Articole Creștine » Cele 10 Porunci

01,DECALOGUL-CELE ZECE CUVINTE

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

01. DECALOGUL – CELE ZECE CUVINTE
de LORI BALOGH

“Porunca a saptea: Fura ceva mai putin !”

Cu mai mult timp in urma, trecand pe langa Teatrul Dramatic din Brasov, privirea mi-a fost atrasa de un afis ce continea o invitatie la teatru. Piesa se intitula : “Porunca a saptea: Fura ceva mai putin !”

Citind anuntul, eram deosebit de contrariat. In primul rand, stiam din Biblia mea ca porunca a saptea nu se refera la furt, ci la adulter. Pe de alta parte, stiam ca poruncile Decalogului, cu o singura exceptie ( porunca a 5-a ), sunt enuntate sub forma unor interdictii , nu sub forma de indemnuri. Si, in final, stiam ca poruncile Decalogului sunt radicale, neadmitand compromisuri. Ori sunt pazite in totalitate ( si in litera si in spirit ), ori, daca nu, cel ce le ignora, este considerat un calcator al Legii. In Decalog nu gasim jumatati de masura de genul : “Fura ceva mai putin !” , caci singurul procent admis in legatura cu respectarea Legii este cel de 100 % ( Iacov 2, 10-11 ).

Am incercat sa inteleg de ce dramaturgul ( al carui nume nu mi-l amintesc ! ) a ales un astfel de titlu pentru piesa sa. O parte din nedumeririle mele au disparut atunci cand am citit cele zece porunci enuntate intr-un catehism catolic. ( 1 )

Modificarile de fond facute in structura Decalogului de catre biserica, prin reprezentantii ei, sunt evidente: eliminandu-se porunca a doua, referitoare la “chipurile cioplite” ( textul ei prescurtat este inclus in prima porunca ! ), toate poruncile urmatoare au coborat o pozitie. Astfel, porunca a 3-a a devenit a 2-a, porunca a 4-a a devenit a 3-a…porunca a 8-a ( referitoare la furt ) a devenit a 7-a , etc. Si. pentru ca numarul 10 sa fie respectat, reprezentantii bisericii au facut o “incizie” ingenioasa ( si argumentata !) in continutul poruncii a 10-a , care a fost impartita in doua.

Iata o adevarata “inginerie” omeneasca in materie de morala ! Asemenea ucenicului vrajitor din poemul lui Goethe, omul si-a permis sa umble intr-o zona interzisa, iar consecintele le traim cu totii.

O alta parte din nedumeririle mele legate de straniul titlu al piesei de teatru amintite au disparut pentru ca viata insasi mi-a dovedit in nenumarate ocazii cu cata relativitate e privita Legea Morala in societatea in care traim. Nu odata mi-a fost dat sa aud afirmatii de genul: “Daca nu minti, nu poti supravietui”, sau: “Nu e important sa tii ziua a saptea; important e sa tii o zi pe saptamana”, sau: “ Nu trebuie sa fim corecti fata de stat in plata impozitelor si taxelor, caci si statul ne fura pe noi” etc. Pe masura ce inaintam in timp, de la o generatie la alta, criteriile morale devin tot mai flexibile, tot mai estompate, tot mai diluate…Libertinismul devine o moda, in timp ce moralitatea devine tot mai anacronica.

Intr-o astfel de societate, avand astfel de tendinte, mai este oportun sa vorbim despre

Decalog ?

Mantuitorul avea o expresie preferata cu care incheia multe din invataturile Sale: “Cine are urechi de auzit, sa auda !” ( Matei 11, 15; 13, 9.43; Marcu 4,9.23; 7,16; Luca 8, 8 etc. ). Acestea nu sunt cuvinte de umplutura, asa cum ar parea. Iisus stia prea bine ca, de-a lungul secolelor, oamenii isi vor folosi urechile cu care au fost inzestrati intr-un alt fel decat a planuit Creatorul. Urechi inchise fata de adevar, urechi insensibile la nevoile semenilor, urechi larg deschise spre zvonuri si lucruri de nimic… urechi pline de tot felul de podoabe, insa surde la apelurile calduroase ale Spiritului Sfant.

Intr-o astfel de lume, cu urechile spiritului inchise fata de adevar, mai este nevoie sa ne aplecam asupra Legii Morale ?

Raspunsul Bibliei la aceasta intrebare este cat se poate de categoric:

“La Lege si la marturie ! Caci daca nu vor vorbi asa, nu vor mai rasari zorile peste poporul acesta .” Isaia 8, 20

Ce sa intelegem din aceste cuvinte inspirate ale profetului Isaia – evanghelistul Vechiului Testament-

decat ca omul, ca individ, si omenirea, in general, nu au niciun viitor daca nu va avea loc o schimbare radicala de mentalitate fata de Legea lui Dumnezeu. In Decalog, supranumit si “Marea Carta a Omenirii”, se regasesc toate principiile morale fundamentale care garanteaza supravietuirea si prosperitatea societatii omenesti. Daca tendintele actuale de negare a moralitatii descoperita in Decalog vor continua, nu ne va fi greu sa stim inca de pe acum deznodamantul: sfarsitul civilizatiei.

Si, pentru ca cineva sa nu ramana cu impresia ca acestea nu sunt decat “cantece de cucuvea” alarmiste, menite sa ne induca o stare de panica, este suficient sa privim in istorie ca sa intelegem ce se poate intampla cu societatea omeneasca atunci cand Legea lui Dumnezeu este ignorata. Dintre toate paginile de istorie, cea legata de Revolutia franceza este cea mai elocventa in acest sens.

Cand oamenii se revolta impotriva lui Dumnezeu

Intr-o carte despre educatie scrisa in 1762, J.J.Rousseau afirma ca educatia ar trebui sa se bazeze in intregime pe instinctele naturale ale omului, fiind complet lipsita de orice influente concurente ale societatii, mai ales de cele ale bisericii. Ratiunea trebuie sa devina regina in orice aspect al vietii- spunea el. Nesocotind revelatia si orice religie revelata, J.J.Rousseau credea intr-un fel de religie naturala ce se baza pe sentimente, denuntand orice crez intr-o revelatie supranaturala. In faimoasa lui carte intitulata "Contractul social” afirma ca legile statului nu sint oranduite divin si de origine divina, ca acestea nu ar trebui sa se bazeze pe Legea Divina ci pe "vointa oamenilor (populara)".

Ideile lui J.J.Rousseau au fost continuate de Voltaire, insa cu mult mai multa violenta. Fiind un puternic anticatolic si potrivnic oricaror dogme crestine, Voltaire a lansat ideea “suveranitatii poporului”, idee care a stat la baza Revolutiei franceze. “Creºtinismul – spunea Voltaire – este cea mai ridicolã, cea mai absurdã ºi cea mai sângeroasã religie care a infectat vreodatã pãmântul”.

Pe fondul acestei gandiri iluministe, in 1789 a izbucnit Revolutia franceza, care, desi se numeste “franceza”, a marcat istoria intregii Europe si a gandirii ei. Lozinca “Libertate, egalitate, fraternitate !” promitea mult si trezea sperantele ivirii unei societati mai bune. Revolutionarii au crezut cu adevarat ca vedeau zorii unei noi ere. Oamenii trebuiau sa fie eliberati de toate constrangerile si limitarile, apoi o mareata lume noua urma sa apara. Insa aceasta nu a durat foarte mult. Acesti oameni s-au deziluzionat foarte curand. "Domnia terorii" instalata in Franta sub Danton si Robespierre a scos la iveala adevarata fata a Revolutiei.

In 20 noiembrie 1793, la zece luni dupa ce capul regelui Ludovic al 16-lea a cazut sub cutitul ghilotinei, in catedrala Notre Dame din Paris, a fost intronata printr-o ceremonie solemna “zeita ratiunii”. O dansatoare de la Opera – o femeie de moravuri usoare- era cea care o simboliza pe zeita ratiunii. Dupa ce a fost imbratisata de presedinte, zeita a fost urcata pe un altar inalt , primind adorarea tuturor celor prezenti. Ceremonia acestei intronari a fost repetata in toata Franta, in mijlocul unui entuziasm general.

“Cand zeita a fost adusa inaintea Conventiei, presedintele a luat-o de mana si, indreptandu-se catre adunare, a spus : “Muritori, incetati sa mai tremurati inaintea tunetelor neputincioase ale unui Dumnezeu pe care temerile voastre L-au creat. De azi inainte sa nu mai recunoasteti nicio divinitate in afara de ratiune. Va prezint aici icoana cea mai nobila si cea mai curata a ei; daca trebuie sa aveti idoli, jertfiti numai unora ca aceasta…” ( 2 )

Dar Revolutia franceza nu s-a oprit aici. O serie de masuri anticrestine au urmat in anii domniei terorii. Legamantul sfant al casatoriei a fost desfiintat, fiind inlocuit cu un simplu contract civil ce se putea rupe oricand. Adunarea Nationala a interzis inchinarea la Dumnezeu. Iisus Christos a fost declarat inselator si pretutindeni in tara se putea auzi strigatul necredinciosilor francezi : “Sa zdrobim infamul !”, adica pe Christos. Bibliile au fost adunate si arse in pietele publice, intr-o atmosfera de dispret total. Legea lui Dumnezeu a fost calcata in picioare, iar ziua saptamanala de odihna a fost desfiintata, in locul ei fiind hotarata fiecare a zecea zi. Botezul si Cina Domnului au fost interzise, iar in cimitire se gaseau anunturi care declarau ca moartea este un somn vesnic. Teama de Dumnezeu a fost declarata ca fiind nu inceputul intelepciunii, cum afirma Biblia, ci inceputul nebuniei. Cultele au fost desfiintate, singurul cult admis fiind cel al libertatii si al ratiunii.

Acestea au fost, pe scurt, faptele Revolutiei franceze. Dar care au fost urmarile lepadarii Legii lui Dumnezeu ?

“Respingand Evanghelia care i-ar fi adus vindecare, Franta a deschis usa pentru necredinta si ruina. Cand restrictiile Legii lui Dumnezeu au fost inlaturate, s-a vazut ca legile omului erau neinstare sa tina in frau valurile puternice ale patimii omenesti, iar natiunea s-a prabusit in revolta si anarhie. Razboiul impotriva Bibliei a inaugurat o era care este cunoscuta in istoria lumii sub numele de “domnia terorii”. Pacea si fericirea au fost alungate din caminele si inimile oamenilor. Nimeni nu mai era in siguranta. Acela care invingea astazi era suspectat si condamnat maine. Violenta si desfraul nu mai cunosteau margini.” ( 3 )

Poporul a devenit nestapanit si setos de razbunare. Un macel general a fost pus la cale impotriva tuturor celor care erau banuiti de ostilitate fata de Revolutie. Canalele Senei curgeau inrosite de sangele celor ucisi, iar ghiloitina nu mai facea fata numarului mare de executii. Inchisorile ajusesera sa numere la un moment dat peste 200 000 de prizonieri. In Paris, rascoalele urmau una dupa alta, iar diferitele partide revolutionare nu urmareau decat sa se extermine unul pe altul. Si, ca o incoronare a nenorocirilor abatute asupra Frantei revolutionare, natiunea a fost implicata intr-un razboi lung si costisitor cu marile puteri ale Europei. Rezultatul a fost o ruina generala, o prabusire in anarhie si imoralitate.

Mai lipseste ceva acestui tablou infiorator ? Legea universala a cauzei si efectului si-a facut simtita prezenta si in cazul Revolutiei franceze.

“Franta a fost zguduita ca de cutremur. Religia, ordinea sociala, familia, statul si biserica- toate au fost doborate la pamant de catre mana nelegiuita care se ridicase impotriva Legii lui Dumnezeu.” ( 4 )

Atrocitatile produse in timpul Revolutiei s-au datorat ignorarii unui mare adevar: ca libertatea se poate gasi doar in respectarea principiilor Legii lui Dumnezeu. Montesquieu spunea: “Libertatea este dreptul de a face ceea ce ne permit legile.”

A fost nevoie doar de trei ani si jumatate de teroare, pentru ca tristul experiment al Revolutiei sa convinga intreaga lume de consecintele teribile ale indepartarii si ignorarii principiilor morale, asa cum sunt ele redate in “cele zece cuvinte” ( “deka logoi”- l.greaca ) ale lui Dumnezeu . Daca in 1793 Conventia Nationala a Frantei daduse decretul care desfiinta religia crestina si respingea Biblia ca fiind manifestarea revelatiei divine, dupa numai trei ani si jumatate, aceeasi institutie a fost nevoita sa repare ( daca se mai putea repara ceva ! ) greseala facuta. O rezolutie a Conventiei Nationale a anulat decretul din 1793, acordand libertate crestinismului si Bibliei. Oamenii s-au convins curand ca la baza moralitatii, pacii sociale si prosperitatii se afla respectarea pricipiilor lasate de un Dumnezeu Atotintelept si iubitor, pe paginile Bibliei.

Cand Biblia este luata in serios

Ce se intampla insa atunci cand principiile morale ale Legii divine sunt luate in serios si tratate cu cel mai mare respect ?

Sa lasam si de data aceasta sa vorbeasca faptele istoriei.

In timp ce Franta gusta din plin din amaraciunea Revolutiei, iar Europa era bantuita de un duh de nemultumire si revolta, pe una din insulele din Pacific se intampla ceva iesit din comun. In zorii zilei de 27 aprilie 1789, o parte din echipajul vasului “Bounty”, care se afla de doi ani intr-o misiune in Pacific, se revolta impotriva capitanului Blight si a personalului care era de partea lui. Acestia sunt urcati cu forta intr-o salupa si lasati sa pluteasca in deriva pe apele Pacificului. Razvratitii, aflati sub comanda ofiterului Christian Fletcher, se indreapta cu corabia spre insula Tahiti, unde sasesprezece din ei raman, refuzand sa mearga mai departe. Ceilalti noua, temandu-se ca vor fi gasiti de vasele englezesti, pleaca cu corabia, impreuna cu cativa bastinasi, barbati si femei. Cautand o insula ferita de vasele englezesti, ei ajung pe insula Pitcairn, unde acosteaza.

Odata ajunsi pe tarm, marinarii revoltati de pe Bounty dau foc corabiei si o scufunda pentru a asterge orice urma a prezentei lor pe acea insula. O viata noua, fara legi si restrictii, le sta inainte. Urmeaza patru ani in care lucrurile par sa mearga bine. Cu toate acestea, Christian Fletcher, torturat de propria constiinta, devine tot mai posac si incepe sa se poarte ca un dictator, copiindu-l pe capitanul de care tocmai scapasera.

Viata pe insula incepe sa devina un mic infern din momentul in care moare sotia unuia dintre revoltati- Williams. Seful grupului, Fletcher, il obliga pe un tahitian sa-i cedeze sotia lui Williams si de aici micul grup se divizeaza, mai intai in albi si tahitieni, apoi intre albi si albi. Singura lor preocupare era de a-si elimina adversarii.

La zece ani de la revolta de pe “Bounty”, pe Pitcairn nu mai ramasesera decat doi barbati, amandoi englezi. Toti ceilalti fusesera ucisi. Unul dintre ei, Edward Young – bolnav de plamani- gaseste in cufarul capitanului Blight o Biblie , pe care incepe sa o studieze cu fervoare. In cele din urma el moare si astfel, Alexander Smith ramane singurul barbat de pe insula, impreuna cu 11 mame si 23 de copii orfani. Povara de pe umerii sai il determina sa caute si el ceva . Smith incepe si el sa citeasca Biblia. Gaseste in ea cele zece porunci pe care le calcase toata viata; dar tot in Biblie Il gaseste pe Mielul lui Dumnezeu care putea sa-l ierte si pe un pacatos ca el. In inima lui Smith se trezeste dorinta dupa o viata noua. Dorinta aceasta este atat de puternica incat Smith isi schimba chiar si numele , devenind John Adams, un nou Adam.

Viata intregului trib se schimba radical. Tot ceea ce se intampla din acel moment inainte se va baza pe principiile Bibliei, pe “Sta scris!”. In fiecare dimineata si seara, “patriarhul” isi cheama tribul la inchinare prin cantare si rugaciune. Adams ii invata pe membrii coloniei sa cante, le citeste din Biblie, ii invata cele zece porunci, iar in ziua a saptea- ziua de odihna specificata in Decalog- intreaga colonie se aduna pentru inchinare. Ura dispare dintre membrii tribului; nicio nelegiuire nu se mai comite; oamenii sunt cu totul schimbati in bine. John Adams devine pastorul lor, el oficiind si inmormantarile si nuntile…

In 1808, vasul englezesc Topaz ii descopera pe locuitorii insulei Pitcairn. O lume cu totul deosebita de restul lumii: oameni nevinovati, care nu se certau, care se iubeau, si care traiau intr-o armonie deplina, ca intr-un mic paradis. Pitcairn a devenit un loc de pelerinaj pentru oamenii satui de rautatea civilizatiei si doritori dupa o viata traita dupa alte norme decat cele ale lumii.

Iata doua exemple, luate din aceeasi perioada a istoriei, care ilustreaza, pe de o parte, unde poate ajunge societatea omeneasca atunci cand principiile Legii divine sunt calcate in picioare, iar pe de alta parte, ce forta de transformare se gaseste in Cuvantul lui Dumnezeu si in ascultarea de cele zece porunci divine.

Este uimitor sa constatam cum in doar “zece cuvinte” ( cele zece porunci ) Dumnezeu a reusit sa cuprinda intreaga paleta de pacate pe care le poate savarsi un om. De cand exista omul, s-au dat mii si mii de legi, decrete, hotarari, norme de tot felul, legiuitorii incercand sa acopere pe cat posibil cat mai mult din zona morala a existentei. Cu toate acestea, mereu se constata lipsuri, brese si imperfectiuni de tot felul in legislatiile popoarelor.

Decalogul insa , desi este enuntat in doar cateva propozitii scurte, acopera intraga gama de aspecte morale cu care se confrunta un om in viata. Pe drept cuvant, Decalogul poate fi considerat Marea Carta a omenirii, Constitutia rasei umane.

O Lege veche pentru un mileniu nou

Dar astazi, care e atitudinea generala a omenirii fata de Legea lui Dumnezeu ? A invatat ceva omenirea din experimentul nefericit al Revolutiei franceze ?

Ce se predica de la amvoanele celor mai multe biserici crestine in legatura cu Legea lui Dumnezeu ? Cum sunt invatati oamenii sa priveasca la Decalog si, in general, la adevarurile Vechiului Testament ? Ce se “predica” in emisiunile TV cu privire la moralitate ? In ce atmosfera cresc si sunt educati copiii veacului nostru ? Care sunt tendintele actuale ?

Daca privim in doctrinele si in marturisirile de credinta ale bisericilor crestine, vom observa ca toate au cuvinte de profund respect fata de Legea Morala ( Decalogul ). Iata doar cateva exemple:

“Aceeasi lege care a fost scrisa la inceput in inima omului, a continuat sa fie o regula perfecta a neprihanirii si dupa cadere, si a fost data de Dumnezeu pe Muntele Sinai, in zece porunci, scrisa pe doua table, primele patru continand indatoririle noastre fata de Dumnezeu, iar celelalte sase indatoririle fata de oameni” ( 5 )

“Legea naturalã, înscrisã de Creator în inima fiecãrui om, constã într‑o participare la înþelepciunea ºi la bunãtatea lui Dumnezeu ºi exprimã simþul moral originar, care îi permite omului sã discearnã, prin raþiune, binele ºi rãul. Ea este universalã ºi neschimbãtoare ºi pune bazele obligaþiilor ºi drepturilor fundamentale ale persoanei, ca ºi ale comunitãþii umane ºi chiar ale legii civile.” ( 6 )

“Pentru aceasta, Dumnezeu „a scris pe tablele Legii ceea ce oamenii nu reuºeau sã citeascã în inimile lor” (Sfântul Augustin).( 7 )

“Fidelã Scripturii ºi exemplului lui Isus, Biserica recunoaºte decalogului o importanþã ºi o semnificaþie fundamentale. Creºtinii sunt obligaþi sã‑l respecte”( 8 )

“Cele zece porunci constituie un ansamblu organic ºi de nedespãrþit, pentru cã fiecare poruncã trimite la celelalte ºi la tot decalogul. De aceea, a încãlca o poruncã înseamnã a încãlca întreaga Lege.” ( 9 )

“Decalogul este cea dintai lege scrisa a Vechiului Testament si, totodata, cea mai inalta lege morala data pana la Domnul nostru Iisus Hristos. Ea ramane valabila pentru toate timpurile, fiindca cele 10 porunci sunt poruncile legii firesti, pe care Dumnezeu le aduce la cunostinta credinciosilor intr-un chip mai limpede si mai hotarat. “ (10 )

“Legea lui Dumnezeu trebuie implinita in intregime, caci ea este una si toate poruncile ei sunt date de Dumnezeu. Credinciosul nu trebuie sa aleaga ce i se pare lui mai insemnat sau mai folositor din ea, caci atunci ar inlocui legea lui Dumnezeu cu o lege a sa. Sfanta Scriptura spune: "Cine va pazi toata legea, dar va gresi intr-o singura porunca, s-a facut vinovat fata de toate poruncile" (Iacov 2, 10). Pentru o singura vina, Moise a fost pedepsit sa nu intre in pamantul fagaduit. Pentru o singura minciuna, Anania si Safira au fost pedepsiti cu moartea (Fapte 5, 1-10). Legea lui Dumnezeu trebuie, apoi, implinita necontenit, adica in toate imprejurarile vietii, fiindca numai asa isi dovedeste credinciosul dragostea sa puternica fata de Dumnezeu, binefacatorul sau cel mai mare. Si, in sfarsit, ea trebuie implinita cu toata bucuria. Fapta, oricat de buna ar fi, daca e facuta impotriva inimii si cu carteala, nu are nici un pret.” ( 11 )

Marturisirile de credinta ale bisericilor crestine, referitoare le Decalog, sunt cat se poate de corecte. Exista insa un mare “DAR…”

Desi se recunoaste ca Decalogul este o lege “universala si neschimbatoare”, “o regula perfecta a neprihanirii”, “cea mai inalta lege morala”, ca “ea ramane valabila pentru toate timpurile” si ca “trebuie implinita in intregime”, in practica, bisericile crestine au facut brese si au creat fisuri in structura de monolit a Legii divine: porunca a doua – desfiintata, porunca a zecea – impartita in doua, porunca a patra – redusa la o scurta formulare generala si interpretata tendentios…

Oare cum priveste Dumnezeul cel mare si infricosat aceasta “inginerie” omeneasca , aceasta “chirurgie estetica” in Legea Sa, facuta de oamenii care doresc o lege dupa chipul si asemanarea lor ?

“Oamenii nu pot calca Cuvantul lui Dumnezeu fara sa fie pedepsiti. Intelesul acestei declaratii grozave este aratat in ultimul capitol al Apocalipsei: “Marturisesc oricui aude cuvintele cartii proorociei din cartea aceasta ca, daca va adauga cineva ceva la ele, Dumnezeu ii va adauga urgiile scrise in cartea aceasta. Si daca scoate cineva ceva din cuvintele acestei proorocii, ii va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vietii si din cetatea sfanta, scrise in cartea aceasta .” ( Apocalipsa 22, 18-19 ).

Asa suna avertizarile pe care Dumnezeu le-a dat pentru a-i apara pe oameni impotriva oricaror schimbari de orice natura a ceea ce El a descoperit sau poruncit. Aceste avertizari solemne se aplica tuturor acelora care prin influenta lor ii fac pe oameni sa priveasca cu usurinta Legea lui Dumnezeu. Ele vor trebui sa-i faca sa se teama si sa tremure pe aceia care socotesc cu usuratate ca este o problema lipsita de importanta a asculta sau nu de Legea lui Dumnezeu. Toti aceia care-si inalta parerile lor mai presus de descoperirea divina, toti aceia care vor schimba intelesul clar al Scripturii pentru a urma propria comoditate sau pentru a se conforma lumii isi asuma o raspundere infricosata. Cuvantul scris, Legea lui Dumnezeu, va masura caracterul oricarui om si ii va condamna pe toti aceia pe care aceasta judecata fara gres ii va gasi cu lipsa.” ( 12 )

De pe paginile Scripturii, razbate durerea intensa, pe care niciun om muritor nu o va putea cuprinde vreodata, a unui Tata ceresc ce priveste la creaturile Sale razvratite:

“Oh ! De ai fi luat aminte la poruncile Mele ! Atunci pacea ta ar fi fost ca un rau si fericirea ta ca valurile marii.” Isaia 48, 18

In “cele zece cuvinte” divine nu gasim doar restrictii. In ele gasim si promisiuni pretioase. Si, poate cea mai de pret fagaduinta ascunsa in litera si spiritul lor este fericirea. Si cine nu are nevoie de fericire ? Cu totii o cautam, zi de zi, in mii de feluri, pe mii de cai posibile. O cauta si betivul cazut in sant, si drogatul de la marginea societatii, si desfranatul, si politicianul setos de putere, si saracul, si bogatul… Si tu o cauti… Si eu o caut…

Iata izvorul ei adevarat ! E atat de aproape de fiecare din noi! De ce sa nu bem pe saturate din el ?

Lori Balogh

Referinte:

1) http://www.vatican.va/archive/compendium_ccc/documents/archive_2005_compendium-ccc_ro.html

2) E. G. White, “Tragedia Veacurilor “ , pag. 241, Ed. “Viata si Sanatate”, 2002

3) Idem,pag. 247

4) Idem, pag. 250

5) Marturisirea Baptista de la Londra din 1689, cap.12, Despre Legea lui Dumnezeu

6) Catehismul catolic, 416. În ce constã legea moralã naturalã? Disponibil pe www.vatican.va ( 1 )

7) Idem, 417 ( 1 )

8) Idem, 438. Ce importanþã dã Biserica decalogului? ( 1 )

9) Idem, 439. De ce decalogul constituie o unitate organicã ( 1 )

10) Catehismul ortodox, cap. 20 .Disponibil pe http://www.crestinortodox.ro/legea_morala_-c298-p33-new.html

11) Idem, cap. 25

12) E.G.White, “Tragedia Veacurilor”, pag. 235

______________________________

02.DECALOGUL SI LIBERTATEA

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

02. DECALOGUL SI LIBERTATEA
de LORI BALOGH

Setea de libertate

Imi amintesc cu durere de un fapt petrecut candva, in anii copilariei mele. Locuiam intr-o casa modesta, aflata in mijlocul unei gradini mari si plina de pomi fructiferi, de brazi si de multa, foarte multa verdeata. Din zori si pana in noapte, cantecul pasarelelor imi incanta sufletul.

Copil fiind, imi doream insa ceva mai mult decat sa privesc si sa ascult cantecul acelor pasari de la departare. Doream sa le am aproape, sa pun mana pe ele, sa le simt inimioara cum bate in palma mea…Am pregatit o colivie improvizata si, intr-o buna zi , am reusit sa-mi implinesc “visul”. O biata pasare ( cred ca era un pitigoi ! ) a cazut in miinile mele. Bucuros, am pus-o in colivia improvizata de mine, i-am dat de mancare si apa de baut, si nu ma mai saturam privind-o. Imi era tare drag de biata pasare…

A doua zi dimineata, cand m-am dus sa-mi vad “prada”, micuta pasarica zacea fara suflare, cu gherutele infipte in propriul gatlej, intr- un gest de sinucidere. Am inteles atunci ca, pentru micuta fiinta zburatoare, libertatea pretuia mai mult decat viata.

A fost o lectie de viata dureroasa, insa de mare valoare pentru mine. Si, cand ma gandesc ca o lectie atat de importanta am invatat-o de la o biata pasare nevinovata !

Dar pentru noi, cat valoreaza libertatea ? Cine nu are nevoie de ea ? Cu siguranta ca stalpul de pe marginea drumului, cosul de fum de pe acoperis, stanca din varful muntelui, sau canapeaua din sufragerie, si inca un milion de lucruri de felul acesta , nu au nevoie de libertate. Ele pot sa-si implineasca menirea si fara ea.

Dar noi ? Cat timp putem rezista fara libertate ? Ce pret suntem dispusi sa platim ca sa o avem ?

Istoria consemneaza cea mai mare revolta cu care a fost confruntat Imperiul Roman: rascoala sclavilor condusi de vestitul gladiator Spartacus. Totul a inceput in anul 73 i.Chr., in scoala de gladiatori a lui Lentulus Bastiates din Capua, o localitate in apropiere de Roma. In acea scoala, sclavii si criminalii condamnati erau invatati sa se bata intre ei , sau cu fiarele salbatice, pentru ca apoi, ei sa poata fi angajati in lupte sangeroase in arenele publice sau la delectarea unor particulari.

In anul 73 i.Chr., 200 de gladiatori din scoala lui Lentulus au incearcat sa evadeze, insa doar 78 dintre ei au reusit acest lucru. Cei evadati s-au inarmat, apoi si-au ales un sef in persoana lui Spartacus, un sclav de origine traca. Imediat Spartacus a lansat un apel catre toti sclavii din Italia si, in scurt timp, i s-au alaturat 70 000 de sclavi insetati de libertate.

Timp de doi ani, sclavii rasculati au invins toate armatele romane trimise impotriva lor. Ei nu aveau in fata lor decat doua alternative: ori vor invinge si vor fi liberi, ori vor fi invinsi si vor fi ucisi. A treia posibilitate nu exista pentru sclavii condusi de Spartacus.

In anul 71 i.Chr.,retragandu-se spre sudul Italiei, in incercarea de a trece in Sicilia, fiind inselati de niste pirati care le promisesera ca ii vor imbarca spre insula italica, soldatii lui Spartacus s-au vazut nevoiti sa lupte pana la moarte cu armatele puternice ale lui Crassus si ale lui Pompei. Istoria consemneaza ca Spartacus s-a luptat eroic, ucigand doi centurioni romani. Ramas singur, el a fost in cele din urma doborat, insa nici asa nu a incetat sa lupte. A continuat lupta in genunchi, pana ce a primit atat de multe lovituri, incat , dupa moartea sa, trupul sau nu a mai putut fi identificat.

Marea majoritate a soldatilor sai a pierit impreuna cu el. Cei prinsi, in numar de 6000, au fost crucificati de-a lungul Viei Appia, intre Capua si Roma. Luni de zile cadavrele lor au fost lasate sa zaca acolo pana ce s-au descompus, ca avertisment al Romei impotriva oricaror nazuinte de libertate.

Spartacus si tovarasii sai au preferat sa moara decat sa traiasca avand intreaga viata statutul de sclav, fara perspectiva eliberarii. ( 1 )

Iata pretul pe care e dispus sa-l plateasca omul pentru libertate ! Pretul poate fi jertfa suprema.

Daca libertatea este o valoare atat de mare pentru fiinta umana ( si nu numai pentru om ! ), atunci de ce, Doamne, ne ingradesti cu atatea legi si porunci ? De ce trebuie sa purtam, de la nastere si pana in amurgul vietii, acest “jug” al ascultarii de Lege ? Nu se putea si fara ea ?

In anii de liceu aveam un coleg rebel. Stateam adesea de vorba cu el si ii admiram unele calitati, insa nu reuseam sa-l conving ca viata nu este posibila fara legi. Setea lui de libertate era asa de mare incat refuza ideea de a se supune oricaror norme. Dorea sa fie liber , absolut liber…

Acesta era idealul generatiei hippie a anilor ’60. In dictionarul Webster, termenul de hippie/ hippy este definit ca “tanar care respinge normele/moravurile societatii, se imbraca ºi se comporta neconventional, adera la o etica a non-violentei si prefera drogurile si marijuana, alcoolului.” Tinerii doreau o societate libera, fara norme, fara obligatia de a merge la scoala, fara restrictii sociale , intr-o libertate sexuala deplina.

Miscarea hippie s-a stins intre timp, insa nonconformismul promovat de ea este inca acut. Trupele, formatiile de muzica pop, rock si rap, impreuna cu miile de fani, promoveaza aceeasi filozofie a vietii: o libertate absoluta, fara norme, fara constrangeri sociale sau religioase.

