționale țin duminica, respingând porunca referitoare la Sabat. Este același spirit și atitudine care i-a făcut pe evrei să respingă poruncile lui Dumnezeu. Condamnând tradițiile iudeilor, Isus a spus: „Făţarnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, după cum este scris: <Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, dând învăţături cari nu sunt decât nişte porunci omeneşti.> Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi datina aşezată de oameni, precum spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea.“ (Marcu 7:6-8; subl. ns.)

Toți cei care țin duminica și resping Sabatul zilei a șaptea intră în această categorie. Respingerea poruncilor lui Dumnezeu și repectarea tradițiilor omenești este un păcat în ochii lui Dumnezeu! Păzirea duminicii este un păcat! Păzirea duminicii înseamnă încălcarea poruncii a patra! Păcatul este încălcarea legii! În Versiunea King James a Bibliei, 1Ioan 3:4 sună în felul următor: „Oricine face păcat încalcă Legea, căci păcatul este încălcarea legii.“ Cuvântul „oricine“ face referire și la evrei, și la neamuri!
Aceasta traducere este foarte profundă atunci când o aplicăm direct la cei care resping porunca a patra și, în loc să sfințească Sabatul, țin duminica. Ei păcătuiesc în continuu. În fiecare săptămână trăiesc și practică o minciună! Păzirea Sabatului este un semn al creștinătății false, apostaziate din ziua de azi. Iar păzirea Sabatului este un semn al lui Dumnezeu.

 

Păzirea Sabatului este un semn între Dumnezeu și poporul Său

La fel cum păzirea duminicii este un semn al creștinătății apostaziate, păzirea Sabatului, inclusiv a Sabatelor sfinte anuale, este un semn între Dumnezeu și poporul Său: „Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: ‘Vorbeşte copiilor lui Israel [Noul Testament, la Galateni 6:16, arată că adevărata biserică a lui Dumnezeu se numește Israelul lui Dumnezeu] şi spune-le: <Să nu care cumva să nu ţineţi sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi, şi urmaşii voştri, un semn după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc.>’“ (Exodul 31:12-13, paranteza adăugată). Nu poate fi mai clar! Păzirea Sabatului, ca un semn, este parte a sfințirii.

În continuarea capitolului 31, Dumnezeu reaccentuează faptul că păzirea Sabatului săptămânal este un legământ necurmat, așa cum a fost de la început: „Să ţineţi Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt. Cine îl va încălca, va fi pedepsit cu moartea [doctrina Noului Testament este: plata păcatului este moartea, iar păcatul este încălcarea legii – Romani 6:23, 1Ioan 3:4]; cine va face vreo lucrare în ziua aceasta, va fi nimicit din mijlocul poporului său. Să lucrezi şase zile; dar a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului, va fi pedepsit cu moartea. Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei şi urmaşii lor, ca un legământ necurmat. Aceasta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn vecinic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat.“ (Exodul 31:14-17, subl. ns., paranteza adăugată)

Un legământ necurmat înseamnă un legământ veșnic! Așadar, el înlocuiește și transcede toate celelalte legăminte! Acest legământ necurmat a fost inclus în toate celelalte legăminte de la Creațiune!

 

Încălcarea Sabatului înseamnă rebeliune împotriva lui Dumnezeu

În Ezechiel, capitolul 20, citim că Dumnezeu le-a poruncit copiilor lui Israel să renunțe la zeii Egiptului, așadar și la religiile acelei țări, și să păzească legile și Sabatele Lui. „Le-am dat legile Mele şi le-am făcut cunoscut poruncile Mele, pe cari trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele. Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc. Dar casa lui Israel s-a răzvrătit împotriva Mea în pustie. N-au urmat legile Mele, ci au lepădat poruncile Mele, pe cari trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele, şi Mi-au pângărit peste măsură de mult Sabatele Mele.“ (Ezechiel 20:11-13, subl. ns.) Din cauza păcatelor copiilor lui Israel în pustie, Dumnezeu i-a pedepsit cu încă 40 de ani în pustie, până când au murit toți cei cu vârsta peste 20 de ani.

La sfârșitul celor 40 de ani, chiar înainte de a intra în țara făgăduită, Dumnezeu i-a implorat încă o dată pe israeliți: „Atunci am zis fiilor lor în pustie: <Nu vă luaţi după rânduielile părinţilor voştri, nu ţineţi obiceiurile lor şi nu vă spurcaţi cu idolii lor! Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru; umblaţi întocmai după rânduielile Mele, păziţi poruncile Mele şi împliniţi-le. Sfinţiţi Sabatele Mele [Sabatele săptămânale și anuale], căci ele sunt un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!> Dar fiii s-au răzvrătit şi ei împotriva Mea. N-au umblat după rânduielile Mele, n-au păzit şi n-au împlinit poruncile Mele, pe cari trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele, şi au pângărit Sabatele Mele. […]“ (Ezechiel 20:17-21; subl.ns., paranteza adăugată) Ei L-au respins pe Dumnezeu și au refuzat să păzească poruncile și legile Lui.

