Articole Creştine » Apocalipsa si Daniel

ANUL PROFETIC 1844 – autor Titus Cazan

loribalogh — Mon, 31 May 2010 18:55:00 +0000

ANUL PROFETIC 1844

În discuție este interpretarea profeției din Daniel 8,14 și 9,24-27 despre 2300 de seri și dimineți, până la curățirea Sfântului locaș.

Interpretarea zilelor din profeție ca însemnând ani în realitate începe de la evreii dinainte de Domnul Hristos, care și-au dat seama că templul lor nu putea fi reconstruit în șapte săptămâni literale. Primul scriitor creștin care aplică acest principiu la cele 1260 zile din Apoc. 12 este Ioachim de Flora (circa A.D. 1190). “Spiritualii,” urmașii lui, au extins această aplicație la profețiile privind cele 1290, 1335 și 2300 de zile.

Scriitori din secolul al XIV-lea, ca De Lyra și Brutte au aplicat principiul zi-an la perioadele 1260, 1290 și 1335.

În 1440, Nicolaus Cusanus (Nicholas of Cusa, Nicolae din Cuza, probabil român din Transilvania) este prima autoritate care aplică principiul la perioada de 2300 și calculează timpul din vremea Persiei, 559 în. Hr. până în jurul anului 1750. Scriitorii Reformațiunii aplică principiul zi-an la perioadele 1260, 1290 și 1335. Toți scriitorii din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea aplică acest principiu la aceleași perioade și din ce în ce nai mulți la cea de 2300 de zie.

După Reformațiune, recunoașterea devine virtual universală pentru cele patru puteri ale lumii- Babilon, Medo-Persia, Grecia și Roma, pentru cele zece națiuni ieșite din căderea Imperiului Roman, pentru Cornul cel mic, Anticrist, Fiara și Desfrânata din Apocalipsa 13 și 17 ca fiind Papalitatea . Tot așa, cele șapte biserici, sigilii și trâmbițe reprezintă Era creștină, balaurul – Roma păgână, femeia în alb – Biserica adevărată, curată, femeia în stacojiu – Biserica apostată. De acum cele cinci luni, sau 150 de ani ai sarasinilor (arabi), cei 391 (sau 396) ai turcilor erau recunoscuți în mod comun. Franța era “a zecea parte” a cetății adică a Romei. Ea avea să cadă și cei 1260 de ani de supremație spirituală a papalității avau sa se încheie cu evenimente produse de Revoluția franceză. Plăgile – fie în curs, fie urmând să cadă asupra papalității, venirea Domnului și mileniul care urma, erau credințe stabilite. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea apare un grup mic, dar în creștere, care susține că Domnul va veni după cei o mie de ani.

La această interpretare fundamentală a profețiilor, dezvoltată în lumea veche, se adaugă cercetările și mărturiile independente ale Americii din perioada colonială și națională. Paralelismul este remarcabil. Deosebiri minore și neesențiale apar, dar linia principală de interpretare rămâne aceeași.

Suntem pe drum să dovedim că Anul profetic 1844 nu este o credință, sau o interpretare a profeției apărută în America, mai puțin deci între adventiști, și nu provine din scrierile lui Ellen G. White. Ce urmează poate să sursprindă încă și mai mult.

În primele patru secole ale creștinismului era generală credința că profeția din Daniel 7 se referă la Babilonia, Medo-Persia, Imperiul Macedonean și Roma. Din secolul următor, națiunile ieșite din invaziile barbare în vechiul teritoriu roman sunt socotite ca fiind cele zece coarne. Treptat papalitatea, care se conoslidează, este văzută ca fiind cornul al unsprezecelea – “cornul cel mic”. Eberhard din Salzburg arată că aceasta era o convingere stabilită în A.D. 1240. Suntem în plin catolicism, trei sute de ani înainte de Reformațiune. Aceeași convingere despre papalitate ca fiind “cornul cel mic” din profeție este afirmată de Wycliff, Luther, Knox și alții și devine axiomatică în lumea protestantă.

Următorul punct de interes a fost durata de 1260 de zile-ani a dominației spirituale a Romei. Începând cu un secol înainte de Revoluția franceză Cressener, Fleming, Newton și alții afirmă această interpretare și se uită la anul 1800, sau puțin înaintea lui, ca fiind sfârșitul acestei perioade.

Captivitatea papei Pius VI în 1798 este larg recunoscută pe ambele parți ale Oceanului Atlantic ca fiind împlinirea profeției. De aici înainte se așteaptă judecata lui Dumnezeu și celelalte evenimente legate de a doua venire a Domnului.

Cercetarea se deplasează, de la Daniel 7 la Daniel 8, spre cele 2300 de zile (“seri și dimineți”). Profeția aceasta devine obiectul interesului în Anglia, Europa, Africa și până îm India. În Statele Unite vreo șaizeci de predicatori din diferite denominațiuni publică această profeție. În Anglia este răspândită de la circa o mie de amvoane. Calculul timpului diferă ușor, ajungând la 1843, 1844 sau 1847. Nu este o înțelegere acceptată de toți privind ce urma să aibă loc la data respectivă.

După 1836 numărul predicatorilor acestei profeții a crescut cu sutele.Între ei erau mulți laici. Unui dintre ultimii a fost baptistul William Miller. Niciodată nu a existat un cor așa de mare de interpreți ai profeției. S-a adăugat un număr și mai mare de cercetători, de oameni educați și cu renume, care au provocat un interes și mai mare al populației. Rezultatele acestei redeșteptări vor fi diferite.

Are loc o deplasare a accentului interpretării profetice. Este făcută paralela între fiara cu zece coarne din Daniel 7 și cea din Apocalipsa 13. “Rana de moarte” dată fiarei fusese dată papalității de sabia franceză. De acum trebuie înțeleasă profeția din Apocalipsa 14. Ce înseamnă îngerul care zboară prin mijlocul cerului cu Evanghelia veșnică deschisă în mână? Este vorba de evenimente care preced arătarea Domnului în glorie.

Legătura dintre cele 2300 de zile și cele 70 de săptămâni fusese deja publicată de Tillinghast din Anglia în 1654. El arătase că perioada mai mică este parte din cea de 2300 de zile. Johann Petri, pastor reformat din Germania, propune pentru prima dată în istorie, în 1768, interpretarea celor 70 de săptămâni ca fiind prima parte din cele 2300 de zile. Amândouă perioadele au început la 453 înainte de nașterea Domnului Hristos și cei 2300 de ani se termină în 1847. El pornise de la botezul Domnului la 30 de ani, punct comun cu sfârșitul celor 69 de săptămâmi. Dar principiul acesta își găsește o largă acceptare de-abia în secolul al XIX-lea.

Acum, este mai mult decât o coincidență că doi cercetători au publicat independent, câte un articol similar, la câteva luni unul după celălalt. John Aquila Brown din Anglia , în Noembrie 1810 și Wiiliam Cummins Davis din Carolina de Sud, în Iamuarie 1811. Amândoi socotesc cele 70 de săptămâni ca prima parte din cele 2300 de zile. Brown pornește de la decretul lui Artaxerxe I Longimanus din 457 În. Hr. și ajunge în Ianuarie 1844. Davis socotește botezul Domnului la mijlocul celei de a 70-a săptămână, în A.D. 37 și ajunge în 1847. Data corectă trebuia să fie A.D. 34.

Anul profetic 1844 face parte din istoria doctrinelor creștine. Contribuția particulară a Adventiștilor a fost clarificarea evenimentului care urma să aibă loc la 1844. Nici această clarificare nu a început cu Ellen G. White.Ea însă a fost inspirată să susțină această poziție. Compararea textelor din Daniel 7, 8 și 9 cu Leviticul 16 și cu Evrei 8 și 9 a stabilit credința că “sfântul locaș” “Sanctuarul” care trebuia curățit este cel din cer.

Duși însă de părerea populară de atunci că Pământul era acest locaș, primii adventiști au acceptat ideia lui William Miller că Domnul va veni în 1844. Greșeala i-a costat o teribilă dezamăgire. Această experiență amară a avut însă efectul de a alege pe cei care doreau într-adevăr ca Domnul să vină de ceilalți. Din acest nucleu s-a organizat în 1863 Biserica Adsventiștilor de Ziua a Șaptea, azi prezentă în aproape toate țările din lume.

Să vedem dacă interpretarea adventistă a evenimentului prezis să aibă loc la încheierea perioadei de 2300 de ani este susținută de Biblie.

Să începem cu scena descrisă în Daniel 7,9.10: “Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au așezat niște scaune de domnie. Și un Îmbătrânit de zile a șezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada și părul capului Lui era ca niște lână curată; saunul lui de domnie era ca niște flăcări de foc și roatele lui ca un foc aprins. Un râu de foc curgea și ieșea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujau și de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ținut judecata și s-au deschis cărțile”.

Trebuie să fim preveniți că limbajul revelației divine este necesar adaptat condiției umane și limitării acesteia. De exemplu, când Biblia vorbește despre tronul, sau scaunul de domnie al lui Dumnezeu, trebuie să înțelegem că se referă la exercitarea aurorității Lui supreme, nu obligatoriu la o piesă de mobilă. Domnul Însuși spune că “Dumnezeu este duh ” (Ioan 4,24). Îngerii angajați în lucrarea lui Dumnezeu “sunt toți duhuri slujijtoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moșteni mântuirea” (Evrei 1,14). Noțiunea noastă despre duhuri este foarte limitată. Citim: “Pe când vorbeau ei astfel, Isus a stat în mijlocul lor și le-a zis: “Pace vouă!” Plini de frică și de spaimă ei credeau că văd un duh. Dar El le-a zis: … “Uitați-vă la mâinile și la picioarele Mele. Eu sunt; pipăiți-Mă și vedeți. Un dih n-are nici carne, nici oase , cum vedeți că am Eu” (Luca 24,37-39). Ne este greu să acceptăm ideia că un duh poate sau trebuie să se așeze pe un scaun, indiferent din ce material ar fi confecționat. Rămâne deci valoarea simbolică a a obiectului. În cazul prezentat este vorba de de funcția de asesori a îngerilor la Curtea de Judecată a cerului. Pentru ei profetul a văzut că s-au așezat “niște scaune de domnie”. Iar despre scaunul de domnie a lui Dumnezeu semnificația este că în acest context, Dumnezeu Își exercită funcția Lui de Conducător suprem al universului.

Totuși, pentru motive solid stabilite, trebuie să rămânem la limbajul biblic. Riscurile rătăcirii pe valurile imaginației și speculației omenești au fost demonstrate de prea multe ori. Câmpul religiei creștine este și el plin de asemenea interpretări fanteziste. Conștienți de limitele limbajului și ale înțelegerii noastre, rămânem, în principiu, lângă formulările verbale ale Bibliei. De obicei, contextul ne arată când este vorba de simboluri.

Scena arătată profetului Daniel apare în interiorul descrierii ”cornului mic” și acțiunilor lui.. Am arătat că în lumea creștină primară a patra putere mondială având de-a face cu poporul lui Dumnezeu a fost imediat identificată ca fiind Roma. Cornul cel mic a fost recunoscut ca simbolizând papalitatea, începând cu scrieri catolice încă de acum peste o mie de ani. Unsprezece caracteristici ale acestei puteri religioasă și politică apar în Daniel 7 și sunt reluate în Apocalipsa 13.

Textul citat arată că această judecată are loc în ceruri, în timp ce cornul cel mic este încă activ în lume, înainte de distrugerea lui și de venirea Domnului pe norii cerului.

Judecata aceasta consfințește autoritatea Domnului Isus Hristos. Ea reabilitează pe sfinții Celui Prea Înalt de acuzațiile false sub care au fost prigoniți și uciși de această putere uzurpatoare. Martirilor li se dă în sfârșit, haina albă a neprihănirii (Apocalipsa 6,9-11). Bine înțeles, reabilitarea lor este echivalentă cu condamnarea “fiarei” care i-a chinuit.

Această curățire a reputației sfinților este susținută și de ideia nunții Mielului. Mireasa este îmbrăcată de nuntă înainte de venirea Mirelui (Apocalipsa 19,66.7). O linie de cercetători ai profeției au tras concluzia că aceasta este semnificația curățirii “sfântului locaș” din Daniel 8,14. În Apocalipsa 21,2.3 este arătat “cortul lui Dumnezeu cu oamenii”. Traducerea King James folosește cuvântul “tabernacol” pentru cort, adică “sanctuar”.

Această explicație are meritele ei. Ea conduce la aceeași concluzie privind judecata preadventă. Totuși cineva ar putea obiecta că aceasta este doar o figură de stil, o parabolă. Apostolul Pavel o folosește cu această valoare când scrie efesenilor că poporul lui Dumnezeu este “casa lui Dumnezeu” (2,19-22). Vom merge mai departe.

Capitolul 8 este o paralelă a capitolului 7 din Daniel.

Daniel 7 Daniel 8

Babilonia -leul

Medo-Persia -ursul Medo-Persia-berbecul

Grecia- pardosul Grecia-țapul

Roma-fiara care nu poate fi descrisă Roma-păgână și papală, forme ale lui

Anticrist- cornul cel mic

JUDECATA și Împărăția cerurilor CURĂȚIREA SANCTUARULUI

Fiara este arsă în foc Cornul este “frânt fără ajutorul vreunei mâini

Comparația continuă pentru a demonstra că Judecata din Daniel 7,9-11 este același lucru cu curățirea Sfântului Locaș din Daniel 8,14.

Cornul cel mic “avea o înfățișare ,mai mare decât celelalte coarne” (7,20) – “s-a mărit nespus de mult” (8,9), “a rostit vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt”“s-a înălțat până la Căpetenia oștirii” și “inima i s-a îngâmfat” (7,25) – (8,11.25), “se va încumeta să schimbe vremile și Legea” (7,25) – “va face să înceteze jertfa necurmată” (8,11), va triumfa pentru “o vreme, două vremi și o jumătate de vreme” (7,25) – va triumfa pentru “două mii trei sute de seri și dimineți “(8,14), “va asupri pe sfinți” (7,25) – “va nimici… poporul sfinților” (8,25), “i se va lua stăpânirea” (7,26) – “va fi frânt” (8,25).

Revelația privind curățirea Sanctuarului este punctul de vârf al profețiilor lui Daniel, Restul cărții conține explicația dată de îngerul Gabriel la această viziune. Ultimele versete din carte (12,3.13) se referă la această judecată și, implicit, la asigurarea dată bătrânului profet despre soarta lui. Domnul Hristos citează pe Daniel de 80 de ori, cel mai frecvent citat fiind “Fiul omului”. Pavel și Ioan tratează serios aceeași temă. Aceste referiri dau greutate deosebită temei curățirii Sanctuarului.

Începând din acest punct, nu mai apar fiare și alte simboluri. Limbajul se schimbă și devine specific slujbelor din sanctuar. Curățirea sfântului locaș trimite ferm la Leviticul 16 și precis la ziua ispășirii, Yom Kipur, care avea loc odată pe an.

Când se aduceau jertfe pentru păcat, vinovăția era transferată simbolic, prin sângele stropit, asupra sanctuarului. O dată pe an, marele preot făcea curățirea sanctuarului. El intra în Sfânta Sfintelor, unde nimeni altul nu intra, în nicio altă ocazie. Poporul aștepta afară cu mare încordare, temându-se că mijlocirea preotului putea să nu fie acceptată. Când Marele Preot ieșea din norul de tămâie, un sentiment de ușurare îi cuprindea pe toți. Dumnezeu continua să îi aibă în grija Lui, cu toate abaterile lor acum iertate. Bucuria era și mai mare în anul jubileului, când sclavii erau eliberați și toate datoriile șterse.

Expresia “curățirea Sanctuarului”, citată din Leviticul 16, are mai multe sensuri, toate trimițând la o lucrare de judecată. “A curății” este egal cu “a revenduca”, “a repune în drepturi”, “a restabili ”, “a justifica”, “a reabilita”. (Comparați cu: “vindicate” din limba englrză).

Din punct de vedere istoric, literar și lingvistic, Daniel 8,14 se referă la același eveniment ca Daniel 7,9-11.

O fază a judecății lui Dumnezeu trebuie să aibă loc înainte de venirea Domnului. Vor fi două învieri, prima a sfinților și alta, a nelegiuiților, după o mie de ani (Apoc. 20,7.8). Se impune ca linia să fie trasă între cele două clase înainte de ziua cea mare. Ori aceasta este misiunea Judecății.

S-ar putea obiecta că Dumnezeu nu are nevoie de o sesiune de judecată ca să constate cine merită să primească viața veșnică. “Domnul cunoaște pe cei care sunt ai Lui“ (II Timotei 2,19). Din faptul că toți proorocii și Domnul Hristos Însuși au învățat pe oameni despre judecata lui Dumnezeu înțelegem că aceasta va fi făcută pentru folosul ființelor create – păcătoși și neprihăniți, oameni sau îngeri.Toți, inclusiv Satan, vor avea ocazia să vadă dovezile pe care s-a bazat decizia finală în cazul fiecăruia. Dumnezeu este iubire, dar dreptatea este de asemenea parte din caracterul Lui. Nu va mai fi nicio întrebare în veșnicie despre caracterul guvernării lui Dumnezeu.

Toți cercetătorii Bibliei recunosc că Sanctuarul însuși și toate slujbele lui erau simboluri ale lui Mesia și ale lucrării Lui. Ziua ispășirii este o trimitere fără greș la judecata preadventă, a cărei concluzie este îmbrăcarea Miresei Mielului în haina de nuntă.

Sanctuarul israelit era microcosmosul Împărăției lui Dumnezeu. Tablele Legii în Sfânta Sfintelor, în slava prezenței lui Dumnezeu erau simbolul autorității Lui. Întreaga structură era mărturia planului Său de a locui cu oamenii. Există o temere aparent îndreptățită că opoziția prelungită față de adevărul biblic al judecății din Sanctuarul din cer să nu fie de ordin rațional. Biblia afirmă că “toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos “(II Cor. 5,10). Cu bunătate, Dumnezeu ne învață cum să scăpăm de împunsăturile unei conștiințe vinovate. Tăgăduirea judecății nu este parte din soluție.

Îmbrăcarea poporului sfinților în haina albă a neprihănirii veșnice este ultima fază a lucrării Domnului Hristos. Ea este punctul ei culminant. Moartea pe cruce a furnizat nijloacele legale pentru acest moment. Revenirea Lui, învierea morților și așezarea noului pământ sunt dezvoltări ale acestui moment. Nu este de mirare că vrăjmașul Domnului caută pe toate căile posibile să abată atenția oamenilor, sau să creieze confuzie la acest subiect central. Este de înțeles rolul unic al poporului rămășiței de a ridica și de a ține sus în fața lumii făclia acestui adevăr.

Epistola către Evrei repetă că sanctuarul din pustie a fost doar o copie modestă a adevăratului Sanctuar din cer. Chiar dacă nu putem preciza natura lui, funcția Domnului Hristos în acel Sanctuar este de neînlocuit.

Această lucrare a Domnului Hristos este principala activitate a cerului în timpul sfârșitului. Expresia aceasta apare și este repetată în explicația îngerului Gabriel. Ea se desfășoară după timpul de supremație a cornului cel mic și pregătește ziua cea mare a Domnului.

Viziunea lui Daniel despre istoria cornului cel mic este repetată lui Ioan după șase sute de ani. Simbolurile sunt foarte puțin modificate, dar identificarea este ușoară. Apocalipsa 12,13 și 14 desfășoară caracteristicile și acțiunile acestei puteri dușmane. Scena judecății din Daniel 7 este acum înlocuită cu scena predicării aceluiași eveniment în lume. Pentu prima dată în istorie se predică pe pănânt că “a venit ceasul judecății” (Apoc. 14,5.7). Până la această dată, în tot cursul istoriei, proorocii au vorbit despre acest eveniment la timpul viitor. Acum se vorbește la timpul prezent. Dumnezeu a ridicat un popor smerit și mic, care să spună lumii acest adevăr relevant și extraordinar de puternic.

Profețiile împlinite sunt scheletul solid al credinței. Riscul devierii este incomparabil mai mare pentru cititorii superficiali ai Bibliei. Anul profetic 1844 este important fiindcă arată că venirea pe lume și misiunea Bisericii Advente sunt reflectarea pe pământ a lucrării Domnului Hristos în Sanctuarul din cer. Acestea ne dau orientare în confuzia Babilonului spiritual de azi. La nivel personal, în mijlocul ispitelor periculoase ale sfârșitului, avem asigurarea cerului că soarta noastră este în mâini sigure. “Cel ce a început” în noi această lucrare bună, “o va încheia” la termen. Judecata de cercetare preadventă este motiv de bucurie și de încredere.

Titus Cazan

Cu permisiune

Sursa: www.tituscazan.com

Daniel 01.CUVANT INAINTE / Lori balogh

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:31 +0000

“APOCALIPSA VECHIULUI TESTAMENT”

-CARTEA LUI DANIEL-

CUVANT INAINTE

Materialele care urmeaza reprezinta sinteza mai multor ani de studii personale si de grup, avand ca subiect fascinanta carte a profetului Daniel-o incununare a Vechiului Testament. Am fost atras de acesta carte inca din anii adolescentei, si acum, dupa atatia ani, ea ma atrage si ma provoaca la un studiu tot mai aprofundat, pentru a-i patrunde tainele inca neintelese.

O deosebita binecuvantare am primit atunci cand am studiat Cartea lui Daniel in cadrul unei grupe de studiu si rugaciune, in care aportul fiecarui participant a fost deosebit de benefic. Probabil ca multe idei prezentate in prelegerile ce urmeaza s-au nascut atunci, in miezul discutiilor pe marginea cartii, discutii in care am avut deseori asigurarea prezentei Duhului Sfant in mijlocul nostru.

De un deosebit ajutor in alcatuirea prelegerilor a fost lucrarea fr. Dumitru Popa-“Daniel”, precum si studiile Scolii de Sabat care au avut ca tema Cartea lui Daniel. La acestea s-au adugat seminarii pe aceasta tema prezentate de conducatori ai bisericii si, nu in ultimul rand, inspiratia Duhului lui Dumnezeu.

Ciclul de prelegeri care urmeaza nu este o abordare exhaustiva a profetiilor lui Daniel ( nu este cazul ), ci una accesibila noua tuturor, chiar daca nu avem studii de teologie si istorie. Ceea ce am incercat a fost sa adun, din multimea informatiilor si datelor istorice, cele mai semnificative si demne de retinut adevaruri. Si, daca un singur suflet din aceasta lume larga se va apropia mai mult de Dumnezeu in urma celor prezentate, atunci scopul acestor prelegeri a fost atins si Mantuitorul nostru merita intreaga noastra recunostinta.

“Si avem cuvantul proorociei facut si mai tare, la care bine faceti ca luati aminte, ca la o lumina care straluceste intr-un loc intunecos, pana se va crapa de ziua si va rasari luceafarul de dimineata in inimile voastre.”

2 Petru 1, 19

Lori Balogh

“APOCALIPSA VECHIULUI TESTAMENT”

-GENERALITATI-

Cu totii recunoastem ca avem nevoie, atat ca biserica , dar si ca omenire in general, de o noua experienta religioasa, de o noua intelegere a vointei si a planurilor lui Dumnezeu cu aceasta lume, dar si de o noua orientare in ceea ce priveste relatiile interumane.

Dar, indiferent de nevoile prezente sau viitoare ale bisericii si omenirii, solutia deja exista, pregatita de un Dumnezeu al iubirii care a prevazut totul din timp. La aceasta din ce in ce mai acuta nevoie a bisericii dupa o noua experienta religioasa, solutia divina se afla in intoarcerea la Cuvantul lui Dumnezeu-Biblia-, in mod deosebit la cartile profetice Daniel si Apocalipsa.

“Cand cartea lui Daniel si a Apocalipsei vor fi mai bine intelese, credinciosii vor avea o cu totul alta experienta religioasa.” E. G. White, Marturii pentru predicatori

Ceea ce am afirmat mai sus nu este o simpla lozinca de fatada, ci o experienta pe care am trait-o personal impreuna cu o grupa de studiu si rugaciune, in care am studiat cartea profetului Daniel. Multimea binecuvantarilor primite in acele ocazii si lumina unei deschideri de orizont in ceea ce priveste profetia biblica, ne-au facut pe toti sa recunoastem valabilitatea afirmatiei de mai sus. Intr-adevar, Dumnezeu a pus in studiul celor doua carti niste binecuvantari speciale, care nu pot fi primite pe nicio alta cale.

Titlul acestei serii de prelegeri este inspirat dintr-o afirmatie a lui Ernst Kasemann:

“Apocalipsul acestei carti a Vechiului Testament este mama teologiei crestine.” Desmond Ford, Daniel, pag 23

Iata cateva motive care ma determina sa-i dau dreptate autorului care a facut aceasta afirmatie:

1. Ambele carti ( Daniel si Apocalipsa ) sunt carti profetice. Aceasta afirmatie nu pare sa spuna prea mult, caci in Biblie sunt nenumarate carti profetice, dar si capitole profetice din interiorul unor carti care nu au un caracter predominant profetic.