Este insa posibila supravituirea societatii omenesti in absenta oricaror legi ?

Sa facem un exercitiu de imaginatie si sa incercam sa cream un scenariu mental in care lumea noastra ar trebui sa traiasca in absenta oricaror legi, fiecare individ de pe planeta avand deplina libertate sa gandeasca si sa faca tot ceea ce doreste.

Cum ar arata lumea noastra daca, de exemplu, toti cei care vor sa conduca un avion sau o naveta spatiala ar incerca sa le piloteze ? Cum ar arata lumea noastra daca fiecare ar lua din “ograda” vecinului tot ce isi doreste, incepand de la obiecte, si terminand cu persoane ? Ce s-ar intampla daca in actele publice toti ar scrie , nu datele reale, ci pe cele pe care le doresc ei ? Ce s-ar intampla daca pe sosele si autostrazi soferii nu ar da curs niciunei reguli de circulatie ? Cum ar putea sa mai functioneze intreprinderile si firmele daca nu ar exista niste norme specificate in codul muncii , precum si in regulamentele de ordine interioara ?

O astfel de societate s-ar prabusi in ea insasi si ar disparea de pe scena istoriei. Ceea ce garanteaza supravietuirea societatii omenesti este existenta si respectarea unor legi. Nu doar societatea omeneasca are nevoie de legi: tot ce ne inconjoara, de la atomul invizibil si pana la macrocosmosul de deasupra capetelor noastre, totul este guvernat de legi precise si de neschimbat.

Legea libertatii si libertatea Legii

Cum ramane atunci cu libertatea – aceasta aspiratie fundamentala a fiintei umane ( si nu numai a omului ) ? Cum se impaca ideea de libertate cu cea de lege ? Sunt cele doua notiuni antagonice, sau sunt complementare ?

Am cautat sa aflu parerea unor mari ganditori ai lumii asupra acestui subiect, si iata ce am gasit:

“Ne putem sustrage, pentru o vreme regulilor societatii; nimic nu scapa insa legilor naturii.”

( Marie d’Agoult ) “Toti suntem robii legilor, ca sa putem trai liber.”( Cicero )

”Sa fii liber nu inseamna sa faci tot ce vrei, ci sa stii ca poti sa vrei.” ( Jean Paul Sartre )

”Cauta libertatea si vei deveni sclavul placerilor tale. Cauta disciplina si vei gasi libertatea.” ( Dune )

“Libertatea este dreptul de a face ceea ce ne permit legile.” ( Montesquieu )

“Libertatea este dreptul de a face ceea ce nu dauneaza celorlalti.” ( Lacordaire )

“Libertatea moare de libertate si traieste din constrangeri” ( Nicolae Iorga )

Nu stiu in ce masura acesti ganditori ai lumii au cunoscut adevarurile Bibliei, insa ceea ce au afirmat ei in legatura cu simbioza dintre lege si libertate este demn de apreciat. Ei au inteles ca libertatea nu poate exista in absenta legii si ca respectarea legii nu ingradeste libertatea ( desigur, cu conditia ca legile sa fie

bune ! ).

Ceea ce oamenii au inteles din propria experienta de viata, Biblia subliniaza pe paginile ei cu mii de ani in urma. Gasim pe paginile Noului Testament o expresie care asociaza cei doi termeni aparent antagonici: lege si libertate – “legea slobozeniei” ( traducerea Cornilescu ) , sau “legea libertatii” ( traducerile: Louis Second, Revised Standard Version, etc. ).

“ Dar cine isi va adanci privirile in legea desavarsita, care este legea slobozeniei, si va starui in ea, nu ca un ascultator uituc, ci ca un implinitor cu fapta, va fi fericit in lucrarea lui.”

“Sa vorbiti si sa lucrati ca niste oameni care au sa fie judecati de o lege a slobozeniei.”

Iacov 1, 25;2,12

Faptul ca apostolul Iacov se refera la Legea morala ( Decalogul ) atunci cand vorbeste despre “legea slobozeniei” reiese clar din context:

“Caci, cine pazeste toata Legea si greseste intr-o singura porunca, se face vinovat de toate. Caci, Cel ce a zis: “Sa nu preacurvesti!”, a zis si: “Sa nu ucizi!” Acum, daca nu preacurvesti, dar ucizi, te faci calcator al Legii.” Iacov 2, 10-11

Un amanunt deosebit de important cu privire de legatura dintre lege si libertate este legat de momentul in care Dumnezeu a dat poporului Sau Legea morala, in forma scrisa a celor zece porunci. Oare de ce Dumnezeu nu a dat poporului evreu forma scrisa a Decalogului in timpul robiei egiptene ? Nu ar fi putut El sa-si adune poporul undeva, in delta Nilului ( sau in jurul piramidei lui Keops ? ), si, in mijlocul unor scene asemanatoare celor petrecute la Sinai, sa le dea Legea ?

Desigur ! Faptul ca Dumnezeu a ales momentul darii Legii dupa eliberarea poporului din robia egipteana ne spune ceva foarte important: Legea morala este data unor oameni liberi, pentru ca sa ramana liberi. Dumnezeu stie ca in starea de robie niciun om nu va putea respecta prevederile Legii. De aceea, El intai il elibereaza pe om si, dupa aceea, ii pune in fata Legea, ca o garantie a pastrarii libertatii lui .

Ceea ce s-a intamplat in mic, cu poporul evreu, in timpurile Vechiului Testament , s-a repetat la o scara mare, cu intregul neam omenesc, atunci cand vremurile Noului Testament isi deschideau portile spre istorie. Mai intai Christos, prin jertfa Sa de pe cruce, ne-a eliberat din robia pacatului.

“De aceea, fratilor, noi nu suntem copiii celei roabe, ci al femeii slobode. Christos ne-a izbavit ca sa fim slobozi.” Galateni 4, 31

Apoi, dupa ce am devenit din nou liberi, dupa ce am fost iertati, rascumparati si infiati in marea familie a Tatalui ceresc, Iisus ne pune inainte din nou conditia ca sa ramanem liberi si sa nu mai cadem iar sub “jugul robiei” pacatului: ascultarea de Lege.

Iata doua exemple edificatoare in acest sens, pe care le gasim pe paginile Evangheliei:

1) Ioan 8, 1-11: Femeia prinsa in adulter

Era intr-o dimineata devreme, pe cand Mantuitorul se afla in Templu, unde invata poporul ce se adunase in jurul Sau. Dintr-o data, solemnitatea momentului este intrerupta de o zarva mare: mai multi carturari si farisei se infatiseaza in fata lui Iisus cu o femeie speriata, cu fata ravasita, despre care sustineau ca au prins-o in adulter.

Un prim semn de intrebare: de ce nu a fost adus si barbatul vinovat de adulter ? Oare porunca a saptea din Lege este doar pentru femei ? Barbatii sunt scutiti ? Deja acest amanunt ne arata ca totul era, daca nu o inscenare, cel putin o cursa intinsa lui Iisus. Mantuitorul isi da seama de cursa si, cu intelepciunea data de Duhul Sfant, o evita cu cea mai mare grija.

Ceea ce ne intereseaza insa, in contextul subiectului abordat, este finalul intamplarii si dialogul dintre Iisus si femeia adulterina.

“ Atunci S-a ridicat in sus si, dupa ce n-a mai vazut pe nimeni decat pe femeie, i-a zis: “Femeie, unde sunt parasii tai ? Nimeni nu te-a osandit ?”

“Nimeni, Doamne”, i-a raspuns ea. Si Iisus i-a zis: “Nici Eu nu te osandesc. Du-te si sa nu mai pacatuiesti !” ( vers. 10-11 )

Ce sa insemne: “Nici Eu nu te osandesc” , decat iertare si eliberare de vinovatia pacatului ? Si, de asemenea, ce sa insemne: “Du-te si sa nu mai pacatuiesti !”, decat obligativitatea femeii de a respecta in continuare Legea morala ca o garantie ca va ramanea libera ?

2) Ioan 5, 1-16: Vindecarea paraliticului de 38 ani

La scaldatoarea Betesda era o priveliste cutremuratoare: zeci de bolnavi, insotiti de rude si prieteni, asteptau o minune. Atmosfera era incarcata de gemete, strigate dupa ajutor, rugaciuni, injuraturi si taceri. Pretutindeni se puteau vedea resturi de mancare, gunoaie si rogojini ce serveau drept pat pentru nefericitii suferinzi. Aerul era plin de miasmele bolii si suferintei. Betesda era ultimul loc de pe pamant in care cineva se putea simti bine.

Cu toate acestea, Iisus se afla acolo. Si nu intr-o zi oarecare, ci intr-o zi de mare sarbatoare pentru poporul evreu. Dintre zecile de suferinzi , Mantuitorul alege un caz disperat: un paralitic ce suferea de 38 de ani. Omul nu mai avea pe nimeni care sa-l ajute. Il parasisera rudele si prietenii, traind din mila celor ce isi vizitau bolnavii.

“Vrei sa te faci sanatos?”- il intreaba Iisus.

“Doamne, n-am pe nimeni sa ma bage in scaldatoare cand se tulbura apa si, pana sa ma duc eu, se pogoara altul inaintea mea.”

“Scoala-te”, i-a zis Iisus, “ridica-ti patul si umbla !”

Ne intereseaza insa finalul dialogului dintre Mantuitorul si paralitic:

“Dupa aceea, Iisus l-a gasit in Templu si i-a zis: “Iata ca te-ai facut sanatos. De acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu ti se intample ceva mai rau !” ( vers. 14 )

Observam, ca si in cazul femeii adulterine, aceeasi ordine a lucrurilor: intai vine eliberarea din robia pacatului ( “Iata ca te-ai facut sanatos “) si dupa aceea vine grija celui eliberat de a nu recadea in aceeasi robie ( “De acum sa nu mai pacatuiesti…”). Grija aceasta se numeste simplu: ascultare de Legea divina.

In fata unor evidente ca cele amintite, ma intreb: cum pot oare teologi si pastori crestini sa afirme ca Legea morala si-a incetat rolul odata cu venirea lui Christos ? Oare Christos a platit un pret atat de mare pentru ca noi sa ne jucam “de-a v-ati ascunselea” cu poruncile divine si cu pacatul ? Ce rost ar mai avea o eliberare atat de scump platita de cer, daca in clipa urmatoare am alege din nou sa calcam Legea divina, cazand din nou in vechea robie a pacatului ?

O eliberare completa

“Adevarat, adevarat va spun ca cine traieste in pacat ( in neascultare de Legea divina ) este rob al pacatului…Deci daca Fiul va face liberi, veti fi cu adevarat liberi.” Ioan 8, 34.36

Libertatea promisa de Domnul Christos nu se refera doar la eliberarea de sub vinovatia pacatului, lucrare pe care El o poate face intr-o singura clipa, in momentul pocaintei noastre. Ar fi prea putin. Ar fi o lucrare neterminata…

Eliberarea este un proces complex care trebuie continuat cu eliberarea de sub puterea pacatului – lucrare numita in Biblie si “sfintire” si care poate dura o viata intreaga. Iar in final, dupa incheierea istoriei pacatului si restabilirea armoniei universale, urmeaza si cea de-a treia faza a eliberarii omului pacatos: eliberarea de prezenta pacatului. In lumea cea noua in care vor trai cei mantuiti, prezenta pacatului, care le-a adus atata suferinta in viata, va fi definitiv si complet inlaturata. ( vezi Maleahi 4,1: Apocalips 21,8;27 )

O eliberare completa trebuie sa cuprinda toate cele trei aspecte. Iar Legea morala isi are rolul ei special in acest proces. Exista un paradox al libertatii, pe care marii ganditori l-au surprins in cugetarile lor: esti liber atata vreme cat te supui legilor. Un conducator auto care respecta legile circulatiei este liber sa circule oriunde doreste. Un om care respecta principiile sanatatii se va bucura de o sanatate deplina, ceea ce ii va conferi libertate de actiune. Un cetatean care respecta legile tarii este un om liber si apreciat in societate.

Insa omul care respecta Legea lui Dumnezeu, chiar cu pretul suprem, este cu adevarat un om liber. Priviti la martirii din timpul Romei pagane sau din vremea intunecatului Ev Mediu ! Puterile pamantesti, sau cele ecleziastice, i-au trimis in arenele cu fiare salbatice sau pe rugurile Inchizitiei pentru singura lor vina de a ramane credinciosi vointei lui Dumnezeu exprimata in Legea Sa. Dar in momentele de persecutie crunta, acesti oameni erau mai liberi ca oricand.

Istoria consemneaza ca pe rugul aprins, Ian Huss- marele reformator din Boemia- canta imnuri de lauda si de biruinta. Huss a trait si a murit ca un om liber ( 2 )

Inchis intre zidurile reci ale temutei inchisori Mamertini din Roma, apostolul Pavel le scria credinciosilor din Filipi: “Caci pentru mine a trai este Christos, iar a muri este un castig… Alerg spre tinta, pentru premiul chemarii ceresti a lui Dumnezeu, in Christos Iisus.” ( Filipeni 1,21; 3,14 ). Doar un om liber putea spune aceste cuvinte.

Legati de maini si de picioare, si aruncati in cuptorul aprins din valea Dura pentru singura lor vina de a refuza sa calce una din poruncile lui Dumnezeu, cei trei tineri evrei erau mai liberi ca oricand. Impreuna cu ei, in mijlocul flacarilor mistuitoare, a coborat Insusi Fiul lui Dumnezeu. Erau atat de liberi incat nici macar mirosul de fum nu s-a lipit de hainele lor ( vezi Daniel cap. 3 )

Exilat pe insula Patmos, departe de cei iubiti si de fratii lui de credinta, si inconjurat de nesfarsitul apelor marii, batranul apostol Ioan era mai liber ca niciodata. Acolo, pe acea insula ostila, cerul s-a deschis intr-o uriasa panorama profetica, batranul apostol putand sa vada prin timp pana in ziua eliberarii depline a tuturor celor sfinti din toate veacurile.

“Deci, daca Fiul va face liberi, veti fi cu adevarat liberi.” Ioan 8, 36

Prietene, stiu ca aspiratia ta spre libertate este profunda. Ea isi are originea chiar in Dumnezeul care ne-a creat. Am fost creati fiinte libere, dar nu uita: libertatea ta si a mea e conditionata de ascultare de Legea lui Dumnezeu. Doar ascultarea deplina de principiile ei ne pastreaza liberi.

Poate ti se pare ciudat acest paradox. Dar gandeste-te putin : cine este cu adevarat liber: betivul care isi permite “libertatea” de a bea cat doreste, sau omul care trece pe langa carciuma fara sa o bage in seama ? Cine este mai liber: mincinosul care isi permite “libertatea” de a minti la fiecare pas, sau omul care iubeste adevarul mai mult decat propria viata ? Cine este mai liber: criminalul care isi permite “libertatea” de a lua viata semenului sau, sau omul care respecta viata, oricum s-ar manifesta ea ? Cine este mai liber: desfranatul care nu poate trece pe langa o casa de toleranta fara sa intre in ea, sau omul care simte repulsie ori de cate ori este nevoit sa treaca prin preajma ?

Satana iti sopteste ca dincolo de “gardul” ocrotitor al Legii divine se afla adevarata libertate. Nu te lasa inselat: dincolo se afla cea mai crunta robie- robia pacatului. Si daca trebuie sa suferi pentru ascultarea ta de Legea divina, nu uita: mai bine cu Iisus in cuptorul incercarii, decat fara El in placerile de o clipa oferite de lumea in care traim.

Creatorul nostru iti garanteaza eliberarea si apoi libertatea deplina. Tu trebuie doar sa faci alegerea cea buna:

“Iau azi cerul si pamantul martori impotriva voastra ca ti-am pus inainte viata si moartea, binecuvantarea si blestemul. Alege viata ca sa traiesti tu si samanta ta, iubind pe Domnul Dumnezeul tau, ascultand de glasul Lui si lipindu-te de El. Caci de aceasta atarna lungimea zilelor tale …”

Deuteronom 30, 19-20

Iti doresc succes !

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) Will Durant, Civilizatii istorisite, vol. 9, pag. 208-209

( 2 ) E.G.White, Tragedia Veacurilor, cap. 6 , Huss si Ieronim

______________________________

03.DECALOGUL SI EVANGHELIA

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

03. DECALOGUL SI EVANGHELIA
de LORI BALOGH

Legea a murit. Traiasca Evanghelia !

In lumea din care facem parte, ceva moare intotdeauna, in timp ce altceva se naste, luandu-i locul.

Ca sa scriu aceasta prima propozitie am avut nevoie de circa 30 de secunde. Stiti cati oameni au murit in aceste 30 de secunde ? Aproximativ 50 de oameni pe tot globul. Cati s-au nascut in acest timp ? Aproximativ 120. ( 1 )

“Le Roi est mort. Vive le Roi !” ( “Regele a murit. Traiasca Regele !” ) – sunt faimoasele cuvinte rostite la moartea lui Ludovic al 14-lea. In 5 septembrie 1715, “Regele – Soare” se stingea ca o lumanare, pentru ca fiul sau, in varsta de numai cinci ani – Ludovic al 15-lea – sa-i ia imediat locul.

Cateva decenii mai tarziu, pe data de 21 ianuarie 1793, capul regelui Ludovic al 16-lea cadea in piata Revolutiei din Paris. Atunci s-a strigat: “Le Roi est mort. Vive la Republique !” ( “Regele a murit. Traiasca Republica ! ).

Aceeasi Marie, alta palarie ! Istoria se repeta, cu mici nuante diferite. Insa intotdeauna ceva moare, iar altceva ii ia locul.

Sa fie valabila aceasta afirmatie si in dreptul adevarurilor biblice? Exista adevaruri biblice ce mor, in timp ce altele le iau locul ?

In lumea crestina de azi exista o controversa acuta cu privire la valabilitatea Legii morale - asa cum a fost data lui Moise pe Sinai – in timpurile Noului Testament. Se considera ca Legea a fost desfiintata de Christos, in locul ei venind Evanghelia.

“Legea a murit. Traiasca Evanghelia !”- este predica ce se poate auzi de la amvoanele multor biserici crestine actuale. Carti si tratate de teologie crestina se straduiesc sa demonstreze acelasi lucru. Argumentele aduse par logice si se potrivesc asemenea unei manusi pe mana cu perceptia pe care o avem fata de lege in general.

Sa fim sinceri cu noi insine: Nu este adevarat ca legea o percepem ca pe ceva constrangator, sever si care ne limiteaza libertatea ? Daca am putea alege intre lege si har, nu este asa ca am alege harul, fara nicio ezitare ?

Aceasta este si dilema parintilor atunci cand greseste copilul: sa aplice legea sau harul? In sufletele noastre exista o distinctie clara intre lege si har, intre dreptatea lui Dumnezeu si dragostea Lui. Noi le percepem ( in mod eronat ! ) ca fiind antagonice, ca fiind doua notiuni care se anihileaza reciproc. Cum sa iubesti legea cand ea aduce in viata omului doar dezaprobare, condamnare si izolare ? Cum sa apreciezi ceva care te condamna permanent ?

Aceasta este insa doar perceptia eronata a unor crestini care nu au inteles Cuvantul lui Dumnezeu in profunzimea lui, nici caracterul desavarsit al Creatorului. Oamenii credintei, pe care ii aminteste Biblia, au perceput altfel notiunile de lege, dreptate si judecata decat noi. Doriti exemple? Iata cateva:

1) Multa vreme Luther s-a poticnit in intelegerea primului verset din Psalmul 31:

“Doamne, in Tine ma incred. Sa nu fiu dat de rusine niciodata. Izbaveste-ma in dreptatea Ta !”

Pe buna dreptate, marele reformator se intreba de ce David nu a scris: “Izbaveste-ma in harul Tau!” In mintea lui nu incapea, la acea data , ideea ca dreptatea, Legea si judecata lui Dumnezeu pot izbavi pe omul pacatos. David insa stia ceea ce Luther nu cunostea inca: dreptatea si harul, izvorand din aceeasi sursa – Dumnezeu – lucreaza impreuna la mantuirea omului pacatos.

2) Acelasi David, numit in Biblie “om dupa inima Mea”( Faptele Apostolilor 13, 22 ), face in Psalmul 119 o serie de afirmatii despre Legea lui Dumnezeu, care unor crestini de azi li se par cel putin ciudate:

“Totdeauna mi se topeste sufletul de dor dupa legile Tale” ( vers. 20 )

“Ma desfatez in poruncile Tale, caci le iubesc.” ( vers. 47 )

“Mai mult pretuieste pentru mine legea gurii Tale, decat o mie de lucruri de aur si de argint.”(vers.72)

“Necazul si stramtorarea ma ajung, dar poruncile Tale sunt desfatarea mea.” ( vers. 143 ) etc.

Oare ce vedea psalmistul in Legea lui Dumnezeu, ceea ce azi multi crestini inca nu au ajuns sa

vada ? Cum putea David iubi o lege care ne limiteaza libertatea, care ne constringe si ne condamna atunci cand o calcam ?

3) Profetul Isaia – supranumit si “evanghelistul vechiului Testament”- vorbeste despre judecata divina in termeni foarte pozitivi:

“Veniti, totusi, sa ne judecam, zice Domnul. De vor fi pacatele voastre cum e carmazul, se vor face albe ca zapada; de vor fi rosii ca purpura, se vor face ca lana.” ( Isaia 1, 18 )

“Sionul va fi mantuit prin judecata, si cei ce se vor intoarce la Dumnezeu in el, vor fi mantuiti prin dreptate.” ( Isaia 1, 27 )

Mantuire prin judecata ? Mantuire prin dreptatea lui Dumnezeu ? Probabil ca afirmatii de genul acesta zgarie tare mult urechile multor crestini din zilele noastre catre predica doar harul, doar Evanghelia, doar dragostea lui Dumnezeu, lasand in uitare deplina notiunile de Lege, dreptate si judecata.

Legea la ea acasa

In mare, conceptia crestinismului actual este urmatoarea:

– Legea este supradimensionata pentru noi, oamenii pacatosi. Nimeni nu poate respecta Legea.

– Iisus a desfiintat “Legea veche”, lasandu-ne o “Lege noua”, El Insusi interpunandu-se ca un tampon intre noi si pretentiile Legii.

– Iisus ne-a eliberat de sub “jugul robiei” Legii, iar crestinii traiesc sub har si nu sub Lege.

Nu vi se par logice toate aceste afirmatii ? Desigur ! Se pot aduce chiar si “argumente” biblice in sustinerea lor. Insa logica omeneasca, desi este atragatoare, nu inseamna ca este si corecta in acelasi timp. O afirmatie poate parea logica, si totusi, in realitate ea poate fi neadevarata.

Iata un scurt exemplu de afirmatie ce pare logica, dar care nu este si adevarata in acelasi timp: “Cine se grabeste, se grabeste sa moara; cine moare, aduce moartea in lume; si cine aduce moartea in lume, face un mare pacat.” ( 2 )

E cat se poate de logic, nu ? Dar este si adevarat ? Oare soferul ambulantei care se grabeste sa duca un muribund la spital pacatuieste grabindu-se ? E pacat cand sotul se grabeste sa se impace cu sotia cu care tocmai s-a certat ? E pacat sa te grabesti sa-ti semeni ogorul cand timpul e prielnic pentru astfel de lucrari ?

In timpurile intunecatului Ev Mediu, cand Inchizitia tortura si trimitea la rug mii si mii de crestini “eretici”, pentru singura lor vina ca nu credeau si nu se inchinau lui Dumnezeu asa cum le dicta biserica oficiala, inchizitorii aveau argumentele lor “logice” pentru ceea ce faceau. Ei afirmau ca, daca un delicvent de rand are de-a face cu lucruri materiale si trebuie pedepsit pentru asta, atunci un eretic, care are de-a face cu lucruri spirituale, trebuie pedepsit cu mult mai mult. Aceasta “logica” a inchizitorilor a facut atat de multe victime nevinovate, incat numai judecata dreapta a lui Dumnezeu va scoate la lumina tot adevarul.

Vedeti ? Nu tot ceea ce pare logic in lumea noastra este si adevarat. Afirmatii facute de predicatori sau teologi crestini care sustin desfiintatrea Legii celor zece porunci ( “legea veche” ), fiind inlocuita cu poruncile iubirii ( “legea noua” ) par logice pentru cei neavizati, care nu au studiat cu seriozitate Cuvantul lui Dumnezeu. Biblia insa contrazice o asemenea conceptie.

Daca Lege nu e, nimic nu e

Oare cei care sustin cu atata relaxare ideea desfiintarii Legii morale sunt constienti de consecintele sustinerii unei asemenea idei ?

1) Daca Legea morala – in forma in care i s-a dat lui Moise pe Sinai – ar fi fost abrogata de Christos, pacatele pe care aceasta Lege le demasca ar deveni in mod automat tolerate si exportate in Imparatia lui Dumnezeu. Crestinii ar putea minti, ar putea sa se inchine altor dumnezei, ar putea fura, ar putea ucide, ar putea sa se poarte necuviincios cu parintii… ( ceea ce se si intampla, din nefericire in lumea pretins crestina ! ).

Isi poate imagina, chiar si cel mai necredincios dintre oameni, ca in Imparatia lui Dumnezeu se va minti, se va ucide, se va lua in desert Numele lui Dumnezeu, etc. Isi poate iamgina cineva o bataie intre doi mantuiti sub ramurile pomului vietii ? Sau o barfa, o betie, un desfrau pe strazile Noului Ierusalim ? Nici cea mai bolnava imaginatie nu poate concepe asa ceva.

2) Daca Iisus ar fi avut intentia sa desfiinteze Legea Vechiului Testament, ea fiind prea grea pentru om, atunci El ar aparea ca un oponent al lui Dumnezeu – datatorul Legii morale. Ar insemna ca Tatal si Fiul nu se inteleg in privinta moralei, nu au aceleasi principii, nu au aceeasi viziune.

In niciun loc din Evanghelii Mantuitorul nu ne lasa sa intelegem asa ceva. Dimpotriva, unitatea dintre Tatal si Fiul este atat de evidenta incat noua, ca oameni, ne este aproape imposibil sa o intelegem.

“Eu si Tatal una suntem “ – afirma Domnul in legatura cu relatia Sa cu Tatal. ( Ioan 10, 30 ) Iar in rugaciunea din finalul lucrarii Sale publice, Mantuitorul afirma: “ Ma rog ca toti sa fie una, cum Tu, Tata , esti in Mine, si Eu in Tine; ca si ei sa fie una in noi, pentru ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimes”

(Ioan 17, 21 )

3) Daca Legea a fost prea grea pentru omul creat, inseamna ca Dumnezeu a gresit. Aceasta inseamna ca El mai poate gresi si in alte privinte si , in consecinta, ne putem indoi de autoritatea Lui. Daca Dumnezeu a gresit si continua sa greseasca, atunci intregul univers sta pe un butoi cu pulbere si oricand se poate prabusi.

Venind in intampinarea unei asemenea idei, apostolul Pavel se ridica foarte categoric impotriva ei:

“Nicidecum ! Dimpotriva, Dumnezeu sa fie gasit adevarat si toti oamenii sa fie gasiti mincinosi, dupa cum este scris: “Ca sa fii gasit neprihanit in cuvintele Tale si sa iesi biruitor cand vei fi judecat.”

( Romani 3, 4)

La sfarsitul istoriei pacatului, dupa ce toate lucrurile vor intra din nou pe fagasul lor normal, fiintele omenesti mantuite vor avea un singur gand in legatura cu caracterul si planurile lui Dumnezeu:

“ Ei cantau cantarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, si cantarea Mielului. Si ziceau: “Mari si minunate sunt lucrarile Tale, Doamne, Dumnezeule, Atotputernice ! Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al neamurilor!” ( Apocalipsa 15, 3 )

Daca este un lucru de care se vor convinge toate fiintele din univers, inclusiv Lucifer impreuna cu legiunile sale de demoni, este faptul ca Dumnezeu nu a gresit niciodata in gestionarea creatiunii sale. Cu atat mai putin atunci cand a dat Legea Sa oamenilor.

4) Daca Legea nu aduce decat condamnare pentru omul slab si neputincios, inseamna ca Dumnezeu este lipsit de iubire. Un parinte iubitor nu ar face niciodata asa ceva fata de copiii sai.

Declaratiile Bibliei ca Dumnezeu este iubire ( Ioan 3, 16; 1 Ioan 4, 8 ) poate ca nu ar avea niciun efect asupra noastra, daca nu ar exista crucea. Acolo, la piciorul crucii , dispare orice indoiala cu privire la dragostea pe care Dumnezeu a aratat-o fata de neamul omenesc. Crucea a insemnat pentru Tatal ceresc o lupta intre doua iubiri la fel de mari: iubirea fata de Fiul Sau, si iubirea fata de mine si fata de tine, biete fiinte pacatoase si nevrednice.

5) Daca Legea ar fi fost obligatorie doar pentru evrei si nu ar avea valabilitate universala, s-ar ridica uriase semne de intrebare cu privire la dreptatea lui Dumnezeu. Conform Bibliei, Dumnezeu va chema la judecata pe orice om, din orice loc si din orice perioada istorica ( 2 Corinteni 5,10; Romani 14, 10 up. ).

Cat de dreapta ar fi o astfel de judecata daca etalonul moral , criteriile dupa care vor fi judecati oamenii, ar fi diferite ? Dumnezeu ar da dovada de inconsecventa prin schimbarea criteriilor de judecata. Oamenii care au trait inainte de darea Legii pe Sinai ar trebui judecati dupa unele criterii, evreii – dupa Decalog, crestinii – dupa “noile” porunci ale lui Christos. Lucrul acesta ar contrazice toate declaratiile Bibliei cu privire la faptul ca Dumnezeu este neschimbator .

Apostolul Iacov sustine ca in Dumnezeu “nu este nici schimbare, nici umbra de mutare.”( Iacov 1, 17 up. ). Prin profetul Maleahi, Acelasi Dumnezeu ne asigura: “Eu sunt Domnul, Eu nu ma schimb.”

( Maleahi 3,6 ). Iar apostolul Pavel intareste si el acest adevar : “Iisus Christos este Acelasi ieri si azi si in veci !” ( Evrei 13,8 )

Si acum , facand suma tuturor consecintelor unei atitudini ostile fata de Legea divina, a sustine ca aceasta a fost desfiintata de Mantuitorul, inseamna a compromite grav caracterul lui Dumnezeu.

Cine se afla in spatele unei astfel de “lucraturi “ ? Cine insinueaza ca Tatal si Fiul sunt in opozitie, ca Dumnezeul Vechiului Testament este aspru, rece si neiertator, in timp ce Dumnezeul Noului Teastament este bun, iertator si plin de iubire ? Cine a fost primul care a sustinut ca Legea lui Dumnezeu este prea grea pentru fiintele create si ca ea trebuie schimbata ?

Nu e greu de raspuns: Satana ( “impotrivitorul” – ebr ) si Diavolul ( “calomniatorul” – gr )

Nu sunt surprins atat de mult de acest lucru. Ma surprinde insa ca cei mai aprigi sustinatori ai ideei desfiintarii Legii sunt crestinii – cei care se declara luptatorii cei mai inversunati impotriva pacatului.

Legea vs. Evanghelia ?

Daca ar fi sa impartim Biblia in doua, nu dupa criterii cronologice, ci dupa criterii tematice, am observa ca ea contine doua mari descoperiri ale lui Dumnezeu: Legea si Evanghelia.

Este vreo deosebire intre cele doua ? Desigur! Diferentele sunt mari si de esenta.

Legea ne spune ce astepata Dumnezeu de la noi, ce ne mai lipseste din caracter pentru a ne asemana cu El si a fi desavarsiti, ce pedepse primeste cel care o calca si ce rasplata primeste cel ce o respecta. Legea insa nu poate mantui pe nimeni, chiar daca lumea noastra e plina de legalisti care inca mai cred lucrul acesta. Rolul Legii nu e acela de a ne curati de pacat, dupa cum rolul oglinzii nu este acela de a ne spala . Ea doar identifica pacatul si punctele noastre slabe , pentru ca apoi sa ne trimita la cruce pentru curatire.