Însă cu totul altceva îi învață pe oameni teologii catolici și protestanți.
Atacând cu înverșunare poruncile lui Dumnezeu, așa-numiții „părinți bisericești“ ai Bisericii Romano-Catolice considerau Sabatul și zilele de sărbătoare ale lui Dumnezeu o povară și un blestem date evreilor pentru necredincioșia lor. „Iustin … nu a ezitat să considere Sabatul ca pe un semn al necredincioșiei iudeilor, dat de către Dumnezeu pentru a-i deosebi și separa de celalalte popoare.“ (Anti-iudaismul și originea duminicii, pag. 81, Samuele Bacchiocchi, 1981). În lucrarea sa Dialogul (2:3), Iustin își continuă atacul împotriva căii divine, scriindu-i lui Trifon: „Și noi am ține circumcizia cărnii, zilele de Sabat și, într-un cuvânt, toate sărbătorile voastre, dacă nu am ști motivul pentru care v-au fost impuse, și anume din cauza păcatelor și a împietririi inimii voastre.“

Așa-zișii „părinți“ bisericești timpurii ai Bisericii Catolice susțineau că Dumnezeu le-a dat iudeilor Sabatul ca o pedeapsă pentru a-i blestema. Prin urmare, acești părinți repudiază Sabatul sfânt al lui Dumnezeu ca pe un blestem impus asupra iudeilor ca semn al necredincioșiei lor. E greu de crezut că acești teologi aveau o așa gândire perversă! Concepțiile lor nu puteau fi mai departe de adevăr!

Pentru a-și justifica părerea, ei folosesc Ezechiel 20:25: „Ba încă le-am dat şi legi cari nu erau bune şi porunci prin cari nu puteau să trăiască.“ Citind superficial, se pare că au dreptate. Totuși, această interpretare înseamnă a scoate pasajul din context. Versetul de dinainte, 24, arată clar că e absolut greșită concluzia lor cum că Sabatul lui Dumnezeu, zilele de sărbătoare și poruncile divine au fost impuse asupra lor ca un blestem, pentru a-i scoate în evidență pe evrei, din cauza necredincioșiei lor.

Să luăm aminte ce spune Scriptura. Dacă citim împreună versetele 24 și 25, ele ne arată o poveste cu totul opusă celei pe care vor să o credem așa-zișii „părinți bisericești.“ Dumnezeu a spus: „pentru că n-au împlinit poruncile Mele şi au lepădat învăţăturile Mele, au pângărit Sabatele mele şi şi-au întors ochii spre idolii părinţilor lor. Ba încă le-am dat şi legi cari nu erau bune şi porunci prin cari nu puteau să trăiască. I-am spurcat prin darurile lor de mâncare […].“ Aceste versete nu spun că poruncile lui Dumnezeu ar fi fost un blestem! Ceea ce vrea El să ne transmită prin Ezechiel este că, deoarece copiii lui Israel respinseră calea Sa, poruncile și rânduielile Lui și Îi pângăriseră Sabatele, El i-a lăsat pradă propriilor lor născociri, legi și rânduieli.

Adevărul este că israeliții respinseră Sabatele și legile lui Dumnezeu. Își creaseră propria lor religie, cultul lui Baal de închinare a pământului și religiile egiptene. Aveau propriile lor Sabate – închinarea la Baal duminica. Țineau sărbătorile păgâne anuale – care poartă astăzi numele de Crăciun și Paște (vezi 1Împărați 12:25-33; 13:33-34). Aceste păcate au adus asupra lor blestemul divin. Dacă ar fi fost credincioși în sfințirea Sabatului, ar fi avut parte de binecuvântări, nu de blesteme.

Legile și poruncile menționate în Ezechiel 20:25 nu era legile și poruncile lui Dumnezeu. Din contră. El i-a lăsat pradă propriilor rânduieli și religiilor păgâne, pe care le acceptaseră atunci când Îl respinseră pe Dumnezeu.

De bună voie respinseră căile lui Dumnezeu. „Mai marii lui uneltesc în mijlocul lui, ca să înghită sufletele, ca un leu care răcneşte şi îşi sfâşie prada; pun mâna pe bogăţii şi lucruri scumpe şi măresc numărul văduvelor în mijlocul lui. Preoţii lui calcă Legea Mea şi Îmi pângăresc lucrurile Mele sfinte, nu fac nicio deosebire între ce este sfânt şi ce nu este sfânt, nici nu învaţă pe oameni să facă deosebire între ce este necurat şi ce este curat, îşi întorc ochii de la Sabatele Mele şi sunt pângărit în mijlocul lor.“ (Ezechiel 22:25-26, subl. ns.)