Spre deosebire de celelalte capitole sau carti profetice care privesc prima venire a Domnului Hristos, sau diferite momente din istoria poporului Israel, Daniel si Apocalipsa sunt carti ce contin profetii escatologice ( eskatos=ultim, logos= cuvant, studiu ).Prin urmare, profetiile continute in cele doua carti privesc, pe langa o vedere panoramica a istoriei lumii, si ultimele evenimente care se vor derula pe pamant inainte de revenirea Mantuitorului.

In Biblie mai exista si alte cateva capitole escatologice: Matei cap. 24; Luca cap.17 si 21; Ioel cap. 2, etc. Daniel si Apocalipsa sunt in intregime carti profetice cu acest caracter escatologic.

Cateva dovezi in acest sens chiar din cuprinsul cartii lui Daniel:

a) Daniel 2, 28: “Ce se va intampla in vremile de pe urma”. Visul lui Nebucadnetar din cap. 2 cuprinde evenimentele majore ale istoriei lumii pana la revenirea lui Hristos si restabilirea armoniei universale.

b) Daniel 8, 17: “Fii cu luare aminte, fiul omului, caci vedenia priveste vremea sfarsitului.” Sunt cuvintele ingerului Gabriel care este trimis de Dumnezeu sa-i explice lui Daniel vedenia pe care tocmai o primise.

c) Daniel 8, 19: “Iata, iti arat ce se va intampla la vremea de apoi a maniei, caci vedenia aceasta priveste vremea sfarsitului.”

d) Daniel 8, 26: Tu pecetluieste vedenia aceasta, caci este cu privire la vremi indepartate”

e) Daniel 10, 14: “Acum vin sa-ti fac cunoscut ce are sa se intample poporului tau in vremurile de apoi, caci vedenia este cu privire tot la acele vremuri indepartate.”

f) Daniel 12, 4.9: “Tu, insa, Daniele, tine ascunse aceste cuvinte si pecetluieste cartea pana la vremea sfarsitului. Atunci multi o vor citi si cunostinta va creste.”

Cred ca avem suficiente motive sa consideram studiul celor doua carti escatologice ca fiind unul cat se poate de actual si necesar, pentru intelegerea timpului sfarsitului in care deja ne gasim de o buna bucata de vreme.

2. Ambele carti au fost scrise in exil. In momentul in care au primit descoperirile profetice din partea lui Dumnezeu, Daniel se afla exilat in Babilon, iar apostolul Ioan era exilat pe insula Patmos din Marea Egee. Autorii omenesti ai celor doua carti, Daniel si Apocalipsa, au trecut printr-o experienta asemanatoare: au fost smulsi din tara lor, din familia lor, din biserica lor, fiind dusi departe, ca prizonieri ai unor puteri ostile poporului lui Dumnezeu.

In fapt, Daniel si Ioan au fost doi “straini si calatori”pe acest pamant, atat la propriu cat si la figurat. Imaginati-va si incercati sa intelegeti sfasierea de inima pe care au simtit-o cei doi atunci cand au fost smulsi din mediul lor natal si dusi departe, in necunoscut!

Daniel, un adolescent de numai 17 ani si Ioan, un batran avand in jur de 90 ani, ambii traind aceeasi experienta dureroasa a instrainarii de familie, de poporul din care faceau parte, dar si din biserica in care se dezvoltasera spiritual. Crunt este acest sentiment al dezradacinarii si al instrainarii!

Cele doua carti ne invata, printre altele, si urmatorul lucru: ca acea fagaduinta pe care o gasim pe paginile Bibliei de 366 ori- “Nu te teme, caci Eu sunt cu tine!”- este o fagaduinta vie pe care Dumnezeu o implineste cu aceia care trec prin cele mai crunte incercari ale vietii.

Si apoi, carui om i s-a mai spus vreodata din partea cerului ca el este “ preaiubit si scump”, asa cum i s-a spus lui Daniel? Carui om i s-a mai dat asigurarea ca el va fi mantuit, asa cum s-a intamplat cu Daniel in ultimele zile de viata?

“Iar tu, du-te, pana va veni sfarsitul! Tu te vei odihni si te vei scula iarasi odata in partea ta de mostenire la sfarsitul zilelor.” Daniel 12, 13

Cui i-a facut Domnul o asemenea promisiune? Unui om care, desi a fost inconjurat de onoruri si bogatii lumesti la curtile celor mai mari imperii ale timpului, toata viata sa a fost un strain si calator pe acest pamant, unui om care a cautat o patrie mai buna- patria cereasca.

Priviti la batranul apostol Ioan: Singur pe tarmul stancos al insulei, privind spre nesfarsitul marii care-l despartea de fratii sai, de biserica la cladirea careia trudise atat de mult! Traind din amintiri, nostalgic, ingrijorat de soarta bisericii, Ioan aude un glas, apoi vede un chip si simte o mana care il mangaie pe umeri:

“Nu te teme, caci Eu sunt Cel dintai si Cel de pe urma!”Apocalipsa 1, 17-18

Al cui era glasul, al cui era chipul si a cui era mana care-l mangaia pe batranul aplecat sub povara anilor? Erau chiar ale Mantuitorului in persoana.

Ce lectie spirituala putem invata din experienta celor doi barbati ai lui Dumnezeu! Cele mai mari descoperiri profetice facute vreodata de Dumnezeu unor oameni au fost date celor care au trait in cel mai inalt grad ca niste straini si calatori pe acest pamant; oameni care nu s-au legat sufleteste de nimic din ceea ce le oferea pamantul. Pentru Daniel si Ioan, nici functia, nici bogatia, nici pozitia in biserica, nici prigoana, nici viata, nici moartea, nimic nu i-a putut desparti de dragostea lui Hristos si de nadejdea unei lumi mai bune, aduse la existenta nu de om, ci de Dumnezeu.

3. Ambele carti sunt niste descoperiri ale lui Isus Hristos. Desi Cartea lui Daniel si Apocalipsa ne poarta prin istoria acestei lumi tulburate de razboaie, prezentandu-ne o multime de amanunte cu privire la lupta dintre bine si rau, totusi ele au in centru Persoana si lucrarea Mantuitorului in favoarea omenirii decazute.

Unde Il putem gasi pe Isus Hristos in Cartea lui Daniel?

In mod indirect, Il gasim pe Domnul oglindit in vietile si caracterele celor patru tineri credinciosi, in mod deosebit in viata si caracterul lui Daniel. Trei imparati pagani, care au stapanit peste doua imperii puternice ale vremii, au recunoscut ca in Daniel exista un duh inalt, “duhul dumnezeilor celor sfinti”. Nebucadnetar, Belsatar si Dariu Medul, venind in contact cu viata si principiile de viata ale tanarului exilat evreu, nu au putut decat sa recunoasca realitatea: Duhul lui Hristos locuia deplin in viata lui.

In mod direct si vizibil, Il gasim pe Mantuitorul acolo unde oamenii se asteptau cel mai putin- in cuptorul aprins al incercarilor. Desi cei trei prieteni si tovarasi de suferinta ai lui Daniel au fost arucati in cuptorul aprins , datorita refuzului lor de a se inchina chipului de aur, Nebucadnetar cel manios , spre surprinderea lui, zareste nu trei torte vii care se consuma, ci patru oameni liberi care se plimba prin mijlocul focului. Cel de-al patrulea personaj era atat de deosebit de ceea ce era obisnuit imparatul sa vada incat recunoaste in el un “fiu de dumnezei”.

Cine putea fi acest “fiu de dumnezei” daca nu Insusi Isus Hristos, Cel ce facuse fagaduinta:

“Daca vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine si raurile nu te vor ineca; daca vei merge prin foc, nu te va arde si flacara nu te va aprinde.” Isaia 43, 2

El, Mantuitorul in persoana, venise alaturi de cei trei tineri pentru a implini personal fagaduinta facuta.

Insa Mantuitorul apare si intr-unalt mod in Cartea lui Daniel: in descrierile profetice.

In cap.7 in care gasim descrisa scena judecatii preadvente, Domnul Hristos apare in calitatea sa de Avocat, de Aparator al neamului omenesc. Daniel 7, 13.

In cap. 8, care zugraveste conflictul dintre cornul cel mic si “capetenia ostirii”, careia Ii smulge jertfa necurmata, Mantuitorul este chiar Cel numit “capetenia ostirii”. Daniel 8, 11

In cap. 9, Isus apare ca Cel Uns, care va fi starpit, dar care va invia la timpul hotarat. Daniel 9, 25-27.

In cap. 12, Isus apare ca “Marele Voievod Mihail, Ocrotitorul copiilor poporului” lui Daniel, Cel care se va ridica la sfarsitul timpului pentru a-Si mantui copiii din marea stramtorare finala.

De retinut! Cartea lui Daniel ni-L prezinta pe Domnul sub un nume nou, nemaiintalnit in Vechiul Testament. Un Nume pe care Mantuitorul Si L-a insusit si L-a folosit cu mare placere in timpul activitatii Sale pamantesti de cel putin 80 ori- FIUL OMULUI.

“M-am uitat in timpul vedeniilor mele de noapte si iata ca pe norii cerurilor a venit Unul ca un Fiu al Omului: a inaintat spre Cel Imbatranit de zile si a fost adus inaintea Lui.” Daniel 7, 13

Fiul Omului- Numele pe care Domnul L-a folosit cu cea mai mare placere si prin care noi, oamenii pacatosi, intelegem cel mai bine umilinta si dragostea Sa fata de noi. El, Domnul slavilor, Creatorul celor vazute si nevazute, devine om, devine Fiu al Omului, pentru ca noi, simple fire de praf in acest univers, sa putem deveni fii si fiice ale lui Dumnezeu.

Acest nume simplu sub care Mantuitorul ni se descopere pe paginile Cartii lui Daniel cuprinde in esenta intregul plan al Mantuirii noastre- Evanghelia in samburele ei.

Au existat si inca mai exista obiectii cu privire la autenticitatea Cartii lui Daniel. Unii sustin ca Daniel nici macar nu a existat, ca el este o simpla legenda, “folclor evreiesc.”

Altii sustin ca de fapt cartea nu a fost scrisa in secolul al 6-lea in. Hr., asa cum reiese din cuprinsul ei, ci ar fi fost scrisa mult mai tarziu, in secolul al 2-lea, pe vremea Macabeilor si a lui Antioh Epifanul.

Desigur, cercetatorii Bibliei au la indemana o multime de argumente care dovedesc faptul ca aceasta carte nu e un fals, ci este o carte autentica. S-au gasit printre manuscrisele de la Marea Moarta, in pesterile de la Qumran, sute de fragmente din cartea lui Daniel, ce au fost publicate la Oxford in anul 1955. Insa dincolo de orice dovezi istorice, arheologice , sau de alta natura, Biblia ne ofera o dovada suprema a autenticitatii acestei carti- marturia personala a lui Isus Hristos. In predica Sa de pe munte, Mantuitorul aminteste de o singura carte din Biblia ebraica, si aceasta singura carte este Cartea lui Daniel.

“De aceea, cand veti vedea uraciunea pustiiri, despre care a scris proorocul Daniel, asezata in locul sfant- cine citeste sa inteleaga…” Matei 24, 15 Isus nu doar aminteste in trecat despre Cartea lui Daniel, dar El ne si indeamna sa o citim si sa cautam sa o intelegem.

Ce dovada mai credibila ne trebuie pentru ca sa credem ca aceasta carte este autentica, inspirata de Duhul Sfant si atat de importanta pentru oamenii ce fac parte din ultima generatie a umanitatii?

Concluzii: Cartea lui Daniel a fost studiata de multi oameni, fie prieteni, fie dusmani ai adevarului. A fost studiata de Isaac Newton, matematician si savant renumit; a fost studiata de Cristofor Columb, descoperitorul Americii, cel care ajunsese la concluzia ca sfarsitul lumii trebuia sa aibe loc dupa circa 400-500 ani. Parti din Cartea lui Daniel au fost studiate si de Adolf Hitler, cu specificarea faptului ca acesta, nefiind de acord cu adevarul profetic descoperit ( divizarea Europei, conform profetiei din cap. 2 ), a incercat sa sfideze vointa divina, incercand sa uneasca Europa pe cale militara.

Ocazia oferita de aceste prelegeri nu face dacat sa ne invite si pe noi la un studiu aprofundat al acestei carti deosebite, scrisa de un om deosebit, pentru niste timpuri atat de deosebite ca cele pe care le traim cu totii.

“ Lumina pe care Daniel a primit-o direct de la Dumnezeu a fost data in mod special pentru aceste zile de pe urma. Viziunile pe care el le-a avut pe cand se afla pe malurile raurilor Ulai si Hidechel, marile rauri ale Sinearului, sunt acum in procesul implinirii lor si tot ceea ce a fost profetizat se va implini in curand”. E. G. White, Scrisoarea nr. 57, 1896

Fie ca Dumnezeu sa reverse multe binecuvantari asupra celor ce se vor apleca cu sete de cunoastere asupra acestei carti biblice!

Lori Balogh

“Si avem cuvantul proorociei facut si mai tare, la

______________________________

Daniel 02.OM REAIUBIT SI SCUMP / Lori Balogh

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:31 +0000

DANIEL-“OM PREAIUBIT SI SCUMP”

In viata apar deseori momente de descurajare. In lupta cu pacatul, cu eul personal, dar si cu rautatea celor din jur, uneori obosim. Este ocazia de aur pentru Satana de a ne invalui in negura indoielii cu privire la iubirea lui Dumnezeu.

Loviti, biruiti de ispitele celui rau, sau de propria noastra fire pacatoasa, ne intrebam plini de neliniste: “ Oare ma mai iubeste Dumnezeu? Mai pot ajunge vreodata la tinta, la desavarsirea dorita de Dumnezeu? Desavarsirea caracterului este o tinta realista, care se poate atinge, sau e o simpla iluzie, o”fata morgana “, spre care omul alearga intrega sa viata, dar pe care nu o atinge niciodata?”

Multumim lui Dumnezeu ca exista un raspuns la toate aceste intrebari si indoieli, precum si la multe altele care ar putea sa se nasca in mintea noastra. Si, unul din raspunsurile date de Dumnezeu la aceste intrebari este insasi Cartea lui Daniel. Cartea aceasta, supranumita pe drept cuvant ‘Apocalipsa Vechiului Testament”, nu contine doar fragmente de istorie antica, nu ne prezinta doar profetie escatologica, ci si caractere de oameni care au atins deasavarsirea. Si aceasta nu in conditii de viata normale, ci in conditii de viata cu totul deosebite.

Cu privire la autorul cartii, se pune o intrebare cat se poate de fireasca: Se poate gasi in viata lui Daniel vreun lucru pacatos, vreun defect de caracter, vreo slabiciune? Greu de gasit asa ceva in viata lui Daniel, asa cum este ea prezentata in Biblie.

Sa tragem de aici concluzia ca Daniel era construit dintr-un alt material, ca nu era si el un om ca si noi, cu slabiciuni omenesti, cu defecte? Nu! Cu siguranta ca nu! Daniel era un om ca oricare dintre noi, cu inclinatii spre rau ca orice om. Dorim dovezi in privinta aceasta? Iata doar doua:

1. Biblia afirma ca”toti oamenii au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu”. Romani 3, 28. Nici Daniel nu facea exceptie, dupa cum nu au facut exceptie de la acesta realitate dureroasa nici Moise sau Ilie, care, desi au avut caderi si slabiciuni omenesti, au fost socotiti vrednici sa fie luati la cer.

2. In rugaciunea sa, Daniel isi marturiseste pacatul sau impreuna cu al poporului:

“pe cand inca vorbeam eu, ma rugam, imi marturiseam pacatul meu si pacatul poporului meu Israel…” Daniel 9, 20 pp.

Asadar, Daniel era un om ca oricare dintre noi. Insa era un om care , prin supunerea sa fata de vointa lui Dumnezeu si conlucrare cu Duhul Sfant, a atins niste culmi ale caracterului pe care nu multi oameni au reusit sa le atinga.

Cine dintre oameni a mai primit un calificativ maxim din partea cerului asa cum a primit Daniel? In raspunsul pe care ingerul Gabriel il aduce profetului, de trei ori apare expresia “om preaiubit si scump” Daniel 9, 23; 10, 11.12

Un om pacatos nu-si poate dori mai mult. Ce poate fi mai incurajator decat sa stii ca tu, om slab, cu caderi si pacate, in loc sa fii abandonat, esti pretuit inaintea cerului si esti preaiubit de Creator?

Asadar exista in Cartea lui Daniel un raspuns la momentele noastre de descurajare, de singuratate, de instrainare si de cadere. Cand ne predam viata cu totul in mainile lui Dumnezeu, cand Ii dam Lui inima noastra cu tot raul din ea, cerul este gata sa realizeze pentru noi si in viata noastra lucruri marete.

Un studiu atent al vietii acestui barbat al credintei, ne conduce la descoperirea unui buchet de calitati deosebite, demne de a fi puse ca tinta in viata oricarui om. Ceea ce este de remarcat in mod deosebit este faptul ca Daniel a exemplificat aceste calitati nu in conditii normale de viata, ci in conditii exceptionale.

Desi din familie regala, tanarul Daniel are parte inca din frageda tinerete ( in adolescenta ) de o viata grea si tulburatoare. Dezradacinat din tara lui si instrainat de propria sa familie,( care probabil a fost ucisa in timpul asediului Ierusalimului), apoi dus intr-o tara straina, indepartata si pagana, fara speranta de a se mai intoarce vreodata, avand conditia de rob, Daniel realizeaza doua lucruri extraordinare:

1. Ajunge la cea mai inalta pozitie sociala din timpul sau- prim- ministru sub mai multi imparati, conducand doua imperii puternice: Babilonul si Medo- Persia. Mai mult decat atat, el a reusit sa-si pastreze autoritatea si functia nu un an sau doi, ci aproape 70 ani- o viata de om!

2. Ajunge sa primeasca din partea cerului cel mai valoros calificativ moral: “om preaiubit si scump”.

Sa observam, pe scurt, cateva din acele calitati care au facut din Daniel un om cu adevarat de succes, un model pentru toate generatiile care au urmat.

CONCEPTIA DESPRE VIATA.

O gasim inca din primele versete ale cartii sale: Daniel 1, 1-2 De subliniat in aceste versete este afirmatia “Domnul a dat in mainile lui pe Ioiachim…”

Pentru Daniel nu exista ghinion sau noroc. El nu pune infrangerea lui Israel pe seama superioritatii armatelor lui Nebucadnetar, nici pe alte cauze. Dincolo de aparente, Daniel vede mana lui Dumnezeu care conduce istoria natiunilor si a indivizilor. Aceasta viziune asupra vietii inseamna maturitate spirituala, calitate pe care a pastrat-o si dezvoltat-o pe tot parcursul vietii, chiar si atunci cand imprejurarile erau nefavorabile.

UMILINTA

Daniel nu era un om de rand. El era un om de vita regeasca, un print al lui Israel, cu o educatie aleasa. Nobletea caracterului sau era recunoscuta printre cei din vremea sa. Profetul Ezechiel scrie in cartea sa : “chiar de ar fi in mijlocul ei acesti trei oameni: Noe, Daniel si Iov, ei nu si-ar mantui decat sufletul lor prin neprihanirea lor, zice Domnul.” Ezechiel 14, 14 Dupa ascensiunea sa in pozitia de mare demnitar la curtea lui Nebucadnetar, renumele lui Daniel creste vertiginos. Si totusi, Daniel ramane un om de o modestie exemplara.

Desi el este autorul cartii ce-i poarta numele, Daniel nu se pune pe sine in centrul acestei carti. Ar fi putut scrie cartea intr-un stil cu totul deosebit, elogiindu-se pe sine, intelepciunea sa, biruintele sale, pozitia sa la curtea Babilonului. Literatura antica abunda in asemenea elogii aduse omului. Daniel scrie despre sine doar strictul necesar, iar atunci cand scrie despre hotararea si statornicia sa, scrie la persoana a 3-a, ca si cand ar vorbi despre altcineva.

Orice reusita si succes care-l inalta in ochii semenilor, el le pune pe seama binecuvantarii lui Dumnezeu. Cand imparatul il intreaba: “ Esti tu in stare sa-mi spui visul si talcuirea?”, Daniel raspunde plin de modestie: “ Daca mi s-a descoperit taina aceasta nu inseamna ca este in mine o intelepciune mai mare decat a tuturor celor vii…Dar este in ceruri in Dumnezeu care descopera tainele.” Daniel 2, 26- 30

HOTARAREA

Iata o calitate care e cu atat mai de apreciat cu cat Daniel a manifestat-o la o varsta de adolescent ( 17 ani ) .

“Daniel s-a hotarat”… Daniel 1,8 Noua ni se pare usorsi firesc. Citim si credem ca asa este firesc sa se intample. Sa nu credem ca lui Daniel i-a fost usor! Orice hotarare presupune o lupta crancena in sufletul omului, o lupta intre bine si rau, intre ascultare si neascultare fata de vointa lui Dumnezeu.

Oare tanarului Daniel nu i-a fost teama de urmari? Oare frica si descurajarea nu-l urmareau si pe el? Desigur! Era doar un om ca oricare din noi. Era un tanar inca necalit in greutatile vietii. Dar, desi lupta sufleteasca a fost teribila, Daniel a biruit.

Hotararea unui om de a face voia lui Dumnezeu este un act juridic ce Ii permite lui Dumnezeu sa lucreze in favoarea omului, fara ca Satana sa poata obiecta. La doar 17 ani, Daniel s-a hotarat sa ramana de partea lui Dumnezeu, de partea adevarului si a dreptatii, iar Dumnezeu nu a ramas dator fata de el: a binecuvantat aceasta hotarare cu o putere care l-a facut pe Daniel sa-si pastreze si sa-si intaresaca hatararea intreaga sa viata.

RESPECTUL

Exista multi oameni hotarati, intr-un domeniu sau altul, insa hotararea insotita de respect este o floare rara. Priviti-l pe Daniel cum vorbeste dregatorului babilonian dupa ce a luat hotararea de a-si trai credinta asa cum a invatat-o!

“Daniel s-a hotarat…si a rugat pe capetenia famenilor sa nu-l sileasca sa se spurce”…Daniel 1, 8

Daniel ar fi putut sa ia o atutudine sfidatoare, caracteristica varstei, si ar fi putut spune dregatorului: “ Stii ceva? Eu sunt evreu si nu unul oarecare, sunt un evreu de vita regala. Eu n-am sa ma ating de bucatele voastre spurcate chiar daca m-ai taia in bucatele!” Nu, Daniel nu este arogant, desi stie ca Dumnezeu este de partea lui si il va ajuta. Dimpotriva, vorbeste plin de respect si tact, chiar daca in fata sa se aflau asupritorii poporului din care facea parte.

“Vesnic sa traiesti, imparate! – este salutul cu care batranul Daniel, in varsta de peste 80 ani la acea data, il intampina pe imparatul Dariu, din mijlocul gropii cu lei in care fusese aruncat. Ar fi putut recurge la blesteme, la amenintari, cuvinte de ocara la adresa imparatului care-l trimisese pe nedrept la moarte, dar el nu a facut-o. Si-a pastrat respectul chiar intre fiarele inspaimantatoare si infometate din groapa leilor, dovedind ca diamantul ramane diamant chiar atunci cand este aruncat in noroi.

CREDINTA

“Incearca pe robii tai zece zile…” ii cere Daniel capeteniei famenilor. Daniel 1, 12

Pe ce baza ii cere Daniel acest termen relativ scurt ? Pe baza experientei ca o alimentatie sanatoasa si simpla ii vor face mai bine decat hrana de la masa imparatului? Putin probabil ca intr-un timp atat de scurt putea sa se vada o diferenta atat de clara! Inclin sa cred ca Daniel s-a bazat mai mult pe Dumnezeu decat pe alimentele sanatoase.

Daniel a ramas un om al credintei si in postura de rob, dar si de mare demnitar, si ca un condamnat la moarte, dar si in mijlocul onorurilor de la curtea celor doua mari imperii. Iar atunci cand ii erau in joc averea, functia sau viata, el nu a ezitat nicio clipa in a se increde in Dumnezeu, orice s-ar intampla. Daniel a stiut sa renunte la toate. La un singur lucru nu a renuntat niciodata- la legatura sa cu Dumnezeul sau. El L-a iubit pe Dumnezeu din tota inima sa, cu tot cugetul sau, cu toata puterea sa si cu tot sufletul sau. Iar Dumnezeu l-a onorat peste asteptari.