Evanghelia nu ne prezinta o invatatura, asemenea Legii; ea ne prezinta o Persoana. Ea nu este o teorie noua, ci este zugravirea unui Mantuitor. Evanghelia , spre deosebire de Lege, poate sa ne ridice din groapa pacatului in care ne-am afundat datorita neascultarii de Legea lui Dumnezeu. Evanghelia ne poate curati si ne poate mantui. Iisus nu a venit in lume doar ca sa ne invete cum se pazeste Legea lui Dumnezeu, ci El a venit ca sa ne si ridice. Lumea este plina de biete suflete doborate de pacate care nu mai au nevoie sa li se spuna ce sa faca. Acesti oameni au, in primul rand , nevoie de cineva care sa-i ridice.

Este mai importanta Evanghelia decat Legea ? La prima vedere, asa se pare.Cu toate acestea, ele sunt la fel de importante, in anumite momente ale experientei mantuirii noastre. Mai mult decat atat, niciuna din ele nu poate mantui fara cealalta. Lucrarea mantuirii noastre e legata de o conlucrare perfecta intre Lege si Evanghelie.

Intr-una din drumetiile pe munte, inaintam pe poteca abrupta a Vaii Jepilor spre Caraiman. Dupa ce am parcurs circa doua treimi din traseu, niste turisti care coborau ne-au avertizat ca in poteca, ceva mai sus, zacea un cadavru. Era un biet turist nefericit care, pentru a culege niste flori de colt, s-a abatut din poteca , a alunecat si a cazut vreo 300 de metri in prapastie. Nu am mai inaintat si excursia a fost ratata.

In lumea muntelui , se intampla adesea astfel de situatii. Turistii isi iau cu ei harti cu cele mai bune trasee, insa nu intotdeauna ei se ghideaza dupa marcaje. Lasand harta, adesea ei se orienteaza dupa propriile simturi, se abat din drum si iata cum se intampla nenorocirea. Fie cad in prapastii si raman imobolizati, fie raman izolati in cate un refugiu, fie se ratacesc si nu mai gasesc drumul de intoarcere.

Harta si Salvamontul – iata cele doua mijloace pe care un turist le are la indemana in mijlocul pericolelor pe care le intalneste pe munte.

Ce este mai important pentru un turist cazut in rapa, ratacit, debusolat si inspaimantat: sa se uite pe harta din ruxac pentru a sti care e drumul, sau sa vina Salvamontul sa-l salveze ? Desigur, harta nu-i mai foloseste la nimic. Daca nu a tinut cont de ea, acum harta nu-l mai poate ajuta. In acel moment, omul are nevoie de cineva care sa-l scoata de acolo si sa-l puna din nou pe drumul cel bun.

Dar dupa ce salvamontul l-a salvat si l-a repus pe traseu, ce e mai important pentru om de acum incolo ? Desigur, harta. Daca nu va respecta indicatiile ei, are toate sansele sa se rataceasca din nou. Si cine stie daca a doua oara va mai scapa ?

In privinta mantuirii noastre, lucrurile stau la fel. Pentru Adam, inainte de caderea in pacat, Evanghelia nu avea nicio relevanta. El nu avea nevoie de ea. Adam avea insa nevoie de ascultare de Legea lui Dumnezeu, tocmai pentru a nu se rataci si a cadea in prapastia pacatului.

Nenorocirea insa s-a intamplat. Si omul, ratacit de “traseul” aratat de Creator pentru propria fericire ( Legea ), avea nevoie de Cineva care sa-l scoata din prapastia pacatului. Acolo jos, ranit . debusolat, insingurat, omul nu putea sa se salveze singur. Legea ii arata doar unde a gresit, dar ea nu poate sa-l scoata de acolo. Evanghelia insa poate. Si, dupa ce omul e mantuit, dupa ce picioarele lui sunt asezate din nou pe drumul cel bun, marea nevoie a omului este din nou sa urmeze instructiunile hartii ( Legea ), pentru a nu se rataci din nou.

Daca crestinismul se deosebeste atat de radical de celelate religii, aceasta se datoreaza Evangheliei. Daca ne oprim doar la lege, la invataturi, la codul moral al religiilor, deosebirile intre ele nu sunt atat de uriase:

- Budismul, intemeiat in secolul al 6-lea i.Chr. de Buddha Gautama, condamna barierele de casta, de clasa si natiune, proclamand egalitatea tuturor oamenilor. El indeamna la gandire corecta, fapte corecte, straduinte personale, meditatie si coborare in sine, respect fata de oameni si autoritati. Multe din aceste invataturi budiste se regasesc si in crestinism ( insa la un alt nivel de intelegere ! ).( 3)

- Confucianismul, intemeiat de Kung Fu Tse ( Confucius ) in secolul al 6-lea i.Chr., indeamna pe oameni sa se perfectioneze, sa contemple armonia naturii, sa se realizeze ca fiinta. Confucius este autorul dictonului: “Tot ce nu doriti sa vi se faca voua, nu le faceti nici voi altora.” Sau, asa cum circula proverbul romanesc: “Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face !”

In crestinism gasim aceeasi invatatura, insa la forma ei pozitiva, activa si superioara ca gandire, rostita chiar de Iisus:

“Tot ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel !” (Matei 7, 12 )

- Islamismul, intemeiat de Mahomed la sfarsitul secolului al 6-lea si inceputul secolului al 7-lea, pune un mare accent pe rugaciune, pe fapte bune, pe o vietuire sanatoasa, fara alcool si carne de porc…Multe elemente de etica din islamism sunt preluate din iudaism si crestinism.

- Marxismul –ultima mare “religie” a lumii – are si el invataturi comune cu crestinismul. Printre altele, marxismul invata ca omul trebuie sa renunte la interesele sale in favoarea intereselor colective, cultivand altruismul. Ceea ce nu e deloc rau, dimpotriva.

- Iudaismul reprezinta incununarea religiilor legaliste. Avand la baza Legea scrisa de Insusi Dumnezeu, evreii au avut norma ideala si completa. Daca celelate religii au avut parte de descoperiri partiale ale adevarului, iudaismul a beneficiat de o descoperire completa a vointei divine prin Lege.

Putem intalni o multime de invataturi bune si utile in marile religii ale lumii. Un singur lucru nu vom intalni la ele: Evanghelia. Aceasta este cea care deosebeste crestinismul de tot ce exista pe pamant in materie de religie.

O veche alegorie povesteste ca un om a cazut intr-o groapa si nu putea iesi din ea nicicum. La un moment dat, pe langa groapa trece Buddha care, privind la nefericitul om, ii spune: “Tu trebuie sa-ti formezi o gandire corecta, vederi corecte, sa ai fapte corecte, iar apoi sa meditezi si sa inveti sa suferi si sa suporti chinurile prin care treci.” Dupa ce ii da aceste sfaturi, Buddha pleaca.

Apoi, pe langa groapa trece si Confucius : “Tu ai cazut pentru ca nu ai respectat invatatura batranilor. Tu trebuie sa alergi dupa perfectiune si sa nu faci niciodata nimic semenului tau care nu ti-ar place sa ti se faca tie.” Dupa care Confucius pleaca si el.

Mahomed trece si el pe langa groapa si, vazandu-l pe bietul om, ii spune: “Daca vei reusi sa iesi din groapa, sa ai grija sa nu mai cazi, Sa asculti de Allah, sa te rogi, sa nu bei alcool, sa nu mananci carne de porc…” Si Mahomed pleaca si el…

Karl Marx trece si el pe langa groapa. Cu mult optimism, el il asigura pe cel cazut: “In societatea viitoare, toate gropile vor fi astupate, asa ca nu vei mai cadea niciodata in ele.” Apoi Marx pleaca si el…

In cele din urma, pe langa groapa trece si Iisus. Vazandu-l pe nefericitul om, se coboara la el si, fara sa-i spuna nimic, il ia pe umeri si il scoate afara din ea.

Aceasta este Evanghelia si doar crestinismul o are in “visteria” sa !

Iudeii si crestinii legalisti considera ca Legea e mai importanta. Crestinii “harului ieftin” considera ca Evanghelia este mai importanta. Unde este adevarul ?

Sa incercam o concluzie:

Legea ne invata sa nu cadem in “groapa”pacatului ; Evanghelia ne scoate din aceasta “groapa”.

Legea ne invata cum sa traim dupa ce am fost salvati din pacat; Evanghelia ne da putere sa traim ca niste oameni salvati.

Legea este oglinda care ne arata cat de murdari suntem; Evanghelia este ‘sapunul” care ne spala ca sa fim curati.

Legea este “harta” care ne invata sa nu ne ratacim; Evanghelia e salvatorul care ne ia pe umeri si ne duce la adapostul mantuirii.

Pentru un om mantuit, ascultatrea de Lege este raspunsul sau plin de recunostinta fata mantuirea realizata de Dumnezeu prin Evanghelie.

Legea si Evanghelia sunt, de fapt, cele doua fete ale aceleiasi monede. Ele sunt exprimari ale caracterului aceluiasi Dumnezeu. Ele au acelasi Izvor si, in final, Legea si Evanghelia isi dau mana intr-un efort comun pentru mantuirea ta si a mea. Legea nu poate mantui fara Evanghelie, nici Evanghelia fara Lege. Sinaiul si Golgota sunt cei doi stalpi pe care Dumnezeu a asezat intregul edificiu al mantuirii noastre.

Sa lasam Legea si Evanghelia in locul pe care l-a hotarat Autorul lor si sa ne bucuram de mantuirea care este gata sa se arate !

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) Vezi http://www.worldometers.info/fr/

( 2 ) Matei Calinescu – Eseu despre graba

( 3 ) Ernest Stere, “Din istoria doctrinelor morale”, Ed. stiintifica si enciclopedica, vol.1

______________________________

04.DECALOGUL SI PACATUL

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

04. DECALOGUL SI PACATUL
de LORI BALOGH

Bomba cea mai eficienta

Cu bombele nu e de glumit ! Oricat ar fi de mici, si chiar daca sunt artizanale, ele pot provoca cele mai neasteptate nenorociri.

In anul 1975, vaporul “Dambovita” se afla intr-unul din porturile franceze, incarcand marfa pentru Romania. Cu putin timp inainte de terminarea incarcarii, docherii francezi au intrat in greva. Capitanul vasului a luat imediat legatura cu oficialitatile din tara, de unde a primit ordin sa continue incarcarea vasului cu mijloace proprii.

Ordinul a fost executat, insa faptul i-a suparat pe docherii francezi care, drept razbunare, au plasat in magazia de marfuri o bomba artizanala cu ceas. Marinarii romani au ridicat ancora si, in Golful Biscaia – un golf renumit prin furtuni puternice- bomba a explodat, provocand scufundarea vasului.

Cum a fost posibil ca o bomba atat de mica, artizanala, sa provoace scufundarea unui vas atat de mare ?

Raspunsul a fost aflat mai tarziu, in cursul anchetei facute de autoritati: bomba a fost plasata exact in locul in care trebuia si a explodat exact la timp.

Pe orice vapor, marfa este repartizata foarte riguros, tinand cont de niste legi ale navigatiei. De asemenea, ea este foarte bine legata. Sa ne imaginam ce s-ar intampla in timpul unei furtuni, daca marfa nu ar fi bine legata . Mica bomba artizanala a fost plasata de docheri exact acolo unde marfa era legata. Fiind rupte aceste legaturi, marfa a inceput sa se deplaseze , apoi s-au rupt alte legaturi si, in final, in conditii de furtuna, vaporul a inceput sa se incline, pana ce s-a scufundat.

In lume sunt o multime de lucruri cu care nu e bine sa te joci: focul, dinamita, fiarele salbatice, tornadele, vulcanii, serpii veninosi si inca o multime de alte lucruri care exista pe pamant, trebuie sa le tratam cu cea mai mare seriozitate. Adesea, e o problema de viata si de moarte.

Astazi, e suficient ca un om distrat sa uite un bagaj intr-un loc public, iar un telefon sa anunte lucrul acesta , ca echipe intregi de specialisti se mobilizeaza in jurul coletului misterios pentru a elimina un posibil pericol pentru viata oamenilor.

Cu toate acestea printre noi, la fiecare pas, si chiar in cele mai intime resorturi ale fiintei umane, pretutindeni in jurul nostru, chiar si in aerul pe care-l respiram, exista o “bomba” cu efect intarziat mult mai periculoasa decat micuta, dar ucigatoarea bomba atomica ( numita in mod ironic“Little Boy” ! ), care a cazut deasupra oraselor Hiroshima si Nagasaki. O bomba care , atunci cand explodeaza, rupe relatiile dintre oameni, dar si dintre om si Creatorul sau, scufundand destine, vise si aspiratii.

Pacatul ! Acesta este cea mai raspandita si periculoasa “bomba” din univers. Acolo unde e prezent, totul poate sari in aer intr-o singura clipa, transformand ordinea in dezordine, civilizatia in haos, viata in moarte…

Pe cale de disparitie

Desi pacatul este cel mai primejdios “tovaras de drum “ care ne insoteste pe tot parcursul vietii, in mod paradoxal, el e tratat cu cea mai inexplicabila indiferenta. Mai mult decat atat, termenul de “pacat” este pe cale de disparitie in limbajul cotidian. Exista cateva expresii in care este prezent termenul “pacat”, insa el e folosit cu alte intelesuri decat sensul original ( acela de calcare a vointei lui Dumnezeu ): “ce pacat !”, “din pacate”, “pacat de el !” etc.

Micul Dictionar Enciclopedic defineste acest termen intr-un spatiu de marimea unui timbru

postal : pacat = “calcare a unei legi, abatere de la o norma ( religioasa ), fapta vinovata, greseala, vina”( 1 )

Psihologia moderna incearca sa scoata din mentalitatea oamenilor notiunea de “pacat”. In psihologie se vorbeste despre greseala, vinovatie, abatere etc, dar nu despre pacat. Pacatul este redus la o simpla problema psihologica, iar tehnicile de psihoterapie tind sa inlocuiasca pocainta.

In justitie se vorbeste despre infractiune, delapidare, delicventa, contraventie, coruptie, dar nu despre pacat. In loc de pocainta se vorbeste despre reeducare si integrare sociala.

Iar curentele de origine spiritista il neaga complet. Pentru un spiritist, pacatul pur si simplu nu exista.

Tocmai pentru faptul ca pacatul este considerat a fi o notiune strict religioasa, el este privit ca fiind anacronic ( demodat, depasit ), incercandu-se cu multa abilitate scoaterea acestei notiuni din limbajul curent. Pacatul incepe sa fie explicat, justificat, chiar aparat de unii psihologi moderni. Fapte, care in generatiile trecute erau considerate drept pacate grave, sunt explicate ( si chiar scuzate ! ) in psihologia moderna prin boli genetice, carente educationale, influente culturale etc., incercandu-se minimalizarea responsabilitatii individului fata de propriile fapte reprobabile.

Oare cat din relativismul moral al societatii noastre se datoreaza acestei tendinte generale de eliminare a notiunii de pacat din viata si mentalitatea oamenilor ?

Care este “secretul” reusitei eliminarii notiunii de “pacat” din viata noastra ? Care este mecanismul ascuns care a dus la o astfel de stare de lucruri in societatea in care traim ?

Nu este greu sa descifram acest mecanism. Ni-l descrie, in cuvinte simple si clare apostolul Pavel:

“Dimpotriva, pacatul nu l-am cunoscut decat prin Lege. De pilda, nu as fi cunoscut pofta, daca Legea nu mi-ar fi spus: “Sa nu poftesti !” ( Romani 7, 7 )

Si tot el afirma mai departe ca”fara Lege, pacatul este mort.” ( Romani 7, 8 up. ), iar acolo “unde nu este o lege, nu este nici calcare de lege.” (Romani 4, 15 )

Intelegem de ce in societatea moderna pacatul a devenit o notiune demodata, anacronica ? Pentru ca Legea morala, care il depisteaza si il demasca, e privita ca ceva demodat, anacronic. Si, cum sa se mai vada omul cat este de murdar, daca ii lipseste oglinda ? Probabil ca multora dintre noi ni s-a intamplat sa ne imbracam frumos inainte de a iesi in oras, insa , neglijand sa aruncam o ultima privire in oglinda, ne-am trezit priviti cu zambete, uneori chiar cu ironie de cei din jur. De ce ? Poate parul nu era pieptanat asa cum trebuie, poate o scama nedorita se afla in zona cea mai vizibila a noului costum imbracat, poate, fara sa stim, putina frisca ne-a ramas pe nas de la ultima prajitura savurata… O scurta privire in oglinda ne-ar fi scutit de multe zambete cu subinteles si ironii rostite de cei din jur.

Intelegem de aici ca unul din scopurile pentru care Dumnezeu ne-a dat Legea Sa este acela de a defini pacatul, de a desena limitele morale ale comportamentului uman, de a zugravi asteptarile lui Dumnezeu cu privire la om.

Darea Legii

V-ati gandit vreodata de ce darea Legii morale pe Sinai a fost insotita de atatea manifestari supranaturale ? Nu ar fi putut Dumnezeu sa faca cunoscut Decalogul in mijlocul unei atmosfere destinse, cu cantece, voie buna , in mijlocul unei naturi prietenoase ? De ce atatea tunete, flacari si nori intunecosi pe Sinai ?

Lectia ascunsa in manifestarile care au insotit darea Legii pe Sinai vrea sa ne arate cat de serioasa e problema pacatului in ochii lui Dumnezeu. Pacatul nu este o gluma, nu este o inventie religioasa, ci este o realitate cruda a unei vieti traite in opozitie cu vointa si planurile lui Dumnezeu cu omul. Pacatul este cea mai mare putere din univers, dupa puterea lui Dumnezeu, de aceea el trebuie privit cu cea mai mare seriozitate. Fata de problema pacatului, omul nu poate avea decat doua optiuni, asemenea soldatilor spartani care plecau la lupta : ei trebuiau sa se intoarca ori sub scut, ori pe scut ( ori biruitori, sub scut, ori morti in lupta si adusi pe scut ). Omul este, fie biruit de pacat, devenind rob al lui, fie biruieste pacatul, prin puterea lui Dumnezeu, devenind un om liber.

La muntele Sinai s-au petrecut cateva lucruri care ar trebui sa ne dea de gandit in legatura cu sfintenia Legii si , prin consecinta, cu gravitatea pacatului:

1 ) Dumnezeu a coborat personal pe munte ca sa dea Legea Sa poporului evreu.

“Muntele Sinai era tot numai fum, pentru ca Domnul se coborase pe el in mijlocul focului…Domnul s-a coborat pe muntele Sinai si anume pe varful muntelui…” ( Exodul 19, 18; 20 )

Dumnezeu nu a trimis – desi putea sa o faca – un ambasador ceresc pentru acest moment solemn. El ar fi putut insarcina un inger puternic sau o fiinta dintr-o alta lume sa aduca la indeplinite actul darii Legii. Cu toate acestea, Dumnezeu s-a implicat personal in acest act, dandu-ne o lectie vie despre sfintenia Decalogului si despre gravitatea pacatului.

2 ) Dumnezeu a scris cu propria sa mana textul Decalogului.

“ Cand a ispravit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele doua table ale marturiei, table scrise cu degetul lui Dumnezeu.” ( Exod 31, 18 )

“Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu si scrisul era scrisul lui Dumnezeu , sapat pe table.”

( Exod 32,16 )

Dumnezeu ar fi putut porunci lui Moise, sau unui scrib, sa scrie textul Decalogului, asa cum a facut cu celelalte legi si porunci date poporului evreu ( vezi Deuteronom 31, 24-26 in legatura cu celelalte legi date evreilor ! ). Faptul ca El s-a implicat direct in scrierea textului Legii morale trebuie sa ne dea serios de gandit cu privire la sfintenia si valabilitatea ei.

3 ) Dumnezeu a ales piatra ca suport al textului Legii.

“Domnul a zis lui Moise: “Taie doua table de piatra ca cele dintai si Eu voi scrie pe ele cuvintele care erau pe tablele dintai pe care le-ai sfaramat.” ( Exodul 34, 1 )

Moise crescuse in Egiptul faraonilor si dobandise intreaga intelepciune a timpului sau. De-a lungul timpului, oamenii au folosit tot felul de materiale ca suport pentru scrierile lor: scoarta copacilor, metalul tras in foi subtiri, panza, matasea, intestine de animale, fildes, etc. In Biblioteca din Constantinopol exista o carte formata dintr-un intestin de sarpe lung de 36 de metri, pe care e scrisa o parte din Iliada. Evreii si arabii foloseau de obicei matasea ca suport pentru scrierile sacre.

Pe vremea lui Moise, locuitorii Mesopotamiei foloseau ca suport tablitele de lut ars, in timp ce egiptenii erau renumiti pentru papirusurile lor. ( 2)

Cu toate acestea, Dumnezeu alege ca suport al Decalogului piatra. De ce tocmai piatra ? Nu doar ca sa ne transmita un mesaj cu privire la durabilitatea Legii Sale, ci si pentru a ne sugera un simbol: in Biblie, piatra este asociata cu ideea vesniciei si statorniciei lui Dumnezeu ( vezi Psalmul 18, 2 ; Isaia 26, 4 ; 17,10; Deuteronom 32, 4 etc. ). O Lege sapata pe table de piatra ne invata ca Legea e sapata mai intai in caracterul de neschimbat al lui Dumnezeu. De aceea Legea oglindeste caracterul Lui, lucru care iarasi trebuie sa ne determine sa privim Legea morala cu cea mai mare seriozitate.

4 ) Momentul darii Legii a trebuit sa fie pregatit cu cea mai mare atentie. Porul evreu a fost instruit sa pastreze distanta fata de munte in timpul acelor zile solemne. Cu trei zile inainte, ei trebuiau sa se sfinteasca pentru momentul acela ( Vezi Exod 19, 10-25 ).

5 ) Manifestarile naturii erau menite sa creeze in popor un simtamant al solemnitatii momentului, care sa nu se stearga curand din memorie: tunetele, fulgerele, norul gros ce acoperea muntele, cutremurul, fumul gros , flacarile care se suiau pana in mijlocul cerului ( Vezi Exodul 19, 16. 18; Deuteronom 5, 22-23 ).

La toate aceste manifestari ale naturii se adugau si trambitele care sunau cu toata puterea, amplificand solemnitatea momentului ( Exod 19, 19 ).

6 ) Decalogul a fost rostit de Insusi Dumnezeu, glasul Sau fiind auzit de intregul popor prezent.

“ Atunci Domnul, Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte si a zis…” ( Exodul 20, 1 ; vezi si Deuteronom 5, 22 )

Efectul auzirii glasului lui Dumnezeu in mijlocul manifestarilor naturii a avut un efect deosebit asupra poporului, care, nemaiputand suporta, a cerut ca Moise sa fie intermediarul intre el si Dumnezeu.

Si acest amanunt ar trebui sa ne dea de gandit cu privire la caracterul Decalogului in raport cu toate celelalte legi date de Dumnezeu poporului Sau.

7 ) Tablele continand textul Decalogului au fost asezate in cel mai sfant loc din Sanctuar.

Un chivot aurit adapostea cele doua table ale Legii ( numite si “marturia” – Exod 25, 16 , sau “cuvintele legamantului” –Exod 34,28 ). Acest chivot era asezat in cea de-a doua despartitura a sanctuarului, numita Sfanta Sfintelor, locul cel mai sfant , in care doar marele preot avea voie sa intre, o singura data pe an.

Prin comparatie, toate celelalte legi date poporului evreu ( legi sanitare, legi legate de serviciile din sanctuar si legi care reglementau relatiile dintre oameni ) au fost scrise de Moise intr-o carte asezata langa “chivotul marturiei”.

Asadar, momentul darii Legii a fost insotit de o serie de manifestari supranaturale care aveau menirea sa ii invete pe evrei, dar si pe crestinii moderni, ca Legea morala este ceva deosebit de sfant, iar pacatul pe care ea il demasca este ceva deosebit de grav in ochii lui Dumnezeu.

Microscopul moral

Daca ar fi sa gasim un corespondent in istoria lumii care sa ne ajute sa intelegem importanta Legii in identificarea si demascarea pacatului, atunci acesta este inventarea ( unii spun “descoperirea” ) microscopului.

Inca din antichitate au existat filozofi si oameni cu carte care afirmau ca, dincolo de lumea vizibila cu ochiul liber, exista o intreaga lume de microorganisme, invizibile si responsabile de aparitia majoritatii bolilor. Filozoful roman Marcus Terentius Varro ( 116. – 26 i.Chr. ) le numea “animalia minuta” , iar poetul roman Titus Lucretius Carus ( 98 -55 I.Chr. ), in lucrarea “De rerum natura” vorbeste despre “germenii bolii si ai mortii” care sunt raspunzatori de epidemiile de pesta. ( 3 )

Cu toate acestea, existenta microorganismelor era sesizata doar intuitiv. De abia in secolul al 17-lea, un postavar si vanzator de maruntisuri olandez, pe nume Anton van Leeuwenhoek ( 1632- 1723 ) a construit propriul microscop cu care a a pus in evidenta existenta microorganismelor. El le-a numit “animalcules” si a fost primul care le-a vazut si desenat.

Ceea ce a insemnat descoperirea microscopului in domeniul medical, a reprezentat descoperirea Legii in domeniul moral. De la Adam si pana la Moise, se stia de existenta “germenilor” pacatului. Legea insa era nescrisa, fiind intiparita in constiintele oamenilor. Cu totii stiau ca exista pacat, ii vedeau efectele distrugatoare, dar nu exista “microscopul “ care sa-l demaste si sa-l faca vizibil in toata gravitatea lui.

A sosit insa si momentul ca acest “microscop” sa fie pus la indemana omului.

“ Caci prin Lege vine cunostinta deplina a pacatului “ ( Romani 3, 20 up. ) Pentru acelasi motiv, in Vechiul Testament Legea era numita “marturia” ( Exod 25, 25.32 ), deoarece ea este o marturie despre ceea ce inseamna pacatul si despre ceea ce suntem noi.

Se povesteste despre un brahman indian care se lauda in fata unui misionar crestin ca el ocrotea viata. “Dar daca gasesti o furnica in cana cu apa “-il intreaba misionarul crestin pe brahman. “ O scot afara si beau mai departe”- raspunde acesta. Atunci misionarul ii aduce un microscop si il invita pe brahman sa priveasca la o picatua de apa. O lume necunoscuta pana atunci brahmanului i se desfasoara in fata ochilor; mici vietati care misunau intr-o singura picatura de apa. Refuzand insa sa recunoasca ceea ce vedea, brahmanul a luat microscopul si l-a spart.

Vi se pare un gest lipsit de logica si necugetat ? Oare distrugerea unui microscop inlatura realitatea existentei microorganismelor in picatura de apa ?

Daca ne vine sa zambim in fata gestului unui brahman indian care distruge microscopul pentru a nu mai vedea vietatile din picatura de apa, ce ar trebui sa facem vazand o intraga lume crestina care ignora “microscopul Legii”, doar pentru a nu i se descoperi pacatele ?

Ce este pacatul ?

De fapt, ce este pacatul ? De ce Biblia ii acorda o importanta atat de mare ?

In toata Scriptura exista circa 500 de versete care vorbesc despre pacat, pacatosi, pacatuire… Daca toate aceste versete ar fi adunate la un singur loc, ar rezulta o carte a canonului biblic de marime medie. Sa ne imaginam ca primele 18- 20 de capitole din cartea Genezei ar vorbi, in fiecare verset, numai despre pacat. Daca la acestea am adauga si sinonimele: “faradelege”, “nelegiuire”, “rautate”, etc., dimensiunile unei astfel de carti ar creste considerabil.

Pacatul este, in primul rand, o notiune religioasa, nu filozofica. El este specific religiei crestine, deoarece alte religii vorbesc despre intinare, vina, dar nu despre pacat. Chiar in sanul crestinismului pacatul este inteles diferit. Pentru unii pacat inseamna un necaz sau o nenorocire care se abate asupra omului ( “Ce pacat ca am pierdut trenul !” ). Pentru altii, pacatul inseamna renuntarea la unele traditii si mosteniri culturale ( “E pacat sa-ti schimbi religia !” ), iar pentru altii, pacat inseamna atacarea valorilor rituale ( “E pacat sa mananci de dulce in timpul postului !” ).

1) O prima definitie a pacatului, si cea mai limitata in sensuri, este redata de apostolul Ioan:

“Oricine face pacat , face si faradelege. Si pacatul este faradelege.” ( 1 Ioan 3, 4 )

Aici gasim prima lectie – o definitie de inceput in experienta crestina. Definitia este corecta, insa este inca copilareasca. Ea scoate in evidenta doar pacatul comiterii ( cand omul face ceva rau, contrar Legii lui Dumnezeu=faradelege ).

Dar ce se intampla atunci cand omul se lauda ca el nu a facut rau nimanui, ca nu a ucis pe nimeni, ca nu a furat pe nimeni, ca el nu are nimic cu cei din jur ? Mai poate fi considerat pacatos in acceptiunea biblica un astfel de om?

2 ) Aici intervine cea de-a doua definitie a pacatului, mult mai completa:

“Deci cine stie sa faca bine si nu face, savarseste un pacat “ ( Iacov 4, 17 )

De data aceasta, notiunea de pacat se clarifica si mai mult. Pacatul nu inseamna doar a face ceva rau, ci si a nu face ceva bun, atunci cand poti sa faci ceva bun. E vorba aici de pacatul omiterii. De fapt, intelegem din aceasta a doua definitie ca pacatul inseamna lipsa dragostei, inseamna egoism.

In fata acestor prime doua definitii ale pacatului, ma intreb: ce e mai grav: a face raul sau a nu face binele ? Cu siguranta ca cei mai multi vor raspunde ca a face raul este mai grav decat a nu face binele. Nu neg lucrul acesta. Ma gandesc insa la un alt aspect: Oare pentru un copil ce este mai grav: a primi o palma de la mama sau tata, sau a nu fi iubit ? Poate ca ar trebui sa reflectam mai mult la acest aspect…

3 ) A treia definitie ( si cea mai cuprinzatoare ! ) a pacatului este legata de atitudinea fata de persoana lui Iisus:

“Si cand va veni El ( Duhul Sfant ), va dovedi lumea vinovata in ce priveste pacatul, neprihanirea si judecata. In ce priveste pacatul, fiindca ei nu cred in Mine…” ( Ioan 16, 8-9 )

Asocierea dintre pacat si necredinta in Iisus Christos este demna de subliniat intr-o lume care considera ca a pacatui inseamna doar a face un rau concret unui semen. Domnul ne invata ca pacatul inseamna mult mai mult decat atat.

De fapt, spunand aceste cuvinte, Domnul ne trimite la izvorul oricarui pacat: atitudinea de razvratire, de independenta, de indiferenta fata de Dumnezeu. Aici se afla izvorul oricarei fapte rele si a oricarui bine nefacut.

Cu putin timp inainte de rastignire, privind spre Ierusalimul impietrit fata de solia Evangheliei, Mantuitorul spunea cu ochii inlacrimati:

“Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci si ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine ! De cate ori am vrut sa strang pe copiii tai cum isi strange gaina puii sub aripi, si n-ati vrut! “ ( Matei 23 37 )

Aceeasi durere a unei inimi de Dumnezeu care se simte respins, in ciuda nemeroaselor dovezi de iubire nemeritata, reiese si din cuvintele profetului Osea:

“Pieirea ta, Israele, este ca ai fost impotriva Mea, impotriva Celui ce te putea ajuta.” ( Osea 13,9 )

Aceaasta este definitia cea mai cuprinzatoare a pacatului: razvratire impotriva lui Dumnezeu si a vointei Sale exprimate, respingerea harului Sau, indiferenta fata de persoana si lucrarea lui Christos in favoarea pacatosului.