Aceste cuvinte au fost adevărate pe vremea lui Ezechiel și descriu perfect și catolicismul, ortodoxismul și protestantismul din ziua de azi! Preoții și pastorii își întorc ochii de la Sabatele lui Dumnezeu, iar El este pângărit în mijlocul lor! Nu e de mirare că societatea noastră este seculară, rea și corpută.

Dumnezeu este serios cu privire la zilele de Sabat. Poporul Israel, alcătuit din zece seminții, a respins planul Său și I-a pângărit Sabatele. Ca urmare, Dumnezeu a trimis într-un final dușmanii ca să îi nimicească. După ce au fost luați prizonieri de către asirieni, au fost scoși din țara făgăduită. Domnul i-a trimis în căptivitate din cauza păcatului încălcării Sabatului și pentru alte păcate. El a explicat de ce i-a pedepsit pentru fărădelegile lor: „Lucrul acesta s-a întâmplat pentru că copiii lui Israel au păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului lor, care-i scosese din ţara Egiptului, de supt mâna lui Faraon, împăratul Egiptului, şi pentru că s-au închinat la alţi dumnezei. Au urmat obiceiurile neamurilor pe cari Domnul le izgonise dinaintea copiilor lui Israel şi obiceiurile rânduite de împăraţii lui Israel.

Copiii lui Israel au făcut pe ascuns împotriva Domnului, Dumnezeului lor, lucruri cari nu sunt bune. Şi-au zidit înălţimi în toate cetăţile lor, de la turnurile străjerilor până la cetăţile întărite. Şi-au ridicat stâlpi idoleşti şi Astartee pe orice deal şi subt orice copac verde. Şi acolo au ars tămâie pe toate înălţimile, ca şi neamurile pe cari le izgonise Domnul dinaintea lor, şi au făcut lucruri rele, prin cari au mâniat pe Domnul. Au slujit idolilor, despre cari Domnul le zisese: <Să nu faceţi lucrul acesta!> Domnul a înştiinţat pe Israel şi Iuda prin toţi proorocii Lui, prin toţi văzătorii, şi le-a zis: <Întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele şi păziţi poruncile şi rânduielile Mele, urmând în totul legea pe care am dat-o părinţilor voştri şi pe care v-am trimes-o prin robii Mei proorocii.>

Dar ei n-au ascultat, şi-au înţăpenit grumazul, ca şi părinţii lor, cari nu crezuseră în Domnul, Dumnezeul lor. N-au vrut să ştie de legile Lui, de legământul pe care-l făcuse cu părinţii lor, şi de înştiinţările pe cari li le dăduse. S-au luat după lucruri de nimic, şi ei înşişi n-au fost decât nimic, şi după neamurile în mijlocul cărora trăiau, măcar că Domnul le poruncise să nu se ia după ele. Au părăsit toate poruncile Domnului, Dumnezeul lor, şi-au făcut viţei turnaţi, au făcut idoli de ai Astarteei, s-au închinat înaintea întregei oştiri a cerurilor şi au slujit lui Baal. Au trecut prin foc pe fiii şi fiicele lor, s-au dedat la ghicire şi vrăjitorii, şi s-au vândut ca să facă ce este rău înaintea Domnului, mâniindu-L. De aceea Domnul S-a mâniat foarte tare împotriva lui Israel şi i-a îndepărtat dela Faţa Lui. N-a rămas decât seminţia lui Iuda.“ (2Împărați 17:7-18; subl. ns.)

Poate că ar trebui să ne punem întrebări serioase cu privire la națiunea noastră, așa-zis creștină. Nu facem la fel ca Israelul din vechime? Nu o să fim distruși dinăuntru și invadați din exterior din cauza păcatelor și a încălcării Sabatului?

Profețiile biblice arată că Dumnezeu va nimici această națiune deoarece nu păzește poruncile Sale! Dacă nu îți vine să crezi că păcatele noastre individuale și ca națiune sunt odioase, uită-te la ce se întâmplă în jur! Păcatele cele mai evidente sunt încălcarea Sabatului, idolatria și păzirea duminicii.