Si in viata noastra vor veni mereu ocazii de a alege intre un serviciu mai bun, cu compromisuri, si unul mai putin bun, dar curat; mereu vom fi pusi in situatia de a alege intre a-L asculta pe Dumnezeu si a nu-L asculta. Daniel a stiut sa aleaga partea cea buna care nu i se va lua. Dumnezeu l-a onorat si in aceasta viata, dar il va onora si cu viata vesnica.

SPIRITUL FRATESC

Daniel nu a fost un om izolat, un singuratic, un pustnic. In momentele de incercare el a cautat intotdeauna partasia fratilor sai, impartasind cu ei bucuriile si necazurile. Ar fi putut lua singur povara luptei, inchizandu-se in sine si experimentand doar pentru sine puterea lui Dumnezeu. El insa cunostea adevarul exprimat de Mantuitorul, cu sase secole mai tarziu: “Acolo unde sunt adunati doi sau trei in NumeleMeu, voi fi si Eu in mijlocul lor.”Matei 18, 20

Iar atunci cand primeste raspuns la rugaciunea unita a celor patru , el stie sa multumeasca in numele tuturor. Da, lupta credintei se poate duce si de unul singur, dar ce putere si binecuvantare este acolo unde alaturi de tine lupta, se roaga si pun umarul la greutati si fratii tai de credinta!

BUNATATEA

Daniel a fost un om de o bunatate exemplara. Dupa ce este inaltat in slujba si onoruri, el ar fi putut sa se retraga fericit in noua sa lume, consumandu-si succesul de unul singur. Daniel insa se gandeste si la tovarasii sai de suferinta si rugaciune, cerandu-i imparatului sa le dea lor slujbele imparatesti. Este adevarat ca nu e o mare virtute ca cineva sa-si iubeasca prietenii. Orice om, cat de rau ar fi, are prieteni la care tine intr-un fel sau altul. Spunea Domnul intr-o ocazie: “Daca-i iubiti pe cei ce va iubesc, ce lucru deosebit faceti?”

Iata ca Daniel face un lucru cu totul deosebit: isi iubeste chiar si dusmanii. Si a dovedit-o cu prisosinta, impiedicand uciderea inteleptilor Babilonului de indata ce i s-a descoperit visul imparatului. “Nu pierde pe inteleptii Babilonului”!- a fost primul sau gand si prima sa cerere dupa ce Dumnezeu i-a descoperit visul. Cine erau, de fapt, acesti intelepti? Erau cei care, mai tarziu, il vor urmari pe Daniel, plini de ura si invidie, cautand un motiv de a-i face cel mai mare rau posibil.

CURAJUL

Intreaga viata a lui Daniel poarta amprenta unui curaj sfant, izvorat dintr-o relatie stransa cu Creatorul sau. Numai cu un asemenea curaj a putut Daniel sa se prezinte in fata unor imparati pagani, ca Nebucadnetar, sau Belsatar, mustrandu-i pentru pacatele lor. Nu este ceva usor de facut sa apari in fata celor mai puternici oameni ai lumii, in fata carora tremurau multimi de oameni, si sa le transmiti un mesaj atat de incomod.

De unde acest curaj? Care era sursa lui? Daniel era constient de misiunea sa cereasca. Inainte de a fi un mare demnitar pamantesc, el stia ca este un ambasador al cerului. Si aceasta misiune nu a uitat-o niciodata.

DEZINTERESUL MATERIAL

Pe tot prcursul vietii sale, de peste 90 ani, niciodata Daniel nu a fost manat in actiunile sale de vreun interes material. “Tine-ti darurile!”, a fost raspunsul promt dat lui Belsatar, atunci cand imparatul a dorit sa-l recompenseze pentru descifrarea mesajului misterios de pe zid.

CORECTITUDINEA

Capitolul 6 al Cartii lui Daniel ne relateaza despre un moment din viata lui in care totul a fost pus sub lupa. Vrajmasii sai au incercat sa gaseasca ceva, cat de marunt, in viata lui, in slujba lui, in datoriile fata de statul de atunci, in religia lui. Zadarnice le-au fost eforturile, trebuind sa recunoasca in Daniel o corectitudine de exceptie.

“Atunci capeteniile si dregatorii au cautat sa afle ceva asupra lui Daniel, ca sa-l parasca in ce privea treburile imparatiei. Dar n-au putut sa gaseasca nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentru ca el era credincios si nu se gasea nicio gresealala la el si niciun lucru rau.” Daniel 6, 4

Dupa controale repetate si amanuntite din partea garzii financiare a timpului, din partea politiei economice si a curtii de conturi, plini de ciuda, acesti invidiosi au trebuit sa recunoasca: “ Nu vom gasi niciun cuvant de plangere impotriva acestui Daniel.” Daniel 6, 5

Cat de mult a fost onorat Dumnezeu prin cinstea si corectitudinea acestui om! Oare ce s-ar fi intamplat cu el daca ar fi fost gasit vinovat in vreo privinta: mita, inselaciune, coruptie, evaziune fiscala, trafic de influenta, delapidare, deturnare de fonduri guvernamentale, etc.?

STUDIUL SCRIPTURILOR

Daniel cunostea Scripturile existente la acea data, fapt care l-a ajutat sa-si dezvolte o credinta puternica si sa treaca mai repede peste momentele de criza. Aplecandu-se asupra cartii lui Ieremia, pe care o studia cu interes, el a inteles ca robia babiloniana se apropia de sfarsit, fapt ce a fost o mare mangaiere pentru sufletul sau.

VIATA DE RUGACIUNE

De fapt aici gasim adevaratul izvor al tuturor calitatilor amintite pana acum. Dupa interdictia semnata de Dariu cu privire la inaltarea vreunei rugaciuni in intreg imperiul , Daniel se retrage linistit in apartamentul sau si, fara sa-si ia masuri de siguranta speciale, continua sa se roage de trei ori pe zi, asa cum facuse intotdeauna. Nici macar amenintarea cu moartea nu-l impiedica pe Daniel sa mentina legatura lui cu Dumnezeu.

Cateva concluzii:

Cand a primit Daniel calificativul maxim din partea cerului, fiind numit “om preaiubit si scump”? Oare atunci cand s-a hotarat sa nu se spurce cu alimentele necurate de la masa imparatului? Sau cand a mustrat plin de curaj pacatele celor doi imparati puternici? A primit el acest calificativ cand se afla in fundul gropii cu lei? Sau cand a iesit curat in urma controalelor de care a avut parte? Nicidecum!

Momentul in care cerul ii adreseaza aceste cuvinte de dorit pentru orice om, este cel al rugaciunii. De ce nu i se spune “om preaiubit si scump” si in alte imprejurari? Pentru ca oameni corecti, oameni care studiaza Biblia, care sunt curajosi, care dovedesc dezinteres material, care sunt plini de respect fata de semeni si buni in relatiile cu cei din jur, mai exista in lume. Putini insa , au avut o viata de rugaciune ca a lui Daniel.

Virtutile sunt zerouri fara valoare, daca nu sunt precedate de o cifra care sa le dea valoare. Si ceea ce da valoare tutror vitutilor este o legatura vie cu Hristos, Domnul.

“Om preaiubit si scump” este sigiliul lui Dumnezeu pus pe fruntea acestui barbat care a ogindit intr-un mod desavarsit caracterul lui Hristos. Acestui om , care a devenit autorul “Apocalipsei Vechiului Testament”, i s-a oferit privilegiul sa vada prin ochii profetiei, istoria omenirii cuprinzand mai bine de 2500 ani.

Fie ca acest sigiliu sa fie pus pe fruntea fiecaruia dintre noi, cei care traim pe pragul implinirii ultimelor profetii care vestesc venirea Imparatiei slavei Domnului nostru Isus Hristos!

Lori Balogh

______________________________

Daniel 03.UN ADOLESCENT IN LUPTA / Lori Balogh

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:31 +0000

UN ADOLESCENT IN LUPTA

-CAPITOLUL1-

Cartea lui Daniel este o carte de exceptie, de o complexitate si varietate unica. In ea gasim istorisiri simple, intelese si de copii; gasim modele de viata pentru tineri; gasim lupte, incercari, experiente si biruinte pentru cei maturi; dar gasim si hrana tare , consistenta, pentru mintile insetate de studiu si cunoastere. Dar, mai important decat toate acestea, este faptul ca in cuprinsul ei gasim , ca punct central al tuturor descoperirilor profetice, pe Domnul Isus Hristos.

Cateva date generale despre Cartea lui Daniel:

Cartea este alcatuita din doua parti distincte: – o parte istorica, cu elemente profetice ( cap. 1-6 )

- o parte profetica, cu elemente istorice ( cap. 7-12 )

Capitolele 1-6 redau evenimentele istorice in ordine cronologica. Capitolele 7-12 redau viziunile primite de profetul Daniel , de asemenea in ordinea primirii lor.

Daca partea istorica a cartii ne arata ce caracter trebuie sa dobandim pentru a putea trece cu bine prin criza finala a lumii, partea profetica a cartii ne arata natura, timpul si marimea crizei ce sta sa se declanseze in timpul din urma. In ansambul ei, intreaga carte este de o importanta deosebita pentru pregatirea noastra pentru ultimele evenimente.

De observat! Cartea lui Daniel, fie ca este vorba de partea ei istorica, fie ca este vorba de partea ei profetica, ne invata un lucru deosebit de important: Orice se intampla in lumea in care traim, fie ca este vorba de evenimente politice, economice, sau de alta natura, toate au in esenta un substrat religios. Istoria lumii a inceput cu un conflict religios, intre religia adevarata, practicata de Abel, si religia falsa, practicata de Cain. Istoria lumii se va incheia tot cu un conflict religios, intre biserica credincioasa lui Dumnezeu ( “Ramasita” ) si biserica apostaziata ( Babilonul spiritual ). Intre acesti doi poli, evenimentele majore ce se petrec in lume au, mai mult sau mai putin vizibil, un substrat religios.

Cateva exemple recente: 1. Razboiul din Bosnia nu s-a purtat intre sarbi si bosniaci, deci intre doua etnii, ci intre sarbi si sarbi, unii de religie ortodoxa, altii de religie musulmana. Aparenta a fost aceea a unui razboi interetnic; in realitate a fost vorba de un conflict religios.

2. Primirea in NATO: Se invoca criterii legate de economie, putere armata, pozitie geografica. In realitate, primire in NATO s-a facut pe criterii religioase. Tari mai mici decat Romania, cu armate slabe si economii in tranzitie, au fost primite de timpuriu in sanul aliantei, deoarece sunt tari catolice. Romania, desi este o tara relativ mare, cu o armata destul de numeroasa, a fost primita mult mai tarziu, populatia ei fiind majoritar ortodoxa.

3. Primirea in UE: Se invoca de asemenea criteriile economice. Turcia este insa respinsa pe motiv ca o tara musulmana nu are ce cauta intr-o comunitate crestina.

4. Caderea comunismului in Europa de Est: In aparenta s-a datorat unor “revolutii de catifea”, sau unor revolutii violente ( ca in Romania ). In realitate comunismul a cazut ca urmare a unei conspiratii in care Vaticanul si Casa Alba, condusa de presedintele Reagan, au fost pionii principali.

Cartea lui Daniel ne invata ca problema inchinarii este cea care sta la baza oricaror evenimente din viata indivizilor sau a natiunilor.

Daniel 1, 1-2:

“In al treilea an al domniei lui Ioiachim, imparatul lui Iuda, Nebucadnetar, imparatul Babilonului, a venit impotriva Ierusalimului si l-a impresurat. Domnul a dat in mainile lui pe Ioiachim, imparatul lui Iuda, si o parte din vasele casei lui Dumnezeu. Nebucadnetar a dusvasele in tara Sinear, in casa dumnezeului sau, le-a pus in casa visteriei dumnezeului sau.” Cartea lui Daniel incepe cu o informatie importanta pentru noi, caci avem posibilitatea de a confrunta istoria cu raportul biblic. Increderea noastra in autenticitatea cartii creste atunci cand constatam ca cele doua surse ne transmit aceleasi informatii. Prin urmare, Cartea lui Daniel este demna de incredere si din punct de vedere al adevarului istoric.

Pentru Daniel, aceasta data istorica avea o semnificatie pe care noi cu greu o putem intelege.

In armata, aproape fara exceptie, soldatii socotesc cu maxima exactitate numarul zilelor care au mai ramas din stagiul militar. In orice unitate militara, pe ziduri, pe garduri, pe mesele din cantina, etc., se pot citi cifre ca 124 AMR, sau 231 AMR, sau 67 AMR…Tot acest calcul al zilelor ramase pana la lasarea la vatra are la baza ziua, luna si anul in care militarul a fost incorporat. La fel si pentru Daniel, era foarte imporatanta data exacta a inceputului exilului si a robiei babiloniene. El cunostea foarte bine profetia din Ieremia 25, 11-12, in care Domnul descoprea ca robia urma sa dureze exact 70 ani. Parca il vedem pe tanarul Daniel, pornind de la acest an- al treilea al domniei lui Ioiachim- scazand fiecare an ce se scurgea din exilul sau si consemnand:69 AMR (“au mai ramas”), 68 AMR, 67 AMR…

Ioiachim- imparat al regatului lui Iuda, pe care Biblia il caracterizeaza ca pe un imparat rau, necredincios. Cartea Cronicilor vorbeste despre “uraciunile pe care le-a savarsit si raul pe care l-a facut” ( 2 Cronici 36, 8 ) Este de mirare cum, dintr-un imparat bun, cum a fost Iosia, tatal sau- un imparat ale carui fapte sunt comparate cu ale lui David- a putut sa se nasca un fiu rau si necredincios.

In istoria regilor lui Iuda observam adesea acest lucru ciudat, de neinteles pentru noi: Din parinti buni, devotati si credinciosi s-au nascut copii rai, necredinciosi; si invers, din parinti rai s-au nascut copii buni. Iata o taina ce poate ca ne va fi lamurita in vesnicie, in Imparatia lui Dumnezeu.

Faptele rele ale acestui imparat au reprezentat doar picatura care a umplut paharul maniei lui Dumnezeu. Paharul a fost umplut treptat, si la aceasta au contribuit toti imparatii rai dinaintea lui, precum si intregul popor al tarii. Dumnezeu avertizase din timp poporul Sau cu privire la pedeapsa care ii astepta. In Ieremia cap. 27, Dumnezeu a descoperit poporului exact in ce consta pedeapsa- robia in Babilon. Iar in Ieremia cap. 25, Dumnezeu a descoperit si durata exacta a pedepsei- 70 ani de robie.

Asadar, in anul al treilea al lui Ioiachim- anul 605 iHr. – imparatul Nebucadnetar porneste asa-numita “campanie siriana”, in timpul careia ii infrange pe fenicieni, sirieni si egipteni, in lupta de la Karkemis. Pentru a-si consolida Victoria, Nebucadnetar cucereste si Ierusalimul.

Este demn de observat conceptia lui Daniel cu privire la lume si viata, asa cum reiese din versetul 2: “Domnul a dat in mainile lui pe Ioiachim…” Daniel vede dincolo de evenimentele ce se petrec pe pamant, o mana nevazuta care conduce totul, o Inteligenta suprema careia nu-i scapa nimic din ce se intampla pe pamant.

Un istoric, un cronicar oarecare, ar fi relatat evenimentul cautand fel de fel de explicatii pentru infrangerea armatelor lui Ioiachim: o inzestrare militara slaba, superioritatea armatei lui Nebucadnetar, conditiile economice si politice, aliantele politice, etc. Daniel insa, cu ochii lui spirituali, vede mai adanc decat ceea ce se vede la suprafata si recunoaste in esecul lui Ioiachim vointa divina care a adus ceasul judecatii si al pedepsei pentru poporul sau.

Vasele de aur de la Templu, luate de Nebucadnetar, erau mai valoroase decat aurul din care erau facute, caci erau de fapt niste simboluri nationale ale poporului evreu. Ele nu erau in numar de 10 sau 20, nici macar 100 sau 200, ci erau intr-un numar impresionant- 5669 de pise din aur masiv.

Unde au fost duse? “In casa visteriei dumnezeului sau”, probabil in Esagila-templul lui Marduk, principalul zeu babilonian.

De observat! Dumnezeu se umileste pe Sine ingaduind ca vasele dedicate Templului Sau din Ierusalim sa fie depuse in templul unui idol pagan. Oare de cate ori Dumnezeu nu este umilit si dezonorat atunci cand noi facem pacate peste pacate? Si El ne rabda nu un an, nu cinci, nu zece, ci uneori o viata intreaga. Insa exista o limita a rabdarii divine! Dincolo de ea se afla judecata si pedeapsa.

Daniel 1, 3- 7: Cu ocazia campaniei siriene, in care Nebucadnetar a cucerit Ierusalimul, sunt luati si cativa ostateci de vita regeasca ai Regatului Iudeii. Luarea de ostateci era un obicei al vremii. Imparatii cuceritori aveau placerea sa-si impodobeasca curtile domnesti cu cele mai frumoase si mai reusite trofee omenesti luate din tarile cucerite. De fapt, in acest gest al lui Nebucadnetar gasim implinirea unei profetii facute de profetul Isaia imparatului Ezechia, dupa o vizita primita de acesta din partea solilor babilonieni. ( Isaia 39, 6-7 )

Tinerii luati prizonieri se pare ca erau niste adolescenti avand intre 16 si 17 ani. Ne sugereaza acest lucru versetul 5, caci imparatul voia “ sa-i creasca” timp de trei ani si sa-i instruiasca. Documentele vremii ne arata ca niciun tanar nu putea ocupa o slujba la curtea imparatului Persiei inainte de a implini varsta de 17 ani.

Schimbarea numelor a fost si ea o incercare si o metoda primitiva de spalare a creierelor. Acesti tineri trebuiau sa uite complet cine erau ; trebuiau sa-si uite poporul, religia si obiceiurile, dedicandu-se in intregime slujirii imparatului Babilonului si adoptand noile obiceiuri, noua cultura si noua religie.

Semnificatia numelor: – Daniel ( Dumnezeu este judecatorul meu ) devine Belsatar ( Bel sa ocroteasca viata regelui )

- Hanania ( Iehova e binevoitor ) devine Sadrac ( Luminatul soarelui )

– Misael ( Cel ce apartine lui Dumnezeu ) devine Mesac ( nume ce deriva de la zeul lunii )

- Azaria( Iehova ajuta ) devine Abed- Nego (Slujitor al zeului Nabu )

Daniel 1, 8: “Daniel s-a hotarat sa nu se spurce cu bucatele alese ale imparatului si cu vinul pe care-l bea imparatul.”

Iata o lectie de viata pe care Biblia ne-o ofera gratuit: Orice reusita, orice succes in aceasta viata incepe cu hotararea de a ramane de partea adevarului, a dreptatii, a lui Dumnezeu. Cat de frumos suna hotararea acestor patru tineri, tinand cont ca erau inca niste adolescenti, ca erau straini intr-o tara pagana, ca erau departe de familie, iar riscul de a nu se supune directivelor imparatului era enorm: ii putea costa viata.

Motivele pentru care tinerii evrei nu puteu consuma hrana hotarata de imparat erau mai multe la numar: 1. La masa imparatului se consumau carnuri din animale necurate, al caror consum era oprit de legile date lui Israel.

2. Animalele nu fusesera sacrificate dupa legea evreilor ( Levitic 17, 14-15 ). carnea avea sangele in ea, iar consumul de sange era oprit.

3. O parte a hranei era inchinata zeilor babilonieni si folosirea ei era considerata ca o inchinare adusa acestor zei.

4. Tinerii stiau ca trupurile lor erau temple ale Duhului Sfant, ei avand datoria de a le pastra intr-o stare cat mai buna.

Tinerii acestia ar fi putut invoca scuze omenesti in fata provocarilor la care au fost supusi. In definitiv, erau robi intr-o tara straina, la discretia unui imparat pagan. Ei ar fi putut gandi ca Dumnezeu ii intelegea si i-ar fi iertat pentru eventualele compromisuri pe care le-ar fi facut. Cu toate acestea, ei au ramas verticali, infruntand incercarea cu o credinta si un curaj neobisnuite pentru niste tineri ca ei.

“Daniel a rugat pe capetenia famenilor dregatori sa nu-l sileasca sa se spurce…” Umilinta si tact! El ar fi putut bate cu pumnul in masa, ar fi putut ameninta cu pedeapsa lui Iehova, spunand plin de trufie: “ Stii ceva? Noi suntem evrei! Noi nu ne spurcam cu gunoaiele astea. Ele sunt bune pentru caini, nu pentru noi!”

Imprejurarea aceasta imi aminteste de experienta negativa a unui sofer de camion, de abia angajat intr-o intreprindere de stat. Omul se duce la seful de coloana si-i spune categoric: “Uite care e problema: Eu m-am facut adventist si, de azi inainte, pe mine n-ai sa ma mai prinzi lucrand sambata. Te priveste pe cine pui in locul meu pe camion.” Urmarea? Omul a fost dat afara imediat.

Daniel nu a procedat in felul acesta. Cand el si-a cerut drepturile, nu a facut-o amenintand, ci rugandu-l pe seful sau sa-l inteleaga si sa-l ajute in problema lui.

Daniel 1, 9- 14

Dieta ceruta de cei patru tineri era formata din cereale, legume si fructe, adica acea dieta simpla data omului in Eden si imediat dupa potop.

Perioada de incercare ceruta de tineri era una destul de scurta- doar 10 zile.Probabil ca in 10 zile nu s-ar fi vazut o deosebire atat de evidenta intre ei si restul de tineri care mancau in mod obisnuit la masa imparatului. Se pare ca tinerii evrei s-au bazat mai mult pe interventia lui Dumnezeu in favoarea lor, decat pe consecintele naturale ale acestei diete

Daniel 1, 15- 17 Tinerii care L-au onorat pe Dumnezeu, au fost onorati, la randul lor de El. Ei s-au putut bucura nu doar de o sanatate excelenta, dar Dumnezeu le-a dat intelepciune si pricepere in toate domeniile de studiu.

Ce au studiat acesti tineri in Babilon?

1. Matematicile. Cu o mie de ani inainte de vremea lui Daniel, babilonienii stiau sa rezolve ecuatii de gradul doi. De asemenea, ei stiau sa ridice un numar la patrat, sa extraga radacina patrata, sa extraga radacina cubica. Foloseau sistemul zecimal, dar si pe cel sexazecimal. Tot babilonienii au fost cei care au impartit ora in 60 minute si cercul in 360 grade.

2.Astronomia. Babilonienii inregistrau eclipsele de Soare si de Luna si chiar le puteau calcula in avans.

3. Arhitectura. Babilonienii erau maestri in arhitectura. Sub domnia lui Nebucadnetar, Babilonul a devenit o bijuterie a lumii antice. Erau mari constructori de canale, foloseau irigatiile si foloseau , ca element architectonic, arcul din caramizi.

4. Comertul. Babilonienii foloseau chitante, note de plata, cecuri, scrisori de credit, adica mijloace moderne.

Desigur ca, pe langa aceste cunostinte valoroase, babilonienii aveau si o multime de pseudo-stiinte. In lumea antica, stiinta adevarata era amestecata cu religia, magia, astrologia si alte pseudo-stiinte. Sunt convins ca acesti tineri evrei, asa cum au avut taria de a se hotari sa ramana credinciosi intr-o problema relativ mai putin importanta, ca dieta, ei au ramas la fel de credinciosi si atunci cand au venit in contact cu idolatria pagana a babilonienilor. Nu stim cum au reusit aceasta in acel mediu, nu stim ce lupte au avut de dus, dar au reusit. Si credinciosia lor in cursul evenimentelor viitoare este un argument in acest sens.

Daniel 1, 18- 21

Dupa trecerea perioadei de instruire, a urmat examenul. Examinator a fost imparatul in persoana. Rezultatul ? Tinerii evrei au fost gasiti de zece ori mai priceputi, mai competenti si mai pregatiti decat toti inteleptii cu state vechi in Babilon. De observat superlativul pe care Biblia il foloseste de trei ori in versetul 20: “in toate lucrurile” ( deci nu au neglijat niciun domeniu de pregatire ), “de zece ori mai destoinici” ( echivalentul notei zece ) si “ decat toti vrajitorii”( o superioritate intectuala evidenta. La doar 20 ani, acesti tineri depaseau in cunostinta si pricepere toata crema intelectualitatii Babilonului ).

A fost acest rezultat exceptional doar o simpla minune divina? Desigur ca Dumnezeu i-a binecuvantat in mod deosebit. Dar, in acelasi timp, sunt convins ca a existat si un efort sustinut si din partea lor. Ei au mers dupa principiul: “Domnul ma va ajuta, de-mi voi face partea mea.”

Frumoasa fagaduinta din Deuteronom 28, 13 s-a implinit cu Daniel si cei trei tovarasi ai sai, dar ea se va implini cu orice tanar care-si consacra viata sa lui Hristos.