Un om care respinge sistematic dovezile iubirii divine , un om care refuza sa asculte de voia lui Dumnezeu exprimata in Legea Sa, un om care intoarce spatele crucii lui Christos, duce cu el “bomba” pacatului, care oricand poate sa-i arunce in aer intreaga existenta, tranformandu-l intr-o ruina vesnica.

Asa s-a intamplat cu Lusitania, cea mai frumoasa si mai mare nava aflata in larg la inceputul secolului al 20-lea. La scurt timp dupa ora doua, in ziua de 7 mai 1915, frumoasa nava a fost torpilata si s-a scufundat la sud de coasta Irlandei. Aproape 1200 de oameni si-au pierdut viata in acel dezastru. Un submarin a lovit Lusitania cu o singura torpila care a produs o prima explozie. Imediat a urmat a doua explozie, in interiorul vasului… Dupa numai 18 minute vasul s-a scufundat.

Dezastrul produs reprezenta o taina pentru omenire. Uriasa nava nu ar fi trebuit sa se scufunde datorita unei singure torpile. Ancheta facuta nu a putut descoperi cauza naufragiului. Declaratia de incarcatura a navei era: untura de porc si diverse.

Multi ani mai tarziu, a fost descoperita o copie dupa originalul declaratiei de transport. In realitate, vasul transporta munitie …

Daca nu ar fi existat aceasta incarcatura exploziva clandestina, Lusitania nu s-ar fi scufundat.

Cu totii calatorim pe marea vietii spre o destinatie pe care singuri, prin propria noastra vointa, am ales-o. Oare cati dintre noi purtam cu noi, ascunsa in cele mai intime resorturi ale fiintei, “bomba”

pacatului ? Calatorim linistiti prin viata, fara sa stim ca ducem cu noi o incarcatura ce oricand poate duce la naufragiul sufletului nostru.

Dar cum sa stim daca ducem cu noi o astfel de incarcatura periculoasa ?

Dumnezeu, in iubirea Sa, ne vine in ajutor oferindu-ne “microscopul Legii “Sale.

Dar atentie ! Asigurati-va ca “cele 10 lentile” ale “microscopului” sunt cele originale, asa cum le-a lasat Dumnezeu in Decalog. Oamenii si-au permis sa schimbe unele “lentile” ale Legii…Efectul ? Imaginea este distorsionata si pacatul nu mai este depistat in toata gravitatea lui.

Sa lasam deoparte interpretarile teologilor, hotararile conciliilor, invataturile catehismelor, si sa ne intoarcem inapoi la Legea divina, asa cum ne-a fost lasata de Insusi Dumnezeu !

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) Micul Dictionar Enciclopedic, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1986, pag. 1273

( 2 ) Vezi Daniela Muntean, “Evolutia suportului scrierilor”, disponibil pe http://www.jurnal.muzeulastra.ro/arhiva5/08evolsup.html

( 3 ) Curs de microbiologie disponibil pe www.umftgm.ro/mbl/cursuri/cursro/vir/01_Istoric.pdf

______________________________

05.DECALOGUL SI CARACTERUL LUI DUMNEZEU

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

05. DECALOGUL SI CARACTERUL LUI DUMNEZEU

“Sa-L cunosc pe El”

Oare cum este Dumnezeu ?

Trebuie sa recunoastem ca intrebarea aceasta ne framanta pe fiecare dintre noi, chiar daca ne declaram crestini si apartinem unei biserici de multa vreme.

Si mai trebuie sa recunoastem ca raspunsul la aceasta intrebare nu e usor de gasit…Adesea, de la amvoanele bisericilor crestine, in emisiunile posturilor de radio si TV crestine, sau in publicatiile si literatura crestina, se spune ca Dumnezeu este dragoste. E oare suficient ? Si, mai ales, e destul de convingator pentru oricine ? Va multumeste un astfel de raspuns laconic ?

Daca Dumnezeu este dragoste, de ce ii omoara pe unii oameni, asa cum a facut cu Uza ( 2 Samuel 6, 7 ), cu Core, Datan si Abiram ( Numeri 16, 31-35 ), cu Anania si Safira ( Faptele Apostolilor 5, 1-11 ), etc.?

Daca Dumnezeu e dragoste, de ce nu iarta intotdeauna, asa cum s-a intamplat cu prima pereche de oameni, cu Moise, cu generatia potopului sau populatia din Valea Iordanului, din vestitele cetati Sodoma si Gomora ? De ce vorbeste Iisus de un pacat de neiertat-pacatul impotriva Duhului Sfant (Matei 12, 31-32 )?

Daca Dumnezeu este dragoste, de ce exista o judecata finala si o pedeapsa atat de severa ? Si nu este vorba de o pedeapsa oarecare, ci e vorba de moarte vesnica !

Cum este Dumnezeu in realitate ? Cum Il percepem noi, ca oameni ?

Iata unele din intrebarile fundamentale ale existentei umane. Putem trece prin viata fara sa stim, de exemplu, cati cai putere are masina de lux a unei vedete de cinema, sau cate specii de fluturi exista in lume, sau cate goluri a marcat echipa de fotbal preferata in ultimul sezon. Nu pierdem nimic daca suntem ignoranti in unele domenii. De fapt, spunea cineva, ca “toti suntem ignoranti, insa in domenii diferite”.

Daca insa nu Il cunoastem pe Dumnezeu in adevaratul Sau caracter, am pierdut totul. Ignoranta in acest domeniu ne poate fi fatala si are urmari vesnice.

“Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Christos, pe care L-ai trimis Tu .” ( Ioan 17, 3 )

Intelegem din cuvintele Mantuitorului ca a-L cunoaste pe Dumnezeu este cheia insasi a existentei noastre vesnice. Si este numai firesc ca, daca dorim sa traim vesnic in Imparatia lui Dumnezeu, sa-L cunoastem bine pe Cel alaturi de care vom trai vesnic. Ar fi cat se poate de neplacut si chinuitor pentru un om sa traiasca vesnic alaturi de un Dumnezeu pe care nu-L cunoaste, al carui caracter ii este strain. Daca cei cativa zeci de ani de casnicie sunt un chin pentru unii soti care nu s-au cunoscut suficient inainte de casatorie, ce va insemna o vesnicie alaturi de un Dumnezeu necunoscut ?

Dar cum sa-L cunoastem pe Dumnezeu ?

Imi povestea odata un cunoscut ca el a ajuns sa-L cunoasca pe Dumnezeu prin matematica. Marturisesc faptul ca sunt sceptic fata de aceasta afirmatie. Fara sa neg faptul ca omul poate intrezari unele trasaturi ale caracterului lui Dumnezeu si unele atribute ale naturii Sale prin studiul diferitelor stiinte, descoperirea adevaratului Lui caracter , dezvaluirea planurilor Sale si descoperirea vointei Sale nu pot fi facute de om fara ajutor din afara. Avem nevoie de revelatie, adica de o initiativa divina in a ni se face cunoscut. Fara aceasta, toate eforturile omului duc doar la simple speculatii teologice, de care lumea noastra e plina, mult prea plina… Lumea noastra e plina de politeism, panteism, deism, materialism s.a. datorita speculatiiilor omenesti in privinta cunoasterii lui Dumnezeu.

O diferenta fundamentala intre crestinism si celelalte religii consta in faptul ca primul este o religie revelata. Crestinismul nu a parut pentru ca cineva si-a propus sa dea nastere unei religii noi, nemultumit fiind de religia existenta. Buddha, Confucius, Zoroastru, Mahomed, Akhenaton ( faraon egiptean, secolul al 14-lea i.Chr. ) s.a. sunt doar cateva exemple in acest sens. Crestinismul a aparut pentru ca Dumnezeu S-a descoperit pe Sine omenirii pe diferite cai. Suntem crestini nu pentru ca noi L-am cautat si gasit pe Dumnezeul adevarat, ci pentru ca El ne-a cautat si ni s-a descoperit in adevaratul Lui caracter.

Cai ale Revelatiei

Vorbind despre caile revelatiei , nu trebuie sa pierdem din vedere ca toate aceste cai sunt indirecte. Dupa caderea omului in pacat, revelatia directa nu mai e posibila ( vezi Exod 33, 20; Ioan 1, 18 ). Ea a avut loc in Eden, in conditiile lipsei pacatului, si va exista din nou la incheierea istoriei pacatului, cand armonia universala va fi din nou restabilita.

Pana atunci, in conditiile in care totul in jurul nostru e manjit de pacat, singura cale de cunoastere a lui Dumnezeu este revelatia indirecta. Aceasta este alcatuita din doua categorii mari:

1) Revelatia generala, nespecifica. Din aceasta categorie fac parte: revelatia prin natura, ( Romani 1, 19-20; Psalmul 19, 1-4 ), revelatia in constiinta ( Isaia 30, 21 ) , istoria si experienta personala ( foarte importanta in procesul cunoasterii lui Dumnezeu, insa ea nu poate inlocui celelalte cai ale revelatiei ! ).

2 ) Revelatia speciala – acele cai prin care Dumnezeu S-a facut cunoscut pe Sine intr-un mod specific, personal si obiectiv. Din aceasta categorie fac parte doua cai deosebit de importante:

- Iisus Christos ( Cuvantul intrupat )– revelatia suprema , completa, personala si obiectiva a lui Dumnezeu. Prin Iisus Christos, Dumnezeu S-a descoperit pana la limita capacitatilor omenesti de intelegere ( Ioan 1, 1-3.14. 18; 14, 9; Evrei 1, 1-3 ).

- Biblia ( Cuvantul scris ) – raportul scris al gandurilor, planurilor si actiunilor lui Dumnezeu

( Romani 15, 4; 2 Timotei 3, 16-17 ).

Trebuie sa recunoastem ca fara descoperirea facuta de Iisus Christos si de Biblie, nu am fi cunoscut mare lucru despre caracterul, gandurile, vointa si planurile lui Dumnezeu.

Dar unde se incadreaza Decalogul in sirul cailor revelatiei si, mai ales, ce ne transmite Legea morala despre Dumnezeu ?

Decalogul este parte din revelatia speciala pe care o avem despre Dumnezeu in Cuvantul scris -Biblia. Deoarece orice lege emisa vreodata pe pamant oglindeste caracterul legiuitorului ( o lege aspra = un legiuitor aspru, o lege blanda, toleranta = un legiuitor tolerant ), este firesc sa credem ca si Legea morala oglindeste caracterul Legiuitorului ei – Dumnezeu.

Va invit sa aruncam o privire fugara prin Decalog. Va plac poruncile ? Se potrivesc modelului de viata pe care il doriti ? Daca nu, cum ar trebui sa fie o lege , pentru ca societatea sa se bucure de liniste si pace ? Daca Decalogul i se pare cuiva prea restrictiv si sever, oare o lege mai blanda si mai putin severa ar aduce in lume mai multa armonie si stabilitate ?

Ce ati zice daca in locul legii circulatiei in vigoare, ar aparea o lege a circulatiei mai permisiva, mai putin severa ? Sa ne imaginam ca in noua lege ar exista un articol care ar stipula ca orice sofer are dreptul sa accidenteze mortal un pieton pe an, fara sa fie pedepsit. Pedeapsa ar aparea doar daca s-ar depasi “norma”.

Ce consecinte ar aduce in lume un astfel de articol de lege ?

Sau, ce ati zice daca , in codul penal s-ar specifica faptul ca intotdeauna primul viol este prescris? Sau ca, la capitolul furt, s-ar considera fapt penal doar furtul in cantitati mari, cele mici fiind trecute cu vederea ? Cui i-ar surade o astfel de lege ? Desigur, nu majoritatii oamenilor, ci doar infractorilor.

Istoria si experienta de viata demonstreaza ca legile care asigura cea mai mare stabilitate in societate sunt cele “dure”.Latinii spuneau pe buna dreptate:”Dura lex, sed lex.”(“Legea e dura, dar e lege” )

Legea trebuie sa acopere o paleta cat mai larga de fapte reprobabile; ea nu are voie sa aibe lacune si fisuri de care sa profite cei rau-intentionati; ea trebuie sa prevada pedepse severe care sa descurajeze orice incercare de calcare a ei. Legile slabe, ingaduitoare, produc o societate corupta, viciata, in care raul se dezvolta necontrolat.

In cautarea legii perfecte

Oare cum trebuie sa arate o lege care sa asigure absenta totala a raului intr-o societate ? O astfel de lege trebuie sa indeplineasca cel putin trei criterii :

1. Sa acopere toate formele posibile ale raului: in intentie, in gand, in cuvant si in fapta.

2. Sa prevada cele mai severe pedepse pentru calcatorul legii.

3. Sa existe un sistem de sprijinire a omului in respectarea legii.

Privit din aceasta perspectiva, Decalogul este este Legea perfecta. Sa luam in discutie, pe rand, cele trei criterii:

1. Este uimitor sa constatam ca doar in “zece cuvinte” ( “deka logoi”, gr. ) , Dumnezeu a cuprins intreaga paleta de pacate ce se pot produce in lume. Daca tinem cont ca orice lege are o litera si un spirit, nu exista niciun rau existent in lume pe care Decalogul sa nu-l poata identifica si demasca. O Lege perfecta nu poate emana decat dintr-un Legiuitor desavarsit – Dumnezeu.

2. In privinta pedepselor, din nou trebuie sa recunostem ( nu fara strangere de inima ), ca Biblia ne socheaza prin severitatea pedepsei pentru calcarea Legii lui Dumnezeu:
“ Fiindca plata pacatului este moartea…” ( Romani 6, 23 pp. )

Se poate o pedeapsa mai severa ? Si aceasta pentru orice calcare de Lege! Care legislatie din lume mai pedepseste atat de sever raul ? Severitatea unei legislatii se apreciaza dupa numarul de situatii in care se aplica pedeapsa capitala. In cazul Legii lui Dumnezeu, plata oricarui pacat este moartea. Se pare ca nu exista in lume o legislatie mai severa ca Legea lui Dumnezeu !

Cum ne explicam aceasta severitate maxima a Legii ? Este ea compatibila cu un Dumnezeu al dragostei ? Unii critici au mers pana acolo incat sa-L acuze pe Dumnezeu ca tine mai mult la fructele Sale, decat la oamenii pe care i-a creat ( facandu-se aluzie la pedeapsa data pentru primul pacat al primilor oameni ).

Daca privim lucrurile superficial, incercand sa le intelegem doar prin prisma ratiunii si a limitelor noastre omenesti, trebuie sa recunoastem ca Legea este intr-adevar de o severitate maxima. Niciun parinte nu-si ucide copilul la prima abatere…Nici la a cincea, nici la a suta, nici la a mia abatere… ( afara de cazuri de comportament parintesc deviant ! ). Biblia spune insa clar ca “plata pacatului ( a oricarui pacat ! ) este moartea”( Romani 6, 23 ). Cum se explica o asemenea severitate ?

Pentru a intelege necesitatea acestei severitati maxime a Legii, e necesar sa privim lucrurile dintr-o perspectiva mai larga, nu strict pamanteasca.

Dumnezeu ni se descopera ca fiind un Dumnezeu sfant si desavarsit.

“Caci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru; voi sa va sfintiti si fiti sfinti, caci Eu sunt sfant!”

Leviticul 11, 44.45; Vezi si cap.19, 2; 1 Petru 1, 16

Profetul Isaia foloseste adesea, in dreptul lui Dumnezeu, numele de “Sfantul lui Israel” ( Isaia 41, 14.16.20 ).

In ce priveste desavarsirea, Insusi Mantuitorul ne indeamna sa fim desavarsiti dupa cum este si Tatal nostru ceresc ( Matei 5, 48 ).

Daca desavarsirea se refera la intreaga Fiinta divina ( natura, atribute, caracter, manifestari, planuri, etc, ), sfintenia se refera in mod deosebit la caracter, indicand lipsa totala a pacatului, a raului, sub orice forma ar fi acesta. Vorbind despre acest aspect, profetul Habacuc face o afirmatie plina de substanta :

“Ochii Tai sunt asa de curati ca nu pot sa vada raul si nu poti sa privesti nelegiuirea. Cum ai putea privi Tu pe cei misei si sa taci, cand cel rau mananca pe cel mai neprihanit decat el ?”

Habacuc 1, 13

Avand un astfel de caracter sfant si fiind desavarsit in orice aspect, Dumnezeu a creat o lume perfecta, in care raul trebuia sa lipseasca cu desavarsire. Lumea viitoare, promisa de Dumnezeu dupa incheierea istoriei pacatului si restabilirea armoniei universale, de asemenea va fi o lume desavarsita, lipsita de orice forma a raului. Aceasta implica eliminarea oricarui pacat si a oricarei fiinte care continua sa faca raul, sub orice forma ar fi. Doar absenta completa a raului si a celor care il fac poate fi o garantie a fericirii vesnice, a armoniei , stabilitatii intregului univers.

Si acum, va rog sa faceti un exercitiu de imaginatie: sa presupunem ca Dumnezeu ar fi mai putin sever in pedepsirea calcatorilor de Lege. Sa presupunem ca El ar tolera doar un singur pacat nebiruit la fiecare om care va mosteni Imparatia Sa. Consecinta ar fi ca unii ar duce cu ei in lumea cea noua minciuna, altii ar duce pofta rea, altii – desfraul, lipsa de respect fata de Dumnezeu sau oameni etc. Lumea cea “noua” ar fi la fel ca cea in care traim cu totii si nu s-ar deosebi cu nimic de aceasta. Cu o singura exceptie: vesnicia.

Ati dori o astfel de lume ? Ati fi fericiti sa stiti ca traiti vesnic langa mincinosi, desfranati,criminali, hulitori si hoti ? Daca viata aceasta scurta devine uneori un iad datorita pacatului pe care-l intalnim la tot pasul, ce fel de iad ar fi o viata vesnica in care raul si pacatul s-ar perpetua la infinit ?

Va puteti imagina pe Noul Pamant un razboi intre rase ? Dar o bataie intre doi vecini care locuiesc in cetatea Noului Ierusalim ? Va puteti imagina o cearta intre doua familii de mantuiti sub ramurile pomului vietii si sub privirea blanda a Mantuitorului ?

Nici cea mai prolifica imaginatie nu poate concepe asa ceva. Dumnezeul universului este un Dumnezeu sfant si doar oameni sfinti ( lipsiti de pacat ) vor putea locui in prezenta Lui.

Iata de ce Legea morala este atat de severa in ceea ce priveste pedeapsa aplicata pentru calcatorul ei.

3. In ceea ce priveste cel de-al treilea criteriu al unei legi perfecte- existenta unui sistem de sprijinire a omului de a respecta Legea- Dumnezeul iubirii a pus la dispozitia noastra tot ceea ce avem nevoie in acest sens: - informatia: cunostinta despre voia lui Dumnezeu exprimata in Lege

- modelul: Persoana si viata lui Iisus Christos

- puterea de a asculta de cerintele Legii: Duhul Sfant

- stimularea ( incurajarea ) omului de a asculta de cerintele Legii: fagaduintele Bibliei

Daca avand la dispozitie toata informatia cu privire la voia lui Dumnezeu, daca ni s-a dat si un Model de ascultare in Persoana si viata lui Iisus, daca avand la dispozitie toata puterea promisa in Persoana si lucrarea Duhului Sfant si fiind permanent incurajati de fagaduintele lui Dumnezeu, totusi cadem in neascultare fata de Lege, Dumnezeu mai face ceva minunat pentru a ne salva: ne ofera harul Sau. Jertfa lui Christos este capabila sa inlature orice vinovatie a oricarui om care se intoarce spre Dumnezeu cu umilinta si pocainta.

“Copilasilor, va scriu aceste lucruri ca sa nu pacatuiti. Dar daca cineva a pacatuit, avem la Tatal un Mijlocitor, pe Iisus Christos, Cel neprihanit. El este jertfa de ispasire pentru pacatele noastre; si nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale lumii intregi.” 1 Ioan 2, 1-2

Decalogul este o Lege perfecta emanata dintr-un Dumnezeu desavarsit.

Biblia ne prezinta o serie de afirmatii despre Lege, care de fapt, ne spun ceva despre caracterul Legiuitorului:

1. Legea este sfanta: Romani 7,12: “Asa ca Legea, negresit, este sfanta, si porunca este sfanta, dreapta si buna.”

2. Legea este dreapta: idem

3. Legea este buna: idem

4. Legea este adevarul: Psalmul 119, 142: “Dreptatea Ta este o dreptate vesnica si Legea Ta este adevarul.”

5. Legea este iubire: Romani 13, 10: “Dragostea nu face rau aproapelui; dragostea este implinirea Legii.”

6. Legea este desavarsita: Psalmul 19, 7: “Legea Domnului este desavarsita si invioreaza sufletul.”

7. Legea este neschimbatoare: Matei 5, 17-18: “…Caci adevarat va spun, cata vreme nu va trece cerul si pamantul, nu va trece o iota sau o frantura de slova din Lege, inainte sa se fi intamplat toate lucrurile…”

8. Legea este vesnica: Psalmul 119, 160: “Temelia Cuvantului Tau este adevarul si toate legile Tale cele drepte sunt vesnice.”

Daca Legea morala este sfanta, dreapta, buna, adevarata, vesnica, neschimbatoare, desavarsita si plina de iubire, in mod firesc Legiuitorul ei este sfant, drept, bun, adevarat, vesnic, neschimbator, desavarsit si plin de iubire.

Si, daca cineva se mai indoieste de lucrul acesta, sa priveasca la Golgota. Acolo, pe cea mai rusinoasa inaltime a lumii, Dumnezeu ne-a dovedit cat este El de drept, osandind pacatul pe cruce, dar si cat este El de bun, asezandu-l pe cruce pe Unicul si Prea Iubitul Sau Fiu, in locul nostru, al tuturor. Acolo, la cruce, “bunatatea si credinciosia se intalnesc, dreptatea si pacea se saruta.” ( Psalmul 85, 10 )

Un crestin eliberat din inchisoare, unde suferise mult pentru credinta lui, a scris cateva randuri miscatoare: “ Infatisarea mea exterioara nu e atragatoare. In lagarul de munca obligatorie am lucrat in subteran. Am suferit acolo un accident care m-a lasat cu o cocoasa. Odata, un copil s-a uitat la mine, apoi m-a intrebat: “Unchiule, ce ai in spate ?” Eram sigur ca va urma o ironie. Totusi am raspuns: “O cocoasa.”

“Nu, a raspuns copilul. Dumnezeu este dragoste si El nu da nimanui infirmitati. In spate tu nu ai o cocoasa, ci o cutie in care sunt ascunse aripi de inger. Intr-o zi, ea se va desface si tu iti vei lua zborul spre cer, folosindu-te de ele.” Am inceput sa plang de bucurie. Chiar si acum, cand scriu, plang…”

Decalogul – Legea morala- poate parea multor crestini “o cocoasa” greu de purtat in viata. Interdictii, severitate, pedepse…Toate acestea sunt neplacute si tendinta noastra este de a le evita. Sa nu uitam insa ca dincolo de aparente se afla realitatea; dincolo de coaja tare si nedigerabila, se afla miezul dulce si hranitor.

Decalogul ascunde, in putinele cuvinte care il alcatuiesc, nu doar cunostinta despre adevaratul caracter al lui Dumnezeu, dar si secretul fericirii.

“ Asa vorbeste Domnul, Rascumparatorul tau, Sfantul lui Israel: “Eu, Domnul Dumnezeul tau, te invat ce este de folos si te calauzesc pe calea pe care trebuie sa mergi! O ! de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un rau si fericirea ta ca valurile marii.” Isaia 48, 17-18

Lori Balogh

______________________________

06.DECALOGUL SI LEGEA LUI MOISE

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

06. DECALOGUL SI LEGEA LUI MOISE

Banda de scoth

In anul 1966, o cursa a companiei peruviene Aero-Peru, avand 70 de pasageri la bord, s-a prabusit in apele Oceanului Pacific, la putin timp dupa decolare. Imediat ce avionul a decolat, pilotii au constatat ca altimetrul si vitezometrul nu functionau. Zborul era unul fara pilot automat, deci fara control.

Turnul de control a incercat in zadar sa inlocuiasca lipsa pilotului automat si sa controleze traiectoria avionului. In cele din urma, avionul s-a prabusit, ducand la moartea tuturor pasagerilor.

Ancheta facuta ulterior a dus la descoperirea cauzei prabusirii avionului: o simpla banda de scotch pusa pe un orificiu din cabina pilotilor cu ocazia curateniei. Omul care facuse curatenie in cabina uitase sa indeparteze banda de scotch. Orificiul astupat era legat de computerul de bord care calcula altitudinea si viteza avionului. Fiind astupat, computerul a dat pilotilor informatii eronate care au condus la prabusirea avionului.

Iata ce poate face o banala banda de scotch ! O simpla si aparent neinsemnata neglijenta !

Ideea ca suntem cu totii ambarcati pe aceeasi “nava” nu este noua. Alvin Toffler, in cunoscuta sa carte “Socul Viitorului”, compara omenirea cu un tren de mare viteza:

“Ne aflam intr-un tren a carui viteza creste, gonind pe o linie presarata cu un numar necunoscut de macaze, care duc la destinatii necunoscute. Pe locomotiva nu se afla niciun om de stiinta, iar acarii s-ar putea sa fie demoni. Cea mai mare parte a societatii se afla in vagonul de bagaje si priveste inapoi.” ( 1 )

Tragedia aviatica din Pacific si “socul” afirmatiei lui Toffler ma duc cu gandul la ce se poate intampla cu “nava” Pamant, daca cineva, din neglijenta, din ignoranta sau cu rea-vointa, provoaca defectarea “computerului de bord” a omenirii..

Cautand material informativ pentru acest articol, am ramas neplacut surprins de cata confuzie, ignoranta si, mai ales, rea-vointa exista in mintea multor crestini cu privire la ceea ce ar trebui sa fie computerul de bord al fiecarui individ, dar si al intregei societati omenesti – Legea morala a lui Dumnezeu. Am vazut incercari de a “astupa” din Decalog ceea ce nu ar fi trebuit “astupat” niciodata; am vazut incercari de a simplifica ceea ce Dumnezeu nu a intentionat sa simplifice; am vazut incercari de a ignora ceea ce Dumnezeu ne-a atras atentia sa nu trecem cu vederea.

Intr-adevar, omenirea secolului al 21-lea, ambarcata in aceeasi nava ce zboara cu mare viteza spre o directie necunoscuta, are “computerul de bord” stricat. Altimetrul nu mai arata corect inaltimea morala pe care Dumnezeu o doreste de la noi , iar vitezometrul nu ne mai indica tinta, traseul si cat de aproape suntem de sfarsitul istoriei.

Moda in morala

Unul din cele mai dureroase lucruri pe care le-am intalnit in unele publicatii crestine este sustinerea ideii ca Decalogul este perimat, depasit, demodat; ca el face parte din “legea veche”, valabila doar pentru poporul evreu, in timp ce pentru crestini, Christos a adus o “lege noua” – legea iubirii.

Sa fie vorba de simpla ignoranta, datorata cunoasterii superficiale a Cuvantului lui Dumnezeu, sau e vorba de rea-vointa, de acelasi spirit de razvratire impotriva Legii lui Dumnezeu care l-a izgonit din cer pe cel mai puternic inger – Lucifer ?

Va propun , cu ajutorul lui Dumnezeu si bazandu-ne pe revelatia biblica, sa facem lumina in mintile si sufletele noastre cu privire la aceasta confuzie generala cu privire la Legea lui Dumnezeu.

In lumea crestina exista trei conceptii mari legate de valabilitatea Legii morale

( Decalogul ) in timpurile Noului Testament:

1. Conceptia care sustine desfiintarea “legii vechi” ( in care se include si Decalogul ) de catre Christos si inlocuirea ei cu “legea noua” ( poruncile iubirii ).

2. Conceptia care sustine valabilitatea Decalogului si in vremurile Noului Testament, el fiind o lege vesnica, universala si neschimbatoare. ( 2 )

Cu toate acestea, biserica si-a permis unele “ajustari” in textul Decalogului ( in mod deosebit poruncile a doua, a patra si a zecea ).

3. Conceptia care sustine valabilitatea Decalogului in orice timp, pentru orice generatie si in orice imprejurari, exact in forma lasata de Dumnezeu pe tablele de piatra.

Pentru noi, cei care traim in timpurile Noului Testament, este foarte important sa intelegem in ce relatie trebuie sa fim fata de Legea divina revelata in Vechiul Testament. Mai este ea valabila in era crestina, sau a fost data doar poporului evreu ?

Cum trebuie sa intelegem afirmatia ca noi nu mai suntem “sub Lege” ( Galateni 5, 18; Romani 6, 15 ) ? Inseamna ca putem trai in afara standardului de sfintenie aratat in Vechiul Testament ?

Pentru a usura gasirea raspunsurilor la aceste intrebari , trebuie sa tinem cont de cateva repere:

1. In primul rand, trebuie sa facem distinctie intre diferitele categorii de legi care alcatuiau Legea Vechiului Testament. O parte dintre crestini nu reusesc sa faca aceasta distinctie, considerand “legea veche” ca fiind un tot unitar, abolit de Christos pe cruce. Este una din marile erori teologice, avand consecinte dintre cele mai grave.

2. In al doilea rand, trebuie sa intelegem ce semantica are termenul “Lege” in Noul Testament. Parcurgand diferite pasaje biblice in care se vorbeste despre Lege, vom observa ca sensurile difera in functie de context: uneori prin Lege se intelege intregul complex de legi date evreilor, alteori prin Lege se intelege doar Decalogul sau legea lui Moise. Fara o intelegere a semanticii cuvantului Lege in contextul dat, se poate ajunge foarte usor la concluzii eronate.

3. In al treilea rand, trebuie sa recunoastem, asemenea apostolului Petru, ca unele afirmatii referitoare la Lege din epistolele apostolului Pavel sunt mai greu de inteles, conducandu-i pe unii crestini la concluzii eronate. Inca din primul secol crestin, unele afirmatii din aceste epistole erau rastalmacite de rau-voitori, fapt pentru care Petru ne avertizeaza:

“In ele ( epistolele lui Pavel ) sunt unele lucruri grele de inteles, pe care cei nestiutori si nestatornici le rastalmacesc ca si pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor. Voi deci, prea iubitilor, stiind mai dinainte aceste lucruri, paziti-va ca nu cumva sa va lasati tarati de ratacirea acestor nelegiuiti si sa va pierdeti taria.” 2 Petru 3, 16-17

Vom lua pe rand cele trei probleme in discutie.

1. Distinctia intre diferitele categorii de legi date poporului evreu.

Am intalnit acuzatii aduse Bisericii Adventiste ca doar ea face aceasta distinctie intre legile Vechiului Testament, pentru a sustine apoi ca la cruce s-a desfiintat doar o anumita categorie de legi ( legea ceremoniala ), in timp ce Legea morala a ramas in vigoare si pentru crestini. Acuzatia este nerealista, cel putin din doua motive:

a) Aceasta distinctie intre diferitele legi e subliniata in lucrari teologice si ale altor biserici crestine, chiar daca ele nu sustin valabilitatea Decalogului exact in forma lasata de Dumnezeu pe tablele Legii.