Citește în întregime capitolele 28 din Deuteronom și 26 din Leviticul. și vei înțelege de ce suferim blestemele divine pentru păcatele noastre. Dumnezeu a proorocit că aceste blesteme vor cădea asupra noastră dacă vom respinge poruncile Lui și dacă vom refuza să Îl ascultăm. Ca societate și aproape în fiecare confesiune creștină, nu doar că încălcăm nestingheriți toate poruncile lui Dumnezeu, ci și avem ținerea duminicii în centrul fărădelegilor naționale. Ținerea duminicii este o minciună! Ținerea duminicii nu vine și nu a venit vreodată de la Dumnezeu. În întreaga Biblie nu există niciun verset care să justifice încălcarea Sabatului și păzirea duminicii.

Dacă ești păzitor al duminicii, pune-ți următoarele întrebări: „Cât o să mai refuz să păzesc poruncile lui Dumnezeu? Ce alte minciuni și erezii am fost convins să cred ca urmare a faptului că am crezut în păzirea duminicii?“

 

Mântuirea ta personală ține de căutarea voii lui Dumnezeu și de ascultarea de voia Lui.

În Noul Testament, în cartea Evreilor, scrie că trebuie să credem că Dumnezeu există și să Îl căutăm cu ardoare: „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.“ (Evrei 11:6)

Cum putem face asta? Fie că îți vine sau nu să crezi, dacă Îl cauți pe Dumnezeu cu toată inima, vei înțelege adevărul despre Sabat. „Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând.“ (Isaia 55:6-7)

Tocmai lucrul acesta ni se poruncește în Noul Testament. Trebuie să ne pocăim de păcatele noastre, adică să ne lăsăm de căile noastre și să ne întoarcem la Dumnezeu și la voința Sa. Trebuie să acceptăm jertfa lui Isus Hristos pentru iertarea păcatelor, să fim botezați prin scufundare în apă și să primim darul Duhului Sfânt. Apoi trebuie să trăim iubindu-L pe Dumnezeu cu toată inima, cugetul și puterea noastră și pe aproapele nostru ca pe noi înșine; și trebuie să ținem poruncile lui Dumnezeu, conduși de Duhul Sfânt. (Luca 13:1-6; Faptele Apostolilor 2:3; 3:19; Apocalipsa 14:12; 22:14)

Profetul Isaia a profetizat că în zilele din urmă, chiar înainte de revenirea lui Hristos, mântuirea include și păzirea Sabatului. Să citim: „Aşa vorbeşte Domnul: <Păziţi ce este drept şi faceţi ce este bine; căci mântuirea Mea este aproape să vină [adică revenirea lui Isus] şi neprihănirea Mea este aproape să se arate. Ferice [nu blestemat] de omul care face lucrul acesta şi de fiul omului care rămâne statornic în el, păzind Sabatul, ca să nu-l pângărească, şi stăpânindu-şi mâna, ca să nu facă nici un rău! […] Şi pe străinii, care se vor lipi de Domnul [convertirea neamurilor prin Isus Hristos] ca să-I slujească şi să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, şi pe toţi cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pângărească, şi vor stărui în legămîntul Meu [Noul Legământ].“ (Isaia 56:1-2, 6) (subl. ns.; parantezele adăugate)

Dumnezeu ne spune că ținerea Sabatului Său cel sfânt este o binecuvântare, nu un blestem, așa cum au crezut și cred mulți. Mai mult chiar, și neamurile trebuie să țină Sabatul. Dumnezeu nu a dat niciodată duminica pentru a fi o zi de închinare pentru neamuri. Adevărul este că păcatul înseamnă încălcarea legii, iar blestemul este rezultatul păcatului. Blestemul nu vine în urma ținerii Sabatului, ci ca rezultat al încălcării lui. Oricine respinge porunca a patra, nepăzind Sabatul, trăiește în păcat.

Pe de altă parte, Dumnezeu ne oferă o binecuvântare specială dacă onorăm și păzim cu adevărat Sabatul Său. Să citim promisiunea Lui: „Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă [duminica nu este ziua cea sfântă a lui Dumnezeu]; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L, şi dacă-l vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.“ (Isaia 58:13-14; subl. ns.; paranteza adăugată)

Dacă citim istoria lui Israel și Iuda din cărțile Împăraților și Cronicilor, vedem că de fiecare dată când L-au părăsit pe Dumnezeu, l-au urmat pe Baal și pe zeii popoarelor din jur, au păcătuit încălcând poruncile și legile lui Dumnezeu. Totuși, când se pocăiau și se întorceau la Dumnezeu, unul din primele lucruri pe care le făceau era să restabilească păzirea Sabatului și a sărbătorilor sfinte.

În Vechiul Testament există multe alte versete în favoarea Sabatului zilei a șaptea, ca zi pe care Dumnezeu a creat-o și rânduit-o să o păzim. După cum vom vedea, și Noul Testament este în favoarea ținerii Sabatului zilei a șaptea. Trebuie să înțelegem practica și învățăturile lui Isus și ale apostolilor.