“Domnul te va face sa fii cap, nu coada; totdeauna vei fi sus si niciodata nu vei fi jos, daca vei asculta de poruncile Domnului Dumnezeului tau…” Deuteronom 28, 13

Stiti cat a ramas Daniel “cap si nu coada”? Cat timp a fost binecuvantat datorita credinciosiei sale? Daniel a fost luat rob in Babilon pe la anul 605 iHr. Examinarea se pare ca a avut loc dupa trei ani, adica in anul 603 iHr. Cirus s-a urcat pe tron in anul 536 iHr. Socotiti, va rog, si veti vedea ca timp de 70 ani Daniel a fost onorat de Dumnezeu in functii de mare demnitar, chiar de prim- ministru, sub domnia mai multor imparati: Nebucadnetar, Evil- Merodac, Belsatar, Dariu Medul si Cirus. Imparati s-au urcat pe tron, imparati au parasit tronul; imperii s-au ridicat, imperii au cazut, insa Daniel a ramas neclintit si binecuvantat. De ce ? Pentru ca el a stiut sa faca alegerea cea buna inca din adolescenta.

“Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui si toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra.” Matei 6, 33

Concluzii: Daniel si cei trei tovarasi ai sai au trait in Babilonul istoric. Probabil ca multi iudei au trait exilati in Babilon, insa doar cei patru au stralucit prin credinciosia lor. Multi au fost chemati sa fie o lumina in intunericul spiritual al Babilonului, insa putini au fost alesi. Azi, istoria se repeta. Traim in mijlocul Babilonului spiritual intunecat al inceputului mileniului trei. Biserica este din ce in ce mai plina de oameni. Cantitativ, lucrurile se pare ca merg bine, insa cum stau lucrurile din punct de vedere calitativ? Unde mai stralucesc caractere ca cel al lui Daniel si al celor trei prieteni ai sai?

Multi sunt chemati, dar putini sunt alesi! Oare tu si eu din ce categorie facem parte?

Lori Balogh

______________________________

Daniel 04.SI IMPARATII AU VISELE LOR / Lori Balogh

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:31 +0000

SI IMPARATII AU VISELE LOR

-CAPITOLUL 2-

In toate timpurile, au existat oameni care au acordat o importanta deosebita viselor. Noi insine, atunci cand nu uitam imediat ceea ce am visat in timpul noptii, ne povestim unii altora minunatiile care ne-au trecut prin minte in timpul somnului. De cele mai multe ori ne amuzam de asociatiile stranii pe care le face creierul nostru atunci cand suntem cufundati intr-un somn adanc.

Unii oameni insa, nu se opresc doar la a se amuza pe seama unui vis sau altul, ci ei merg mai departe, incercand sa gaseasca in vise niste mesaje supranaturale codificate, din care putem descoperi viitorul. In librarii exista carti de talcuire a viselor, iar printre oameni se gasesc “specialisti”in descifrarea semnificatiei lor. Pentru acestia, nu exista niciun vis fara o semnificatie anume.

Ca oameni ai Scripturilor, noi nu dam viselor o importanta mai mare dacat se cuvine, caci Biblia ne invata cate ceva si in aceasta privinta:

“Visele se nasc din multimea grijilor”- spune inteleptul Solomon in Eclesiastul 5, 3 pp.

Iata un mare adevar pe care fiecare dintre noi l-am experimentat. Zilnic suntem confruntati cu griji, probleme; zilnic intalnim oameni noi, situatii noi, provocari noi. Apoi vine seara, mergem la culcare si ne bucuram de un somn odihnitor. Creierul nostru insa nu-si inceteaza activitatea. Subconstientul continua sa lucreze si, in timpul somnului, face niste asociatii foarte ciudate de situatii, persoane si informatii. Ceea ce rezulta in urma acestor asociatii sunt visele. Asa se nasc cele mai multe vise de noapte. Ele nu au nicio legatura cu viitorul, eventual sunt o dovada ca creierul lucreaza si este sanatos.

Exista insa si exceptii. In situatii deosebite, cand crede El de cuviinta, Dumnezeu se poate folosi de activitatea creierului din timpul noptii pentru a ne transmite un mesaj din partea Sa.

“Dumnezeu vorbeste insa, cand intr-un fel, cand intr-altul, dar omul nu ia seama. El vorbeste prin visuri, prin vedenii de noapte, cand oamenii sunt cufundati intr-un somn adanc, cand dorm in patul lor. Atunci El le da instiintari si le intipareste invataturile lui, ca sa abata pe om de la rau si sa-l feresca de mandrie, ca sa-i pazeasca sufletul de groapa si viata de loviturile sabiei.” Iov 33, 14- 18

Iata visul ca un mijloc de comunicare intre Dumnezeu si om. Insa numai in anumite situatii exceptionale! Un lucru este sigur: de fiecare data cand Dumnezeu se foloseste de acest mijloc pentru a transmite un mesaj unui om, acel om primeste asigurarea ca acel vis este de la Dumnezeu si ca in el se afla un mesaj important pentru el.

Asa s-a intamplat cu imparatul Nebucadnetar, in cel de-al doilea an al domniei lui- anul 603 iHr. Anticii acordau o mare insemnatate viselor. Rapoartele pe care le avem din Mesopotamia ne dovedesc acest lucru. Chiar Biblia ne relateaza cum faraonul Egiptului a pus in miscare pe toti inteleptii si magii din tara pentru a-i talcui cele doua vise primite.

Daniel 2, 1 : “ Nebucadnetar a avut niste visuri. Duhul ii era tulburat si i-a pierit somnul.”

Marele Nebucadnetar putea porunci oricarui om din imparatia sa, cuvantul lui fiind litera de lege. Iata insa, ca lui insusi nu-si putea porunci sa mai doarma cateva clipe macar dupa ce s-a trezit din visul care l-a tulburat atat de mult. Inainte de a fi marele imparat al Babilonului, Nebucadnetar era un om, cu aceleasi slabiciuni si vulnerabilitati ca oricare dintre oameni.

Da, exista o anumita dreptate pe pamant! In fata bolii, a mortii, a suferintei, a temerilor, a timpului si a multor altor lucruri, oamenii sunt egali. Nimic nu-i deosebeste in fata unor realitati ale vietii. Nici Nebucadnetar nu facea exceptie: era la fel de framantat de griji, neliniste si ispite ca oricare din supusii sai. Insa cea mai intensa framantare a sufletului sau era legata de soarta imparatiei pe care o conducea.

Oare ce se va intampla cu aceasta imparatie dupa ce el nu va mai fi?

Dumnezeu vine in intampinarea acestei framantari, dandu-i marelui imparat un vis deosebit; un vis atat de deosebit incat imparatul se trezeste din somn si nu mai poate adormi pana la ziua.

Daniel 2, 2: La porunca imparatului sunt convocati de urgenta toti “inteleptii”, magii, astrologii, vrajitorii si ghicitorii din capitala. Erau cetateni privilegiati ai imparatiei, cu salarii mari, platiti de la bugetul de stat, care, avand pretentia unei iluminari speciale din partea zeilor, traiau in preajma curtii imperiale.

Oare Nebucadnetar a uitat cu adevarat visul? Nu stim lucrul acesta. Poate l-a uitat; poate a retinut doar crampeie din el; dar la fel de posibil este ca el sa fi retinut visul in intregime, dar sa fi dorit, cu aceasta ocazie, sa testeze intelepciunea si pretentiile acestei clase de oameni atat de privilegiata si bine remunerata.

Daniel 2, 3-12: Are loc un dialog dramatic intre imparat si inteleptii Babilonului. Intr-o mana avand rasplata, iar in cealalta amenintarea cu moartea, imparatul le cere ceea ce nimeni nu le mai ceruse vreodata: sa-i spuna visul si talcuirea.

Era o cerere absurda, sau una realista din partea lui Nebucadnetar? Daca tinem cont de pretentiile acestor intelepti, cum ca ei ar fi iluminati de zei si ar comunica cu acestia, cererea nu era deloc absurda.

Vazandu-se prinsi in capcana prin cererea imparatului, inteleptii incearca sa castige timp. Nebucadnetar simte acest lucru si nu permite nicio prelungire a termenului. In cele din urma, inteleptii Babilonului sunt nevoiti sa recunoasca neputinta lor de a satisface cererea imparatului, afirmand ca doar zeii o pot implini. Dar cum ramane atunci cu pretentia lor de a comunica cu zeii? Nebucadnetar isi da seama ca el si poporul sau erau victime ale unei inselatorii de proportii, puse la cale de asa-zisii intelepti, care traiau bine pe spatele curtii imperiale si a poporului. Manios, el porunceste sa fie ucisi toti acesti intelepti.

Daniel 2, 13- 16:

De ce Daniel nu a fost chemat in fata lui Nebucadnetar cu aceasta ocazie? Raspunsul poate implica mai multe aspecte:

1. Imparatul a chemat doar elita inteleptilor Babilonului. Daniel inca nu iesise in evidenta in privinta darului de a descoperi tainele cunoscute doar de cer.

2. Daniel era inca foarte tanar ( avea in jur de 20 ani ) si de abia absolvise cursurile de la curtea imparatesaca.

3. Cu siguranta ca Daniel, asa cum il cunoastem deja ca un om de o integritate morala deosebita, nu facea inca parte din societatea acestor intelepti, el neparticipand la ritualurile lor pagane, nici la vrajitoriile lor.

Demna de retinut este atitudinea lui Daniel cand afla da porunca imparatului de a fi ucisi toti inteleptii Babilonului: – Ramane calm, nu intra in panica in timp de criza.

– Demonstreaza un tact deosebit, cerand un ragaz.

- Manifesta un curaj deosebit, cerand o intrevedere cu imparatul.

– Dovedeste o incredere puternica in Dumnezeu, avand certitudinea ca El ii va descoperi visul imparatului si talcuirea lui.

Un proverb turcesc spune: “Daca apare o problema si poti face ceva, de ce sa te nelinistesti? Iar daca nu poti face nimic, de ce sa te nelinistesti?”

La doar 20 ani, varsta la care multi tineri inca gandesc asemenea unui copil, Daniel dovedeste o maturitate in gandire cum rar se poate intalni.

Daniel 2, 17- 19: Dupa obtinerea ragazului cerut de la imparat, prima grija a lui Daniel este aceea de a-si cauta prietenii si tovarasii de credinta, infiintand pe loc o grupa de rugaciune.

Oare cu ce suflet s-au rugat acesi tineri, stiind ca in acest scurt ragaz se va hotari soarta lor? Cat timp au acordat ei rugaciunii, stiind ca sabia lui Damocles se afla deasupra capetelor lor? Cat de uniti au fost in rugaciune? Oare au mai permis ei atunci ca unele diferente sau puncte de vedere diferite sa le strice unitatea? Cat de fierbinti erau rugaciunile lor? Doar cei care au trecut prin astfel de experiente dramatice pot intelege cata ardoare, cata credinta , cata staruinta se afla in rugaciunile lor.

Raspunsul lui Dumnezeu nu intarzie: El onoreaza credinta lor si Daniel primeste descoperirea visului si a talcuirii acestuia.

Daniel 2, 20-23: Care este primul gand al lui Daniel dupa ce primeste raspunsul la rugaciune?

Multumirea si recunostinta fata de Dumnezeu- o floare rara, dar deosebit de pretioasa a caracterului. Este demn de observat ca Daniel Ii multumeste lui Dumnezeu inainte de a avea confirmarea din partea imparatului ca acesta este intr-adevar visul pe care il uitase. Aceasta este adevarata credinta!

Daniel 2, 24- 25: Care este gandul imediat urmator al lui Daniel, dupa ce Ii multumeste lui Dumnezeu ? Se grabeste sa se duca inaintea lui Arioc, cerandu-i aproape poruncitor: “ Nu pierde pe inteleptii Babilonului!”

Pasajul biblic ne poate face sa intelegem ca, in timp ce Daniel a primit acel ragaz pentru a descoperi visul imparatului, ceilalti intelepti ai Babilonului au continuat sa fie executati. Oricum, fie ca executiile au fost oprite temporar, fie ca ele au continuat in timpul in care Daniel si cei trei tovarasi ai sai se rugau, este de remarcat deosebita noblete a lui Daniel.

In mod firesc, tinerii evrei ar fi trebuit sa se bucure de aceste executii. In definitiv, acesti “intelepti” nu erau decat niste pagani: vrajitori, magi, spiritisti, astrologi, adica oameni care practicau lucruri interzise de Cuvantul lui Dumnezeu. Daniel insa nu judeca asa. Desi nu putea fi de acord cu aceste practici idolatre si oculte interzise de Dumnezeu, el vede in acesti oameni niste biete suflete nenorocite, inrobite de Satana si care au nevoie de mantuire si har ca oricare alt om.

Asa ar trebui sa fie viata fiecarui crestin – o “sare a pamantului” care da gust si conserva viata. Prin credinciosia acestor patru tineri, a fost salvata viata a zeci, poate chiar sute de oameni pacatosi care nu-L cunosteau pe adevaratul Dumnezeu.

Daniel 2, 26- 29: Dialogul dintre imparatul Nebucadnetar si Daniel incepe cu o intrebare provocatoare pentru tanarul evreu: “Esti tu in stare sa-mi spui visul pe care l-am visat si talcuirea lui?”

Dupa experienta trista pe care a avut-o cu “inteleptii” Babilonului, cuvintele imparatului dovedesc neincrederea sa ca cineva i-ar putea descoperi visul. Poate si noi am fi reactionat la fel, vazand in fata noastra un tinerel de abia iesit din adolescenta, netrecut prin furtunile vietii, iar pe deasupra, avand si statutul de rob.

In fata unui imparat sceptic, care-l priveste cu neincredere, Daniel nu se pierde, dar nici nu se ingamfa. Inca din primele cuvinte, Daniel incearca sa indrepte atentia lui Nebucadnetar spre adevaratul Dumnezeu, Cel care conduce istoria si destinele omenirii.

Daniel 2, 30: Frumusetea unui caracter nobil sta in modestie. Cati dintre noi am fi rezistat tentatiei de a fi cat de putin mandri si aroganti, dupa ce am fi avut in mana rezolvarea crizei?

Daniel ar fi putut sa se adreseze imparatului si cu un alt ton, dupa ce s-a vazut stapan pe situatie: “ Vezi, imparate, doar noi avem adevarul! Doar noi Il cunoastem pe Dumnezeul adevarat si doar noua El ne-a descoperit taina aceasta. Ce zici: Nu e asa ca religia noastra este cea adevarata?”

Cata umilinta se afla insa in raspunsul lui Daniel! “Insa, daca mi s-a descoperit taina aceasta, nu inseamna ca este in mine o intelepciune mai mare decat a tuturor celor vii, ci pentru ca sa se dea imparatului talcuirea ei si sa afli ce-ti doreste inima sa stii. “

Credinciosia fata de Dumnezeu, dar si modestia in raport cu semenii sai l-au facut pe tanarul Daniel sa stea acum, nu inaintea calaului, ci inaintea celui mai puternic imparat al timpului.

Este demn de subliniat faptul ca Daniel ii descopera imparatului nu doar visul si talcuirea lui, ci si gandurile care-l framantasera pe Nebucadnetar in patul sau. Acest “supliment” l-a coplesit pe imparat, convingandu-l ca in fata sa se afla cu adevarat un om al lui Dumnezeu.

Concluzii: Cu aceasta ocazie ne-am oprit doar asupra partii istorice a capitolului 2 din Cartea lui Daniel, partea profetica fiind aprofundata in ocazia viitoare. Acest capitol 2 ne descopera un Dumnezeu care manifesta un interes deosebit fata de oameni. Un Dumnezeu care se intereseaza nu doar de copiii Sai credinciosi, ci si de copiii Sai razvratiti, care nu-L recunosc pe El ca Dumnezeu adevarat si nu I se inchina. Tot in acest capitol, intelegem ca Dumnezeu se intereseaza de tineri, pe care Ii are in atenta Sa grija, la fel cum ii are in grija Sa si pe oamenii maturi si varstici.

Intelegem, de asemenea, ca Dumnezeu se intereseaza chiar si de un imparat pagan ca Nebucadnetar, ale carui ganduri si framantari le cunoaste in fiecare clipa. Nu doar ca El cunoaste aceste ganduri si framantari, dar le si vine in intampinare, dand la o parte cortina viitorului si dandu-i lui Nebucadnetar una din cele mai remarcabile si uimitoare profetii cu privire la viitorul omenirii.

Intelegem din acelasi capitol 2 al Cartii lui Daniel ca Dumnezeu se intereseaza chiar si de vrajitorii si magii Babilonului, oameni care trecusera cu totul de partea Satanei. Prin credinciosia lui Daniel, Dumnezeu le salveaza viata si acestor oameni, dandu-le inca o sansa de a se intoarce de la sluirea celui rau la slujirea viului si adevaratului Dumnezeu.

Si daca mai este ceva de invatat din acest capitol, atunci sa retinem:

Lucrarea pe care poporul lui Dumnezeu nu a facut-o in vreme de pace si prosperitate ( vestirea Evangheliei ) va fi facuta in vremuri grele, de prigoana, de impotrivire.

Asa s-a intamplat cu poporul evreu, poporul ales de Dumnezeu ca sa fie o lumina a lumii si o binecuvantare pentru toate popoarele. Atunci cand a fost inconjurat de pace si belsug, L-a uitat pe Dumnezeu si misiunea pe care o primise de la El. Lucrarea lui Dumnezeu se va face chiar daca oamenii o neglijeaza. Ceea ce Dumnezeu nu a putut face printr-un popor intreg umplut de binecuvantari, in timp de pace si prosperitate, El a facut prin cativa tineri consacrati, in conditii grele, de robie.

Istoria se va repeta. Ceea ce biserica lui Hristos neglijeaza sa faca acum, cand este inca pace si libertate, va trebui sa faca in conditii dintre cele mai grele, in vremuri de persecutie si lipsuri.

Cei mai multi din evreii deportati in Babilon s-au unit cu lumea si au ramas niste anonimi in istoria mantuirii. Daniel si cei trei prieteni ai sai insa, au ramas, datorita credinciosiei lor, in istorie. Pentru vesnicie!

Lori Balogh

______________________________

Daniel 05….ABC-UL PROFETIEI / Lori Balogh

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:31 +0000

VISUL LUI NEBUCADNETAR- ABC-UL PROFETIEI

-CAPITOLUL 2-

Se relateaza despre Adolf Hitler ca, pe cand era student la Viena, a stat in gazda la o crestina adventista de ziua a saptea. In casa femeii se tineau regulat ore de studiu si rugaciune, in care se studia Cartea lui Daniel. Hitler nu lua parte la aceste intalniri, insa, intr-o zi, venind acasa, a gasit pe masa cateva notite si scheme profetice ale gazdei, legate de visul lui Nebucadnetar din cap. 2 al cartii. Uitandu-se peste aceste notite, Hitler a devenit curios si a abordat-o pe gazda cu privire la acest subiect. A urmat o discutie indelungata in care gazda a incercat sa-i explice semnificatiile simbolurilor din visul lui Nebucadnetar.

Profetia l-a pus pe ganduri pe Hitler, insa ceva nu i-a convenit in derularea evenimentelor, asa cum le-a descoperit Dumnezeu- viitorul Europei. Hitler nu putea concepe o Europa divizata, asa cum prevedea profetia lui Daniel, fapt care l-a determinat sa se razvrateasca impotriva vointei divine si sa-si formeze propria viziune cu privire la viitorul Europei.

Mai tarziu, Hitler a intrat in politica, iar atunci cand partidul sau a ajuns la putere, iar el a fost desemnat drept liderul natiunii germane, a inceput sa-si puna in aplicare propriul lui vis cu privire la o Europa unita.

Ce a iesit din aceasta razvratire a omului fata de vointa lui Dumnezeu stim cu totii: cel de-al doilea razboi mondial, cu cele peste 50 milioane de victime si cu multimea ororilor pe care le-a adus. Nici azi, dupa atatea decenii scurse de la incheierea acestui razboi, omenirea nu este complet vindecata de ranile provocate de acesta.

Astazi, liderii Europei sunt cuprinsi din nou de euforia unei Europe unite. “Statele Unite ale Europei” sunt visul multora dintre ei. Se fac eforturi uriase in acest sens, se tin conferinte, se fac planuri, se intensifica relatiile diplomatice pentru ca Europa sa nu mai fie divizata. O Europa fara granite, avand aceeasi moneda, condusa de un singur guvern, avand aceeasi constitutie, avand o singura armata, o economie unificata, o religie comuna. Iata visul de aur al liderilor de azi.

Dupa esecul lui Carol cel Mare de a unifica Europa, dupa cel al lui Napoleon si Hitler, vor reusi oare liderii de azi ai Europei sa implineasca visul unificarii?

Profetia din Daniel cap. 2 ne da un raspuns clar: Lucrul acesta nu se va intampla niciodata.

Profetia din cap. 2 al Cartii lui Daniel este de fapt ABC-ul profetiei biblice. Este cea mai simpla profetie, cea mai lesne de inteles, dar si cea mai cuprinzatoare, intinzandu-se pe o perioada de mai mult de 2500 ani, din vremea lui Daniel si pana la revenirea in slava a Mantuitorului.

Visul lui Nebucadnetar a fost ocazia folosita de Dumnezeu pentru a-l aseza pe Daniel in rolul sau de lumina a neamurilor. Cu ajutorul acestuia, Daniel a fost adus pe scena luptei dintre bine si rau, misiunea lui fiind aceea de a-L descoperi pe Dumnezeul cel viu si adevarat.

Visul si talcuirea lui sunt surprinzatoare. Nebucadnetar nu vede in visul sau lucruri sau fiinte in miscare. El vede doar un chip urias de om, alcatuit din mai multe metale, dar care se prabuseste in momentul in care o piatra desprinsa fara interventie omeneasca il loveste la picioare. Chipul devine praf si pulbere, in timp ce piatra care l-a lovit se transforma intr-un munte care umple tot pamantul. Doar cateva secunde, cat a durat derularea acestui vis, au fost suficiente ca imparatul sa nu mai doarma pana dimineata.

Daniel 2, 31-35: Cateva trasaturi ale chipului din visul lui Nebucadnetar:

1. Era un chip de om. Nu era chipul unui animal, ci al unui om. Lucrul acesta ne sugereaza ca visul este legat de soarta omenirii. De fapt, este vorba de istoria omenirii, incepand cu domnia lui Nebucadnetar si intinzandu-se pana la sfarsitul lumii.

2. Chipul omenesc era foarte mare. Acest amanunt , adaugat celui anterior, ne sugereaza ca istoria, pe care o simbolizeaza chipul din vis, nu este una de cateva decenii sau secole, ci una milenara. Peste 2500 ani de istorie se regasesc in simbolul uriasului chip omenesc din visul lui Nebucadnetar.

3. Stralucirea chipului era nemaipomenita, amanunt ce face aluzie la civilizatieasi cultura umana.

4. Chipul statea in picioare. Pozitia arata spre o atitudine de incredere in sine, in fortele proprii, precum si un anumit spirit de independenta.

5. Infatisarea chipului era infricosata. In ciuda stralucirii civilizatiei si culturii umane, istoria omenirii nu este altceva decat o istorie a pacatului. Pacatul este cel care face ca trasaturile acestui chip stralucitor sa fie aspre, crude si infricosatoare. Este o aluzie la violenta care a caracterizat istoria omenirii,de la prima crima-uciderea neprihanitului Abel- pana la razboiul final de la Armaghedon. O istorie a razboaielor, revolutiilor, rascoalelor, atentatelor, revoltelor, grevelor, loviturilor de stat …O istorie a violentei cu toate formele ei.

6. Scaderea valorii metalelor de la cap spre picioare. Capul este de aur, urmeaza argintul, apoi bronzul, fierul si, in final, fier amestecat cu lut. ( Daniel 2, 32- 33 ) Acest amanunt ne sugereaza o scadere a valorii, a bogatiei si stralucirii imperiilor care s-au perindat pe scena istoriei.

7. Cresterea duritatii metalelor. De la aurul moale si maleabil, se ajunge la fierul dur. Pe masura ce istoria omenirii se deruleaza, inima omeneasca se impietreste si creste rezistenta vointei omului pacatos fata de vointa lui Dumnezeu. Lucrul acesta s-a resimtit si in caracterul imperiilor care s-au succedat, ele fiind din ce in ce mai dure in felul in care s-au raportat la fiinta umana si drepturile acesteia. Imperiul Roman, despre care se spune ca a stapanit lumea cu o mana “de fier”, a fost cel mai dur dintre cele patru imperii amintite in profetia din Daniel cap. 2.