Intr-o lucrare a teologului J. C. Wenger, intitulata “Introducere in teologie”, autorul imparte legea Vechiului Testament in trei sectiuni distincte :

“1. Legea civila, data evreilor pentru a le forma constiinta nationala si care nu se mai aplica astazi nici bisericii si nici celor ce fac parte din alte popoare ale lumii…”

“2. Legea ceremoniala care reglementa aducerea de jertfe, desfasurarea ceremonialelor, stabilirea zilelor de sarbatoare, anii sabatici etc….Aceasta parte a legii a fost abolita prin moartea Domnului Iisus pe cruce…Legea ceremoniala , in toate prevederile ei, a fost inlaturata de Christos, “caci Christos e sfarsitul Legii ( Romani 10, 4 ) “

“3. A treia sectiune distincta a Legii este LEGEA MORALA. Ea este cel mai bine exemplificata de cele zece porunci. Acest aspect al Legii mozaice, aspectul moral, nu a fost desfiintat in niciun fel la venirea lui Christos. Mai mult, textul Noului Testament a preluat in intregime aceasta Lege morala si i-a rafinat continutul, adancindu-i preceptele…

Am putea spune ca Noul Testament implineste Vechiul Testament in sensul ca el selecteaza eternul de temporar, inlatura prevederile Legii care nu si-au avut decat un caracter trecator, fiind date doar din cauza impietririi inimii umane si preia ceea ce fusese cu valoare morala divina, adancind si amplificand aceste principii morale si facandu-le si mai patrunzatoare decat in vechime. Acest proces a fost vizibil in celebra “predica de pe munte” a Domnului Iisus, in care Mantuitorul a declarat ca El n-a venit sa strice Legea, ci ca s-o implineasca. In discursul Sau, Domnul Iisus preia precepte ale Legii morale si le da dimensiuni noi, adancindu-le si marindu-le eficacitatea…

Biserica trebuie sa selecteze temporarul cu caracter national iudaic destinat exclusiv pentru Israel, de continutul moral etern valabil…”( 3 )

b) Deosebirea intre diferitele legi date evreilor, mai ales intre Decalog si celelalte legi, este cat se poate de evidenta in textul biblic al Vechiului Testament:

– Decalogul, scris de Dumnezeu pe table de piatra ( Exod 32, 16; 34, 28 ), este numit “marturia”

( Exod 25, 16.21 ). Chivotul care adapostea cele doua table se numea “chivotul marturiei “ ( Exod 25, 22 ). Tablele pe care era scris Decalogul se numeau “tablele marturiei” ( Exod 31, 18; 32,15 ).

In contrast cu Decalogul, toate celelalte legi primite de Moise au fost scrise de el intr-o carte, numita “cartea legii” ( Deuteronom 31, 9.24-26 ). Spre deosebire de Decalog , asezat in chivot, “cartea legii” a fost asezata langa chivot. Diferenta dintre Decalog si celelalte legi date poporului evreu, numite si “legea lui Moise”, este atat de evidenta incat doar reaua-credinta ii poate determina pe unii crestini sa nu faca distinctie intre cele doua categorii de legi.

Referindu-ne acum la “cartea legii” care cuprindea “legea lui Moise”, trebuie sa facem din nou distinctie intre diferitele legi care o alcatuiau: – Legea ceremoniala: ea cuprindea prescriptii cu privire la serviciile de cult de la templu, jertfele si preotia levitica ( Evrei 10, 1-8; 7, 28 ).

- Legea civila: ea reglementa relatiile intre oameni, precum si pedepsele pentru diferite abateri ( Numeri 27, 8-11; Deuteronom 27, 15-26 ).

- Legea sanitara: ea facea deosebire intre alimentele curate si cele necurate, stabilind si unele masuri de igiena si sanitare in cazul unor boli ( Leviticul 11; 13 etc. ).

Dintre cele trei categorii de legi care alcatuiau “legea lui Moise”, trebuie subliniat faptul ca unele prevederi ale legii sanitare, mai exact cele referitoare la animalele curate si necurate, existau inainte de Moise, fiind cunoscute inca din zorii umanitatii. Noe si generatia potopului cunosteau aceste prevederi sanitare , desi poporul evreu inca nu se nascuse( Geneza 7, 1-9 ). Acest amanunt ne face sa consideram aceste prevederi sanitare ca fiind valabile in orice timp si in orice loc, dat fiind faptul ca natura pacatoasa a omului este aceeasi.

Facand un rezumat al deosebirilor dintre Legea morala ( Decalog ) si “legea lui Moise”, putem concluziona:

1. Legea morala a fost rostita de Insusi Dumnezeu pe Sinai in auzul poporului evreu ( Exod 20, 1; 22,2 ), in timp ce legea lui Moise a fost rostita de Moise in fata poporului ( Exod 24, 3 ).

2. Legea morala a fost scrisa de Dumnezeu personal ( Exod 31, 18; 23, 16 ), in timp ce legea lui Moise a fost scrisa de Moise ( Exod 24, 4; Deuteronom 31, 9 ).

3. Legea morala a fost scrisa de Dumnezeu pe table de piatra ( Exod 31, 18 ), in timp ce legea lui Moise a fost scrisa de acesta intr-o carte ( Exod 24, 4.7; Deuteronom 31, 24 ).

4. Legea morala a fost asezata in chivot ( Deuteronom 10, 5 ), in timp ce legea lui Moise a fost asezata langa chivot ( Deuteronom 31, 25 ).

5. Legea morala cuprinde principii morale ( Exod 20, 3- 17 ), in timp ce legea lui Moise cuprinde reglementari ceremoniale, civile, penale si sanitare ( Exod, Numeri, Levitic si Deuteronom ).

6. Legea morala exista inainte de Sinai ( subiectul va fi tratat separat intr-un alt capitol ), in timp ce legea lui Moise exista doar de la Sinai ( mai putin unele prevederi sanitare legate de animalele curate si necurate ).

7. Legea morala prevede ziua de odihna saptamanala, numita si “sabatul Domnului”, “sabatele Mele” si “ziua Mea cea sfanta “ ( Exod 31, 13; Levitic 23, 3.38 ; Isaia 56, 4; 58, 13 ), in timp ce legea lui Moise vorbeste despre sabatele ceremoniale, numite si “sabatele voastre” ( Leviticul 23, 32 ).

8. Legea morala e numita “legea desavarsita a slobozeniei” , “legea imparateasca” ( Iacov 1, 25; 2, 8.12 ), in timp ce legea lui Moise este numita “jugul robiei” ( Galateni 5, 1; Fapte 15, 10 ).

9. Legea morala este “duhovniceasca” ( Romani 7, 7.14 ), in timp ce legea lui Moise este “pamanteasca” ( Evrei 7, 16 ).

10. Legea morala a fost intarita de Iisus Christos pentru totdeauna ( Luca 16, 17 ; Matei 5, 17-19 ), in timp ce legea lui Moise a fost abolita pe cruce ( Coloseni 2, 14; Efeseni 2, 15 ).

2. Semantica termenului “lege”.

Confuzia ce exista in lumea crestina cu privire la valabilitatea Legii in timpurile Noului Testament se naste din ignorarea diferitelor intelesuri pe care le imbraca termenul de “lege” in Biblie. Aceasta foloseste termenul de “lege” in mai multe sensuri:

1. Legea = primele cinci carti ale Bibliei, scrise de Moise si supranumite “Tora” (Matei 22, 40 ). Este sensul cel mai general al termenului.

2. Legea = Decalogul, numit si Legea lui Dumnezeu ( Romani 7, 22; Iacov 2, 10-11 ).

3. Legea = Legea lui Moise ( Evrei 7, 28 ; 2 Cronici 25, 4 )

Aplicarea oarba, fara distinctie, a temenului ”lege” exclusiv la Decalog, fara sa se tina cont de context, va duce inevitabil la confuzie si la concluzii total nebiblice. Iata cateva exemple:

Romani 7, 6: “Dar acum am fost izbaviti de Lege si suntem morti fata de Legea aceasta, care ne tinea robi…”

Coloseni 2, 14: “A sters zapisul cu poruncile Lui, care statea impotriva noastra si ne era protivnic si l-a nimicit pironindu-l pe cruce.”

Daca aplicam cuvintelor “Lege” si “porunci” intelesul de Lege morala, atunci confuzia este deja prezenta. Aceasta ar insemna ca Decalogul a fost desfiintat la cruce, fiind inlocuit de credinta, concluzie total gresita. De altfel, apostolul Pavel insusi contrazice o astfel de concluzie gresita:

Romani 3, 31:“ Deci, prin credinta, desfiintam noi Legea ? Nicidecum. Dimpotriva, noi intarim Legea.”

Romani 8, 4: “Porunca Legii sa fie implinita in noi, care nu mai traim dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului.”

Daca insa aplicam termenului “Lege” sensul corect de lege a lui Moise, intelegem atunci ca jertfa lui Christos ne-a eliberat de osanda Legii ( Galateni 3, 13 ) si ca aceasta lege a lui Moise a fost cea care s-a desfiinta la cruce, nu Legea morala.

Un alt exemplu de confuzie posibila:

Luca 16, 16: “Legea si proorocii au tinut pana la Ioan; de atunci incoace Evanghelia Imparatiei se propovaduieste…”

Daca aplicam cuvantului “Lege” din acest text sensul de Lege morala a lui Dumnezeu , ajungem la concluzia ca cele zece porunci au fost valabile doar pana la Ioan Botezatorul, fiind inlocuite de Evanghelie. Concluzia aceasta ar fi contrazisa chiar de versetul urmator:

Luca 16, 17: “Este mai lesne sa treaca cerul si pamantul decat sa cada o singura frantura de slova din Lege.”

Cititorul care nu va face distinctia intre cele doua categorii de legi nu va mai sti ce sa creada. Sensul corect al termenului “lege”din Luca 16, 16 este cel de lege a lui Moise, care a tinut pana la Ioan Botezatorul, in timp ce sensul cuvantului “lege” din Luca 16, 17 se refera la Legea morala a lui Dumnezeu.

O observatie utila: Scrierea cuvantului “Lege” cu majuscula sau minuscula nu reprezinta un indiciu de interpretare a sensului acestui cuvant. Traducatorul Bibliei – D. Cornilescu – a scris cuvantul “lege”, fie cu majuscule, fie cu minuscule, dupa o decizie arbitrara. Textul original grec nu face aceasta distinctie de majuscula-minuscula la cuvantul “Lege”.

3. Texte greu de inteles din epistolele lui Pavel

Studiind Biblia in general, si epistolele lui Pavel in special, este inevitabila intalnirea unor pasaje greu de inteles. Motivele existentei lor sunt numeroase: deficiente de traducere, necunoasterea culturii timpului in care au fost scrise, diferentele de continut semantic al cuvintelor limbilor biblice si al limbilor actuale, evolutia limbilor etc.

Pentru a depasi dificultatile de intelegere a unui anumit text, care in aparenta contrazice alte pasaje biblice, este cat se poate de bine sa aplicam una din lectiile pe care ni le ofera muntele. Cand un drumet se hotaraste sa ajunga pe un varf muntos, mai intai isi hotaraste traseul. Retine in memorie marcajul traseului respectiv si, dupa alte pregatiri, porneste la drum. Drumetul e sigur ca va ajunge la tinta numai daca poteca pe care merge trece prin toate marcajele traseului. Daca s-ar opri in dreptul unui singur marcaj si ar incerca sa stabileasca directia, nu ar reusi. Traseul trebuie sa treaca prin toate marcajele.

Aplicand la studiul Bibliei acest procedeu, pentru aflarea unui anumit adevar trebuie ca sa avem in vedere toate textele biblice care vorbesc despre acel lucru. Un principiu de baza in interpretarea Bibliei este acela ca niciun punct de credinta nu trebuie sa fie intemeiat pe un singur text, mai ales pe unul cu vorbire figurata. Fiecare adevar strabate Biblia de la un cap la celalalt, de aceea e necesara compararea tuturor textelor relative la el, fara nicio prejudecata.

Daca in epistolele lui Pavel intalnim unele texte referitoare la Lege care par sa indice desfiintarea Legii morale la cruce, pentru aflarea adevarului legat de acest subiect trebuie sa luam in discutie toate pasajele biblice referitoare la Lege, mai ales cele scrise de Pavel in alte locuri din Noul Testament.

Un exemplu: in Romani 10, 4 , Pavel afirma ca “Christos este sfarsitul Legii”, unii gasind aici un argument ca Legea morala a fost desfiintata. Pentru aflarea adevarului e obligatoriu sa luam in discutie toate celelalte afirmatii ale lui Pavel, dar si ale altor autori. Acelasi Pavel care afirma ca “Christos e sfarsitul Legii” afirma si ca : “Prin credinta desfiintam noi Legea ? Nicidecum.Dimpotriva, noi intarim Legea.”

(cap. 3, 31 ).

Asadar in Romani 10, 4 intentia lui Pavel nu e de a afirma ca Legea morala a fost desfiintata

( s-ar contrazice pe sine, dar si alte parti din Scripturi ), ci de a afirma ca Christos e tinta, scopul, finalul Legii ( thelos, gr. inseamna tinta, scop ). Atat Legea lui Moise, cat si Legea morala ne conduc la Christos. Prima “prooroceste” prin simbolurile sanctuarului si prin slujbele de la Templu despre venirea lui Mesia, iar a doua , aratandu-ne cat suntem de pacatosi, ne indreapta atentia spre cruce, unde gasim un Mantuitor.

Referitor la subiectul Legii morale si al valabilitatii ei in Noul Testament, nu exista decat doua optiuni: 1. Fie Christos a venit sa strice Legea morala si sa intareasca prin aceasta pacatul.

2. Fie Christos a venit sa strice pacatul si sa intareasca Legea.

Care din cele doua optiuni vi se pare logica si corecta din punct de vedere biblic ?

de:Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) Alvin Toffler, “Socul viitorului “, pag. 420

( 2 ) Vezi: Marturisirea baptista de la Londra din 1689, cap. 12, Despre Legea lui Dumnezeu; Catehismul catolic, articolele 416, 417, 438 si 439, disponibil pe www.vatican.va; Catehismul ortodox, cap. 20, Legea morala, disponibil pe www.crestinortodox.ro

( 3 ) J. C. Wenger, “Introducere in teologie “ , cap. “Legea lui Dumnezeu”, disponibil pe

http://www.roboam.com/introducereinteologie/mintuitorul_legea.htm.

Vezi si revista “Stiri din Israel”, nr.11 din noiembrie 2003, artic. “Legea mozaica si semnificatia ei astazi”

______________________________

07.DECALOGUL INAINTE DE SINAI

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

07. DECALOGUL INAINTE DE SINAI

Decalog si “decaloguri”

In lume au fost emise o multime de “decaloguri”. Exista un decalog al seductiei, al mafiei, al urgentelor, al criticii literare, al obiectivelor UE, al memorarii, al masoneriei, al cutremurelor…

Exista chiar si un decalog al “Clubului Celor Obositi din Nastere”, cu porunci de genul: “Daca vezi pe un om odihnindu-se, ajuta-l !”, sau “Ce poti face maine, nu face astazi, caci poate maine nu mai trebuie facut !”

Pe masura ce activitatea umana s-a diversificat, a aparut si necesitatea emiterii unor reguli care sa reglementeze activitatea intr-un domeniu sau altul. Ideea de “decalog” a intrat atat de mult in constiinta umana, incat termenul a fost imprumutat, asa cum am vazut deja, de cele mai multe domenii.

Toate aceste “decaloguri” sunt insa niste parodii ale adevaratului Decalog, lasat omenirii de un Dumnezeu sfant si iubitor, pentru a reglementa cel mai important si mai sensibil domeniu al existentei noastre – constiinta.

De cand?

Daca Decalogul isi are zona de lucru in domeniul moral, se ridica cateva intrebari:

De cand exista Decalogul ? A aparut doar la Sinai, intr-un moment istoric al poporului evreu, sau exista inca din zorii umanitatii ?

Cat timp este valabil Decalogul ? Si-a incetat valabilitatea la cruce ? Mai suntem noi, crestinii, “sub Lege” ( Decalog ) chiar daca am fost eliberati de “jugul robiei” ( legea lui Moise ) ?

Intrebarile acestea sunt de importanta capitala, iar raspunsurile gasite impart lumea crestina in doua mari tabere: pro si contra Decalogului ( antinomianism ).

Problema existentei sau inexistentei Decalogului inainte de darea Legii pe Sinai nu este o problema de neglijat. Dupa cum nu e de neglijat sa stim daca Decalogul mai este valabil sau nu in timpurile Noului Testament. De felul in care intelegem cele doua aspecte depinde modul cum Il percepem pe Dumnezeu, felul in care Il cunoastem. Or, Mantuitorul a legat mantuirea noastra de cunoasterea lui Dumnezeu:
“Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Christos, pe care L-ai trimis Tu.” Ioan 17, 3

Daca Decalogul nu ar fi existat si inainte de Sinai, si daca el nu ar mai fi valabil si pentru crestini, s-ar ridica o serie de nedumeriri cu privire la caracterul lui Dumnezeu, cu privire la dreptatea si consecventa Sa fata de om:

1. Biblia afirma in repetate randuri ca Dumnezeu nu este schimbator ( Maleahi 3, 6; Evrei 13, 8; Iacov 1, 17 ). Cum L-am percepe noi ca un Dumnezeu neschimbator daca, intr-un domeniu atat de important al vietii cum este cel moral, El ar avea atatea ezitari ? Ce standard moral le-a pretins El generatiilor de oameni care au trait inainte de Sinai ( presupunand ca nu era cunoscut Decalogul ) si de ce in era crestina El ar fi renuntat la principiile morale ale Decalogului ? In acest caz Dumnezeu nu ar fi consecvent fata de Sine Insusi si fata de om, lucru care ar duce la neincrederea noastra in El. Am inteles dintr-un material anterior ca orice lege oglindeste caracterul legiuitorului ei. Ce caracter ar oglindi o lege care ieri nu a existat, astazi e impusa, iar maine se desfiinteaza ? Faptul ca Biblia ne descopera un Dumnezeu neschimbator este garantia ca si standardele Sale morale sunt la fel de neschimbatoare.

2. Tot Biblia afirma in multe pasaje ca va exista o judecata a lui Dumnezeu in care El va aface o dreptate absoluta ( Eclesiastul 12, 14; Romani 14, 10; 2 Corinteni 5, 10, etc. ). Intrebarea care se ridica, in cazul in care Decalogul nu ar fi fost cunoscut si de oamenii care au trait inainte de Sinai si el nu ar mai fi valabil in era crestina, este urmatoarea: cat de dreapta va fi judecata finala, daca standardul moral dupa care vor fi judecati oamenii ar fi diferit ? Aceasta inseamna ca Dumnezeu ii va judeca pe cei care au trait inainte de Sinai dupa niste criterii, pe evreii care cunosteau Decalogul- dupa alte criterii, iar pe crestini – din nou dupa alte criterii morale. Ar fi drept ? Ce incredere am mai avea in judecata lui Dumnezeu ?

Daca astazi exista in lume atat instabilitate, atata coruptie si dispret fata de lege, aceasta se datoreaza si faptului ca legile oamenilor sunt atat de schimbatoare. Ceea ce era corect ieri, astazi poate deveni infractiune. Si invers…Oare asa sa stea lucrurile si cu Dumnezeul cel vesnic ?

3. Dar poate cea mai serioasa problema care s-ar ridica in cazul in care Decalogul nu ar fi fost cunoscut inainte de Sinai si el ar fi fost desfiintat la cruce este cea legata de jertfa Mantuitorului. De ce a trebuit sa moara Domnul Iisus ? Biblia afirma clar ca “plata pacatului este moartea” ( Romani 6, 23 ). Daca insa Legea morala putea fi schimbata , de ce a trebuit sa moara Fiul lui Dumnezeu ? Nu era mai usor pentru Dumnezeu sa schimbe Legea care aducea condamnarea pacatului , astfel incat Iisus sa nu mai trebuiasca sa moara ? Desigur, ar fi fost o cale mult mai comoda…Faptul ca Insusi Fiul neprihanit al lui Dumnezeu a trebuit sa moara pentru pacatul omenirii este cea mai puternica dovada ca Legea morala e de neschimbat, ca ea este vesnica, la fel cum Dumnezeu Insusi e vesnic si neschimbator.

Argumente

Va propun o scurta incursiune in istoria biblica veche – acea istorie care s-a derulat inainte de darea Legii pe Sinai- pentru a cauta dovezi ca Decalogul era cunoscut de generatiile de oameni care au trait de la Adam si pana la Moise. Perioada acopera aproximativ doua milenii si jumatate de istorie si e plina de indicii ca Legea morala era bine cunoscuta de oameni, chiar daca ea nu exista in forma scrisa asa cum o vor primi evreii la Sinai. Toate dovezile demonstreaza ca principiile morale existau si erau transmise de la o generatie la alta pe cale orala.

Iata cateva din aceste argumente care sustin existenta Legii morale inainte de Sinai:

1) Notiunile de pacat si nelegiuire

Biblia vorbeste despre pacat in multe situatii ivite in acele timpuri de inceput ale istoriei. Daca nu ar fi fost cunoscute principiile morale, nu ar fi existat nici notiunea de pacat, deoarece – spune apostolul Pavel – “ pacatul nu l-am cunoscut decat prin Lege. De pilda nu as fi cunoscut pofta, daca Legea nu mi-ar fi spus: “Sa nu poftesti !” ( Romani 7, 7 ).

Faptul ca Decalogul, in forma lui scrisa si explicita, exista de la Sinai nu ne impiedica sa acceptam adevarul ca el era cunoscut si inainte de Sinai, ca el exista in constiintele oamenilor , ca el era scris in inimile lor. Iata cateva dovezi biblice in sensul acesta:

– Geneza 4, 7: Dumnezeu il avertizeaza pe Cain, inainte ca acesta sa-si ucida fratele, ca “pacatul pandeste la usa, dar tu sa-l stapanesti.” Cum putea fi crima un pacat, daca nu exista o lege care sa arate lucrul acesta ? Apostolul Pavel spune ca “fara Lege, pacatul este mort”, adica inexistent ( Romani 7, 8 )

– Geneza 18, 20: “Si Domnul a zis: “Strigatul impotriva Sodomei si Gomorei s-a marit si pacatul intr-adevar este nespus de mare.” In cazul Sodomei si Gomorei, nu apare doar notiunea de pacat- ceea ce implica si o Lege morala care sa-l demaste- ci si ideea de pedeapsa a lui Dumnezeu. Cum ar fi putut pedepsi Dumnezeu aceste cetati daca locuitorii lor nu ar fi cunoscut cerintele Sale ?

– Geneza 20, 9: Abimelec, imparatul Gherarului, despre care stim ca era un pagan, afirma in discutia avuta cu Avraam: “Ce ne-ai facut ? Si cu ce am pacatuit eu impotriva ta, de ai facut sa vina peste mine si peste imparatia mea un pacat atat de mare ? “

Faptul ca Abimelec vorbeste despre pacat denota ca chiar si paganii din acele timpuri aveau in constiinta lor intiparite principiile morale. Dumnezeu Insusi, cand i se descopera lui Abimelec in vis, ii spune : “Stiu si Eu ca ai lucrat cu inima curata , de aceea te-am si ferit sa pacatuiesti impotriva Mea.”

( Geneza 20, 6 )

– Geneza 15, 16 : Dumnezeu ii spune lui Avraam ca “nelegiuirea amoritilor nu si-a atins inca varful”

- Geneza 19, 15: Ingerii trimisi sa-l salveze pe Lot , il someaza pe acesta: “ Scoala-te, ia-ti nevasta si cele doua fete care se afla aici, ca sa nu pieri si tu in nelegiuirea cetatii.” Termenul de nelegiuire este sinonim cu cel de faradelege si pacat, implicand existenta unei Legi morale.

– Geneza 39, 9: Iosif, in Egipt, da dovada de o constiinta curata si calauzita dupa principiile Legii morale. La incercarea de atragere in adulter a sotiei lui Potifar, Iosif ramane ferm de partea moralitatii:

“Cum as putea sa fac un rau atat de mare si sa pacatuiesc impotriva lui Dumnezeu ?”

Daca tinem cont numai de una din definitiile biblice ale pacatului – cea din 1 Ioan 3,4 – in care ni se spune ca “oricine face pacat face si faradelege; si pacatul este faradelege” , intelegem ca pacatul

( faradelegea ) nu ar exista daca nu ar fi existat Legea morala.

2 ) Notiunea de neprihanire

Prin definitie, neprihanirea inseamna o viata fara pata, fara pacat. Se ridica insa intrebarea: in raport cu ce standard moral un om este considerat de Dumnezeu neprihanit ? Evident, standardul moral este Legea Sa . Cateva exemple:

– Geneza 6, 9 : “Noe era un om neprihanit si fara pata intre cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.”

– Geneza 5, 24: “Enoh a umblat cu Dumnezeu…” In Biblie, “umblarea cu Dumnezeu” inseamna o viata neprihanita, o viata traita in armonie cu vointa lui Dumnezeu.

3 ) Notiunile de rau si rautate

Cand se afirma despre o persoana ca este rea, afirmatia se face in raport cu un standard moral. Un om nu poate fi rau daca nu exista niste criterii morale care sa arate lucrul acesta. In istoria de inceput a omenirii, inainte de darea Legii morale pe Sinai, existau notiunile de rau si rautate, ceea ce dovedeste ca Legea exista in constiintele oamenilor.

- Geneza 6, 5: “ Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamant si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau.”

– Geneza 18, 25: In mijlocirea lui Avraam pentru cetatile din campia Iordanului, el pune o intrebare lui Dumnezeu: “Sa omori pe cel bun impreuna cu cel rau, asa ca cel bun sa aiba aceeasi soarta cu cel rau, departe de Tine asa ceva! Departe de Tine ! Cel ce judeca tot pamantul nu va face oare dreptate ? “

Apar aici, in acest scurt dialog, suficiente indicii ca Legea morala exista in constiintele oamenilor: deosebirea intre oameni buni si rai, judecata lui Dumnezeu si dreptatea Lui. Daca numai acest text ar exista in Scripturile ce relateaza despre istoria de dinainte de Sinai, ar fi suficient sa ajungem la convingerea ca Legea morala era cunoscuta.

4 ) Notiunile de porunca, oranduire si lege

Probabil ca pentru cei ce se impotrivesc ideii ca Legea morala a fost cunoscuta si inainte de Sinai, acesti termeni trebuie sa fie deosebit de incomozi. Si totusi ei exista pe paginile Bibliei, atunci cand ni se relateaza despre fapte si oameni care au trait in acele timpuri indepartate.

– Geneza 26, 5 : Despre Avraam, Dumnezeu Insusi afirma: “ Pentru ca Avraam a ascultat de porunca Mea si a pazit ce i-am cerut, a pazit poruncile Mele, oranduirile Mele si legile Mele.” Intr-un astfel de context, nu e de mirare ca Avraam a fost soscotit neprihanit si considerat prietenul lui Dumnezeu

( Geneza 15, 6; Isaia 41, 8 ).

– Exod 16, 4 up.: Cu ocazia caderii manei, Dumnezeu ii spune lui Moise : “ca sa-l pun la incercare

(poporul Israel ) si sa vad daca va umbla sau nu dupa Legea Mea.”

– Exod 18, 16.20: Cu ocazia vizitei lui Ietro, socrul lui Moise, are loc un dialog intre cei doi. care e relatat in Scripturi. Printre altele, Moise ii spune socrului sau despre felul cum rezolva problemele poporului: “ Cand au vreo treaba, vin la mine; eu judec intre ei si fac cunoscut poruncile lui Dumnezeu si legile Lui.”

Iata ca Dumnezeu vorbeste despre Legea Sa inainte ca Decalogul sa fie dat in forma scrisa pe Sinai.

5 ) Notiunea de “cale a Domnului “

Expresia aceasta ne trimite cu gandul la un anumit comportament moral care ii place lui Dumnezeu si pe care il aproba. Desigur, “calea Domnului” presupune si niste criterii morale stabilite de Dumnezeu si respectate de om, asa cum vedem in exemplul lui Avraam:

– Geneza 18, 19: “ Caci Eu il cunosc si stiu ca are sa porunceasca fiilor lui si casei lui dupa el sa tina calea Domnului, facand ce este drept si bine, pentru ca astfel Domnul sa implineasca fata de Avraam ce i-a fagaduit.”

6 ) Notiunile de drept, dreptate si judecata

Aceste notiuni nu ar exista in lipsa unei Legi morale care sa stabileasca ce este drept si ce nu este. Dreptatea lui Dumnezeu , care este unul din cei doi stalpi pe care se sprijineste universul intreg, este si ea o notiune care implica existenta unui standard moral, materializat intr-o lege morala.

– Geneza 18, 25 : Mijlocirea lui Avraam pentru Sodoma: “ Sa omori pe cel bun impreuna cu cel rau, asa ca cel bun sa aiba aceeasi soarta cu cel rau, departe de Tine asa ceva ! Departe de Tine ! Cel ce judeca tot pamantul nu va face oare dreptate?”

7 ) Notiunea de pedeapsa

Aceasta notiune este strans legata de acelea de judecata si dreptate. Daca Legea morala nu ar fi fost cunoscuta de oamenii care au trait inainte de Sinai, pedepsele lui Dumnezeu nu ar fi justificate, caci “Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta” ( Fapte 17, 30 ). Faptul ca Dumnezeu a distrus o intreaga lume antediluviana – generatia potopului- precum si civilizatia din campia Iordanului din cele patru cetati nelegiuite: Sodoma, Gomora, Adma si Teboimul, denota faptul ca pedepsele erau pe deplin justificate. Neascultarea si razvratirea acelor generatii de oameni fata de principiile morale intiparite de Dumnezeu in constiinta omului si transmise oral din generatie in generatie, au adus asupra lor cele mai grozave pedepse.

Concluzii:

Un studiu atent al Genezei si Exodului ne va aduce convingerea ca Legea morala era bine cunoscuta de generatiile de oameni care au trait de la Adam si pana la Moise. Oamenii stiau ca unele din faptele si gandurile lor erau vinovate. Avraam a mintit in Egipt si a fost mustrat pentru aceasta. Iacov l-a inselat pe Esau si intreaga sa viata a trebuit sa suporte consecintele pacatului sau. Locuitorii Sodomei pofteau ce nu li se cuvenea si au fost nimiciti, iar fapta fetelor lui Lot a fost inregistrata in Scriptura ca pacat. Legea morala exista in mintile si constiintele oamenilor de atunci, chiar daca ei au ales sa traiasca in razvratire fata de Dumnezeu.

De ce a variat forma Legii in decursul timpului ? Pentru ca s-au schimbat conditiile. In Eden, in conditiile unei creatiuni desavarsite si a lipsei pacatului, nu era nevoie de o forma explicita a Legii. Ce rost avea ca Dumnezeu sa-i interzica lui Adam , inainte de caderea lui, sa nu ucida, sa nu minta, sa nu fure etc. din moment ce el nu era inclinat spre asa ceva ? In conditiile de la inaceput de istorie, Legea morala era scrisa in inima omului si era prezenta in esenta ei ca Lege a iubirii: “caci cine iubeste pe altii a implinit Legea” ( Romani 13, 8 up. ) – spune apostolul Pavel.

Dupa caderea omului, datorita naturii pacatoase dobandite de om si a inclinatiilor spre pacat, a fost nevoie de o forma scrisa si explicita a aceleiasi legi a iubirii. Asa s-a nascut Decalogul – Marea Carta a Omenirii.

Oare cum ar arata lumea noastra daca oamenii ar lua in serios aceasta constitutie a omenirii ? Nici cea mai bogata imaginatie nu poate sa o zugraveasca. Cu toate acestea, o astfel de lume , in care Legea morala va fi respectata , nu din motive egoiste sau din teama, ci dintr-o dragoste profunda fata de Dumnezeu, va exista cu siguranta. O spune Cuvantul lui Dumnezeu care niciodata nu a dat gres.

Lori Balogh

______________________________

08.DECALOGUL SI IISUS – DATATORUL LEGII

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

08. DECALOGUL SI IISUS – DATATORUL LEGII

Iisus Christos – Judecator si Legiuitor

“Iisus Christos este centrul si temelia tuturor lucrurilor. Cine nu-L cunoaste pe El nu cunoaste nimic despre sine si despre lume” – spunea Blaise Pascal, o “trestie ganditoare” din secolul al 17-lea (matematician, fizician , scriitor si filozof francez, 1623-1662 ).

Persoana lui Iisus i-a fascinat si continua sa-i fascineze pe oamenii din toate timpurile. Chiar si vrajmasii Sai declarati au fost nevoiti sa recunoasca unicitatea Lui, dar si puterea de care erau insotite cuvintele si faptele sale. Aprozii care au fost trimisi de conducatorii iudei ca sa-L aresteze s-au intors cu misiunea neindeplinita. Luati la intrebari, ei au raspuns scurt, dar cuprinzator: “Niciodata n-a vorbit vreun om ca omul acesta.” ( Ioan 7,46 )

Astazi Il admiram pe Iisus ca Mantuitor si gandirea noastra aproape ca se blocheaza in incercarea de a intelege motivul care L-a determinat sa aduca o jertfa atat de mare.

Il admiram ca Mijlocitor si suntem uimiti cum El, adevaratul “Pontifex Maximus”( “Cel ce creaza poduri” ), a reusit sa ne aduca intr-o relatie atat de intima si profunda cu Tatal ceresc.

Il admiram de asemenea pe Iisus in calitate de Creator, caci “toate lucrurile au fost facute prin El si nimic din ceea ce a fost facut n-a fost facut fara El” ( Ioan 1, 3 ).

Ii admiram umanitatea si suntem placut surprinsi sa constatam ca El a fost cu adevarat “Fiul Omului” ( titlul Sau preferat ! ) , dar Ii admiram si divinitatea, in calitate Sa de unic Fiu al lui Dumnezeu.

Si, dincolo de istoria trista a acestui pamant, asteptam cu credinta ziua in care Il vom admira in calitate de Domn al domnilor si Imparat al imparatilor in noua armonie universala.

Dar cati dintre noi Il admiram pe Iisus in calitatea Sa de Legiuitor, de autor al Legii morale – aceasta adevarata “Magna Charta” a omenirii ?

Cu siguranta ca unii crestini simt o anumita crispare in legatura cu acest ultim gand. Probabil ca aceeasi crispare o simt unii si cand se gandesc la calitatea de Judecator a lui Iisus, la ziua in care El va desparti oile de capre, spunand unora: “Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care a fost pregatit diavolului si ingerilor lui !” ( Matei 25, 41 ). Ce sa mai vorbim de “mania Mielului” ( Apocalipsa 6, 16 ) revarsata peste “toti cei ce lucreaza faradelegea” ( Matei 7, 23 ) ?

A-L cunoaste pe Iisus doar in acele ipostaze care ne convin reprezinta un mare risc. In marea zi a mantuirii unii oameni vor trebui sa constate cu surprindere ca L-au cunoscut pe Mantuitorul doar partial si, ca urmare a acestui fapt, ei si-au oranduit viata dupa aceasta cunoastere partiala. Poate ca cele mai triste cuvinte care vor fi auzite vreodata de o ureche omeneasca vor fi cele rostite de Iisus in calitate de Judecator unei anumite categorii de credinciosi:

“Niciodata nu v-am cunoscut. Departati-va de la Mine, voi toti care lucrati FARA-DE-LEGE!”

( Matei 7, 23 )

Bine Doamne, dar le legatura este intre Lege si mantuire ? Nu ai desfiintat Tu Legea pe cruce ? Nu ne-ai scapat Tu de “jugul robiei” Legii ? Ce mai cauta Legea in lucrarea mantuirii noastre, din moment ce Tu te-ai jertfit pentru noi ?

Da, vor fi multe surprize neplacute in acea zi ! Oamenii vor trebui sa stea si sa dea socoteala nu doar in fata unui Mantuitor, Creator, Mijlocitor, Domn si Imparat, ci si in fata unui Judecator si Legiuitor. Pe Iisus nu-L putem imparti dupa bunul nostru plac. Ori Il acceptam in totalitate, cu toate atributele pe care le are in lucrarea mantuirii noastre, ori Il respingem in totalitate. Dumnezeu nu accepta jumatati de masura. Iisus este si Mantuitor, dar si Judecator; El este si Mijlocitor, dar si Legiuitor.

O parte a crestinilor din toate timpurile a facut grava greseala de a selecta doar ceea ce era placut firii noastre in legatura cu Persoana si lucrarea lui Iisus. S-a pus accentul mai mult pe iubirea, harul, mila si iertarea lui Dumnezeu, neglijandu-se dreptatea, sfintenia si vointa divina exprimata in Legea Sa.

Nu e de mirare ca cei care apara cel mai aprig ideea anularii si nimicirii Legii lui Dumnezeu sunt chiar crestinii ? Tocmai ei care afirma ca lupta cel mai aprig impotriva pacatului, chiar ei sunt vrajmasii cei mai inversunati ai Legii divine !

Cum s-a ajuns aici ? Cum a fost posibil ca pozitia antinomianista sa castige atata popularitate ? Raspunsul il gasim in gnosticism, miscare care a tintuit sistematic in Legea lui Dumnezeu inca din primele secole crestine.

Radacinile antinomianismului

In secolul al doilea d.Chr., lumea crestina a cunoscut una din cele mai primejdioase erezii: marcionismul. Autorul ei – Marcion – a trait in Asia Mica, nascandu-se intr-o familie crestina. Tatal lui Marcion era episcop , el fiind unul din primii care l-au anatemizat pe Marcion pentru erziile lui. Aflat sub influenta gnosticismului, Marcion se duce la Roma in anul 140 si ofera ajutoare materiale bisericii. Cand biserica afla de ratacirile lui, ii inapoiaza darurile.

Marcion se remarca prin ideile sustinute in lucrarea sa intitulata “Antiteze”, in care face o seama de aprecieri in paralel si in antiteza intre Vechiul si Noul Testament. Ce sustinea el ? In esenta, Marcion respinge in intregime Vechiul Testament. El sustine ca exista doi dumnezei: unul al Vechiului Testament si unul al Noului Testament. Dumnezeul Vechiului Testament este inferior, imperfect si slab, avand o singura trasatura: dreptatea excesiva si oarba. Acest dumnezeu a creat lumea, insa e razbunator si manios. Incercand sa-si aduce poporul evreu prin Lege, a esuat lamentabil.

In contrast cu acesta, dumnezeul Noului Teastament este Dumnezeul suprem, desavarsit, plin de iubire si mila. El este Tatal lui Iisus si I-a incredintat Acestuia ca prima misiune aceea de a desfiinta Legea.

Intre cei doi dumnezei nu exista nicio legatura, dupa cum nu exista nicio legatura intre Lege si har, intre Israel si biserica crestina, intre iudaism si crestinism. Faptul ca Iisus a desfiintat Legea a starnit mania dumnezeului evreilor care a pus la cale uciderea lui Iisus pe cruce.

Marcion si-a alcatuit propriul canon biblic ( canon marcionit ), bazat pe epistolele lui Pavel ( mai putin cele catre Tit si Timotei ) si pe Evanghelia lui Luca ( fara primele capitole ); el si-a format propria biserica, propria ierarhie bisericeasca…

Desi a fost excomunicat in anul 144 d.Chr., ideile sale au avut succes pana in secolul al 5-lea. In lumea protestanta ideile lui Marcion au fost apreciate, el fiind considerat chiar “primul protestant”

( cf. Neander ). In secolul al 19-lea, ideile lui si-au gasit sustinerea in cel mai important apologet al lui Marcion : Adolf von Harnak (1851-1930). ( 1 )

Cu toate acestea, parinti ai bisericii, precum Irineu si Policarp, au respins ideile lui Marcion ca fiind erezii. Intrebat daca il cunoaste pe Marcion, Policarp al Smirnei ( ucenic al lui Ioan ) a raspuns: “ Da, il cunosc pe intaiul nascut al lui Satan .”

Oare aceasta ruptura intre Vechiul si Noul Testament, intre Dumnezeul revelat poporului evreu si Cel descoperit prin viata si lucrarea lui Iisus nu se resimte si in crestinismul actual ? Cand de la amvoanele bisericilor crestine se predica despre un Iisus care a desfiintat Legea celor zece porunci si care se afla parca intr-o postura de adversitate fata de Dumnezeul revelat in Vechiul Testament, cand harul este pus in antiteza cu Legea, cand se accentueaza doar iubirea, iertarea si mila lui Dumnezeu , neglijandu-se dreptatea, sfintenia si vointa Sa exprimata in Lege, nu cumva regasim aceleasi idei marcioniste, poate mai voalate, dar la fel de primejdioase ?

Un judecator a fost intrebat odata: “Care este, dupa parerea dv., cea mai mare crima pe pamant ?”

Raspunsul a surprins: “Va asteptati poate sa spun ca cea mai mare crima este genocidul…Si totusi, nu. Vina uciderii unui popor intreg nu este atat de mare ca vina…anularii legii. Pentru orice crima, oricat ar fi ea de mare, atata timp cat exista legea, tot se mai gaseste ac pentru cojocul ei. Dar, daca nimicesti instrumental de definire si de detectare a crimei, atunci esti pierdut. Nu mai ai niciun mijloc de a elimina crima. Aceasta capata pur si simplu statut legal. Nu poate fi un rau mai mare in dauna dreptatii si a binelui natiunii.” ( 2 )

Fiul lui Dumnezeu in Vechiul Testament

Poate ca una din cele mai surprinzatoare descoperiri pe care le face un cercetator al Scripturii, sincer si lipsit de prejudecati, este aceea ca Dumnezeul care S-a descoperit in diferitele momente ale istoriei vechi testamentale a fost Insusi Iisus Christos.

Iar a doua descoperire surprinzatoare si care se include in prima, este aceea ca Iisus Christos a luat parte activa la darea Legii morale pe Sinai. Altfel spus: Acelasi Dumnezeu S-a manifestat si in timpurile Vechiului Testament ca si in cele ale Noului Testament , iar Persoana divina care a luat parte activa la cele mai importante momente din istoria poporului lui Dumnezeu a fost Insusi Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu.

Pentru a vedea temeiul biblic al acestor afirmatii, va propun sa citim cu atentie doua grupaje de texte biblice aparent contradictorii:

1 ) Primul grup de texte biblice, format din pasaje apartinand Vechiului Testament, afirma, in esenta, acelasi lucru: dupa caderea in pacat, diferiti oameni au avut privilegiul de a-L vedea pe Dumnezeu si de a vorbi cu El nemijlocit. Iata cateva exemple:

- Geneza 18, 1-33: Avraam si cei trei oaspeti

Inca din primele momente Scriptura afirma ca “Domnul i s-a aratat lui Avraam la stejarii lui Mamre”. Batranul patriarh Il recunoaste pe Domnul din grupul celor trei, I se inchina si I se adreseaza cu titlul “Doamne”. Intregul dialog demonstreaza ca in fata lui Avraam nu se afla un inger oarecare, ci Dumnezeu in persoana, luand natura umana.

- Geneza 32, 24-30: Lupta lui Iacov la paraul Iaboc.

Numele pe care-l primeste Iacov in urma luptei din acea noapte este Israel, ceea ce inseamna “Cel ce se lupta cu Dumnezeu”. De fapt cu cine s-a luptat Iacov in acea noapte ? Textul biblic ne vorbeste de “un om”. Cu toate acestea, “omul” acesta il asigura pe Iacov ca s-a luptat cu Dumnezeu. Mai mult decat atat, dupa ce se incheie scena, Iacov numeste locul acela “Peniel”, ceea ce inseamna “Fata lui Dumnezeu”. “Caci, a zis el, am vazut pe Dumnezeu fata in fata si totusi am scapat cu viata.” ( vers. 30 ). Iacov era asadar constient ca se luptase nu cu un om , ci cu Insusi Dumnezeu in chip de om.

- Geneza 35, 1-14: Iacov la Betel

Este vorba de o noua intalnire a lui Iacov cu Dumnezeu. Din textul biblic reiese ca a fost o intalnire personala , reala, in care Domnul i-a vorbit direct si nemijlocit patriarhului. Afirmatii ca: “Domnul i s-a aratat iarasi…” ( vers. 9 ), “Eu sunt Dumnezeul Cel Atotputernic…” ( vers. 11 ) si “ Domnul S-a inaltat de la el…” ( vers. 13 ) denota faptul ca Iacov nu s-a intalnit si a vorbit cu un inger, ci cu Dumnezeu in persoana.

- Exod 24, 1-11: Descoprirea lui Dumnezeu

Domnul ii cheama pe Moise, Aron, Nadab, Abihu si cei pe 70 de batrani ai poporului pe muntele Sinai si li se descopera in mod vizibil.

“Ei au vazut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir straveziu, intocmai ca cerul in curatia lui. El nu si-a intins mana impotriva alesilor copiilor lui Israel. Ei au vazut pe Dumnezeu si totusi au mancat si au baut.” ( vers. 10-11 )

- Numeri 12, 1-16: Pacatul Mariei

Dumnezeu in persoana coboara in stalpul de nor la usa cortului intalnirii si rezolva criza aparuta, adresandu-se lui Aron si Mariei:

“ Eu ii vorbesc gura catre gura ( lui Moise ), Ma descopar lui nu prin lucruri grele de inteles, ci el vede chipul Domnului…” ( vers. 8 )

- Isaia 6, 1-5: Viziunea lui Isaia

“In anul mortii imparatului Ozia, am vazut pe Domnul sezand pe un scaun de domnie foarte inalt…”- afirma profetul inca din primele momente ( vers. 1 ). Apoi, realizand sfintenia si solemnitatea momentului pe care-l traia, Isaia isi exprima temerea:
“ Vai de mine ! Sunt pierdut, caci sunt un om cu buze necurate, locuiesc in mijlocul unui popor tot cu buze necurate, si am vazut cu ochii mei pe Imparatul , Domnul ostirilor.” ( vers. 5 )

Pentru un studiu mai amanuntit al acestui subiect, la cele sase exemple amintite deja se mai pot adauga numeroase alte pasaje biblice din V.T.: 1 Regi 22, 19 ( viziunea lui Mica ), Judecatori 6, 11-24

( Ghedeon ), Iosua 5, 13-15 ( Capetenia ostirii Domnului ), Exod 3, 1-22 si 4, 1-16 ( Moise si rugul aprins ), etc.

In concluzie, toate aceste pasaje biblice afirma ca diferiti oameni, in diferite momente ale istoriei , au avut privilegiul nu doar sa Il auda pe Dumnezeu, dar si sa-L vada cu proprii lor ochi si sa dialogheze cu El.

2 ) Al doilea grup de texte biblice, format din pasaje apartinand Noului Testament, afirma, in esenta, un lucru aparent contrar: nimeni dintre muritori nu L-a vazut vreodata pe Dumnezeu. Iata cateva exemple:

– 1 Timotei 6, 15-16: “…Fericitul si singurul Stapanitor, Imparatul imparatilor si Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieste intr-o lumina de care nu poti sa te apropii, pe care niciun om nu L-a vazut si nici nu-L poate vedea si care are cinstea si puterea vesnica.”

– 1 Timotei 1, 17: “A Imparatului vesniciilor, a Nemuritorului, Nevazutului si singurului Dumnezeu sa fie cinstea si slava in vecii vecilor !”

– Ioan 1, 18: “Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut.”

– Ioan 6, 46: “Nu ca cineva a vazut pe Tatal, afara de Acela care vine de la Dumnezeu; da, Acela a vazut pe Tatal.”

– 1 Ioan 4, 12: “Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu…”

– Evrei 11, 27: “…pentru ca a ramas neclintit ca si cum ar fi vazut pe Cel ce este nevazut.”

Intelegem din acest al doilea grupaj de texte ca pe Dumnezeu Tatal nu L-a vazut niciun muritor.

Atunci cine S-a descoperit oamenilor care au trait in timpurile Vechiului Testament ? Cine a vorbit cu prima pereche de oameni in Eden? Cine i s-a descoperit lui Moise in rugul aprins ? Pe cine au vazut Moise, Aron, Nadab, Abihu si cei 70 de batrani ai poporului in teofania descrisa in Exod 24 ? Cine s-a luptat ci Iacov la paraul Iaboc si cine era “Capetenia ostirii Domnului “ care i s-a aratat lui Iosua ? Cine i s-a descoperit lui Avraam la stejarii lui Mamre si pe cine a vazut Isaia in viziunea sa ?

Daca ar fi sa privim lucrurile superficial, am ajunge intr-un impas major, luand in considerare cele doua afirmatii biblice, fiecare din ele sustinute de numeroase texte. Scepticii ar gasi un nou motiv sa acuze Biblia de contradictii interne.

In realitate, Biblia este conseventa cu sine insasi, iar intre cele doua grupuri de texte nu exista nicio contradictie. Mantuitorul afirma ca El , in calitate de Fiu al lui Dumnezeu, este singurul care L-a vazut pe Tatal, avand misiunea de a-L face cunoscut oamenilor.

Doctrina trinitariana explica in mod armonios aparenta contradictie. Daca pe Dumnezeu Tatal nu L-a vazut niciun om muritor, teofaniile descrise in Biblie Il au in centrul lor pe Fiul lui Dumnezeu – cea de-a doua Persoana a Dumnezeirii. Aceasta inseamna ca ori de cate ori Biblia vorbeste de manifestarea prezentei divine intre oameni ( rugul aprins, stalpul de foc si de nor, Sinai, Iosua etc. ) Persoana divina care S-a descoperit oamenilor, care S-a intrupat temporar, care a intervenit in favoarea poporului lui Dumnezeu, a fost Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu. El a fost Mijlocitorul din totdeauna intre Tatal si omenirea cazuta si va fi pana la sfarsitul istoriei pacatului. Iisus Christos este singura Persoana divina desemnata sa se intrupeze, luand asupra Sa natura umana ( temporar in unele momente ale istoriei vechi si definitiv odata cu nasterea in Betleem ).

Ajungand la aceasta intelegere a misiunii lui Christos, nu ne este greu sa intelegem acum rolul pe care l-a avut Mantuitorul in darea Legii pe Sinai.

Biblia ne pune la dispozitie o serie de pasaje care se refera la momentul atat de solemn al darii Legii:

Exod 19, 10-25; Deuteronom 4, 12. 33. 36; 5, 24.26; Neemia 9, 13. Textele ne relateaza faptul ca Domnul s-a coborat pe Sinai, Moise vorbea cu El, iar Domnul raspundea cu glas tare in auzul intregului popor. Din relatarile pe care Scriptura ni le pune la dispozitie, reiese cat se poate de clar ca Iisus Christos S-a implicat personal in momentul solemn al darii Legii.

Dumnezeu ar fi putut trimite un inger oarecare cu misiunea de a face cunoscuta Legea Sa poporului Sau. El ar fi putut “teleporta” cele doua table ale Legii de la tronul Sau de slava pana in cortul intalnirii, fara sa fie nevoie de un intermediar. El ar fi putut sa-i descopere lui Moise intr-un vis sau o viziune continutul Legii. Dumnezeu ar fi avut o multime de posibilitati de a face cunoscuta Legea oamenilor…

Si totusi, Dumnezeu Tatal L-a trimis pe Insusi Fiul Sau sa indeplineasca aceasta misiune sacra.

Oare manifestarile naturii care au insotit acest moment solemn ( cutremur, foc, fum, tunete si

fulgere ), la care s-a adaugat insusi glasul Fiului lui Dumnezeu rostind cele zece principii ale contitutiei omenirii, nu trebuie sa ne dea de gandit cu privire la importanta pe care o acorda Dumnezeu ascultarii de Legea morala ?

Cu cata usurinta si iresponsabilitate afirma unii crestini ca Acel Iisus Christos care a rostit pe Sinai cele zece precepte morale intr-o atmosfera cutremuratoare, le-a desfiintat cu o singura trasatura de condei !

Ce incredere am putea avea intr-un Dumnezeu care schimba legile Sale la fiecare mie de ani ? Cine ne garanteaza ca ceea ce acum este privit ca fiind bine, maine nu va fi osandit ca fiind rau ? Sau invers !

“ Iisus Christos este Acelasi ieri, azi si in veci !” ( Evrei 13, 8 ) Daca nu am avea aceasta certitudine, credinta noastra nu ar mai avea temelia pe stanca, ci pe nisipurile miscatoare ale relativismului.

Si inca ceva foarte important: intr-una din profetiile mesianice pe care le gasim in Psalmi, sunt redate cuvintele lui Mesia ce trebuia sa vina pe pamant, cuvinte care oglindesc misiunea Sa pamanteasca:

“Atunci am zis: “Iata-Ma ca vin ! In sulul cartii este scris despre Mine. Vreau sa fac voia Ta, Dumnezeule ! Si Legea Ta este in fundul INIMII Mele.” Psalmul 40, 7-8

Cei care ataca Legea lui Dumnezeu, intr-un fel sau altul, de fapt lovesc in inima lui Iisus – Datatorul Legii.

Merita oare Mantuitorul nostru asa ceva ?

Lori Balogh

______________________________

09.DECALOGUL IN VIATA SI LUCRAREA LUI ISUS

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

09. DECALOGUL IN VIATA SI LUCRAREA LUI IISUS

In lumea crestina, exprimarea Legii lui Dumnezeu a produs intotdeauna crispare. Este de neinteles faptul ca tocmai crestinii, cei care ar fi trebuit sa fie cei dintai sustinatori ai Legii lui Dumnezeu, tocmai ei se ridica cu inversunare impotriva ei, sustinand ca ea nu mai are valoare si valabilitate in timpurile Noului Testament.

Aceasta tema controversata ( valoarea si valabilitatea Legii in Noul Testament ) nu e noua. Despre valoarea si valabilitatea Legii s-a vorbit si in cer, cand Lucifer a contestat-o cu toata puterea. ( 1 ). Apoi, odata cu caderea in pacat a primilor oameni, controversa s-a mutat pe pamant. Si de atunci, de-a lungul istoriei, Legea lui Dumnezeu a continuat si continua sa fie contestata.

Legea e privita cu crispare de cei care vorbesc doar despre iubirea lui Dumnezeu, dar si de cei ce sunt adeptii unei filozofii legaliste, vazand in Lege un mijloc de mantuire.

Totusi, pe Muntele Sinai nu a fost un foc de artificii ! Acolo Dumnezeul cel Atotputernic a dat Legea morala intr-o solemnitate ce ar trebui sa dea de gandit celor ce afirma atat de facil si iresponsabil ca Decalogul este “vechea slova” ( Romani 7, 6 ), “zapisul” ce a fost pironit pe cruce ( Coloseni 2, 14 ), si ca noi, crestinii, nu mai suntem sub Lege, ci sub har.

Misiunea mesianica a lui Christos a cuprins si acest aspect important: sa aduca lumina in aceasta controversa cu privire la Legea lui Dumnezeu. Lucrarea mantuirii noastre trebuie sa rezolve si aceasta mare problema: cerintele sfinteniei si iubirii lui Dumnezeu sa fie din nou asezate in om, pentru ca el sa recapete chipul divin pierdut.

Intrebarea – cheie de la care pornesc toate discutiile cu privire la valoarea si valabilitatea Legii in timpurile Noului Testament este urmatoarea:

A desfiintat Iisus Legea morala ? Sau, cel putin , a avut intentia sa o desfiinteze ?

Daca raspunsul este afirmativ, atunci apar o multime de nedumeriri, iar ecuatia capata o multime de necunoscute. Daca dimpotriva, raspunsul este negativ, atunci inseamna ca lumea crestina are o problema . Si aceasta problema poate fi rezumata intr-un singur cuvant: ASCULTAREA. Sau, mai bine zis, NEASCULTAREA fata de vointa exprimata a lui Dumnezeu.

Cateva observatii generale

Inainte de a parcurge si comenta pe scurt toate pasajele din Evanghelii care se refera la atitudinea lui Iisus fata de Lege, in general, si fata de Sabat, in special, sunt necesare cateva observatii generale.

1) Daca Iisus ar fi desfiintat Legea morala, sau ne-ar fi lasat indicii ca a intentionat sa o faca, El ar aparea ca un opozant al Dumnezeului revelat in Vechiul Testament.

In felul acesta, s-ar da apa la moara ereziei lui Marcion ( 2 ) care sustine ca exista o adversitate intre Dumnezeul Vechiului Testament si Cel al Noului Testament. Cu toate acestea, pe tot parcursul vietii si lucrarii Sale pamantesti, Mantuitorul a demonstrat ca intre El si Tatal exista o unitate perfecta, pe care nici oamenii, nici imprejurarile protivnice si nici Satana cu legiunile sale de demoni, nu au fost in stare sa o distruga.

“Eu si Tatal una suntem” ( Ioan 10, 30 ) – ne asigura Iisus. Si tot El afirma ca “Tatal este in Mine si Eu sunt in Tatal” ( Ioan 10, 38 ) si ca “Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decat ce vede pe Tatal facand; tot ce face Tatal, face si Fiul intocmai” ( Ioan 5, 19 ).

Dar nu numai afirmatiile lui Iisus dovedesc deplina armonie dintre El si Tatal, ci si faptele Sale.

V-ati pus vreodata intrebarea de ce Iisus petrecea nopti intregi in rugaciune inainte de un eveniment important ? ( vezi de ex. Luca 6, 12-13 – alegerea celor 12 )

De ce, de ex. la mormantul lui Lazar, Domnul nu a savarsit minunea invierii bazandu-se pe propria putere divina, ci S-a rugat Tatalui pentru aceasta ? ( vezi Ioan 11, 41-43 )

De ce in Ghetemani, Mantuitorul se ruga: “Tata, daca voiesti, departeaza paharul acesta de la Mine ! Totusi, faca-se nu voia Mea, ci a Ta “ ( Luca 22, 42 )

Raspunsul nu poate fi decat unul singur: intre Tatal si Fiul exista o armonie perfecta si nimic din viata si activitatea Mantuitorului nu sugereaza ca El ar fi lucrat impotriva vointei Tatalui Sau. Acest lucru este valabil si in ce priveste atitudinea fata de Lege.

2) Daca Iisus ar fi desfiintat Legea morala, sau ne-ar fi lasat indicii ca a intentionat sa o faca, atunci El nu ar fi consecvent cu Sine Insusi.

Asa cum am vazut intr-o ocazie anterioara ( 08. Decalogul si Iisus- Datatorul Legii ), Fiul lui Dumnezeu a luat parte activa la darea Legii pe Sinai. El a fost Persoana divina care S-a intrupat temporar , in diferite momente ale istoriei Vechiului Testament, venind in legatura cu oamenii, calauzindu-i si facandu-le cunoscuta voia lui Dumnezeu.

Chiar anuntarea misiunii mesianice a Mantuitorului, pe care o gasim in Psalmul 40, 7-8, cuprinde, in cateva cuvinte profetice, atitudinea pe care Mesia urma sa o aiba fata de Legea lui Dumnezeu:

“Atunci am zis: “Iata-Ma ca vin ! In sulul cartii este scris despre Mine. Vreau sa fac voia Ta, Dumnezeule, si Legea Ta este in fundul inimii Mele “

Cu un astfel de program mesianic si cu o astfel de implicare in darea Legii pe Sinai, cum ar fi putut Fiul lui Dumnezeu sa lupte pentru desfiintarea Legii pe care tocmai El, impreuna cu Tatal si Duhul Sfant o concepusera ?

Eventuala incercare a lui Iisus de a desfiinta Decalogul L-ar descoperi ca fiind incosecvent fata de Sine. Ce incredere am putea avea intr-un Dumnezeu care astazi spune ceva, iar maine altceva ? Ce incredere am mai avea intr-un Dumnezeu care schimba legile la fiecare mie de ani ? De unde sa stim ce e bine si rau in viata daca principiile morale ba sunt, ba nu mai sunt valabile ?

Din fericire, lucrurile nu stau asa.

“Iisus Christos este Acelasi, ieri, azi si in veci !” (Evrei 13, 8 )- ne asigura Scriptura. Insusi Domnul afirma despre Sine: “Eu sunt Domnul, Eu nu Ma schimb “ ( Maleahi 3, 6 ), pentru ca in El nu este “nici schimbare, nici umbra de mutare” ( Iacov 1, 17 up. ).

Iisus este , prin definitie, “Stanca veacurilor” ( Isaia 26, 4 ), consecvent cu Sine si consecvent cu standardul moral pe care l-a dat omenirii “o data pentru totdeauna” ( Iuda 3 up. ).

3) Daca Iisus ar fi desfiintat Legea morala, sau ne-ar fi lasat indicii ca a intentionat sa o faca, atunci El ar arunca judecata finala intr-o zona a incertitudinii si a arbitrarului.

Biblia ne invata ca “toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Christos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata pentru binele sau raul pe care l-a facut cand traia in trup”

( 2 Corinteni 5, 10; Romani 14, 10 ). Insa o judecata universala, pentru ca sa fie corecta, trebuie facuta dupa acelasi standard moral. In caz contrar, judecata ar fi nedreapta. Evreii, carora li s-a dat Decalogul si li s-a cerut sa-l respecte, ar putea obiecta la judecata finala: “Bine, Doamne, dar de ce numai noua ne-ai cerut sa pazim Legea Ta, iar paganilor si crestinilor nu le-ai cerut asta ?”

Daca Iisus ar fi desfiintat Legea, acest gest ar presupune ca oamenii care au trait inainte de darea Legii pe Sinai sa fie judecati dupa anumite criterii morale, evreii – dupa Decalog, iar crestinii – dupa singurul criteriu moral ( ? ) lasat de Christos – porunca iubirii ( Ioan 13, 34 ). Unde ar fi atunci dreptatea ?

Scripturile nu ne lasa insa in incertitudine. Vizionarul si batranul apostol Ioan, privind la scenele profetice care se derulau in fata sa, vede la un moment dat o scena plina de solemnitate:

“Si Templul lui Dumnezeu, care este in cer, a fost deschis si s-a vazut chivotul legamantului Sau, in Templul Sau” ( Apocalipsa 11, 19 ).

Scena este uimitoare ! Probabil ca acei crestini care sustin idea desfiintarii Legii de catre Christos, au o mare problema citind acest text, scris de ultimul apostol in viata spre sfarsitul primului secol crestin. Un chivot al legamantului in plin secol crestin ? Decalogul inca in centrul atentiei lui Dumnezeu dupa inaltarea lui Iisus la cer ? Si unde e vazut acest chivot continand cele zece porunci ? Tocmai in cer si tocmai in momentele premergatoare incheierii istoriei lumii ! Aceste amanunte ar trebui sa ne dea de gandit ori de cate ori suntem tentati sa credem ca Dumnezeu a renuntat la Legea Sa.

Tot Ioan vede cu ochii sai profetici, un popor pazitor al poruncilor lui Dumnezeu care traieste si lucreaza chiar in preajma revenirii lui Christos pe pamant:

“Aici este rabdarea sfintilor care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus “

( Apocalipsa 14, 12 )

Mai mult decat atat, Biblia declara ca Legea este vesnica, dupa cum si Datatorul ei este vesnic:

“Temelia Cuvantului Tau este adevarul si toate Legile Tale cele drepte sunt vesnice “ ( Psalmul 119, 160 )

Asadar, nu avem niciun motiv sa ne indoim de dreptatea lui Dumnezeu la judecata finala. Si aceasta pentru simplul fapt ca El ii va judeca pe oameni dupa aceleasi criterii morale, dupa aceeasi Lege pe care a intiparit-o in constiintele tuturor oamenilor, a scris-o pe tablele de piatra ale Sinaiului ( in vechiul legamant ), iar apoi a scris-o in inimile noastre ( in noul legamant – Ieremia 31,33 ).

Texte care relateaza despre atitudinea lui Iisus fata de Lege

1) Matei 5, 17-19: “Sa nu credeti ca am venit sa stric Legea sau Proorocii…”

Avem in fata prima declaratie publica a lui Iisus in legatura cu atitudinea Sa fata de Lege. Mantuitorul face aceasta afirmatie inca de la inceputul lucrarii Sale publice, pentru a inlatura orice confuzie ulterioara si orice parere gresita pe care si-ar fi putut-o face oamenii in legatura cu acest subiect. Probabil ca inca de pe vremea Mantuitorului exista acea categorie de oameni care sustineau ca El a venit sa desfiinteze Legea lui Dumnezeu. Declaratia lui Iisus este, de aceea, categorica si fara echivoc.