8. Chipul urias se sprijineste pe picioare de lut. Oricat de stralucitoare ar fi civilizatia umana, ea se sprijina pe picioare de lut. In zadar chipul are capul de aur, bratele de argint, coapsele de arama si picioarele de fier, daca totul se sprijina pe lut. Un lant nu poate fi mai tare decat cea mai slaba veriga a sa. Acest amanunt este deosebit de interesant, caci el ne sugereaza cat de vulnerabila este omenirea, cat de repede se poate sfarsi totul.

Privind la chipul acesta impresionant, care reda in cateva trasaturi istoria milenara a omenirii, nu putem decat sa le dam dreptate latinilor care spuneau: “Sic transit gloria mundi”.( Asa trece gloria lumii ).

Daniel 2, 36- 45:Talcuirea visului

Este de admirat tanarul Daniel, pentru comportamentul demn si plin de un curaj sfant, pe care-l are in fata celui mai puternic om al timpului sau. Daniel nu se sfieste sa-i reaminteasca imparatului Nebucadnetar ca daca e bogat, daca are putere si slava, acestea se datoresc lui Dumnezeu care i le-a dat.

Daniel 2,37-38: Prima imparatie universala- Imperiul Babilonian ( 605-538 i.Hr. ) “Tu esti capul de aur”, ii spune tanarul rob evreu marelui imparat. Desi Daniel i se adreseaza direct lui Nebucadnetar, trebuie sa intelegem ca, de fapt, imparatia pe care o conducea acesta era capul de aur. Imperiul Neobabilonian fusese intemeiat de Nabopolasar, tatal lui Nebucadnetar, in anul 625 i.Hr. si a disparut, fiind inglobat in Imperiul Medo- Persan, in anul 538 i.Hr.

Desi au domnit mai multi imparati peste Babilon, cel mai important, cu cele mai mari realizari si care a domnit cel mai mult ( 43 ani ) a fost Nebucadnetar. Sub domnia lui, imperiul a cunoscut o adevarata inflorire:

– Babilonul a devenit o cetate inexpugnabila ( de necucerit ). Zidurile erau atat de groase incat pe ele puteau circula care trase de cai. In exteriorul zidurilor se afla un uris sant plin cu apa, care asigura, pe langa grosimea zidurilor, o protectie suplimentara.

– In cetate se aflau numeroase temple ale zeitatilor babiloniene, dintre care se putea remarca templul Esagila, inchinat lui Marduk, principala zeitate. In acest templu erau depozitate bogatiile popoarelor cucerite, intre care se gaseau si cele 5669 de piese de aur luate din Templul din Ierusalim.

– Cele doua palate regale impunatoare erau legate intre ele printr-un tunel care trecea pe sub Eufrat. Deasupra Eufratului, babilonienii au construit un pod lung de 900 metri si inalt de 30 metri.

– Tot in Babilon se gaseau, dupa unii istorici, gradinile suspendate ale Semiramidei, considerate una din cele sapte minuni nale lumii antice. ( Alti cercetatori sustin ca aceste gradini suspendate s-ar fi aflat in Asiria, nu in Babilon )

O observatie: Multe din informatiile pe care le avem despre gloria Babilonului le avem de la istoricul grec Herodot. Se pare insa ca lui Herodot ii placea sa exagereze dimensiunile. Dar chiar daca zidurile Babilonului nu erau atat de mari cum relateaza Herodot, totusi Biblia vorbeste despre “zidurile cele largi” si de “ portile cele inalte” ale Babilonului. Ieremia 51, 58

De acemenea, se spune ca proviziile de hrana ale Babilonului erau atat de mari incat ar fi ajuns pentru un eventual asediu pe o perioada de 40 ani. Se povesteste ca atunci cand Cirus a inceput asediul Babilonului, soldatii babilonieni aruncau cu alimente in armatele persane, in semn de dispret si considerandu-se stapani pe situatie.

Semnificatia afirmatiei “Tu esi capul de aur”: Capul este sediul creierului, al centrului de comanda al intregului corp. Din punctul acesta de vedere, asemanarea Babilonului cu un cap de aur este perfect justificata. Babilonul a fost “capul” care a transmis principiile sale imperiilor care i-au urmat, ele regasindu-se pana in zilele noastre, in natiunile Europei moderne.

Care sunt acele principii venite din Babilonul antic, pe care le regasim astazi, dupa mai bine de 2500 ani?

– Ocultismul, sub toate formele sale, isi are originea in anticul Babilon. Paradoxal, el patrunde astazi din ce in ce mai adanc in lumea supercivilizata a Occidentului, fara a ocoli Europa de Est.

– Astrologia, considerata “regina ocultismului”, este din ce in ce mai prezenta in presa scrisa sau vorbita. Aproape ca nu exista ziar sau post de televiziune care sa nu apeleze la astrograme si horoscoape ca la un mijloc cat se poate de firesc de a afla ceva despre viitor. Astrologia ( cititul in stele ) isi are de asemenea originea in anticul Babilon.

– Inchinarea la soare isi are si ea originea in Babilonul de altadata.

– Spiritul de persecutie a poporului lui Dumnezeu a pornit tot din Babilon, extizandu-se in toate imperiile, pana in zilelel noastre.

Babilonul a cazut demult, ruinele sale din Irak fiind marturie pentru aceasta. Principiile sale insa, au ramas, transmise de la un imperiu la altul, pana in zilele noastre.

Daniel 2, 39pp.: A doua imparatie universala- Imperiul Medo- Persan ( 538- 331 i.Hr. )

Profetia spune ca aceasta a doua imparatie urma sa fie mai neinsemnata decat Babilonul. Istoria consemneaza ca imperiul care i-a urmat Babilonului a fost Medo- Persia. In ce privinta Imperiul Medo- Persan a fost mai neinsemnat decat Imperiul Babilonian?

– Ca intindere, Imperiul Medo- Persan a fost mai intins decat Babilonul. Chiar simbolistica visului lui Nebucadnetar ne indica acest lucru: mainile si pieptul , prin care este simbolizata a doua imparatie universala, sunt mai mari decat capul.

– Ca durata a existentei lor, de asemenea exista deosebiri: In timp ce Imperiul Babilonian a durat mai putin de un secol, cel Medo- Persan s-a intins pe durata a doua secole.

Atunci , din ce punct de vedere acest al doilea imperiu este privit in profetie ca fiind mai neinsemnat?

Medo- Persia a fost mai neinsemnata decat Babilonul in urmatoarele privinte:

– Bogatia si grandoarea au scazut in Imperiul Medo- Persan, care a adoptat cultura Babilonului.

– Unitatea interna in Medo –Persia era mai fragila decat in Babilon. Satrapiile Medo- Persiei erau aproape independente fata de puterea centrala.

In anul 538 i.Hr. Cirus a deviat apele Eufratului care treceau prin Babilon, spre un bazin sapat de Nebucadnetar in Sippar, bazin ce prelua apele Eufratului in timpul inundatiilor. In timp ce Belsatar chefuia in Babilon, Cirus a deviat apele si a intrat in cetate pe albia uscata a Eufratului, surprinzandu-i pe babilonieni complet nepregatiti. Cirus avea in jur de 600 000 soldati pedestri, 120 000 de calareti si 2000 de cai, implinind in felul acesta profetia din Ieremia 51, 14: “Te voi umplea de oameni ca de niste lacuste.”

Daniel 2, 39up:A treia imparatie universala-Imperiul lui Alexandru Macedon (331- 168 i.Hr.)

Profetia nu se refera la Grecia divizata in numeroasele orase- state, ci la imperiul fondat de Alexandru cel Mare.

“De arama”- amanunt care sugereaza scaderea bogatiei si a puterii economice a acestui imperiu, comparativ cu precedentele. Dupa cum arama este mai putin pretioasa decat aurul si argintul, la fel, imperiul lui Alexandru a fost mai sarac din punct de vedere economic decat imperiile Babinonian si Medo- Persan. De aemenea, este de remarcat faptul ca arama era mult folosita de macedoneni in faurirea armelor. Sodatii macedoneni erau chiar supranumiti “soldatii de arama.”

Alexandru Macedon, fiul lui Filip, imparatul care a unit orasele grecesti, a urcat pe tron in anul 336 i.Hr. Cu o armata de doar 35 000 de oameni, el a trecut Helespontul in Asia Mica si s-a aruncat cu toata puterea asupra Medo- Persiei. Dupa o serie de lupte ( de la Granicus- 334 i.Hr., Issos- 333 i.Hr., Arabela si Gaucamela- 331 i.Hr. ), Imperiul Medo- Persan a fost infrant, iar teritoriile lui au fost inglobate in Impariul lui Alexandru Macedon. In doar cativa ani, La varsta de 25 ani, Alexandru avea lumea sub picioare: Macedonia, Asia Mica, Siria, Egiptul, Medo- Persia, Babilonul si teritoriile pana in India.

Insa viata destrabalata, chefurile, orgiile si abuzurile au facut ca la varsta de 32 ani, dupa ce a baut din cupa lui Hercule plina cu vin ( aproape 13 l ), in urma unui pariu, Alexandru Macedon a murit in anul 332 i.Hr.

Dupa moartea sa, timp de trei decenii, imperiul s-a zbatut intr-un continuu razboi civil, pentru ca, in cele din urma, sa fie impartit intre patru din cei mai puternici generali: Lisimah, Casandru, Ptolemeu si Seleuc. Apoi, cele patru regate aparute prin divizarea Imperiului Macedonean au fost treptat cucerite de ultimul imperiu prezentat in profetie- Imperiul Roman.

Daniel 2, 40: A patra imparatie universala- Imperiul Roman ( 168 i.Hr.- 476 d.Hr.)

“Tare ca fierul”- Se observa din nou ca scade valoarea metalului ( bogatia, slava ), in schimb creste duritatea. Este recunoscut faptul ca Roma a stapanit lumea cu un jug de fier. Istoricul Gibbon numeste acest imperiu “monarhia de fier a Romei”.

In anul 168 i.Hr. romanii i-au infrant pe greci in lupta de la Pidna, preluind puterea mondiala. Stapanirea Romei se intindea de la Insulele Britanice pana in Africa de Nord, Egipt si Eufrat. Dupa cum fierul este mai dur decat aurul, argintul si arama, la fel romanii s-au dovedit mai necrutatori fata de popoarele invinse, mai ales fata de crestini. Ei au pornit cele mai crude persecutii impotriva poporului lui Dumnezeu.

Insa si acest imperiu de fier si-a avut timpul sau limitat de existenta. In anul 476 d. Hr, ca urmare a atacurilor popoarelor barbare, Imperiul Roman de Apus a disparut de pe scena istoriei.

Daniel 2, 41- 43: Europa divizata ( 476- ? )

Asemenea albinelor in jurul stupului, in jurul Imperiului Roman roiau o multime de popoare barbare care atacau mereu la granitele de apus. In anul 476 d.Hr. Imperiul Roman de Apus a cazut sub puterea popoarelor barbare: gotii, otrogotii, herulii, vandalii, lombarzii, alemanii, anglo- saxonii, burgunzii, francii si suevii.

Ce semnifica cele zece degete de la picioare? Nu in mod obligatoriu un numar exact de state in care trebuia sa se divida imperiul, ci mai mult apare aici ideea de faramitare a Europei, faramitare care urmeaza sa se mentina pana la revenirea lui Hristos.

Este de subliniat faptul ca, in limbile vechi in care este scrisa Biblia, cifrele nu au neaparat o insemnatate matematica, asa cum o au in limbile moderne. De ex. in Parabola celor zece fecioare din Matei 25, faptul ca sunt cinci fecioare intelepte si cinci neintelepte, nu inseamna ca exact jumatate din biserica va fi pregatita la revenirea lui Hristos, in timp ce cealalta jumatate nu va fi pregatita. In acest caz, cifrele au mai mult menirea sa ne transmita ideea ca vor fi doua clase distincte la revenirea Mantuitorului, nu ca exact jumatate vor fi mantuiti si jumatate- pierduti.

“Parte de fier si parte de lut”- Expresia ne sugereaza ca unele din regatele rezultate prin divizarea Imperiului Roman de Apus urmau sa fie mai tari ( anglo- saxonii, francii ) , in timp ce altele urmau sa fie mai slabe ( suevii, burgunzii ).

In decursul istoriei, au existat mai multe incercari de unire a regatelor Europei: Carol cel Mare, Carol al 5-lea, intemeietorul Sfantului Imperiu Roman ( Despre acest imperiu, Voltaire spunea ca nu este nici sfant, nici roman, nici imperiu.), Napoleon Bonaparte si Hitler.

Astazi, incercarea re reunificare a statelor Europei poarta numele de Uniunea Europeana, unii din marii demnitari visand cu ochii deschisi la “Statele Unite ale Europei.”( un fost presedinte al Poloniei ).

“Se vor amesteca prin legaturi omenesti de casatorie”, insa nu va fi posibila lipirea, dupa cum fierul nu se poate uni cu lutul. La inceputul secolului al 20-lea, toate casele regale ale Europei erau legate intre ele prin legaturi de casatorie. Totusi, in ciuda acestui lucru, primul razboi mondial a putut izbucni, aratand cat de divizata era Europa in ciuda atator incercari de unificare.

Daniel 2, 44- 45: Ultima imparatie universala- Imparatia lui Dumnezeu

“Piatra”- simbol al Domnului Hristos. Matei 16, 18; 21, 44; 1 Petru 2, 6- 8. Nu este dificil sa identificam simbolul pietrei, caci evreii Il identificau pe Mesia cu piatra ce va sfarama chipul. Insusi Mantuitorul se identifica pe Sine cu “piatra”.Este interesant de observat ca El nu se identifica nici cu aurul, nici cu argintul sau vreuna din pietrele pretioase, ci cu piatra simpla, comuna, obisnuita. Acest amanunt ne spune ceva despre modestia si umilinta Sa.

Profetia ne conduce pana in zilele noastre, prezentandu-ne situatia actuala a unei Europe divizate in o multime de tari, unele mai tari, altele mai slabe. Ceea ce este demn de retinut este faptul ca revenirea Mantuitorului, conform acestei profetii, va gasi Europa divizata, nicidecum unita sub titulatura visata de multi- Statele Unite ale Europei. In nicio profetie biblica nu gasim vreun indiciu ca, dupa Roma, va mai exista un al cincilea imperiu universal.

Daca Napoleon, Carol cel Mare sau Hitler ar fi tinut cont de aceasta profetie, cat sange ar fi fost oprit de a curge in zadar? Si daca astazi, conducatorii Europei, infierbantati de gandul unei Europe unite, ar lua aminte la aceasta profetie, probabil ca multe eforturi, multe conferinte si multe contacte diplomatice nu s-ar mai realiza.

Daniel 2, 46- 49: Finalul

Scena care a urmat, dupa talcuirea visului de catre Daniel, este uimitoare. Un imparat pagan, cel mai puternic om al timpului sau, cade in fata unui rob evreu, recunoscand: “ Cu adevarat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor si Domnul imparatilor, si El descopere tainele, fiindca ai putut sa descoperi taina aceasta.” Inaltarea lui Daniel in cea mai inalta pozitie in stat, dupa cea a imparatului, pare sa fie o simpla rasplata omeneasca; in realitate ea a fost o rasplata divina, pentru credinciosia de care a dat dovada acest tanar evreu. Cu Daniel s-a implinit o veche fagaduinta facuta de Dumnezeu poporului Sau:

“Domnul te va face sa fii cap, nu coada; totdeauna vei fi sus si niciodata nu vei fi jos, daca vei asculta de poruncile Domnului Dumnezeului tau pe care ti le dau astazi, daca le vei pazi si le vei implini.” Deuteronom 28, 13

Concluzii:

Care parte a profetiei nu este inca implinita? Ne gasim in acea perioada istorica, simbolizata in visul profetic al lui Nebucadnetar prin degetele picioarelor, parte de fier si parte de lut. Ce urmeaza sa se intample? Desprinderea pietrei fara ajutorul unei maini omenesti, lovirea chipului in zona picioarelor si prabusirea acestuia pentru totdeauna. Revenirea lui Hristos, simbolizata prin desprinderea acestei pietre fara ajutor omenesc, va pune capat istoriei omenesti, care se va prabusi cu toata stralucirea culturii, civilizatiei si impreuna cu toate realizarile ei tehnice.

Un chip urias cu picioare de lut! Aceasta este cea mai potrivita imagine a lumii in care traim. Chiar daca Mantuitorul nu ar reveni pe pamant niciodata, istoria lumii nu ar mai continua mult. De pretutindeni primim semnale ca sfarsitul se apropie. Lucrul acesta nu-l mai spun doar teologii, ci si oamenii de stiinta, care trag semnale de alarma din ce in ce mai severe.

Oricat de stralucitor ar fi acest chip al civilizatiei noastre, el se va prabusi cu siguranta, caci toate realizarile se sprijinesc pe “picioare de lut.” Pacatul in care zace intreaga lume are in sine germenele autodistrugerii.

Dar multumim lui Dumnezeu ca, in locul unui chip ce se clatina in nesiguranta si sortit prabusirii, ne ofera alternativa unui “munte mare”, cu temelii vesnice; in locul unei istorii a pacatului, ne ofera o istorie a neprihanirii, iar in locul vremelniciei acestei vieti, ne ofera vesnicia vietii viitoare.

Mai e putin timp si chipul se va prabusi! Statele Unite ale Europei sau piatra care se va transforma intr-un munte ce va umple tot pamantul- simbolul Imparatiei vesnice a lui Dumnezeu?

Pe cine credem pe cuvant?

Eu cred ce zice Scriptura!

Lori Balogh

______________________________

Daniel 06.CHIPUL DE AUR … ? Lori Balogh

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:31 +0000

CHIPUL DE AUR SI SPIRITUL BABILONULUI

-CAPITOLUL 3-

Capitolul 3 al Cartii lui Daniel este un capitol istoric, insa el are si unele semnificatii profetice: Tot ce s-a intamplat in mic in Babilonul istoric, se va repeta, in mare, in Babilonul spiritual al zilelor din urma ale istoriei omenirii.

Babilonul a fost, inca de la inceputurile existentei sale, un simbol al razvratirii omului impotriva lui Dumnezeu. Chiar piatra de temelie a Babilonului a fost pusa ca un gest de razvratire a omului fata de Creator. Raportul biblic ne arata ca, imediat dupa potop, Dumnezeu a poruncit oamenilor: “Cresteti, inmultiti-va si raspanditi-va pe pamant!” Geneza 9, 7

Unii din urmasii lui Noe insa, indreptandu-se spre rasarit, s-au oprit in tara Sinear ( Sumerul din cartile de istorie ) si au zis:

“Haidem sa zidim o cetate si un turn al carui varf sa atinga cerul si sa ne facem un nume, ca sa nu fim imprastiati pe toata fata pamantului” Geneza 11, 4

Era prima razvratire fatisa impotriva vointei lui Dumnezeu dupa dezastrul potopului. Pe acesta piatra de temelie a fost construit Babilonul de alta data.

Ne reamintim ca, in cap. 2 al cartii, Babilonul era simbolizat prin capul de aur al chipului din visul lui Nebucadnetar. Dupa cum capul conduce activitatea tuturor celorlalte organe, la fel principiile care au stat la baza Babilonului s-au transmis imperiilor care au urmat. Intre aceste mosteniri lasate de Babilon se afla si spiritul de razvratire a omului impotriva Creatorului sau. Acest spirit de razvratire impotriva lui Dumnezeu, care are drept consecinta persecutarea poporului lui Dumnezeu, si-a atins punctul culminant in timpul Romei pagane si apoi, in timpul Romei papale. Dar acest spirit se va manifesta din nou, cu si mai mare amploare, in zilele din urma, cand Babilonul spiritual se va razvrati din nou impotriva vointei divine si va persecuta pe poporul lui Dumnezeu. ( Cap. 13 din Apocalipsa este o dezvoltare a cap. 3 din Daniel )

Cap. 3 din Cartea lui Daniel este o exemplificare a acestei atitudini de razvratire a Babilonului impotriva lui Dumnezeu.

In cap. 2 am vazut un imparat framantat de viitorul imparatiei sale. Dumnezeu vine in intampinarea grijilor si framantarilor lui si ii descopera viitorul printr-un vis profetic: un chip urias omenesc, alcatuit din mai multe metale, incepand de la aur ( capul ) si ajungand pana la fier amestecat cu lut. Mesajul lui Dumnezeu catre Nebucadnetar era clar: dupa el vor urma alte imparatii, din ce in ce mai lipsite de bogatie si slava, insa din ce in ce mai dure si intolerante.

Pentru moment, visul l-a impresionat profund pe imparat. Timpul insa a trecut si impresia mesajului divin s-a sters din mintea lui Nebucadnetar, facand loc razvratirii. Asa se face ca versetul 1 din cap. 3 ne relateaza ca: “Imparatul Nebucadnetar a facut un chip de aur”, in intregime din aur, nu asa cum ii descoperise Dumnezeu in vis.

Daniel 3, 1

Data la care s-au intamplat evenimentele relatate in cap. 3: Nu se cunoaste data exacta, dar este vorba probabil de anul 594- 593 i.Hr, an in care Zedechia, imparatul lui Iuda, in anul al patrulea al domniei lui, a facut o vizita in Babilon. Aceasta vizita a fost facuta, probabil, din porunca imparatului Nebucadnetar, cu ocazia sfintirii chipului de aur din Valea Dura. ( vezi Ieremia 51, 59 )

Dimensiunile chipului de aur: Era vorba de o statuie foarte inalta, avand o inaltime de 60 coti ( ~ 30 m ) si o latime de 6 coti ( ~ 3m ). Se observa folosirea sistemului sexagesimal, pe care inca il mai folosim in modul de masurare a timpului. Dimensiunile chipului de aur ridicat de Nebucadnetar ni se pot parea exagerate, insa, tinand cont de grandomania unor imparati ai antichitatii, si nu numai, ele nu sunt de neacceptat. Colosul din Rodos, una din cele sapte minuni ale antichitatii, avea o inaltime de 31, 5 m. Deci, era ceva obisnuit ca imparati pagani ai acelor vremuri sa ridice astfel de colosi. Era , intr-un fel, o demonstratie de forta si de grandoare.

De ce a ridicat Nebucadnetar acest chip? In primul rand, in Babilon existau , ca in orice imperiu multinational, conflicte religioase, care puneau in pericol unitatea imperiului. Nebucadnetar a intentionat sa uneasca religiile intr-una singura, un gen de ecumenism fortat, sub amenintarea pedepsei capitale. In al doilea rand, era vorba de o sfidare fata de cele descoperite de Dumnezeu prin visul redat in cap. 2. Nebucadnetar nu concepea ca Imperiul Babilonian sa se degradeze. De aceea, sfatuindu-se cu consilierii sai de la curte, a hotarat sa schimbe cursul istoriei, facand acest chip in totalitate din aur.

Materialul din care a fost confectionat chipul era aurul. Probabil chipul era doar poleit cu aur, caci la dimensiunile sale uriase, ar fi fost necesare cel putin 4 t de aur, ceea ce era prea mult chiar si pentru un imparat ca Nebucadnetar.

Locul in care a fost realizat a fost Valea Dura. Nu se cunoaste exact unde se gaseste aceasta vale, insa in traditia irakiana- urmasii babilonienilor de alta data-, exista o referire la evenimentele din cap. 3, afirmandu-se ca acestea s-au petrecut in Valea Kirkuk, o regiune bogata in petrol.

Daniel 3, 2-3 : Iata o veritabila intalnire ecumenica, foarte bine regizata, in care muzica, dansul si probabil si uniformele militare, aveau un rol deosebit in crearea unui efect psihologic asupra participantilor.

De ce nu este amintit si Daniel in legatura cu aceste evenimente?

Ipoteza ca el ar fi participat la ceremonie si s-ar fi inchinat chipului de aur, nu e deloc credibila. Asa cum il cunoastem pe Daniel de la primul si pana la ultimul capitol al cartii sale, el nu ar fi putut face asa ceva. Iar daca ar fi facut acest compromis moral, ingerul Gabriel nu ar fi putut sa-l aprecieze ca fiind un “om prea iubit si scump”, iar Dumnezeu nu l-ar fi putut onora cu marile viziuni profetice din capitolele 8, 9 si 11.

In mod sigur ca Daniel nu a participat la ceremonia pagana din Valea Dura, fie ca era bolnav la acea data, fie ca se afla intr-o misiune diplomatica, fiind trimis de imparat pentru a nu-l stanjeni in planurile sale.

Daniel 3, 4- 7: De remarcat in aceste versete este unirea dintre biserica si stat, care a functionat in intreaga anichitate si pe tot parcursul Evului Mediu.

Cine a dictat oamenilor in Valea Dura cum trebuie sa se inchine, cui trebuie sa se inchine si cand trebuie sa se inchine? Biserica? Nicidecum! Statul a fost cel care le-a ordonat toate acestea, prin reprezentantul sau, imparatul Nebucadnetar.

In acest punct, cap. 3 din Cartea lui Daniel are semnificatii profetice pentru generatia timpului sfarsitului, caci istoria se va repeta, de data acesta la scara mondiala. Apocalipsa cap. 13 ne arata pe larg cum, in timpul premergator revenirii lui Hristos, statul va impune lumii intregi un anumit mod de inchinare fals, sub amenintarea unor pedepse civile.

Daniel 3, 8- 12: Pentru cine era o problema faptul de a se inchina chipului de aur? Pentru majoritatea celor prezenti nu era nicio problema. Pe langa zeii nationali la care se inchinau popoarele prezente la ceremonie, nu era nicio problema sa mai accepte unul. La popoarele din antichitate era deseori intalnita practica de a-si imprumuta zeii, de a-si schimba religia.

Singurii pentru care porunca imparatului era o problema grava erau iudeii. si nu pentru toti iudeii, ci doar pentru aceia care doreau sa ramana in deplina ascultare fata de Dumnezeu si legea Sa.

Cap. 3 ne vorbeste despre trei tineri iudei care au ramas credinciosi lui Dumnezeu. Unde erau ceilalti?

Erau si ei acolo, in Valea Dura, insa ei au preferat compromisul cu pacatul. Ei s-au unit cu spiritul Babilonului, iar in vremea incercarii ei n-au mai putut sa i se impotriveasca.

Lucrurile se vor petrece la fel si in ultimul mare conflict dintre bine si rau care ne sta inainte. Babilonul spiritual al zilelor din urma va folosi forta statului pentru a impune lumii o inchinare falsa, intr-o zi de odihna falsa. Aceia din poporul lui Dumnezeu care se vor fi unit putin cate putin cu lumea, acceptand standardele ei, fiind patrunsi de spiritul ei, atunci cand vor fi pusi in fata perspectivei de a pierde averea, pozitia sociala si chiar viata, vor ceda si vor cadea de pe cararea cea ingusta a Imparatiei lui Dumnezeu. Si acesta se va intampla chiar pe ultima suta de metri!

Versetul 8: “Cativa haldei s-au apropiat si au parat pe iudei”. Faptul de a para pe cineva este un obicei cat se poate de urat. Copiii, vrand sa arate dispret fata de o astfel de practica, striga adesea :”Paraciosul, paraciosul” In contextul cap. 3 para apare si mai demna de dispret.

Cine erau cei care-i parau pe iudei? Ne reamintim din derularea evenimentelor din cap. 2 ca , daca au fost salvati de la moarte inteleptii Babilonului, aceasta s-a datorat generozitatii lui Daniel. Primul gand, dupa ce Dumnezeu i-a descoperit visul imparatului si talcuirea lui, a fost :” Nu pierde pe inteleptii Babilonului!” Unde era acum recunostinta lor? Cat de scurta este memoria unor oameni atunci cand este vorba de recunostinta! Asa este omul firesc. Te poti astepta de la el la orice surpriza. De aceea Biblia ne avertizeaza: “Mai bine sa cauti un adapost in Domnul, decat sa te increzi in om.” Psalmul 118, 8 ( este versetul de mijoc al Bibliei )

Pe haldeii acestia nu patriotismul a fost cel care i-a indemnat la acest gest demn de dispret, ci invidia fata de acesti tineri atat de dotati si binecuvantati de Dumnezeu. Aceasta invidie si gelozie le-au intunecat orice urma de omenie si bunatate.

Daniel 3, 13- 18: “Atunci Nebucadnetar, maniat si plin de urgie”…Incercam sa ni-l imaginam pe acest imparat pagan al carui orgoliu era lezat de nesupunerea celor trei tineri evrei. Sangele i s-a urcat la cap, venele i s-au umflat, fata i s-a inrosit, privirea ii scanteia foc, iar glasul a inceput sa tune cu manie.

Ma intreb: Cum va fi aratand Satana, asa cum il descrie Apocalipsa 12, 12, ca fiind “cuprins de o manie mare” impotriva ramasitei poporului lui Dumnezeu care tine poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus? Oricum, este de preferat sa avem de-a face cu mania oamenilor nepocaiti, condusi de spiritul diavolului, dar sa ramanem sub harul lui Dumnezeu, decat sa avem parte de mania lui Dumnezeu de la urma.

“Nu va temeti de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul, ci temeti-va mai degraba de Cel ce poate sa piarda si sufletul si trupul in gheena.” Matei 10, 28

Totusi, in ciuda maniei sale aprinse, Nebucadnetar le mai acorda o sansa tinerilor iudei. Sa observam ca imparatul nu le cere tinerilor iudei sa-si abandoneze credinta si inchinarea lor fata de adevaratul Dumnezeu, caci el insusi recunoscuse in cursul evenimentelor descrise in cap. 2 ca Dumnezeu era Domnul domnilor si Imparatul imparatilor. Nebucadnetar le cere doar un simplu compromis: ca ei sa se inchine si chipului de aur pe care l-a inaltat. Nu o abandonare a propriei credinte, ci o acceptare a ecumenismului impus de el, pe calea legilor civile. Acasa, fiecare putea sa-si practice religia personala asa cu credea de cuviinta.

Finalul istoriei lumii noastre va cunoaste o repetare, la scara mondiala, a aceleiasi situatii. Sa nu ne inchipuim ca se va cere tuturor oamenilor sa adere la o credinta sau alta. Nu! Oamenii vor ramane mai departe catolici, ortodocsi, protestanti si neoprotestanti, dar, sub presiunea legilor statului, se vor uni in punctele comune ale credintei lor. Si care sunt acele puncte comune ale majoritatii bisericilor crestine? Doua sunt punctele de doctrina in jurul carora se vor uni bisericile: 1. credinta in nemurirea sufletului si 2. falsa zi de inchinare- sabatul fals, duminica.

Cand “chipul fiarei, de care vorbeste Apocalipsa cap. 13, va fi ridicat in fata lumii intregi, nu va fi nicio problema pentru majoritatea crestinilor de a se inchina acestuia. Va fi insa o mare problema pentru cei care, asemenea celor trei tineri din Babilon, vor dori sa ramana credinciosi lui Dumnezeu si Legii Sale.Ei vor trebui sa treaca prin incercari deosebite, insa biruinta este de partea lor.

Ce ar fi putut face tinerii?

1. Ar fi putut sa sfideze in totalitate porunca imparatului si sa nu se duca in Valea Dura. Poate ca unii dintre noi ne-am grabi sa sugeram ca aceasta ar fi fost solutia cea mai buna. De ce totusi, nu aceasta ar fi fost solutia optima? Biblia ne invata sa ascultam de autoritati si de legile statului. Porunca lui Nebucadnetar ca toti sa se prezinte in Valea Dura nu venea in contradictie cu niciuna din legile lui Dumnezeu. Daca tinerii nu s-ar fi dus acolo, gestul lor ar fi fost interpretat in mod gresit. Puteau fi acuzati de anarhie, de nesupunere fata de legile statului. or, aceasta acuzatie este de nedorit pentru un copil al lui Dumnezeu.

2. Prezenti in Valea Dura, ei ar fi putut sa mimeze inchinarea in fata chipului de aur, simuland inchinarea ceruta de imparat, dar, in acelasi timp, ramanand credinciosi adevaratului Dumnezeu. Era aceasta o solutie morala? Biblia ne invata sa ne ferim de orice lucru care pare rau, de orice aparenta rea ( 1 Tesaloniceni 5, 22 ). Vorbirea noastra, spune Mantuitorul, trebuie sa fie da, da si nu, nu, adica sa fim oameni integri, nu oameni cu doua sau mai multe fete ( Matei 5, 37 ).

Tinerii evrei nu au cautat sa simuleze inchinarea in fata chipului de aur si n-au cautat sa ascunda hotararea lor ferma de a se inchina doar lui Dumnezeu. Cum ar fi fost Dumnezeul lor onorat daca ei ar fi avut o atitudine ambigua?

3. Tinerii ar fi putut sa se inchine chipului, scuzandu-se ca acest chip, fiind un idol obisnuit, nu era in realitate nimic.

4. In cele din urma, ei puteau sa se scuze ca situatia nu era una obisnuita, ci una de forta majora, in care puteau sa-si permita unele compromisuri. Puteau gandi ca nu era momentul sa-si puna viata in pericol si ca nu era intelept sa iasa pe scena inainte de vreme. Doar erau tineri si aveau intreaga viata la dispozitie pentru a-L onora pe Dumnezeu si a lupta pentru libertate religioasa.

In ciuda tuturor acestor ganduri ispititoare, acesti tineri au ales ascultarea deplina si neconditionata , totala, fata de Dumnezeu, asumandu-si orice risc si lasand toate consecintele in mainile lui Dumnezeu.

Daniel 3, 16- 18: Raspunsul dat de tineri imparatului este una din cele mai puternice lectii de credinta pe care le gasim pe paginile Scripturii. Este un raspuns al credintei mature, care nu Ii impune lui Dumnezeu o anumita solutie, ci Il lasa pe El sa decida cand sa intervina, cum sa intervina si daca sa intervina in favoarea copiilor Sai, intr-o situatie de criza majora. O credinta matura nu va spune niciodata lui Dumnezeu:” Doamne, sa faci asta si asta pentru mine!” ci va spune: “Doamne, faca-se voia Ta, atunci cand vrei Tu, prin mijloacele alese de Tine, atunci cand Tu crezi ca este momentul cel mai potrivit. Iar pana atunci, te rog, da-mi putere si rabdare ca sa rezist in incercare.”

Acesti tineri cunosteau fagaduinta din Isaia 43, 2 si s-au increzut in aceasta promisiune divina. “Daca vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine si raurile nu te vor inneca; daca vei merge prin foc, nu te va arde si flacara nu te va aprinde.”

Daniel 3, 19- 25: Mania imparatului l-a transformat intr-un demon cu trup omenesc.El “si-a schimbat fata “, intorcandu-si privirile impotriva celor trei tineri.

De ce oare a poruncit Nebucadnetar sa fie incalzit cuptorul de sapte ori? Poate ca imparatul avea o presimtire ca ceva se va intampla si acesti “nesupusi”iudei ar putea scapa de furia maniei sale.

De ce a poruncit el sa fie legati acesti tineri? Ce rost mai are sa legi pe cineva pe care-l arunci in mijlocul unui cuptor incins de sapte ori mai mult decat de obicei? Aceeasi teama ascunsa ca nu cumva ceva sa intervina si executia sa nu fie posibila.

Cei trei tineri au fost legati de soldati puternici si apoi aruncati in cuptorul special pregatit pentru ei. Atunci s-a intamplat minunea: in timp ce soldatii mor pe loc, din cauza apropierii de flacarile puternice, cei trei tineri raman nevatamati. Insusi imparatul vede aceasta minune, lasandu-l fara cuvinte.

“Nebucadnetar s-a inspaimantat.” Spaima sa se datora mai multor motive. Unul din acestea era minunea in sine, care-i transmitea un mesaj cat se poate de clar: Tinerii acestia se aflau sub ocrotirea unui Dumnezeu mai puternic decat zeii babilonieni. Daca acest Dumnezeu atat de puternic i-a putut salva pe copiii Sai, oare nu isi va intinde mana Sa acum ca sa-l pedepseasca pe el, marele imparat? Si apoi, cine era cel de-al patrulea personaj, care a fost prezent in cuptorul aprins in tot acest timp? Din discutiile avute cu Daniel, pe langa problemele legate de imparatie, Nebucadnetar aflase o multime de lucruri despre Dumnezeul evreilor, despre minunile facute de Acesta pentru poporul Sau. Aflase despre bunatatea acestui Dumnezeu, dar si despre dreptatea Lui. Oare acest “fiu de dumnezei” pe care Nebucadnetar Il vazuse impreuna cu tinerii evrei, nu avea sa-l pedepseasca pentru incumetarea sa?

Lectia cea mai evidenta, pe care orice cititor al Cartii lui Daniel o poate invata, este aceea ca Dumnezeu nu ne promite ca ne va scuti de necazuri si incercari, insa El ne asigura ca nu ne va lasa niciodata singuri in mijlocul incercarilor. Si daca Domnul Isus este langa tine in mijlocul cuptorului aprins de sapte ori mai tare, merita sa pasesti in acest cuptor. Mai bine cu El in mijlocul incercarilor, decat fara El in mijlocul belsugului.

Daniel 3, 26- 30: Nebucadnetar devine un alt om. Nu mai este imparatul a carui infatisare este schimonosita de manie, ci este imparatul bland, umil, care stie sa vorbeasca duios tinerilor aflati inca in mijlocul cuptorului.

Incercam sa ne imaginam consternarea tuturor celor prezenti la vederea minunii: niciun fir de par ars si nici miros de fum in hainele lor. Reprezentantii tuturor popoarelor prezente la ceremoniile din Valea Dura au putut cunoaste, prin credinciosia acestor trei tineri evrei, cate ceva despre adevaratul Dumnezeu.

Urmeaza o recunoastere oficiala din partea imparatului cu privire la minunea ce tocmai avusese loc- un decret imperial. Acest decret al lui Nebucadnetar avea o latura buna- recunostea ca Dumnezeul evreilor era un Dumnezeu mai puternic decat zeii popoarelor, dar si o latura rea- o noua violare a libertatii de constiinta, prin constrangerea supusilor sai sa se comporte intr-un anumit fel fata de acest Dumnezeu.

Decretul lui Nebucadnetar a contribuit la protejarea iudeilor pe toata intinderea imparatiei, in timpul imparatilor care i-au urmat la tron. Prin credinciosia a trei tineri, au fost ocrotiti toti iudeii aflati in imperiu, demonstrand inca odata ca un copil al lui Dumnezeu este “o sare a pamantului” si o “lumina a lumii”.

Concluzii: Cap. 3 al cartii lui Daniel este un cap. istoric, insa cu profunde semnificatii spirituale. Ceea ce s-a in tamplat in Babilonul istoric, se va repeta in Babilonul spiritual al zilelor din urma. Apocalipsa cap. 13 ne arata ca evenimentele din Daniel cap. 3 sunt pe cale sa se repete.

Suntem pregatiti sa ramanem singuri, pe propriile picioare, in fata unei lumi ostile, asemenea celor trei tineri evrei?

Suntem pregatiti sa renuntam la toate, chiar si la viata, daca ni se va cere, pentru a ramane credinciosi lui Dumnezeu?

Suntem pregatiti sa intram in “cuptorul aprins” al incercarilor ingaduite de Dumnezeu?

Daca Isus este cu noi in incercari, atunci merita sa intram in mijlocul lor.

Pe cerul intunecat al vremurilor de alta data, cei trei tineri au stralucit ca niste stele. Nu- mi doresc decat aceeasi credinta matura ca a lor, aceeasi integritate morala si aceeasi dragoste fata de Dumnezeu si fata de Legea Sa, de care au dat dovada ei.

Lori Balogh

______________________________

Daniel 07.COPACUL CEL MARE / Lori Balogh

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:31 +0000

COPACUL CEL MARE

-CAPITOLUL 4-

Capitolul 4 din Cartea lui Daniel este unul din cele mai remarcabile capitole ale Bibliei, deoarece el contine o marturie publica a unuia dintre cei mai mari imparati pe care i-a avut lumea-Nebucadnetar, imparatul Imperiului Neobabilonian.

Este uimitor sa urmarim, in derularea evenimentelor descrise in primele patru capitole ale Cartii lui Daniel, cum lucreaza providenta lui Dumnezeu si cat de nebanuite sunt caile Sale in a lucra cu oameni pacatosi si razvratiti impotriva Sa. Ramanem uimiti de bogatia harului lui Dumnezeu fata de omul pacatos si de indelunga Sa rabdare fata de impotrivirea si razvratirea omului.

Nebucadnetar a domnit 43 ani. In Daniel cap. 1 il cunoastem ca pe un imparat tanar, pagan, idolatru, ambitios si care vine in legatura cu adevarul in mod tangential, odata cu examinarea lui Daniel si a celor trei prieteni ai sai. Este primul sau contact cu credinta adevarata, dupa intoarcerea din “campania siriana”si intronarea sa ca imparat al Babilonului.

Dumnezeu nu forteaza nota si lasa sa mai treaca un timp. Apoi, cand Nebucadnetar incepe sa se framante cu privire la viitorul imparatiei sale, Dumnezeu vine in intampinarea nevoilor sale sufletesti si ii da visul profetic din cap. 2. Cu acesta ocazie, Providenta divina il aduce pe imparat din nou in legatura cu Daniel. De data aceasta, Nebucadnetar recunoaste superioritatea credintei tinerilor iudei, insa tot nu paraseste idolatria si ambitiile sale pamantesti.

Sub influenta magilor si a inteleptilor Babilonului, imparatul uita impresia puternica facuta de visul trimis de Dumnezeu si de talcuirea data prin Daniel. Nu numai ca uita toate acestea, dar se si razvrateste impotriva vointei divine. Chipul de aur ridicat in Valea Dura este, pe de o parte, o noua cadere in idolatrie si razvratire, iar pe de alta parte, o noua ocazie pentru Dumnezeu de a vorbi acestui suflet. Nebucadnetar avea nevoie de mantuire ca orice om de pe pamant.

Dupa ce este martor al minunii salvarii celor trei tineri printr-o interventie vadit divina, Nebucadnetar este silit sa recunoasca din nou superioritatea credintei celor trei tineri, dar si superioritatea lui Dumnezeu in comparatie cu toti zeii pagani.

Din nou trec anii si iata-l pe marele imparat al Babilonului, spre sfarsitul vietii si domniei lui, in mijlocul evenimentelor descrise in cap. 4 al Cartii lui Daniel. Nebucadnetar Il uita din nou pe Dumnezeul cel adevarat, iar Acesta ii vorbeste intr-un mod mai aparte. De data acesta, paganul si idolatrul de alta data Nebucadnetar, devine un copil umil al lui Dumnezeu, convertit si pregatit sa-si incheie viata impacat cu sine si cu cerul.

Este uluitor harul lui Dumnezeu manifestat fata de omul pacatos! Creatorul il iubea pe acest imparat idolatru si ambitios si, timp de 43 ani, a lucrat la mantuirea lui.

Este de remarcat o anumita gradatie a metodelor folosite de Dumnezeu in cazul lui Nebucadnetar: – In cap. 1, El il aduce pe imparat in legatura cu credinciosii, determinandu-l sa recunoasca superioritatea intelepciunii lor.

– In cap. 2, ii vorbeste printr-un vis profetic, talcuit de Daniel.

– In cap.3, ii vorbeste printr-o minune vizibila.

– In cap. 4, Dumnezeu ii vorbeste din nou, de data acesta, printr-o pedeapsa, printr-o suferinta.

Oare daca Nebucadnetar ar fi acceptat adevarul de la primele contacte cu el, ar mai fi fost necesare minunea din Valea Dura si umilirea sa, relatata in cap.4? Sunt convins ca nu! Dumnezeu nu gaseste nicio placere in a-i face pe oameni sa sufere. El se foloseste la inceput de metode delicate, de apeluri la constiinta omului, pentru a-i intoarce pe oameni la Sine. Dar atunci cand anii trec si aceste metode delicate nu dau rezultatele dorite, Dumnezeu este nevoit sa apeleze si la metode mai dure, mai dureroase. Suferinta, fie ca este vorba de cea fizica, fie ca este vorba de cea sufleteasca, face parte din metodele iubirii divine care sunt folosite pentru a-i intoarce pe oameni de la pacat la neprihanire.

Cap. 4 al Cartii lui Daniel este un capitol in intregime istoric. Exista crestini care il considera insa un capitol profetic. Ramane sa citim cu atentie intreg acest pasaj biblic si sa constatam singuri daca in el gasim cel putin o singura aluzie ca avem de-a face cu profetii cu privire la viitor. Eu nu am gasit niciuna, dimpotriva, Nebucadnetar declara el insusi ca” toate aceste lucruri s-au implinit asupra imparatului Nebucadnetar.” Daniel 4, 28

Daniel 4, 1- 3: Cap. 4 incepe cu o proclamatie imperiala catre toate tinuturile imparatiei. Este posibil ca Nebucadnetar sa se fi consfatuit cu Daniel in redactarea acestei proclamatii. Vesetele doi si trei sunt o doxologie ce reproduce aproape perfect pe cea din Psalmul 145, 12- 13.

Daniel 4, 4-5: “Eu, Nebucadnetar traiam linistit in casa mea si in palatal meu…” Experienta care urmeaza are loc spre sfarsitul domniei si al vietii imparatului. Nebucadnetar terminase cuceririle, dar si constructiile din Babilon. Crease gradinile suspendate ale Semiramidei- sotia sa- una din cele sapte minuni ale lumii antice.Era bogat, puternic, avand granitele asigurate; Babilonul devenise un mare centru comercial si industrial, plin de temple pagane ( 53 ) si o multime de alte sanctuare mai mici ( 955 ).

Din punct de vedere omenesc, Imparatul nu putea decat sa fie multumit si fericit cu realizarile sale din lunga sa domnie. Dar mai era ceva de rezolvat, ceva foarte important pentru sufletul sau. Si tocmai de aceasta nevoie el nu era constient. Pentru ca el intarzie sa–si rezolve acesta problema atat de importanta, Dumnezeu vine din nou in intampinarea nevoii sale printr-un vis , printr-o descoperire personala. De data acesta Nebucadnetar nu uita visul. Se afla in al 36-lea an al domniei lui. Visul il ingrozeste, desi nu-l intelege. Nebucadnetar presimte insa ca acest vis contine un mesaj divin deosebit de important pentru el.

Daniel 4, 6- 9 :Ce face imparatul dupa ce se trezeste din acest vis? Ii cheama pe inteleptii, magii si vrajitorii Babilonului asa cum facuse si la inceputul domniei lui. Oare nu invatase lectia ca acesti “bugetari’, cu salarii mari platite din visteria palatului, nu erau capabili sa-i lamureasca problemele sufletesti? De ce imparatul nu il cheama direct pe Daniel, a carui intelepciune era deja dovedita in atatea ocazii?

Inteleptii Babilonului formau o clasa foarte influenta si puternica la curtea imperiala. Imparatul nu putea sa-i ignore. Doar dupa ce ei si-au recunoscut neputinta in a da raspuns imparatului, a fost chemat Daniel.

Daniel 4, 10- 18 : Relatarea visului, care este de fapt o alegorie. In antichitate era ceva obisnuit ca un imparat sa fie asemanat cu un pom sau cu un copac. In Biblie gasim multe asemenea alegorii: – Psalmul 1, 3 il aseamana pe cel neprihanit cu “ un pom sadit langa un izvor de apa”.

– Ezechiel 31, 1- 8 vorbeste despre Asiria , comparand-o cu un cedru falnic, etc.

Interesant de amintit este faptul ca pe una din caramizile Babilonului, folosita in constructii, s-a gasit o inscriptie in care Babilonul este asemanat cu un copac mare cu ramurile intinse.

“Un strajer sfant”: Nu este vorba de un om, caci el se pogoara din cer, ci de un inger al lui Dumnezeu insarcinat cu supravegherea imparatiei.

“Sfatul strajerilor”: Un consiliu ceresc in care exista o ordine desavarsita. Gasim descris un asemenea consiliu ceresc in Iov 1, 6- 12 si 2, 1- 6. Este demn de subliniat ca hotararea cu privire la soarta lui Nebucadnetar nu a fost luata de un singur inger, fie el chiar si ingerul pazitor al imparatului, ci in sfatul ceresc.

Incerc sa-mi imaginez eforturile facute de-a lungul anilor de ingerul pazitor al lui Nebucadnetar de a-l conduce treptat pe acesta spre cunoasterea adevarului si eliberarea lui din incatusarea idolatriei. Insa orice incercare a ingerului strajer s-a lovit de mandria imparatului. Poate ca acest inger a simtit nevoia unei consfatuiri cu alti ingeri, intr-un consiliu ceresc, prezidat de Insusi Dumnezeu. Aici, in acest consiliu, s-a ajuns la concluzia ca doar o experienta severa, prin care urma sa treaca imparatul, il mai putea schimba, ducandu-l la convertire.

Cap. 4 ne transmite un mesaj clar cu privire la rolul ingerilor in desfasurarea Planului Mantuirii. Rolul lor nu este pasiv, ci unul activ. Inteligenta acestor fiinte superioare si neprihanite este din plin pusa la lucru atunci cand e vorba de salvarea oamenilor din pacat.

“Nu sunt oare toti ( ingerii ) duhuri slujitoare trimise sa indeplineasca o slujba pentru cei ce vor mosteni mantuirea?” Evrei 1, 14

Acum nu ne dam seama de rolul imens pe care-l au ingerii in vietile noastre, insa va veni o zi in care vom afla cum au intervenit aceste fiinte ceresti in favoarea noastra, din cate situatii dificile ne-au scos.