Traducerea in limba franceza a Bibliei, facuta de abatele Crampon, foloseste un termen si mai clar: “Sa nu credeti ca am venit sa anulez ( “abroger”, fr. ) Legea sau Proorocii.”

Sustinatorii teoriei potrivit careia Iisus a r fi desfiintat Decalogul la cruce ( de ex. fostul profesor de Biblie si pastor adventist Dale Ratzlaff, autorul cartii “Sabatul in criza”- “Sabbath in Crisis” ) se leaga, in interpretarea acestui pasaj biblic, de un anumit sens dat verbului “a implini”. Ei sustin ca ori de cate ori se foloseste acest termen in dreptul lui Christos, e vorba de un eveniment care a implinit profetiile mesianice, iar crestinii nu trebuiau sa participle la aceasta implinire. Deci, conchid acestia, verbul “a implini” din Matei 5, 17-19 nu se refera la continuitatea Legii in era crestina, ci la implinirea profetiilor cu privire la viata si moartea lui Mesia.

Eroarea de interpretare porneste de la neintelegerea contextului imediat al pasajului.

“Contextul imediat din Matei 5, 17-19 arata clar ca implinirea Legii si Proorocilor are loc, in cele din urma, nu la moartea lui Christos, cum sustine Ratzlaff, ci la incheierea veacului actual: “Adevarat va spun, cata vreme nu va trece cerul si pamantul , nu va trece o iota sau o frantura de sloava din Lege, inainte ca sa se fi intamplat toate lucrurile” ( Matei 5, 18 ). Deoarece la moartea lui Christos , cerurile si pamantul n-au disparut, este vadit , conform spuselor lui Iisus, ca functia Legii va continua pana la sfarsitul veacului acestuia.” ( 3 )

Desi verbul “ a implini” se refera intr-adevar la implinirea profetica a unor aspecte din Lege si Prooroci in viata lui Christos, aceasta interpretare nu poate fi aplicata si la aspectele morale ale Legii. Insusi Domnul a spus explicit ca Legea va fi valabila “ cata vreme nu va trece cerul si pamantul”.

Dar cum sa intelegem afirmatia Mantuitorului potrivit careia acela care va strica una din cele mai mici porunci va fi chemat cel mai mic in Imparatia cerurilor ? Ce vrea sa ne spuna Iisus prin acesta afirmatie ? Vrea El sa ne asigure ca chiar si acei care-si vor permite sa strice una din poruncile lui Dumnezeu vor fi totusi mantuiti ?

Nicidecum ! Cel ce va lua locul lui Dumnezeu, intervenind in Legea Sa “sfanta, dreapta si buna”

( Romani 7, 12 ), va fi privit ca fiind atat de mic ( in caracter !) incat nu va putea mosteni cerul. Pentru a trece pragul vesniciei, apostolul Pavel ne invata ca trebuie sa ajungem “la starea de om mare, la inaltimea staturii lui Christos” ( Efeseni 4, 13 ).

2) Matei 5, 21-35: “Ati auzit ca s-a zis celor din vechime…dar Eu va spun…”

In predica de pe munte, Iisus a facut sase antiteze “ati auzit ca s-a zis…dar Eu va spun…” ( vers. 5.21. 27. 31. 33. 38. 43 ). Contrar opiniilor adversarilor Legii, prin aceste antiteze Iisus nu ii scuteste pe urmasii Sai sa tina Legea. Dimpotriva, El ii leaga si mai mult de ea, largind semnificatiile Legii.

Mantuitorul vrea sa ne constientizeze ca Legea nu are doar o litera , ci ea are si un spirit ; ca se poate ucide nu doar cu mana, ci si cu un cuvant ; ca se poate desfrana nu doar cu trupul, ci si cu o privire…

De fapt, in predica de pe munte Iisus sondeaza adanc in spiritul Decalogului, aratand oamenilor ca pacatul se poate comite nu doar calcand litera, ci si spiritul Legii. Aceasta nu reprezinta o inlocuire, ci o intarire a Legii. Scopul predicii este acela de a ne invata ca ascultarea de poruncile lui Dumnezeu cuprind atat actiunile exterioare ( litera Legii ), cat mai ales motivele launtrice ( spiritul Legii ).

3) Matei 7, 12: “Regula de aur” : “Tot ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel ! Caci in aceasta este cuprinsa toata Legea si Proorocii”

Kung Fu Tse ( Confucius, sec. 6 i.Chr. ) ii indemna pe oameni: “Tot ce nu doriti sa vi se faca voua, nu le faceti nici voi altora!”. De aici probabil si proverbul romanesc: “Ce tie nu-ti place, altuia nu-I face !”

In aparenta, cele trei afirmatii sunt identice. Si totusi, cata diferenta exista intre ele ! Daca invatatul chinez ne indeamna sa luam o atitutine pasiva fata de oameni, Iisus , dimpotriva, ne indeamna sa luam o atitudine activa, dinamica, pozitiva fata de semenii nostri.

Mantuitorul face de fapt un rezumat al tuturor prevederilor Legii, inglobandu-le intr-o singura regula simpla de viata , aflata la indemana tuturor. Insa un rezumat nu anuleaza niciodata ceea ce rezuma. Scopul unui rezumat nu este acela de a abroga, ci de a intipari in memorie acele adevaruri pe care le rezuma.

Gasim aici, in aceasta formulare a “regulii de aur” , acelasi principiu al iubirii care sta la baza Legii morale.

4) Matei 7, 21-23 ; Luca 13, 27: “Lucratorii faradelegii”

Iisus pune accentul aici pe fapte, nu pe marturisire. Nu cel ce zice, ci cel ce face voia Tatalui va intra in Imparatia cerurilor. Care este insa voia Tatalui ? De unde o putem cunoaste ?

Sub aspect moral, voia Tatalui este cel mai bine exprimata in Legea Sa. De unde intelegem acest lucru ? Din contextul imediat al pasajului biblic. La finalul istoriei, Fiul lui Dumnezeu le va spune celor nemantuiti: “Departati-va de la Mine , voi toti care lucrati FARA-DE-LEGE “ ( vers. 23 ). Cei ce lucreaza faradelege sunt cei care doar au pretentia de a fi crestini ( ei se roaga: “Doamne, Doamne” ), fara insa a face si voia Tatalui ceresc. Ei pot face multe lucruri spectaculoase pentru Dumnezeu si in Numele Lui, insa valoarea faptelor lor este nula inaintea cerului atat vreme cat ei traiesc intr-o atitudine sfidatoare fata de cerintele Legii lui Dumnezeu.

Probabil ca acele cuvinte pe care le vor auzi din partea lui Iisus la sfarsitul judecatii, vor fi cele mai triste si lipsite de speranta cuvinte care i-au fost date unui om sa le auda. Oare cati crestini care implinesc doar formele religiei ( “Doamne, Doamne” ) nu vor avea parte de o surpriza neplacuta ? Oare cati crestini activi intr-un domeniu sau altul ( “proorocesc, fac minuni, scot demoni “) nu vor fi surprinsi sa auda ca intreaga lor viata a fost irosita pentru simplul motiv ca au lucrat intr-o atitudine de permanenta neascultare fata de cerintele Legii lui Dumnezeu ?

5) Matei 11, 13 : “Caci pana la Ioan au proorocit toti proorocii si Legea”

Traducerea Bibliei facuta de abatele Crampon in limba franceza spune: “Caci toti profetii si Legea au anuntat despre venirea Impatiei lui Dumnezeu pana la Ioan.”

Verbul “ a prooroci” inseamna, intre altele, si a invata, a instrui pe cineva cu privire la voia lui Dumnezeu. Departe de a desfiinta Legea prin aceasta afirmatie, Iisus demonstreaza ca, pana la Ioan Botezatorul, rolul de a vesti venirea Imparatiei lui Dumnezeu l-au avut profetii si Legea, intelegand prin Lege intregul sistem de coduri primite de poporul evreu. Ideea aceasta este intarita de Pavel in Galateni 3, 24: “Astfel Legea ne-a fost un indrumator ( pedagog ) spre Christos …”

De la Ioan Botezatorul, rolul de pedagog ( de invatare si calauzire ) l-a preluat de Insusi Iisus, prin Duhul Sfant ( Ioan 14, 26; 16, 13 ), fara ca prin aceasta sa se desfiinteze vreuna din prevederile morale ale Legii , despre care psalmistul afirma ca sunt vesnice ( Psalmul 119, 160 up.)

6) Matei 12, 1-8; Marcu 2, 23-28; Luca 6, 1-5: Spicele si Sabatul

Se considera de catre unii invatati ca aceste pasaje , descriind un eveniment petrecut in Sabat, demonstreaza autoritatea lui Christos de a calca Sabatul, anticipand prin aceasta schimbarea zilei de odihna. Faptul ca Iisus apeleaza la exemplul lui David si cel al preotilor din Templu ar fi o dovada, in opinia acestor invatati, ca personae cu autoritate ar avea dreptul sa schimbe porunca Sabatului.

Daca asa ar sta lucrurile, atunci intre autoritatea omeneasca si preceptele divine ar fi un permanent conflict. Iisus insa nu vrea sa spuna asa ceva. El adreseaza o contraintrebare : “N-ati citit in Lege…?”, aratand prin aceasta ca fapta lui David, precum si actiunile preotilor care lucrau in Sabat in Templu, nu se aflau in afara Legii, ci erau in cadrul Legii, erau chiar prevazute de Lege.

Cand Iisus afirma despre Sine ca este Domn al Sabatului ( Matei 12, 8; Marcu 2, 28 ), El nu isi ia autoritatea de a abroga Legea, ci mai degraba de a o interpreta, in calitatea Sa de Legiuitor, de Datator al Legii. In societetea Americana orice lege este interpretata de un for superior numit Curtea Suprema de Justitie. Aceasta institutie are ultimul cuvant in interpretarea tuturor legilor americane. In mod similar, singura autoritate capabila sa intrepreteze corect Legea morala este chiar Autorul ei.

Ideea care ne este transmisa de Mantuitorul in scena cu spicele de grau culese in Sabat este aceea ca atunci cand este vorba de slujirea lui Dumnezeu sau a semenilor, nicidecum cand e vorba de interese personale, slujitorii Evangheliei pot “calca” Sabatul, la fel cum faceau preotii de la Templu, care in zilele de Sabat lucrau mult mai mult decat in alte zile din saptamana.

Importanta nu e lucrarea in sine, ci scopul ei. Ucenicii Il insoteau pe Iisus in lucrarea Sa si erau flamanzi. Nu mergeau nici la pescuit, nici la piata, nici la camp in Sabat. Daca ar fi facut gestul de a smulge in Sabat spice de grau pentru a le manca, fara sa fie angrenati in lucrarea Mantuitorului, atunci acest gest ar fi reprezentat cu adevarat o calcare de Sabat, prin neglijenta de a se pregati pentru el.

In Marcu 2, 27 , Iisus specifica faptul ca “Sabatul a fost facut pentru om si nu omul pentru Sabat”, aratand in felul acesta raportul normal , cel intentionat de Creator, intre om si ziua de odihna. Nu omul trebuie sa fie la dispozitia zilei, ci ziua la dispozitia omului. In conceptia lui Iisus, Sabatul este ziua creata si pusa la dispozitia omului spre binele si fericirea lui, spre reluarea si pastrarea legaturii dintre om si Creatorul sau. E o zi, nu a restrictiilor, ci a deplinei libertati .

Iisus a intentionat sa-I ajute pe oameni sa redobandeasca latura umana a Sabatului, latura ce se pierduse intre atatea ceremonii reci si formale. A nega, a neglija nevoile umane in Sabat, a nu te ingriji in Sabat de cei cazuti in suferinta, inseamna a perverti scopului originar al zilei de odihna.

Sabatul isi pierduse latura umana in mod deosebit datorita numeroaselor articole din Talmud. Acesta este o culegere de comentarii rabinice ale Torei, cuprinzand normele religioase si social-juridice ale mozaismului si avand doua parti: Misna care explica Tora (Vechiul Testament), si Ghemara (Completarea Legii), care interpreteaza Misna. ( 4 )

Conducatorii religiosi iudei, de teama ca poporul sa nu calce Sabatul, au adaugat un numar mare de prevederi suplimentare cu scopul de a ocroti porunca din Decalog. S-a ajuns acolo ca un evreu nu avea voie sa scuipe pe iarba in Sabat, deoarece gestul sau era interpretat ca fiind o lucrare – udarea ierbii. De asemenea, un evreu nu avea voie sa poarte batista, acest lucru insemnand purtarea unei poveri in Sabat. Pentru a rezolva totusi problema, evreii isi coseau batistele de haina pentru ca ele sa faca parte din ea. Evrei nu mancau oul ouat sambata si era o intreaga discutie intre rabini daca evreul care dorea sa aduca o jertfa din porumbei in Sabat putea sau nu sa mute scara pentru a ajunge la porumbar.

Tot acest „moloz” omenesc trebuia inlaturat din jurul Legii lui Dumnezeu. Una din misiunile Mantuitorului a fost si aceea de a interpreta corect poruncile Decalogului, fara adaosurile omenesti.

7) Matei 12, 9-14; Marcu 3, 1-5: Vindecarea omului cu mana uscata

Totul se desfasoara in jurul intrebarii puse de Iisus: „Este ingaduit a vindeca in zilele de

Sabat ?” ( vers. 10 up. ).

Observam din nou ca tot ceea ce face Iisus nu este in afara Legii, ci in cadrul ei. Daca El ar fi avut intentia sa desfiinteze Sabatul, intrebarea Lui ar fi trebuit sa sune altfel, de exemplu: „Mai trebuie tinut Sabatul?” Iisus insa nu pune problema in felul acesta, ci, la fel ca in cazul spicelor de grau culese de ucenici in Sabat, , El doreste sa „dezlege” Sabatul de o serie de prejudecati daunatoare. Imbibati pana la refuz de preceptele Talmudului, iudeii nu mai stiau daca este permis in aceasta zi sa faca un bine aproapelui lor aflat in nevoie.

Din nou Iisus elibereaza Sabatul de molozul regulilor oamensti, redandu-i adevarata valoare. Facand afirmatia „este ingaduit a face bine in zilele de Sabat”( Matei 12, 12 up.) , Iisus , in calitate de Legiuitor, intareste Legea.

Nu Iisus ingaduie, ci Legea ingaduie a se face bine in zilele de Sabat. Facand aceasta afirmatie, Iisus Isi ia pe deplin rolul de interpret, de comentator cu autoritate al Legii.

Matei 15, 1-13; Marcu 7, 1-13: Fariseii si datina batranilor

Controversa iscata intre farisei si Iisus pe tema traditiei aduce si mai multa claritate in privinta atitudinii Mantuitorului fata de Lege. Acuzat de conducatorii religiosi ca ucenicii Sai nu respecta traditia, Iisus le raspunde cu o contraintrebare: „Dar voi de ce calcati porunca lui Dumnezeu in folosul datinei voastre ? ” Specificand la care porunca se refera ( porunca a cincea ), Mantuitorul ii acuza pe interlocutorii Sai de calcarea Legii lui Dumnezeu in folosul datinei batranilor. In discutie era vorba de legea Corbanului care permitea unui copil, care nu dorea sa-si ajute parintii batrani, sa-si instraineze averea Templului, gasind astfel o scuza fata de neimplinirea datoriei fata de parinti. Legea Corbanului era o prescriptie rabinica din Talmud, fiind in totala contradictie cu litera si spiritul poruncii a cincea din Decalog.

Citand din Isaia : „Degeaba Ma cinstesc ei invatand ca porunci niste porunci omenesti” ( Isaia 29, 13 ) , Iisus intareste autoritatea Legii morale, aratand ca orice adaos omenesc si orice traditie, oricat ar fi de benefica in aparenta, este cel putin inutila, daca nu chiar primejdioasa. Cinstirea lui Dumnezeu sta in respectarea poruncilor Sale, nu a celor inventate de om.

Mai mult decat atat, Iisus adauga fara echivoc: „Orice rasad ( porunca, traditie, invatatura etc.) pe care nu l-a sadit Tatal Meu cel ceresc va fi smuls din radacina.” ( vers. 13 ).

Pe tot parcursul vietii Sale pamantesti, Iisus a luat pozitie ferma de partea Legii lui Dumnezeu. Daca El a respins ceva in domeniul legii, acel ceva a fost Talmudul, nu Legea lui Dumnezeu.

9) Matei 19, 3-9; Marcu 10, 1-9: Desfacerea casatoriei

Intrebarea ispititoare a fariseilor era legata de data aceasta de divort. Indirect insa, era vizata porunca a saptea din Decalog.

Raspunsul lui Iisus nu numai ca nu submineaza autoritatea Legii morale – asa cum credeau conducatorii religiosi ai timpului- dar el intareste autoritatea acestei Legi. Cu siguranta ca cei veniti cu gand sa-L ispiteasca pe Mantuitorul nu s-au asteptat la o asemenea atitudine ferma a lui Iisus de partea Legii.

10) Matei 19, 16-21; Marcu 10, 17-21: Tanarul bogat

La intrebarea tanarului fruntas iudeu cu privire la conditiile mostenirii vietii vesnice, Iisus da un raspuns cat se poate de concret: „Binele este unul singur: daca vrei sa intri in viata, pazeste poruncile !”

Tanarul este insa nedumerit: „Care din aceste porunci ?” Intrebarea tanarului nu e deloc deplasata, avand in vedere ca un iudeu avea legea ceremoniala, legea sanitara, legea morala, legea civila, la toate acestea adaugandu-se numeroasele reguli ale Talmudului.

Raspunsul Mantuitorului face curatenie si pune in ordine lucrurile, indreptand atentia omului spre Decalog.

De ce Iisus enumera doar porunci de pe a doua tabla a Legii ?

Fiind evreu, nu se punea problema ca tanarul sa nu le respecte pe primele patru, cele legate de relatia cu Dumnezeu. Daca exista un pericol pentru un evreu credincios ca el sa nu implineasca Legea, atunci pericolul consta in neglijarea poruncilor care reglementeaza relatia cu semenii.

Cand tanarul a afirmat ca a pazit intregul Decalog, Iisus l-a apreciat, intarind in felul acesta autoritatea Legii morale. Daca Iisus ar fi avut cea mai mica intentie de a desfiinta Decalogul, atunci aceasta discutie ar fi avut un cu totul alt caracter.

Finalul dialogului este interesant: „Daca vrei sa fii desavarsit…” ( vers. 21 ) Aducerea in discutie a notiunii de „desavarsire” in contextul dat, face ca sa devina evidenta legatura dintre pazirea Legii morale si atingerea desavarsirii in caracter.

11) Matei 22, 31-40; Marcu 12, 28-31: Cea mai mare porunca din Lege

Intrebarea ispititoare a carturarului avea scopul de a obtine confirmarea unei ierarhizari a poruncilor Legii, sustinand ca unele sunt mai importante decat altele.

Raspunsul Mantuitorului face un rezumat al Decalogului, cuprinzand primele patru porunci in porunca iubirii fata de Dumnezeu, iar ultimele sase porunci, in porunca iubirii fata de aproapele. Interesant este felul in care aseaza Iisus cele doua porunci-rezumat una fata de cealalta: „Iar a doua, asemenea ei…”

Cele doua porunci fiind „asemenea”, inseamna ca nu exista nicio ierarhizare intre poruncile Decalogului, toate avand, in domeniul lor de actiune, aceeasi importanta.

Poruncile iubirii sunt, de fapt, un rezumat al Decalogului. Or, un rezumat nu abroga, nu desfiinteaza ceea ce el rezuma. Nu putem spune ca porunca-rezumat „sa iubesti pe aproapele tau”

abroga , de exemplu, porunca explicita „sa nu ucizi”. Dimpotriva, ea o intareste.

Cei ce sustin ca cele doua porunci ale iubirii sunt noile porunci lasate de Iisus in locul Decalogului „pironit pe cruce” ( Coloseni 2, 14 ) ar trebui sa nu uite ca aceste doua porunci nu sunt catusi de putin noi, ci vechi ( Vezi Deuteronom 6, 4-5 si Levitic 19, 18 ).

Iisus nu a adus o etica noua, nu a dat o lege noua, ci a comentat-o, a explicat-o,a intarit-o si a exemplificat-o pe cea exietenta.

12) Matei 23, 23; Luca 11, 42 : Mustrarea carturarilor si fariseilor

„Vai de voi…” Vaiul este rostit nu pentru ca oamenii implineau unele cerinte neimportante ( ca de exemplu darea zecimii din veniturile cele mai neinsemnate ), ci pentru ca neglijau implinirea celor mai insemnate lucruri din Lege. Spunand : „Pe acestea trebuia sa le faceti si pe acelea nu trebuiia sa le lasati nefacute”, Iisus nu desfiinteaza , nu submineaza , ci intareste autoritatea Legii.

13) Matei 24, 20: Fuga intr-o zi de Sabat

Unii comentatori sustin ca textul nu poate fi un argument in favoarea ideei ca Iisus a intarit Legea prin amintirea poruncii a patra. Argumentul lor consta in faptul ca in Sabat portile Ierusalimului erau inchise, iar strazile baricadate ( dupa cum se intampla si azi in cartierul evreilor fanatici din Ierusalim ), iar fuga crestinilor ar fi fost mult impiedicata din cauza aceasta.

Argumentul este valabil in cazul in care aplicam cele spuse de Iisus doar la distrugerea Ierusalimului din anul 70. Textul insa are o aplicabilitate profetica, referindu-se si la timpul sfarsitului. Contextul imediat dovedeste aceasta aplicabilitate.

Vorbind despre Sabat in contextul evenimentelor finale ( escatologice ), Iisus nu face decat sa intareasca autoritatea poruncii a patra in special, si a Decalogului, in general.

14) Luca 8, 19-21; Matei 12, 46; Marcu 3, 31: „Mama Mea si fratii Mei”

„Mama Mea si fratii Mei sunt aceia care asculta Cuvantul lui Dumnezeu si-l implinesc”

La data in care Iisus spunea aceste cuvinte, prin expresia :”Cuvantul lui Dumnezeu” se intelegeau doar Scripturile Vechiului Testament, daca El ar fi avut intentia sa le desfiinteze, nu ar fi afirmat ceea ce a afirmat.

Indemnul de a asculta si a implini Cuvantul lui Dumnezeu ( incluzand si Legea morala ) nu face decat sa intareasca si mai mult autoritatea Legii.

15) Luca 10, 25-28 : Invatatorul Legii

La intrebarea: „Ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?”, Iisus il indreapta pe carturar spre Lege. De ce ar fi facut Iisus acest lucru ( ca si in cazul tanarului bogat ) , daca El ar fi avut intentia sa desfiinteze Legea?

Observam din raspunsul carturarului ca ideea de a rezuma intregul Decalog in doua porunci ale iubirii nu e noua. Era vorba, de fapt, de cele doua porunci-rezumat vechi, pe care le gasim in Deuteronom 6, 5 si Leviticul 19, 18. A rezuma nu inseamna a desfiinta, deci cele doua porunci nu inlocuiesc Decalogul, ci il intaresc. Indemnul dat carturarului de Iisus:”Fa asa si vei avea viata vesnica” nu face decat ( pentru a cata oara ? ) sa intareasca autoritatea Legii morale.

16 ) Luca 11, 27-28: „Ferice mai degraba de cei ce asculta Cuvantul lui Dumnezeu si-l implinesc”

De data acesta Iisus rosteste o fericire ce poate fi adaugata celor deja rostite in predica de pe munte ( Matei cap. 5-7 ). Specificand faptul ca prin expresia „Cuvantul lui Dumnezeu” se intelegeau Scripturile Vechiului Testament, nu ne va fi greu sa intelegem intentia Mantuitorului de a ne incuraja sa implinim cerintele Legii pentru a fi fericiti.

17) Luca 13, 10-17; 14, 1-5: Vindecari in Sabat

Este vorba despre doua vindecari in zi de Sabat: femeia garbova si omul bolnav de dropica.

Iisus demonstreaza inca odata ca Sabatul este in folosul omului, nu impotriva lui. Fara intentia de a desfiinta Sabatul ( si Legea, in general ), Iisus scoate in evidenta latura umana a poruncii. Mai mult decat atat, Domnul aduce in discutie cazurile de forta majora care cer o interventie urgenta pentru salvarea de vieti omenesti. In astfel de cazuri, spiritul Legii ne invata ca trebuie sa intervenim pentru usurarea suferintei si acordarea ajutorului de urgenta.

Calcarea Sabatului ( in spirit ) inseamna, in astfel de situatii de forta majora, a nu interveni in favoarea celor cazuti intr-o nenorocire oarecare, chiar daca e vorba de o zi de Sabat.

18) Luca 16, 16-18: „O iota sau o frantura de slava din Lege”

Cu privire la rolul Legii de a fi un indrumator spre Christos, vezi comentariul de la Matei 11, 13.

Versetul 17 reprezinta o declaratie fara echivoc in favoarea autoritatii Legii: „Este mai lesne sa treaca cerul si pamantul decat sa cada o singura frantura de slova din Lege”. Cu o astfel de declaratie clara si categorica in favoarea Legii, este de neinteles cum invatati crestini inca mai sustin ca Iisus a desfiintat Legea.

19) Luca 24, 44: Iisus se arata ucenicilor dupa inviere

„Apoi le-a zis: „Iata ce va spuneam cand eram inca cu voi ca trebuie sa se implineasca tot ce este scris despre Mine in Legea lui Moise, in Prooroci si Psalmi.”

Versetul acesta ne clarifica doua din afirmatiile Mantuitorului, pe care le gasim in Matei 11, 13 si Luca 16, 16, in care se spune ca Legea si Proorocii au tinut pana la Ioan. In textul de fata Iisus ne arata clar care lege a tinut pana la Ioan: legea lui Moise ( ceremoniala ), nicidecum Legea morala.

Implinind cele aratate in Legea lui Moise ( ceremoniile si slujbele de la Templu care aratau spre lucrarea ispasitoare a lui Christos ), aceasta lege si-a incheiat rolul.

Nu acelasi lucru poate fi spus si in dreptul Decalogului, ale carui prevederi morale nu depind de timp si imprejurari, ele fiind vesnice.

20) Ioan 5, 2-18: Vindecarea slabanogului de la Betesda

O noua vindeacre in Sabat… Ceea ce i se poate reprosa lui Iisus de catre critici in acest caz este porunca pe care i-a dat-o celui vindecat: „Ridica-ti patul si umbla!”

Vindecarea in zi de Sabat pote fi inteleasa si acceptata, dar cum ramane cu porunca de a-si ridica patul ? De ce a poruncit Iisus ca bolnavul vindecat sa faca aceasta lucrare in Sabat ?

Iata doua observatii utile:

1) „Patul”pe care sezuse paraliticul nu era ceea ce ne imaginam noi. El era o simpla rogojina, probabil singura avere a omului. Daca a ridica o simpla rogojina inseamna calcare de Sabat, atunci ce sa insemne ridicarea invelitorii cand ne trezim dimineata, sau igiena personala din Sabat dimineata, sau imbracarea hainelor, incaltarea, precum si alte activitati inerente pe care orice credincos le face in Sabat ?

Sa nu uitam ca Iisus, in calitate de Datator al Legii pe Sinai, este cel mai autorizat interpret al ei.

2) Prin ridicarea „patului” , vindecarea paraliticului devenea si mai evidenta pentru cei din jur, indreptandu-le atentia spre lucrarea Fiului lui Dumnezeu.

Versetul 18 aduce un amanunt interesant: iudeii Il acuzau pe Iisus ca „dezlega” ziua Sabatului

( traducerea Cornilescu ). Traducerile Louis Seconde si Crampon ( fr.) folosesc expresia „ viola ziua Sabatului”, iar traducerile Douay, NIV si RSV ( engl.) folosesc verbul „to break” ( a strica, a rupe, a zdrobi, a incalca, a slabi ).

Indiferent de sensul expresiei, trebuie sa subliniem ca este vorba de felul in care conducatorii religiosi evrei percepeau lucrarea lui Iisus. Avand in vedere ca iudeii din secolul intai aveau pe langa Decalog si Legea lui Moise si Talmudul ( culegere de comentarii rabinice pe marginea Torei ), nu ne e greu sa intelegem de ce acestia considearau ca Iisus „violeaza” , „dezleaga”, „strica”, „incalca”si „slabeste” ziua Sabatului. In Talmud exista un capitol intreg cu privire la Sabat, continand reguli stricte rabinice cu privire la respectarea lui.

Iisus nu a tinut cont de Talmud, considerandu-l un moloz ce trebuia inalaturat din jurul poruncii simple dar cuprinzatoare a Decalogului. Privite lucrurile din aceasta perspectiva, Iisus intr-adevar a „dezlegat” ziua Sabatului ce fusese „legata” si incatusata de numeroase reguli si traditii omenesti fara valoare.

A dezlega nu inseamna insa a desfiinta, dupa cum a dezlega o vita priponita nu inseamna a nimici. Aici e vorba doar de eliberarea a ceva ce fusese incatusat in lanturile poruncilor si traditiilor omenesti.

21) Ioan 13, 34: „Va dau o porunca noua”

Asadar, iata argumentul forte al sustinatorilor ideii desfiintarii Legii morale de catre Mantuitorul. O lege noua care o inlocuieste pe cea veche.

Citind Vechiul Testament, observam ca porunca iubirii nu e deloc noua ( vezi Deuteronom 6, 5 si Leviticul 19, 18 ). Porunca iubirii nu e altceva decat un rezumat al intregului Decalog, scotand in evidenta principiul care strabate intreaga Lege.

Totusi, ce e nou in porunca lui Iisus ? „Cum v-am iubit Eu”- aceasta e noutatea: Modelul. Pana la Iisus oamenii nu aveau un model desavarsit care sa exemplifice implinirea poruncilor iubirii. Iisus a fost si ramane Modelul suprem si in aceasta privinta.

22) Ioan 13, 34; 14, 15.21.23.24: Legea si dragostea

„Daca Ma iubiti, veti pazi poruncile Mele”, sau , asa dupa cum traduce Crampon: „Daca Ma iubiti, veti pune poruncile Mele in practica”

Din modul in care pune problema, Iisus vrea sa ne constientizeze ca pazirea poruncilor trebuie sa fie o urmare fireasca , naturala, a iubirii pe care I-o purtam. Chiar timpurile verbelor folosite in limba romana ( trad. Cornilescu ) ne arata acest lucru: „Daca Ma iubiti ( prezent ), veti pazi ( viitor ) poruncile Mele”

Asadar, intai dragostea de Dumnezeu si apoi faptele Legii ! Aceasta este singura ordine valabila si acceptata de cer. Simpla inversare a ordinii ne duce pe linia moarta a indreptatirii prin fapte si a legalismului.

Care sunt „poruncile Mele”? A adus Iisus ceva nou in materie de morala ? Categoric nu ! In afara de aprofundarea Legii ( patrunderea in spiritul ei ) si de exemplificarea Legii ( in viata lui Iisus, El devenind Modelul desavarsit ), Iisus nu a adaugat si nu a scazut nimic din cerintele morale cunoscute.

„Cuvantul pe care-l auziti nu este al Meu, ci al Tatalui care M-a trimis „( vers. 24 ).

Concluzii:

Studiind cu atentie Evangheliile, se poate usor observa ca Iisus nu a adus o etica noua, nu a dat o lege noua, ci a comentat-o, a explicat-o,a intarit-o si a exemplificat-o pe cea exietenta.

Pe tot parcursul vietii Sale pamantesti, Iisus a luat pozitie ferma de partea Legii lui Dumnezeu, a carei autoritate a inaltat-o in orice ocazie posibila. Daca El a respins ceva in domeniul legii, acel ceva a fost Talmudul, nu Legea lui Dumnezeu.

Si cum ar fi putut face altfel Mesia, Cel despre care ne vorbeste Psalmul 40, 7.8 :

„Atunci am zis:”Iata-Ma ca vin! In sulul cartii este scris despre Mine. Vreau sa fac voia Ta, Dumnezeule, si Legea Ta este in fundul inimii Mele.”