Daniel 4, 19- 27: Interpretarea visului. Daniel ezita cateva clipe, in momentul in care isi da seama de semnificatia visului imparatului. “Daniel a ramas uimit o clipa si gandurile lui il tulburau.”

Un om firesc s-ar dfi bucurat de raul care urma sa i se intample acestui imparat pagan. Oare nu el distrusese Templul din Ierusalim si dusese poporul in robie? Nu din cauza ambitiilor si mandriei acestui imparat Daniel a trebuit sa suporte deportarea si instrainarea inca de la varsta adolescentei?

Noi cum am fi reactionat? Ne-am fi bucurat la auzul unei asemenea sentinte rostite de cer impotriva celui mai de temut dusman?

Daniel, contrar asteptarilor, nu s-a bucurat. Dimpotriva, pe el l-a durut profund ceea ce a inteles ca i se va intampla lui Nebucadnetar. Daniel era un adevarat crestin al Vechiului Testament, care isi iubea vrajmasii, dovedind ca”dragostea nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar.” 1 Corinteni 13, 5- 6

Era oare usor, in conditiile din acele vremuri, sa transmiti un astfel de mesaj celui mai puternic om al timpului? Cu siguranta ca nu era deloc usor. Nebucadnetar putea respinge talcuirea visului, razvratindu-se impotriva descoperirii ceresti. Cat priveste soarta lui Daniel, viata sa atarna de un fir. Si Daniel stia prea bine acest lucru. Istoria sangeroasa a poporului evreu consemneaza multe situatii in care imparati ai lui Israel i-au ucis pe profetii care le aduceau soliide mustrare din partea lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, Nebucadnetar nu a procedat in felul acesta. El a primit mesajul si a cugetat asupra lui. Sfatul plin de iubire primit de la Daniel i-a sensibilizat inima pentru o vreme. Timpul insa lucreaza, stergand incet-incet impresiile lasate de mesajul divin.

Daniel 4, 28- 30:Urmeaza un an de gratie pentru marele imparat. Dumnezeu nu se grabeste niciodata, atunci cand vede ca mai este o sansa ca omul sa raspunda pozitiv la indemnurile Duhului Sau. El este dispus sa acorde har dupa har, doar- doar omul pacatos se va intoarce de la caile lui cele rele.

In anul care s-a scurs de la primirea visului si a mesajului ceresc, inima lui Nebucadnetar s-a impietrit treptat. Este un proces firesc ce are loc atunci cand omul amana luarea unei decizii bune la timpul potrivit.

“Pentru ca nu se aduce repede la indeplinire hotararea data impotriva faptelor rele, de aceea este plina inima fiilor oamenilor de dorinta sa faca rau.” Eclesiastul 8, 11

Cat adevar se afla in aceste cuvinte ale eclesiastului!

Daniel 4, 31- 33: Dupa un an de amanare a unei hotarari drepte, Nebucadnetar se plimba pe una din terasele palatului sau. Privind la lucrarea mainilor lui, la cele 53 de temple ale Babilonului, la gradinile suspendate ale Semiramidei ( sotia sa ), la zidurile puternice ale cetatii, la animatia unei mari capitale a lumii, inima incepe sa se umfle de mandrie si rosteste cateva cuvinte pline de trufie, consemnate in versetul 30:

“Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu, ca loc de sedere imparateasca, prin puterea bogatiei mele si spre slava maretiei mele?”

Nebucadnetar vorbeste de parca el ar fi Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul oricarui lucru, si nu Dumnezeu. De patru ori foloseste, in doar cateva cuvinte, pronumele legate de propria sa persoana: eu, mie, mele. Doar 27 de cuvinte a rostit Nebucadnetar in acea imprejurare, insa cat de multe ne spun acestea despre ceea ce se afla in inima acestui om.

Dar nici nu termina bine de rostit aceste cuvinte, ca un glas ceresc, poate chiar al ingerului sau pazitor, rosteste sentinta profetizata cu exact un an mai devreme. Timp de sapte ani imparatul urma sa traiasca asemenea unui animal, neingrijit, alungat de la curte,impreuna cu fiarele campului.

De fapt, este vorba de o boala psihica cunocuta in lumea medicala sub numele de “insania zoantropica. Boala care l-a lovit pe imparat consta in pierderea completa a identitatii, a personalitatii umane si identificarea lui cu un animal oarecare. Dupa unii comentatori, un om lovit de o astfel de boala, putea sa-si revina, deoarece ea nu atingea subconstientul.

Exista si unele documente care par sa intareasca adevarul biblic cu privire la boala lui Nebucadnetar. O tabita de lut, aflata la British Museum, il infatiseaza pe un om care paste iarba, asemenea unei vaci.De asemenea, exista o legenda iudaica ce spune ca pe timpul bolii lui Nebucadnetar, pe tron a urcat fiul sau Evil-Merodac. Dupa ce Nebucadnetar si-a venit in fire, el l-ar fi trimis la inchisoare pe fiul sau pentru tradare.

Cum se explica faptul ca, dupa sapte ani de pauza, Nebucadnetar a revenit pe tronul Babilonului? Lucrul ar parea de neinteles in timpurile moderne, insa atunci cand discutam de acele vremuri, trebuie sa tinem cont de superstitiile si cultura timpului. Anticii credeau cu putere ca nu se puteau atinge de viata unui nebun. Daca ar fi facut-o, ei credeau ca spiritul care-l stapanea pe acel dezechilibrat, ar fi venit asupra ucigasului sau. Asa se expica faptul ca, in toti acesti sapte ani cat a durat umilirea imparatului, viata sa a fost crutata, iar tronul i-a fost pastrat.

Daniel 4, 34- 37: Finalul experientei lui Nebucadnetar. O vindecare completa, atat mintala, cat si spirituala. De data acesta imparatul Il cunoaste cu adevarat pe Dumnezeul cel Prea Inalt, ca un Dumnezeu ce stapaneste peste intreg universul, dar si peste inimile oamenilor.

Lauda pe care I-o aduce Nebucadnetar nu mai este o simpla formalitate ca pana atunci, ci este rezultatul unei experiente personale cu Dumnezeu. Chiar de la inceputul proclamatiei sale, imparatul subliniaza: “Am gasit cu cale sa fac cunoscut semnele si minunile pe care le-a facut Dumnezeul cel Prea Inalt fata de mine.” Expresia pe care o foloseste aici arata spre o profunda experienta personala cu Dumnezeu.

Proclamatia imperiala nu este altceva decat marturisirea de credinta publica a unui imparat pagan si idolatru care a ajuns sa-L cunoasca pe Dumnezeul cel Viu in urma unuei experiente personale cu El.

A fost Nebucadnetar convertit cu adevarat? Calvin credea ca nu era cu adevarat converit. Altii, dimpotriva, aduc si argumente in favoarea ideii ca imparatul s-a convertit cu adevarat:

1. Nebucadnetar avea in spatele acestei experiente finale in jur de 40 ani de alte experiente cu Dumnezeu, experiente care l-au ajutat sa-L cunoasca din ce in ce mai mult.

2. Atitudinea sa este aceea de umilinta, recunoscandu-si pozitia fata de atotputernicia lui Dumnezeu.

“Monarhul cel mandru altadata se umili ca un copil inaintea lui Dumnezeu; dintr-un domnitor tiran si despotic, el deveni un imparat intelept si plin de compatimire. Acela care defaimase si blestemase pe Dumnezeul cerului, recunoscu acum puterea Celui Prea Inalt si cauta in mod serios sa faca sa propaseasca temerea de Iehova si fericirea supusilor sai.” Profeti si Regi, pag. 363

Asadar, nu este vorba doar de o schimbare de suprafata, ci de o transformare profunda de caracter, o veritabila nastere din nou.

3. Din modul in care scrie proclamatia imperiala, Nebucadnetar dovedeste ca e un om nou. Isi recunoaste public pacatul, isi povesteste public experienta sa umilitoare si Il lauda public pe Dumnezeul cerului si al pamantului. Dupa o astfel de marturisire publica, nu ni-l putem imagina pe Nebucadnetar revenind la idolatria pagana. Dimpotriva, el pare sa fi devenit un om care , de acum inainte, se va fi inchinat doar adevaratului Dumnezeu.

4. Proclamatia imperiala este data in anul 563 i.Hr., adica cu un an mai devreme decat moartea sa . Faptul ca istoria sfanta a raportat aceasta ultima experienta a lui Nebucadnetar, ne face sa credem ca el si-a incheiat viata la fel, ca un copil umil al lui Dumnezeu, transformat de harul divin si pregatit pentru societatea cerului.

Concluzii. Trei lucruri sunt demne de retinut din relatarea pe care o gasim in cap. 4 al Cartii lui Daniel:

1. Harul si indelunga rabdare a lui Dumnezeu fata de omul pacatos sunt imbelsugate. Pentru ca sa-l cunoastem pe Nebucadnetar cel umil, intelept si plin de bunatate, asa cum il vedem in finalul celor relatate in cap. 4, Dumnezeu a trebuit sa lucreze ”in multe randuri si in multe chipuri”cu acest suflet, timp de cel putin 40 ani. Iata un motiv sa nu ne descurajam atunci cand ne rugam pentru cei dragi, care inca nu si-au predat viata lor lui Hristos. Rugaciunile vor fi ascultate si implinite, chiar daca Dumnezeu are nevoie, uneori, de o viata de om pentru aceasta.

2. “Mandria merge inaintea pieirii “( Proverbe 16, 18 ) Mandria nu poate aduce niciodata ceva bun, ci numai dezastru. Cartea lui Daniel ne invata ca, asa cum mandria a transformat un inger de lumina intr-un diavol, la fel, mandria poate transforma un om mare si puternic intr-un animal.

3. Atunci cand Dumnezeu nu-i poate mantui pe oameni in mijlocul prosperitatii, El ii salveaza in mijlocul necazurilor si incercarilor. Sunt convins ca Nebucadnetar nu ar fi trcut prin aceasta experienta amara daca el L-ar fi primit pe Dumnezeul cel adevarat mai devreme in viata sa.

La fel, multe necazuri si incercari din vietile noastre nu ar exista, daca Dumnezeu nu S-ar fi lovit mereu de indaratnicia inimilor noastre in a accepta vointa Sa.

Deci, fie ca se foloseste de necazuri si suferinte, fie ca ne fereste de ele, Ii multumim Domnului ca intotdeauna El urmareste binele nostru suprem: mantuirea sufletelor noastre.

A Lui sa fie lauda in veci!

Lori Balogh

______________________________

Daniel 08.BANCHETUL LUI BELSATAR ? Lori Balogh

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:31 +0000

BANCHETUL LUI BELSATAR

-CAPITOLUL 5-

Desi scrisa cu aproximativ 2600 ani in urma, Cartea lui Daniel continua sa ramana cea mai atractiva si fascinanta carte a Vechiului Testament. Este o carte pentru toate varstele si preocuparile, deoarece in ea gasim istorie, profetie, invataturi morale, fagaduinte, dar si intamplari cu rol educativ pentru copii.

Capitolul 5 , intitulat “Ospatul lui Belsatar si luarea Babilonului”, este penultimul capitol istoric al cartii. In el gasim cateva informatii deosebit de pretioase cu privire la imprejurarile in care a cazut Imperiul Neobabilonian, mai exact, ne sunt date fapte ce s-au petrecut in ultima zi, in ultimele ceasuri ale existentei acestui imperiu. Valoarea informatiilor cuprinse in acest capitol este inestimabila, deoarece detaliile nu pot fi gasite in nicio alta sursa istorica sau arheologica.

Daniel 5,1: Primul verset ne introduce direct in mijlocul evenimentelor petrecute in ajunul cuceririi Babilonului de catre persi.

Trecusera 25 ani de la evenimentele petrecute si descrise in cap. 4 al Cartii lui Daniel- acea proclamatie universala data de imparatul Nebucadnetar, dupa experienta speciala pe care a avut-o cu Dumnezeu.

In acest timp se petrecusera multe schimbari in impariu. Dupa o domnie destul de lunga si prospera, timp in care Imperiul Babilonian a ajuns la culmea gloriei sale, Nebucadnetar moare, lasand drept urmas la tron pe fiul sau Evil Merodac. Numele acestuia este mentionat de doua ori in Scripturi

(2 Regi 25, 27; Ieremia 52, 31 ), in legatura cu acelasi fapt: scoaterea lui Ioiachin, imparatul lui Iuda, din inchisoare.

Nu cunoastem amanunte despre acest urmas al marelui Nebucadnetar, insa atunci cand Biblia vorbeste de el, aminteste o fapta a sa de bunatate: dupa o detentie de 32 ani ( de la varsta de 18 la 50 ani ), Ioiachin este eliberat si reabilitat de imparatul Babilonului.

Sa fie vorba de influenta lui Daniel asupra noului imparat ? Este posibil ca, dupa ce Daniel a fost numit de Nebucadnetar capetenie a inteleptilor Babilonului, Daniel sa fi primit, printre alte insarcinari, si pe aceea de a se ocupa de educatia fiului imparatului.

Din nefericire insa, Evil Merodac nu domneste decat doi ani, lasand ca succesor la tron pe fiul sau, care la data aceea era inca un copil. Nemultumiti de acest imparat-copil, demnitarii Babilonului se coalizeaza si il ucid pe acesta. Pe tron ajunge unul dintre membrii coalitiei, ruda cu Nebucadnetar, pe nume Nabonid.

Se pare ca in acest timp, din motive pe care nu le cunoastem, Daniel nu a mai stat la curtea imperiala. Cap. 8 al cartii ne spune ca Daniel se afla la Susa, o localitate din estul Babiloniei, in timpul ultimului imparat- Belsatar.

Nabonid, dupa sase ani de domnie la Babilon, schimba capitala imperiului la Tema, in Arabia. Acolo, el se dedica religiei si filozofiei, problemele imparatiei lasandu-le in mana fiului sau Belsatar. Acesta ramane in Babilon in calitate de coregent si comandant al armatelor babiloniene.

Mult timp, istoricii au contestat autenticitatea cap.5 din Cartea lui Daniel pe motivul ca documentele istorice il indica pe Nabonid ca fiind ultimul imparat al Babilonului, in timp ce Biblia il aminteste pe Belsatar ca fiind ultimul imparat. De aici s-au nascut o serie de denigrari ale autenticitatii Bibliei si batjocuri adresate celor ce o iau in serios.

Ultimele descoperiri demonstreaza ca Biblia are deplina dreptate. Nabonid, retras la Tema, in Arabia, unde s-a dedicat religiei si filozofiei, a fost coregent cu Belsatar, fiul sau, pe care l-a lasat in Babilon, in calitate de comandant suprem al armatei.

Cap. 5 ne vorbeste de un banchet urias dat de Belsatar celor o mie de mari demnitari ai imperiului. In ce coditii a dat el un astfel de banchet? In conditiile in care Babilonul era inconjurat de armatele reunite ale mezilor si persilor. Nu stia Belsatar lucrul acesta? Desigur. Tatal sau, Nabonid, pierduse deja o lupta grea, in urma careia a fost nevoit sa cedeze persilor orasul Sippar, aflat la aprox. 80 km. nord de capitala. Dupa aceasta infrangere, Nabonid a fugit, lasand armatele medo- persane sa inainteze, fara piedici, spre capitala. Iar Belsatar, cel care raspundea de apararea capitalei, inchide portile si, in loc sa se pregateasca de asediu, da un mare banchet.

Este ziua de 12 octombrie 539 i.Hr. Sa ne imaginam o sala imensa- sala tronului-, lunga de 52m, lata de 17m si inalta de 18m. Daca am fi avut acces la sedintele conduse de Sadam Hussein, am fi putut sa ne facem o idee despre maretia acestei sali. Incepand cu anul 1987, Sadam si-a tinut sedintele prezidentiale in asa-numita “sala a Babilonului, reconstruita dupa modelul celei antice si incercand sa-i redea gloria de odinioara.

Asadar, in acea ultima seara din istoria Babilonului, se aflau in acea sala imensa cei o mie de dregatori, insotiti de sotiile lor, apoi sotiile si concubinele imparatului, o multime de servitori, paznici, soldati. Sala era impodobita cu tot ce era mai de pret si mai frumos in Babilon. Pe mese- bucatele cele mai alese, mancaruri rafinate, variate, bauturi din belsug. Pretutindeni plutea o atmosfera de chef, presarata cu glume, rasete, bancuri, dans, scene amoroase… Dansatoarele luau mintile celor prezenti, trezindu-le patimile cele mai josnice. Si toate acestea intr-o vreme in care tara era in razboi, iar Babilonul era impresurat.

Nu era acest lucru o sfidare ? Desigur! Era, in primul rand, o sfidare fata de puterea vrajmasului ce se afla la porile cetatii. Belsatar credea in imposibilitatea ca Babilonul sa poata fi cucerit vreodata. Zidurile lui goase, portile de arama si turnurile faceau ca cetatea sa para inexpugnabila. Apoi, era si o sfidare la adresa lui Dumnezeu, caci este imposibil ca Belsatar sa nu fi auzit de la evreii captivi despre profetiile biblice care anuntau caderea Babilonului. Acest eveniment fusese profetizat de Isaia cu doua sute de ani mai inainte, apoi profetia a fost repetata de Ieremia ( Isaia cap. 44- 47; Ieremia cap. 50- 51 ).

Cu toate acestea, Belsatar nu tine cont nici de profetia biblica, nici de realitatea care ar fi trebuit sa-l alarmeze, ci mananca, bea si se distreaza in fata dregatorilor sai ca si cum nimic nu s-ar intampla dincolo de zidurile cetatii. Si imparatul, impreuna cu invitatii sai, mananca si beau, beau si mananca, pana ce mintile lor incep sa pluteasca in vin, iar spiritul de discernamant ii paraseste cu totul.

Daniel 5, 2: “In cheful vinului”, Belsatar poruceste sa fie aduse vasele sfinte ale Templului din Ierusalim, vase de argint si aur, luate ca prada de razboi de Nebucadnetar cu ocazia cuceririi Ierusalimului. Unii au incercat sa motiveze gestul lui Belsatar prin incercarea acestuia de a capata bunavointa lui Dumnezeu. Complet eronat! Gestul imparatului are o cu totul alta motivatie.

In aceste vase dedicate inchinarii lui Iehova, in Templul Sau, Belsatar toarna vinul Babilonului, vin inchinat idolilor. Apoi el ofera aceste vase pline cu vin dregatorilor, sotiilor si concubinelor prezente la petrecere.

Imi imaginez ca Belsatar nu a facut acest lucru avand o fata sobra. Expresia “in cheful vinului” ne sugereaza veselia care-i stapanea pe toti petrecaretii, atunci cand aburii alcoolului consumat le-au umbrit orice urma de respect sfant. Cate glume, batjocuri, insinuari si aluzii la adresa lui Dumnezeu, a Templului din Ierusalim, dar si la adresa poporului Sau aflat in captivitate! Si, in timp ce batjocoreau Numele lui Dumnezeu, ei ii laudau pe idolii lor de argint, de aur, de fier, lemn sau piatra.

Daniel 5, 5: In clipa aceea, degetele unei maini misterioase, apartinand unei fiinte de dincolo de lumea noastra, scriu pe tencuiala zidului, in fata tuturor chefliilor, cateva cuvinte cu caractere mari, vizibile de la distanta, dar neintelese de nimeni.

Dintr-o data, glumele , rasetele, bancurile si batjocurile inceteaza. Paharele cu vin se aud cazand din mainile tremurande. Muzica inceteaza. Dansatoarele fug, iar cei mai slabi de inima lesina. O liniste profunda se asterne acolo unde cu cateva clipe mai devreme era atata veselie.

Daniel 5, 6: Reactia imparatului Belsatar este descrisa sugestiv. Fata i s-a ingalbenit, gandurile i s-au tulburat ( acelea care nu fusesera deja tulburate de alcool ), iar incheieturile soldurilor i s-au desfacut, genunchii izbindu-se unul de celalalt.

De ce toate acestea? Intelegea Belsatar cele scrise pe perete? Cu siguranta ca nu intelegea, insa, constiinta, care a inceput sa se trezeasca, i-a adus convingerea ca mesajul adus de mana cea misterioasa nu continea nimic bun pentru el. Belsatar impreuna cu toti cei prezenti intuiau ca acolo se afla o veste cat se poate de rea pentru ei.

Gandul ca pe peretele salii tronului se afla un mesaj important pentru el, dar pe care nu-l intelegea, il tortureaza pe imparat. Nimanui nu-i plac vestile rele, nimeni nu le cauta, insa daca stii ca s-a intamplat ceva rau si nu stii ce anume, este mai rau decat daca nu ai fi stiut nimic.

Daniel 5, 7-8: “Belsatar a strigat in gura mare” sa vina inteleptii Babilonului ( magii, astrologii, vrajitorii ) pentru a-i descifra scrierea. Este pentru a treia oara in istoria scrisa de Daniel ca acesti intelepti sunt chemati pentru a descoperi imparatului o taina. Si tot pentru a treia oara acesti “intelepti” trebuie sa se recunoasca invinsi. Ei nu numai ca nu pot talcui cele scrise de mana misterioasa, dar nici macar nu pot citi cele scrise.

Oare in ce limba au fost scrise acele cuvinte? Daca ar fi fost vorba de o limba pamanteasca, cu siguranta ca, intr-un imperiu ca Babilonia, s-ar fi gasit un traducator. Se pare ca mesajul era scris intr-o limba cereasca si doar cineva invatat de Dumnezeul cerului ar fi putut sa o descifreze.

Daniel 5, 9- 15: In urma esecului inteleptilor de a descifra mesajul, Belsatar se inspaimanta tot mai tare, devine tot mai palid, iar cei de langa el raman incremeniti. In acest moment intervine imparateasa, probabil vaduva lui Nebucadnetar, cea care-l cunostea atat de bine pe Daniel. In timpul celor sapte ani in care Nebucadnetar fusese izgonit de la tron, ea condusese treburile imparatiei impreuna cu Daniel, in calitatea sa de prim- ministru.

Imparatesa ii aminteste lui Belsatar de existenta acestui Daniel, un om plin de Duh Sfant, care fusese de mare folos in timpul domniei lui Nebucadnetar. Probabil ca Belsatar se lipsise de serviciile lui Daniel si il indepartase de la curte pe acest om prea cinstit, prea corect si credincios si a carui viata era o continua mustrare pentru el.

In aceste momente de criza, Daniel este chemat din nou. Sa ne imaginam scena! Daniel, un batran incaruntit, avand mai bine de 80 ani, fata in fata cu tanarul si elegantul imparat Belsatar, in vasta de numai 36 ani. Unul stapan pe sine si linistit, desi este un prizonier de razboi, in timp ce celalalt este agitat, ingrozit, desi este imparat. Unul care nu se teme de ceea ce va aduce viitorul, celalalt ingrozindu-se in fata necunoscutului.

Este de remarcat faptul ca Daniel nu se mai adreseaza imparatului cu formula respectuoasa ”Vesnic sa traiesti, imparate”, asa cum avea obiceiul. De ce? Desi vorbeste cu cel mai profund respect, Daniel nu-si mai permite ca, din motive de eticheta, sa foloseasca astfel de cuvinte, din moment ce stie ca dupa cateva ore imparatul va fi ucis.

Daniel 5, 16- 17: Oferta lui Belsatar pentru Daniel, in cazul descifrarii mesajului este una deosebit de tentanta. Nu insa si pentru Daniel. “Tine-ti darurile!” este raspunsul pe care orice copil al lui Dumnezeu il va da atunci cand apare tentatia de a face compromisuri morale pentru niste avantaje materiale trecatoare. La urma urmei, ce sa mai faca Daniel cu aceste privilegii, cand el stia ca peste doar cateva ceasuri Babilonul urma sa cada sub stapanirea medo- persilor?

Daniel 5, 18- 24: In demnitatea sa, Daniel nu se grabeste sa descifreze mesajul, inainte de a-i aminti imparatului cateva lectii de istorie recenta, in care protagonist a fost insusi marele Nebucadnetar. Dupa ce ii vorbeste despre mandria acestuia, urmata de pedeapsa cerului si pocainta sincera a imparatului, Daniel i se adreseaza direct lui Belsatar:

“Dar tu, Belsatar, fiul lui, nu ti-ai smerit inima, macar ca ai stiut toate aceste lucruri…”

Este de admirat curajul lui Daniel. Inainte de a sti ce mesaj era scris pe perete, el are puterea sa-l mustre pe cel mai puternic om al timpului. De unde acest curaj? Din constienta faptului ca el, inainte sa fie un mare demnitar al unei imparatii pamantesti, era un ambasador al cerului.

Daniel 5, 25- 31: Urmeaza citirea mesajului ceresc si descifrarea lui. Reactia lui Belsatar, dupa ce primeste vestea cea grozava, este surprinzatoare: Se tine de cuvant fata de Daniel si chiar are timp si putere sa faca o ceremonie in care sa-i ofere lui Daniel onorurile regale, desi acesta le refuzase. Daniel este imbracat in purpura- semnul regalitatii, apoi i se pune un lantisor de aur la gat si i se da locul al treilea in imparatie ( probabil este ridicat la demnitatea de coregent, imparatia urmand sa fie condusa de un triumvirat: Nabonid, Belsatar si Daniel ).

Surprinzatoare reactie! Sa primesti vestea ca Dumnezeu a hotarat ceva in dreptul tau, si totusi sa mai ai timp si de ceremonii! Sunt cel putin doua explicatii posibile pentru o astfel de reactie a imparatului: 1. Ori Belsatar era atat de beat incat nu mai realiza grozavia sentintei divine.

2. Ori, intelegand sentinta, prin onorurile oferite lui Daniel, incerca sa capete bunavointa cerului, indepartand pedeapsa.

Chiar in timpul in care Daniel descifra scrierea, armatele medo- persane patrundeau in cetate prin albia secata a Eufratului, cucerind- o fara lupte si fara pierderi. Timpul de har, acordat de cer lui Belsatar, se consumase. Chiar in acea noapte, armatele lui Cirus, conduse de generalul Gobryas, au patruns in palatul in care se dadea banchetul si l-au ucis pe Belsatar, facand sa cada un mare imperiu- Imperiul Babilonian.

Sa ne imaginam sala ospatului dupa navalirea persilor! Pretutindeni se pot vedea trupuri moarte, sange amestecat cu vinul varsat, soldati care jefuiesc, iar deasupra tuturor acestora -mesajul cerului: “Numarat, numarat, cantarit si impartit.”

Capitolul 5 din Caretea lui Daniel este o implinire a unor profetii biblice, rostite cu aproximativ doua sute de ani mai devreme,de catre profetii Isaia, iar mai tarziu, de Ieremia. Acesti profeti, nu doar ca au prezis caderea Babilonului, insa profetiile lor contin si o seama de amanunte legate de acest eveniment:

1. Isaia 45, 1- 3 : Cu mai bine de o suta de ani inainte de nasterea lui Cirus, profetul Isaia, inspirat de Duhul Sfant, vorbeste despre acest viitor imparat persan, care va cuceri Babilonul si va da decretul de eliberare a poporului evreu din robie.

2. Isaia 47, 1. 5. 8. 11: Se profetizeaza un prapad neasteptat asupra Babilonului.

3. Ieremia cap. 50 si 51: Sunt profetizate amanunte cu privire la imprejurarile in care urma sa cada Babilonul. In mod deosebit, este de subliniat Ieremia 51, 39, scris cu circa o suta de ani inainte de implinirea lor:

“Cand vor fi incalziti de vin, le voi da sa bea si-i voi imbata ca sa se veseleasca si apoi sa adoarma somnul cel de veci, ca sa nu se mai scoale, zice Domnul.”

Cat de exact s-a implinit cuvantul profetizat! Aceasta este o garantie ca si profetiile inca neimplinite, se vor implini negresit, la timpul hotarat de Dumnezeu. Sa avem incredre in cuvantul profetic si sa-l studiem cu ardoare, caci:

“Avem cuvantul proorociei facut si mai tare, la care bine faceti ca luati aminte, ca la o lumina care straluceste intr-un loc intunecos, pana se va crapa de ziua si va rasari luceafarul de dimineata in sufletele voastre.” 2 Petru 1, 19

Concluzii: Cap. 5 ne vorbeste despre ultima noapte din istoria lui Belsatar, ultima noapte din istoria unui imperiu. Oare cum s-ar fi comportat daca ar fi stiut ca aceea era ultima lui noapte de viata? Ar mai fi dat acel banchet destrabalat, sau ar fi postit? S-ar mai fi distrat cu dregatorii sai, ori s-ar fi rugat impreuna cu ei pentru iertare si izbavire?

Iata un adevar cat se poate de solemn pentru fiecare dintre noi: Pentru orice om va fi o ultima noapte. Va fi un ultim ospat, o ultima lupta, un ultim dans, un ultim film vizionat, o ultima tigara aprinsa, un ultim pahar baut, o ultima noapte… si dupa aceea? Nu ramane decat judecata, teribila judecata alui Dumnezeu, in care, cu o precizie desavarsita, vor fi cantarite toate faptele, planurile, gandurile, vorbele, simtamintele si intentiile noastre.

A existat o ultima noapte pentru Belsatar si demnitarii lui nelegiuiti, nu insa si pentru Daniel, care a supravietuit dezastrului cuceririi Babilonului de catre persi. Mai mult decat atat, Daniel a ramas in sluja de mare demnitar de stat si in noul imperiu ce s-a instalat-Imperiul Medo-Persan. Cata dreptate are fagaduinta divina:

“Cel neprihanit va trai ( va supravietui ) prin credinta lui.” Habacuc 2, 4

Aceasta este fagaduinta cerului pentru copiii lui Dumnezeu care sunt nevoiti sa traiasca inca pe acest pamant nesigur si plin de primejdii de tot felul. Belsatarii moderni se pot ridica, ei pot chefui, pot batjocori Numele lui Dumnezeu si pe cel al poporului Sau credincios, insa Dumnezeu nu se va lasa sa fie batjocorit. Va veni o zi in care, asa cum scrie profetul Maleahi: “Veti vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihanit si cel rau, dintre cel ce-I slujeste lui Dumnezeu si cel ce nu-I slujeste.”

Maleahi 3, 18

Fie ca ultima noapte a acestei lumi sa ne gaseasca in postura lui Daniel, pentru a supravietui sfarsitului acestei lumi batrane si bolnave de atata pacat!

Lori Balogh

______________________________

Daniel 09.ULTIMA NOAPTE DE PLACERE / Lori Balogh

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:31 +0000

ULTIMA NOAPTE DE PLACERE

-CAPITOLUL 5-

Biblia ar fi mult mai saraca daca din ea ar lipsi cartea lui Daniel. O multime de adevaruri esentiale pentru mantuirea noastra pot fi gasite in aceasta carte, supranumita pe drept “Apocalipsa Vechiului Testament”.

Cap. 5 al cartii, pe care am inceput sa-l studiem in ocazia trecuta, ne ofera cateva amanunte interesante cu privire la cele ce s-au petrecut in Babilon, in ultima noapte a existentei sale, inainte de a fi cucerit de armatele medo- persane conduse de Cirus. Valoarea istorica a acestui capitol este deosebita, intrucat nu s-a gasit inca niciun document antic care sa redea cu acelasi lux de amanunte evenimentele premergatoare caderii Babilonului

Dincolo de valoarea istorica a acestui capitol, pentru un crestin care iubeste Cuvantul lui Dumnezeu, Cartea lui Daniel are o valoare suplimentara:

1. In el gasim confirmarea implinirii unor profetii biblice rotite cu aproximativ doua sute de ani mai inainte ( vezi prelegerea nr. 8 ).

2. Tot aici gasim cateva invataturi morale de mare valoare. In Cartea lui Daniel nu gasim porunci divine care sa ne spuna sa facem sau sa nu facem un anumit lucru. Aici nu ne sunt date legi, oranduieli, norme, asa cum gasim in carti biblice ca Exodul, Deuteronom, Leviticul, sau in Evanghelii. In schimb,gasim oameni cu caractere diferite, cu atitudini diferite fata de Dumnezeu si, din felul in care intervine Dumnezeu in viata lor, invatam ce e bine si ce e rau in viata, care e sfarsitul unei vieti neprihanite si care e sfarsitul unei vieti traita in pacat.

Va invit sa observam cateva invataturi ce se desprind din cap. 5 al Cartii lui Daniel, subliniind principiile dupa care lucreaza Dumnezeu cu oamenii.

1.EFECTELE ALCOOLULUI.

In versetul 2 al capitolului 5, ni se spune ca Belsatar, fiind “in cheful vinului”, a poruncit sa fie aduse la marele ospat vasele Templului din Ierusalim. Vasele acestea erau de mult timp in Babilon, de pe vremea primei campanii militare a lui Nebucadnetar in Ierusalim, in anul 606- 605 i.Hr. Trecusera asadar 66- 67 ani de cand aceste vase se aflau in Babilon. Cu toate acestea, nu ni se spune ca Nebucadnetar, sau vreun alt urmas al sau pe tronul Babilonului, ar fi luat aceste vase din casa visteriei, pentru a face din ele prilejul batjocurei si dispretului la adresa lui Dumnezeu, a poporului Sau si a Templului Sau.

Exista un anumit respect, chiar si la imparatii pagani, pentru ceea ce fusese dedicat lui Dumnezeu, chiar daca ei nu I se inchinau. Nici macar Belsatar nu a facut acest gest pana la acest banchet. Mai mult decat atat, observam ca vasele nu au fost aduse de la inceputul ospatului, cand mintile erau inca limpezi, ci dupa ce mesenii au consumat vin din belsug, cand ei erau “ in cheful vinului”.

Din acest amanunt intelegem ca primul si cel mai de temut efect al alcoolului asupra mintii este distrugerea spiritului de discernamant intre bine si rau. Alcoolul, indiferent de bautura in care se afla, indiferent de eticheta de pe sticla si de reclama care i se face pe posturile TV, adoarme discernamantul, il paralizeaza. Constiinta, randuita de Creator ca sa fie un caine de paza credincios al sufletului omenesc, ajunge sa fie paralizata de aburii alcoolului.

Ce poate fi mai rau pentru un om decat ca el sa nu-si mai dea seama ce e bine si ce e rau in viata ? El este ca o cetate fara ziduri, ca o corabie fara catarg… Diavolul este nerabdator sa-i vada pe oamenii creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu fara protectie, pentru a navali in sufletele lor cu legiunile lui de demoni. Si, fara sa vrea, fara sa fie constient de acest lucru, omul, pana atunci stapan pe sine, echilibrat, ponderat, respectuos in relatiile cu semenii, devine dintr-o data un alt om, un posedat de puterilor intunericului.

Nu ati observat ca un om beat are reactii imprevizibile? Il cunosteai ca pe un om calm, amabil, pasnic, dar care dintr-o data devine certaret, violent, plin de rautate. Care este de fapt adevarata lui fata? Aceea in care mintea ii este treaza, sau aceea in care creierul lui pluteste in aburii alcoolului?

Latinii spuneau ca “in vino veritas”, facand aluzie la faptul ca, sub influenta alcoolului, omul isi da arama pe fata si arata cum este el in realitate. Personal nu sunt de acord cu acest dicton latin, pentru ca tot latinii au fost cei care au denumit alcoolul “spiritus” ( de la care provine cuvantul spirt ), pentru ca ei au observat ca, sub influenta lui, omul este cuprins de un alt duh, de un alt spirit decat cel care-l caracterizeaza de obicei.

Betia a fost cea care l-a determinat pe Belsatar si oaspetii sai sa-si piarda si ultima urma de respect fata de ce este sfant. Nimeni nu s-a gasit sa atraga atentia chefliilor cu privire la pacatul ce-l savarseau pentru ca nimeni nu era treaz; toti erau sub influenta aceluias “spiritus,” sub influenta aceluias duh demonic care le-a adus, in cele din urma, pierzarea.

Cate pacate ar ramanea nefaptuite daca oamenii ar renunta la alcool! Cate accidente rutiere, cate accidente de munca nu ar mai avea loc! Cate familii nu s-ar mai destrama! Cati oameni nu s-ar mai imbolnavi de ciroza, TBC, cancer digestiv etc. si cati ar avea o sanatate mai buna ! Cata violenta n-ar mai fi vazuta la stirile TV si cate cuvinte triviale ar ramanea nerostite!

Cand Dumnezeu ne spune in Proverbele lui Solomon ca”vinul e batjocoritor si bauturile tari sunt galagioase”, El stie ce spune. ( Proverbe 20, 1 )

Cand Dumnezeu ne indeamna: “Nu te uita la vin cand curge rosu si face margaritare in pahar; el aluneca usor, dar pe urma ca un sarpe musca si inteapa ca un basilisc” , El stie de ce ne da un asemenea indemn. ( Proverbe 23, 31 ) El stie ca cel ademenit de margaritarele vinului nu va mai fi el insusi, nu-si va mai apartine, ci se va uita dupa femeile altora, inima sa va vorbi prostii si va deveni nesimtitor. “M-a lovit, dar nu ma doare; m-a batut, dar nu simt nimic.” ( Proverbe 23, 35 )

Cat de recunoscatori ar trebui sa-I fim lui Dumnezeu ca ne-a descoperit in Cuvantul Sau principiile cumpatarii si abstinentei: cumpatare fata de hrana si bauturile sanatoase si abstinenta fata de cele daunatoare.

Nu intamplator Cartea lui Daniel aduce de trei ori in discutie problema cumpatarii si abstinentei ( in cap.1- hotararea celor patru tineri, cap. 5-ospatul lui Belsatar si cap. 10, 3- Daniel, batran, traind aceleasi principii de viata sanatoasa pana la sfarsitul vietii ).

2. LIMITA RABDARII LUI DUMNEZEU

Cand a avut loc ospatul lui Belsatar? In noaptea de 12 octombrie 539 i. Hr., dupa 66 ani de la prima campanie militara a lui Nebucadnetar impotriva Ierusalimului. Cei 66 ani sunt aproape o viata de om, in care Dumnezeu a trebuit sa sufere umilinta, batjocura si insinuarile din partea unor imparati pagani. In Daniel 1, 2 ni se spune ca Nebucadnetar a dus aceste vase sfinte in casa dumnezeului sau, in visteria templului pagan. Simpla prezenta a acestor vase- simboluri ale inchinarii la adevaratul Dumnezeu- intr-un templu pagan era deja o imensa umilinta pentru Creator. Oare ce gandeau popoarele pagane intr-o astfel de situatie?

“Daca noi i-am biruit pe evrei si le-am cucerit Ierusalimul si Templul, inseamna ca dumnezeii nostri sunt mult mai puternici decat Dumnezeul lui Israel.” Aceasta era logica simpla a paganilor de atunci si de pretutindeni. Dumnezeu a trebuit sa rabde si sa se lase umilit din acest motiv timp de 66 ani.

Sa ne imaginam ca aceste vase nu au fost tinute intr-un seif, la intuneric, pentru a fi ascunse de ochii oamenilor. Cu siguranta ca s-au organizat expozitii de arta (vezi gestul imparatului Ezechia din Isaia cap. 39 ) in care imparatii babilonieni se laudau in fata diplomatilor, a oamenilor de arta si a vizitatorilor cu aceste piese de arta superb realizate. Dumnezeu a trebuit sa rabde multi ani batjocurile, aluziile rautacioase si glumele la adresa Numelui Sau. Ce rabdare !

Noua ni se pare ca suntem rabdatori in unele situatii si ne felicitam pentru aceasta. In realitate nu e vorba de rabdare ci de neputinta si resemnare in fata unei situatii pe care nu avem cum sa o schimbam. Rabdarea lui Dumnezeu nu este resemnare si neputinta, caci El, fiind atotputernic, poate schimba in orice moment orice situatie in favoarea Sa.

Atunci, daca El poate schimba o situatie nefavorabila intr-una favorabila, de ce nu o face? Raspunsul se gaseste in dragostea Sa pentru omul pacatos. Pentru ca ne iubeste prea mult, El ne mai acorda inca o sansa, si inca una, si inca o suta de sanse, pentru ca oamenii pacatosi sa-L recunoasca pe El ca Domn si Mantuitor.

“Dar Tu, Doamne, Tu esti un Dumnezeu indurator si milostiv, indelung rabdator si bogat in bunatate si credinciosie.” Psalmul 86, 15

Intr-adevar, Dumnezeu a avut o indelunga rabdare in procedeele Sale de lucru cu imparatii Babilonului. Numai despre Nebucadnetar, Cartea lui Daniel ne relateaza patru ocazii in care el a putut vedea diferenta intre credinta adevarata si cea falsa: examinarea celor patru tineri (cap. 1 ), descoperirea si talcuirea visului ( cap. 2 ), experienta ocrotirii celor trei tineri in cuptorul aprins ( cap.3) si visul cu copacul cel mare ( cap. 4 ).

In ciuda acestor descoperiri evidente, Belsatar, care cunostea prea bine aceste lucruri, il indeparteaza pe Daniel de la curte si-L sfideaza pe Dumnezeul cerului. Gestul pe care-l face sub influenata vinului, in toiul ospatului si destrabalarii, umple cupa rabdarii divine.

Da! Exista o limita a rabdarii lui Dumnezeu!

Am putut vedea acest lucru in timpul potopului. Atunci cand civilizatia antediluviana a atins culmea nelegiuirii si cand Creatorul nu a mai intrezarit nicio speranta de indreptare, El a intervenit, distrugand lumea printr-un dezastru mondial.

A existat o limita a rabdarii lui Dumnezeu pentru cei ce locuiau cetatile nelegiuite din Valea Iordanului: Sodoma, Gomora, Adma si Teboim. Marea Moarta din zilele noastre se afla pe locul in care , odinioara, aceste cetati erau prospere si-L sfidau prin nelegiuirile lor pe Dumnezeu.

A existat o limita a rabdarii divine si fata de poporul ales, pe care Dumnezeu l-a binecuvantat si ocrotit, creindu-i toate conditiile pentru ca sa fie cu adevarat o lumina a lumii. Dar cand poporul Sau a lepadat in repetate randuri soliile cerului, cand el a atins culmea razvratirii, trimitandu-L la cruce pe Insusi Fiul lui Dumnezeu, teribila a fost judecata lui Dumnezeu impotriva lor. Timp de doua milenii, acest popor a ramas fara tara, fiind prigonit, hulit, dispretuit de toti si pretutindeni. Nici azi, desi au un petec de pamant care se numeste Israel, ei nu au liniste si tihna.

Toate aceste exemple, si multe altele, ne avertizeaza ca va exista o limita a rabdarii divine si cu lumea in care traim. Cand cupa pacatelor lumii, a violentei, a imoralitatii si a coruptiei se va umple, Creatorul va pune capat istoriei pacatului, salvandu-Si copiii credinciosi.

Cata rabdare va mai avea Dumnezeu cu mine si cu tine? Rabdarea Sa cu fiecare dintre noi nu este altceva decat o invitatie la pocainta si intoarcere la El.

“Nu vezi tu ca bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainta?” Romani 2, 4

3. JUDECATA LUI DUMNEZEU

Acest al treilea mesaj moral, continut in cap. 5 al cartii, este cuprins chiar in textul scris de mana misterioasa pe peretele palatului imperial, text descifrat apoi de Daniel:

“Numarat, numarat, cantarit si impartit” (mene, mene, tekel upfarsin )

Ce s-a intamplat cand indelunga rabdare a lui Dumnezeu fata de Belsatar si imparatia sa s-a sfarsit? A sosit judecata!

Oamenii isi fac o imagine gresita despre Dumnezeu si rabdarea Sa. Vazand ca El nu pedepseste pe loc pacatele, cauta diferite explicatii:

- Pentru unii El este prea bun si de aceea ei cred ca Dumnezeu va ierta totul, neconditionat.

- Pentru altii, faptul ca pacatul nu e pedepsit imediat este o dovada ca El e incapabil sa restaureze dreptatea pe pamant.

-Iar pentru o alta categorie de oameni, aceasta este o dovada ca nu exista Dumnezeu.

De ce amana Dumnezeu pedepsirea pacatului si nu aduce mai repede dreptatea Sa pe pamant ?

Raspunsul trebuie cautat in esenta naturii divine care este dragostea. Dumnezeu este dragoste ( 1 Ioan 4, 8 ) si dragostea, prin definitie, este indelung rabdatoare fata de greselile si slabiciunile celor din jur ( 1 Corinteni 13, 4 ). Insa acesta este doar jumatate din adevar. Dumnezeu nu este doar iubire, ci si dreptate. Cele doua sunt cei doi piloni pe care se sprijina intregul univers. Daca una din cele doua ar lipsi, universul intreg s-ar prabusi.

Asadar, rabdarea lui Dumnezeu este bogata, indelunga, dar nu e nesfarsita. Ea are niste limite impuse de dreptatea divina, de sfintenia caracterului Sau. Daca rabdarea fata de omul pacatos si fata de atitudinea sa de razvratire nu ar avea margini, ea ar fi imorala, iar Creatorul nostru ar putea fi acuzat de complicitate fata de pacat.

Dincolo de limita rabdarii divine se afla judecata! Sa observam cat de corect procedeaza Tatal ceresc atunci cand aduce o judecata asupra unui om, asupra unui popor, sau asupra lumii intregi.

Dupa ce are o indelunga rabdare cu omul , lasandu-l ani, poate zeci de ani sa aleaga liber intre bine si rau, timp in care Domnul apeleaza la toate mijloacele pentru a- l atrage la Sine, la sfarsit, cand rabdarea Sa a ajuns la limita, incep cele trei faze ale judecatii:1. “Numarat, numarat” 2. Cantarit si 3. Impartit.

1.”Numarat, numarat” Daniel 5, 26: “Numarat inseamna ca Dumnezeu ti-a numarat zilele domniei si i-a pus capat.”

Ce inseamna a numara zilele cuiva? Inseamna a le trece in revista, a le analiza pe fiecare in parte, a vedea continutul fiecarei zile, fiecarei ore, fiecarei clipe. Inseamna o cercetare amanuntita a faptelor, cuvintelor, gandurilor si simtamintelor.

Dar de ce Dumnezeu numara de doua ori, inainte de a continua judecata? In primul rand, pentru ca noi si toate fiintele din acest univers sa avem siguranta ca nu se va strecura nicio gresala in aprecierea vietii cuiva. Dumnezeu verifica si reverifica, asa cum a facut si la Creatiune, pentru ca judecata Sa sa fie desavarsita si nimeni din univers sa nu poata gasi vreun motiv de murmurare sau de indoiala. Si, in al doilea rand, pentru ca noi sa fim siguri ca Dumnezeu a facut totul pentru salvarea omului.

2. “Cantarit” Daniel 5, 27: “Cantarit inseamna ca ai fost cantarit in cumpana si ai fost gasit usor,”

Cantarul, balanta erau, pentru antici, simboluri ale judecatii. Zeita dreptatii este reprezentata de o femeie legata la ochi, tinand in mana o balanta.

Intr-o reclama TV pentru bauturi racoritoare era prezentata o balanta. Pe unul din talere se afla un pahar in care se turna o bautura oarecare. Contrar legilor fizicii, cu cat se turna mai mult in pahar, talerul respectiv se ridica mai mult. Asa era in reclama. Din nefericire, asa este in viata multor oameni din jurul nostru. Cu cat trec ani mai multi, timpul curgand in paharul vietii, cu atat paharul devine mai usor, mai gol, mai lipsit de continut.

Oare ce se gaseste pe celalalt taler al balantei? Acolo se afla etalonul dupa care va fi cantarita viata fiecaruia dintre noi-Legea lui Dumnezeu, cea” sfanta, dreapta si buna “. ( Romani 7, 12 )

“Gasit prea usor” inseamna gasit cu lipsa. Si, deoarece Dumnezeu nu poate admite rebuturi in Imparatia Sa, urmeaza sentinta:

3. “Impartit” Daniel 5, 28: “Impartit inseamna ca imparatia ta va fi impartita si data mezilor si persilor.”

Impartit inseamna de fapt disparitie, distrugere, nimicire. Inseamna retragerea harului ocrotitor al lui Dumnezeu si suportarea de catre om a tuturor consecintelor alegerilor lui. In final, Dumnezeu nu va da oamenilor decat ceea ce ei insisi au ales sa primeasca. Asa este drept si asa este bine.

Concluzii: Dumnezeul Bibliei este un Dumnezeu indelung rabdator. Nu este o rabdare a neputintei si resemnarii, ci una izvorata din dragostea Sa profunda fata de om.

Profetiile Bibliei ne arata ca ne gasim in ultimele ore ale rabdarii indelungi a Tatalui nostru ceresc. Timp de sase milenii, El a rabdat scenele violentei, ale desfraului. ale idolatriei, ale razboaielor si ale mortii de pe pamantul nostru.

Ce va fi dupa ce rabdarea Sa va ajunge la limita? Un singur raspuns-Judecata, in care zilele fiecaruia dintre noi vor fi numaratesi cantarite in balanta cerului, in raport cu marele etalon moral- Legea lui Dumnezeu.

Oare cum va fi gasita viata mea si a ta? Va fi paharul greu, plin de neprihanirea lui Hristos, plin de fapte de bunatate, de slujire, de sacrificiu? Sau va fi gasit usor, asemenea paharului din reclama TV, plin numai de forme goale ale religiei, de mandrie si incredere in sine?

Fie ca la judecata fiecaruia dintre noi sa se rostesca cuvintele:

“Numarat, numarat, cantarit si gasit vrednic pentru cer.”

Lori Balogh

______________________________