Cu o astfel de declaratie mesianica clara si categorica in favoarea Legii, este de neinteles cum invatati crestini inca mai sustin ca Iisus a desfiintat Legea morala ( Decalogul ). In ziua judecatii finale, vor avea o surpriza foarte neplacuta: li se va spune : „Departati-va de la Mine, voi toti care lucrati FARA-DE-LEGE” ( Matei 7, 23 up.)

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) Vezi E.G. White, „Tagedia veacurilor”, cap. 29 – „Originea raului”

( 2 ) Vezi despre erezia lui Marcion pe http://www.akademia.ro/articole.php?view=184 si http://www.crestinism-ortodox.ro/html/04/4g_controverse_cu_caracter_de_erezie.html

( 3 ) Samuele Bacchiocchi, „Sabatul sub foc incrucisat”, Ed. Viata si Sanatate, 2001, pag. 126

( 4 ) http://www.crestinortodox.ro/DR-TALMUD-16666-331-1.html si http://ro.wikipedia.org/wiki/Talmud

______________________________

10.DECALOGUL SI BISERICA PRIMULUI SECOL

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

10. DECALOGUL SI BISERICA PRIMULUI SECOL

Conciliul de la Ierusalim

Ne aflam in anul 49 d.Chr….Biserica crestina din Ierusalim era in fierbere. Nu din cauza persecutiei din partea iudeilor, si nici a celei din partea romanilor. Problemele erau interne, de natura doctrinala.

Biserica era in continua crestere si, sub influenta lucrarii Duhului Sfant, Evanghelia patrundea tot mai adanc pe teritoriul imparatiei intunericului. Insa pe masura ce Evanghelia inainta, relatia dintre iudei si crestinii convertiti dintre Neamuri devenea tot mai tensionata, reprezentand o problema cat se poate de serioasa pentru biserica si misiunea ei.

Intrebarea principala pe care si-o puneau conducatorii bisericii era ce porunci trebuiau sa pazeasca Neamurile pentru ca si ele sa aiba parte de viata vesnica. La mijlocul secolului intai, nu exista inca un raspuns lamurit la aceasta problema.

Unii considerau ca Neamurile trebuiau sa pazeasca doar legile existente pe vremea lui Noe

( inainte de nasterea poporului Israel ), in timp ce altii considerau ca trebuie pazita toata legea mozaica , inclusiv prevederile legate de circumciziune. Problema principala care framanta biserica crestina la mijlocul secolului intai putea fi rezumata intr-un singur cuvant: iudaizantii.

Cine erau acestia si ce invatatu ei ?

Iudaizantii erau iudei crestinati , unii dintre ei fiind farisei sau chiar preoti iudei. Ceea ce sustineau ei cu tarie era necesitatea ca Neamurile crestinate sa respecte legea lui Moise, in mod deosebit circumciziunea. Plecati din Ierusalim – metropola iudeilor, acesti iudaizanti vizitau bisericile crestine nou infiintate, lasand impresia ca sunt imputerniciti de conducatorii bisericii din Ierusalim si invatand pe credinciosi ca trebuie sa se conformeze legii mozaice. De fapt, ei predicau o alta Evanghelie ( Galateni

1, 6-9 ).

Ajunsi in biserica din Antiohia, iudaizantii au avut discutii aprinse cu Pavel si Barnaba si, deoarece problema se cerea lamurita odata pentru totdeauna, cei doi au fost trimisi la Ierusalim pentru a aduce un raspuns oficial din partea conducatorilor bisericii cu privire la problemele ridicate.

Asa s-a ajuns la Conciliul de la Ierusalim din anul 49 d.Chr. Au fost prezenti la acest conciliu apostolii, prezbiterii si delegatii diferitelor biserici . Un lucru demn de subliniat este faptul ca nu Petru a fost cel care a prezidat acest conciliu ( desi se pretinde ca el ar fi fost primul papa ! ). Cuvantarea lui Petru in legatura cu convertirea lui Corneliu a fost de bun augur, insa, daca citim cu atentie cap. 15 din Faptele Apostolilor, vom observa ca ultimul cuvant – cel al autoritatii bisericii – l-a avut Iacov.

Hotararea conciliului, redactata si trimisa bisericilor crestine , prevedea urmatoarele ( cf. Fapte 15, 28-29 ): crestinii trebuiau sa se fereasca de: – lucrurile jertfite idolilor

- sange

– dobitoace sugrumate

– curvie

In rest, „nicio alta greutate”…( Fapte 15, 28 )

Daca privim in rezolutia conciliului, ne frapeaza faptul ca din cele patru prevederi, doua sunt de natura ceremoniala ( apartinand legii mozaice ): sange si dobitoace sugrumate, iar doua faceau parte din Decalog ( inchinarea la idoli si curvia ). Sa tragem de aici concluzia ca Decalogul fusese abrogat si doar poruncile a doua si a saptea mai erau recomandabile pentru crestini ?

Cineva, privind superficial lucrurile, ar putea intelege si asa. Dar este oare corecta aceasta intelegere ?

Daca privim mai atent la situatiile concrete cu care se confruntau crestinii dintre Neamuri in societatea in care traiau, intelegem ca de fapt, toate cele patru prevederi ale concililui erau mai mult de natura ceremoniala decat morala.

Prevederea legata de „lucrurile jertfite idolilor” se referea la carnea animalelor jertfite in templele pagane. Carnea acestor jertfe, ajunsa pe piata, nu era recomandata crestinilor din doua motive:

1 ) Nu exista siguranta ca aceste animale au fost sacrificate corect, prin scurgerea completa a sangelui – considerat sediul vietii in Vechiul Testament ( Levitic 7, 26-27; 19, 26; 17, 12-14 ).

2 ) Faptul ca se stia de provenienta carnii, putea fi o pricina de poticnire pentru unii crestini „slabi”. De aceea era recomandata evitarea ei.

Prevederea legata de curvie, desi apare ca fiind de natura morala, e strans legata de obiceiurile idolatre din templele pagane unde jertfele erau insotite adesea de prostitutie. Curvia era atat de impletita cu jertfele aduse idolilor incat ea nu reprezenta o problema pentru un pagan. Nu doar Decalogul, prin porunca a saptea, oprea desfraul, ci si Legea lui Moise continea numeroase prevederi legate de acest pacat ( vezi Leviticul 18, 10-21 ).

„Ar parea surprinzator la inceput sa se gaseasca o regula morala plasata la un loc cu

restrictii care par pur ceremoniale. Dar primul punct din decret era si moral in masura in care era bazat pe porunca a doua a Decalogului. Cu privire la desfranare, Legea levitica era pe buna dreptate stricta faþa de orice forma a acestei nelegiuiri (Levitic 18,20, 10-21). ( 1 )

In concluzie, toate prevederile conciliului vorbesc de aspecte mai mult ceremoniale decat morale. Cu toate acestea, latura morala nu trebuie trecuta cu vederea.

Dar unde era Decalogul in viata bisericii ? Mai era el in vigoare, sau fusese desfiintat si cazut in uitare ?

Cand Conciliul de la Ierusalim a adoptat rezolutia de a nu pune „alta greutate” peste crestinii dintre Neamuri, intelegea el oare ca poruncile Decalogului erau o „greutate” pentru ei ?

Pentru a ne face o imagine cat mai corecta asupra valabilitatii Decalogului in biserica crestina a primului secol, e necesar sa observam atitudinea apostolilor fata de Legea morala, asa cum reiese din epistolele lui Pavel, Iacov si Ioan.

Sustinatorii desfiinarii Legii morale fac apel, de obicei, la epistolele lui Pavel pentru a-si gasi acolo argumentele. Mai ales fosti pazitori ai sabatului ( ca de ex. Dale Ratzlaff, fost profesor de Biblie si pastor adventist de ziua a saptea ) fac acest lucru. Texte precum Romani 6, 14; 2 Corinteni 3, 1-18; Galateni 3, 15-25; Romani 10, 4 si Efeseni 2, 15 sunt des citate ca argument pentru a sustine desfiintarea Legii morale, in general, si a sabatului, in special.

Legea morala in epistolele lui Pavel

Cateva observatii generale:

1) Pavel foloseste cuvantul „Lege” ( „nomos” ) de aproximativ 110 ori in epistolele sale. Ceea ce produce uneori confuzie este faptul ca el nu foloseste cuvantul „Lege” mereu cu acelasi sens.

– Uneori, prin Lege el intelege legea mozaica ( Galateni 4, 21; Romani 7, 22-25; 1 Corinteni 9,9 )

– Alteori, Legea cuprinde intreg Vechiul Testament ( 1 Corinteni 14, 21; Romani 3, 19.21 )

– Uneori, Pavel intelege prin Lege voia lui Dumnezeu pusa in constiinta oamenilor ( Romani 2, 14 -15 )

– Alteori, Legea, in intelesul lui Pavel, reprezinta inclinatiile rele ( Romani 7, 21 )

– Legea mai inseamna si calauzirea Duhului ( „legea Duhului de viata”, Romani 8, 2 )

– In final, Legea este , in viziunea lui Pavel, principiul conducator al comportamentului ( Romani 7, 7 ).

Asadar, o prima conditie pentru o intelegere corecta a ceea ce vrea sa ne transmita Pavel este sa intelegem care e sensul termenului „lege” la care se refera. Daca intr-un anumit pasaj Pavel se refera la legea mozaica, ar fi grav din punct de vedere doctrinal sa aplicam afirmatiile lui la Legea morala. Si invers!

2) Afirmatiile lui Pavel despre Lege , in diferitele lui epistole, par contradictorii. Este si motivul pentru care Petru afirma ca in epistolele lui Pavel „sunt unele lucruri grele de inteles, pe care cei nestiutori si nestatornici le rastalmacesc ca si pe celelalte Scripturi, spre piezarea lor.” ( 2 Petru 3,

15- 16 ).

Daca dorim sa aflam adevarul , este riscant sa luam doar acele afirmatii care ne convin si se potrivesc cu conceptiile noastre. Ele trebuie luate in totalitate si intelese in contextul lor. Cand Pavel vorbeste despre Lege in contextul mantuirii ( indreptatire ) , el afirma ca pazirea Legii e nefolositoare

( Romani 3, 20 ). Insa cand el vorbeste despre Lege in contextul comportamentului crestin ( sfintire ), el sustine valabilitatea Legii ( Romani 7, 12; 13, 8-11; 1 Corinteni 7, 19 ).

Sa observam acum , privind peste toate cele 14 epistole ale lui Pavel, conceptia lui cu privire la Lege.

1) Pentru Pavel, Legea este Legea lui Dumnezeu ( Romani 7, 22 ) Prin urmare, ea descopera voia Lui.

2) Darea Legii este socotita de Pavel ca fiind un mare privilegiu dat poporului Israel

( Romani 9, 4 ). De aici vedem inaltul respect acordat de Pavel Legii lui Dumnezeu.

3) Pavel recunoaste ca principiile morale cuprinse in Lege sunt bune ( Romani 7, 12 )

4) Pentru Pavel Legea e spirituala, deoarece ea oglindeste natura spirituala a Datatorului ei.

( Romani 7, 14 )

5) Pavel crede ca Christos ii face in stare pe credinciosi sa pazeasca cerintele Legii ( Romani 8, 3-4 ) El vede implinirea cerintelor Legii in viata crestinului nu ca un cod exterior, ci ca un raspuns din iubire fata de mantuirea oferita de Dumnezeu. Dragostea lui Christos ne constrange ( „ne strange” -2 Corinteni 5, 14 ) sa traim dupa principiile Legii morale.

6) Facand o paralela intre cerintele legii mozaice si cele ale Decalogului, Pavel afirma de trei ori ca circumciziunea nu e nimic, ci pazirea poruncilor lui Dumnezeu ( 1 Corinteni 7, 19; Galateni 5, 6; 6, 15 ).

7) Pavel vede in Legea morala o oglinda care descopera pacatul ( Romani 3, 20 )

Pavel observa ca pazirea Legii poate duce la legalism, pe care l-a combatut cu tot arsenalul de argumente. „Legea e buna – afirma Pavel – daca cineva o intrebuinteaza bine” (1 Timotei 1, 8 ). Legea poate fi folosita si rau, asa cum o foloseau fariseii si rabinii timpului, in sensul de a pazi Legea doar ca mijloc de mantuire.

9) Pavel vede in Lege un „indrumator spre Christos” ( Galateni 3, 24 ). Fie ca e vorba de legea mozaica ale carei slujbe si ceremonii aratau spre „Mielul lui Dumnezeu” ce avea sa ridice pacatul lumii, fie ca e vorba de Legea morala care, demascand pacatul, ne constientizeaza de nevoia unui mantuitor, rolul Legii este cel de a ne conduce la Christos, singurul capabil sa aduca rezolvarea problemei pacatului.

In concluzie, avand o conceptie atat de inalta despre cerintele Legii lui Dumnezeu, apostolul Pavel nu poate fi banuit de incercarea de a o discredita si a-i minimaliza importanta in viata bisericii primului secol. Dimpotriva, asa cum insusi marturiseste, „noi intarim Legea” ( Romani 3, 31 ), asezand-o la locul ce i se cuvine in maretul plan al mantuirii neamului omenesc.

Cele mai folosite texte din epistolele lui Pavel in argumentarea desfiintarii Legii

1) Romani 6, 4: „Caci pacatul nu va mai stapani asupra voastra, pentru ca nu sunteti sub Lege, ci sub har”

Este cel mai citat text paulin in sprijinul ideii ca crestinii nu se mai afla sub obligativitatea pazirii Legii. Aflandu-se sub har, crestinii isi vor extrage principiile morale din inaltul principiu al iubirii enuntat de Christos.

Pentru a intelege ceea ce a intentionat sa ne spuna Pavel, avem nevoie de cunoasterea contextului in care a facut aceasta afirmatie. In intregul capitol 6, Pavel face o paralela intre stapanirea pacatului si puterea harului lui Dumnezeu. In conceptia lui Pavel, crestinii nu se mai afla sub stapanirea pacatului – deci ei nu se mai afla sub condamnarea Legii – deoarece harul lui Dumnezeu i-a eliberat de amandoua.

Afirmatia ca „nu mai suntem sub Lege , ci sub har” e valoroasa nu doar pentru crestini, ci si pentru evreii din timpurile Vechiului Testament. Biblia ne ofera numeroase dovezi ale harului lui Dumnezeu care i-a eliberat de vinovatia pacatului si condamnarea Legii si pe cei ce au trait inainte de venirea lui Christos.

Evreul care aducea jertfa pentru vina la Templu si pleca acasa iertat se bucura de harul lui Dumnezeu la fel ca si crestinul care se pleaca in rugaciune si se ridica iertat si primit de Tatal ceresc. El nu se mai afla sub Lege, in sensul ca nu se mai afla sub condamnarea ei.

Asadar, crestinii nu mai sunt sub Lege in sensul ca harul lui Christos i-a eliberat de puterea pacatului si condamnarea Legii. Totusi ei sunt in continuare sub Lege, pentru ca ei trebuie sa-si oranduiasca viata conform principiilor morale descoperite in „dreptarul invataturii” – Legea lui

Dumnezeu ( Romani 6, 17 ).

2) 2 Corinteni 3, 1-18: „…Care ne-a si facut in stare sa fim slujitori ai unui legamant nou, nu al slovei, ci al Duhului; caci slova omoara, dar Duhul da viata.” ( vers. 6 )

Multi crestini evanghelici si fosti pazitori ai sabatului ataca Legea morala pe baza acestui pasaj, ignorand un adevar fundamental: Legea morala ( Decalogul ) a constituit baza si a vechiului , dar si a noului legamant. Dumnezeu nu a schimbat „platforma” pe care era asezat legamantul Sau cu poporul ales, lucru care este enuntat chiar in fagaduinta lui Dumnezeu care anunta noul legamant:

„ Ci iata legamantul pe care-l voi face cu casa lui Israel dupa zilele acelea, zice Domnul: „ Voi pune Legea Mea inlauntrul lor, o voi scrie in inima lor; si Eu voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu.” Ieremia 31, 33

Diferenta intre legaminte consta in faptul ca in vechiul legamant Legea era scrisa pe table de piatra, in timp ce in noul legamant Legea e scrisa in inimile oamenilor. Legea deci ramane scrisa de Dumnezeu in ambele legaminte.

Daca asa stau lucrurile, cine are indrazneala sa stearga ceea ce a scris Insusi Dumnezeu, fie pe tablele Legii, fie in inimile credinciosilor ?

Pavel compara Legea exterioara de pe Sinai – „slova care omoara”- cu aceeasi Lege scrisa de Duhul in inima si care da viata. „Vechea slova ” ( Romani 7, 6 ) nu inseamna desfiintarea Legii , ci doar mutarea ei de pe tablele de piatra in inimi omenesti ( interiorizare ).

Trebuie sa remarcam faptul ca Pavel nu denigreaza lucrarea Legii in Vechiul Testament, caci el o numeste o „slujba slavita” ( 2 Corinteni 3, 9 ). El doar condamna invatatura ca eliberarea de vinovatie vine prin Lege, cand de fapt ea vine prin Evanghelie.

Comentand epistolele lui Pavel, Calvin afirma: „ Pentru ca Legea in sine este stralucitoare , dar numai cand apare Christos ne bucuram de splendoarea ei.” ( 2 )

3) Galateni 3, 15-25: „…Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adaugata din pricina calcarilor de lege pana cand avea sa vina „Samanta” careia ii fusese facuta fagaduinta…”

Acesta este unul din cele mai dificile pasaje pauline. Apostolul afirma ca Legea a fost adaugata din cauza calcarilor de lege pana avea sa vina „Samanta” ( vers. 19 ) si ca, „dupa ce a venit credinta nu mai suntem sub indrumatorul acesta” ( vers. 25 ).

Este foarte importanta cunoasterea situatiei din biserica Galatiei pentru a intelege corect sensul celor afirmate de Pavel. Chiar din cuprinsul Epistolei catre Galateni aflam de la apostol ca iudaizantii

( evrei crestinati care cereau crestinilor sa respecte intreaga lege mozaica, inclusiv circumciziunea ) tulburasera si „fermecasera” biserica din Galatia ( Galateni 1, 7; 3, 1 ), sustinand ca un crestin trebuie sa se conformeze legii mozaice, chiar daca L-a primit pe Christos ca Mantuitor. Credinta in Christos– spuneau acesti iudaizanti – nu avea valoare decat daca se intemeia pe circumciziune.

Confruntat cu aceste invataturi straine de Evanghelie, Pavel arunca in lupta intregul arsenal, afirmand la un moment dat: „Iata, eu, Pavel, va spun ca daca va veti taia imprejur, Christos nu va va folosi la nimic”. ( Galateni 5, 2 )

Argumentele lui Pavel sunt legate de experienta lui Avraam. Acest batran patriarh fusese socotit neprihanit prin credinta inainte de a fi data Legea cu 430 de ani mai tarziu. Asadar, galatenii ( si crestinii in general ) nu trebuiau sa caute neprihanirea in faptele Legii, ci in credinta. Legea – spune Pavel – a fost un pedagog spre Christos ( „paidagogos” – pazitor de copii in gospodariile romane si grecesti ). Responsabilitatea pedagogului era aceea de a-i insoti pe copii la scoala si a-i ocroti de diferitele primejdii.

Dupa iesirea din Egipt, Dumnezeu a dat poporului Sau Decalogul, cu scopul de a-l ajuta sa-si constientizeze pacatele, dar si legi ceremoniale care expuneau planul lui Dumnezeu pentru rezolvarea problemei pacatului. Legile aveau rol de pedagog, adica de protejare si calauzire pana la venirea lui Christos. Odata cu venirea lui Mesia, legile ceremoniale au luat sfarsit, insa Decalogul a ramas intiparit in constiintele oamenilor prin lucrarea Duhului Sfant.

4) Coloseni 2, 14: „A sters zapisul cu poruncile Lui, care statea impotriva noastra si ne era potrivnic si l-a nimicit, pironindu-l pe cruce”

Interpretarea cea mai uzuala a antinomianilor ( cei ce sunt impotriva Legii ) este aceea ca „zapisul cu poruncile Lui” reprezinta Legea morala, desfiintata la cruce. Se ridica insa o intrebare fireasca: oare vinovatia cuiva este indepartata prin simpla indepartare a codului de legi ? Acest gest ar lasa neamul omenesc fara principii morale, ceea ce ar insemna – dupa parerea unui judecator – o crima mai mare decat genocidul. ( 3 )

Citind cu atentie textul din Coloseni 2, 14, gasim un amanunt legat de acest cod de legi „pironit pe cruce” : el „statea impotriva noastra”. Daca am aplica la principiile morale ale Decalogului aceasta afirmatie, am ramane nedumeriti. Care din aceste principii sunt impotriva omului ? Este oare impotriva omului sa-L respecte pe Dumnezeu, sa-si respecte parintii, sa respecte viata, proprietatea, adevarul…? Daca vreuna din cele zece porunci ale Decalogului ar fi impotriva omului, atunci de ce ar fi dat Dumnezeu asemenea porunci ?

Dilema dispare atunci cand citim raportul scris de insusi Moise cu privire la legea primita de el, asa cum il gasim in Deuteronom 31, 24-26:

„Dupa ce a ispravit Moise in totul de scris intr-o carte cuvintele legii acesteia, a dat urmatoarea porunca levitilor care duceau chivotul legamantului Domnului: „Luati cartea aceasta a legii si puneti-o langa chivotul legamantului Domnului, Dumnezeului vostru, ca sa fie acolo ca martora impotriva ta.”

Care din cele doua legi „statea impotriva noastra”: Decalogul sau legea mozaica, cu tot codul de legi ceremoniale ? Moise vorbeste de o carte a legii scrisa de el si asezata de leviti „langa chivotul legamantului”, ceea ce clarifica problema in discutie. Este clar ca nu Decalogul, ci acest cod de legi scris de Moise intr-o carte ( „zapis” ), a fost pironit pe cruce. Odata cu venirea lui Christos si jertfa Sa , simbolul s-a intalnit cu realitatea, tipul s-a intalnit cu antitipul, iar legile ceremoniale care aratau spre prima venire a lui Christos nu-si mai aveau rostul. Ele trebuiau, in mod cat se poate de firesc , desfiintate.

Exista si o interpretare mai recenta a textului din Coloseni 2, 14:

„Cercetarea recenta a dovedit ca sensul termenului „cheirographon” ( tradus de Cornilescu cu „zapis” ) este de „certificat de indatorare, ca rezultat al greselilor noastre sau, „carte care contine un raport al pacatului” folosit pentru condamnarea omenirii. Ambele versiuni, care in fond sunt similare, pot fi sprijinite de literatura rabinica si apocaliptica.” ( 4 )

Coloseni 2, 14 vorbeste asadar de iertare deplina, nu prin inlaturarea Legii, ci prin totala nimicire a raportului scris al pacatelor noastre, raport ce era impotriva noastra, condamnandu-ne.

5) Romani 10, 4: „Caci Christos este sfarsitul Legii, pentru ca oricine crede in El sa poata capata neprihanirea.”

Exista doua interpretari ale acestui text:

1) Christos este sfarsitul Legii in sensul ca El a abrogat-o

2) Christos este tinta Legii. Fie ca e vorba de Decalog, care demasca pacatul si-l face pe om constient de vinovatia lui, fie ca e vorba de legea lui Moise, care, prin ceremoniile si slujbele de la Templu, aratau spre Christos si lucrarea Sa, Legea ne trimite la Christos.

Cuvantul „telos” ( tradus de Cornilescu cu „sfarsit” ) are o varietate de sensuri, semantica lui fiind mult mai bogata decat cea a cuvantului „sfarsit” din limba romana. „Telos” ( gr.) poate insemna tinta, rezultat, scop, intentie, realizare, terminare, incetare, sfarsit.

Este de subliniat faptul ca in limba greaca, in Septuaginta si in literatura extrabiblica, sensul cel mai folosit al lui „telos” este acela de „tinta, scop, intentie”. Acest sens a fost pastrat in cuvinte englezesti ca „telephon” sau „telescop”.

In ciuda acestei realitati, noua traducere a Bibliei in engleza spune ca „Christos pune capat Legii”, ceea ce nu e corect. Traducerea este interpretativa si tendentioasa, inducandu-i in eroare pe cititori.

Faptul de a interpreta cuvantul „telos” prin „sfarsit, terminare” e contrazis de contextul imediat al epistolei lui Pavel, dar si de afirmatiile apostolului cu privire la valoarea si validitatea Legii ( Romani 3, 31; 7, 12.14; 8, 4; 13, 8-10; 1 Corinteni 7, 19 ).

Interpretarea corecta, pe care in ultimii ani o accepta tot mai multi invatati, este: „Christos este tinta Legii”, in sensul ca Pentateuhul , sau Vechiul Testament in intregime, si-au ajuns scopul si implinirea in Christos. Aceasta interpretare a dominat din timpurile bisericii primare pana la Reformatiune, fiind sustinuta astazi de numerosi invatati. Interpretarea antilege a textului din Romani 10, 4 s-a dezvoltat dupa Reformatiune, pe masura ce se sustinea tot mai mult ruptura dintre Lege si Evanghelie, dintre Vechiul si Noul Testament.

Afirmatii despre Lege ale altor apostoli

Cu privire la ceilalti apostoli si atitudinea lor fata de Legea morala, e demn de subliniat ceea ce afirma Iacov si Ioan in epistolele lor:

1) Iacov 1, 22-25: „Fiti implinitori ai Cuvantului…”

Iacov subliniaza rolul de oglinda al Legii morale, demascand pacatele din viata noastra. Pentru Iacov Decalogul e „Legea desavarsita”, „Legea slobozeniei” care, daca e luata in serios de oameni, aduce fericirea. Indemnul apostolului este cat se poate de clar: „Fiti implinitori ai Cuvantului!”

( in contextul imediat – „Fiti implinitori ai Legii morale !” ).Tot Iacov avertizeaza ca cei ce nu implinesc cerintele Decalogului se inseala singuri.

Si, poate exista o inselaciune mai mare decat aceea de a nadajdui o viata intreaga ca vei fi mantuit, dar a te vedea la sfarsit lepadat de la fata lui Dumnezeu, nemantuit si fara speranta ?

2) Iacov 2, 8-12: „Legea imparateasca”

Pasajul e cat se poate de clar si nu implica interpretari. Este limpede ca, in plin secol crestin, Iacov vorbeste aici despre Decalog, afirmand ca, chiar dupa cruce, pentru pacatosi exista condamnarea Legii. Iacov numeste Decalogul „Legea imparateasca” si atrage atentia ca toate poruncile lui sunt importante. Calcarea unei singure porunci duce la calcarea si a altor porunci, dupa cum un nasture incheiat gresit face ca toti ceilalti nasturi sa fie incheiati gresit.

Iacov repeta ideea ca Decalogul este o „Lege a slobozeniei”, aducand adevarata libertate celui ce o pazeste.

3) 1 Ioan 2, 3-5: „Si prin aceasta stim ca Il cunoastem, daca pazim poruncile Lui.”

Apostolul Ioan leaga cunoasterea lui Christos de pazirea poruncilor Lui. Or, Insusi Mantuitorul a afirmat ca aceasta cunoastere e esentiala pentru mantuire: „Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Christos, pe care L-ai trimis Tu.” ( Ioan 17, 3 )

Pretentia cuiva de a-L cunoaste pe Christos, fara sa ia in seama Legea morala, e demascata ca fiind minciuna.

4) 1 Ioan 3, 22.24: „Cine pazeste poruncile Lui ramane in El…”

Ioan scrie aceste lucruri unor crestini spre sfarsitul secolului intai. Iata ca poruncile lui Dumnezeu erau prezente in viata crestinilor in primul secol.

Unii vor obiecta probabil ca Ioan se refera aici la poruncile iubirii enuntate de Mantuitorul. Daca insa ar fi fost vorba despre acestea, Ioan ar fi trebuit sa scrie despre „porunca Lui” ( la singular ), potrivit cu afirmatia lui Iisus din Ioan 13, 34: „Va dau o porunca noua: sa va iubiti unii pe altii…”

Cand Ioan scrie credinciosilor despre porunci ( la plural ) este evident ca el se refera la Decalog.

5) 1 Ioan 5, 2.3: „Caci dragostea de Dumnezeu sta in pazirea poruncilor Lui…”

Ioan este profund , dar si practic in acelasi timp. El nu ne lasa sa plutim in confuzie cu privire la iubirea de Dumnezeu. Probabil ca, in lipsa unor clarificari ca cele facute de batranul apostol, multi crestini ar intreba: Oare ce sa insemne iubirea ? Cum se manifesta ea in mod practic ?

Fara o lumina cu privire la acest subiect, fiecare crestin ar putea sa-si faca propriul lui cod moral, aruncand viata de credinta intr-un relativism total. Ioan nu ne lasa insa sa cadem intr-o asemenea cursa, „caci” – spune el- „dragostea de Dumnezeu sta in pazirea poruncilor Lui. Si poruncile Lui nu sunt grele.”

Prin faptul ca aici Ioan vorbeste direct de poruncile lui Dumnezeu, nu de porunca lui Cristos, el ne trimite direct la Decalog.

6) 2 Ioan 6: „Si dragostea sta in vietuirea dupa poruncile Lui…”

Contextul arata si mai clar faptul ca „poruncile Lui” sunt cele ale Tatalui, trimiterea fiind direct la Decalog.

Concluzii

Apostolii primei biserici au fost confruntati cu o dubla provocare:

– Din partea iudeilor si a crestinilor iudei care sustineau circumciziunea

– Din partea Neamurilor care erau tentate sa adopte circumciziunea, precum si alte practici ceremoniale, pentru a-si asigura mantuirea.

Contradictiile aparente intre diferitele afirmatii facute de apostolul Pavel in epistolele sale dispar atunci cand intelegem diferitele imprejurari care l-au determinat sa faca acele afirmatii.

De exemplu, in Efeseni 2, 15 , el afirma ca Legea a fost inlaturata de Christos, in timp ca in Romani 3, 31, el explica faptul ca neprihanirea lui Christos nu desfiinteaza Legea, ci o intareste. In Romani 7, 6, Pavel sustine ca „acum am fost izbaviti de Lege”, iar cateva versete mai tarziu, acelasi apostol afirma ca „Legea , negresit , este sfanta, iar porunca este sfanta, dreapta si buna.” ( Romani 7, 12 ). In Romani 3, 28, Pavel sustine ca „omul e socotit neprihanit prin credinta, fara faptele Legii” , iar in 1 Corinteni 7, 19 , tot el afirma ca „taierea imprejur si netaierea imprejur nu este nimic, ci pazirea poruncilor lui Dumnezeu.”

Cum poate afirma Pavel ca Legea e inlaturata ( Efeseni 2, 15 ) si intarita in acelasi timp ( Romani 3, 31 ) ? Cum poate el spune ca Legea e necesara ( 1 Corinteni 7, 19 ; 1 Timotei 1, 8-10 ) si inutila in acelasi timp ( Romani 3, 28 ) ?

Cel mai mare teolog crestin nu poate face asemenea confuzii. Daca ele exista totusi, aceasta se datoreaza superficialitatii noastre in studiu, sau, mai rau, rea-vointei unor crestini care nu iubesc principiile morale lasate de Dumnezeu neamului omenesc.

Ma rog Bunului Dumnezeu ca noi sa nu facem parte dintre acestia !

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) Comentarii Biblice AZS la cartea Faptele Apostolilor cap. 15

( 2 ) Jean Calvin, „Commentary of the Epistles of Paul the Apostle to the Corinthians”, vol. 2, pag.183

( 3 ) Lucian Cristescu, “Galileeanul “ , Ed. “Viata si Sanatate”, Bucuresti, 2002, pag. 258

( 4 ) Samuele Bacchiocchi, „Sabatul sub foc incrucisat”, Ed. Viata si Sanatate, 2001, pag. 228

______________________________